În țările UE are loc câte un avort la fiecare 11 secunde. Înspăimântător, cutremurător! Da, avortul este uciderea brutală a unei ființe umane fără apărare, deplină, unică, fragilă. Copilul nenăscut este o persoană, o ființă umană, și ar trebui să fie protejat prin lege la fel ca oricare dintre noi. Avortul nu înseamnă ”dreptul femeii de a alege”, ci o crimă comisă ”legal” împotriva unei ființe umane. Medicii care practică avortul sunt parte a unei afaceri mondiale care, sub aparența ”ajutorării femeilor”, produc profituri de miliarde de dolari. Femeile care au făcut un avort suferă foarte des de urmări fizice și psihice devastatoare.Avortul nu este niciodată o soluție pentru o sarcină nedorită. Ne întrebăm de ce România are atâtea probleme, de ce natalitatea scade. De ce pădurile noastre sunt devastate, de ce poporul român a devenit bolnav și sărac. Iată de ce: păcatul avortului atârnă mult pe umerii acestui popor. Vor spune unii, care se consideră peste măsură de ”moderni„și de ”progresiști” în felul de a aborda lucrurile, că rânduiala pusă de Dumnezeu prin această lege este prea de tot, prea medievală. Nu contează ce spun ei. Legile lui Dumnezeu nu s-au schimbat, tot așa cum nici legile naturii nu s-au schimbat de la facerea lumii. Doar omul s-a schimbat, el se consideră stăpân și, din cauza lui, creația Lui Dumnezeu suferă. Prețul vieții l-a stabilit Dumnezeu și El este cel care cere să fie respectat acest preț. Femeile care și-au omorât copiii și toți cei care le-au trimis pe femei să facă avort sau cei care și-au dat consimțământul, medicii care au asistat avortul au, împreună, vina sângelui vărsat care nu a fost ispășit și care pângărește țara întreagă. Iată de ce am ajuns în prag de catastrofă demografică și suntem amenințați să dispărem ca națiune. Din cauza întunecării minții pentru grijile lumești, omul nu-și poate da seama ce este această crimă. Abia după săvârșirea păcatului, își revine omul la viața cea adevărată și curată. Pentru că diavolul părăsește mintea omului și îl lasă singur, unu la unu, cu rușinea. De fapt, e mai mult decât o rușine, e o durere, e un mare păcat. Avortul este cu mult mai mult decât o crimă. Crima împotriva unui om matur nu poate fi comparată cu crima împotriva unui copilaș neputincios! Mă întreb: oare unde sunt drepturile omului la viață? Europa este pentru drepturile omului, dar a legalizat avortul! Ce logică poate avea această societate plină de crimă? Crimă legalizată. Numărul întreruperilor de sarcină care au avut loc între 1958 și 2008 în țara noastră este mai mare decât populația actuală a României. Această statistică înfiorătoare demonstrează politicile demografice dezastruoase pe care le-a avut Romania în perioade diferite ale istoriei noastre recente. Ar fi trebui ca astăzi să fim mai mulți, să avem frați și surori mai mici sau mai mari decât noi, dar ei nu mai sunt, au fost avortați și nădăjduiesc că ei sunt în Cer acum, sunt convins că la Dumnezeu toate sunt cu putință. Aceste cuvinte exprimă adevărul și definesc 50 de ani de politică demografică haotică a țării noastre. Cifrele vorbesc de la sine – 22.178.906 avorturi, făcute în intervalul cuprins între 1958 și 2008. Datele aparțin Centrului de Calcul, Statistică Sanitară și Documentare din Ministerul Sănătății. Și mai interesant este faptul că la sfârșitul acestui interval, adică în 2008, populația României, conform datelor oficiale, era de 21.504.442 de locuitori. Deci numărul avorturilor din 50 de ani este mai mare decât populația actuală a țării. După statistici, anul de vârf al avorturilor în România a fost 1990, primul an de după căderea comunismului românesc. Atunci s-au făcut 992.265 de întreruperi de sarcină. Dar