Acatistul și Paraclisul Maicii Domnului PANTANASSA – (ATOTÎMPĂRĂTEASA), Făcătoare de minuni și Vindecătoare de cancer

Icoana Maicii Domnului ”PANTANASSA” (ATOTÎMPĂRĂTEASA), Făcătoare de minuni și vindecătoare de cancer, de la Mănăstirea Vatoped, din Muntele Athos

Icoana Maicii Domnului ”PANTANASSA”

Icoana făcătoare de minuni din secolul al XVII-lea se află pe coloana dinspre Est a proaducerii, din stânga, a bisericii din Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos.

După povestirile stareților mănăstirii, prima dată s-a revelat icoana ca având dar deosebit, atunci când un tânăr, intrând în biserică, s-a dus să se închine la icoana Maicii Domnului. Deodată, fața Maicii a strălucit neobișnuit de tare și o putere nevăzută l-a aruncat pe tânăr la pământ. Când și-a revenit în fire, cu lacrimi, el s-a mărturisit părinților că a trăit departe de Dumnezeu, ocupându-se cu magia. Minunea săvârșită de Maica Domnului l-a hotărât pe tânăr să-și schimbe felul de viață. S-a întors la Dumnezeu și a devenit un credincios evlavios. Această icoană mai are și un dar special de la Dumnezeu, de a vindeca bolile de cancer, după rugăciunile aduse Maicii Domnului – Pantanassa.

”Din data de 8 aprilie 2014, o copie a Icoanei Pantanassa (pictată și adusă din Sfântul Munte Athos), se găsește și la Biserica Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan (Biserica ”Cuibul cu barză”)”

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi! (de 3 ori)

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinților Părinților noștri și ale tuturor Sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condacele și Icoasele

Condacul 1

În fața icoanei tale celei nou descoperite stând noi, credincioșii, îți cântăm ție cu umilință, Împărăteasa tuturor. Trimite vindecare robilor tăi celor bolnavi, care se roagă ție cu umilință, ca plini de bucurie să-ți cânte ție: Bucură-te, Împărăteasa tuturor, ceea ce vindeci cu har neputințele noastre!

Icosul 1

Îngerul cel înainte stătător, din cer venind, a zis Împărătesei Fecioarei Maria: Bucură-te! Și vzându-Te pe Tine întrupat, Doamne, cu glas dumnezeiesc a strigat către dânsa, zicând:

  • Bucură-te, începutul mântuirii tuturor,
  • Bucură-te, împlinirea planului Ziditorului,
  • Bucură-te, că dintru tine Dumnezeu S-a întrupat,
  • Bucură-te, că Cel Nevăzut întru tine S-a zămislit,
  • Bucură-te, că mila păcii întru sine ai primit,
  • Bucură-te, că îmbrăcăminte Cuvântului I-ai împletit,
  • Bucură-te, slava cerului, de minte necuprinsă,
  • Bucură-te, mană cerească, ce întărești inima în credință,
  • Bucură-te, stea, care aduci a harului strălucire,
  • Bucură-te, izvorul apei celei vii și nemuritoare,
  • Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, între femei binecuvântată,
  • Bucură-te, că ai născut pe Domnul, Fecioară Preacurată,
  • Bucură-te, Împărăteasa tuturor, ceea ce vindeci cu har neputințele noastre!

Condacul al 2-lea

Cuvântul Cel fără de-nceput, prin tine a venit Prunc tânăr, făcându-te vindecătoare celor ce cinstesc nespusă Nașterea Sa, cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Taina cea neînțeleasă, căutând Fecioara să oînțeleagă, a zis către Înger: ”Cum, Fecioară curată fiind, voi fi Maica Celui Preaînalt?” Iar Arhanghelul Gavriil, cu frică, i-a răspuns, cântându-i:

  • Bucură-te, aleasa sfatului celui de Sus,
  • Bucură-te, că pe cei ce se roagă ție, degrabă îi asculți,
  • Bucură-te, a mirului lui Hristos, cinstită încăpere,
  • Bucură-te, a robilor tăi bolnavi, nădejde și putere,
  • Bucură-te, a cancerului minunată nimicitoare,
  • Bucură-te, că și de alte boli ești grabnic vindecătoare,
  • Bucură-te, a întregii lumi ajutor și mijlocire,
  • Bucură-te, că din scârbe, doar tu ne ești izbăvire,
  • Bucură-te, că plânsului și lacrimilor ești alinătoare,
  • Bucură-te, că ușilor mântuirii ești tuturor deschizătoare,
  • Bucură-te, toiagul mirenilor și al cinului călugăresc,
  • Bucură-te, Împărăteasa tuturor, ceea ce vindeci cu har neputințele noastre!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui de sus te-a umbrit pe tine, Fecioară, zămislind mai presus de fire și te-ai arătat ca țarină bogată, tuturor celor ce doresc să secere mântuire, cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Minunat s-a proslăvit icoana ta, numită Pantanassa, căci s-a arătat chipul tău, Născătoare de Dumnezeu, purtător de vindecări, iar celor ce se roagă ție cu credință în fața ei, le dai vindecare, ca să-ți cânte așa:

  • Bucură-te Maica Soarelui ce nu apune,
  • Bucură-te, biruința celor ce rabdă și rele și bune,
  • Bucură-te, celor în suferințe și boli vindecare,
  • Bucură-te, orfanilor și văduvelor, zid de apărare,
  • Bucură-te, că ușile raiului ni le descui și ni le arăți,
  • Bucură-te, apărătoarea celor trudiți și împovărați,
  • Bucură-te, spre mântuire celor credincioși mijlocitoare,
  • Bucură-te, pentru neamul omenesc aleasă rugătoare,
  • Bucură-te, scară ce duci la ceruri pe toți și pe toate,
  • Bucură-te, apă vie, ce ne speli de păcate de moarte,
  • Bucură-te, mielușeaua ce inimile bune le păstrezi,
  • Bucură-te, acoperământ, ce pe fiii Bisericii îi luminezi,
  • Bucură-te, Împărăteasa tuturor, ceea ce vindeci cu har neputințele noastre!

Condacul al 4-lea

Ca să dăruiască tuturor viață, Stăpânul lumii S-a sălășluit în pântecele tău, mai presus de fire, arătându-te Maica celor credincioși, pe care i-a îndemnat să cânte în pace: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Minuni multe s-au făcut de către tine, o, cetate a Domnului, care de la Sfântă Icoana ta curg ca niște izvoare de tămăduire trupească și sufletească, spre mângâierea tuturor. De aceea, cu mulțumire cântăm ție:

  • Bucură-te, alifie ce alini durerile,
  • Bucură-te, răcoare ce potolești arsurile,
  • Bucură-te, că rana cancerului o stingi ca pe o flacără,
  • Bucură-te, că pe cei părăsiți de doctori îi ridiici din paturi,
  • Bucură-te, că Precuratul tău chip, doar unora îl descoperi,
  • Bucură-te, că din lanțul păcatului pe mulți îi dezlegi,
  • Bucură-te, că prin tine ne izbăvim de moarte,
  • Bucură-te, că prin tine se mântuiește a drepților ceată,
  • Bucură-te, înălțime necunoscută de cugetul omenesc,
  • Bucură-te, adâncime aflată de Cuvântul Dumnezeiesc,
  • Bucură-te, profeție a celor de mai înainte patriarhi,
  • Bucură-te, că ai învățat pe toți Sfinții Ierarhi,
  • Bucură-te, Împărăteasa tuturor, ceea ce vindeci cu har neputințele noastre!

