Rugăciunea a doua către Domnul nostru Iisus Hristos, a Sfântului Anastasie Sinaitul

46714701_10156885354129837_9072778590692573184_n

Cel ce va zice această rugăciune cu umilință în fiecare seară, de se va întâmpla să vină peste el ceasul cel înfricoșător al morții, se va izbăvi de muncă, cu mila lui Dumnezeu

Îndurate și mult milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Cel ce ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu, miluiește-mă pe mine mai înainte de sfârșit.

Căci știu ce judecată înfricoșătoare și strașnică mă așteaptă pe mine, înaintea a toată zidirea, când se vor arăta toate lucrurile mele cele necurate și spurcate.

Și cu adevărat nu sunt vrednic de iertare, căci acestea covârșesc cu mulțimea nisipul mării. Pentru aceasta, Stăpâne, nici îndrăznesc a face cerere de iertarea lor, căci am greșit Ție mai mult decât toți oamenii.

Mai mult decât desfrânatul am trăit în desfrânare.

Mai îndatorat m-am făcut Ție decât cel cu zece mii de talanți.

Mai mult decât vameșul am nedreptățit.

Mai mult decât tâlharul m-am omorât pe mine însumi.

Mai mult decât desfrânata am desfrânat eu, iubitorul de desfrânare.

Mai mult decât ninivitenii am greșit, fără de căință.

Mai mult decât Manase am făcut fărădelege, care au covârșit capul meu și s-au îngreunat peste mine ca o sarcină grea.

Și m-am chinuit și m-am gârbovit până în sfârșit, că am mâhnit Duhul Tău cel Sfânt, că n-am ascultat poruncile Tale, că am risipit bogăția Ta, că am pângărit darul Tău, că am cheltuit în fărădelegi arvuna pe care mi-ai dat-o, că am spurcat sufletul meu cinstit cu chipul Tău, că vremea pe care mi-ai dat-o spre pocăință am petrecut-o împreună cu vrăjmașii Tăi, că n-am păzit nicio poruncă a Ta, că am întinat cu totul haina pe care mi-ai dat-o, că am stins făclia dreptei socoteli, că netrebnică am făcut prin păcate fața mea pe care ai strălucit-o; că ochii mei pe care i-ai luminat i-am orbit de voie, că am spurcat buzele mele, pe care le-ai sfințit de multe ori cu dumnezeieștile Tale taine, prin cuvinte de rușine.

Știu cu adevărat că voi sta înaintea scaunului Tău celui înfricoșător ca un osândit, eu spurcatul, și că toate cele lucrate de mine se vor vădi și nimic nu se va scunde înaintea ta.

Pentru aceasta mă rog Ție, Prea Îndurate și Milostive Doamne, Iubitorule de oameni, ca nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine și nici cu urgia ta să mă cerți.

Nu zic ca să nu mă cerți, căci cu neputință este aceasta din lucrurile mele, dar nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine.

Și voi dobândi milă de la Tine, dacă nu cu mânia ta, nici cu urgia Ta, mă vei certa pe mine, nici vei arăta lucrurile mele înaintea îngerilor și a oamenilor, spre rușinea și ocara mea.

Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine; dacă mânia vreunui împărat muritor nu o poate suferi nimeni, cum voi suferi eu, ticălosul, mânia Ta, a Dumnezeului meu?

Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu urgia Ta să mă cerți.

Știu pe tâlharul care a cerut și îndată a dobândit iertare de la Tine; știu pe desfrânata care din tot sufletul s-a apropiat de Tine și a fost iertată; știu pe vameșul care a suspinat din adânc și s-a îndreptat.

Iar eu, prea ticălosul, covârșind pe toți cu păcatele, nu voiesc să le urmez lor cu pocăința, pentru că nu am lacrimi îndestulate, nici mărturisire curată și adevărată.

Nu am suspin din adâncul inimii, nu am suflet curat, nu am dragoste de Dumnezeu, nu am sărăcie duhovnicească, nu am rugăciune neîncetată, nu am înfrânare a trupului, nu am curăția gândurilor, nu am voință plăcută lui Dumnezeu.

