Canon de rugăciune la Praznicul aşezării în raclă a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului (2)

Tropar la Praznicul aşezării în raclă a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, glasul al 8-lea

Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, Acoperământul oamenilor, Veşmântul şi Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetăţii tale ai dăruit prin naşterea ta cea fără sămânţă, Nestricată rămânând. Că întru tine şi firea se înnoieşte şi vremea. Pentru aceasta, te rugăm, pace cetăţii tale dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Ca pe uscat umblând Israel, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu Dumnezeiască tărie încinge-mă pe mine cel ce măresc în cântări cu dreaptă credinţă Sfinţit Brâul tău, care este Dumnezeiască încingere a cetăţii tale şi întărire, Fecioară şi îngrădire nesurpată pentru turma ta, Preacurată Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu L-ai născut pe Dumnezeu Cel Puternic, Care încinge cu putere pe toţi cei binecredincioşi, Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Pentru aceasta, te fericim pe tine şi Dumnezeiescul tău Brâu cu bucurie sărutându-l, har şi milă luăm.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu bucurie astăzi dănţuim împrejurul punerii Sfinţitului Brâu al Curatei Fiicei a lui Dumnezeu; din care încingere a nestricăciunii s-a ţesut nouă şi îmbrăcăminte nestricăcioasă şi haină neruptă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sub puterea ta aleargă poporul tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană şi sub Acoperământul tău scapă totdeauna; tuturor fii Ajutătoare şi dă tuturor cererilor cele către mântuire, izbăvind din nevoi sufletele noastre.

Catavasie:

Cruce însemnând Moise cu toiagul, Marea Roşie a despărţit-o lui Israel, celui ce pedestru a trecut-o; iar, de-a curmezişul lovind-o, a împreunat-o împotriva carelor lui Faraon, deasupra scriind nebiruita armă. Pentru aceea, lui Hristos să-I cântăm, Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.

Cântarea a 3-a. Irmos: DoamneCel ce ai făcut cele de deasupra bolții cerești și ai zidit Biserica, Tu, pe mine, mă întărește intru dragostea Ta; că Tu ești marginea doririlor și credincioșilor întărire, Unule Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Inima se înnoieşte, atingându-se cu călduroasă credinţă de Sfinţitul Brâu al Fecioarei şi se încinge cu putere nebiruită, împotriva patimilor celor necurate şi a vrăjmaşilor celor fără de trup, nevătămată rămânând.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Rămâne încă nestricat Sfinţit Brâul tău, care Preacurat trupul tău Fecioară, a încins; sfinţind pe cei ce se apropie cu bună credinţă şi îi scoate din stricăciunea bolilor şi a necazurilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ai fost Casă Preafrumoasă, Preacurată, Cuvântului Celui Ce S-a Întrupat din tine; şi în sfântă casa ta, ai binevoit a se pune Brâul tău; pe care, sărutându-l, ne sfinţim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cinstit Brâul tău întru bucuria inimii cu cinste toţi îl sărutăm, care este cinstea tuturor credincioşilor, de Dumnezeu Născătoare, ca unul care s-a atins de Preacinstit trupul tău.

Catavasie:

Toiagul spre închipuirea Tainei se primeşte; căci cu odrăslire a ales preot, iar Bisericii celei mai înainte neroditoare, acum a înflorit lemnul Crucii, spre putere şi spre întărire.

Cântarea a 4-a. Irmos: „Tu eşti tăria mea, Doamne, tu şi puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel ce n-ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu profetul Avacum strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.“

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Înălţându-te la Lumina Cea Neapusă, după ce ai adormit, ai lăsat celor ce te fericesc pe tine, în locul trupului tău, Cinstitul Brâu, Curată, izvor de tămăduiri fiind şi loc de mântuire şi apărătoare cetăţii tale celei ce te cinsteşte pe tine, Preacurată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca într-un cer nou intrăm noi în casa ta, în care vistierie s-a pus, ca un soare luminos, Dumnezeiescul Brâu, strălucind raze de minuni şi inimile tuturor luminând, Fecioară şi negura patimilor gonind.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu eşti Sicriul Sfinţeniei Celei Înţelegătoare, Preacurată cu totul Lăudată; şi Cinstită Racla ta, care are în sine Brâul pe care l-ai purtat încingându-te, o dai poporului tău drept scăpare tuturor şi izvor de tămăduiri nedeşertat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Venit-a cetăţii tale dar mult bogat, Cinstitul tău Brâu, Prealăudată. Şi s-a pus luminat în această zi în Dumnezeiască casa ta aceasta şi s-a făcut pricină de praznic mare, de Dumnezeu Născătoare, celor ce te iubesc pe tine cu căldură.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Umbrele Legii şi vorbele cele ascunse ale proorocilor mai înainte te-au arătat pe tine, Preacurată, că aveai să fii Maică Adevărată a lui Dumnezeu. Prin care blestemul s-a pierdut şi a înflorit desăvârşit Binecuvântarea şi Mântuitorul Dar, celor ce te laudă pe tine cu credinţă şi cu dragoste.

