Psalmii pentru izbăvirea de frică – Ps. 6, 66, 76

Profetul-David

Psalmul 6

1. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi.
2. Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele;
3. Şi sufletul meu s-a tulburat foarte şi Tu, Doamne, până când?
4. Întoarce-Te, Doamne; izbăveşte sufletul meu, mântuieşte-mă, pentru mila Ta.
5. Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine. Şi în iad cine Te va lăuda pe Tine?
6. Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda.
7. Tulburatu-s-a de supărare ochiul meu, îmbătrânit-am între toţi vrăjmaşii mei.
8. Depărtaţi-vă de la mine toţi cei ce lucraţi fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele.
9. Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugăciunea mea a primit.
10. Să se ruşineze şi să se tulbure foarte toţi vrăjmaşii mei; să se întoarcă şi să se ruşineze foarte degrab.

Psalmul 66

1. Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi şi ne binecuvintează, luminează fața Ta spre noi şi ne miluieşte!
2. Ca să cunoaştem pe pământ calea Ta, în toate neamurile mântuirea Ta.
3. Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele, Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate!
4. Veselească-se şi să se bucure neamurile, că vei judeca popoarele cu dreptate şi neamurile pe pământ le vei povătui.
5. Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate. Pământul şi-a dat rodul său.
6. Binecuvintează-ne pe noi, Dumnezeule, Dumnezeul nostru. Binecuvintează-ne pe noi, Dumnezeule, şi să se teamă de Tine toate marginile pământului.

Psalmul 76

1. Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dumnezeu şi a căutat spre mine.
2. în ziua necazului meu pe Dumnezeu am căutat; chiar şi noaptea mâinile mele stau întinse înaintea Lui şi n-am slăbit; sufletul n-a vrut să se mângâie.
3. Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am cutremurat; gândit-am şi a slăbit duhul meu.
4. Ochii mei au luat-o înainte, treji; tulburatu-m-am şi n-am grăit.
5. Gândit-am la zilele cele de demult şi de anii cei veşnici mi-am adus aminte şi cugetam;
6. Noaptea în inima mea gândeam şi se frământa duhul meu zicând:
7. Oare, în veci mă va lepăda Domnul şi nu va mai binevoi în mine?
8. Oare, până în sfârşit mă va lipsi de mila Lui, din neam în neam?
9. Oare, va uita să Se milostivească Dumnezeu? Sau va închide în mâinile Lui îndurările Sale?
10. Şi am zis: Acum am început să înţeleg; aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt.
11. Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului şi-mi voi aduce aminte de minunile Tale, dintru început.
12. Şi voi cugeta la toate lucrurile Tale şi la faptele Tale mă voi gândi.
13. Dumnezeule, în sfinţenie este calea Ta. Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni!
14. Cunoscută ai făcut între popoare puterea Ta. Izbăvit-ai cu braţul Tău poporul Tău, pe fiii lui Iacob şi ai lui Iosif.
15. Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-au apele şi s-au spăimântat şi s-au tulburat adâncurile.
16. Glas au dat norii că săgeţile Tale trec.
17. Glasul tunetului Tău în vârtej, luminat-au fulgerele Tale lumea, clătinatu-s-a şi s-a cutremurat pământul.
18. În mare este calea Ta şi cărările Tale în ape multe şi urmele Tale nu se vor cunoaşte.
19. Povăţuit-ai ca pe nişte oi pe poporul Tău, cu mâna lui Moise şi a lui Aaron.

Frica – Cristina Olaru (Ghenof)

