voiam să-mi trişez prietenii îngeri,

abili patinatori la o partidă de hochei pe viaţă

cu creştetul gol am lăsat o amprentă caldă

în mijlocul cerului: s-a ivit o adâncitură

cu puţină apă, îngreunată de arderea inimii,

în jurul căreia ei au început să se învârtă

seduşi ca de-un loc geometric

eu însă contemplam în ea

fâlfâirea de lăcuste şi miere forţând sălbatec

hotarele nadirului văratec, invizibil

pe când părul mi se încingea iar de sub gluga de orizonturi

făcând călcarea lor pe gheaţă să scrie

asimetrii setoase de cuvinte;

pluteau acolo globuri dincolo de violet şi de violete

şi mici făgăduinţe se zbăteau în ele, vrând să le spargă

coaja de parfum şi nevăzut,

ca să ajungă afară, să spună vieţilor

naşterea vieţii fără var şi fără cărămizi, scăparea ta,

iubita mea, de sub clepsidrele zăgăzuind cutremurul sângelui,

pustie multă, lucrare lungă,

strângându-ţi necuvântător sânii

şşt ! pucul lovit o luă razna pe ape,

pe amprenta din ce în ce mai plângătoare–a dezgheţului

ca o insulă a lui Euthanasios din lacul de imn din insula de toacă

şi aprige pene înotând răsăriturile

şşt! tăcerea o luă razna pe raze

spunând stelelor că se apropie plasa de porunci,

amarnice găuri negre,

şi le pescuiesc locul, topind luminii gheţurile

şi cărnii lor fierul lăcrimând

şi lemnului cuiele înfructând

şi lacrimii apele îngreunând

pentru înfloririle noastre, ghiocei negri

răbufnind din tainele primăverii

Dr.  Alexandru Theodor Amarfei