O să încep cu definirea depresiei din punct de vedere psihologic. În mod obişnuit, înţelegem prin depresie starea de tristeţe şi amărăciune, care intervine în mod anormal la nivel mental.
Depresia este o maladie mentală, caracterizată printr-o modificare profundă a stării timice, a dispoziţiei, în sensul de tristeţe, suferinţă morală şi încetinirea capacităţilor psihomotorii. Cauza fiziologică a depresiei nu a fost stabilită cu precizie. Studii clinice sugerează că în acest caz se petrec dereglări ale secreției de neurotransmiţători, cum ar fi : serotonină, epinefrină şi dopamină.
Cele mai semnificative simptome ale depresiei sunt: tristeţea, lipsa de speranţa, pierderea interesului sau a plăcerii în efectuarea majorităţii activităţilor din viaţa de zi cu zi. Motivele pentru care nu se adresează unui specialist sunt: frica de stigmatizare socială, orgoliul personal şi ignoranţa. Încă de la începutul secolului al XX-lea s-au făcut multe încercări de a explica această boală. În practica clinică, se pare că explicaţiile lui Freud se potrivesc la 80% dintre pacienţi. Freud a identificat depresia că pe o stare de furie îndreptată spre interior. Organizaţia Mondială a Sănătăţii apreciază că în prezent circa 10% din populaţia globului suferă de depresie. De aceea, depresia a fost numită “ boala secolului 21”, fiind considerată “regina afecţiunilor psihice”.Chiar şi vînzările de medicamente probează acest adevăr. Această boală poate afecta pe orice om, în orice etapă a vieţii sale, indiferent de ţară, rasă, religie, cultură sau sex, de starea de sănătate, de condiţia socială sau materială. Depresia cuprinde atât trupul cât şi sufletul. Atunci când trupul doare, suferă şi sufletul. După cum şi suferinţele nealinate vreme îndelungată somatizează, pătrund în trup, afectînd diferite organe, acolo unde găsesc vulnerabilitate. Medicina contemporană începe să înţeleagă tot mai bine că o mare parte a bolilor trupeşti se datorează sufletului, stărilor negative ale acestuia. Temerile, neliniştile, supărările, frustrările, neîmplinirile, mustrările de conștiinta, remuşcările, provoacă adânci suferinţe şi asupra trupului. Concepţia bisericii, potrivit căreia “pentru păcate se îmbolnăveşte sufletul şi slăbeşte trupul”, capătă astăzi tot mai mult contur. Experienţă duhovnicească arată că păcatul, că fapt personal şi colectiv, nu rămîne fără urmări asupra vieţii celui ce îl săvîrşeşte. Păcatul este asemeni unui vierme care îşi face cuib în sufletul nostru ,provocînd dezechilibre, lovind în temeliile vieţii trupeşti şi sufleteşti, distrugîndu-le. Boala constituie aşadar,o încercare atît pentru trup cît şi pentru suflet, angajînd atât fiinţa cât şi destinul uman, impunîndu-se în contextul unei trăiri creştine, autentice. Este deci necesară depăşirea acestei încercări, asumarea bolii şi a diferitelor forme de suferinţă care o însoţesc, precum şi găsirea unor soluţii teoretice şi practice. În opinia religiei creştin – ortodoxe, tristeţea este de fapt răsturnarea adevăratei ierarhii a valorilor, răcirea credinţei şi împuţinarea rugăciunii. Sfânta Scriptură ne oferă un tablou pragmatic în scena în care Apostolul Petru, văzându-l pe Mântuitorul Hristos venind noaptea spre ucenicii săi aflaţi pe corabie, prin valurile învolburate, îi cere acestuia să îl cheme la el. În drumul sau spre EL, văzând cum valurile se ridicau înfricoşătoare, Apostolul Petru strigă înspăimântat: “Doamne, scapă-mă!”.

