Rugăciunea tinerilor care vor să se căsătorească (și care și-au găsit partenerul)

125819_cana-nunta-sfintirea

Cununie

Doamne, Dumnezeule al milostivirilor și a toată bunătatea, care plinești cererile celor care Te cheamă cu credință, ascultă și nevrednica noastră rugăciune. Tu vezi că vrem să ne unim viețile prin căsătorie, Tu vezi dorirea inimilor noastre și știi dacă este bună sau este rea.

Dacă este bineplăcut Ție să luăm asupra noastră crucea căsătoriei, ajută-ne să biruim toate piedicile cu care vrăjmașul ne necăjește. Ajută-ne, Doamne, că la Tine este nădejdea noastră. Dăruiește-ne pace, dăruiește-ne liniște și sănătate sufletească și trupească. Ferește-ne de noroiul desfrâului, ferește-ne de căderea în poftele trupești. Luminează-ne mințile ca să nu fie întunecate de vrăjmaș. Curătește-ne Tu, ca să nu ne întineze păcatul. Întărește-ne să mergem pe calea cea îngustă, ocrotiți de Preacurata Ta Maică și de soborul tuturor sfinților. Să avem o familie în care să strălucească făclia credinței și a virtuților, și pruncii noștri să fie călăuziți așa cum trebuie pentru a ajunge mădulare vrednice ale Bisericii Tale.

Iar dacă Tu știi că din anumite pricini ne este mai de folos să părăsim vrerea noastră și să nu pornim împreună pe drumul căsătoriei, ajută-ne să înțelegem aceasta și să părăsim voia noastră fără a fi cuprinși de tulburare sau de deznădejde.

Înaintea Ta, Doamne, sunt viețile noastre. Rânduiește cu ele precum știi că este mai bine pentru noi. Că văzând grija Ta să îți mulțumim și să Te lăudăm până la sfârșitul zilelor noastre. Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție slavă îți înălțăm, Tătălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugaciune pentru cei necăjiți, lipsiți și prigoniți pentru dreapta credință

1654397_848771715148200_6853204089658975817_n

Jihadistii care au ocupat părți importante din Irak au forțat 100.000 de creștini să își părăsească locuințele și au ocupat bisericile, au îndepărtat crucile și au distrus manuscrisele, a afirmat patriarhul caldeean Louis Sako. „Sunt 100.000 de refugiați creștini care au fugit doar cu hainele de pe ei, unii pe jos, înspre regiunea kurdă”, ”Renunțați la Mântuitorul vostru sau sunteți crucificați”. Creștinii care au refuzat să pronunțe crezul musulman sau să plătească răscumparare au fost crucificați de către susținători ai jihadului în Siria.

christ-of-sinai-serigraph-orthodox-icon-large-34

Mântuieşte, Doamne, și miluiește pe bătrâni şi pe tineri, pe săraci şi pe sărmani, pe văduve şi pe cei ce se află în neputințe, în griji, în nevoi, în rele pătimiri, în robii, în temniţe şi în închisori şi, mai ales, pe cei izgoniţi pentru Tine şi pentru dreapta credinţă ortodoxă, de limbile cele fără de Dumnezeu şi de cumpliţii eretici, pentru că sunt robii Tăi. Miluieşte-i pe dânşii, cercetează-i, întăreşte-i,mângâie-i şi degraba cu puterea Ta, din toate cele rele ii slobozește și le dă lor izbăvire. Amin!

https://www.youtube.com/watch?v=0aJQpoinMk4
http://www.tunisiadaily.com/2014/08/07/irak-des-chretiennes-irakiennes-vendues-comme-des-esclaves-au-souk-de-mossoul/
Wikipedia:The Islamic State (IS), also known as the Islamic State of Iraq and the Levant (ISIL) and the Islamic State of Iraq and Syria (or al-Sham) (ISIS), is a jihadist group. In its self-proclaimed status as a caliphate, it claims religious authority over all Muslims across the world.

Rugăciune pentru căsătorie pentru cei care nu și-au găsit încă partenerul

d1c2e95f3b6d6de919e1c81e98cf5bd0

41xqrjbcjkl-_sx300_.jpg

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai zis: „Căutati mai întâi Împărătia lui Dumnezeu, și toate celelalte se vor adăuga vouă”, dăruiește-mi toate cele de trebuință pentru a merge pe calea mântuirii.

În mâinile Tale este viața mea și fără Tine nu pot cunoaște nici împlinirea și nici bucuria cea adevărată. Știind aceasta, având dorința de a purta crucea căsătoriei, Te rog să mă ajuți să găsesc făptura potrivită alături de care să înfrunt marea vieții acesteia. Ajută-mă, Doamne, ajută-mă, cum numai Tu mă poți ajuta.

De multe ori ispita singurătății mi-a rănit inima, de multe ori diavolul deznădejdii a lovit în poarta sufletului meu. De atâta durere inima mea s-a strâns, și nu este nimeni care să îmi aline durerea. La Tine alerg, Doamne, nădejdea mea, întărirea mea, lumina vieții mele. Ajută-mă să am o familie bineplăcută Ție, o familie peste care să se reverse mulțimea binecuvântărilor Tale.

Ferește-mă, Doamne, de tot răul. Fereste-mă de o alegere greșită. Ferește-mă de minciuni, de răutate, de desfrâu. Să nu mă înșele frumusețea cea degrab trecătoare, ci să caut mai ales frumusețea sufletească. Să nu mă orbească dragostea pătimașă, nici să nu mă biruie patimile și poftele.

Tu știi, Doamne, nepriceperea și slăbiciunea minții mele. Izbăvește-mă prin harul Tău de neputințele care mă apasă. Vino în ajutorul meu, Iubitorule de oameni! Dăruiește-mi înțelepciune și răbdare. O, grea este crucea răbdării, și greu îmi este să nu fiu covârșit de ea. Dar în Tine îmi pun nădejdea.

Ajută-mă, Doamne, să iubesc Biserica, să stărui în rugăciune și să am râvnă pentru împlinirea poruncilor Tale. Să mă spovedesc ori de câte ori umbra păcatului va tulbura mintea mea, mai înainte ca gândul murdar să devină faptă.

Dăruiește-mi ca primind dezlegare de păcate să-mi îndrept viața după cum Îți este bineplăcut Ție. Fă să-mi fie mie familia cale de mântuire, cale de bucurie. Să nu caut împlinirea cea înșelătoare cu care mă ademenește această lume, ci să caut dragostea pe care ai binecuvântat-o la nunta din Cana Galileii. Să îmi fie familia prilej pentru a-Ți mulțumi în fiecare zi. Și la vreme potrivită, dăruiește-mi, Doamne, copii credincioși și sănătoși, care să ducă o viață curată și sfântă.

