Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XLIII-a)

Oamenii nu-mi pot face nici un rău, atâta vreme cât nu am răni.

Am văzut două peşteri, una dintre ele având ecou, iar cealaltă nu.

Şi mulţi copii curioşi o vizitau pe cea dintâi tocmai pentru a-şi auzi ecoul strigătelor lor.

Dar din cealaltă peşteră vizitatorii se întorceau degrabă, fiindcă ea nu le oferea nici un ecou.

Dacă sufletul meu e rănit, orice rău lumesc va răsuna într-însul.

Iar oamenii vor râde de mine şi se vor îmbulzi din ce în ce mai mult cu strigătele lor.

Dar, cu adevărat, oamenii grăitori de rău nu mă vor vătăma, dacă limba mea a uitat cum să grăiască răul. 

Nici răutatea din afară nu mă va întrista, dacă nu există nici o răutate în inima mea ca să răsune ca o tobă din piele de capră.

Nici nu voi putea răspunde la mânie cu mânie, dacă vizuina urii din mine a fost părăsită şi nu e nimic care s-o stârnească. 

Nici patimile omeneşti nu mă vor aţâţa, dacă patimile din mine au fost transformate în cenuşă. 

Nici necredincioşia prietenilor nu mă va întrista, dacă am hotărât să Te am pe Tine drept prieten al meu. 

Nici nedreptatea lumii nu poate să mă zdrobească, dacă nedreptatea a fost alungată din gândurile mele. 

Nici duhurile înşelătoare ale plăcerilor lumeşti, cinstea şi puterea nu mă 

ademenesc, dacă sufletul meu este ca o mireasă neprihănită care primeşte doar pe Duhul Cel Sfânt şi tânjeşte doar după El.

Oamenii nu pot împinge pe nimeni în iad, dacă nu cumva acea persoană se împinge singură, nici nu pot oamenii să ridice pe cineva pe umerii lor până la tronul lui Dumnezeu, dacă persoana aceea se înalţă singură.

Dacă sufletul meu nu are ferestre deschise, nici o picătură de noroi nu poate fi aruncată într-însul.

Fie ca întreaga natură să se ridice împotriva mea; ea nu-mi poate face nimic în afara unui singur lucru – să devină mormântul trupului meu mai repede.

Fiecare recoltă lumească e acoperită cu îngrăşăminte, astfel încât ea să poată încolţi cât mai curând cu putinţă şi să crească mai bine.

Dacă sufletul meu, vai, ar fi să-şi piardă fecioria şi să primească sămânţa acestei lumi întru sine, atunci el ar trebui să accepte şi îngrăşământul pe care lumea îl aruncă în ţarina sa.

Dar eu Te chem zi şi noapte: vino şi Te sălăşluieşte în sufletul meu şi închide toate acele locuri pe unde pot intra vrăjmaşii mei.

Fă cămară sufletului meu tăcută şi goală, astfel ca nimeni din lume să nu voiască a intra într-însa.

O, suflete al meu, singura mea preocupare, fii de strajă şi învaţă să distingi glasurile care ajung la urechile tale.

Şi de îndată ce tu îi auzi glasul Domnului Tău, lasă-ţi deoparte tăcerea şi grăieşte cu toată puterea ta.

O, suflete al meu, cămară a veşniciei, să nu le îngădui niciodată tâlharilor vremelnici să intre în tine şi să-şi aprindă focul acolo.

Rămâi liniştit când ei strigă la tine.

Stai cuminte când ei te asurzesc.

Şi cu răbdare aşteaptă-Ţi Stăpânul.

Fiindcă El va veni cu adevărat.

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXXV-a)

sf-42-de-mucenici-din-amoreea-2

Mucenici ai adevăratei credințe, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Credința voastră v-a apropiat de tronul strălucitor al slavei, împodobită cu străluciții serafimi și preaputernicii heruvimi. Voi sunteți mai aproape de nemurire decât noi, iar rugăciunea voastră e mai curată și mai auzită de Dumnezeu.

Pomeniți-ne și pe noi în rugăciunile voastre, astfel încât voi să puteți fi și mai prețuiți în ceruri. Luați-ne și pe noi cu voi, iar voi veți zbura mai iute și mai ușor la tronul slavei. Oricine se aduce pe sine umblă mai încet și se împiedică mai des. Cu cât este mai mare sarcina fraților voștri, pe care-i trageți după voi, cu atât mai iute veți zbura.

Le-am spus oamenilor: voi sunteți martiri, dar nu de un singur fel de mucenicie. Mucenicii pentru adevărata credință nu sunt aceiași cu martirii pentru o credință falsă. Cu adevărat oasele lor se aseamănă, dar nu sufletul. Căci sufletul dă forță și slăbiciune chiar și oaselor.

Voi, care suferiți pentru adevărata credință, pătimiți pentru ceea ce observă vederea voastră duhovnicească. Voi care suferiți pentru o falsă credință, pătimiți pătimiți pentru ceea ce văd ochii voștri trupești. Voi, cei dintâi suferiți pentru credință în realitate și adevăr; voi, ceilalți, suferiți pentru un vis și o închipuire.

Vederea duhovnicească își numește cunoașterea cu un nume smerit – credință. Ochii trupești își numesc credința lor printr-un nume fălos – cunoaștere. Atât una, cât și cealaltă văd: cea dintâi este o vedere a esenței scânteietoare și pline de pace a creației; cea de-a doua este o vedere a pâlpâirilor acelei esențe prin întuneric.

Mucenicia voastră este lucrul cel mai inevitabil dintre toate, o, fii ai cerului și fii ai pământului. Faptul că sunteți martirizați rezidă în fuga voastră de lumină spre întuneric. Dacă fugiți din întuneric spre lumină, veți stârni lumea împotriva voastră.