Catavasie:

Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul? Ci, mă întoarce şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Dumnezeiescul Brâu punându-se astăzi în casa ta, Ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, împreună cu dânsul s-a pus toată darea bunătăţilor, celor ce au trebuinţă; şi se umple de sfinţenie tot cel ce se apropie, cererile cu credinţă luând.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Înfrumuseţatu-te-ai, Fecioară, pe Cuvântul Cel Preafrumos născându-L. Şi în biserica ta cea frumoasă ai binevoit a fi pus Brâul tău cel frumos, care a încins frumos trupul tău, de Dumnezeu Născătoare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfântă casa ta ca alt Rai tuturor se cunoaşte, câştigându-şi în mijloc ca un trandafir cu bun miros, Brâul tău, care umple de bună mireasmă Dumnezeiască inimile celor ce se apropie cu credinţă, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Norul Dumnezeieştii ploi te-ai făcut, Ceea ce eşti cu totul fără prihană din care picură apă de mântuire şi izvor care a adus la rodirea dreptei credinţe pământul cel uscat prin greşeli; pentru aceasta, cu credinţă pe tine te mărim.

Catavasie:

O, de trei ori fericite lemn, pe care a fost răstignit Hristos, Împăratul şi Domnul; prin care a căzut cel ce a înşelat cu lemnul, înşelat fiind de Cel Ce a fost pironit pe tine cu trupul, de Dumnezeu, Care dă pace sufletelor noastre.

Cântarea a 6-a. Irmos: Întru adâncul păcatelor căzând, Bunule, ca Prorocul Iona din chit, strig Ţie: scoate din stricăciune viaţa mea, Iubitorule de oameni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca pe un Prunc Tânăr ai născut nouă pe Cel mai înainte de toţi vecii; şi înnoieşti inimile cele învechite cu păcatul, care a luat înnoire prin punerea Cinstitului tău Brâu, Curată, pururea Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sfântă biserica ta minunată este întru dreptate, căci, câştigând minunat Brâul tău cel ce varsă din sine minuni, credincioşilor se arată noian de tămăduiri, de Dumnezeu Născătoare, Maică Fecioară.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Veselitu-s-a tot sufletul, adunându-se în sfântă biserica ta şi într-însa văzând, de Dumnezeu Născătoare, Brâul tău ca un soare luminos, din sine dând lumina darurilor Atotfăcătorului şi Dumnezeiescului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întăreşte Curată, inimile noastre, trecând cu vederea toate păcatele; şi încinge cu putere pe cei ce au câştigat cu credinţă Brâul tău, ca o vistierie de mult preţ şi neschimbătoare.

Catavasie:

În pântecele fiarei celei din apă, Iona, palmele întinzându-şi în chipul Crucii, mântuitoarea patimă mai înainte a închipuit-o vădit, de unde, a treia zi ieşind, Învierea cea mai presus de lume a însemnat, a lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce a fost Răstignit cu trupul şi cu Învierea cea de a treia zi lumea a luminat.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni și ajutor neadormită, nădejdea cea neschimbată, mormântul și moartea nu o au ținut, căci ca pe Maica Vieții a mutat-o la viață Cel ce S-a sălășluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.

Cinstit Brâul tău, care a cuprins pântecele tău cel de Dumnezeu primitor, de Dumnezeu Născătoare, este putere nebiruită cetăţii tale şi vistierie de bunătăţi neîmpuţinată. Căci numai tu Singură ai născut, fiind pururea Fecioară.

