Rugăciune către Sfântul Paisie cel Mare, ajutător în vreme de ispită

O, preabunule Părinte Paisie, învăţătorule şi rugătorule cu inimă curată către Dumnezeu pentru monahii din mănăstirea ta şi din toate părţile! Vin şi eu, nevrednicul, ca la un adevărat izvor de vindecări, cerând, ca prin rugăciunile făcute, cu darul lui Dumnezeu, să scăpăm de toate ispitele ce ne vin de la trup, de la lume şi de la diavol. Încă ne rugăm, cu credinţă şi cu inima curată, ca să te rogi lui Dumnezeu să ne ierte şi să ne păzească de venirea altor neamuri, de cutremur, de foc, de secetă, de grindină, de trăsnete şi de alte calamităţi ce pot păgubi omenirea. Şi precum ai ascultat pe monahul căzut din credinţa Ortodoxă în credinţa evreiască, şi te-ai rugat pentru mântuirea lui, aşa şi pentru mine, păcătosul, cel căzut în păcate, roagă-te lui Dumnezeu să mă ierte. Cred cu adevărat, Cuvioase Părinte Paisie, că, pentru nevoinţele cu care te-ai ostenit pentru Dumnezeu, vor fi bine primite rugăciunile tale, ca şi eu să cunosc că sunt miluit, ca să te laud pe tine şi să slăvim pe Dumnezeu, cu toţi sfinţii Săi, acum, în veacul acesta şi în vecii vecilor. Amin!

O rugăciune

377014_263677550353995_669868499_n.jpg

Curăţă-ne Doamne, casa şi masa şi duhul şi trupul, de toate rătăcirile, de toate păcătuirile, de toate nelegiuirile, aşa încât sa nu ne rămână decât o singură grijă, un singur drum, o singură dragoste şi o bucată de pâine pe masă.

Izbăveşte-ne, Doamne, de vechiul nostru blestem, de a porni peste tot, de a nu ajunge nicăieri, de a încărca mai mult decât putem duce, de a le începe pe toate şi a nu duce nimic până la capăt. 

Scoală-ne, Doamne, în zori, şi trimite-ne la muncă, la munca aceea care nu atât pentru tine, ci pentru aproapele tău, nu atât pentru trup, ci pentru suflet, dăruieşte-ne o zi bună cu spor şi hărnicie, aşa încât spre seară, întorşi acasă, împăcaţi cu sine şi cu lumea din jur, sã cinăm cu ceea ce ni s-a dat: „Pâine şi apă”… atât!

Facă-se Voia Ta, Doamne!

AMIN,