Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XLIII-a)

Oamenii nu-mi pot face nici un rău, atâta vreme cât nu am răni.

Am văzut două peşteri, una dintre ele având ecou, iar cealaltă nu.

Şi mulţi copii curioşi o vizitau pe cea dintâi tocmai pentru a-şi auzi ecoul strigătelor lor.

Dar din cealaltă peşteră vizitatorii se întorceau degrabă, fiindcă ea nu le oferea nici un ecou.

Dacă sufletul meu e rănit, orice rău lumesc va răsuna într-însul.

Iar oamenii vor râde de mine şi se vor îmbulzi din ce în ce mai mult cu strigătele lor.

Dar, cu adevărat, oamenii grăitori de rău nu mă vor vătăma, dacă limba mea a uitat cum să grăiască răul. 

Nici răutatea din afară nu mă va întrista, dacă nu există nici o răutate în inima mea ca să răsune ca o tobă din piele de capră.

Nici nu voi putea răspunde la mânie cu mânie, dacă vizuina urii din mine a fost părăsită şi nu e nimic care s-o stârnească. 

Nici patimile omeneşti nu mă vor aţâţa, dacă patimile din mine au fost transformate în cenuşă. 

Nici necredincioşia prietenilor nu mă va întrista, dacă am hotărât să Te am pe Tine drept prieten al meu. 

Nici nedreptatea lumii nu poate să mă zdrobească, dacă nedreptatea a fost alungată din gândurile mele. 

Nici duhurile înşelătoare ale plăcerilor lumeşti, cinstea şi puterea nu mă 

ademenesc, dacă sufletul meu este ca o mireasă neprihănită care primeşte doar pe Duhul Cel Sfânt şi tânjeşte doar după El.

Oamenii nu pot împinge pe nimeni în iad, dacă nu cumva acea persoană se împinge singură, nici nu pot oamenii să ridice pe cineva pe umerii lor până la tronul lui Dumnezeu, dacă persoana aceea se înalţă singură.

Dacă sufletul meu nu are ferestre deschise, nici o picătură de noroi nu poate fi aruncată într-însul.

Fie ca întreaga natură să se ridice împotriva mea; ea nu-mi poate face nimic în afara unui singur lucru – să devină mormântul trupului meu mai repede.

Fiecare recoltă lumească e acoperită cu îngrăşăminte, astfel încât ea să poată încolţi cât mai curând cu putinţă şi să crească mai bine.

Dacă sufletul meu, vai, ar fi să-şi piardă fecioria şi să primească sămânţa acestei lumi întru sine, atunci el ar trebui să accepte şi îngrăşământul pe care lumea îl aruncă în ţarina sa.

Dar eu Te chem zi şi noapte: vino şi Te sălăşluieşte în sufletul meu şi închide toate acele locuri pe unde pot intra vrăjmaşii mei.

Fă cămară sufletului meu tăcută şi goală, astfel ca nimeni din lume să nu voiască a intra într-însa.

O, suflete al meu, singura mea preocupare, fii de strajă şi învaţă să distingi glasurile care ajung la urechile tale.

Şi de îndată ce tu îi auzi glasul Domnului Tău, lasă-ţi deoparte tăcerea şi grăieşte cu toată puterea ta.

O, suflete al meu, cămară a veşniciei, să nu le îngădui niciodată tâlharilor vremelnici să intre în tine şi să-şi aprindă focul acolo.

Rămâi liniştit când ei strigă la tine.

Stai cuminte când ei te asurzesc.

Şi cu răbdare aşteaptă-Ţi Stăpânul.

Fiindcă El va veni cu adevărat.

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XLII-a)

Dragostea mea priveghează şi prin priveghere ea nu se plictiseşte niciodată. 

Cel pe Care Îl iubesc şi Îl aştept, vine spre mine înconjurat de o suită cerească.

Cum aş putea dormi şi cum m-ar plictisi vreodată privegherea? 

Priveghez asupra istorisirilor oamenilor şi ale lucrurilor, spre a putea afla  vreun mesaj tainic al Iubirii mele.