302281_279581148739785_1522433088_n1-e1418505934269Noaptea de sânziene…! Aș putea să scriu despre lucruri frumoase – au fost câteva, dar ceea ce reverberează în mintea mea e o amintire mai pregnantă decât toate. A fost odată ca niciodată o fetiță foarte mică. Avea doar 6 ani și era foarte bolnavă: un astm bronșic agresiv o făcea să nu poată dormi nopțile; putea doar să citească sau să se roage, respirînd cu neînchipuit de mare dificultate. Totuși într-o noapte a adormit. Pentru că ai ei o ungeau cu tot felul de unturi, doar-doar i-or ușura suferința, avea în loc de pijama un cearșaf vopsit bleumarin, cu o gaură la mijloc, prin care scotea un căpușor ciufulit, dar cu niște ochișori foarte vii și veseli. Somnul i-a fost întrerupt de țipetele disperate ale unei femei, pe care cineva o bătea cu sălbăticie. Așa micuță cum era, s-a aruncat la picioarele bărbatului, rugându-l să nu omoare acea femeie. Poate întrucâtva rușinat, bărbatul a lăsat-o. Dar pentru fetiță viața nu a mai fost la fel. Siguranța, pacea și dulceața copilăriei au dispărut pentru totdeauna. Tot timpul era trează, atentă, se supraveghea în tot ce spunea, tot ce făcea. A crescut cu frica pentru viața oamenilor din jurul ei. Boala devenise insuportabilă. Fără a-și dori moartea, ajunsese atât de des în proximitatea ei, încât nici nu se mai temea de ea. Iubea, însă spitalele, cu pereții lor albi, cu perfuziile salvatoare; ba chiar ar fi amânat un pic senzația de ușurare, ca să-i savureze mai profund dulceața. Citea enorm; simțirea și înțelegerea i se armonizau și deveneau din ce în ce mai delicate și mai profunde. Suferința o înnobila, n-o înrăise. O  înțelegere, plină de omenie, o făcea să-și privească semenii cu multă compasiune. Dar fără iluzii – îi văzuse de ce sunt în stare. Ca măsură instinctivă de protecție, ajunsese să radiografieze dintr-o privire fiecare persoană, pentru a-i sesiza potențialul de agresivitate. Apoi, își rafinase cercetarea oamenilor, până la a le sesiza trăsături esențiale de personalitate. Devenise empatică și se conecta uneori atât de mult cu suferința oamenilor, încât își revenea cu greu, ca dintr-o boală. Prelua curajoasă și nechibzuită suferința lor, până când aceasta era s-o doboare. Căuta înțelegere,  comuniune cu oamenii, dar mulți trăiau fără prea multe gânduri și cu greu găsea puntea de comunicare, bogată în semnificații și trăiri, așa cum și-o dorea. Obosită de căutare și într-o descurajare de moment, acceptă să se căsătorească. Măștile cădeau una după alta, dar când acel om, aproape necunoscut, a lovit-o prima oară, se dădea cu capul de pereții băii, în care plângea și urla, deznădăjdută și revoltată că se băgase în cursa căsniciei, într-o relație abuzivă, de care se ferise ca de moarte. Șantaje sentimentale, încercări – mimate – de sinucidere, au făcut-o să mai continue căsnicia aceea, care era clar un fiasco. Ceea ce nu înseamnă că nu a durut, ca atunci când smulgi un plasture de pe rană, când s-a terminat. Să experiezi împărțirea prietenilor a fost unul dintre șocuri. Apoi, distanțarea colegelor, ca nu cumva să fie soțul lor atras de femeia tristă, ce-și căuta locul în Univers; amabilitatea bărbaților, ce se ofereau, consolator. La toate fricile trăite până atunci, s-a adăugat o alta: va avea vreodată o familie normală, un soț iubitor, copii, o casă, pe care s-o iubească, s-o îngrijească? Detesta ochiul critic și aspru cercetător al lumii, care-o judeca, fără a ști nimic din cele întâmplate. Acea familie a primit-o în dar de la Doamne-Doamne, care i-a trimis în cale un om la fel de harnic, de gospodar, de puternic și hotărât. Personalitățile lor aprige s-au armonizat cu greu, iar ea, chiar dacă uneori forța lui fizică îi dădea fiori, nu dădea nici moartă înapoi. Știa că, dacă nu depășește teama de foc din chiar mijlocul lui, nu va scăpa niciodată de ea. Plină de arsuri, dar din ce în ce mai puternică, fata aceea curajoasă s-a ridicat din sclavia fricii și nu a pierdut nici dragostea de oameni, nici privirea tandră și amuzată asupra căutărilor lor. Acea fată sunt eu.

Cristina Olaru (Ghenof)

Despre Libertate și Responsabilitate (I)

 Motto:

30__520x340_jonathan-livingston-seagull

 „- Pescăruș Maynard, ai libertatea să fii tu însuți, cu adevarat aici și acum!

„- Vrei să spui că pot sa zbor?”;

“- Iți spun că ești liber!”

(Richard Bach – Pescărușul Jonathan Livingstone)

 

Este o temă atât de vastă, că-ți trebuie un curaj nebun să mai adaugi ceva la ceea ce s-a scris, pentru că a preocupat omenirea dintotdeauna! Dar, Îl rog pe Dumnezeu să mă lumineze să găsesc cuvântul potrivit, Maica Sfânta să îmi dea sporirea minții și să mă ajute la slujirea spre care arde inima mea! Doamne ajută!

În Limba Română, etimologic, noțiunea de Libertate vine din latinescul Libertas – libertate (civică, politică, în vorbire).

Romanii aveau și o zeiță omonimă a libertății!