Rugători aduc pentru mine pe toți sfinții, pe mai marii cetelor îngerești, pe Înaintemergătorul Tău, pe înțelepții Apostoli, și împreună cu aceștia pe Preacinstita și Preacurata Maica Ta, ale căror rugăciuni primește-le, Milostive Hristoase al meu, pentru folosul meu și pentru mântuirea mea. Că Tu Însuți ești, Bunule, sfințirea și luminarea sufletelor noastre și Ție după cuviință, ca unui Dumnezeu și Stăpân, toți slavă Îți înălțăm, în toate zilele. Amin.

Rugăciunea celui ferecat în temniţa neputinţelor vieţii

1-sf-mc-bonifatie-1-11-sf-mc-bonifatie-8-1-si-sf-aglaida

Îndurate Doamne, Cel mult milostiv şi plin de bunătate, Domnul puterilor şi Împăratul veacurilor, cu frică şi cu ruşine, întru cutremurare şi cu pocăinţă Te chem să vii în casa cea surpată a inimii mele şi iarăşi cu osârdie Te rog: vino Doamne în adăpostul sufletului meu cel asuprit de tot răul şi de greşelile cele de multe feluri pe care necontenit le săvârşesc ca un vrăjmaş – potrivnic al chemărilor şi îndreptărilor Tale – şi cu pierzătoare râvnă le plinesc spre a mea osândire. Izbăveşte-mă Tu, Sfinte, de toată rătăcirea şi căderea şi întru iertare şi cu bunătate, de toată ispitirea cea de peste zi şi cea de peste noapte mă scapă. Miluieşte-mă, Doamne, cu darul Tău cel preabogat şi cu îndurare mă adaugă iarăşi la turma moştenirii Tale şi iarăşi de chipul cel dintâi ca al unui prunc ascultător şi nepăcătos mă învredniceşte, de tot binele cu împlinirea voii Tale împodobindu-mă.

Stăpâne a toată îndurarea, cel ce eşti slăvit de cetele puterilor de Sus, în faţa căruia stihiile cerurilor se cutremură aşteptând răscumpărarea, vino şi cu mulţimea bunătăţii Tale mă miluieşte! Aşa Doamne, nu te scârbi de mine robul Tău cel păcătos, că în toată ziua neştiind a urma cum se cuvine poruncilor Tale nici de poveţele maicii mele n-am ascult, şi nici sfatul părintelui meu nu l-am băgat în seamă. Şi văd acum, Bunule, scăpând către acoperământul Tău cel înalt, că mai presus de părinteasca-mi îndrumare am căpătat o mai vrednică şi mai cuviincioasă îndreptare. Primeşte-mă, dar, şi nu mă părăsi; căci ştiu şi înţeleg că ochii Tăi nu se vor scârbi până-n sfârşit de mine! Iar eu întunecatul, nerăbdând a mai primi chipul greşelilor, cu îndrăznire, întru nădejde de mântuire îţi cer: mila Ta nu o lua de la mine ca să nu se tulbure sufletul meu şi să nu rămân până în sfârşit gârbovit în păcate!

Aşază Doamne, bucuria făgăduinţei Tale în inima mea şi mă păzeşte şi poruncile dreptăţii Tale să mă străjuiască. Nu Te depărta de mine şi voi păzi cele plăcute Ţie. Că fără Tine se risipesc zilele mele şi durerile morţii mă cuprind. Adu-Ţi aminte de robul Tău şi nu mă lepăda; ca să laud numele Tău şi să cinstesc toată ziua marea cuviinţă a Ta. Cuvântare de slavă voi aduce Ţie şi Duhul Tău cel Sfânt mă va povăţui. Închinăciune voi aduce Ţie pentru că Tu cu mine eşti şi de-a pururi eşti dorirea cea mai presus de orice dorire. Sărac sunt eu întru plinirea faptelor celor de folos; nebăgător de seamă sunt cu privire la cele ce-mi stau înainte şi-n toată vremea, cu rea ştiinţă, mă lipsesc de toată bunătatea. Vrăşmaşul binelui sunt şi mă înduplec a fi şi iarăşi mă arăt pururea nelecuit de patimi; rănit de toată fărădelegea şi orb şi mut şi slăbănogit sunt întru adâncul fără de sfârşit al nedreptăţilor.

Ieşi în căutarea mea, Doamne, şi nu mă da pe mine să pier pentru păcatele mele. Că rătăcesc pururea şi paşi mei întru fărădelegi s-au ostenit. Aşa Stăpâne, Îndurate şi mult Milostive Doamne, m-am sfârşit întru răutăţi şi n-am voit a mă deprinde spre a-mi spori răbdarea spre cele de folos. Nici cele făgăduite n-am râvnit şi nici bucuria luminii celei neapuse n-am primit. Te-am părăsit, Tu nu mă părăsi! Află-mă şi mă miluieşte!

Rănit şi gol, întunecat şi fără de suflare zac în greşelile mele cele fără de număr. Iar Tu, suflarea de viaţă cea dintâi dăruieşte-mi! Că de la Tine voi lua izbăvire şi întru nădejdea spre Tine mă voi ridica să aduc slavă numelui Tău, Doamne. Făgăduinţele mele voi păzi şi lauda mea întru pocăinţă o voi aduce Ţie. Nu mă nesocoti, Doamne, şi ochii Tăi nu-i întoarce de la mine. Căutându-Te am ostenit şi zilele mele sau stins departe de Tine. Ajutorul meu eşti Tu! Spre Tine am nădăjduit să nu mă lepezi şi bucuria vederii Tale să nu o treci de la mine.

Îndurătorule, Doamne, nu mă lăsa în fărădelegi, şi întru mila bunătăţii Tale tămăduieşte neputinţele mele. Ziditorul meu, nu mă lăsa pe mine! Ajutorul meu, acoperă-mă pe mine! Tămăduitorul sufletului meu, curăţeşte fărădelegile mele; Ia aminte spre strigarea mea şi tânguirea mea nu o lăsa fără răspuns.

Venit-ai Doamne, precum ai zis, tămăduindu-mi neputinţele şi rănile mi le-ai legat. Trupul cel sfărâmat de mine mi-ai ridicat şi sângele meu Ţi l-ai luat asupră-Ţi! Ochii mei cei legaţi cu nevederea au zărit cele bune, iar sfatul cel rău al inimii mele a primit izbăvirea povăţuirilor Tale! Eu cel zidit de Tine Te-am părăsit şi întru răutăţi m-am ascuns! În întristări m-am sfârşit toată ziua, pentru aceea, acum cu nestăpânită durere Te caut. Revarsă mila Ta peste sufletul meu şi roua Duhului Tău cel Sfânt pogoar-o peste mine.