Nici o poveste nu mă interesează datorită ei sau povestitorului, ci numai datorită Ţie. 

Când ei mă văd că iubesc osteneala, ei cred că mă ostenesc pentru oameni, dar eu mă ostenesc pentru Tine.

Când natura îşi aude numele pe buzele mele, ea crede că eu o laud pe ea, dar eu Te laud pe Tine.

Când dau de mâncare unui porumbel, eu îţi ofer Ţie această hrană.

Când îmbrăţişez un miel, Te îmbrăţişez pe Tine.

Când zâmbesc la soare, zâmbetul meu pătrunde prin toate stelele până când se întâlneşte cu zâmbetul Tău.

Când mă plec să sărut liliacul alb, eu îmi depun sărutarea prin şapte ceruri până la tronul picioarelor Tale.

Trezvia iubirii mele merge mână în mână cu rugăciunea credinţei mele şi postul nădejdii mele. 

Întreaga lucrare a minţii mele îmi slujeşte credinţa. 

Întreaga lucrare a inimii mele îmi slujeşte nădejdea. 

Întreaga lucrare a sufletului meu îmi slujeşte iubirii mele. 

Atunci când hrănesc un porumbel, Ţi-L ofer Ţie, Iubirea mea.

Rugăciunea Sfântului Nicolae Velimirovici către Maica Domnului

MELikis_1

Împărăteasă, Maică a Împăratului Hristos, care prin tine s-a arătat să ne facă fii şi fiice împărăteşti, ţie aducem mulţămită pentru prea-multele bunătăţi şi acoperemântul şi ocrotirea de văzuţii şi nevăzuţii noştri vrăjmaşi, din veac şi până în acest ceas.

Maică cea bună a lui Dumnezeu, înalţă rugăciunile şi cererile noastre la Înălţimea Sa cea vecinică, Cel fără de moarte Dumnezeul şi Împăratul Hristos, pe care ai născut şi la feciorelnicii-ţi sâni ai hrănit. Frica de Dânsul, Dreptul Judecător, a istovit toate puterile noastre, şi nu mai îndrăznim să chemăm pe El şi să-i aducem rugăciune.

Călcat-am legea dragostei Sale, dispreţuit-am chinurile Sale până la sânge pentru noi, rătăcit-am în ţară străină, unde oamenii nu se osebesc de porci, nici hrana oamenilor de-a porcilor; L-am ocărât, L-am amărât, ne temem şi ne ascundem de Dânsul precum Adam când a greşit în Rai. Şi vedem acum că fără de minte am cugetat şi fără de minte am umblat.

Dar precum vinovatul nu îndrăzneşte a se ruga Judecătorului, ci caută pe cei apropiaţi Lui şi-i roagă să mijlocească la Judecător, şi noi, ca nişte vinovaţi dintre cei mari, ca nişte păcătoşi dintre cei negri de păcate; ca nişte nelegiuiţi, şi încă preacurvari, ca nişte nebuni fără de minte, şi încă nemaiîntâlniţi, nu avem îndrăzneală înaintea Sa, a Dreptului Judecător, ci venim la tine, Maica cea bună a Dreptului Judecător Hristos. Soleşte pocăinţa noastră şi ale noastre rugăciuni, ca să preaslăvim pe tine, precum părinţii noştri sârbi care ţie s-au rugat şi de la tine bucurie au primit, şi-au mărturisit şi-au întărit aceasta cu pecetea multor biserici ridicate în cinstea ta.

Ţie ne rugăm, Împărăteasă, Maică a Împăratului Hristos, du înaintea fiului tău, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru, aceste rugăciuni:

Iată-ne pe noi, Doamne, toţi păcătoşii Tăi sârbi, în duh şi adevăr, închinându-ne celor sfinte ale Tale.

Iată-ne în cetatea cea sfântă a Ierusalimului, întru care proroceau David şi Prorocii întruparea Ta. Închinămu-ne Sionului Tău cel sfânt şi ne rugăm Ţie, iartă-ne pe noi şi ne mântuieşte. Amin.

