Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XLIII-a)

Oamenii nu-mi pot face nici un rău, atâta vreme cât nu am răni.

Am văzut două peşteri, una dintre ele având ecou, iar cealaltă nu.

Şi mulţi copii curioşi o vizitau pe cea dintâi tocmai pentru a-şi auzi ecoul strigătelor lor.

Dar din cealaltă peşteră vizitatorii se întorceau degrabă, fiindcă ea nu le oferea nici un ecou.

Dacă sufletul meu e rănit, orice rău lumesc va răsuna într-însul.

Iar oamenii vor râde de mine şi se vor îmbulzi din ce în ce mai mult cu strigătele lor.

Dar, cu adevărat, oamenii grăitori de rău nu mă vor vătăma, dacă limba mea a uitat cum să grăiască răul. 

Nici răutatea din afară nu mă va întrista, dacă nu există nici o răutate în inima mea ca să răsune ca o tobă din piele de capră.

Nici nu voi putea răspunde la mânie cu mânie, dacă vizuina urii din mine a fost părăsită şi nu e nimic care s-o stârnească. 

Nici patimile omeneşti nu mă vor aţâţa, dacă patimile din mine au fost transformate în cenuşă. 

Nici necredincioşia prietenilor nu mă va întrista, dacă am hotărât să Te am pe Tine drept prieten al meu. 

Nici nedreptatea lumii nu poate să mă zdrobească, dacă nedreptatea a fost alungată din gândurile mele. 

Nici duhurile înşelătoare ale plăcerilor lumeşti, cinstea şi puterea nu mă 

ademenesc, dacă sufletul meu este ca o mireasă neprihănită care primeşte doar pe Duhul Cel Sfânt şi tânjeşte doar după El.

Oamenii nu pot împinge pe nimeni în iad, dacă nu cumva acea persoană se împinge singură, nici nu pot oamenii să ridice pe cineva pe umerii lor până la tronul lui Dumnezeu, dacă persoana aceea se înalţă singură.

Dacă sufletul meu nu are ferestre deschise, nici o picătură de noroi nu poate fi aruncată într-însul.

Fie ca întreaga natură să se ridice împotriva mea; ea nu-mi poate face nimic în afara unui singur lucru – să devină mormântul trupului meu mai repede.

Fiecare recoltă lumească e acoperită cu îngrăşăminte, astfel încât ea să poată încolţi cât mai curând cu putinţă şi să crească mai bine.

Dacă sufletul meu, vai, ar fi să-şi piardă fecioria şi să primească sămânţa acestei lumi întru sine, atunci el ar trebui să accepte şi îngrăşământul pe care lumea îl aruncă în ţarina sa.

Dar eu Te chem zi şi noapte: vino şi Te sălăşluieşte în sufletul meu şi închide toate acele locuri pe unde pot intra vrăjmaşii mei.

Fă cămară sufletului meu tăcută şi goală, astfel ca nimeni din lume să nu voiască a intra într-însa.

O, suflete al meu, singura mea preocupare, fii de strajă şi învaţă să distingi glasurile care ajung la urechile tale.

Şi de îndată ce tu îi auzi glasul Domnului Tău, lasă-ţi deoparte tăcerea şi grăieşte cu toată puterea ta.

O, suflete al meu, cămară a veşniciei, să nu le îngădui niciodată tâlharilor vremelnici să intre în tine şi să-şi aprindă focul acolo.

Rămâi liniştit când ei strigă la tine.

Stai cuminte când ei te asurzesc.

Şi cu răbdare aşteaptă-Ţi Stăpânul.

Fiindcă El va veni cu adevărat.

Publicitate

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XLII-a)

Dragostea mea priveghează şi prin priveghere ea nu se plictiseşte niciodată. 

Cel pe Care Îl iubesc şi Îl aştept, vine spre mine înconjurat de o suită cerească.

Cum aş putea dormi şi cum m-ar plictisi vreodată privegherea? 

Priveghez asupra istorisirilor oamenilor şi ale lucrurilor, spre a putea afla  vreun mesaj tainic al Iubirii mele.

Nici o poveste nu mă interesează datorită ei sau povestitorului, ci numai datorită Ţie. 

Când ei mă văd că iubesc osteneala, ei cred că mă ostenesc pentru oameni, dar eu mă ostenesc pentru Tine.

Când natura îşi aude numele pe buzele mele, ea crede că eu o laud pe ea, dar eu Te laud pe Tine.

Când dau de mâncare unui porumbel, eu îţi ofer Ţie această hrană.

Când îmbrăţişez un miel, Te îmbrăţişez pe Tine.

Când zâmbesc la soare, zâmbetul meu pătrunde prin toate stelele până când se întâlneşte cu zâmbetul Tău.

Când mă plec să sărut liliacul alb, eu îmi depun sărutarea prin şapte ceruri până la tronul picioarelor Tale.

Trezvia iubirii mele merge mână în mână cu rugăciunea credinţei mele şi postul nădejdii mele. 

Întreaga lucrare a minţii mele îmi slujeşte credinţa. 

Întreaga lucrare a inimii mele îmi slujeşte nădejdea. 

Întreaga lucrare a sufletului meu îmi slujeşte iubirii mele. 

Atunci când hrănesc un porumbel, Ţi-L ofer Ţie, Iubirea mea.

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a I-a )

Svt._Nikolai_Velimirovich

 

Cine este Cel Care Se uită la mine printre toate stelele din cer și toate creaturile de pe pământ?

Acoperiți-vă ochii, voi stele și creaturi; nu vă uitați la goliciunea mea. Aceasta mă chinuie destul prin proprii mei ochi.

Ce este oare acolo de văzut? Un pom al vieții care a fost împuținat la mărimea unui spin pe cale, care se înțeapă atât pe sine, cât și pe alții. Ce altceva în afara unei flăcări cerești cufundate în noroi, o flacără care nici nu luminează și nici nu se stinge?

Plugari, nu plugăritul vostru este lucrul cel de seamă, ci Domnul Care veghează.

Cântăreți, nu cântatul vostru este cel care contează, ci Domnul Care ascultă.

Voi cei care dormiți, nu somnul vostru are vreo însemnătate, ci Domnul, Cel Care trezește.

Nu bălțile de apă cu stânci dimprejurul lacului sunt cele de luat în seamă, ci lacul însuși.

Ce este tot timpul omenesc decât un val care umezește nisipul arzând de pe mal și apoi regretă că a lăsat în urmă lacul care s-a uscat?