Sunt singur, fără de tărie şi fără de ajutor! Sunt stins întru neputinţe şi asuprit cumplit de patimile mele! Mă iartă Doamne şi mă tămăduieşte! Mă luminează Doamne şi mă întăreşte! Mă îndreptează Doamne şi dragostea Ta nu o răpi din inima mea cea mult chinuită de rele. Înviază-mă, Doamne, ca să slăvesc în veci  bunătatea Ta şi pacea Ta cea nemărginită şi mila Ta ce plină de îndurare. Păzeşte-mă cu braţul Tău cel puternic şi cu tăria făgăduinţelor Tale! Ajută-mă în necazuri şi de toată nevoia scapă-mă, ca să laud pururea minunile Tale şi povăţuirea Ta cu mulţumire să o primesc spre binecuvântare. Căci fără de minte sunt căile mele şi cugetele mele sfaturi păcătoşite sunt; Şi iată până în sfârşit voia Ta o am lepădat şi de rele nicidecum nu m-am despărţit.

Căutându-Te Te-am aflat şi am văzut cum întru milostivire Te-ai aplecat să-mi legi sfâşiatele răni şi milostiv fiind Tu, de Tine nu m-ai lipsit! Dar pururi voia mea împotrivă mi-a stat, ca să nu pricep doririle Tale şi bunătatea Ta spre mine să nu o dezleg şi de tot felul de lucruri deşarte să-mi poticnesc piciorul.

Auzit-am Doamne cuvintele gurii Tale şi de povaţa Ta mi-am adus aminte. Cei temători de Dumnezeu au vestit bunătăţile ce au să fie şi părintele meu cel după trup întru frică strigând m-a întors pre Tine. Ajuns-au, dar, cercetările dreptăţii Tale la mine şi până la iadul învârtoşării mele mila Ta s-a plecat. Cercetatu-m-ai şi ai ajuns cu mila Ta până în cele mai de plâns ale mele. Cu Duhul Tău m-ai atins şi întru pribegia mea m-ai căutat. Oasele mele ai uns cu mirul tămăduirii şi teama pentru greşeli în rărunchi mi-ai zidit-o.

Am priceput, Doamne, slava Ta, şi ştiu acum cum vei veni Tu să judeci vii şi morţii! Am văzut minunile Tale când ne-ai chemat la Tine pe noi cei şchiopi şi orbi şi mult slăbănogiţi! Oare ce vei voi să adaugi beteşugurilor ca să le schimbi în măriri; şi bolilor noastre ce vei face; şi cum pe toate vei voi a le duce?! Că ne vom stinge precum stelele cerului la mijirea zorilor şi ca nisipul ne vom scurge în mare. Aşezământul vechi, a tot trupul, ca un vas al olarului se va zdrobi şi templul acesta de lut, lucrat de mâinile Tale, sub pajişti tăcute se va ascunde. Ca să pricepem temerea de Tine şi să vedem temeiul zidirii Tale de-acolo de dincolo de moarte.

Oare până în sfârşit aşteptându-Te mă vei uita, sau iarăşi mă vei chema din moarte la viaţă?! Să văd ce fel va fi până în sfârşit veşnicia şi cum ai să mai ridici din ţărână această inimă a mea pe care din pântecele maicii mele ai rânduit-o să bată pentru Tine. Şi cum mai chema-vei paşii mei să trec întru cele de bucurie ale Tale?!

Aşteptând slava Ta cu buzele mele cele sfărâmate de dor te voi slăvi şi viaţa mea risipită pe mii de ani, rătăcitoare se va întoarce în veşnicii. Ţărâna – care sunt – va rodi şi întru lipsa durerii mă voi asemăna penei de vultur; în văzduh am să vestesc bucuria luminii şi tainele Tale cu uşurare am să-nţeleg. Că ne-ai zidit pentru Tine Doamne şi pururea mila Ta va răsări peste veacuri.

Să Te slăvim vor cere inimile noastre, iar Tu ca şi odinioară smerindu-Te, spăla-ne-vei picioarele şi iarăşi la masa Ta ne vei pune. Fă Doamne precum ai gândit şi din adânc de primejdii ne scoate. Ajută-ne Sfinte întru puterea Ta şi din robia uitării ne cheamă. Păzeşte-ne Puternice întru dragostea Ta. Cu darul Tău cel bun pururea ne hrăneşte.

Miluieşte-ne pre noi Doamne de-a pururi, auzi-ne şi întru milostivire ne mântuieşte!

Preotul  Lucian Grigore

Icoana Sfintilor Bonifatie și Aglaida: Sf Bonifatie trăia în beţie și în curvie cu stăpâna lui Aglaida; totuşi a ales să-L mărturisească pe Hristos şi a primit cununa muceniciei, iar Sfânta Aglaida a trăit până la sfârșitul vieții ei în pocăință.

Rugăciune puternică pentru momentele grele ale vieţii

8-icoana-iisus-hristos
O, Dumnezeule Mare, mântuieşte-mă de toate relele; o, Dumnezeule Mare, care ai hărăzit mângâiere tuturor Sfinţilor, hărăzeşte-mi-o şi mie, care ajuţi şi sprijini toate lucrările, ajută-mă şi sprijină-mă în toate nevoile, scapă-mă de toate primejdiile, de toţi duşmanii văzuţi şi nevăzuţi.

În numele Tatălui care a creat lumea, în numele Fiului care a răscumparat-o, în numele Sfântului Duh care a împlinit legea în toată a ei desăvârşire.

Binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl care cu cuvântul a zidit lumea, să fie pururea cu mine ……!
Binecuvântarea Domnului Isus Hristos, fiul Marelui Dumnezeu, să fie pururea cu mine…..!
Binecuvântarea Sfântului Duh cu cele mai scumpe daruri ale Sale, să fie pururea cu mine … !

Doamne, norii grei ai nenorocirilor şi ai supărarilor se abat asupra capului meu şi întristările sfâşietoare mă copleşesc, dar mă mângăi că Tu mă iubeşti şi această încredinţare mă încurajează. Plin(ă) de nadejde în dragostea şi bunătatea Ta, nu voi lăsa să mă biruiască împotrivirile soartei, ci mă voi lupta cu curaj, căci numai cu ajutorul Tău voi reuşi.

La tine, dar Preabunule Doamne, alerg şi mă rog: vino grabnic şi mă mântuie cu puterea Ta, cu mila Ta, precum ai mântuit şi pe Petru cel ce venea pe apă; întinde-mi mâna ca şi lui şi mai presus Doamne dă-mi sănătate şi……….(se spune o singură dorinţă).

