Încheiere – Darul iertării
În urmă cu mulți ani, am întâlnit un tânăr. Era trist și îngândurat, l-am întrebat ce s-a întâmplat. A refuzat să-mi răspundă. Diplomat, a schimbat subiectul. Ne-am salutat și ne-am despărțit. După foarte mulți ani, ne-am întâlnit din nou. Nu mai era acel tânăr chipeș și sportiv. Era un om trecut de jumătatea vieții, un om cu părul alb și cu riduri, se citea suferința pe fața lui. N-am îndrăznit să-l întreb nimic. Știi, atunci, mi-a răspuns el, atunci tânăra mea soție era însărcinată. Nu am realizat ce mare dar mi s-a dat de la Dumnezeu, nu i-am fost alături. Nu am înțeles minunatele căi prin care copiii ne completează și ne împlinesc viața. Astăzi, accept ceea ce am făcut, accept că sunt un ucigaș și că am luat viața propriului meu copil. Mă uit în jurul meu și văd tineri frumoși și minunați și realizez cu durere că și băiețelul meu ar fi fost cam de vârsta lor. Sufăr pentru că m-am transformat în ucigașul propriului meu copil, sufăr pentru ceea ce i-am făcut soției mele. Și toate acestea, din cauza alegerii mele egoiste. Avortul nu este soluția cea mai bună, îi lasă tatălui o rană profundă și emoțională. Acum mă gândesc ce relație am pierdut, cea cu fiul meu, că nu i-am dat șansa să tragă aer în piept, nu i-am dat șansa să primească Sfântul Botez. Și, iată, după mulți ani, am înțeles că mi-am sacrificat copilul pentru propriile mele dorințe lașe și egoiste. Eram tânăr, voiam să-mi termin o școală, să am propria mea locuință, dacă se putea, și mașină, să mă distrez, să nu port o grijă în plus. Acum îmi reproșez că dacă mama mea ar fi gândit la fel ca mine, eu astăzi nu mai eram. În fine, timpul a trecut, avea să se întâmple în familia mea o mare tragedie. Din nou în inima mea s-a înfipt cuțitul, de data asta și mai adânc, tot mai adânc, încât rana asta nu se va mai vindeca niciodată. Am ridicat ochii spre cer, am urlat așa cum urlă lupul la lună plină. Și mă întrebam de ce. Eram într-o stare confuză, deplorabilă, nu înțelegeam ce se întâmplă în jurul meu. Totul se învârtea de parcă lumea se sfârșise, în urechile mele se auzea un zgomot, un zgomot de cuvinte care-mi spunea: ”o viață cere altă viață”. Și așa s-a întâmplat: băiețelul meu, la vârsta de 19 ani, avea să plece din această lume. Din nou am ridicat ochii spre cer, îmi era frică și totuși voiam ca Dumnezeu să-mi răspundă de ce, de ce. Dar, în loc de răspuns, am primit altceva. Am primit darul iertării pe care niciodată nu l-aș fi meritat.Atunci am învățat că Domnul Iisus Hristos mă iubește și pe mine, mă iubește atât de mult, încât a părăsit Raiul să plătească pentru păcatele mele, pentru toate alegerile mele greșite, pentru crima avortului meu. S-a lăsat răstignit pe cruce ca eu să fiu eliberat de păcatele în care trăiam, de durere, de rușine, de necredință, de consecințele crimei făcute de mine prin avort. Astăzi se avortează liber, am auzit oameni spunând că dacă avorturile sunt legalizate, nu poate fi păcat. Dacă nu părăsim de urgență acest păcat, spun marii duhovnici, familiile se vor destrăma, vrăjmașii și străinii vor robi țara (ceea ce se și întâmplă),copiii vor fi din ce în ce mai puțini, divorțurile se vor înmulți cancerul și alte boli vor ucide tot mai multe mame și fete tinere, războaiele vor cuprinde întreg Pământul, cutremurele vor îngrozi lumea, foametea și lipsurile vor predomina, desfrânarea, curvia, necredința și, peste toate acestea, uciderea prin avort va grăbi sfârșitul lumii. Uciderea prin avort lasă urme grave, poate aduce depresii, pierderea respectului de sine, stări emoționale, dereglări sexuale, tulburări digestive și, totuși, toate acestea pot avea o rezolvare și rezolvarea este chiar Domnul Iisus Hristos. El ne-a lăsat cea mai mare comoară, care se numește Biblia. Din cuvintele sale, învățăm că trebuie să ne sacrificăm pentru ceilalți și că este mai bine să dai decât să primești. Avortul este decizia cea mai rea, avortul te învață tocmai opusul. Este greșit să crezi că avortul îi afectează doar pe mamă și pe tată. Avortul afectează toată familia și, implicit, întreaga țară. Ce este mai de preț: raiul sau iadul, viața sau moartea? Deșertăciunea acestei lumi sau copilul pe care ți-l trimite Dumnezeu? Oare nu poruncește Iisus Hristos lăsați copiii să vină la Mine? Dacă ți-ai pierdut curajul, nu te teme, nu apleca urechea la deznădejde, ci aleargă repede la taina spovedaniei, du-te repede la mărturisire, acolo se hotărăște soarta noastră. Dacă ești desfrânat, hoț, tâlhar, dacă și tu suferi pentru că ai ales să-ți ucizi copilul prin avort, te îndemn să faci așa cum am făcut eu. Întoarce-te la Iisus Hristos. El te vede, deschide brațele și așteaptă să-I ceri ajutorul în durerea ta, în suferința ta. Domnul Iisus Hristos așteaptă să-I ceri iertare și îți va pune sufletul la adăpost, te va curăța și te va face din nou moștenitor al împărăției Sale. Mamelor, taților, doamnelor, fetelor, dacă nu ne este milă de sufletele noastre, dacă nu ne este milă de Iisus și Maica Sa care lăcrimează la fiecare picătură de sânge care curge din fiecare prunc ucis, măcar să ne fie milă de sufletele lor nevinovate, care vor cere dreptate înaintea lui Dumnezeu. Haideți să oprim uciderea pruncilor și să le lăsăm moștenire zestrea noastră genetică, credința cea dreaptă în Dumnezeu și o țară liberă și fără avorturi.Nu există o zestre mai mare decât aceasta. Atunci când cineva se murdărește pe mâini, caută apă curată să se spele. Milioanele de prunci uciși prin avort au udat pământul cu sângele lor, iar acesta trebuie spălat. Haideți să folosim ochii noștri, să-i transformăm în două izvoare de lacrimi pentru tot restul vieții. Să unim lacrimile cu pocăință, în felul acesta sângele pruncilor nevinovați care se scurge în calculatorul lui Dumnezeu va fi curățat, și păcatul avortului, care se numește crimă, va fi șters. Iar numele nostru va fi scris în Cartea Vieții. Iisus Hristos e cu noi, a fost, este și va fi. Așa să ne ajute Dumnezeu. Amin.
Concept, selecție de texte, aranjare și scriere
Istrate Iordan
”Aprinde o lumânare pentru toți pruncii din lume AVORTAȚI și pentru sufletul lui George Daniel Istrate, născut pe 29.04.1987 și MORT în accident pe 03.09.2006. Pe tatăl care se căiește, îl găsiți la pagina 113” (această încheiere îi aparține).
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Mulțumesc 