Deci, cu ce față sau cu ce îndrăzneală voi cere eu iertare?

Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine!

De multe ori, Stăpâne, am făgăduit să mă pocăiesc. De multe ori, fiind în biserică și umilindu-mă, cad la Tine, dar ieșind afară, îndată mă poticnesc în păcate.

De câte ori m-ai miluit, iar eu Te-am mâniat.

De câte ori îndelung ai răbdat, dar eu nu m-am întors.

De câte ori m-ai ridicat iar eu iarăși alunecând, am căzut.

De câte ori m-ai ascultat, iar eu nu Te-am ascultat.

De câte ori m-ai dorit, iar eu nicidecum nu Ți-am slujit Ție.

De câte ori m-ai cinstit, iar eu nu Ți-am mulțumit.

De câte ori, ca un Părinte preabun pe mine, cel ce păcătuiam, m-ai rugat și m-ai sărutat ca pe un fiu și, deschizându-Ți brațele, ai strigat:

Scoală-te, nu te teme, stai, vino iarăși; nu te înfrunt, nu Mă scârbesc, nu te alung, nu îngădui să fie împietrită zidirea Mea, fiul Meu, chipul Meu, omul pe care l-am făcut cu mâinile Mele și întru el m-am îmbrăcat și pentru el mi-am vărsat sângele.

Nu mă întorc de la oaia cea cuvântătoare și pierdută, ce vine către Mine. Nu pot să nu-i dau iarăși cinstea cea dintâi.

Nu pot ca să nu o număr cu cele nouă zeci și nouă de oi, că pentru aceasta și nu numai pentru aceasta m-am pogorât pe pământ, am aprins făclia, trupul Meu, am măturat casa și am chemat pe prieteni, puterile cerești, ca să ne veselim pentru aflarea ei.

Deci, pe toate acestea, ca un preabun și de oameni iubitor mi le-ai dăruit mie, Stăpâne, iar eu, ticălosul, defăimându-le, m-am dus în țara pierzării cea străină și depărtată.

Ci Tu, Preabunule, mă întorc și iarăși, să nu Te iuțești asupra mea, a ticălosului și nici cu mânia Ta să mă mustri preamilostive, ci mai rabdă-mă și nu Te grăbi a mă tăia ca pe smochinul cel neroditor, nici nu porunci ca să mă secere mai devreme din viața aceasta, ci povățuiește-mă la pocăință.

„Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt”; sunt neputincios cu sufletul, cu gândul, cu socoteala și cu voința, căci a lipsit tăria mea, am pierdut vremea și mi-am risipit în deșertăciuni toate zilele vieții mele și iată a sosit sfârșitul.

Ci deschide, deschide mie, Doamne, celui ce bat cu nevrednicie și nu-mi închide ușa milostivirii Tale. Că de o vei închide Tu, cine mi-o deschide? De nu mă vei milui Tu, cine îmi va ajuta? Nimeni altul afară de tine, Cel îndurat și milostiv din fire.

„Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt.”

Căci m-a slăbit vrăjmașul și m-a făcut neputincios și zdrobit. Iar cel neputincios și zdrobit nu poate să se scoale singur, nici să se vindece singur. Cel zdrobit nu poate să-și ajute luiși.

Deci, „miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt”.

„Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele.”

S-a tulburat și s-a zdrobit sufletul meu. Iar cel zdrobit cu oasele nu poate să se scoale și să caute doctorul; nu poate să alerge, ca să scape de vrăjmașul.

Tu dar, Stăpâne, caută-mă, Cel ce ai venit să cauți oaia cea pierdută.

Tu cercetează-mă pe mine, cel ce am căzut între tâlhari, că nu m-a lăsat mort, ci cu totul mort.

Iar cel neputincios zace jos, aruncat ca un stârv ticălos și nu face altceva, ci numai cheamă doctorul, strigă pe vindecătorul și așteaptă, căutând împrejur cu ochii, de va veni să-l cerceteze cel ce vindecă pe cei zdrobiți cu inima, îndreptează pe cei căzuți și mântuiește pe cei deznădăjduiți.

„Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte.”

  Tulburare trupească și sufletească m-a cuprins pe mine, Stăpâne, că și în patimi sufletești am căzut, făcându-mă și cu trupul, și cu sufletul batjocură diavolilor.

„Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele”,

care alcătuiesc omul cel lăuntric, credința nădejdea, înțelepciunea, dreptatea, înfrânarea, dreapta cinstire, blândețea, smerita cugetare și milostivirea.

„Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte.”

Văd că a sosit ceasul sfârșitului meu, și sufletul meu s-a tulburat foarte.

Vad calea cea lungă și grea ce duce către cele de dincolo, și pe mine nepregătit pentru a merge, și sufletul meu s-a tulburat foarte.

Văd pe împrumutătorul că-mi cere să-i plătesc și nu am de unde, și sufletul meu s-a tulburat foarte.

Văd mulți pârâși, iar părtinitori niciunul, și sufletul meu s-a tulburat foarte.

Cu totul m-am umplut de tulburare și de întunecare și mă înfricoșez, mă cutremur și mă înfior și mi se rup cele dinlăuntrul meu și nu știu ce să fac.

Cu ce față voi vedea pe Judecătorul meu? Nu mă dumiresc, mă necăjesc, mă întunec, mă tulbur și de aceea sufletul meu s-a tulburat foarte.”

Miluiește-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele și sufletul meu s-a tulburat foarte.”

Vicleanul nu încetează a mă supăra, vrăjmașii mei nu contenesc a mă lupta, războiul trupului meu mă aprinde totdeauna, iar gândurile cele viclene nicidecum nu se astâmpără.

Și, Doamne, până când?

De ce nu te milostivești?

De ce nu izbândești?

De ce nu te grăbești?

De ce nu mă cauți?

De ce mă treci cu vederea, căci trecerea Ta cu vederea mi se face mie pricină de cădere, Preabunule Stăpâne.

Pentru aceasta

„întoarce-Te, Doamne, izbăvește sufletul meu și mă mântuiește pentru mila Ta”.

Miluiește-mă, ca un îndurat, îndură-Te ca un milostiv și mă mântuiește ca un iubitor de oameni, dar pentru mila Ta, iar nu pentru lucrurile mele, că sunt rele; nu pentru ostenelile mele, că sunt neputincios; nu pentru gândurile sau cuvintele mele, că sunt spurcate și necurate.

Ci pentru mila Ta cea nemărginită mântuiește-mă, Doamne, mult milostive. 

Iar de voiești să Te judeci cu mine, Stăpâne, eu mai întâi aduc asupra mea hotărârea; eu mărturisesc asupra mea, că sunt vrednic de moarte.

Deci, mântuiește-mă pentru mila Ta, căci numai la iubirea Ta de oameni scap, Stăpâne, și nu am nimic vrednic să-Ți aduc.

Milostenie cer, să nu-mi ceri prețul ei.

Adu-Ți aminte de cuvintele Tale, căci Tu, Doamne, ai zis „că gândul omului se pleacă spre cele rele din tinerețile lui” și „omul deșertăciunii s-a asemănat”; și că „zilele lui ca umbra trec”; și că „nimeni nu este curat de întinăciune”; și cum că „întru fărădelegi m-am zămislit și întru păcate m-a născut maica mea”.

Iar de vei ține seama de păcatele noastre, Doamne, cine va putea suferi?

Pentru aceasta, mântuiește-mă pe mine, nevrednicul robul Tău pentru mila Ta, iar nu pentru lucrurile mele.

Că de vei milui pe cel drept, nu este niciun lucru minunat, ci pe mine mântuiește-mă, pentru mila Ta; spre mine fă minunată mila Ta, Doamne; mie arată-mi milostivirea Ta, Stăpâne; spre mine, păcătosul, mărește iubirea Ta de oameni și arată spre mine Doamne, milele Tale cele dintru început, cel ce mântuiești pe cei drepți și miluiești pe cei păcătoși.