Căile fiilor oamenilor se întâlnesc și conflictul este inevitabil, fiindcă unii călătoresc spre răsărit, în timp ce alții se îndreaptă spre apus. Domnul este milostiv și le trimite tuturor îngerii Săi.

Sufletul meu este plin de mucenici ca un câmp mănos plin de grâu și de neghine. Cei dintâi se îndreaptă spre răsărit, în timp ce ceilalți se îndreaptă spre apus.

Eu îi șoptesc sufletului meu la miezul nopții: ”Cât timp vei mai rămâne răstignit între rai și iad? Ia aminte la tine și îndreaptă-te doar pe calea pe care mucenicii adevăratei credințe au călătorit”

Eu îi șoptesc aproapelui meu în zori: ”Nu mergeți pe drumul cel atât de bine bătut, fiindcă multe cadavre împuțite sunt presărate de-a lungul lui. Să pornim pe cărarea ce merge spre vârful muntelui, care este aspră, dar nu duhnește de cadavre”(1)

Eu vă șoptesc de dimineață până seara vouă, o, mucenici ai adevăratei credințe: ”Rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi”

(1) – Cf. Mt. 7, 13-14

vinieta

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXIV-a)

agpn

Tu reverși Sfântul Tău mir în stele, o, Duhule Sfinte, și din incendii fără sens Tu faci candele de veghe dinaintea Slavei Cerului. Revarsă-Te și-n sufletul meu și dintr-un incendiu pătimaș fă o candelă de veghe dinaintea cerurilor. Tu umbli prin câmpuri de flori, fără să fii auzit și Tu stropești florile cu harul Tău, astfel încât sângele pământului să nu pătrundă la suprafață, ci să se vadă doar frumusețea lui Dumnezeu. Stropește și câmpul sufletului meu cu harul Tău, ca să nu se poată spune că taina sufletului meu a rodit din sângele pământului, ci că este împodobit cu frumusețea lui Dumnezeu. Tu te amesteci cu fiecare grămadă de cenușă și dai viață. Revarsă viață și în cenușa trupului meu, ca să pot trăi și să-Ți pot slăvi lucrările. Tu îmblânzești focul și vântul și din demoni ai furiei Tu faci slujitori ai Celui Preaînalt. Îmblânzește-mi mândria și fă-mă slujitor al Celui Preaînalt. Tu ești bun cu animalele din pădure. Arată-mi bunătate și mie, celui care sunt îndobitocit de neștiință. Tu faci să rodească orice sămânță de viață. Tu plutești în fiecare pântece, Tu stai în oul din cuibul păsării și cu meșteșug formezi o nouă minune de viață. Fă să rodească, Te rog fierbinte, și sămânța nevăzută a bunătății dinlăuntrul meu și vegheaz-o până ajunge la maturitate. O, Prea Cinstitule și Atotputernice Duh, prin prezența Ta, Tu transformi o ascunzătoare de tâlhari într-un adăpost al cerului, și un univers înspăimântător într-un templu al lui Dumnezeu. Pogoară și în mine, Te rog fierbinte, și preschimbă o mână de cenușă în ceea ce știi și poți să faci.

vinieta

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a II-a )

dsc_0443

Cine m-a pus în acest aşternut de viermi? Cine m-a îngropat în ţărână spre a ajunge vecin cu şerpii şi ospăţ al viermilor?

Cine m-a pogorât de pe înaltul muntelui spre a ajunge tovarăş al oamenilor însetaţi de sânge şi fără de Dumnezeu?

Păcatul meu şi dreptatea Ta, o, Doamne. Păcatul meu se întinde de la crearea lumii şi e mai iute decât dreptatea Ta.

Îmi socotesc păcatele din toată viaţa mea, din toată viața tatălui meu şi din toată calea cea întoarsă până la începuturile lumii şi spun:                Cu adevărat, numele dreptăţii Domnului este mila.

Port rănile părinţilor mei pe mine însumi, iar acum ele s-au arătat pe sufletul meu ca o pată pe spatele unei girafe, ca un veşmânt de scorpioni otrăvitori care mă înţeapă.

Ai milă de mine, o, Doamne, deschide porţile cerescului râu al harului Tău şi curăţeşte-mi sufletul lepros, spre a putea, ca vindecat de lepră, să îndrăznesc a preamări numele Tău dinaintea altor leproşi, fără ca aceștia să mă batjocorească.

Măcar ridică-mă cu un cap deasupra duhorii împuţite a acestui aşternut de viermi, spre a trage adânc in piept mireasma cerului şi spre a reveni la viaţă.

Măcar mă ridică la înălţimea unui palmier ca să pot râde de şerpii ce-mi vânează călcâiele.

O, Doamne, dacă a existat măcar o faptă bună pe tot parcursul călătoriei mele celei pământeşti, de dragul acelei unice fapte scapă-mă de tovărăşia oamenilor însetaţi de sânge şi fără de Dumnezeu.

O, Doamne, nădejdea mea în deznădejde.

O, Doamne, tăria mea în neputinţă.

O, Doamne, lumina mea în întuneric.

Pune măcar un deget pe fruntea mea şi-atunci voi învia. Sau, dacă sunt prea necurat pentru degetul Tău, îngăduie ca doar o rază de lumină din împărăţia Ta să strălucească asupra mea şi înalță-mă, înalță-mă din acest aşternut de viermi, o, Domnul meu preaiubit.

http://www.trilulilu.ro/video-diverse/sfantul-nicolae-velimirovici-rugaciuni-pe-malul-la

http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/reportaj/bisericuta-de-la-poalele-ceahlaului

vinieta