O, stele și creaturi, nu vă uitați la mine cu ochii voștri, ci la Domnul. El singur vede. Priviți la El și vă veți vedea în patria voastră.

Ce vedeți voi când vă uitați la mine? O imagine a exilului vostru? O oglindă a efemerității voastre de o clipă?

O, Doamne, frumosul meu văl, brodat cu serafimi de aur, acoperă-mi chipul precum un văl peste chipul unei văduve și adună-mi lacrimile în care fierbe tristețea tuturor creaturilor Tale!

O, Doamne, frumusețea mea, vino și-mi fii oaspete, ca nu cumva să mă rușinez de goliciunea mea, ca nu cumva multele priviri însetate ce cad asupra mea să nu se întoarcă acasă la fel de însetate.

vinieta

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XLI-a)

0421008

  Cu post îmi bucur nădejdea mea în Tine, Domnul meu, Care ai să vii din nou.

  Postul îmi grăbește pregătirile pentru venirea Ta, singura așteptare a zilelor și nopților mele.

  Postul îmi subțiază trupul, astfel încât ceea ce rămâne să poată străluci mai ușor cu duhul.

  În timp ce Te aștept, nu doresc nici să mă hrănesc cu sânge, nici să jertfesc viața vreunei creaturi, astfel încât animalele să poată simți bucuria așteptării mele.

  Dar cu adevărat, înfrânarea de la mâncare nu mă va mântui. Chiar dacă ar fi să mă hrănesc doar cu nisipul din lac, Tu n-ai veni la mine, dacă postul n-ar pătrunde mai adânc în sufletul meu.

  Am venit să cunosc prin rugăciunea mea faptul că postul trupesc este mai mult un simbol al postului adevărat, foarte  bun pentru cel ce abia a început să nădăjduiască în Tine, și totuși foarte dificil pentru cineva care pur și simplu îl practică.

  De aceea am adus postul în sufletul meu spre a-l curăți de multele sale necurății și spre a-l pregăti doar pentru Tine ca pe o fecioară.

  Și am adus postul în mintea mea spre a alunga dintr-însa toate reveriile legate de problemele lumești și spre a dărâma toate castelele de nisip nălucite de aceste reverii.

  Am adus postul în mintea mea spre a putea zăgăzui lumea și spre a o pregăti să primească Înțelepciunea Ta*.

  Și am adus postul în inima mea, astfel încât cu ajutorul lui inima mea să poată înăbuși toate patimile și egoismul lumesc. Am adus postul în inima mea, așa încât cereasca pace să poată dăinui în chip negrăit în inima mea, atunci când duhul Tău furtunos o întâlnește.

  Îmi prescriu post limbii spre a o desprinde de obiceiul grăirii în deșert și spre a grăi cu grijă doar acele cuvinte care limpezesc calea venirii Tale. Și mi-am impus postul asupra grijilor mele pentru ca el să le poată alunga precum vântul împrăștie ceața, ca nu cumva ele să se interpună între mine și Tine și ca nu cumva să-mi întoarcă din nou privirea spre lume.

  Iar postul mi-a adus în suflet liniște în fața lumilor necreate și create și smerenie față de oameni și creaturi. Și mi-a picurat curaj în mine, de felul celui pe care nu l-am cunoscut vreodată pe când eram înarmat cu tot felul de arme lumești.

  Care era nădejdea mea înainte de a fi început să postesc înafară de o altă poveste spusă de alții și care trecea din gură în gură?

  Povestea spusă de alții despre mântuire prin rugăciune și post a devenit a mea.

  Postul fals însoțește falsa nădejde, întocmai precum lipsa postului însoțește lipsa de nădejde.

  Dar întocmai precum o roată se învârte în spatele altei roți, tot astfel adevăratul post urmează adevăratei nădejdi.

  Ajută-mă să postesc și să nădăjduiesc cu bucurie, căci Tu, Prea Veselul meu Praznic, Te apropii de mine cu zâmbetul tău strălucitor.

vinieta

 

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XL-a)

iisus_hristos_pantocrator

  Cu rugăciune îmi curățesc vederea credinței mele, ca nu cumva să Te piardă în ceață, o, Steaua mea Preastrălucitoare.

  ”Ce folos are rugăciunea ta la Dumnezeu?”, întreabă negricioșii lucrători ai pământului.

   Vorbiți corect, fii ai pământului. Ce folos are telescopul marinarului îndreptat către STeaua Nordului, când ea se vede și fără telescop? Dar nu mă întrebați pe mine, fiindcă voi știți deja ce folos are un telescop pentru marinar.

 Rugăciunea este necesară pentru mineca nu cumva să pierd din vedere Steaua purtătoare de mântuire, dar Steaua nu are trebuință de să tot vegheze spre a nu mă pierde.

   Ce s-ar întâmpla cu vederea mea lăuntrică dacă m-aș opri din rugăciune?

   Nu sunt soldații pământului antrenați mereu și cu atenție spre a putea vedea țintele de la distanță?

   Nu sunt țesătorii de mătase pregătiți mereu spre a recunoaște cele mai fine fibre?

  Cum să nu-mi pregătesc eu vederea credinței melespre a vedea singura mea comoară cât mai limpede cu putință?

  Prins în capcana unei țesături de iluzii, de-abia am aflat o cale de scăpare; oare ați voi să scap acest prilej?

  Luați aminte, tovarăși ai mei de călătorie, că vederea lui Dumnezeu nu e un lucru de neglijat. Voi care jertfiți averi pentru a vedea splendoarea tropicelor sau aureola boreală, trebuie să vă rugați cu râvnă spre a-L vedea pe Cel pentru care splendoarea tropicelor este nimica toată, iar aureola boreală o lumânare de seu.

  Atunci când îți dai chiar viața toată spre a-L vedea pe El, de-abia ai plătit un bănuț. Totuși el este mărinimos și plin de bunătate și nu dorește nimic mai mult de la voi decât aceasta.

  Voi care vă antrenați trupurile, care în fiecare dimineață nu uitați să vă antrenați brațele și picioarele, capul și gâtul, sunteți voi cu adevărat ființe contemplative –  voi, care sunteți precum luptătorii samurai?

