treziţi-vă, voi, animale râvnitoare de omenesc
în somnul nenăscut al celor care-aşteaptă să se nască !
treziţi-vă din adormirea viitorului, fiţi pleoape
sub care cele ce se ştiu, privite de dincolo de gând
vor face loc la neştiute în clipa fără pată !

pe şaua răsturnată care scoate de sub povară caii
să călărească doar câmpiile din cer, tăcute ;
cu foşnet gri primească pasărea locaş al mâinii
unde aripa se-agăţa de greul doar din aer
şi norii roşii de apus să fie seminţei nerostite sânge

simţirea din priviri, chiar şi aproape străvezie,
să fie dorului de om ca miezul de gunoi al perlei
şi ciugulind pe sub rărunchi, voinţa cea mai ascuţită,
să fie plisc tăcut la cea mai neagră vreme
pentru un corb, ce până şi din moarte face o mâncare

daca pricepi şi poţi primi acestea, tu, inimă
care-ai iubit de moarte fără să fii iubită,
când moartea face din tot ce n-ai putut iubi
şi tot ce n-ai ştiut un câmp de gheaţă stearpă
acolo vei purta tăiş în care frigul coboară sub nimic

şi dacă-n adâncimea de tot nepăsătoare
îţi vei găsi curajul ca să loveşti cu drag
până şi amintirea care te leagă de-un prieten bun
în frigul nimicirii va locui lumina care nu a putut găsi
frumosul să poată s-o încapă, nici în cer

în faţa rănii frigului, foc, gheaţă şi oglindă
îi vor sluji trecutului strămoşii viitori
în cinci bătăi aprinse, corb, perlă, cal şi vultur
vor lepăda întregi frumos şi vis, râvnă şi os
orice sămânţă va hrăni sânge ascultător de jertfă
din care, inimă, vei şti că veşnicia a trecut

Dr. Alexandru – Theodor Amarfei