Condacul al 5-lea

Preacurată Fecioară, noi cei care te știm Biserică a Domnului, la tine cădem rugându-te să ne faci temple ale Dumnezeirii pe cei care-I cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând cetele îngerești în brațele tale pe Cel Ce a făcut cu mâinile Sale pe oameni și cunoscându-te a fi Stăpână, deși te-ai numit ”roaba Domnului”, s-au grăbit să-ți slujească ție, celei binecuvântate și să-ți cânte acestea:

  • Bucură-te, că mai presus de puterile cerești ai fost înălțată,
  • Bucură-te, că lumea ai umplut cu vindecări minunate,
  • Bucură-te, că cerurile îți înalță slavă și mărire,
  • Bucură-te, că de pe pământ primești mulțumire,
  • Bucură-te, că ai nimicit sămânța stricăciunii,
  • Bucură-te, că ai surpat năvălirea demonilor și jugul minciunii,
  • Bucură-te, că valea plângerii ai umplut-o de bucurii,
  • Bucură-te, că prefaci scârbele în cerești veselii,
  • Bucură-te, a lui Dumnezeu miresmă plăcută,
  • Bucură-te, a păcătoșilor îndreptați veselie recunoscută,
  • Bucură-te, arma dreptății împotriva ispitelor mari,
  • Bucură-te, scut și îngrădire de dușmani și tâlhari,
  • Bucură-te, Împărăteasa tuturor, ceea ce vindeci cu har neputințele noastre!

Condacul al 6-lea

Cuvântătorii de Dumnezeu ucenicii Mântuitorului s-au strâns minunat în jurul tău, Maică Fecioară, când te-ai mutat la cele veșnice și cu o gură și cu o inimă au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Minunat har a strălucit de la icoana ta Pantanassa, când tânărul acela întunecat de amăgirile satanei, a căzut înaintea ei, stând neclintit și în chip minunat a fost dezlegat de legăturile întunericului, apoi, cu frică și cu dragoste, ți-a cântat așa:

  • Bucurăt-te, îndreptătoarea vieții nelegiuite,
  • Bucură-te, mângâierea sufletelor celor chinuite,
  • Bucură-te, izgonirea cetelor celor demonicești,
  • Bucură-te, că ceața păcatului din suflet o nimicești,
  • Bucură-te, că ispitele vicleanului tu le îndepărtezi,
  • Bucură-te, învingătoarea farmecelor vrăjitorești,
  • Bucură-te, făclie de lumină, ce luminezi pe cei întunecați,
  • Bucură-te, nor ce acoperi de rele pe cei nevinovați,
  • Bucură-te, culme ce cu mană cerească ne îndestulezi,
  • Bucură-te, oază sfântă, care spre smerenie ne îndreptezi,
  • Bucură-te, temelia Împărăției cerești,
  • Bucură-te, strălucirea luminii Dumnezeiești,
  • Bucură-te, Împărăteasa tuturor, ceea ce vindeci cu har neputințele noastre!

Condacul al 7-lea

Vrând să Te dai pe Sine hrană credincioșilor, ai binevoit a Te naște din Sfânta Fecioară. Iar primind Preacuratul Tău Trup și Sânge, să Te cunoască pe Tine, Dumnezeu Cel adevărat. De aceea, minunându-ne de nespusa Ta înțelepciune, cântăm: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Nouă și slăvită minune ne-a arătat Făcătorul, când a săvârșit Cina cea de Taină, împreună cu ucenicii Săi. Iar noi, rugând pe Împărăteasa tuturor să ne învrednicească de tainele cele Dumnezeiești, îi cântăm acestea:

  • Bucură-te, dătătoarea Pâinii celei cerești,
  • Bucură-te, Născătoarea Vieții Celei de veci,
  • Bucurî-te, Bucură-te, potir, ce cu Hristos ne împărtășești,
  • Bucură-te, că sufletul și trupul cu Dumnezeu ni-l unești,
  • Bucură-te, linguriță de aur, plină de Dumnezeiască mană,
  • Bucură-te, sfânt Chivot – locaș al Sfintelor Taine,
  • Bucură-te, Îndemnătoare spre Sfânta Euharistie,
  • Bucură-te, Stăpână, ce ne hrănești cu Pâinea Cea vie,
  • Bucură-te, că pe cei ce cu vrednicie se împărtășesc, îi mântuiști,
  • Bucură-te, că pe trăitorii Sfintei Liturghii, de iad îi izbăvești,
  • Bucură-te, că celor muritori le ești izvor de nemurire,
  • Bucură-te, că fiilor tăi le ești pașnică îngrădire,
  • Bucură-te, Împărăteasa tuturor, ceea ce vindeci cu har neputințele noastre!

Condacul al 8-lea

Naștere străină văzând, să părăsim toată grija cea lumească, sus având inimile, căci pentru aceasta a venit Cel de Sus, ca să ne mântuiască pe noi, cei ce cântăm; Aliluia!

Icosul al 8-lea

N-a lipsit din sânurile Păritești Cuvântul Cel necuprins, când pe pământ Trup S-a făcut. Marele Dumnezeu a făcut mărire Fecioarei Maria și a căutat la smerenia roabei Sale, care aude acestea:

  • Bucură-te, încăperea Dumnezeului Celui neîncăput,
  • Bucură-te, că pe Făcătorul lumii minunat L-ai născut,
  • Bucură-te, că s-a zdrobit a morții stăpânire,
  • Bucură-te, a lui Adam tămăduire,
  • Bucură-te, alifie, ce tămăduiești rănile sufletești,
  • Bucură-te, untdelemn sfințit, care vindeci suferințele trupești,
  • Bucură-te, alinarea durerilor femeilor la naștere,
  • Bucură-te, celor în agonie și-n chinuri ușurare,
  • Bucură-te, că puterile iadului le-ai zdrobit,
  • Bucură-te, că boldul morții, doar tu l-ai nimicit,
  • Bucură-te, nădejdea învierii tuturor,
  • Bucură-te, mântuirea dreptcredincioșilor,
  • Bucură-te, Împărăteasa tuturor, ceea ce vindeci cu har neputințele noastre!

Condacul al 9-lea

Toată firea îngerească și omenească s-a minunat de taina întrupării Tale, Hristoase și, slăvind negrăită milostivirea Ta, cu frică și cutremur, plini de bucurie, îți cântăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Fiind cuprinși de multe neputințe, o, Împărăteasa tuturor, la tine alergăm și de la sfintele tale icoane primim vindecare. Pentru aceea, cu credință și umilință îți cântăm așa:

  • Bucură-te, că pe cei sănătoși pururea îi păzești,
  • Bucură-te, că celor bolnavi sănătate le dăruiești,
  • Bucură-te, ceea ce copiilor bolnavi le ești vindecătoare,
  • Bucură-te, că celor suferinzi le ești mamă ocrotitoare,
  • Bucură-te, vindecarea celor de pe patul suferinței,
  • Bucură-te, liniștea celor înspăimântați de frica morții,
  • Bucură-te, că iei aminte la plânsul și vaietele lumii,
  • Bucură-te, că privești cu milă la ale noastre suspine,
  • Bucură-te, că în bolile noastre ne dai bucurie cerească,
  • Bucură-te, că celor tulburați le dai pace sufletească.
  • Bucură-te, că celor ce plâng le gătești bucurie,
  • Bucură-te, că pe cei blânzi îi ocrotești pe vecie,
  • Bucură-te, Împărăteasa tuturor, ceea ce vindeci cu har neputințele noastre!