  Sunteți voi cu adevărat ființe contemplative, dacă voi susțineți faptul că credința voastră în Dumnezeu va deveni și rămâne clarvăzătoare fără pregătire? Toate stelele Cerului, care au văzut experiența părinților voștri, îmi dau mărturie asupra faptului că credința voastră va orbi, dacă într-adevăr ea a început vreodată să vadă cumva. Și în locul unei binecuvântări pierdute, va rămâne doar o vedere ipocrită, doar cu numele.

  Țineți-vă ochii acoperiți doar trei zile și apoi veți descoperi că lumina soarelui îi vatămă. Rupe legătura cu Dumnezeu doar trei ceasuri și vei vedea cât de dureros este să privești din nou la lumina Sa.

  Mă întrebi: cât durează rugăciunea mea? Puteți să mă înțelegeți că ea durează mai mult decât zilele mele? Fiindcă cu rugăciunea mea eu trebuie să vă pregătesc și credința voastră și să-i deschid ochii și să-i arăt cum să vadă și pe cine să vadă. Cu adevărat eu îmi umplu și zilele mele și pe ale voastre cu rugăciune.

  Eu neîncetat îmi tămâiez credința cu rugăciunea, ca nu cumva mirosurile lumii s-o orbească.

  Neîncetat chem în ajutor toate sferele cerești să mă susțină în rugăciunea mea pentru a dobândi o veșnică stare de rugăciune, ca și eu să mă învrednicesc să admir acea Slavă și Frumusețe, care este larg deschisă privirii lor.

  O, tovarășii mei de călătorie, cât de măreață este vederea credinței! Vă jur, dacă ați cunoaște măcar în parte măreția ei, rugăciunea voastră nu s-ar mai opri și nici sfârși vreodată.

vinieta1

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XL-a)

pt_rug_2

Cu rugăciune îmi curățesc vederea credinței mele, ca nu cumva să Te piardă în ceață, o, steaua mea Preastrălucitoare.

”Ce folos are rugăciunea ta la Dumnezeu?”, întreabă negricioșii lucrători ai pământului.

Vorbiți corect, fii ai pământului. Ce folos are telescopul marinarului îndreptat către Steaua Nordului, când ea se vede și fără telescop? Dar nu mă întrebați pe mine, fiindcă voi știți deja ce folos are un telescop pentru marinar.

Rugăciunea este necesară pentru mine ca nu cumva să pierd din vedere Steaua purtătoare de mântuire, dar Steaua n-are trebuință să tot navigheze spre a nu mă pierde.

Ce s-ar întâmpla cu vederea mea lăuntrică dacă m-aș opri din rugăciune?

Nu sunt soldații pământului antrenați mereu și cu atenție spre a putea vedea țintele de la distanță?

Nu sunt țesătorii de mătase pregătiți mereu și cu atenție spre a putea recunoaște și cele mai fine fibre?

Cum să nu-mi pregătesc eu vederea credinței mele spre a vedea singura mea comoară cât mai limpede cu putință?

Prins în capcana unei țesături de iluzii, de-abia am aflat o cale de scăpare; oare ați voi să scap acest prilej?

Luați aminte, tovarăși ai mei de călătorie, că vederea lui Dumnezeu nu e un lucru de neglijat. Voi care jertfiți averi spre a vedea splendoarea tropicelor sau aurora boreală, trebuie să vă rugați cu râvnă spre a-L vedea pe Cel pentru care splendoarea tropicelor este o nimica toată, iar aureola boreală o lumânare de seu.

Atunci când îți dai chiar viața toată spre a-L vedea pe El, de-abia ai plătit un bănuț. Totuși El este mărinimos și plin de bunătate și nu dorește nimic mai mult de la voi decât aceasta.

vinieta

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXXIX-a)

hristos

Știi tu, copilul meu, de ce norii sunt închiși când câmpiile sunt însetate după ploaie, și de ce sunt ei deschiși, când câmpiile nu au nici o dorință de ploaie?

Natura a fost dată peste cap de răutatea oamenilor și și-a părăsit ordinea ei.

Știi tu, copilul meu, de ce câmpiile rodesc roade bogate primăvara și sunt neproductive vara?

Fiindcă fiicele oamenilor au urât roada pântecelui lor și o ucid când încă ea este în floare.

Știi, copilul meu, de ce primăverile au devenit uscate și de ce roadele pământului nu mai au dulceața de odinioară?

Din pricina păcatelor omului, a cărui neputință a cuprins întreaga fire.

Știi, copilul meu, de ce o națiune biruitoare suferă înfrângeri drept pricină a propriei sale lipse de unitate și discordiei și își mănâncă pâinea făcută amară de lacrimi și de răutate?

Fiindcă ea și-a biruit inamicii însetați de sânge din jurul ei, dar n-a reușit să-i biruiască pe cei dinlăuntrul ei.

Știi tu, copilul meu, cum își poate hrăni copiii o mamă fără să le dea de mâncare?

Nu prin a le cânta un cântec de dragoste, în timp ce-i alăptează, ci un cântec de ură împotriva aproapelui.

Știi, copilul meu, de ce oamenii au devenit urâți și și-au pierdut frumusețea strămoșilor lor?

Fiindcă ei au dat deoparte chipul lui Dumnezeu, care modelează frumusețea sufletului și dă deoparte masca pământului.

Știi, copilul meu, de ce bolile și cumplitele molime s-au înmulțit?

Fiindcă oamenii au început să socotească sănătatea drept un dar al firii și nu ca pe un dar de la Dumnezeu. Și ceea ce este dăruit cu greutate trebuie protejat cu îndoită dificultate.

Știi, copilul meu, de ce oamenii se luptă pentru teritorii pământești și nu se rușinează a se afla la același nivel cu cârtițele?

Fiindcă lumea a pătruns în inima lor și ochii lor văd doar ceea ce crește în inimă; și deoarece, copilul meu, păcatele lor i-au făcut prea slabi ca să mai lupte spre a dobândi cerul.

Nu plânge, copilul meu, Domnul Se va reîntoarce curând și va pune totul în ordine.

vinieta

 

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXXVIII-a)

racla_b

Tu faci minuni prin lucrurile create, o, Doamne, în timp ce oamenii au pierdut darul facerii de minuni.

Tu ai focul și apa pentru slujitorii Tăi, în timp ce oamenii refuză să Te slujească.

Lemnului și metalului Tu le dai puterea Ta, devreme ce îți este respinsă, disprețuită de către oameni.

Prin pământ și iarbă Tu le oferi milă aleșilor Tăi, în vreme ce oamenii se fac pe ei înșiși prea necurați spre a mai fi vase ale milei.

racla-sf.-cruce_w1000_h669_q100

Prin țesătură și hârtie strălucește puterea Ta, în vreme ce dorințele trupești umane domină duhul.