Să nu biruiască răutatea mea bunătatea Ta, Doamne, nici să intri la judecată cu robul Tău. Că de vei voi să te judeci cu mine, se va astupa gura mea neavând ce să grăiască, nici ce să răspundă.

De aceea, să nu intri la judecată cu robul Tău, nici să mă pedepsești cu îngrozirea Ta, ci întoarce fața Ta de la păcatele mele și șterge toate fărădelegile mele și mă mântuiește, Doamne, pentru mila Ta.

Să-mi urmeze mila Ta, Doamne, în toate zilele vieții mele pe mine, cel ce rău m-am abătut de la Tine și către păcate am alergat.

Deci, numai aceasta cer: mântuiește-mă pentru mila Ta. Mîntuiește-mă mai înainte de a ajunge la judecata cea de acolo sau mai vârtos adevărul să zic, la muncile cele de acolo, unde nu este mărturisire, nici pocăință.

Că „în iad cine se va mărturisi Ție?”.

Pentru aceasta, mântuiește-mă pentru nemăsurată mila Ta,

„că este în moarte cel ce te pomenește pe Tine”,

nici în iad cel ce se mărturisește.

Că acolo nu este pocăință, nici iertare pentru cei ce aici nu s-au mărturisit, nici nu s-au pocăit.

De aceea, mântuiește-mă pe mine nevrednicul robul Tău, care mă mărturisesc Ție și mă pocăiesc.

Și nu pentru lucrurile mele, ci pentru mila Ta cea nemăsurată, căci Tu, Doamne, ai zis: „Căutați și veți afla”, „bateți și vi se va deschide” și „Oricâte veți cere, crezând, veți lua”.

Pentru aceasta, Stăpâne, Iubitorule de oameni, mântuiește-mă pentru mila Ta, ca și întru mine să se slăvească numele Tău cel sfânt și preaslăvit,

Doamne Dumnezeul meu, Cel ce pentru mine Te-ai făcut ca mine.

Ca și eu numărându-mă împreună cu toți sfinții, să Te slăvesc pe Tine Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu cel preabun și de oameni iubitor, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început și cu Preasfântul și Bunul și de viață Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin

Imaginea:

Icoana

Domnului Nostru Iisus Hristos

din

Catedrala Mântuirii Neamului

Reclame

Canonul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Facere a Preasfinţitului Fotie, Patriarhul Constantinopolului

46506217_10156885351774837_1219774027778752512_n

Miercuri seara

Al căreia acrostih este:

«Cea dintâi rugăciune a lui Fotie către Preacurata Fecioară»

Cântarea 1, glasul 1

Irmosul:

«Dreapta Ta cea purtătoare de biruinţă, cu dumnezeiască cuviinţă întru tărie s-a preslăvit. Că aceasta, Nemuritorule, ca o atotputernică, pe potrivnici a zdrobit, făcând israelitenilor cale nouă prin adânc».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi Uşă a luminii celei înţelegătoare, deschide-mi mie uşile pocăinţei şi luminează mintea mea, alungând întunericul cel nepătruns al păcatului şi al patimilor, Preanevinovată.

Izbăveşte sufletul meu, Preabună, de stăpânirea diavolului celui amăgitor, care mă aruncă, prin momelile plăcerilor şi prin înşelarea cea rea, în prăpastia pierzării.

Slavă…

Arătatu-te-ai oamenilor dăruitoare a bunătăţilor celor mai presus de minte, Stăpână fără prihană; aşa şi mie, fii dăruitoare a mântuirii veşnice şi a bucuriei.

Şi acum…

Pe Cel Care cu voia Lui a făcut toate cu puterea dumnezeirii, pe Cuvântul cel veşnic, pe Acesta, Curată, L-ai cuprins în pântecele tău, pe Cel întrupat pentru binefacerea pământenilor.