Condacul al 10-lea

Ziditorul tuturor, vrând să mântuiască firea omenească, cea stricată de păcat, S-a pogorât întru tine, ca roua pe lână și ca focul în rug, păstrându-te nearsă. Și Dumnezeu fiind, S-a făcut om, iar noi cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid ești fecioarelor, Preacurată Fecioară și tuturor celor ce petrec în curăție. Întru tine S-a sălășluit Dumnezeu, curățind făpturile Sale cele cuvântătoare și le-a izbăvit de toată întinăciunea. Pentru aceasta îți cântăm ție:

  • Bucură-te, convorbire cu cei ce se nevoiesc în post și în tăcere,
  • Bucură-te, cununa celor ce petrec întru feciorie și viață curată,
  • Bucură-te, începutul și sfârșitul desăvârșirii sufletești,
  • Bucură-te, că Dumnezeiasca descoperire o păzești,
  • Bucură-te, păstrătoarea luminii din Sfânta Treime,
  • Bucură-te, mântuirea întregii lumi creștine,
  • Bucură-te, înălțime necuprinsă de trufașele minți,
  • Bucură-te, adăpostirea celor asupriți și smeriți,
  • Bucură-te, Preacurată, decât cerurile mai înaltă,
  • Bucură-te, decât Heruvimii și Serafimii mai cinstită,
  • Bucură-te, Fecioară, că ai primit de la Înger bunavestire,
  • Bucură-te, că pe Hristos Cel înviat, L-ai atins cu mâinile tale,
  • Bucură-te, Împărăteasa tuturor, ceea ce vindeci cu har neputințele noastre!

Condacul al 11-lea

Cântare de mulțumire ne grăbim a aduce Mântuitorului, Stăpână, noi nevrednicii robii tăi. Dar cine poate cânta cu vrednicie lui Dumnezeu pentru nenumăratele Sale binefaceri? De aceea Îi cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Lumină ne-a strălucit celor din întuneric, cercetându-ne Domnul Dumnezeu – Răsăritul Cel de Sus, Cel ce te-a arătat pe tine Fecioară, sfeșnic purtător de lumină. Iar noi, fiii Bisericii Sale celei Sfinte, îți aducem ție laude ca acestea:

  • Bucură-te raza Soarelui Celui înțelegător,
  • Bucură-te, locașul focului celui îndumnezeitor,
  • Bucură-te, Lumină, care strălucești celor din întuneric,
  • Bucură-te, Fecioară, că ceata demonilor ai izgonit-o,
  • Bucură-te, celor slabi la minte luminătoare,
  • Bucură-te, că inimilor păcătoase le ești îndreptătoare,
  • Bucură-te, mână tare, care ne scapi din marea deșertăciunii,
  • Bucură-te, stea ce ne arăți calea mântuirii,
  • Bucură-te, fulger ce îngrozești pe cei păcătoși,
  • Bucură-te, tunet care pe cei răi îi înfricoșezi,
  • Bucură-te, Luminătoarea conștiinței adormite,
  • Bucură-te, la înfricoșata judecată, caldă mijlocitoare,
  • Bucură-te, Împărăteasa tuturor, ceea ce vindeci cu har neputințele noastre!

Condacul al 12-lea

Vrând să dea har Dătătorul Vechiului Testament, ne-a dăruit pe cel Nou. Iar noi, primind acest har, nu prin faptele legii, ci prin credință am căpătat mântuire. Pentru aceasta îi cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Precum oarecând poporul ales întâmpina cu chimvale cortul mărturiei, și noi, poporul cel nou ales, cântând nașterea ta, te lăudăm ca pe un adevărat cort al lui Dumnezeu și strigăm așa:

  • Bucură-te, a celor din ceruri neîncetată cântare,
  • Bucură-te, celor suferinzi grabnică vindecare,
  • Bucură-te, că numai lui Dumnezeu cu drag I-ai slujit,
  • Bucură-te, că pe cei bolnavi i-ai tămăduit,
  • Bucură-te, Tron al Celui Ce ține lumea,
  • Bucură-te, lecuitoarea bolilor ce nu le cunosc medicina,
  • Bucură-te, nădejde tare a celor ce suferă în tăcere,
  • Bucură-te, că prin minuni le aduci mângâiere,
  • Bucură-te, de Dumnezeu aleasă, vas al milostivirii,
  • Bucură-te, a înțelepciunii casă și inimă plină de iubire,
  • Bucură-te, că mila ta tuturor vindecări împarte,
  • Bucură-te, întăritoarea celor ce sunt pe patul de moarte,
  • Bucură-te, Împărăteasa tuturor, ceea ce vindeci cu har neputințele noastre!

Condacul al 13-lea

O, Împărăteasa tuturor și Maică, ceea ce ai născut pe Cel mai sfânt decât toți sfinții, primește rugăciunile noastre și ne vindecă de toate rănile și bolile aducătoare de moarte și ne izbăvește pe noi cei ce cântăm: Aliluia! (Acest condac se citește de trei ori)

Apoi Icosul 1: ”Îngerul cel înaintestătător…” și

Conacul 1: ”În fața icoanei Tale…”

Rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu

O, Preabună și multmilostivă Născătoare de Dumnezeu, Împărăteasa tuturor! Nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu! Dar ca Maica cea multîndurătoare a Mântuitorului nostru Cel milostiv, zi un cuvânt ca să se vindece sufletul meu și să se întărească neputinciosul meu trup! Vezi boala mea și chinul meu; alinează-mi durerile și-mi trimite vindecare. Numai tu poți face aceasta prin iubirea ta de Maică și nici un cuvânt la tine nu este peste putință; tu ai stăpânire nebiruită, o, Împărăteasa noastră a tuturor! Roagă pentru mine pe Fiul tău, pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca vindecat fiind, să proslăvesc măritul tău nume, acum și în vecii nesfârșiți. Amin!

Altă Rugăciune

O, Preacurată Maică a Domnului! Ascultă suspinele noastre îndurerate în fața icoanei tale făcătoare de minuni de la Muntele Athos, Pantanassa. Caută la fiii tăi cei ce îndură suferințe fără leac și cad înaintea icoanei tale. Precum pasărea își acoperă cu aripile puii săi, așa și tu acoperă-ne cu multvindecătorul tău omofor. Acolo unde suferințele noastre întrec puterile noastre, vino și ne dă răbdare și alinare. Acolo unde disperarea se furișează în suflete, luminează-ne cu Dumnezeiască lumină. Pe cei slabi la suflet îi mângâie, pe neputincioși îi întărește, încălzește inimile împietrite și le înmoaie cu lumina ta. Vindecă pe robii tăi cei bolnavi, Atotmilostivă Împărăteasă. Binecuvântează mintea și mâinile celor ce îngrijesc pe bolnavi, ca să servească drept unelte în mâna Atotputernicului Doctor, Hristos Mântuitorul nostru. Ca și cum ai fi aici cu noi, ne rugăm ție în fața icoanei tale, Stăpână! Tinde-ți mâinile tale pline de doctorie și vindecare. Bucuria celor scârbiți, mângâierea celor întristați, vindecarea celor bolnavi, vindecă-ne, ca primind de la tine grabnică tămăduire, să preaslăvim Treimea cea de o ființă și nedespărțită: pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin!

Troparul

Prin chipul tău aducător de bucurie, Pantanassa, Preacurată, vezi dorința fierbinte a celor ce așteaptă ajutorul tău, mântuiește-i, Stăpână, pe cei ce aleargă la tine, scapă-i de boli, de năpaste și de orice rea întâmplare, că pe tine te cheamă în ajutor pururea.

Paraclisul Icoanei Făcătoarei de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numește Pantanassa (Atotîmpărăteasa)

După obișnuitul început se zice:

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori)

Tropar – Glasul al 4-lea, …”

Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu osârdie să alergăm noi, păcătoşii şi smeriţii, şi să cădem cu pocăinţă, strigând din adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; sârguieşte că pierim de mulţimea păcatelor; nu-i întoarce neajutoraţi pe robii tăi, că pe tine singură nădejde te-am câştigat

Troparul icoanei Pantanassa – Glasul al 4-lea

Icoană izvorâtoare de har, a Împărătesei a toate, pe cei ce fierbinte, cu dor, caută harul tău, izbăveşte-i Stăpână; slobozeşte din necazuri pe cei ce-aleargă la tine, păzeşte şi a ta turmă de primejdiile toate, pe cei ce cheamă mereu ajutorul tău.