Mântuitorul, salvându-l, îl întreabă: “puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit în inima ta?”. Acest episod biblic ne demonstrează faptul că atâta timp cât ne punem încrederea în ajutorul lui Dumnezeu, El ne dă putere să înfruntăm chiar şi cele mai înfricoşătoare valuri ale vieţii, să biruim şi cele mai puternice ispite ale lumii.
În cartea “Psihologia în textele Sfintei Scripturi”, Profesorul universitar Dr. Pavel Chirilă, arată cum astăzi asistăm la inducerea întristării, promovarea stărilor negative de către mass-media, care face un cult special din vestea proastă şi ştirea negativă. Societatea modernă uită de Dumnezeu, nu fiindcă omul nu are nevoie de El, ci pentru că oamenii au ajuns să fie prea preocupaţi de lumea materială. Uitarea de Dumnezeu pricinuieşte delăsare şi nesimţire. Atunci când omul se înstrăinează de Dumnezeu, viaţa nu mai are sens sau are drept singur sens satisfacţia propriilor plăceri. În societatea contemporană în care Dumnezeu este primit în mintea omului, însă asemenea unui tablou atârnat pe perete, acceptă existenţa lui Dumnezeu sub această formă însă, datorită libertăţii şi voinţei cu care divinitatea l-a înzestrat,nu-I mai permite lui Dumnezeu să intervină în viaţă sa. Dumnezeu rămâne un simplu concept, care lipseşte din suflet şi induce astfel starea de depresie. Sufletul are însă nevoie de Dumnezeu, iar singurătatea aduce cu ea nemulţumire şi disperare. Depresia este ca un fel de plictiseală de viaţă. Omul modern este închis ca o pasăre în colivie,fără altă alternativă decât disperarea cauzată de lipsa libertăţii duhovniceşti. Sfântul Ioan Teologul spune că   ”frica dă naştere deznădejdii. Nu este frică în dragoste, ci dragostea cea desăvârşită scoate frică afară !”. Că frica, pedeapsa are, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în dragoste”. Iată un exemplu din Evaghelia după Matei. Un tânăr a îndeplinit toate poruncile vechi testamentare, dar simţea că mai lipseşte ceva. Atuci Iisus i-a spus: “dacă voiești să fii desăvârşit, du-te şi vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer, după aceea vino şi urmează-mă”. Auzind acestea, tîânărul a plecat întristat căci avea multe avuţii (19,16-22). Este un caz tipic de întristare a lumii. Iar “întristarea lumii aduce moarte”(II –  Corinteni 7-10). Părintele Adrian de la Noul Diveevo spune că deprimarea vine în primul rând din slăbiciune sufletească şi din căutarea unei stări de bine în mângîieri trecătoare sau lumeşti. Dacă omul continuă să caute mulţumiri (mîngîieri lumeşti, pămînteşti), va face să sporească durerea deprimării, până ce sufletul ajunge bolnav. Adevăratul său leac este liniştirea de sine, nădejdea împăcată în harul lui Dumnezeu. Astfel devine mai de înţeles îndemnul liturgic : ”Toată grija lumească să o lepădăm”, cântare din Sfânta Liturghie! Sfântul Serafim din Sarov spune că deznădejdea se naşte din laşitate, trândăvie, vorbe deşarte. Tot el spune că veselia nu este un păcat, ea alungă oboseală. În cartea “Terapeutică bolilor mintale”autorul Jean Claude Larchet redă ceea ce au spus câţiva dintre Sfinţii Părinţi. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că “tristeţea este urmarea plăcerii trăite cu simţurile”. Sfântul Ioan Cassian spune că tristeţea este uneori urmarea mâniei. Chiar dacă evenimentele exterioare pot suscita şi motiva tristeţea, trebuie subliniat faptul că, în realitate, nu ele sunt adevăratul izvor, ci doar simple prilejuri de manifestare a ei. Cauza reală se află numai şi numai în sufletul omului, mai précis în atitudinea pe care o adopta omul faţă de întâmplările vieţii, ca şi faţă de sine însuşi. Ceea ce se numeşte astăzi depresie ţine în mare măsură de două boli spirituale: tristeţea şi akedia, care este o patimă descrisă în literatura duhovnicească drept o amorţire şi vlăguire a sufletului, iar pe de altă parte că o zăpăcire şi neorînduială a tuturor puterilor sufletului. Este un fel de paralizie a puterilor sufleteşti. Cel ce se lasă cuprins de duhul akediei greşeşte şi îşi sporeşte boală. Sfântul Ioan Cassian spune că omul trebuie să lupte cu duhul akediei. Experienţa a dovedit că de asaltul neliniştii nu scapi ferindu-te, ci o birui înfruntînd-o. Întrucât pricina acestei boli stă în sufletul său, nu în traiul singuratic. Ca să-şi afle leacul, omul trebuie să se aplece asupra sa, nu să caute în afară. Cel mai adesea, credința că poate primi ajutor de la ceilalţi este deşartă.