Oasele sfinților cheamă numele Tău și prezența Ta, în timp ce limba oamenilor a amuțit din pricina necredinței.

Când generalii au uitat să dobândească biruința, Tu îi faci să pe simplii oșteni biruitori.

Tu ai umplut de foc obiectele moarte ca ele să poată străluci, când întunericul închide ochii stelelor.

osuarulsiicoanamartiriloranticomunisti-aiud

Când nu există niciun soare, feriga și păducelul își asumă datoria de a face lumina.

Când orbii încep să-i călăuzească pe orbi (1), Tu predai oastea cailor și câinilor.

Când bolnavii se socotesc pe ei înșiși tămăduitori ai altor bolnavi, tu faci tămăduitori din oase, moarte și noroi.

34_biserica_sf_spiridon_corfu_-_racla_sfantului_-_foto_bogdan_z_0_0

Când chipul Tău din sufletul omenesc dispare, Tu conferi putere și tărie chipului Tău în lemn.  Cei care până în sfârșit vor plânge cu amar, râd și spun: ”Cum pot obiectele moarte să să lucreze minuni, pe care nici măcar noi nu le putem lucra?”

Nu sunt aceste obiecte vii, dacă Tu le aduci la viață? Și nu sunt oamenii morți, dacă Tu îi părăsești, o, Înfricoșătorul Doamne?

Îngerii Tăi știu, totuși oamenii nu știu că toate puterile sunt ale Tale, întru Tine și din Tine și că Tu le evidențiezi prin vase curate. Ce se întâmplă dacă o piatră e curată, în vreme ce omul e necurat? Nu se va evidenția puterea Domnului prin piatră decât prin oameni?

IMG_8265

Doar omul drept râde cu râsul bucuriei. Râsul omului păcătos înseamnă răutate.

Omul cel drept râde de moaștele sfinților și este covârșit de un râs răutăcios. O, dacă ar ști măcar că moaștele sfinților au mai multă viață decât trupul și sângele său!

Cu adevărat, răutatea este departe de Prea Milostivul Domn, întocmai precum răutatea este pururea îndepărtată de feciorie, raționalitate și sfințenie.

1389848119Cu adevărat, Domnul Cel Logic este gata întotdeauna să lucreze oamenilor prin oameni. Dar când oamenii devin necurați și lipsiți de logică și sfințenie, Cel Atotmilostiv Se grăbește să-i ajute pe oameni prin obiecte moarte.

O, Atotmilostive și Îndelungrăbdătorule Doamne, nu lăsa lumea fără vase ale puterii și milei Tale.

vinieta1

Imagini: http://biserica-sfantulnicolae-izvorultamaduirii.ro/suceava/sfintele-moaste

http://ziarullumina.ro/sfantul-irodion-revine-in-bucurestiul-natal-94656.html

http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/schitul-inaltarea-sfintei-cruci-aiud-137236.html

http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/locuri-de-pelerinaj/istoricul-moastelor-sfantului-spiridon

http://www.doxologia.ro/actualitate/arhiepiscopia-romanului-bacaului/racla-pentru-moastele-sfintilor-din-catedrala

http://www.pravchelny.ru/all_news/eparhianews/?ID=9899

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXXVII-a)

sf-42-de-mucenici-din-amoreea-2 (1)

Mucenici ai marii iubiri, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Voi care ați cunoscut o dragoste mai tare decât moartea, rugați-vă Iubirii pentru noi.

Voi care în această viață ați scăpat cu șansă din capcana iubirii trecătoare, care este ca o pată de culoare pe un bolovan pe care ploaia o spală;

Voi care ați propovăduit că dragostea e mai tainică decât trupul și mai veșnică decât stelele de pe cer;

Voi care prin iubire ați înțeles atât lemnul, cât și piatra, atât fiara din pădure, cât și peștele din apă (fiindcă dragostea rupe pecețile tuturor tainelor și toate lucrurile apar dezgolite celui ce le iubește);

Voi care cu dragoste ați împlinit toate proorociile, ați satisfăcut toate religiile și ați depășit toate legile;

Voi sunteți cei mai mari biruitori, cine e mai tare decât voi?

Voi sunteți cei mai mari dintre înțelepți, cine e mai înțelept decât voi?

Voi sunteți cele mai mari dintre pietrele prețioase, cine e mai rar decât voi?

Voi sunteți dumnezei (1) care v-ați văzut pe voi înșivă în Dumnezeu și pe Dumnezeu în voi.

Voi  aveți o cinstire mai mare decât cea a îngerilor, fiindcă îngerii au devenit îngeri fără chinuri și mucenicie.

Vouă ne închinăm și ne rugăm, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca și noi să ne putem curăți de dragostea iluzorie care sfârșește în ură.

Ca și noi să ne putem încununa credința și nădejdea noastră cu o cunună în care chiar și sorii au o mică valoare.

Ca și noi să putem începe a vedea, și cunoaște și a ne bucura cu bucuria cu care doar îngerii se pot bucura.

Ca viața noastră să poată, de asemenea, deveni o splendoare întreit strălucită, ca Cel din Care vine toată splendoarea cea neamestecată cu întunericul.

Ca și noi să putem recunoaște în noi înșine veșnica fecioară și pe Cel mai înainte de veci Fiu al Fecioarei și pe Duhul asemenea porumbelului.

Mucenici ai marii iubiri, doar pătimirea voastră este mai mică decât dragostea voastră. Orice dragoste lumească aduce suferință mai mare decât ea. Dar voi ați iubit ceea ce este mai adânc decât timpul și mai larg decât spațiul.

Când frații voștri muritori aud de suferințele voastre, ei le socotesc de necrezut și insuportabile. O, dacă ei s-ar putea închipui și în dragostea voastră!

Toate suferințele voastre li s-ar părea nimic acestora, întocmai precum ele vi s-au părut vouă. Întocmai precum ploaia rece și șuieratul vântului par o nimica toată unei mame care se grăbește spre casă ca să ajungă la copilul ei.

Celui ce are mai mare decât lumea, lumea nu-i poate face nimic.

Cel ce se grăbește spre o casă mai largă decât spațiul, spațiul n-o poate cuprinde.

Cel care are o dragoste mai de preț decât creațiile vremelnice, nu poate fi nici împiedicat și nici strivit de timp.