Și acum și pururea…

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale, noi nevrednicii. Că de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Apoi, Psalmul 50 (https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=50)

Canonul (Facere a lui Iosif Vatopedinul)

Cântarea 1, Glasul al 8-lea

Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea egiptenilor scăpând, israeliteanul striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm:

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

De multe ispite fiind cuprinşi, către tine Maică, cu nădejde ne îndreptăm; izbăveşte-ne degrabă din necazuri cu mijlocirea ta sfântă. Pantanassa.

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

De patimi şi de diavoli înconjuraţi, Maică Preacurată, către tine noi alergăm; mijloceşte pentru turma ta cea mică şi izbăveşte-o degrabă, Atotîmpărăteasă.

Slavă…

Ceea ce-ai născut cu adevărat pe Mântuitorul Hristos, Marele Împărat, dăruieşte-le degrabă vindecare celor ce-aleargă la tine, Atotîmpărăteasa.

Şi acum…

Pe toţi cei bolnavi să-i învredniceşti de tămăduire, Născătoare de Dumnezeu, şi de sufletească alinare, prin mijlocirea ta, Maică Pantanassa.

Cântarea a 3-a

Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni.

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Apărătoare să te arăţi şi izbăvitoare celor credincioşi din multele primejdii, ce pururi grozav ne copleşesc, căci ai putere de sus şi grijă neadormită, ca ceea ce ai născut pe Cerescul Împărat.

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Rugăciunea să o primeşti a robilor tăi smeriţi, care în necazuri şi-n boală cumplit se chinuiesc; ci mijloceşte acum către Fiul tău, Fecioară, să ne mântuiască prin tine, Atotîmpărăteasa.

Slavă…

Pe Cuvântul cel milostiv, Preacurată, tu ai născut, izvor de milă bogată spre noi te-ai arătat; deci miluieşte acum pe cei ce sunt în ispite şi îi izbăveşte degrabă, Atotîmpărăteasa.

Şi acum…

Dumnezeiască comoară a Duhului celui Sfânt te cunoaştem pe tine, Curată Născătoare de Dumnezeu, şi te rugăm ne-ncetat să mijloceşti cu grăbire, ca de sminteli să ne fereşti, Maică Pantanassa.

Următoarele stihuri se zic după cântările a 3-a și a 6-a:

Mântuiește-i din primejdii pe robii tăi, Pururea Fecioară, că toți după Dumnezeu, la tine alergăm, ca la un zid folositor și fără de stricare.

Caută cu milostivire, cu totul lăudată, către necazul cel cumplit și răutatea trupului şi vindecă durerea sufletului meu.

Sedealna – Glasul al 2-lea:

Ne-acoperi mereu cu mila ta, Pantanassa, şi ne mântuieşti din boli şi din primejdii, strigând ţie mereu, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână: izvoarele vindecării deschide-le, ca singura grabnic tămăduitoare,

Cântarea a 4-a

Irmos: Am auzit, Doamne, taina rânduielii Tale, am înţeles lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Preacurată, să ne auzi pe noi, cei ce chemăm milostivirea ta, căci pe Cel Milostiv tu ai născut, pe Mântuitorul nostru pururea.

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Pornirea celor ce ne urăsc şi viclenia lor o preface acum şi dăruieşte-ne, Fecioară, pace, ca una ce mântuieşti, Atotîmpărăteasa.

.Slavă…

Tămăduieşte degrabă pe noi, nevrednicii robii tăi; din toată slăbiciunea să izbăveşti pe cei ce te cinstesc acum, Atotîmpărăteasa.

Şi acum…

Nădejde şi sprijin eşti şi al mântuirii nestricăcios liman; de toată boala să tămăduieşti pe cei care te laudă, Pantanassa.

Cântarea a 5-a

Irmos: Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale şi cu braţul Tău cel înalt; pacea Ta dă-ne-o nouă, Iubitorule de oameni.

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Viforul grozav al ispitelor m-a-mpresurat şi mă tem, Fecioară Maică, cumplit, ci mântuire dăruieşte-mi tu, mântuitoarea mea.

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Izbăveşte-acum din primejdie pe robii tăi, cea care pe Mântuitorul ai născut şi mântuire dă celor care îţi cer, Atotîmpărăteasa.

Slavă…

Focul patimii să îl stingi, Pantanassa, cu răcoarea mijlocirilor tale, cea care născut-ai pe Hristos, lumina tuturor.

Şi acum…

Vindecă acum de cumplite boli pe credincioşi și sănătate dăruiește-le lor, şi cercetează-i cu rugăciunea ta, Pantanassa.

Cântarea a 6-a

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele; că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad, şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă!

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

De moarte şi de primejdii scapă-ne pe cei ce alergăm cu credinţă la tine şi a vrăjmaşilor ură o pierde din turma ta cea curată, Pantanassa, rugându-te neîncetat, ca ceea ce ai născut pe Ziditor.

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Ocrotitoare grabnică te ştiu acum şi pururea liman de mântuire; de al ispitelor vifor ne scapă și dezlegare greșalalor dă-ne-acum, Maica lui Dumnezeu, scăparea celor deznădăjduiţi.

Slavă…

Zăcând acum în dureri şi chinuri mari, nu aflu în trupul meu tămăduire, ci tu, Fecioară, ce pe Cuvântul născut-ai, ridică-mă din răutatea durerilor, tămăduieşte-mă acum şi-mi dăruieşte sănătate, Atotîmpărăteasa.

Şi acum…

De rele pe cei care te cântă slobozești, căci singură ești pricină de mântuire; deci cu dorire cădem, Maică, la tine şi dezlegare ispitelor dobândim; ne izbăveşte, dar, acum de primejdii şi chinuri, Atotîmpărăteasa.

Stihurile: Mântuieşte din nevoi pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, că noi toţi la tine scăpăm, după Dumnezeu, ca la un zid nestricat şi folositor.

Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

Condac – Glasul al 4-lea:

A credincioşilor singură pricină de mântuire şi mijlocitoare neadormită către Dumnezeu, nu trece cu vederea glasurile celor bolnavi care te cheamă, ci ne izbăveşte ca o milostivă din necazurile noastre, pe cei care cu credinţă te rugăm: grăbește tămăduirea şi mântuiește din primejdii, cea care pururi ocrotești, Preacurată, pe cei care te laudă.

Prochimen, glasul al 4-lea:

Pomeni-voi numele Tău în tot neamul şi neamul.

Stih: Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău și va dori Împăratul frumusețea ta.

Prochimen: Pomeni-voi numele Tău în tot neamul şi neamul.

Evanghelia: Din Sfânta Evanghelie de la Luca, citire: (10: 38-42, 11:27-28)

”În vremea aceea, a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea. Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc”.

Slavă Ţie…

Părinte, Cuvinte, Duhule, Treime în Unime, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale șterge fărădelegile mele.

Stihira – Glasul al 6-lea:

Dă-ne nouă robilor tăi, prin purtarea-ți de grijă, milele tale-n dar şi de moarte scapă-ne cu mijlocirea ta; căci nouă ni L-ai născut pe Hristos, Dumnezeu şi de moarte izbăvitu-ne-ai; de aceea te rugăm: vindecă pe robii tăi bolnavi şi lasă-le păcatele, cu a ta îndrăzneală

de Maică; scapă de primejdii şi mântuieşte pe cei ce strigă-ntr-adevăr: Bucură-te mângâierea celor necăjiti, căci cu tine este Dumnezeu.

Cîntarea a 7-a

Irmos: Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Mai puternic ca soarele strălucești, Fecioară, acum prin icoana ta; ne mântuieşti din chinuri prin purtarea de grijă, Maică a Mântuitorului, de aceea, Curată, te binecuvântăm.