Însănătoşirea şi leacul akediei izvorăsc din isihie (tăcere, linişte interioară şi exterioară). Tămăduirea acestei patimi cere mai întâi de toate îndelungă răbdare şi stăruinţă. Înseamnă curajul de a te reîntoarce la Dumnezeu.

Domnul zice : “Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”.

Alt leac este nădejdea. Sfântul Prooroc David zice: ”Pentru ce eşti mâhnit suflete al meu şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu, că-L voi lauda pe EL; mântuirea feței mele este Dumnezeu”.

Un alt leac este pocăinţa. “De îşi va aduce aminte omul de păcatele sale,Dumnezeu îi va fi ajutor în toate şi va lua (îndepărta) de la el trândăvia.

Vărsarea lacrimilor este iar un mare leac. De acest leac se folosea cu multă înţelepciune proorocul David.

“Frica de Dumnezeu este şi ea un leac puternic împotriva acestei patimi”, spune Sfântul Ioan Scărarul.

Printre alte remedii prescrise de Sfinţii Părinţi este lucrul mâinilor. Adică prin muncă, omul alungă plictiseală. Boala depresivă, însoţită de tulburare-maniacală, pare să aibă o etiologie biologică, adică să fie de natură genetică. Cauzele specifice ale bolii sunt încă necunoscute. În timpul fazei depresive, subiectul poate avea dorinţe de sinucidere. Tratament chimic pentru depresie foloseşte la scară largă Carbonatul de Litiu (LiCO3). Psihofarmacologii presupun că acest medicament înlocuieşte un element care lipseşte din biochimia creierului, cu toate că nu există date precise cu privire la această intervenţie. Atunci cînd depresia este însoţită de o tulburare maniacală, această pare să fie de natură organică şi nu psihologică. Intervenţia chimică este necesară mai ales în cazurile grave. În toate situaţiile în care sinuciderea pare să fie o ameninţare reală, tratamentele psihiatrice sunt oarecum folositoare. Biserica Creştin Ortodoxă propovăduieşte ideea conform căreia sănătatea psihică şi mentală se află în echilibru cu sănătatea spirituală. Chiar dacă o boală are rădăcini biologice, activitatea minţii şi exerciţiul spiritual pot readuce la viaţă forţele curative ale corpului însuşi. Rugăciunea, participarea la Sfânta Liturghie, spovedania şi împărtăşirea frecventa pot da minţii şi sufletului acea putere care să acţioneze direct asupra corpului omenesc. Cum putem noi oamenii să-i ajutăm pe cei depresivi? Cel mai important gest pe care îl putem face pentru o persoană aflată în această stare de suferinţă, este să o înconjurăm cu nemărginită dragoste, aşa cum Dumnezeu ne înconjoară pe noi oamenii. Interacţiunea cu un depresiv este dificilă, anevoioasă. Să ne deschidem deci sufletul faţă de cei în nevoie, să le auzim strigătul de ajutor. De cele mai multe ori, acest strigat nu este exprimat în cuvinte. Cuvintele se pare că au fost date omului pentru a ascunde uneori adevărul. Să nu minimalizăm problemele celor aflaţi în depresie şi să nu le întoarcem spatele! Această este lumea lor, imaginea lor, în acest fel se văd ei! Este realitatea lor şi este singură care contează pentru ei. Nu-i contraziceţi în mod făţiş! Depresivii trebuie antrenaţi în activităţi agreabile. Deseori, personalităţile depresive au tendinţa de a respinge acele ocazii care le-ar putea face plăcere. În faţă unui astfel de refuz, este bine să evitaţi atitudini extreme: fie să-i lăsaţi în pace, fapt care le va accentua viziunea negativă asupra vieţii, fie să le impuneţi situaţii care le depăşesc capacităţile de adaptare, iar atunci aceştia vor clacă.