Pe toată calea cea aspră și prin toate furtunile grele Iubirea însoțește pe cei iubiți ai Săi și-i atrage la Sine.

Mucenici ai marii iubiri, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

(1) . Cf. Ps. 82, 6.

 vinieta

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXXVI-a)

ecclesiastes-128_5651_1280x1024

Mucenici ai bunei nădejdi, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Voi care v-ați îngropat toate nădejdile, ca să vă puteți bucura de o singură nădejde;

Care ați așteptat sfârșitul multor aspirații omenești și ați văzut cenușa;

Care ați văzut mulți ochi înlăcrimați întorcându-și privirile de la mormântul speranțelor lor;

Care ați auzit multe mărturisiri cu privire la duhoarea nesuferită a fiecărei nădejdi lumești de pe lumea cealaltă;

Și care v-ați dat trupul spre a fi răstignit(1) pentru o nădejde aparte, care nu sfârșește în cenușă, nici la cimitir, nici într-o duhoare nesuferită.

Către voi ne plecăm și ne rugăm: ”Rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi”.

Am văzut un copil alergând mult timp după o pasăre cu aripi pestrițe și cioc de aur, iar când a prins-o, pasărea l-a lovit cu ciocul și copilul a început să plângă.

Am spus: ”Așa se întâmplă cu nădejdile voastre, fii ai oamenilor și cam acesta este sfârșitul vostru”.

Din nou am văzut un copil alergând după un roi de fluturi de primăvară vreme îndelungată, iar când un fluture s-a aflat lângă el, copilul l-a părăsit și a fugit după ceilalți care i se păreau că sunt mai frumoși.

Am spus: ”Așa sunt fiii oamenilor și tot astfel este și alergătura lor de-a lungul vieții după multe dorințe”.

Cu adevărat, alergătura voastră este obositoare și inutilă. Dacă vine ceasul morții asupra voastră, nu veți putea spune după ce alergați. Iar pe lumea cealaltă ei vor avea mâinile goale și o inimă îndoită.

Alergarea fiilor cerului este și ea obositoare, dar nu este inutilă. Iar când ceasul morții vine asupra lor, ei vor putea spune ceea ce urmăreau. Iar pe lumea cealaltă vor avea mâinile pline și o inimă odihnită.

Un vultur de sub nori vede un miel pe câmp și coboară peste el și întreabă vrăbiile cocoțate pe spatele mielului:”Nu vedeți mielul?”. Iar ele îi răspund: ”Nu, nu-l vedem”. La fel se întâmplă cu mucenicii bunei nădejdi. De la mare distanță ei își ochesc hrana, în vreme ce aceia aflați lângă ea trec peste dânsa fără s-o vadă.

Alergătura după nădejdea cea bună este lungă. Dar campionul își concentrează mintea asupra alergării și își aruncă toate nădejdile iluzorii sub picioare, călcând peste ele ca pe niște frunze moarte. Sunt multe, foarte multe garduri între el și nădejdea sa, iar moartea este unul dintre garduri. Dar el sare peste toate acestea; el sare chiar și peste moarte și își urmărește nădejdea sa.

Mucenici ai bunei nădejdi care fremătați în jurul Luminii Cerului ca un stol de porumbei albi, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

(1) Cf. Rom. 6, 6, Gal. 2, 20 și 5, 24.

vinieta

.

 

 

 

 

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXXV-a)

sf-42-de-mucenici-din-amoreea-2

Mucenici ai adevăratei credințe, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Credința voastră v-a apropiat de tronul strălucitor al slavei, împodobită cu străluciții serafimi și preaputernicii heruvimi. Voi sunteți mai aproape de nemurire decât noi, iar rugăciunea voastră e mai curată și mai auzită de Dumnezeu.

Pomeniți-ne și pe noi în rugăciunile voastre, astfel încât voi să puteți fi și mai prețuiți în ceruri. Luați-ne și pe noi cu voi, iar voi veți zbura mai iute și mai ușor la tronul slavei. Oricine se aduce pe sine umblă mai încet și se împiedică mai des. Cu cât este mai mare sarcina fraților voștri, pe care-i trageți după voi, cu atât mai iute veți zbura.

Le-am spus oamenilor: voi sunteți martiri, dar nu de un singur fel de mucenicie. Mucenicii pentru adevărata credință nu sunt aceiași cu martirii pentru o credință falsă. Cu adevărat oasele lor se aseamănă, dar nu sufletul. Căci sufletul dă forță și slăbiciune chiar și oaselor.

Voi, care suferiți pentru adevărata credință, pătimiți pentru ceea ce observă vederea voastră duhovnicească. Voi care suferiți pentru o falsă credință, pătimiți pătimiți pentru ceea ce văd ochii voștri trupești. Voi, cei dintâi suferiți pentru credință în realitate și adevăr; voi, ceilalți, suferiți pentru un vis și o închipuire.

Vederea duhovnicească își numește cunoașterea cu un nume smerit – credință. Ochii trupești își numesc credința lor printr-un nume fălos – cunoaștere. Atât una, cât și cealaltă văd: cea dintâi este o vedere a esenței scânteietoare și pline de pace a creației; cea de-a doua este o vedere a pâlpâirilor acelei esențe prin întuneric.

Mucenicia voastră este lucrul cel mai inevitabil dintre toate, o, fii ai cerului și fii ai pământului. Faptul că sunteți martirizați rezidă în fuga voastră de lumină spre întuneric. Dacă fugiți din întuneric spre lumină, veți stârni lumea împotriva voastră.

Căile fiilor oamenilor se întâlnesc și conflictul este inevitabil, fiindcă unii călătoresc spre răsărit, în timp ce alții se îndreaptă spre apus. Domnul este milostiv și le trimite tuturor îngerii Săi.

Sufletul meu este plin de mucenici ca un câmp mănos plin de grâu și de neghine. Cei dintâi se îndreaptă spre răsărit, în timp ce ceilalți se îndreaptă spre apus.

Eu îi șoptesc sufletului meu la miezul nopții: ”Cât timp vei mai rămâne răstignit între rai și iad? Ia aminte la tine și îndreaptă-te doar pe calea pe care mucenicii adevăratei credințe au călătorit”

Eu îi șoptesc aproapelui meu în zori: ”Nu mergeți pe drumul cel atât de bine bătut, fiindcă multe cadavre împuțite sunt presărate de-a lungul lui. Să pornim pe cărarea ce merge spre vârful muntelui, care este aspră, dar nu duhnește de cadavre”(1)

Eu vă șoptesc de dimineață până seara vouă, o, mucenici ai adevăratei credințe: ”Rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi”

(1) – Cf. Mt. 7, 13-14

vinieta

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXXIV-a)

hps_sfanta-treime_3

Dragostea mă face Dumnezeu, și Tu, o, Dumnezeule Te faci om.