Doamne, ai milă şi nu zăbovi şi primeşte cu bunătatea Ta rugăciunea mea ce o fac către Tine, apără-mă cu Harul Tău şi ajută-mă să fiu statornic în angajamentul ce-l iau faţă de Tine: de a da o bucată de pâine la săraci şi de a mă ruga pentru cei aflaţi în primejdii sau suferinţă şi pentru mântuirea tuturor oamenilor.

Trimite Doamne binecuvantarea Ta peste duşmanii mei cunoscuţi….(se spune numele) şi necunoscuţi şi îndreaptă-i cu gânduri bune spre mine şi spre toţi ai casei mele.

Tu Doamne, doreşti ca omul să trăiască în unire şi dragoste pe pământ.

Fă-i şi pe cei ce mă asupresc, mă urăsc, mă chinuiesc, mă năpăstuiesc, mă descurajează, mă desconsideră, să cunoască milostivirea Ta şi luminează-le Tu , Doamne, inima lor şi fă-o primitoare de dragoste, ca să trăim în deplină unire, cu inima curată şi ne iartă nouă greşelile, precum iertăm celor ce ne greşesc noua.

AMIN!

Rugăciunea pentru neam a părintelui Gheorghe Calciu

parintele-gheorghe-calciu-dumitreasa_

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte venim la tine, Doamne, cu pocăinţă şi durere în inimi, să ne rugăm pentru poporul nostru românesc. Ascultă cererea noastră, intră Doamne, ca un împărat ceresc în ţara noastră şi în neamul nostru şi-l scapă Iisuse, de uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi.

Că prigoneşte vrăjmaşul sufletul neamului românesc şi viaţa lui o calcă în picioare. Făcutu-l-a să locuiască în întuneric ca morţii cei din veacuri, şi sufletul lui este mâhnit de moarte. Că l-au trădat cei puşi de Tine să-l conducă şi au uitat că Tu ai spus ca cel ce vrea să fie întâiul, să slujească tuturor.

Şi ei au ştiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tău, l-au asuprit şi l-au jefuit, l-au vândut altor neamuri şi au călcat poruncile Tale, iar pământul acesta, pe care l-ai dat neamului românesc pe veci, l-au înstrăinat. Dar poporul acesta Te slăveşte, Doamne, nu numai cu buzele ci şi cu inima.

Adu-Ţi aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii şi monahiile care zilnic se roagă pentru el şi pentru rugăciunea noastră de astăzi, chiar dacă suntem nevrednici de mila Ta. Pentru că toţi ne-am abătut, toţi am făcut nelegiuire, şi ierarhii, şi preoţii şi credincioşii. Nu mai este nici unul care să facă dreptate, nu mai este nici unul!

Ci încetează Doamne, bătaia Ta împotriva poporului românesc.

Adu-Ţi aminte, Iisuse, de fraţii noştri care sunt în afara ţării, în exil sau vânduţi odată cu teritoriile cedate, şi-i miluieşte pe ei. Reunifică poporul Tău. Repune-l în cinstea pe care a avut-o la Tine mai înainte, iartă-i păcatele săvârşite, apostaziile, răutăţile, îndemnurile la desfrânare, la neiertare şi la răzvrătire împotriva Ta.

Rugători aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfântă, Pururea Fecioara Maria, Puterile Cereşti, pe Sfinţii Tăi Apostoli, pe mucenicii neamului nostru şi pe toţi mucenicii, sfinţii şi cuvioşii care au slujit Ţie cu credinţă curată.

Adu-Ţi aminte, Stăpâne, de toţi cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserică şi Neam; adu-Ţi aminte de sângele lor care s-a vărsat şi pune-l pe acesta în balanţa iertării noastre.

Redă poporului nostru pământul pe care l-a păzit cu grijă şi credinţă prin veacuri, redă-i bisericile şi mânăstirile vândute, redă-i pacea văzduhului şi îmbelşugarea roadelor pământului, stăpânirea de sine, demnitatea lui creştină şi naţională de altădată, conducători buni şi cinstiţi, neasupritori, nemincinoşi şi nelacomi, redă-i arhierei vrednici de Tine, Iisuse Mare Arhiereu, preoţi dăruiţi Bisericii şi Neamului, credincioşi misiunii lor, adevăraţi secerători, aşa cum Îi vrei Tu, Milostive.

Auzi-ne Doamne întru îndurarea Ta!

Nu intra Stăpâne la judecată cu robii tăi, ci întoarce-Ţi iar privirea spre noi şi ne ridică din păcat cu dreapta Ta cea mântuitoare. Şi trecând prin patimile toate, curăţaţi prin suferinţă, să ajungem şi la Sfânta Ta înviere Iisuse, slăvindu-Te pe Tine împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin!

Rugăciune pentru împăcare, înțelegere și înmulțirea dragostei

66235505639726_95f96fb756_m
Stăpâne, Iubitorule de oameni, Împăratul veacurilor şi dătătorul bunătăţilor, Care ai stricat peretele cel din mijloc al vrajbei şi ai dat pace neamului omenesc, miluieşte, Doamne, pe cei ce ne urăsc, ne pizmuiesc şi ne ocărăsc; aşijderea şi pe cei ce ne grăiesc de rău. Ca nu cumva vreunul din ei să pătimească ceva rău pentru noi, păcătoşii, nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie.

Doamne, Dumnezeul nostru, caută dintru înălţime ca un Bun asupra inimilor noastre, ce sunt lipsite de dragoste şi de unire şi sunt îmboldite de spinii urii şi ai altor păcate. O picătură din harul Sfântului Tău Duh coborând peste Dânsele, rourează-le bogat, ca să aducă roade bune şi din dragostea cea către Tine să sporească în fapte bune şi să petreacă în dragoste şi unire.

Aşa, Doamne, înmulţind dragostea în inimile noastre, păzeşte-ne de tot răul şi de asuprirea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, de sabie, de năvălirea altor neamuri asupra noastră, de războiul cel dintre noi şi totdeauna ne ajută să ne iubim unii pe altii şi să facem tot binele, spre a ne învrednici de bunătăţile Tale cele cereşti. Amin.

Rugăciunea soților unul pentru altul

39123043

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai învaățat ca întotdeauna să ne rugăm unul pentru altul, căci așa vom împlini legea Ta și ne vom arăta vrednici de mila Ta, caută cu îndurare și păzește de vrăjmașii văzuți și nevăzuți pe soțul meu (soția mea), pe care mi l-ai dăruit (mi-ai dăruit-o) a petrece împreună până la moarte.