Cântarea a 3-a

Irmosul:

«Cel Ce singur ştii neputinţa firii omeneşti şi din milostivire ai îmbrăcat chipul ei, încinge-mă cu putere de sus, ca să strig Ţie: Sfântă este Biserica cea însufleţită a slavei Tale celei negrăite, Iubitorule de oameni».

Acoperământul şi izbăvirea noastră, zidul şi întărirea celor ce te laudă pe tine, Prealăudată, izbăveşte-mă pe mine din tot felul de întristări şi necazuri ale vieţii, ca să te slăvesc pe tine.

Stăpâna lumii cea bună, pe Cel singur milostiv, pe Cel ce singur are noian de milă, pe Cel întrupat din preacuratele tale sângiuri roagă-L să mă miluiască pe mine cel ţinut de răutăţi fără de număr.

Slavă…

Având multă compătimire şi inimă milostivă şi bunătate mai presus de cuget, arată-mi şi mie unele ca acestea, fără prihană, şi dăruieşte-mi mie, celui ce alerg la tine, iertare pentru căderile mele cele fără de număr.

Şi acum…

Pântecele tău a fost văzut cu adevărat mai cuprinzător decât cerurile, Marie pururea Fecioară, cuprinzând pe împăratul şi Făcătorul a toate, pe Cel ce este necuprins de toată zidirea prin puterea dumnezeirii Sale.

Cântarea a 4-a

Irmosul:

«Ca pe un munte umbrit cu darul cel dumnezeiesc, privindu-te Avacum, cu ochii cei mai înainte văzători, a proorocit pe Sfântul Iui Israel, Care avea să Se nască din tine, spre mântuirea şi înnoirea noastră».

Mântuieşte-mă pe mine, Fecioară nenuntită, mântuieşte-mă.

Nu mă trece cu vederea, Preabună, pe mine, cel muncit de chinuri, de plăceri, de patimi, de cugete necurate şi pline de răutate şi de tulburările diavolilor.

Cu rugăciune vin la acoperământul tău, fără prihană, şi strig cu fierbinţeală din adâncul chinuitului meu suflet:

Miluieşte-mă, izbăveşte-mă de focul veşnicei osânde, prin rugăciunile tale cele fără de prihană către Dumnezeu.

Slavă…

Slobozirea trupului meu şi iertarea sufletului, cu puterea tare a ajutorului tău, cuvioasă Stăpână, fă-mă vrednic de acestea, dăruindu-mi vindecare, spre lucrarea dumnezeieştii voiri.

Şi acum…

Marea, preacinstita şi dumnezeiasca taină a voii celei ascunse a lui Dumnezeu întru tine cu adevărat, Curată, s-a arătat: că însuşi Cel prin fire necuprins de toată făptura în pântecele tău a fost cuprins.

 Cântarea a 5-a

Irmosul:

«Cel Ce ai luminat cu strălucirea venirii Tale, Hristoase, şi ai umplut de bucurie cu Crucea Ta marginile lumii, luminează cu lumina dumnezeieştii Tale cunoştinţe inimile celor ce Te laudă cu dreaptă credinţă».

Sfeşnic de aur care ţii dumnezeiasca făclie, risipind întunericul patimilor mele, aprinde focul dragostei dumnezeieşti în inima mea, de Dumnezeu Născătoare.

Dezleagă, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, meşteşugirile cele încurcate şi uneltirile diavolului celui amăgitor, pe care le născoceşte împotriva robului tău cu viclenie, încercând să mă apuce.

Slavă…

Lipsit fiind de orice ajutor omenesc, ceea ce eşti fără de prihană, alerg cu evlavie la grabnica ta apărare. Tu mă învredniceşte de bunăvoinţa şi ocrotirea ta.

Şi acum…

Umbrele şi chipurile cele din lege oarecând au vestit că vei fi Născătoare de Dumnezeu, Curată şi Preanevinovată, iar noi acum având plinirile acestora cu fapta, neîncetat te lăudăm pe tine.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

«Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel mai de jos şi nu este izbăvitor; socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere. Mântuieşte pe poporul Tău, Dumnezeul nostru, că Tu eşti celor neputincioşi tărie şi îndreptare».

