Odată m-am legat de Tine, iubirea mea, iar toate celelalte legături s-au rupt. Văd o rândunică zburând deasupra cuibului ei sfărâmat și-mi spun: „Nu sunt legat de cuibul meu”. Văd un fiu plângându-și tatăl și spun: „Nu sunt legat de părinții mei”. Văd un pește murind de îndată ce este scos din apă și spun: „Acesta sunt eu! Dacă aș fi scos din brațele Tale, aș muri în câteva clipe, ca un pește aruncat pe nisip”.

Totuși, cum m-aș fi putut cufunda atât de mult în Tine, fără cal de întoarcere și fără să fi trăit, dacă n-aș fi fost mai înainte în Tine? Cu adevărat am fost în Tine de la prima Ta trezire, fiindcă simt că Tu ești casa mea.

Veșnicia există în veșnicie întocmai precum vremelnicia în timp. Într-o veșnicie, o, Doamne, Tu Te aflai într-o inefabilă identitate cu Tine Însuți și în sfințenia Ta de seară. În acea vreme ipostasurile¹ Tale erau adevărul dinlăuntrul Tău, căci le era cu neputință ca ele să nu se afle în Tine. Dar ele nu s-au recunoscut una pe alta fiindcă ele nu erau conștiente de diversitatea lor. Într-o a doua veșnicie Tu erai în sfințenia Ta matinală, iar cele trei ipostasuri¹ s-au recunoscut pe ele însele ca atare.

Tatăl nu a fost înainte de Fiul, nici Fiul n-a fost înainte de Tatăl, nici Atotsfântul Duh n-a fost înainte sau după Tatăl și Fiul. Ca un om care atunci când se trezește brusc deschide amândoi ochii în același timp, la fel s-au trezit deodată și Cele Trei Ipostasuri¹ din Tine în același timp. Nu există nici un Tată fără Fiul și nici un Fiul fără Duhul Sfânt.

Când stau întins pe marginea lacului meu și dorm inconștient, nici puterea conștiinței, nici dorința, nici acțiunea nu mor în mine, ci mai degrabă ele se revarsă într-o unitate indefinită, fericită, asemănătoare nirvanei².

Aceasta este istoria Ta în sufletul meu, o, Doamne, tâlcuitorul vieții mele. Nu este oare istoria sufletului meu tâlcuitorul istoriei a tot ceea ce este creat, a tot ceea ce este împărțit și a tot ceea ce este unit? Și al Tău, de asemenea, Patria mea, sufletul meu este – iartă-mă, o Doamne – tâlcuitorul Tău.

O, Patria mea, mântuiește-mă de atacurile străinilor asupra mea. O, Lumina mea, alungă întunericul din sângele meu. O, Viața mea, arde toate larvele morții din sufletul meu și din trupul meu.

¹Ipostas = în teologia creștină, (1) esența sau natura unică a Dumnezeirii și, prin urmare, a celor trei Persoane ale Sfintei Treimi; (2) oricare dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi; (3) personalitatea lui Hristos ca deosebită de cele două firi ale sale, umană și divină (plural: ipostasuri).

²nirvana = în budism, starea de fericire desăvârșită realizată prin mortificarea existenței individuale și prin absorbția sufletului în duhul suprem, sau prin mortificarea tuturor dorințelor și patimilor.

Icoana: IOANA STOILA – SFÂNTA TREIME – PICTURA PE STICLA