Un proverb spune aşa: “Iubeşte-mă atunci cînd o merit cel mai puţin; atunci am nevoie cel mai mult”. Cu alte cuvinte, atitudinea corectă faţă de o persoană depresivă ar fi una echilibrată, astfel încât bolnavul să nu simtă nici respingere, dar nici faptul că suferinţă lui este banalizată. Pentru vindecarea deprimării trebuie să dăruim dragostea, ca tămăduire a fricii. “În iubire nu este frică” (Ioan 4,18).  Ziditorul tuturor şi doctorul sufletelor este Dumnezeu, singurul care cunoaşte rănile sufletului şi care ne îndeamnă NU să rupem legăturile cu oamenii, ci să tăiem relele găsite în interior. Să dăruim bucurie! Însuşi Mîntuitorul Iisus Hristos dăruieşte bucuria ca pe ceva negrăit. “Bucuria mea să fie în voi, iar bucuria voastră să fie deplină”,spune Sfîntul Ioan Cassian. Să dăruim credinţă, zicînd fiecărui deprimat şi înfricoşat spusele Sfîntului Apostol Marcu: ”Nu te teme, ci crede numai!” Dăruieşte nădejde, sfătuind după spusele Sfîntului Apostol Pavel: ”Bucuraţi-va în nădejde,sau nu va întristaţi că ceilalţi care nu au nădejde.” (Tesaloniceni,13). Dăruieşte rugăciunea şi din rugăciune, încredinţarea de ajutorul dumnezeiesc, zicând şi promiţînd: ”Toate câte veţi cere, rugându-va cu credinţă, veţi primi.”(Matei,21,22). Dăruieşte Duhul Sfînt cu roadele lui care sunt: bucuria, dragostea, pacea, îndelungă răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţă, blândeţea, înfrânarea, curăţia sufletului.”(Galateeni 5,22-33). Dăruieşte harul, milă şi iertarea păcatelor ca leacuri contra sentimentului de vinovăţie şi pentru izbăvirea de greutatea copleşitoare a conştiinţei vinovăţiei. Dăruieşte toate acestea tuturor celor care au pocăinţă, se apropie de Dumnezeu şi de Tainele Sale în biserică, respectiv: Taina Spovedaniei, Taina Împărtăşaniei şi Taină Sfîntului Maslu.

Prima Taină, a Spovedaniei, urmăreşte iertarea păcatelor şi împăcarea omului vinovat cu Dumnezeu.

Taina Sfintei Împărtăşanii este îndreptată spre lăsarea păcatelor şi viaţă de veci în unirea răstignitului Fiu al lui Dumnezeu cu plinătatea vieţii şi a sănătăţii în comuniunea oamenilor singuri cu aproapele, cu toţi fraţii.

Taina Sfântului Maslu este pentru lăsarea păcatelor şi minunata vindecare a fiecărei boli. Ea dăruieşte vindecători, care sunt părinţii duhovniceşti. Aceştia au fost dăruiţi de Dumnezeu, binecuvîntaţi de Acesta, ca să-i vindece pe cei cu suferinţe sufleteşti. Numai că aceştia nu sunt foarte mulţi şi este nevoie să fie căutaţi de către cei bolnavi.

În cele din urmă, cel care tratează din punctul de vedere medical un depresiv, trebuie să se adreseze celui suferind cu răbdare, cu îngăduinţă, asemănându-se, pe cât posibil, preotului duhovnic, care foloseşte acest “tratament” la fiecare suferind care poate fi asociat cu depresivul.

Psiholog Carmen Burichi

Imagine: Conferința organizată la Centrul de Ingrijiri Paliative ”Sfanta Irina” de Prof. Dr. Pavel Chirilă, pe tema Depresiei și Homosexualității; doamna psiholog Carmen Burichi, răspunzând întrebărilor venite din public.

BIBLIOGRAFIE:

Jean Claude Larchet – ”Terapeutica bolilor mintale”

Arhimandrit Spiridonos Logothetis – ”Deprimarea şi tămăduirea ei în învăţătură Bisericii”

”Cum să biruim deprimarea – 153 de sfaturi practice din învăţăturile Sfinţilor Părinţi”

”Noua Muceniță Maria de Gatacina, tămăduitoarea deprimării”

Ieromanah Benedict Stancu – ”Cuvinte de nădejde celor fără de nădejde” 

Mitropolit Hierotheos Vlachos – ”Boala şi tămăduirea sufletului în tradiţia Ortodoxă” 

Ovidiu Lăzărescu –  ”Bolile sufletesti si vindecarea lor in scrierile Sfintului Ioan Gura de Aur”

  ”Akedia, faţa duhovnicească a deprimării; cauze şi remedii”

Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă – ”Psihologia în textele Sfintei Scripturi”