Palat preasfânt al lui Dumnezeu, cu rugăciunile tale, curăţeşte sufletul meu, trupul şi mintea de faptele necurate şi de cugetele de ruşine şi fă-mă şi pe mine templu al Celui născut din tine.

La liniştea cea înţelegătoare ancorează-mă, potolind furtuna şi tulburarea patimilor mele, Cuvioasă, şi întreitul val al plăcerilor domoleşte-l, ceea ce ai născut dumnezeiasca linişte.

Slavă…

Prin râurile tainice ale rugăciunilor tale, inima mea cea topită de arşiţa păcatelor umple-o şi arat-o roditoare prin cuvintele şi faptele cele iubitoare de Dumnezeu şi bineplăcute Lui.

Şi acum…

Ca una ce eşti curată şi cu totul fără de pată, pe Cuvântul cel nepătat L-ai primit în pântecele tău, Cuvioasă, şi pe Acesta L-ai născut spre izbăvirea pământenilor de blestemul strămoşilor.

Sedealna.

Glasul 1

Mormântul tău, Mântuitorule Fără de sămânţă pe Hristos singură tu L-ai născut, minune mai presus de minte: cum eşti Fecioară şi Maică?

De aceea, închinându-ne, pe tine te slăvim drept Născătoare de Dumnezeu, căci tu ai născut pe împăratul slavei pe Care roagă-L să dăruiască pace lumii şi să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea a 7-a

Irmosul:

«Cuptor duhovnicesc te gândim noi, credincioşii, Născătoare de Dumnezeu, că, precum Cel Preaînalt a mântuit pe cei trei tineri, aşa şi pe mine, păcătosul, în pântecele tău m-a înnoit Dumnezeul părinţilor, Cel lăudat şi preaslăvit».

Cu credinţă multă şi cu dor vin la acoperământul tău cel dumnezeiesc, Cuvioasă, tu fii mie scăpare; tu, altar de împăcare; tu izbăveşte-mă din primejdii şi din necazuri şi din ispite, Născătoare de Dumnezeu, din boli şi din răutate.

Răsărit al soarelui celui înţelegător, Stăpână, ca o milostivă, tu, cu strălucirea cea prealuminoasă a dumnezeieştii tale rugăciuni, luminează răsăritul pocăinţei mele, alungând negura întunecată a patimilor şi căderilor mele.

Slavă…

Pe noi, care te lăudăm pe tine, izbăveşte-ne din tirania vrăjmaşului care caută nebuneşte să ne piardă şi fă deşartă răutatea lui, Preanevinovată, şi cu puterea ta toceşte toată uneltirea lui.

Şi acum…

Tron al lui Dumnezeu şi pat de nuntă însufleţit, Născătoare de Dumnezeu, noi, credincioşii, care te cunoaştem pe tine cu adevărat strigăm ţie cu credinţă:

Mântuieşte pe rugătorii tăi de toată reaua întâmplare, ca pururea să te binecuvântăm, Curată, şi să ne închinăm ţie.

Cântarea a 8-a

Irmosul:

«In cuptor tinerii lui Israel, ca într-o topitoare, cu podoaba dreptei credinţe mai curat decât aurul au strălucit, grăind: bine­cuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.»

Pe piatra cea tare a iubirii lui Dumnezeu întăreşte sufletul meu şi de năvălirile patimilor păzeşte-mă neclintit, Născătoare de Dumnezeu, ca din inimă tare să te cânt şi să te slăvesc pe tine cu credinţă în veci.

Încordează, Stăpâna mea, Curată, puterea inimii mele, încingân- du-mă cu puterea ta împotriva patimilor, păzindu-mă nevătămat de stăpânirea acestora şi de amara lor tiranie, ca să te slăvesc pe tine cu veselie.