Iată-ne în Nazaretul cel sfânt, întru care Preasfânta Maica Ta a primit Bunavestire a măritului Arhanghel Gavriil, cum că pe Tine va zămisli de la Duhul Sfânt şi Împărat Te vei naşte, a căruia Împărăţie nu va avea sfârşit. Închinămu-ne şi ne rugăm Ţie: Iartă-ne pe noi, păcătoşii, şi ne mântuieşte.

Iată-ne în peştera Betleemului, unde oareşcând închidea David oile neînţelegătoare şi mieii săi, întru care Te-ai născut, Cuvinte al lui Dumnezeu, căruia s-au închinat păstorii şi Magii; acolo unde steaua a strălucit şi a călăuzit către Tine, acolo unde îngerii cântau slavoslovie: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire, iată-ne şi pe noi, păcătoşii, închinându-ne Ţie şi rugându-te: greşit-am, Doamne Iisuse, iartă-ne pe noi şi ne mântuieşte.

Iată-ne pe urmele Tale, întru toate cetăţile şi satele prin care ai umblat, şi ai propoveduit bunavestire a vieţii vecinice, şi ai lucrat minuni; sărutăm fiecare urmă a Ta, îţi slăvim dumnezeirea şi ne rugăm Ţie: iartă-ne pe noi, păcătoşii, şi ne mântuieşte.

Iată-ne la râul cel sfânt al Iordanului, întru care Te-ai botezat, şi la iezerul unde ai ales pescarii a fi Apostoli, şi pe Thavor, unde Te-ai schimbat la faţă, şi în Sion unde, la Cina cea de Taină, Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Tău o ai rânduit spre mântuire, şi în Vithanía unde pe Lazăr ai înviat, şi în Biserica lui Solomon unde te-ai împotrivit făcătorilor de rele.

Întru toate aceste locuri, ne închinăm Ţie şi pe Tine rugăm: iartă-ne pe noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, iartă, iartă şi ne mântuieşte.

Iată-ne la înfricoşata Golgotha, pe care ai fost răstignit şi cu patimi ai mărturisit arătarea Ta, şi la mormântul dintru care ai înviat, şi în Eleon, de unde Te-ai înălţat. Pretutindenea ne pocăim de păcatele noastre, pretutindenea cu pocăinţă plângem.

Pe Tine slavoslovim şi Ţie ne rugăm: Doamne, iartă, miluieşte şi mântuieşte pe noi, păcătoşii Tăi.

Nimenea nu ne poate ierta de nu ne ierţi Tu, căci am greşit Ţie. Nimenea în cer şi pe pământ nu ne poate mântui de văzutul şi nevăzutul rău, fără de Tine, Doamne, căruia s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. Greşit-am, iartă-ne, pentru rugăciunile preacuratei Maicii Tale şi pururea Fecioarei Maria. Ţie se cuvine slavă şi slavoslovie, şi puterea şi stăpânia şi închinăciunea, de la toate neamurile şi noroadele cereşti şi pământeşti, în tot veacul şi în veci, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh. Amin!

Imaginea: Icoana Maicii Domnului Panagia Melikiotissa – o icoană făcătoare de minuni, ce se află în biserica din satul Melikis, localitate situată în regiunea Imathia, Grecia. A fost împușcată cu 55 de gloanțe.

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXXV-a)

sf-42-de-mucenici-din-amoreea-2

Mucenici ai adevăratei credințe, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Credința voastră v-a apropiat de tronul strălucitor al slavei, împodobită cu străluciții serafimi și preaputernicii heruvimi. Voi sunteți mai aproape de nemurire decât noi, iar rugăciunea voastră e mai curată și mai auzită de Dumnezeu.