Cântarea a 7-a. Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat în Babilon oarecând; pentru aceasta tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca într-o grădină verde săltând, au cântat: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Împărăteasa tuturor la Locaşurile Cereşti ducându-se, a lăsat Brâul său bogăţie împărătesei tuturor cetăţilor, prin care se mântuiesc de năvălirea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Să ne apropiem acum la izvorul cel ce izvorăşte dar şi milă la Cinstită Raclă care ţine Preacinstitul Brâu, al Celei ce a cinstit firea omenească cu cinstită naşterea sa, a Fecioarei şi Maicii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lăudaţi pe Domnul toate Puterile Cereşti şi pe Ceea ce L-a născut pe E1; Preamăriţi-o, toate limbile omeneşti; că a dăruit Brâul său scăpare adevărată şi mântuire credincioşilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Să picure de sus norii dreptate astăzi, întru punerea Brâului tău, norule de Dumnezeu dăruit; şi tot sufletul să cânte dulce, bucurându-se: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Catavasie:

Nebuna poruncă a tiranului celui păgân, pe popoare le-a tulburat, suflând cu îngrozire şi cu hulă urâtă lui Dumnezeu; însă pe cei trei tineri nu i-a înfricoşat mânia cea de fiară, nici focul cel mistuitor; ci cu duh de rouă aducător ce împotrivă răsuna, împreună cu focul fiind, cântau: Prealăudate Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a. Irmos: De șapte ori cuptorul, chinuitorul haldeilor, l-a ars nebunește, pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar văzându-i pe aceștia mântuiți de o putere mai mare, Făcătorului și Izbăvitorului a strigat: Tineri binecuvântați-L, preoți lăudați-L, popoare preaînălțați-L întru toți vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca un scaun Sfânta Raclă s-a pus prealuminat înăuntrul Sfintelor celor neapropiate, ale Singurei Fiice a lui Dumnezeu şi a Curatei Împărătese a tuturor; care are Brâul cel de odihnă, din care celor care se ostenesc în multe păcate, le vine din destul odihnă în chip desăvârşit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe pământ cu sfinţenie ai Întrupat pe Domnul; şi cu Sfintele tale mâini ai încins cu adevărat pe Cel Ce încinge pe cei binecredincioşi cu putere. Iar acum, suindu-te mai presus de ceruri, ai lăsat oamenilor Cinstitul tău Brâu, tărie şi acoperământ, Fecioară de Dumnezeu Născătoare.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Celor bolnavi, vindecare, celor ce alunecă, întărire, celor leneşi, Dumnezeiască îmbărbătare, ocârmuire celor ce înoată, celor rătăciţi întoarcere, este cu adevărat, Curată Fecioară, Dumnezeiescul dar, care urmează Cinstitului Brâu; căruia cu credinţă ne închinăm, întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Săvârşind astăzi Sfântă punerea Dumnezeiescului tău Brâu, Sfinţită prăznuire noi robii tăi facem şi cu bucurie grăim către tine: Bucură-te, de Dumnezeu Născătoare, Bucuria îngerilor şi a tuturor oamenilor celor ce cântă cu credinţă: popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Catavasie: Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul în toţi vecii.

Binecuvântaţi, tineri, cei în tocmai cu numărul Treimii, pe Făcătorul Dumnezeu, Părintele; lăudaţi pe Cuvântul Cel Ce S-a pogorât şi focul în rouă l-a prefăcut; şi preaînălţaţi pe Duhul Cel Preasfânt, Care dă viaţă tuturor în toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Înfricoşatu-s-a de aceasta cerurile și marginile pământului s-au minunat că Dumnezeu S-a arăta oamenilor Trupește și pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceasa, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, Voievozii Cetelor Îngerești și omenești te măresc.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Iată Dumnezeiescul pat al lui Solomon, pe care îl înconjoară şaizeci de puternici, adică cuvintele Scripturilor, ca într-un pat împărătesc, în Cinstita Raclă Brâul se pune astăzi, spre chemarea tuturor celor smeriţi şi spre apărarea credincioşilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

O, Cetatea Împăratului Ceresc, de care s-au grăit lucruri preamărite, pune cetăţii tale Dar Cinstit şi Scump Preasfânt Brâul tău, spre întărirea tuturor credincioşilor prin care purtătorii de cununi biruiesc pe vrăjmaşi, strălucind în dreapta credinţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izvorâţi munţi acum dulceaţă şi dealuri veselie veşnică, adunările patriarhilor şi toate cetele mucenicilor, împreunarea proorocilor şi cinstita ceată a Dumnezeieştilor Apostoli, veseliţi-vă împreună cu noi toţi, întru punerea Dumnezeiescului Brâu al Fiicei lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfînţit-ai toate, Preasfântă Fecioară, prin naşterea ta; şi acum ne-a dat nouă prea multă luminare, Preasfânt Brâul tău; întru a cărui punere tot pământul dănţuieşte şi te cinsteşte pe tine, Ceea ce ai umplut omenirea de bucurie negrăită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

De înşelătoarea dragoste a patimilor şi de vrăjmaşul ce mă ispiteşte totdeauna cu greutatea păcatelor şi de cumplita lene şi de izgonire şi de robie şi de pradă, degrab mă izbăveşte, Preacurată, ca o Milostivă, pe mine cel ce scap la a ta milă.