În limba greacă, cuvântul Eleftheria cuprinde toată paleta de sensuri a libertății:

– independența – față de o persoană sau situație

– care nu depinde de nimic altceva

Anticii aveau chiar sarbători ale libertății:

  • la Plateea, unde celebrau alungarea perșilor, conduși de generalul Mardonios de către armata greacă, ce-l avea în frunte pe generalul Pausania, în anul 479 Î.H.
  • la Siracuza, în cinstea doborârii regimului oligarhic al “celor 30 de tirani” de catre Transybulos, care, la anul 403 Î.H., restabilește regimul democratic la Atena.
  • la Samos.

Am găsit o definiție simplă a Libertații: „stare a unei persoane, care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și civile în stat; stare a unei persoane, care nu este supusă nimanui”. S-ar putea face un sinopsys de definiții, dar nu acesta este rostul scrierii de față!

Libertatea – categorie filosofică:

Câteva repere istorice:

Spinoza: afirmă că „totul este determinat de necesitatea naturii divine, ceea ce pare să nu mai lase loc pentru libertate„, dar mai spune și că: „un lucru este liber când acesta există prin simpla necesitate a naturii sale și nu este determinat să acționeze”

El conchide că singurul absolut liber este Dumnezeu, deoarece se autodetermină în totalitate.

Sartre: exponent marcant al existențialismului – îl voi lăsa să își definească singur conceptul despre Libertatea umană:

Esența omului este libertatea de a alege. Omul este condamnat să fie liber, își alege libertatea, esența, și-n aceasta constă mareția, disperarea și neliniștea lui.„;

Suntem singuri, fără nicio scuză şi responsabili pentru tot ceea ce facem„;

Ideea pe care n-am încetat niciodată s-o dezvolt este aceea că, la urma urmelor, individul este responsabil totdeauna de ceea ce s-a făcut din el, chiar dacă el nu poate face nimic altceva decât să-şi asume aceasta responsabilitate”

„Libertatea constă în a privi drept în față situația în care te-ai pus de bunăvoie și în a accepta toate responsabilitățile ce decurg din ea„.

A fi liber nu înseamnă să faci tot ce vrei, ci să ştii că poţi să vrei”.

„Libertatea nu este un fel de putere abstractă pentru a depasi condiția umană, ci este angajamentul cel mai absurd și mai inexorabil …

-În Filozofia Politică, avem opiniile lui:

  • J. S. Mill, care consideră libertatea ca raport între individ și societate și cuprinzând:

– libertatea de conștiință

– libertatea de exprimare

– libertatea de a alege un stil de viata

– libertatea de asociere liber consimtita

Mill dezvoltă principiul că fiecare individ este liber să facă ce dorește, atâta vreme cât nu încalcă libertatea altui individ și că societatea nu trebuie să se amestece în sfera libertații individuale, (nici chiar în situația în care individul iși face rău), imixtiunea ei având consecințele urmatoare, din punct de vedere utilitarist:

– uniformizarea

– stoparea dezvoltării individului

Pentru Isaiah Berlin, conceptul de libertate politică îmbracă doua forme:

  •  libertate negativă – care se referă la reducerea amestecului statului în sfera privată
  • libertatea pozitivă: care se referă la dorința omului de a fi propriul lui stapân, de a hotări ce este mai bine pentru el, de a fi  autonom.

Libertatea voinţei:

Problema libertăţii de voinţă se înscrie în disputa dintre cei ce susţin liberul arbitru şi cei cu vederi deterministe.

  • Liberul – arbitru – se referă la capacitatea individului de a alege un curs al acțiunii, din mai multe varinte posibile.
  • Determinismul – se referă la existența unei explicații pentru orice eveniment, considerând inclusiv cogniția și acțiunea umană ca supunându-se unui mecanism de tip cauză – efect, excluzând miraculosul.

Omul liber este și responsabil, astfel:

Responsabilitatea cere să îndeplinești două condiții esențiale:

  • să fii în deplinătatea rațiunii
  • să fii liber în acțiunile tale.

Deci, exercitiul Libertătii presupune responsabilitatea pentru actele noastre voluntare.

În literatura morală, cauzele pentru care actele noastre voluntare ar putea fi împiedicate sunt:

  • violența (constrângerea) – tot ce se săvârșește sub acțiunea unei constrângeri, nu este acțiune voluntară și deci nu atrage                                                                responsabilizarea pentru ea.
  •  frica – din păcate este unul dintre cele mai frecvente obstacole în atingerea libertății umane.

Marc Oraison spunea: „Omul este, prin excelență, ființa care suferă de frică„.

Frica este o emoție primară, deci o stare emotivă cu care ne naștem, emoție care poate înrâuri hotărâtor reacțiile organismului pe latura exterioară (de execuție), având o mare influență asupra voinței.

Dupa cauzele care o provoacă, frica poate fi:

  • frica internă (anxietate – frică fără obiect; angoasă, panică, frici paroxistice, sau
  • frica externă – atunci când este provocată de o cauza exterioară – în fața unui pericol iminent, vizibil.