Dăruiește-i sănătate și deplină înțelepciune, ca să-și poată îndeplini datoriile după voia și poruncile Tale. Ferește-l (o) de ispitele pe care n-ar fi în stare să le poarte. Întărește-l (o) în dreapta credința și în dragoste desăvârșită, ca să lucrăm împreună faptele bune și să ne întocmim viața după sfintele Tale așezări și porunci. Ca a Ta este stăpânirea și puterea în veci. Amin.

Rugăciune pentru vrăjmaşi a Sfântului Nicolae Velimirovici

cropped-fiulratacitorgr
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară.
Într-adevăr vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.
Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!
Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea,
Ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere;
Ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen;
Ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea;
Ca inima mea să devină mormântul celor rele.
Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri.
Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!
Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi în afară de sine însuşi.
Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşi nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi.
De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei!
Sluga blestemă pe vrăjmaşi căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează căci ştie.
Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui.
De aceea El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei!
Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!

Rugăciunea doctorului pentru bolnavii săi

martiriul-Sf-Pantelimon

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântule al lui Dumnezeu, Cel Care întrupându-Te ai luat asupra ta neputinţele noastre şi bolile noastre le-ai purtat, Cela Ce din marea Ta milostivire şi, ca semn al apropierii împărăţiei Tale, ai vindecat şi vindeci neîncetat mulţime de bolnavi, neputincioşi şi stă­pâniţi de demoni, vino cu puterea Ta atottămăduitoare şi vindecă bolnavii care cer tămăduire, căci Tu eşti Cel Ce ai zis: fără Mine nu puteţi face nimic.
Descoperă, Doamne, prin Duhul Sfânt, Mân­gâietorul pe Care de la Tatăl L-ai trimis în lume, pricina îmbolnăvirii robilor Tăi (numele); dă-le lor pocăinţă, linişte, răbdare şi bucurie sufletului încercat în vremea cercetării Tale.
Şi mai descoperă, Doamne, robilor Tăi că Tu eşti stăpânul vieţii şi al vindecării, stăpân peste orice trup muritor şi peste orice suflet veşnic.
Fă, Doamne, ca boala robilor Tăi să fie prilej de vindecare a sufletului, de mărire a credinţei, nădejdii şi dragostei.
Iar mie, robului Tău, doctor al trupurilor mu­ritoare şi slugă netrebnică, dă-mi a învăţa leacul potrivit care nu face rău, iar bolnavilor care mă caută să le descopăr Calea spre Tine, că Tu eşti Tămăduitorul sufletelor şi al trupurilor noastre şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.
Pentru rugăciunile Preasfintei Tale Maici şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

http://www.danionvasile.ro/capitol.php?cap=18

Icoana: Martiriul Sfântului Pantelimon – medic și în timpul vieții, sfânt taumaturg.

Rugăciunea bolnavului care nu poate dormi

Este o rugăciune din Moliftelnic,  pe care o face preotul pentru bolnav. Deci, cei care aveți această problemă, rugați un preot să v-o citească – în biserică, sub epitrahil,  cu binecuvântare, cu tot dichisul 🙂 ! Îi mulțumesc respectuos părintelui Silviu Damse pentru că mi-a atras atenția asupra faptului că nu este o rugăciune pe care-o pot face credincioșii acasă, așa cum nu putem să ne administrăm singuri medicamente! Vă doresc pacea minții, a sufletului și-a trupului! Somn odihnitor, care aduce putere de muncă și bucurie de viață! Doamne ajută!

somnul-lui-iisus-(3)

Domnului să ne rugăm.

Doamne miluiește.

Dumnezeule cel mare și lăudat, necuprins de gând și de cuvânt, care ai zidit pe om cu mâna Ta, tărână luând din pământ, și cu chipul Tău l-ai cinstit pe el; Iisuse Hristoase, numele cel preadorit, împreuna cu Pîrintele Tău cel fără de început și cu Preasfântul și Bunul și de viață Făcă­torul Tău Duh, arată-Te la robul Tau (N) și-l cerce­tează, în suflet și în trup, fiind rugat de preamărita stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria; de sfintele puteri cerești fără de trup; de cinstitul, măritul, proorocul, înaintemergătorul și Botezătorul Ioan; de sfinții, măriții și întru tot lăudații Apostoli; de cei între sfinți părinții noștri și dascăli ai lumii: Vasile cel Mare, Grigore de Dumnezeu cuvântătorul și Ioan Gură de Aur; de Atanasie, de Chiril, de Nicolae cel din Mira, de Spiridon, făcătorul de minuni, și de toți sfinții ierarhi; de sfântul apostol întâiul mucenic și arhidiacon Ștefan; de sfinții, mariții și marii mucenici Gheorghe, purtătorul de biruință, Dimitrie, izvorâtorul de mir, Teodor Tiron și Teodor Stratilat și de toți sfinții mucenici; de preacuvioșii și de Dumnezeu purtătorii părinții noștri Antonie, Eftimie, Sava cel sfințit, Teodosie începătorul vieții de obște, Onufrie, Arsenie, Atanasie cel din Aton și de toți preacuvioșii părinți; de sfinții și tămăduitorii fără de arginți Cosma și Damian, Chir si Ioan, Pantelimon și Ermolae, Samson si Diomid, Mochie și Anichit, Talaleu și Trifon și de Sfântul (N), a cărui pomenire săvârșim si de toți sfinții Tăi.

Și dă robului Tău (N) somn de odihnă, somn trupesc, de sănătate, de mântuire și de viață, tărie sufletului și trupului. Și precum oarecând ai cercetat pe Abimeleh, robul Tău, la via Agripei și i-ai dat lui somn mângâietor, ca să nu vadă căderea Ierusalimului și l-ai adormit pe el cu somn întăritor și iarăși l-ai sculat într-o clipă devreme spre slava bunătății Tale; încă și pe sfinții Tăi, mariții șapte tineri, i-ai arătat vestitori mărturiei arătării Tale în zilele lui Deciu împăratul și prigonitorul, pe care i-ai adormit în peșteră trei sute șaptezeci și doi de ani și ca niște prunci ce se încălzesc la sânul maicii lor n-au suferit nicio stricăciune, spre lauda și slava iubirii Tale de oameni și spre arătarea și adeverirea nașterii noastre celei de a doua și a învierii tuturor; însuți dar, Iubitorule de oameni împărate, vino și acum, cu pogorârea Sfântului Tău Duh și cerce­tează pe robul Tău (N), și-i dăruiește sănătate, tărie și bună vârtute prin bunătatea Ta, pentru că de la Tine este toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit.

Că Tu ești doctorul sufletelor și al trupurilor noas­tre și Ție slavă și mulțumire și închinăciune înălțăm, împreună și Părintelui Tău celui fără de început și Preasfântului și Bunului și de viață Făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Icoana: „Somnul lui Iisus” sau „Hristos sezand Culcat” – poartă inscriptia „o anapecon”, adica „Cel culcat”. Langa partea de sus a asternutului, intr-o parte si in alta, sta scris „Iisus Hristos” – IC XC.