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Născătoare de Dumnezeu, cei ce te cinstesc pe tine, pururi se mântuiesc și izbăvești din chinuri și toată slăbiciunea, pe cei ce cu credinţă grăiesc acum: Dumnezeul Părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Slavă…

Icoanei tale sfinte ne închinăm cu toţii, Maică Pantanassa, şi pace sufletească celor ce ți se închină și de robii tăi pururi te îngrijești, că pe Hristos, Împăratul, nouă ni L-ai născut.

Cântarea a 8-a

Atotîmpărăteasă și a Ta Maică Te roagă: n-o trece acum, Hristoase, cu vedereaca să te cântăm, Împărate-ntotdeauna.

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Tămăduire celor bolnavi dăruiește, care te cheamă cu credință, Fecioară, și-L binecuvântează pe Cel născut din tine.

Slavă…

A ta icoană mir de minuni izvorăște, că Cel pe care L-ai născut, Fecioară Maică, este Mirul lumii, dumnezeiescul Mire.

Și acum…

Maică Fecioară, de al ispitelor vifor și de-a vrăjmașilor ură ne scap și îi mântuiește pe cei care te cântă.

Irmos: Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-i și preaînălțându-L întru toţi vecii.

Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă oștile îngerești, lăudați-L și-L preaînălțați înru toți vecii.

Cântarea a 9-a

Irmos: Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine, Fecioară curată, noi cei izbăviți prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de trup.

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

A mântuirii noastre pricină, Fecioară, al creștinescului neam, te numim acum, căci tu născut-ai, Curată, pe-al nostru Mântuitor.

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Nu trece cu vederea lacrimile mele, căci tu, Fecioară, prin naștere ai zdrobit boldul năpraznic al morții, ca fiind plină de dar.

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Tu, vas al bucuriei, ca ceea ce născut-ai Bucuria cea sfântă, desăvârșit, alungă prin rugăciune tristețea tuturor.

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Pe cei ce aleargă cu dragoste la tine îi mântuiești, Fecioară, și îi acoperă, căci pe Hristos tu născut-ai, Mântuirea tuturor.

Slavă…

Lumina feţei tale să mă izbăvească de întunericul cumplit al păcatelor, căci tu născut-ai, Fecioară, Lumina tuturor.

De boli şi de durere, de toată slăbiciunea și de cumplitele chinuri îi scapă acum pe cei ce aleargă, Fecioară, la ajutorul tău.

Cuvine-se cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii, şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu – Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Mărimurile:

Mai presus de cele pământești și mult mai curată decât toate cele cereşti eşti, Atotîmpărăteasă, că-n pântece primit-ai mai presus de fire focul dumnezeiesc.

Maica Împăratului Ceresc, te cinstim cu toţii, Născătoare de Dumnezeu, căci tu, Preacurată Atotîmpărăteasă, întreci orice faptură a Ziditorului.

Cercetează-acum al meu necaz, vezi-mi slăbiciunea, Născătoare de Dumnezeu, vezi-mi tu, Fecioară, durerea cea din suflet şi de păcate, Maică, să mă slobozești.

Luminează-mi gândul întunecat tu, Maica Luminii, mai înainte de a mă afla cumplitul ceas al morții și îngerii din ceruri în foc a mă trimite, Maică Pantanassa.

Toate oştile îngereşti, și Botezătorul cu Apostolii lui Hristos, toți Sfinții cu Maica de Dumnezeu Născătoare, faceţi rugăciuni să ne mântuiască pe noi. Amin.



Paraclisul Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou

Troparul

Bine ai plăcut lui Dumnezeu, purtătorule de chinuri, și prin nevoință ți-ai albit haina și te-ai îmbrăcat în harul Duhului Sfânt, Părinte. Cu căldură ai pătruns în lupta cea mucenicească, și ca un porumbel curat te-ai odihnit în locașurile Sfinților care cântă acolo întreit sfânta cântare. De aceea, Efrem, făcătorule de minuni, nu înceta a te ruga către Domnul.

Canonul

Cântarea 1

Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat și din răutatea egiptenilor scăpând, israeliteanul striga: Izbăvitorului și Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! 

De multe necazuri fiind cuprins, de neputințe amare și cumplite, cu credință mă apropii de racla ta. Tămăduiește-mă, Sfinte, cu mijlocirea ta. 

Stih: Sfinte Mare Mucenice Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! 

Datu-s-a ție har de la Dumnezeu a tămădui bolile și felurite neputințe. Și pe mine mă scoală, cel ce zac în boală grea, ca să te slăvesc pe tine, Sfinte Efrem, izbăvitorul meu. 

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

În adâncul păcatului fiind căzut, de vrăjmașii văzuți și nevăzuți mă izbăvește pe mine, cel ce mă rog ție și cu lacrimi te chem. 

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Stăpână Fecioară, Maica lui Dumnezeu, nu înceta a ruga pentru mine păcătosul, ca o slăvită Maică a Celui Preaînalt, ca să mă miliască și să mă mântuiască din îndelungatele mele boli, preanevinovată.

Cântarea a 3-a

Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc și ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întărește întru dragostea Ta; că Tu ești marginea doririlor și credincioșilor întărire, Unule, iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! 

Strâmtorat fiind cu totul, cu durere strig ție: Grăbește, Sfinte Efrem, spre cei ce te cheamă și întinde-mi mâna ta cea sfântă, ridică-mă din patul durerii și tămăduire dăruiește-mi, mie, robului tău.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! 

De greutatea păcatelor sunt acum împovărat și în marea necazurilor cu totul mă topesc. Grăbește cu rugăciunea ta cea fierbinte, și pe vrăjmașul acum îl zdrobește și cu totul îl nimicește, Cuvioase, și pace dăruiește inimii mele, Părintele noastre, Sfințite Efrem.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Izvor de tămăduiri nesecat ești, Sfinte Efrem, cel asemenea îngerilor, care împreună cu îngerii slujești. De aceea lăudăm nevoințele tale și dumnezeiasca mucenicie pe care pentru Mirele Hristos ai răbdat-o. Pe Acela neîncetat roagă-L, Cuvioase, să miluiască sufletele noastre.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

În grele boli căzut-am acum, Preasfântă Fecioară. Tu îmi ajută, că nădejdea mea în tine mi-am pus-o, eu, smeritul; nu mă trece cu vederea, bună Stăpână. Mântuiește-mă, Curată, prin Fiul tău, ca să mă izbăvesc de osândă.

Apoi aceste Stihiri:

Izbăvește, de Dumnezeu cugetătorule Efrem, Cuvioase Mucenice, pe cei ce vin la dumnezeiasca ta ocrotire, de toată vătămarea, de boli și de necazuri.

Caută cu milostivire, prealăudată, de Dumnezeu Născătoare, spre necazul cel cumplit al trupului meu și vindecă durerea sufletului meu.

Doamne miluiește (de 12 ori)

Sedealna

Izvor de tămăduiri nesecat ești, Cuvioase Efrem, cel asemenea îngerilor, care împreună cu îngerii slujești. De aceea, lăudăm nevoințele tale și dumnezeiasca mucenicie pe care ai răbdat-o pentru Mirele Hristos. Pe Acesta neîncetat roagă-L, Cuvioase, să miluiască sufletele noastre.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Ceea ce ești rugătoare caldă și zid nebiruit, izvor de milă și lumii scăpare, cu osârdie strigăm ție, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână, vino degrabă și ne izbăvește din primejdii, ceea ce ești una grabnic folositoare.

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am, Doamne taina rânduielii Tale, am înțeles lucrurile Tale și am preaslăvit Dumnezeirea Ta. Tulburarea patimilor mele și viforul greșelilor mele alină-le, ceea ce ai născut pe Domnul Îndreptătorul, dumnezeiască mireasă.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! 

