Cu rugăciune îmi curățesc vederea credinței mele, ca nu cumva să Te piardă în ceață, o, steaua mea Preastrălucitoare.

”Ce folos are rugăciunea ta la Dumnezeu?”, întreabă negricioșii lucrători ai pământului.

Vorbiți corect, fii ai pământului. Ce folos are telescopul marinarului îndreptat către Steaua Nordului, când ea se vede și fără telescop? Dar nu mă întrebați pe mine, fiindcă voi știți deja ce folos are un telescop pentru marinar.

Rugăciunea este necesară pentru mine ca nu cumva să pierd din vedere Steaua purtătoare de mântuire, dar Steaua n-are trebuință să tot navigheze spre a nu mă pierde.

Ce s-ar întâmpla cu vederea mea lăuntrică dacă m-aș opri din rugăciune?

Nu sunt soldații pământului antrenați mereu și cu atenție spre a putea vedea țintele de la distanță?

Nu sunt țesătorii de mătase pregătiți mereu și cu atenție spre a putea recunoaște și cele mai fine fibre?

Cum să nu-mi pregătesc eu vederea credinței mele spre a vedea singura mea comoară cât mai limpede cu putință?

Prins în capcana unei țesături de iluzii, de-abia am aflat o cale de scăpare; oare ați voi să scap acest prilej?

Luați aminte, tovarăși ai mei de călătorie, că vederea lui Dumnezeu nu e un lucru de neglijat. Voi care jertfiți averi spre a vedea splendoarea tropicelor sau aurora boreală, trebuie să vă rugați cu râvnă spre a-L vedea pe Cel pentru care splendoarea tropicelor este o nimica toată, iar aureola boreală o lumânare de seu.

Atunci când îți dai chiar viața toată spre a-L vedea pe El, de-abia ai plătit un bănuț. Totuși El este mărinimos și plin de bunătate și nu dorește nimic mai mult de la voi decât aceasta.