Rugăciune care se citește în fiecare post

Postul Adormirii Maicii Domnului este rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuțile alese ale Sfintei Fecioare și de postul cu care ea însăși – după tradiție – s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice. Am cerut sfat și binecuvântare de la Părintele Daniil Iacsa, care ne-a recomandat să citim zilnic: ”Acatistul Bunei Vestiri, care e cel mai vechi. Îmi pare rău că multă lume îl trece cu vederea, ca fiind arhicunoscut. Ar trebui să avem o cultură a acestui Acatist. E foarte puternic.”

adormirea-maicii-domnului-fresca-parintele-Arsenie-Boca

Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche și cea Noua, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor și biruință asupra păcatului,- ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună plăcere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Ca Ție ți se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase-Dumnezeule și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 Imaginea: Frescă: Adormirea Maicii Domnului – Cuviosul Părinte Arsenie Boca

Rugăciunea Sfintei Cruci

Să nu fie zi lăsată de Dumnezeu fără Rugăciunea Sfintei Cruci! Când sunteți mânioși, triști, abătuți, depresivi – repede la Sfânta Cruce, pentru că tristețea este de la cel rău! De la Dumnezeu e bucuria, nădejdea, puterea și curajul! Amin!

969414_582417321789498_1533687610_n

Să se scoale Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul, cum se topește ceara de fața focului, așa să piară demonii de la fața celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și se însemnează cu semnul Crucii, zicând: Bucură-te, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, care gonești demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât la iad și a călcat puterea diavolului și te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrăjmașul. O, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi mie cu Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu și cu toți Sfinții în veci. Amin.

Aceasta este un cântec din îndepărtata mea copilărie, pe care mamaia mi-l cânta mereu – am simțit nevoia acestei evocări:

Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos a Părintelui Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei

parintele-ghelasie

hristos-rubliov

Doamne Iisuse Hristoase, vino să prefaci în icoană mintea și inima mea, unite în rugăciune! Ca pe o prescură îmi pun mintea în mâna Ta, o jertfesc pe altarul inimii și mă las în Liturghisirea Ta. Prin taina Ta, Doamne, ajung și eu la taină. Prin slăbiciunea minții am căzut din rai, crezând amăgirea diavolului. Dar Tu, Iisuse, îi chemi pe cei ce vor taina Vieții să se descalțe ca Moise în fața rugului învăpăiat de Revelația Divină. Învață-mă ce este Iubirea! Vino în inima mea și dezvăluie în mine chipul Iubirii. Spun „Doamne Iisuse…” și, iată, în rugăciunea inimii împletești iubirea Ta, o împletești cu puțina mea iubire. Am întunecat prin păcat chipul Tău, Hristoase, umbrind sufletul cu trupul. Neîncetat mă rog: vino în inima mea și fă să apară Iubirea, înviază conștiința sufletului meu ca icoană a Ta. Tu ești Icoana Iubirii dumnezeiești, arată-mi acest chip de Icoană pe care l-am uitat datorită păcatului. Miluiește-mă, risipind întunericul ce mă învăluie cu strălucirea Iubirii Sfintei Treimi și cuvintele Vieții veșnice.

http://ghelasiegheorghe.blogspot.ro/2013/10/rugaciune-catre-domnul-nostru-iisus.html

Rugăciune grabnic ajutătoare către Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop (Părinte Arsenie Boca)

  arsenie-boca-iisus-in-zegheParintele-Arsenie-Boca-maicile-Diaconesti

Este o rugăciune grabnic ajutătoare pentru cei care se află în grele suferințe, în mari dureri, mâhniri și boli. Rugăciunea se citește cu multa credința și nădejde că Bunul Dumnezeu se va milostivi și ne va ajuta avându-l ca mijlocitor pe părintele nostru drag Arsenie Boca.

Sfinte preacuvioase părinte Arsenie, îndrumător al sufletelor noastre şi tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti, ca cel ce ai fost împodobit cu adânc de cunoaştere a făpturii omeneşti, te rugăm în vreme de durere şi mâhnire, caută cu milă spre noi păcătoşii fiii tăi şi mijloceşte către preabunul nostru Mântuitor.

icoana-Sf.-Cuv.-Marturisitor-Arsenie-de-la-Prislop--594x890.jpg

Preacuvioase părinte Arsenie, te rog cu lacrimile mele, vezi-mă acum stând în patul suferinţei mele trupeşti, ascultă preacuvioase părinte Arsenie şi glasul meu de rugăciune, cere de la preabunul Dumnezeu, iertare de păcatele ce le-am făcut eu ca un om și vindecare de toată neputinţa.

Părinte Sfinte ce ai mare îndrăzneală înaintea Tronului ceresc, te chem, cu amare lacrimi, dar cu nădejdea, că cele spuse vindecare îmi vor da mie. Vindecarea sufletului şi a trupului meu, spre mântuire şi Sfinţire le vom dobândi prin tine cel ce ne-ai încredinţat de mila lui Dumnezeu prin aceste Sfinte cuvinte:

”Eu mă duc, dar de acolo de unde voi fi, am să vă ajut mai mult ca şi până acum”.

După cum în viaţă aflaţi în mari necazuri îi tămăduiai îndată, şi acum pe noi cei păcătoşi, însă chemaţi cu dragoste părintească la mormântul tău încununat cu har ceresc şi flori, ne primeşte şi ne mângâie, sfânt şi bun părinte; ne scoate pe noi părinte Arsenie din negura păcatelor şi a patimilor; şi dăruieşte-ne binecuvântarea ta ca să purtăm crucea vieţii spre înviere, şi luminare desăvârşită.

Doctor şi tămăduitor de orice suferinţă, te rugăm vindecă-ne pe noi, fiii tăi şi pe cei ce îi aducem în lacrimi şi rugăciuni la crucea sfântă a mormântului tău, izvorâtor de pace har şi binecuvântarea ta de bun şi sfânt părinte, îţi mulţumim şi te rugăm să ne fii mereu aproape cu rugăciunea şi ajutorul ce ni-l aduci din cerul Sfânt, spre slava Marelui şi minunatului nostru Dumnezeu şi spre a sufletelor noastre mântuire. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale Sfântului Părintelui nostru Arsenie, miluiește-ne pe noi păcătoșii!