Acolo unde există unul, nu există iubire. Acolo unde sunt doi uniți există doar un simulacru de iubire. Acolo unde sunt trei uniți, există dragoste. Numele Tău este Iubire fiindcă numele Tău este treime în Unitate. Dacă Tu ai fi fost singuratic, Tu n-ai mai fi dragoste, ci ură.

Dacă Tu ai fi doime, ai fi o alternare de dragoste și ură. Dar Tu ești o treime și, de aceea, Tu ești iubire și întru Tine nu există nici întuneric și nici alternare.

Dragostea nu cunoaște nici timp și nici spațiu. Ea este înafara timpului și-a spațiului. Pentru iubire o zi este ca o mie de ani și o mie de ani ca o zi.

Când sunt unit cu Tine în iubire, nu există nici cer și nici pământ – doar Dumnezeu există. Nu există nici ”eu”, nici ”tu” – doar Dumnezeu există.

Dragostea are trei ipostasuri* : curăție, cunoștință și lumină. Fără curăție dragostea nu este afecțiune, ci egoism și patimă. Fără cunoștință dragostea nu este înțelepciune, ci prostie. Fără lumină dragostea nu e putere, ci slăbiciune. Când patima, prostia și slăbiciunea se împletesc, ele devin iad, ceea ce satanei îi place să numească ”iubire”.

Când sufletul meu este o preacurată fecioară, conștiința mea este înțelepciune pătrunzătoare, iar duhul meu este este lumină de viață dătătoare, eu sunt o iubire care coincide cu iubirea Ta. Prin dragoste eu Te văd pe Tine în mine, și Tu mă vezi în Tine.

Prin iubire eu nu mă văd pe mine, ci doar pe Tine. Prin dragoste Tu nu Te vezi pe Tine, ci doar pe mine.

Dragostea se jertfește pe sine și nu simte că jertfa înseamnă nu a primi, ci mai degrabă a oferi.

Copiii mei lumești: cuvântul ”dragoste” este cea mai profundă rugăciune dintre toate.

”Nu există dragoste lumească?”, mă întreabă cei apropiați mie. ”În aceeași măsură în care există un Dumnezeu lummesc”, le răspund eu. ”Dragostea lumească arde și se mistuie, dragostea cerească arde fără să se mistuie”. Dragostea lumească, ca tot ce e lumesc, este doar un vis și-un simulacru de iubire. Dragostea ta se aseamănă iubirii dumnezeiești în felul în care fumul se aseamănă flăcărilor.

”Când preschimbi o monedă de aur pentru câțiva bănuți de aramă, nu-i numești pe acei bănuți monedă de aur, ci doar niște bănuți de aramă. De ce numiți voi oare dragostea dumnezeiască care a fost ruptă, sfărâmată și prefăcută în cenușă de timp și de spațiu ”iubire” și nu ”cenușă”?

O, Doamne, învrednicește-mă de dragostea Ta, o, Doamne, iar eu voi fi liber de toate legile.

Intră cu Dragostea Ta întru mine, iar dragostea mă va purta întru Tine.

vinieta1

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXVI-a)

icoana-iisus-hristos-pantocrator-man-sf-ecaterina-din-sinai-1-1

Sculați-vă voi, toate  creaturile  și slujiți-L pe Domnul Cel Viu, Care are grijă de voi. Închinați-vă Lui și slujiți-L, fiindcă nimeni mai mare decât El nu vă va cerceta în această vale a temerii și-a lacrimilor. Slujitorii vin și se fac pe sine domni. Domnul a venit și S-a făcut pe Sine slujitor și rob. Domnii slugarnici se străduiesc să cârmuiască peste cât mai mulți oameni și creaturi cu putință, în timp ce Robul Cel domnesc se străduiește să slujească cât mai mulți oameni și creaturi cu putință (1).

Răsăriți, o, voi crini ai câmpului și împărtășiți-vă mireasma, fiindcă sfânta Sa gură v-a pomenit numele(2).

Ridicați-vă, o, piatră și stâncă și închinați-vă Lui, căci sfintele Sale picioare au călcat peste voi.

Deșteaptă-te, o, pustie și bucură-te, căci El te-a sfințit cu cele mai lungi și mai tainice rugăciuni ale Sale (3).

Deșteaptă-te, o, grâule și viță de vie, fiindcă El v-a binecuvântat pe voi, mai ales, între toate lucrurile create.

Deșteptați-vă și binecuvântați-L.

Sculați-vă, voi, pești și slăviți pe Domnul, fiindcă El a înfometat și voi L-ați hrănit (4).

Deșteptați-vă, o, apă și văzduhuri și slujiți-i Lui, fiindcă, cu puterea Sa, El v-a curățit și v-a potolit.(5).

Înalță-te, o, sicomorule și îmbracă-te în mătase, căci în tine El a văzut un păcătos și l-a mântuit (6).

Sculați-vă, o, voi oițelor și vitelor și umpleți-vă de uimire, căci în satul vostru El S-a născut (7), umil, în staulul vostru cel smerit.

Deșteptați-vă, o, păsări și cântați, fiindcă El v-a dat drept pildă pentru oameni(8).

Ridică-te, o, mirule și arzi dinaintea tronului slavei Sale, fiindcă atunci când El a fost uns cu tine, El S-a bucurat cu duhul și a mântuit o femeie păcătoasă.

Ridicați-vă o, spini și trestie și rușinați-vă că voi I-ați pricinuit durere (10).

Deșteptați-vă, o, fier și lemn și căiți-vă, fiindcă, chiar și fără voie, I-ați pricinuit chinuri pe Cruce(11).

Sculați-vă, locuitori ai cetăților și tânguiți-vă, fiindcă voi n-ați crezut în El.

Deșteptați-vă, voi, cârmuitori ai poporului și îmbrăcați-vă în sac și cenușă, fiindcă ați îndrăznit să-L judecați și să-L osândiți(13).

Sculați-vă, voi, săracilor și îmbrățișați-L, căci El este avuția voastră (14).

