Cu rugăciune îmi curățesc vederea credinței mele, ca nu cumva să Te piardă în ceață, o, Steaua mea Preastrălucitoare.

  ”Ce folos are rugăciunea ta la Dumnezeu?”, întreabă negricioșii lucrători ai pământului.

   Vorbiți corect, fii ai pământului. Ce folos are telescopul marinarului îndreptat către STeaua Nordului, când ea se vede și fără telescop? Dar nu mă întrebați pe mine, fiindcă voi știți deja ce folos are un telescop pentru marinar.

 Rugăciunea este necesară pentru mineca nu cumva să pierd din vedere Steaua purtătoare de mântuire, dar Steaua nu are trebuință de să tot vegheze spre a nu mă pierde.

   Ce s-ar întâmpla cu vederea mea lăuntrică dacă m-aș opri din rugăciune?

   Nu sunt soldații pământului antrenați mereu și cu atenție spre a putea vedea țintele de la distanță?

   Nu sunt țesătorii de mătase pregătiți mereu spre a recunoaște cele mai fine fibre?

  Cum să nu-mi pregătesc eu vederea credinței melespre a vedea singura mea comoară cât mai limpede cu putință?

  Prins în capcana unei țesături de iluzii, de-abia am aflat o cale de scăpare; oare ați voi să scap acest prilej?

  Luați aminte, tovarăși ai mei de călătorie, că vederea lui Dumnezeu nu e un lucru de neglijat. Voi care jertfiți averi pentru a vedea splendoarea tropicelor sau aureola boreală, trebuie să vă rugați cu râvnă spre a-L vedea pe Cel pentru care splendoarea tropicelor este nimica toată, iar aureola boreală o lumânare de seu.

  Atunci când îți dai chiar viața toată spre a-L vedea pe El, de-abia ai plătit un bănuț. Totuși el este mărinimos și plin de bunătate și nu dorește nimic mai mult de la voi decât aceasta.

  Voi care vă antrenați trupurile, care în fiecare dimineață nu uitați să vă antrenați brațele și picioarele, capul și gâtul, sunteți voi cu adevărat ființe contemplative –  voi, care sunteți precum luptătorii samurai?

  Sunteți voi cu adevărat ființe contemplative, dacă voi susțineți faptul că credința voastră în Dumnezeu va deveni și rămâne clarvăzătoare fără pregătire? Toate stelele Cerului, care au văzut experiența părinților voștri, îmi dau mărturie asupra faptului că credința voastră va orbi, dacă într-adevăr ea a început vreodată să vadă cumva. Și în locul unei binecuvântări pierdute, va rămâne doar o vedere ipocrită, doar cu numele.

  Țineți-vă ochii acoperiți doar trei zile și apoi veți descoperi că lumina soarelui îi vatămă. Rupe legătura cu Dumnezeu doar trei ceasuri și vei vedea cât de dureros este să privești din nou la lumina Sa.

  Mă întrebi: cât durează rugăciunea mea? Puteți să mă înțelegeți că ea durează mai mult decât zilele mele? Fiindcă cu rugăciunea mea eu trebuie să vă pregătesc și credința voastră și să-i deschid ochii și să-i arăt cum să vadă și pe cine să vadă. Cu adevărat eu îmi umplu și zilele mele și pe ale voastre cu rugăciune.

  Eu neîncetat îmi tămâiez credința cu rugăciunea, ca nu cumva mirosurile lumii s-o orbească.

  Neîncetat chem în ajutor toate sferele cerești să mă susțină în rugăciunea mea pentru a dobândi o veșnică stare de rugăciune, ca și eu să mă învrednicesc să admir acea Slavă și Frumusețe, care este larg deschisă privirii lor.

  O, tovarășii mei de călătorie, cât de măreață este vederea credinței! Vă jur, dacă ați cunoaște măcar în parte măreția ei, rugăciunea voastră nu s-ar mai opri și nici sfârși vreodată.