Pomeniți-ne și pe noi în rugăciunile voastre, astfel încât voi să puteți fi și mai prețuiți în ceruri. Luați-ne și pe noi cu voi, iar voi veți zbura mai iute și mai ușor la tronul slavei. Oricine se aduce pe sine umblă mai încet și se împiedică mai des. Cu cât este mai mare sarcina fraților voștri, pe care-i trageți după voi, cu atât mai iute veți zbura.

Le-am spus oamenilor: voi sunteți martiri, dar nu de un singur fel de mucenicie. Mucenicii pentru adevărata credință nu sunt aceiași cu martirii pentru o credință falsă. Cu adevărat oasele lor se aseamănă, dar nu sufletul. Căci sufletul dă forță și slăbiciune chiar și oaselor.

Voi, care suferiți pentru adevărata credință, pătimiți pentru ceea ce observă vederea voastră duhovnicească. Voi care suferiți pentru o falsă credință, pătimiți pătimiți pentru ceea ce văd ochii voștri trupești. Voi, cei dintâi suferiți pentru credință în realitate și adevăr; voi, ceilalți, suferiți pentru un vis și o închipuire.

Vederea duhovnicească își numește cunoașterea cu un nume smerit – credință. Ochii trupești își numesc credința lor printr-un nume fălos – cunoaștere. Atât una, cât și cealaltă văd: cea dintâi este o vedere a esenței scânteietoare și pline de pace a creației; cea de-a doua este o vedere a pâlpâirilor acelei esențe prin întuneric.

Mucenicia voastră este lucrul cel mai inevitabil dintre toate, o, fii ai cerului și fii ai pământului. Faptul că sunteți martirizați rezidă în fuga voastră de lumină spre întuneric. Dacă fugiți din întuneric spre lumină, veți stârni lumea împotriva voastră.

Căile fiilor oamenilor se întâlnesc și conflictul este inevitabil, fiindcă unii călătoresc spre răsărit, în timp ce alții se îndreaptă spre apus. Domnul este milostiv și le trimite tuturor îngerii Săi.

Sufletul meu este plin de mucenici ca un câmp mănos plin de grâu și de neghine. Cei dintâi se îndreaptă spre răsărit, în timp ce ceilalți se îndreaptă spre apus.

Eu îi șoptesc sufletului meu la miezul nopții: ”Cât timp vei mai rămâne răstignit între rai și iad? Ia aminte la tine și îndreaptă-te doar pe calea pe care mucenicii adevăratei credințe au călătorit”

Eu îi șoptesc aproapelui meu în zori: ”Nu mergeți pe drumul cel atât de bine bătut, fiindcă multe cadavre împuțite sunt presărate de-a lungul lui. Să pornim pe cărarea ce merge spre vârful muntelui, care este aspră, dar nu duhnește de cadavre”(1)

Eu vă șoptesc de dimineață până seara vouă, o, mucenici ai adevăratei credințe: ”Rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi”

(1) – Cf. Mt. 7, 13-14

vinieta

Sfântul Nicolae Velimirovici – Despre tristețea adâncă

   11535915_10153102864047535_5012207193628994877_n
 ”Scrii că te chinuie o tristeţe de neînvins şi inexplicabilă. Trupeşte eşti sănătoasă, casa ţi-e plină, dar inima îţi e pustie. De fapt, inima ţi-este plină de întristare întunecată. Te duci, din obligaţie, la distracţii şi spectacole, dar asta îţi măreşte şi mai mult întristarea.

Păzeşte-te bine, aceasta este o boală primejdioasă a sufletului. Ea poate să omoare sufletul cu totul. Biserica priveşte o asemenea întristare ca pe un păcat de moarte – fiindcă, potrivit spuselor apostolului, sunt două feluri de întristare: o întristare după Dumnezeu, care aduce pocăinţă spre mântuire, şi întristarea acestei lumi, care aduce moarte. La tine este – e limpede – al doilea fel de întristare.