Deșteptați-vă, voi, împărați și puneți-vă coroanele la picioarele Sale, fiindcă doar El singur v-a învățat adevărata înțelepciune, cu privire la întâietate și dreaptă cârmuire.

Sculați-vă,  o, păcătoșilor și începeți a suspina dinaintea Lui, fiindcă doar mâna Sa nu aruncă cu pietre în voi (15).

Treziți-vă, o, drepților și fiți plini de trezvie, căci Stăpânul vostru vine la voi.

Înălțați-vă voi, toate stelele și începeți a dănțui, fiindcă Luminătorul vostru merge să vă cerceteze.

Deșteaptă-te, o, Universule, și începe să cânți imnul Domnului, căci Domnul Cel Viu, Care are grijă de tine, a intrat în tine.

Note:

(1) – Cf. Mt. 20, 25-28

(2) – Cf. Mt. 6, 28-29

(3) – Cf. Mt. 4, 1-11

(4) – Cf. Luca 24, 36-43 și Ioan 21, 1-14.

(5) – Cf. Mt. 14, 22-33

(6) – Cf. Luca 19, 1-10

(7) – Cf. Luca 2, 1-20

(8) – Cf. Mt. 6, 26 și Luca 12, 24

(9) – Cf. Luca 7, 36-50

(10) – Cf. Marcu 15, 16-20

(11) – Cf. Marcu 15, 21-32

(12) – Cf. Mt. 11, 20-24 și 23, 37-39

(13) – Cf. Mt. 26, 1-5 și 57-68

(14) – Cf. Mt. 5, 3 și Luca 4, 18.

Icoana: Mântuitorul – Blândul Păstor, Dreptul Judecător ,  Mănăstirea Sfânta Ecaterina, Sinai, Egipt

 

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a X-a )

ioana-stoila-maica-domnului-ii-pictura-pe-sticla-20-x-20-200-euro 

Către o limbă tăcută și o minte contemplativă Tu Te apropii, o, Atot Sfinte Duhule, mirele sufletului meu. Tu eviți o limbă vorbăreață așa precum lebăda evită un lac bântuit de furtună. Ca o lebădă tu înoți peste liniștea inimii mele și o faci rodnică.

Încetați cu înțelepciunea voastră cea lumească, voi, frații mei. Înțelepciunea¹ e născută, nu făcută. Așa precum Înțelepciunea¹ Se naște în Dumnezeu, tot astfel ea se naște pe pământ. Înțelepciunea născută creează, dar nu este creată.

Așadar, voi fanfaronilor vă lăudați cu intelectul vostru! Ce este intelectul vostru în afara amintirii multor fapte? Și dacă voi vă amintiți atâtea, cum de ați putut uita momentele de minunată naștere a înțelepciunii înlăuntrul vostru? Uneori vă aud vorbind despre cugete mărețe care s-au născut în voi în chip neașteptat, fără a face vreun efort. Cine v-a adus aceste cugete, voi, intelectualilor? Cum de s-au născut ele fără un tată, dacă voi acceptați că nu le-ați zămislit voi?

Cu adevărat vă spun vouă: tatăl acestor cugete este Atotsfântul Duh, iar maica lor supraviețuiește ca un locșor pur, neprihănit al sufletului vostru, acolo unde Atotsfântul Duh încă mai îndrăznește să intre.

Așadar, orice înțelepciune din cer și de pe pământ se naște din Fecioara și din Atotsfântul Duh. Acesta a plutit deasupra purității celui dintâi și Omul Absolut², Înțelepciunea lui Dumnezeu¹ s-a născut.

Ceea ce puritatea Tatălui este în cer, fecioria Maicii este pe pământ. Ceea ce reprezintă lucrarea Sfântului Duh în cer, tot astfel lucrează El și pe pământ. Așa cum este nașterea înțelepciunii în cer, la fel este și nașterea ei pe pământ.

O, suflete al meu, veșnica mea surpriză! Ceea ce s-a întâmplat odată în cer și cu voi trebuie să se întâmple odată pe pământ. Trebuie să deveniți precum o fecioară, ca voi să puteți primi Înțelepciunea lui Dumnezeu. Trebuie să fiți ca o fecioară, astfel încât Duhul lui Dumnezeu să Se poată îndrăgosti de voi. Toate inimile din cer și de pe pământ își au izvorul în Fecioara și în Duhul.

O fecioară dă naștere la înțelepciunea creatoare. O femeie desfrânată creează cunoașterea stearpă, aridă. Doar o fecioară poate vedea adevărul, în vreme ce o femeie desfrânată poate doar recunoaște lucruri,

O, Doamne, în Treime slăvit, curățește-mi vederea sufletului meu și pleacă-Ți chipul asupra lui, astfel încât sufletul meu să poată străluci cu slava Domnului său, așa încât minunata istorie a cerului și a pământului să-i poată fi dezvăluită, ca să se poată umple de strălucire ca lacul meu atunci când soarele se află deasupra sa la amiază.

¹ Înțelepciune = unul dintre apelativele lui Iisus Hristos din Biblie (cf. I Cor. 1, 24 – „Hristos, puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu”). Teologia creștină face legătura lui Hristos cu anumite pasaje despre înțelepciune din Vechiul Testament (cf. Prov. 9, 1-11).

² Omul Absolut = termen folosit de episcopul Nicolai Velimirovici pentr a-L numi pe Iisus Hristos drept Fiul lui Dumnezeu, ca pe „noul Adam”, omul ideal, total, desăvârșit, care posedă firea curată, adevărată, pură a omului căzut, precum și natura divină a lui Dumnezeu-Tatăl în personalitatea Sa divino-umană. Toți cei ce se unesc cu Dumnezeu-Omul Iisus Hristos dobândesc plinătatea „umanității lor ultime”, pe care urmașii lui Adam au pierdut-o după alungarea acestuia din grădina Raiului.

Icoana: IOANA STOILA – MAICA DOMNULUI II- PICTURA PE STICLA – 20 X 20

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a VII-a )

1456517_677505112283444_755902617_n

Aș vrea, dacă s-ar putea, să fac muzicanți din piatră, dănțuitori din nisipul lacului și cântăreți din frunzele tuturor copacilor din munți, astfel încât aceștia să mă poată ajuta să-L slăvesc pe Domnul – și astfel încât glasul pământului să poată fi auzit în mijlocul cetelor îngerești!

Fii oamenilor se imbuibă la masa Stăpânului absent și nu cântă pentru nimeni în afara lor înșile și pentru gurile lor pline care, în cele din urmă se vor întoarce din țărână.