După gravitatea ei, frica poate fi:

  • frica grea, provocată de un pericol, un rău mare, care ne amenință (ex. inchisoarea, rușinea, schingiuirea) și
  • frica ușoară

Dar cel mai mult frica resimțită depinde de structura sufletească a persoanei, în special de structura ei emotivă, de dispozițiile temperamentului ei. De aceea, același pericol real sau imaginar, poate da naștere la frică grea sau frică ușoară. Desigur, diferențierea se face și în funcție de vârstă, sex, cultură, etc.

  •   Ignoranța – este mai curând un impediment cultural și cognitiv în exercitarea libertății. Nicolae Steinhard – monahul de la  Rohia –   credea că: „mai mult rău iese de pe urma prostiei decât a răutății; de la un punct încolo, prostia e păcat „. Și dacă ne  gândim la   vot…
  •  Patimile – sub aspectul lor coercitiv – de tipul dependențelor psihologice sau chiar somatice, datorate lucrării cu hărnicie a  păcatului, sunt fie stări patologice ale unor sentimente, care pun stăpânire pe sufletul omenesc și-l înrobesc; fie unele sentimente obsesive, care fac individul să acționeze numai în direcția lor, lipsindu-l de pacea lăuntrică.
  •  Deprinderile – sunt elemente ce provin din zona voinței și au o influență foarte puternică în ceea ce privește acțiunea umană („obișnuința este a doua natură„).

Deși ele sunt acte voluntare la început, prin repetare îndelungată, se fac fără a mai participa controlul conștient. Deprinderile rele se câștigă în mod conștient, de aceea nu pot fi considerate piedici în calea libertății, deoarece subiectul a întărit în mod liber, voluntar, voința sa rea.

  •  alte cauze ar fi: tulburări mintale, psihopatii, psihoze, nevroze, sugestia hipnotică, ingerarea de substanțe halucinogene, influiențele mediului social, vârsta , sex, etc.

Și de aceea, nici responsabilitatea pentru unul și același act, nu poate fi identică.

Există o Responsabilitate Existențială, exprimată prin răspunsul personal al omului la întâmplările de viață cu care se confruntă.

Viktor Frankl – părintele Logoterapiei și Analizei Existențiale – spunea:

A fi om inseamnă a decide de fiecare dată ce să faci cu tine însuți, asta însemnând să-ți asumi responsabilitățile propriilor acțiuni și conduite„.

Tot el spunea că: „Motivat de voința de sens, omul, în fața condiționărilor de orice fel, recunoaște în ele probleme de rezolvat și sarcini de îndeplinit pentru propria-i formare„.

O altă categorie este cea a Responsabilității Morale, în legătură directă cu conștiința morală prezentă la om. Această conștiință morală presupune existența conștiinței psihologice; în absența discernământului psihologic, nu putem vorbi de o conștiință morală.

Conștiința psihologică sau conștiința de sine este o expresie forte a persoanei, care se percepe pe sine ca fiind unică și irepetabilă, dar aceasta în dinamica evoluției ființiale, vizând o armonioasă creștere de sine, prin interacțiunea dintre stimulii externi și tendințele interne ale subiectului.

Conștiința morală este expresia superioară a conștiinței de sine; în expresia ei maximă fiind – în raportul ei cu Dumnezeu, cu valorile absolute – Conștiința Morală Religioasă.

În concepția creștină, Libertatea omului are nevoie și-L are ca garant pe Dumnezeu, care are Libertatea Absolută, a armonizării totului. De aceea libertatea omului este îngrădită în soroacele timpului său finit. Doar Libertatea Lui nu este îngrădita de nici un hotar de timp, ci întrucâtva chiar de libertatea omului, pe care Dumnezeu nu i-o încalcă  nici măcar pentru a-i face un bine, fără a-I fi cerut prin rugăciune. Deci rugăciunea este Calea de comunicare cu Dumnezeu, prin care omul Îi încredințează Libertatea sa. Sensul pozitiv al libertății este alegerea de a crede în Dumnezeu sau a fi ateu, deci credința este o decizie a libertații, lăsată omului. Dumnezeu nu intervine în această decizie, de aceea și responsabilitatea noastra față de alegerea facută este maximă.

Iisus părea neputincios pe Cruce, când de fapt își ascundea Atotputernicia slavei  Sale, rezervată celei de-a doua veniri, când deciziile negative ale libertății omenești nu-I mai sunt stavilă. Atunci acestea nu mai au îngăduire și nu mai este putiința de îndreptare pentru om.

Libertatea omului cu libertatea lui Dumnezeu, stau în același rapot ca Timpul și Eternitatea.

(Va urma)

Cristina Olaru