Fii călăuzitor sufletului meu celui rătăcit, vrednicule de cântare. Potolește tulburarea și pace inimii mele dăruiește.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Rogu-te, Sfinte Efrem, sfințite, fii ajutător sărmanului meu suflet. Pe tine te chem în noapte și în zi. Vino degrabă, Sfinte Efrem, și mântuiește pe robul tău din nevoia de acum.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, nu ne trece cu vederea pe noi cei primejduiți cumplit, izbăvește-ne de tot păcatul și de boala cea amară.

Cântarea a 5-a

Irmos: Luminează-ne pe noi, Doamne, cu po­run­cile Tale și cu brațul Tău cel înalt; pacea Ta dă-o nouă, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! 

Miluiește-ne, Sfinte al lui Dumnezeu Efrem, sfințite făcătorule de minuni, și ne călăuzește la limanul voii Celui Preaînalt, ca să cântăm: Aliluia.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! 

Întărește-ne pe noi pe Piatra credinței pentru care ai luptat, Fericite, și cu sângele tău cel sfânt ai întărit Biserica lui Hristos și inimile noastre cele clătinate, Sfinte Efrem.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Nu trece cu vederea rugăciunile noastre, Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem, sfințite slujitor, preot și prieten adevărat al lui Hristos. Ție îți cerem și pe tine te rugăm: Nu înceta a te ruga pentru sufletele noastre.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu Stăpână, bucuria tuturor, nădejdea cea neînfruntată. Bucură-te, Marie, cea fără prihană, ajutorul celor ce te cheamă. Bucură-te, mângâierea cea dumnezeiască a sufletelor noastre.

Cântarea a 6-a

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune întristările mele; că s-a umplut de răutăţi sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat. Ci, ca Iona mă rog Ţie: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Primește rugăciunea mea cea săracă și lacrimile mele nu le trece cu vederea, Sfinte, că neputința sufletului și a trupului până la iad au pogorât viața mea. Ci, ca un doctor împreună-pătimitor și milostiv, dăruiește tămăduire celui ce se roagă ție.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Îndrăzneală mare având către Stăpânul, Sfințite, cere pace lumii și tămăduire dăruiește robilor tăi. Ridică-mă din pat, Sfinte, ca după datorie să te laud, izbăvitorul meu.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Izbăbvește din bolile de tot felul pe robii tăi, Sfinte Efrem sfințite, că ai multă îndrăzneală. De aceea, nu ne trece cu vederea pe noi cei din primejdii, Cuvioase.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

În a ta biserică sfințită stând, ție ne rugăm cu credință neclintită: Izbăvește-ne de uneltirile vrăjmașilor și ne slobozește de bolile cele de tot felul, dumnezeiască Mireasă, care ai născut pe Hristos, izbăvitorul de boli.

Stihiri

Izbăvește, de Dumnezeu cugetătorule Efrem, Cuvioase Mucenice, pe cei ce vin la dumnezeiasca ta ocrotire, de toată vătămarea, de boli și de necazuri.

Curată, care prin cuvânt pe Cuvântul în chip netâlcuit L-ai născut în zilele din urmă, nu înceta rugându-L, ca una ce ai îndrăznire de maică.

Doamne miluiește (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Condacul

Apărător fierbinte al celor ce te cheamă ești, Efrem, podoaba Cuvioșilor. Nu trece cu vederea rugăciunile robilor tăi, ci ca un împreună-pătimitor al celor ce zăcem în boli cumplite, vino degrabă în ajutorul nostru, ca să strigăm Stăpânului tuturor: Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Pentru rugăciunile Cuviosului Tău, Milostive, curățește mulțimea greșelilor noastre.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea greșelilor noastre.

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale curățește fărădelegea mea.

Stihurile

Nu mă părăsi pe mine cel amăgit de înșelăciunea șarpelui celui viclean, care oarecând pe strămoși i-a alungat. Necazurile m-au înconjurat și bolile grele, și nu am afară de tine altă scăpare și ajutor și mângâiere, eu ticălosul. Către tine scap, doctorul cel mare al sufletului meu, Efrem, lauda Cuvioșilor, nu mă părăsi.

Nimeni alergând către tine nu iese rușinat, fără a lua tămăduire. De aceea, cu fierbinte credință, eu, robul tău, strig ție: Miluiește-mă.

Mă pocăiesc și strig din adâncul inimii mele: Păcătuit-am, Sfinte al meu, Efrem, miluiește-mă pe mine nevrednicul tău rugător și dăruiește-mi vindecare sufletului și trupului.

Doamne miluiește (de 12 ori)

Cântarea a 7-a

Irmos: Tinerii, cei ce au mers din Iudeea în Ba­bilon oarecând, cu credința Treimii, vă­paia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Tu, cel ce stai cu îndrăzneală multă înaintea tronului Sfintei Treimi, fă pomenire pentru pacea lumii și mântuirea noastră, a păcătoșilor. Întărește credința noastră ortodoxă, ca să cântăm neîncetat: Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Stih: Sfinte Mare Mucenice Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Din pricina feluritelor păcate am ajuns în cădere de jale și preacumplită, și nu putem a privi la tine, Sfinte al lui Dumnezeu, Efrem fericite. Ci ne ridică din boală, ca să strigăm: Dumnezeul nostru, slavă ție!

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Noi, nevrednicii tăi robi, Sfinte Efrem, ne rugăm ție: Nu lepăda rugăciunile cele din noapte și din zi ale celor ce strigă către tine. Ci auzi-ne pe noi cei ce cu frică, cu dragoste și cu umilință strigăm: Întărește credința noastră ortodoxă, pentru care te-ai nevoit până la sânge, Sfinte.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cea plină de har, Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, bucuria îngerilor, desfătarea tuturor Sfinților, scăparea și nădejdea noastră a păcătoșilor, pe tine te rugăm, Preasfântă și preaneprihănită, împreună cu Sfințitul Mucenic Efrem, Cuviosul Părintele nostru, rugați-vă pentru pacea lumii și întărirea Bisericii.

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă oștile în­gerești, lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pe apărătorul credinței cu laude și cântări îl mărim, noi, credincioșii, că a zădărnicit sfaturile celor fărădelege. De aceea cântăm: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pe cel ce sălălșluiește în locașurile cerești împreună cu Îngerii, în cântări și laude îl mărim, pe Efrem, viteazul ostaș și nevoitor al lui Hristos, cel ce se roagă neîncetat să se mântuiască sufletele noastre.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Adunați-vă, ceata tuturor Mucenicilor și a Cuvioșilor, împreună cu Sfințitul Mucenic Efrem cel de Dumnezeu înțelepțit, și ca unii ce stați înaintea Sfintei Treimi, neîncetat rugați-vă pentru pacea lumii și întărirea Bisericii.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pe Împărăteasa cerurilor o laudă cetele Îngerilor neîncetat și mulțimile Cuvioșilor o slăvesc. Cu aceștia împreună și cu Sfințitul Mucenic Efrem, roagă-te, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, pentru întărirea credinței ortodoxe și mântuiește sufletele noastre.

Cântarea a 9-a

Irmosul: Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară curată, noi cei izbăviți prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de trup.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Înțelepțitule de Dumnezeu și de Dumnezeu purtătorule, pe tine te lăudăm, noi cei izbăviți prin tine de tot felul de boli. Pentru aceasta, cu dragoste, Efrem, te fericim.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Lăudăm, binecuvântăm pe Domnul slavei, Care a slăvit, Părinte Efrem, pomenirea ta, că tu ești slava Mucenicilor și podoaba monahilor.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Genunchii plecând, Părinte Efrem, cu lacrimi strig ție, eu, robul tău: Ajută-mă. Primește mica mea cântare de laudă și călăuzește-mă spre mântuire.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pe tine, ceea ce ai născut pe Stăpânul și Domnul slavei, te lăudăm Preacurată Stăpână, ceea ce ești Maica și lauda ortodocșilor.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii. Care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Megalinariile

Bucură-te, apărătorule cel dumnezeiesc al mănăstirii tale și temelia cea strălucitoare a cinului monahicesc. Bucură-te, vas cu dumnezeiesc mir al moaștelor, prin care luăm tămăduiri, Sfinte Efrem.