Rugăciune pentru dobândirea dragostei

sarutul-sfintilor

Iartă-mă, Doamne, că m-a necăjit omul și, smerindu-mă el, eu m-am mâhnit. Fratele meu îmi arată greșelile mele – puțina mea răbdare, iuțimea mâniei, repetata cădere din porunca iubirii și, nu în ultimul rând: nesuferita mândrie. Știu că fratele meu e dreptarul pe care mi-l dăruiești, ca să-mi ajute să mă abat din calea răutății. Eu, însă, caut îndreptățiri răbufnirilor mele. Iartă-mă, Doamne, și nu mă lăsa să mă fac numai trup! Fratele meu m-a mâhnit. De luam seama la mine, nu mă mâhneam asupra lui, întristând Duhul Tău, ci căutam să găsesc, în ispita ce s-a ivit, prilejul de a birui răul din mine cu ajutorul Tău. Dar eu n-am stat de strajă inimii mele de lut. Ci am lăsat să intre în ea duhul mâhnirii și să-mi rănească tina sărmană cu încă o învoire cu el. N-am luat seama la mine, nici la duhul ce se apropia de inima mea și nu Te-am chemat in zorii ispitei pe Tine, Cel ce Singur poți să alungi răutatea care dă năvală asupră-mi și poți să mă vindeci de răutatea pământului care sunt. Iartă-mă, Doamne, că acum, iată, inima mea e mâhnită și aproapele mi-e înstrăinat. Ajută-mi să ies din amărăciunea aceasta și împacă Tu gândul inimii aproapelui meu. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și mângâie inima celui ce m-a rănit. Șălășluiește-Te întru noi împreună cu Tatăl și cu Duhul Tău cel Sfânt și ajută-ne să rămânem în Tine și Tu întru noi și noi unul în altul în Tine, ca să Te bucuri de noi și bucuria noastră să fie deplină. Doamne, iartă pe fratele meu, de a greșit cu ceva. Iartă-mă și pe mine, că eu sunt aceea care l-am poticnit cu răutatea din mine. El doar a pus degetul pe rana inimii mele, precum Tu i-ai poruncit lui să facă și să-mi arate, în felul acesta, ca eu bolesc, deși socoteam că m-am vindecat. Dar iată până unde ține dragostea mea: la prima împotrivire, am și dat bir cu fugiții de pe Crucea Iubirii ce ești. Iartă-mă și nu lăsa răutatea să-și facă locaș, mai mult, în inima mea. Am căzut prea grabnic, dar nu veau să rămân în căderea aceasta, de aceea Te chem cu lacrimi să mă ridici de aici. Alungă mâhnirea ce m-a cuprins. Și vindecă inima fratelui meu ce s-a rănit cu împietrirea din mine. Dă-mi mie, Doamne, dragostea Ta! Oricât știu că-i neasemuit de grea Crucea Iubirii pe care ești răstignit. Oricât aș cunoaște că om sunt și că țărâna din mine mă trage către pământ. Oricât ar durea, ca lama unui bisturiu ascuțit, lucrarea Ta asupra nimicniciei mele în sfințita-Ți muncă de a actualiza în mine chipul Iubirii ce ești… Doamne, Tu știi că, până la urmă, eu am îndragit suferința. Nu am iubit-o de la-nceput. Nu mi-am dorit-o și mult m-am zbătut, să scap din chingile ei. Până când m-ai luminat și-am priceput că răul e-n mine și că suferința e calea prin care pot să mă vindec de iad. Pedagogia Ta divină lucrează mântuirea mea în focul acestor binecuvântate dureri. Cum altfel să faci din mine un om, când eu spun că vreau în Lumina Ta, dar fac răul pe care nu vreu să îl fac, de vreme ce păcatul este legat de mine? De aceea, Strig și eu ca și Apostolul Tău: „om nenorocit ce sunt, cine mă va izbăvi de trupul morții acesteia ?!…” Să nu mă lași, Doamne, să nu-Ți întorci fața Ta de la mine, că Tu ai zis: „Pe cel ce vine la mine, nu-l voi scoate afară”. Și, iarăși, ai zis: “Ceea ce la om este cu neputință este cu putință la Dumnezeu”. Iată, eu vin la Tine, căci mie îmi este cu neputință să-mi vindec inima de răutatea din ea și-i las vicleanului poarta deschisă, prin care să intre nestânjenit. Dar Tu poți să-i închizi poarta inimii mele în nas și poți s-o-ngrădești cu puterea numelui Tău, căci mă dau Ție ca lutul în mâna olarului: să faci din mine vasul pe care Tu îl dorești. Iartă-mă, Doamne, și nu-ți opri lucrul mâinilor Tale cu mine! Nu conteni să-mi trimiți pedagogi care să mă învețe lecția Dragostei care ești și înmulțește prilejurile ca să trec piedicile răutății din inima mea. Curățește-mă, Doamne, de tot noroiul, de toată mocirla din inima ce-Ți dăruiesc. Fă din mine templul Duhului Tău celui Sfânt și casă de rugăciune peste altarul inimii mele de lut. Zidește-mi în temelie o părticică din Sfânta-Ți Jertfă și pironește-mă pe Crucea Iubirii pe care o duci. Dă-mi mie, Doamne, dragostea Ta! Nu cum iubesc oamenii să iubesc, ci precum Tu iubești. Că binecuvântat ești, Doamne, în veci. Amin.

http://cuvantortodox.ro/2012/03/16/rugaciune-pentru-dobandirea-dragostei/

Rugăciunea mamei către Domnul lisus Hristos, pentru a primi binecuvântare asupra copiilor

Iisus_Hristos1Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, auzi-mă pe mine, nevrednica roaba Ta (numele). Doamne, în milostiva Ta stăpânire sunt copiii mei (numele): miluieşte-i şi mântuieşte-i, pentru numele Tău. Doamne, iartă-le lor toate greşalele cele de voie şi cele fără de voie pe care le-au săvârşit înaintea Ta. Doamne, povăţuieşte-i la calea cea adevărată a poruncilor Tale şi luminează-le înţelegerea cu lumina lui Hristos, spre mântuirea sufletului şi tămăduirea trupului. Doamne, binecuvântează-i în casă, la şcoală, pe drum şi în tot locul stăpânirii Tale. Doamne, păzeşte-i sub acoperământul Tău cel sfânt de glonte, de sabie, de otravă, de foc, de molimă şi de moartea năprasnică. Doamne, apără-i pe ei de toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi, de toate necazurile, relele şi nenorocirile. Doamne, tămăduieşte-i de toată boala, curăţeşte-i de toată întinăciunea şi uşurează-le pătimirile sufleteşti. Doamne, dăruieşte-le harul Duhului Tău Sfânt spre viaţă îndelungată, sănătate şi curăţie, întru toată buna credinţă şi dragostea, în pace cu cei de aproape şi cei de departe. Doamne, înmulţeşte-le şi întăreşte-le puterile minţii şi ale trupului, pe care le-au primit în dar de la Tine, binecuvântându-i, dacă va plăcea înaintea Ta, spre viaţă de familie evlavioasă şi naştere de prunci cinstită. Doamne, dăruieşte-mi mie, nevrednicei şi păcătoasei roabei Tale (numele) binecuvântare părintească pentru copiii mei, care sunt robii Tăi, în vremea cea de acum a dimineţii (zilei, nopţii), pentru numele Tău, pentru că împărăţia Ta este veşnică şi atotputernică. Amin.