Catavasie:

Rai de Taină eşti, Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, de Care lemnul Crucii cel de viaţă purtător, pe pământ a fost sădit. Pentru aceasta, acum înălţat fiind şi închinându-ne Lui, pe tine te mărim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe dreptcredincioşii creştini, dăruindu-le biruinţă asupra celui protivnic; având ajutorul Tău, armă de pace nebiruită biruinţă.

Punerea Cinstitului tău Brâu Biserica ta luminos o prăznuieşte şi cu osârdie grăieşte către tine: Fecioară Curată, ocroteşte pe toţi de puterea vrăjmaşilor; sfărâmă întărâtările barbarilor, celor necredincioşi şi îndreptează viaţa noastră, ca să facem voile Domnului cele Dumnezeieşti.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe dreptcredincioşii creştini, dăruindu-le biruinţă asupra celui protivnic; având ajutorul Tău, armă de pace nebiruită biruinţă.

Izvoarele tămăduirilor, de Dumnezeu Născătoare, care ies din Preacinstit Sicriul tău ca din Eden, adapă faţa pământului, daruri vărsând celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă. Pentru aceasta, te lăudăm şi cu cinste te slăvim şi cu mulţumire grăim: Bucură-te, Ceea ce eşti Singura Nădejde a celor ce te laudă pe tine.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii şi Lu­mina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoştinţă Te lăudăm. Venit-ai şi Te-ai arătat, Lumina Cea Neapropiată.

Punerea Cinstitului tău Brâu prăznuieşte astăzi poporul tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană şi cu osârdie grăiesc către tine: Bucură-te Fecioară, Lauda creştinilor.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ştefan Savaitul, făcătorul de canoane – 28 Octombrie

Troparul Sfântului Cuvios Ştefan Savaitul, făcătorul de canoane, glasul al 8-lea:

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Ştefan, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc a aşternut…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ție, preafericite, aducând mulţumire pentru învă­ţătura ta, ne împlinim datoria, Sfinte Ştefan, împletindu-ţi laudă; iar tu, primind aceasta cu blândeţe, preafericite, dă-mi prin rugăciunile tale harul Duhului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pornirea patimilor celor de pierzare ai veştejit-o, părinte, prin cuget gânditor de Dum­nezeu; că ai fost blând, bine primitor, lin şi smerit, fiind în­cununat cu cuvântul înţelep­ciunii şi al ştiinţei, Sfinte Cuvioase Ştefan.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu sfinţenie te-ai împodobit pe tine însuţi, părinte, prin cu­noştinţă şi prin harul lucrării faptelor bune, grăitorule de Dumnezeu, Preacuvioase Ştefan; că, dorind de cununile Slavei lui Hristos, ţi-ai împlinit foarte bine dorinţa.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai Aleasă eşti decât toate făpturile cele văzute şi nevă­zute, Ceea ce eşti fără de prihană, că ai născut pe Ziditorul pre­cum bine a voit să Se Întrupeze din pântecele tău, Preacurată; pe Care roagă-L cu îndrăz­neală, să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea a 3-a. Irmos: Înflorit-a pustiul ca şi crinul…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit-a viaţa ta, de Dumnezeu purtătorule, Sfinte Ştefan, în lume, ca soarele cel prealuminos şi a luminat pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste se alipesc de tine.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu învăţăturile tale, cuvi­oase, se luminează marginile lumii, că ai strălucit ca un lu­minător, purtătorule de Dum­nezeu, Bisericii lui Hristos, în care s-a întărit inima ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Păzitu-ţi-ai sufletul nerodit de patimi şi de dezmierdările trupului, purtătorule de Dum­nezeu, Cinstite Părinte Ştefan. Pentru aceasta, acum, după vrednicie, pe tine te lăudăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai cu Curăţia, Stă­până, ca şi crinul în mijlocul spinilor, strălucind cu Străluci­rile Fecioriei Tale, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, puru­rea Preacinstită.