Bucură-te, doctorul celor bolnavi; bucură-te râu ce pururea tămăduiri izvorăști; bucură-te lauda cea mare a sufletului meu. Efrem, purtătorule de minuni, ocrotește turma ta.

Efrem, veselia îngerilor, bucuria și podoaba tuturor Sfinților, rugămu-ne ție, apără mănăstirea ta în care cu dragoste te-ai nevoit și cinstita mucenicie ai săvârșit.

Fiind înălțat în pom, ca pe o cruce, ai urmat Dumnezeului tău, Stăpânului și Izbăvitorului, pentru Care ai răbdat, fericite, arderea pântecelui tău, zdrobind pântecele vrăjmașului celui începător al răutății.

Pe tine, Sfințite Mucenice al lui Hristos, lauda Cuvioșilor și podoaba Mucenicilor, te rugăm, făcătorule de minuni, Efrem, miluiește-ne pe noi degrabă cu rugăciunile tale.

Noi cei aflați în primejdii și ispite, cu toată evlavia și cu dorire sărutăm icoana ta cea dumnezeiască, pe care ai izbăvit-o, fericite Efrem, de prăpădul focului mistuitor, arătând o altă minune între minunile tale.

Toate oștirile îngerilor, Înaintemergătorul al Domnulului, cei doisprezece Apostoli și toți Sfinții, cu Născătoarea de Dumnezeu, faceți rugăciune ca să ne mântuim.

Troparul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou

În Muntele Neprihăniților ca o făclie ai strălucit și mucenicește către Dumnezeu te-ai mutat, purtătorule de Dumnezeu, suferind năvălirile barbarilor, Cuvioase Mucenice al lui Hristos, Efrem; pentru aceasta, izvorăști pururea har celor ce cu evlavie strigă ție: Slavă Celui ce ți-a dat ție putere! Slavă Celui ce minunat te-a arătat! Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Rugăciune pentru cei ce sunt în agonie

   Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, auzi rugăciunea mea, ascultă glasul invocării mele și apleacă-Te acum spre durerea și spre suferința lui (N), că puterile morţii vor să îl/o cuprindă și nu mai știe unde să meargă pentru a-și găsi alinarea și vindecarea sa. Învață-ne cum să îl/o ajutăm, învață-ne cum să ne rugăm, învață-ne ce e bine să facem pentru el/ea, să poată ieși cu bine din chinul și din agonia sa. Doamne, dacă greșelile, fărădelegile și păcatele sale sunt izvorul durerilor și al agoniei care îl/o chinuie, noi Te rugăm, ajută-l/o și îl/o scoate cu bine din urgia lor. Iar de sunt cele ascunse, cele neștiute sau cele nespuse ale sale sau ale părinților săi, cele ce au deschis izvorul acestor grele dureri ce îl/o mistuie și îl/o vlăguiesc, ajută-l/o și îl/o scoate acum cu bine de sub povara lor. Iar dacă sunt greșelile și datoriile neșterse ale sale sau ale celor pe care i-a moștenit în vreun chip, vii sau adormiți, părinți, bunici, strămoși, sau alții numiți sau nenumiți, cunoscuți sau necunoscuți, dacă prin ei a căzut pe (N), necazul și durerea ce îl/o ține între viață și moarte, în agonie și în chin, noi Te rugăm ajută-l/o și îl/o scoate acum cu bine din necazul și din neputința sa. Tu, Doamne, poți lua povara cea grea de pe umerii lui (N).

De aceea Te rog după puterea și după priceperea mea, apleacă-Te cu îngăduință spre el/ea și spre tot neamul său și spre toți cei pe care în orice chip i-a moștenit și iartă-le toată răutatea, toată îngustimea și toată nepriceperea ce le-a adus această cruce grea. Iartă-le, Doamne, tot ce au greșit Ție și lor înșiși și semenilor lor. Iartă-l/o Doamne, pe (N), și nu lăsa să îi ceară tribut de viață și de sănătate, datoriile neiertate ale sale sau ale celor ce au trăit înaintea sa. Ajută-l/o și fii cu el/ea, să nu îl/o apuce și nici să îl/o împresoare durerile iadului și ale morții, că numai la Tine, Părinte, (N) mai are acum a sa sănătate, a sa întărire și al său grabnic ajutor. Fii, Doamne, cu (N) acum, și apără-l/o de urgia necazurilor, că poate el/ea sau neamul său le-a chemat sau le-a invocat vreodată, și ele acuma au venit cu a lor urgie peste el/ea. Te rog, Atotputernice, întoarce-le în pace în lumea și în timpul lor și îndepărtează toată boala, toată durerea, tot chinul și tot necazul de trupul lui (N) de sufletul, de duhul și de viața sa și de toate cele ce sunt ale Tale întru el/ea. Întoarce, Doamne, toate Puterile, toate oștile, toate oștirile și toate armatele cele nevăzute, ce au venit cu năpastă și cu lucrare nimicitoare, chemate de om sau trimise pe pământ din cer, întoarce-le pe toate în pace și fără de tribut, în lumea în timpul și în universul lor, și îl/o ajută pe (N) să iasă acum cu bine din toată agonia sa. Tămăduiește a sa strivire și vindecă tot ce au stricat și au lăsat rănit în urma lor. Greu e paharul ce îl are de băut și amară e durerea ce-i apasă inima și cugetul său. Ajută-l/o în a sa durere să nu acuze pe nimeni, Doamne, de crucea sa cea grea sau de a sa amară agonie. Ajută-l/o să înțeleagă și să se îndrepte dacă mai este cale de iertare și de îndreptare pentru viața sa. Știm că viața sa poate să fie doar darul Tău cel sfânt, ce numai Tu, Părinte, îl mai poți lăsa să se reverse acuma peste el/ea.

Te rog ajută-l/o și nu uita de (N), chiar dacă până acum de multe ori, el/ea Te-a uitat pe Tine. Ajută-l/o și dă-i din nou o șansă, o cale de ieșire, și iertare, un drum de viață și de vindecare, că Tu ești cel ce poți să-i schimbi din rău în bine a sa soartă și să îl/o rezidești cu a Ta putere vie, tămăduitoare, în toate cele dinlăuntru ale sale. Dezleagă-l/o de tot ce-i rău în viața și în ființa sa și fii cu (N) în fiecare clipă. Iartă-i păcatele și greșelile, iartă-i toate relele tinereții, iartă-i căderile vieții, iartă-i toate cele rele ale științei și ale neștiinței sale. Dezlegă-l/o, Doamne, de este legat/ă, dezleagă-l/o de orice formă de blestem și de osândă grea și de afurisenie și de orice rea urare sau dorire ce au căzut asupra sa. Iar dacă semenii i-au făcut fapte rele și au aruncat pe el/ea cu fapte pline de necaz, de boli și de moarte grea în chinuire, cu cele de la mort ce aduc chin și neputință, cu orice rău și grea necurăție, ce au aruncat spre (N) sau i-au trimis sau au ascuns în calea sa și în al său loc de trai, de muncă sau de viețuire, și a atins și s-a contaminat cu reaua făcătură, Te rog, Atotputernice, Părinte, să risipești lucrarea lor cea rea, și să o îndepărtezi de (N). Stropește-l/o cu apa cea vie și îl/o spală acum de a lor lucrare și de a lor necurăție, spre a sa viață, spre a sa curățire și spre a sa ieșire din agonie. Amin. Amin. Amin.

se stropește cu apă sfințită

Atinge-l/o cu mâna Ta, Doamne și îl/o scoate cu bine din agonia sa.