Binecuvântăm pe Tatăl…

O, Fecioară, Stăpână, Curată, sufletul meu s-a lipit de tine. De aceea tinde dreapta ta cea fără de prihană şi apără-mă în toate, acoperindu-mă, păzindu-mă şi de bucuria cea veşnică învrednicindu-mă.

Şi acum…

Cort purtător de lumină al lui Dumnezeu, te-ai arătat, Născătoare de Dumnezeu, palat însufleţit şi preacurat, Cuvioasă, tron de foc al firii dumnezeieşti celei neatinse. De aceea pe tine te cântăm şi te slăvim noi, credincioşii în veci.

Să lăudăm…

Irmosul:

«În cuptor tinerii lui Israel ca într-o topitoare, mai curat decât aurul au strălucit cu podoaba bunei credinţe grăind: Binecuvântaţi toate lucrurile pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii».

Cântarea a 9-a

Irmosul:

«Închipuirea naşterii tale celei curate a arătat-o rugul cel ce ardea cu foc, dar nu se mistuia. Şi acum te rugăm să stingi văpaia ispitelor cea năpustită asupra noastră, ca neîncetat să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu».

Strălucire a curăţiei ai fost văzută care covârşeşti toată firea, Preacurată, primeşte-mă pe mine cel spurcat mai presus decât toţi oamenii, cu întinăciunile plăcerilor şi curăţeşte cu rugăciunile tale sufletul şi trupul.

Umblând în căile dumnezeieşti, întoarce sufletul meu la pocăinţă din calea care duce la moarte şi cu adevărat la veşnica pierzanie, Marie, Născătoare de Dumnezeu, altar al împăcării pentru cei păcătoşi.

Slavă…

Pentru ce mă părăseşti, lumina ochilor mei şi bucuria inimii mele? Şi pentru ce ispitele mă înconjoară? Ci milostiveşte-te, Fecioară, şi mă mântuieşte, mângâierea celor întristaţi şi necăjiţi.

Şi acum…

Înainte de Şi acum…, în textul original mai era un tropar, ceea ce este atipic pentru structura cântărilor canoanelor, si îl considerăm o greşeală. De altfel, acelaşi tropar se repetă la Cântarea a 9-a a serii de marţi:

„Munte preasfânt al lui Dumnezeu, pe care l-a lucrat mai dinainte dreapta Domnului, căutându-mă pe mine, cel rătăcit în munţii pierzaniei şi tras în prăpăstii şi în adâncuri, călăuzeşte-mă la muntele virtuţii”.

Laudă cu evlavie aducem naşterii tale celei fără de sămânţă, Stăpână preacurată, şi pe tine neîncetat te slăvim, rugându-te să izbăveşti de osândă pe cei ce te cinstesc pe tine cu dor şi se închină ţie cu dreaptă credinţă.

Prosomii,

Glas 1

Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti Bucură-te, munte gras şi de Dumnezeu umblat; bucură-te minunea cea vestită a îngerilor, tăria mucenicilor; bucură-te, Cuvioasă, strălucirea preoţilor; comoară neprădată a săracilor; bucură-te, vestirea celor ce te cinstesc pe tine.

Bucură-te, putere împărătească şi zid neclintit; bucură-te, slava credincioşilor, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, îndreptarea celor căzuţi;

Bucură-te, Curată, căderea diavolului şi a toată deznădejdea, că pe Hristos, nădejdea tuturor ai născut.

Bucură-te, pleiadă, steaua strălucită a Polului, care uneşti ca pe nişte stele pe toţi fiii tăi, pe creştinii ortodocşi şi ca o maică iubitoare îi acoperi ocrotindu-i, învrednicindu-i de sălăşluirea în ceruri.

Cine va putea spune, Fecioară, minunile tale? Căci pe Cel pe Care nu rabdă să îl vadă ceata îngerilor L-ai purtat ca un scaun de heruvimi.

Pe Acesta roagă-L, Preacurată, în ziua aceea înfricoşată ce va să vie, pe toţi să ne izbăvească de osândă.

Amin!

Imaginea:

Icoana Maicii Domnului

din

Catedrala Mântuirii Neamului