Irmosul:

Înflorit-a pustiul ca şi crinul, Doamne, biserica păgâni­lor cea stearpă prin venirea Ta, în care s-a întărit inima mea.

Cântarea a 4-a. Irmos: Venit-ai din Fecioară…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu, Sfinte Preacuvioase Ştefan, te-ai făcut cu­nună sihaştrilor, fiind împodobit nu cu piatră de mult preţ, ci cu virtutea; că te-ai ară­tat cu adevărat, fericite, locaş al lui Dumnezeu, cu har dăruit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cinstit-ai purtătorule de Dumnezeu Înţelepciunea Cea Dumnezeiască; că Aceasta te-a luminat pe tine cu cununile ha­rurilor ei, pricinuindu-ţi mărirea cea veşnică, părinte puru­rea pomenite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu toate mişcările inimii ai poftit dorinţa cea din urmă, pă­răsind dulceaţa lumii; şi după dorirea ta ai şi aflat desfătare potrivită, preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rodul morţii mi-a adus Eva, iar tu, Preacurată, năs­când Viaţa Cea Ipostatică, iarăşi m-ai înviat. Pentru aceas­ta, cânt ţie: Mărire Naşterii tale, Stăpână!

Cântarea a 5-a. Irmos: Mijlocitor lui Dumnezeu…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pomenirea patimilor, cu dragostea nepătimirii ai stins-o, purtătorule de Dum­nezeu, Sfinte Ştefan, şi cu gândurile şi cu faptele ai luminat toată starea sufletului.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuget curat ai vorbit prin scripturile Duhului, de Dum­nezeu grăitorule, Părinte Ştefan şi ai adunat bogăţia gândirii şi a faptei, gânditorule de Dumnezeu, părinte cuvioase.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cercetând Adâncul Înţelep­ciunii, Cuvioase Ştefan şi aflându-L, ai cuprins cât este de trebuinţă; şi prin osteneli, ai câştigat mărgăritarul cel de mult preţ al cunoştinţei, preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată ai luat în pântece Năs­cătoare de Dumnezeu Preacu­rată, pe Hristos Dumnezeu, mai presus de cuvânt, precum Isaia a grăit mai înainte şi L-ai născut mai presus de fire.

Cântarea a 6-a. Irmos: De adâncul greşelilor fiind…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai, Părinte Şte­fan, luminător al lumii prealuminat, luminând cu stră­lucirea cuvântului, pe cei ce aleargă către tine cu credinţă şi cu dragoste.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu fericire ţi-ai petrecut viaţa, că, închizându-ţi simţirile, ai ie­şit afară din tulburarea lumii şi cu Dumnezeu ai vorbit, Sfinte Ştefan.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cât este de bună, cât este de frumoasă cununa ta, cu care te-ai încununat acum, Preaînţelepte Ştefan, fiind încununat cu virtuţile şi împărăţind peste patimi, preaalesule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai presus de fire ai născut Fecioară şi eşti în veci Fecioară, arătând semnele Dumnezeirii Celei Adevărate, a Fiului şi Dumnezeului tău.

Irmosul:

De adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel necercetat; scoate-mă din stricăciune, Dumnezeule.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Sădit-ai raiul virtuţilor şi l-ai udat cu curgerile lacrimilor tale, ca cel ce ai dobândit Lem­nul Vieţii, preamărite; izbăveşte cu rugăciunile tale din stricăciune turma ta, păzeşte de asuprire pe cei ce te cinstesc pe tine cu căldură. Că pe tine, înţelepte, folositor prea mare toţi cu credinţă şi cu dragoste te-am agonisit.

Cântarea a 7-a. Irmos: Porunca cea potrivnică…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvintele dogmelor tale, cuvioase, aromează, luminându-se cu darul Duhului; că cinstind o Dumnezeire în Trei Feţe şi lăudând Întruparea Cuvântului, ne umpli pe noi de bun miros, întru tot fericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiindu-ţi viaţa asemenea cu cuvântul, părinte, ţi-a pricinuit ţie cunună îndoită, preaferi­cite; că te-a făcut organ al Înţe­lepciunii, părinte preacinstite, cântând Ziditorului tău: Binecuvântat eşti şi Preamărit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cuvântul tău este cu sare potrivit, viaţa ta s-a arătat lu­minată cu harul, Preafericite Dumnezeiescule Ştefan; pentru aceea ai locuit în Locaşurile cele de sus veselindu-te, stând acum înain­tea lui Hristos cu îndrăzneală.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îndreptând viaţa mea, Preacurată, povăţuieşte-mă către Limanul Cel cu totul Lin, ca Una ce ai născut pe Dumnezeu, Izvorul Bine­lui, Cel Ce dă tuturor credincio­şilor bunătatea nestricăciunii.