Se unge cu ulei sfințit la Sf. Maslu

Că Tu ești Domnul Dumnezeul lui (N), Cel ce ai putere peste toate și peste tot ce este și toate ascultă de al Tău cuvânt și nu îndrăznesc să-i facă împotrivire. De aceea Atotputernice eu Te invoc, și-Ți cer cu toată a mea ființă să vii acuma în ajutorul său, și dacă în a sa viață, și în trupul său ce a fost zidit de Tine în pântecele mamei lui/sale, în templul Duhului cel Sfânt și în casa sufletului său, dacă ar fi intrat ființe de orice fel, din orice lumi, din orice timp necunoscut sau cunoscut de mine sau de el/ea, ființe chemate sau invocate, ființe trimise cu rea lucrare, ființe plătite, ființe întâlnite din întâmplare, ființe numite sau nenumite care aduc boală grea și tulburare, Te rog, și Te invoc, fă să audă al Tău glas acum, să-L audă și să-L priceapă, să-L asculte, și în pace și fără de împotrivire, fără de tulburare sau rănire, fără de strivire și fără să poată lua ceva cu ele din trupul lui (N) și din ființa și din viața sa sau a mea, în pace sub a Ta oblăduire, sub a Ta poruncă și călăuzire, să se desprindă să iasă și să fie duse în pace de Puterile Tale cele cerești, să fie duse acum în universul lor, în timpul lor, în lumea lor, cea din veac zidită de Tine pentru ele, acolo unde au hrană și odihnă după a lor fire, acolo unde rugăciunea mea și invocarea mea și a lui (N) nu le mai tulbură, acolo unde ele nu mai pot să ne facă vreun rău sau să se întoarcă înspre noi cu a lor tulburare și rănire, acolo unde ele să fie păzite în pace, pentru totdeauna de a Ta putere mare și de al Tău hotar de netrecut vreodată pentru ele înspre (N), sau înspre mine sau înspre ființa și viața noastră. Amin. Că numai Tu, Părinte, poți să spui acest cuvânt de eliberare a noastră și a lor. La Tine este împlinirea vieții lui (N). Te rog și Te invoc, ajută-l/o și dă-i iar putere și scoate-l/o din această amară agonie.

Că sufletul său este gol fără de Tine și tulburată este inima sa când nu aude glasul Tău. Însingurată și întristată este toată ființa sa și toate cele din al său trup sunt praf și pulbere fără de Tine. Ajută-l/o și fii cu (N), că Tu ești Domnul său și Dumnezeul său. Leac pentru chinul său ce îl/o apasă, vedem că nu se mai găsește la doctorii de pe acest pământ și viața lui/ei, fără de Tine, se stinge și se pleacă fără de putere spre ușa recelui mormânt. (N) e fără de leac pământesc și fără mângâiere, dar el/ea Te cheamă acum pe Tine Tată, pe Tine Doctorul zidirii sale, prin glasul său și prin cuvântul acestor rugăciuni ce eu înalț spre Tine, pentru a-ți cere grabnic ajutor. Cei dragi ai săi neputincioși sunt în fața chinului și a durerii sale. Doar Tu mai poți să îi dai ajutor. Doar Tu îl/o poți pricepe și înțelege. Doar Tu vezi chinul greu al inimii și al sufletului său, și numai Tu în acest ceas de agonie îl/o poți atinge fără să îl/o doară și îl/o poți ridica din suferința sa cea grea. Doar Tu îi mai poți da speranță, viață și întărire. Neputincioși se văd acuma toți cei ce vor să îl/o ajute pe (N) și preț pentru ieșirea sa din chin nu au aflat pe acest pământ. Ce nu ar da, Doamne, acum, să se mai poată bucura iar de darul sănătății sale? Dar aici nu mai este preț și nici răscumpărare, decât bunăvoința, iertarea, îndreptarea și mila îndurării Tale. Doamne, Dumnezeule, apleacă-Te, spre (N) cu milă și cu îndurare și scoate-l/o cu bine din greaua sa cărare, că numai Tu mai poți să îl/o ridici, și să îl/o scoți din agonia sa. În chinul său și în marea-i întristare dintru adâncuri (N) strigă acum prin glasul rugăciunii mele către Tine, că numai Tu ai mai rămas lumină și speranță în agonia suferinței și în pustiul singurătății sale. Te chem acum și Te invoc, Te chem pentru (N), Te chem ca în ultimul său ceas, Te chem și-Ți cer îngăduință și iertare pentru (N) și pentru toată viața sa. Te chem acum și Te implor, privește-l/o Tată, pe (N) ca și pe fiul cel risipitor și îl/o primește cu drag, Părinte, în lumea celor vii și dă-i iar sănătate și întărire în toate cele dinlăuntrul său. Te chem pe Tine, Tată, în necazul lui (N) și în durerea sa cea mare, și Te rog dă-i cale bună de ieșire din chinul și din agonia sa. Te chem pe Tine, Doamne, Te chem și Te invoc pe Tine, Cel ce ai făcut cerul și pământul cu toată frumusețea și cu podoaba lor, ajută-l/o pe (N) și scoate-l/o cu bine din toată suferința lui/ei.

Te chem pe Tine, Doamne, cel ce ai scris drumul stelelor pe bolta cea fără hotar, Te chem când văd cum ele îl străbat fără să se abată de la el, păzind hotarul legiuirii Tale. Te chem și Te invoc în ajutor, dă-i, Doamne, cale bună de ieșire din agonia sa lui (N) și nu îl/o părăsi. Te chem pe Tine, Doamne, cel ce ai zidit și bine ai legiuit tot ceea ce este și ceea ce există, de la infima părticică ce ochiul meu nu o vede și minții mele stă ascunsă, până la a mea ființă și până la imensitatea întregului Univers, Te chem în ajutorul lui (N) și îți cer iarăși iertare și viață binecuvântată pentru el/ea. Te chem și Te invoc în ajutor, Părinte al meu și Tată al nostru al tuturor, fii viața sa și întărirea lui (N). Nemăsurată este taina Ta. Că Tu ești Domnul meu și al său. Tu ești Părintele care auzi și înțelegi chemarea mea și glasul rugăciunii din mijlocul furtunii. Trimite, Doamne, mâna Ta dintru înălțime și scoate-l/o pe (N) acum şi îl/o ridică din chinurile sale cele mari, și nu lăsa să crească și să se întărească în el/ea puterea lor, ci să se risipească fără urmă, iar trupul și ființa sa în toate să se însănătoșească, dacă e rânduit de Tine și de bunătatea Ta. Iar dacă firul vieții sale Tu știi că s-a sfârșit, aici pe acest pământ, ajută-l/o să iasă în pace din această lume, fără de durere, fără de chin amar, fără de frică și fără de cutremur și înfricoșare. Ajută-l/o să iasă la vremea potrivită, în pace să iasă din haina trupului său, ce se destramă fără de vlagă și îl/o primește în ale Tale brațe, cu a Ta pace și cu a Ta iubire părintească. Desprinde-l/o pe (N) de tot ce îl/o mai leagă de lumea trecătoare și ajută-l/o să intre cu pace în bucuria și în veselia locașurilor Tale. Iar dacă firul vieții sale nu s-a sfârșit, pentru că Tu, din veșnicie i-ai rânduit ani buni pe care el/ea i-a risipit aici pe acest pământ, Tu, Doamne, iartă-l/o și îi mai dă o șansă și fă să fie cele ale sale după bunăvoința și după bunătatea Ta.

Îți mulțumim, Doamne!

Îți mulțumim, Părinte!

Îți mulțumim! Amin. Amin. Amin.

Sursa: https://prislop148.ro/