http://ro.scribd.com/doc/56369037/Acatistul-vindec%C4%83rilor-de-boli-suflete%C5%9Fti-%C5%9Fi-trupe%C5%9Fti-al-Maicii-Domnului

Rugăciuni pentru ajutor la examene

sp1

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu Cel viu, ajută-l pe copilul acesta (numele) să treacă cu bine această încercare ce ii stă înainte. Cel ce ne-ai cerut să fim înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii, luminează-l pe robul tău (numele) să învețe ceea ce trebuie, ca să fie bine pregătit la examenul care îl așteaptă. Tu știi ce e bine și ce e rău. În  mâinile Tale sunt viețile noastre. Noi, crezând că este de folos acestui copil să iasă încununat din această încercare, Te rugăm să arăți și de această dată puterea ajutorului Tău. Dar să nu fie după voia noastră, Doamne, ci după voia Ta cea sfântă, că Tu-l iubești mai mult decât noi și știi ce-i este cu adevărat de folos.

Doamne, ajută-l pe robul Tău (numele) să nu caute gloria lumească, ce este degrab trecătoare, ci să caute viețuirea curată și sfântă, ca să dobândească Împărăția cerurilor. Viețile oamenilor sunt pline de încercări. Ce folos vom avea dacă vom câștigă bunătățile vremelnice, de nu le vom dobândi și pe cele veșnice? Ce folos vom avea de ne va lăuda lumea aceasta, dacă faptele noastre nu sunt bine plăcute Ție? Ajută-ne, Dumnezeule, ca  numai la Tine să căutam Împlinirea noastră și să preaslăvim în vecii vecilor Numele Tău cel  Sfânt. Amin.

Rugăciune către Preasfântă Născătoare de Dumnezeu pentru ajutor la examene

Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, Casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-o, Dătătoarea darurilor duhovniceşti, ceea ce de la cele lumești la cele mai presus de lume mintea noastră o înalţi şi pe toţi la cunoştinţa Adevărului îi ridici! Primeşte puţina rugăciune a nevrednicului robului tău, care cu credinţă şi smerenie mă închin în faţa Preacinstitei Tale icoane şi cu umilinţă te rog: Dăruieşte bună sporire minţii mele, luminează-mă cu lumina cunoştinţelor, întăreşte-mi memoria, dă-mi priceperea cuvenită şi pune în gura mea cuvînt spre răspuns bun, ca înstrăinat fiind de deşertăciunea pămîntească şi slava deşartă să mă înalţ cu mintea şi cu inima spre cele nepieritoare şi veşnice.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueşte-ne pe noi. Amin !

Rugăciunea școlarului

Dumnezeule Preasfinte, izvor de nemărginită înțelepciune și nemăsurată bunătate. Făcător al tuturor celor văzute și nevăzute, ascultă rugăciunea nostră, ce o înălțăm către Tine cu multă umilință. Întărește, Bunule, pe cârmuitorii noștri bisericești și lumești. Dă-le lor să cugete cele bune și folositoare pentru Biserica și țara noastră. Apără-i de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, ca să se poată îndrepta, pe calea propășirii cu pace și cu dragoste. Iar nouă umiliților, luminează-ne mintea ca să înțelegem învățăturile ce ni se dau și întru toate și de-a pururea să păzim poruncile Tale și să facem voia Ta cea sfântă, ca astfel să putem fi folositori nouă înșine, părinților, fraților, surorilor și poporului în mijlocul căruia trăim, să aducem bucurie și mulțumită învățătorilor și făcătorilor noștri de bine și să împlinim toate îndatoririle către țară, către obște, către familie și aproapele nostru. Primește plecarea genunchilor și rugăciunea pe care o facem, ca pe o tămâie bine mirositoare înaintea Ta. Trimite harul Tău asupra noastră și ne învrednicește să trecem cu bună rânduială vremea învățăturii. Povățuiește-ne să umblăm și să lucrăm cu înțelepciune în tot cursul vieții noastre, ca de către noi și prin noi să se slăvească Preasfânt numele Tău în veci. Amin.

http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-maicii-domnului-icoana-sporirea-mintii-67106.html

Rugăciune către Dumnezeu-Duhul Sfânt

Împărate ceresc, preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru.

Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Prea Sfintei Treimi. Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atot-vindecatoare.

Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase.

Îmblânzeşte trupul şi stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi chipul cel prea-scump al lui Dumnezeu. Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, goneşte-l de la noi; şi ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci şi aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel ceresc; iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Cel ce pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin.

O, Duhule Sfinte, Cela ce umpli întreaga lume și dăruiești viață tuturor, îndepărtându-te de oamenii cei întinați. Cu umilință mă rog Ție, nu Te mânia de necurăția sufletului meu, ci vino și Te sălășluiește întru mine și mă curățește de toată întinăciunea păcatului ca, prin ajutorul Tău, să petrec cealaltă vreme a vieții mele întru pocăință și în lucrarea faptelor celor bune și așa să Te preamăresc împreună cu Tatăl și cu Fiul, în vecii vecilor. Amin!

Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos pentru liniştire sufletească

tnr_800x800_28513_124593_izvorul-tamaduirii_1
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Mântuitor, Protector şi Binefăcător al întregii lumi, Te rugăm linişteşte sufletele noastre zbuciumate, ca să ne putem ruga cu inima fierbinte! Te rugăm linişteşte vieţile noastre agitate, ca să ne putem bucura de ele! Te rugăm linişteşte minţile noastre pervertite, gândurile noastre bolnave şi luminează-ne, înţelepţeşte-ne, smereşte-ne, întăreşte-ne, dă-ne pace sufletească, răbdare şi ne îndeamnă pe toţi pe calea mântuirii şi a sfintei conlucrări cereşti! Dăruieşte-ne Doamne liniştea Ta Dumnezeiască, Pacea Ta, ca acoperământ pentru vremuri grele! Doamne Iisuse Hristoase, cu genunchii plecaţi ne închinăm Ţie, Îţi mulţumim pentru toate şi Te slăvim în inimile noastre: Slăvit să fii în veci, Doamne Dumnezeul nostru! Amin!