Cumplit de tristă este orbirea fiiilor oamenilor, care nu văd puterea și slava Domnului. O pasăre viețuiește în pădure și nu vede pădurea. Peștele înoată în apă și nu vede apa. Cârtița viețuiește în pământ și nu vede pământul. Cu adevărat, asemănarea omului cu păsările, peștii și cârtițele este grozav de tristă.

Oamenii, ca și animalele, nu dau atenție la ceea ce există cu supraabundență, ci își deschid ochii asupra a ceea ce este rar sau excepțional.

Există o supraabundență de Tine, o, Doamne, răsuflarea mea, de aceea oamenii nu Te văd. Tu ești mult prea vădit, o, Doamne, suspinul meu, și de aceea atenția oamenilor e abătută de la Tine și îndreptată spre urșii polari, spre rarități aflate la distanță.

Tu Îi slujești pe slujitorii Tăi prea mult, dulcea mea credincioșie, de aceea Tu ești supus disprețului. Tu Te ridici spre a aprinde soarele deasupra lacului prea devreme, de aceea somnoroșii nu Te pot suporta. Tu ești prea râvnitor în a aprinde lămpile de veghe pe bolta cerului noapte, râvnirea mea neîntrecută, iar inima cea leneșă a oamenilor grăiește mai mult despre un slujitor indolent decât despre râvnă.

O, dragostea mea, aș vrea să-i pot face pe toți locuitorii pământului, apei și văzduhului să Îți psalmodieze imne Ție! Aș vrea să pot stinge lepra de pe fața pământului și să preschimb această lume desfrânată la fecioria cea dintâi a ei, cu care Tu ai creat-o!

Cu adevărat, Domnezeul meu, Tu ești tot atât de măreț cu sau fără lume.

Tu ești la fel de măreț chiar dacă lumea Te slăvește sau dacă lumea Te hulește. Dar când lumea Te hulește, Tu pari a fi chiar și mai măreț în ochii sfinților Tăi.

vinieta

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a II-a )

dsc_0443

Cine m-a pus în acest aşternut de viermi? Cine m-a îngropat în ţărână spre a ajunge vecin cu şerpii şi ospăţ al viermilor?

Cine m-a pogorât de pe înaltul muntelui spre a ajunge tovarăş al oamenilor însetaţi de sânge şi fără de Dumnezeu?

Păcatul meu şi dreptatea Ta, o, Doamne. Păcatul meu se întinde de la crearea lumii şi e mai iute decât dreptatea Ta.

Îmi socotesc păcatele din toată viaţa mea, din toată viața tatălui meu şi din toată calea cea întoarsă până la începuturile lumii şi spun:                Cu adevărat, numele dreptăţii Domnului este mila.

Port rănile părinţilor mei pe mine însumi, iar acum ele s-au arătat pe sufletul meu ca o pată pe spatele unei girafe, ca un veşmânt de scorpioni otrăvitori care mă înţeapă.

Ai milă de mine, o, Doamne, deschide porţile cerescului râu al harului Tău şi curăţeşte-mi sufletul lepros, spre a putea, ca vindecat de lepră, să îndrăznesc a preamări numele Tău dinaintea altor leproşi, fără ca aceștia să mă batjocorească.

Măcar ridică-mă cu un cap deasupra duhorii împuţite a acestui aşternut de viermi, spre a trage adânc in piept mireasma cerului şi spre a reveni la viaţă.

Măcar mă ridică la înălţimea unui palmier ca să pot râde de şerpii ce-mi vânează călcâiele.

O, Doamne, dacă a existat măcar o faptă bună pe tot parcursul călătoriei mele celei pământeşti, de dragul acelei unice fapte scapă-mă de tovărăşia oamenilor însetaţi de sânge şi fără de Dumnezeu.

O, Doamne, nădejdea mea în deznădejde.

O, Doamne, tăria mea în neputinţă.

O, Doamne, lumina mea în întuneric.

Pune măcar un deget pe fruntea mea şi-atunci voi învia. Sau, dacă sunt prea necurat pentru degetul Tău, îngăduie ca doar o rază de lumină din împărăţia Ta să strălucească asupra mea şi înalță-mă, înalță-mă din acest aşternut de viermi, o, Domnul meu preaiubit.

http://www.trilulilu.ro/video-diverse/sfantul-nicolae-velimirovici-rugaciuni-pe-malul-la

http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/reportaj/bisericuta-de-la-poalele-ceahlaului

vinieta

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a I-a )

167206_178369305527637_7949637_n

Cine este Cel Care Se uită la mine printre toate stelele din cer și toate creaturile de pe pământ?

Acoperiți-vă ochii, voi stele și creaturi; nu vă uitați la goliciunea mea. Aceasta mă chinuie destul prin proprii mei ochi.

Ce este oare acolo de văzut? Un pom al vieții care a fost împuținat la mărimea unui spin pe cale, care se înțeapă atât pe sine, cât și pe alții. Ce altceva în afara unei flăcări cerești cufundate în noroi, o flacără care nici nu luminează și nici nu se stinge?

Plugari, nu plugăritul vostru este lucrul cel de seamă, ci Domnul Care veghează.

Cântăreți, nu cântatul vostru este cel care contează, ci Domnul Care ascultă.

Voi cei care dormiți, nu somnul vostru are vreo însemnătate, ci Domnul, Cel Care trezește.

Nu bălțile de apă cu stânci dimprejurul lacului sunt cele de luat în seamă, ci lacul însuși.

Ce este tot timpul omenesc decât un val care umezește nisipul arzând de pe mal și apoi regretă că a lăsat în urmă lacul care s-a uscat?

O, stele și creaturi, nu vă uitați la mine cu ochii voștri, ci la Domnul. El singur vede. Priviți la El și vă veți vedea în patria voastră.

Ce vedeți voi când vă uitați la mine? O imagine a exilului vostru? O oglindă a efemerității voastre de o clipă?

O, Doamne, frumosul meu văl, brodat cu serafimi de aur, acoperă-mi chipul precum un văl peste chipul unei văduve și adună-mi lacrimile în care fierbe tristețea tuturor creaturilor Tale!

O, Doamne, frumusețea mea, vino și-mi fii oaspete, ca nu cumva să mă rușinez de goliciunea mea, ca nu cumva multele priviri însetate ce cad asupra mea să nu se întoarcă acasă la fel de însetate.

vinieta