I am

sunt eu, cel care mă gândesc la tine
şi gândul mi s-a terminat, şi încă sunt
te simt, şi simţul nu mi te aduce
şi nici nu te cuprinde – îl lepăd şi sunt încă
voinţa încetează şi, fără să voiesc, tot sunt
îmi stai în inimă şi nu te pot scoate de-acolo,
că neclintirea ta îşi ia puterea din a mea
scot inima din jurul tău şi inima
îmi spune : încă eşti
deşi e ca şi cum m-am lepădat de mine

am zis atunci că poate voi muri
şi neputinţa de a fi cu tine va fi uitată
a surâs moartea, şi-a dat în lături vălul
puţin, cât să se întrevadă din timpul fără margini
care-i ascute coasa, o cută: lăsată doar de tine
mie, şi nu va muri cât va fi timpul

atunci am înţeles că te iubesc ca primăvara:
tot restul anotimpurilor se repetă ; ea – niciodată

Dr Alexandru – Theodor Amarfei

je suis celui qui pense à toi
et la pensée s’achève, et je suis moi, toujours
j’te sens et les sens n’arrivent pas de te toucher
ni te comprendre – je lache et je suis moi, encore
la volonté elle-même s’épuise et, sans vouloir, je suis
tu restes au fond du cœur et j’arrive pas
de t’en sortir : ma fondation nourrit la tienne
j’arrache le cœur d’autour de toi et lui
me dit : pourtant, tu es ; de ce rejet
je suis perdu moi-même

je me suis dit : je vais mourir, peut-être
que la douleur de ton absence s’effacera
j’ai vu la mort, qui souriait – son voile
était un peu défait, autant que j’ai pu voir
dans l’infini du temps qui aiguisait sa scie
qu’il garde, de toi pour moi, une seule rayure :
elle restera jusqu’à la fin du temps…

donc, j’ai compris : je t’aime comme le printemps
tous les saisons sont répétables, mais le printemps – jamais

Dr Alexandru Theodor Amarfei