recordul este în cu totul altă perioadă, tocmai în plin comunism. Mai precis, în 1965, când s-au făcut 1.115.000 avorturi. Legale. Acela a fost anul cu cele mai multe avorturi din România, din totalul statisticii realizate, între 1958 și 2008. Fuseseră încă două ”vârfuri” mai mici, în 1964 – 1.100.000 de avorturi, și în 1963 – 1.037.000 de avorturi. Decretul 463 a ”produs” 7.521.100 de avorturi, în numai nouă ani, din 1958 până în 1966. Sunt cei mai ”prolifici” nouă ani, din acest punct de vedere, ai României. A urmat o perioadă confuză și, în același timp, tragică pentru femeile din România. Anul 1966 aduce Decretul 770, de care mulți își amintesc ca momentul interzicerii avorturilor. Mai nimerit ar fi să spunem că s-a redus numărul lor. O femeie era obligată să dea naștere copilului, dacă a rămas însărcinată înainte de 40 de ani. Putea să avorteze numai dacă avea deja patru copii sau din motive strict medicale. Numărul avorturilor a crescut semnificativ după 1966. Dacă urmărim statistica oficială din 1967 – 1989, vedem că numărul lor a fost, în fiecare an, de cel puțin 200.000, dar nu mai mare de 430.000 de avorturi. O mare necunoscută este legată de avorturile clandestine. Din datele strânse de Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală rezultă că minimum 15.000 de femei și-au pierdut viața, până în 1989, din această cauză. Cât despre mijloacele contraceptive, acestea au apărut la noi abia în anii ’70, dar se dădeau numai pe rețetă. Au dispărut, însă, după 1980, când ”s-a strâns șurubul” în politica pronatalitate. Nu mai găseai marfa asta decât pe piața neagră, mai ales în localitățile din vestul țării, unde se făcea aprovizionarea din Ungaria și din Serbia. Regimul de atunci mergea pe ideea de a crește populația României. Femeile erau ținute sub strictă observație prin controale ginecologice periodice la locul de muncă. Cele depistate ca fiind gravide erau imediat luate la ochi de autorități, să nu cumva să avorteze. Datele oficiale raportau, cu mândrie patriotică, la 1 iulie 1989, că țara noastră atinsese cota de 23.151.564 de locuitori. E ciudat totuși un lucru, după cum ne atrage atenția statistica Ministerului Sănătății. Din toată perioada 1967 – 1989, anii 1981 și 1983 s-au remarcat cu cele mai multe avorturi, față de numărul nașterilor. În 1981 au fost 427.081 întreruperi de sarcină. Oficiale. Ne uităm apoi la numărul de născuți vii din același an – 381.191 copilași. Se vede clar ca lumina zilei că în 1981 au fost mai multe avorturi decât nașteri. Aceeași situație a fost consemnată în 1983. Atunci au fost 421.306 de avorturi și numai 321.498 de născuți vii. E clar că propaganda anti-avort de ”a da țării cât mai mulți copii” nu dădea roadele scontate. Oricum, statistica e cât se poate de clară în perioada 1967 – 1989, deci pe parcursul a 23 de ani, în România s-au făcut 7.398.210 avorturi. O altă etapă în istoria avorturilor a început în 1990, cu decretul din 26 decembrie 1989 al noii puteri revoluționare. A patra hotărâre luată de noul regim, după căderea lui Ceaușescu, s-a referit la liberalizarea avorturilor. Aproape un milion de întreruperi de sarcină au fost înregistrate în clinicile de stat. Numărul lor a început să scadă, pe parcursul timpului, ajungând la mai puțin de 500.000 – în 1996, sub 200.000 – din 2004, pentru ca în 2008 să fie înregistrate 127.907 de cazuri. Cifra totală a întreruperilor de sacină, din perioada 1990 – 2008, așadar în 19 ani, se ridică la 7.295.596. Probabil, scăderea numărului avorturilor se datorează și faptului că foarte mulți români sunt plecați din țară, peste 3 milioane de cetățeni. Și, desigur (nota editorului), a apariției mijloacelor de contracepție.
Mulțumesc 