Cântarea a 8-a. Irmos: Cuptorul cel cu foc oarecând…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunună împodobită a pus pe creştetul tău Dătă­torul de viaţă Hristos, Sfinte Preacuvioase Părinte Ştefan, cel cu numele de cunună; că te-ai încuviinţat prin fapte şi te-ai arătat cu socotinţă, cântând: preaînălţaţi toate lucru­rile Domnului, pe Domnul!

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Pe mucenicii lui Hristos i-ai lăudat, gânditorule de Dum­nezeu şi cetele sfinţilor şi îm­preună cu ei te-ai sălăşluit, umplându-te de veselie şi de Dum­nezeiasca desfătare şi cântând: preaînălţaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Gândul Cel fără de patimă, în pântecele tău se uneşte cu gân­dul cel omenesc, Preacurată şi prin zămislirea Trupului s-a făcut sub vreme Cel mai înainte de veci. Pentru aceasta, cu cre­dinţă şi cu dragoste te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cuptorul cel cu foc oare­când în Babilon, lucrările şi-a despărţit cu Dumneze­iasca Poruncă, pe haldei arzând, iar pe credincioşi răcorind, pe cei ce cântau: Binecu­vântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Cântarea a 9-a. Irmos: Fiul Părintelui…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Preacinstite Ştefan, cel ce te îndulceşti acum curat şi ai dobândit Desfătarea cea mai presus de gând, unde adu­nările Sfinţilor dănţuiesc, împrejurul lui Dumnezeu, feri­cite, fiind mijlocitor, trage către tine pe cei ce aleargă la aju­torul tău.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mutatu-te-ai vesel către Cul­mea celor dorite, către Însuşi Cel cu adevărat Fericit, către Frumuseţea Cea în totul Aleasă, către Viaţa Cea cu adevărat Ne­îmbătrânită, către Lumina Cea Neînserată, purtătorule de Dumnezeu, Părinte Ştefan.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca soarele ai strălucit în ce­tele călugărilor, fiind sfinţit din pruncie şi împrăştiind virtuţile vieţuirii tale ca nişte raze, Preadulce Ştefan, purtătorule de Dumnezeu părinte cuvioase.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cunoscându-te de departe Proorocul, prin ochii cei mai înainte văzători, de tine a grăit mai înainte, că vei fi Maică Făcătorului tuturor şi Stăpâ­nului. Pentru aceasta, te mărim pe tine, întru tot Lăudată, Năs­cătoare de Dumnezeu.

Irmosul:

Fiul Părintelui Celui fără de început Dumnezeu şi Domnul, Întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu cea Prealăudata o mărim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Înviat-ai din morţi…

Făcându-ţi sufletul locaş lu­minos al Sfântului Duh, părinte cuvioase, ai avut înăuntru ne­grăit pe Împăratul Hristos şi Domnul; aflat-ai bogăţie de minuni şi împărţi lumii harul cel îmbelşugat. Pentru aceea pă­zeşte de primejdii şi de strică­ciune, pe toţi cei ce te laudă pe tine.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Înviat-ai din morţi…

Fecioară Marie, Mărirea în­gerilor, tu, Frumuseţea cea Veselitoare şi Podoaba pământe­nilor, dăruieşte iertare de pă­cate, celor ce te laudă pe tine; milostiveşte-te spre robii tăi, că tu eşti Scăparea celor deznă­dăjduiţi, Preacurată şi cu ade­vărat eşti Tare Solitoare oamenilor.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Înviat-ai din morţi…

Mieluşeaua cea Curată, vă­zând pe Mieluşelul şi Păstorul spânzurat pe Cruce, striga: Fiul meu, ce este această vedere străină şi neaşteptată? Cum se osândeşte Viaţa la moarte, ase­menea cu oamenii? Dar te scoa­lă din morţi a treia zi precum ai zis, ca, bucurându-mă, să Te măresc pe Tine.