Întristarea după Dumnezeu vine asupra omului când acesta îşi aduce aminte de păcatele sale, şi se căieşte, şi strigă către Dumnezeu. Sau când cineva se întristează pentru păcatele altor oameni. Sau când cineva are râvnă pentru credinţa lui Dumnezeu, şi vede cu întristare cum oamenii cad de la credinţă. Dumnezeu întoarce această întristare în bucurie. Aşa cum îi descrie Pavel pe apostoli şi pe toate adevăratele slugi ale lui Hristos, spunând că sunt ca nişte întristaţi, dar care deopotrivă se veselesc. Se veselesc, fiindcă simt puterea şi apropierea lui Dumnezeu. Şi primesc mângâiere de la Dumnezeu. Aşa grăieşte şi Psalmistul: adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am veselit.

Întristarea sfinţilor seamănă cu nişte nori prin care străluceşte soarele mângâierii – iar întristarea ta seamănă cu o eclipsă de soare. Trebuie să fi avut multe ticăloşii şi păcate mai mărunte, pe care le-ai privit ca fiind lipsite de însemnătate, şi nu le-ai mărturisit şi pocăit. Ca un păienjeniş vechi, ele s-au îndesit în jurul sufletului tău, şi s-au făcut ca un cuib pentru marea întristare pe care puterea cea rea drăcească o întreţine cu răutăcioasă bucurie în tine. Drept aceea, cercetează-ţi întreaga viaţă, fă-ţi un examen necruţător, şi mărturiseşte totul la spovedanie. Prin spovedanie vei curăţa şi aerisi casa sufletului tău. Şi va intra în tine aerul proaspăt şi sănătos de la Duhul lui Dumnezeu. După aceea, începe să faci cu vitejie tot ce este bine. Începe, să zicem, cu milostenia în numele lui Hristos. Adu-ţi aminte: în numele lui Hristos. Hristos va vedea şi va simţi asta, şi degrabă îţi va dărui bucurie. Îţi va dărui bucurie negrăită, bucurie pe care numai El o dă şi pe care nici o mâhnire ori chin ori putere drăcească nu o poate întuneca.

Citeşte Psaltirea. Aceasta este cartea pentru sufletele întristate, cartea mângâierii. Domnul să te bucure în curând!” 

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Suta de capete de la Liubostinia, Editura Sophia, 2009, pp. 36-38)

Imaginea: Cristian Ardeleanu’Art

Sursa: doxologia.ro

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a II-a )

dsc_0443

Cine m-a pus în acest aşternut de viermi? Cine m-a îngropat în ţărână spre a ajunge vecin cu şerpii şi ospăţ al viermilor?

Cine m-a pogorât de pe înaltul muntelui spre a ajunge tovarăş al oamenilor însetaţi de sânge şi fără de Dumnezeu?

Păcatul meu şi dreptatea Ta, o, Doamne. Păcatul meu se întinde de la crearea lumii şi e mai iute decât dreptatea Ta.

Îmi socotesc păcatele din toată viaţa mea, din toată viața tatălui meu şi din toată calea cea întoarsă până la începuturile lumii şi spun:                Cu adevărat, numele dreptăţii Domnului este mila.

Port rănile părinţilor mei pe mine însumi, iar acum ele s-au arătat pe sufletul meu ca o pată pe spatele unei girafe, ca un veşmânt de scorpioni otrăvitori care mă înţeapă.

Ai milă de mine, o, Doamne, deschide porţile cerescului râu al harului Tău şi curăţeşte-mi sufletul lepros, spre a putea, ca vindecat de lepră, să îndrăznesc a preamări numele Tău dinaintea altor leproşi, fără ca aceștia să mă batjocorească.

Măcar ridică-mă cu un cap deasupra duhorii împuţite a acestui aşternut de viermi, spre a trage adânc in piept mireasma cerului şi spre a reveni la viaţă.

Măcar mă ridică la înălţimea unui palmier ca să pot râde de şerpii ce-mi vânează călcâiele.

O, Doamne, dacă a existat măcar o faptă bună pe tot parcursul călătoriei mele celei pământeşti, de dragul acelei unice fapte scapă-mă de tovărăşia oamenilor însetaţi de sânge şi fără de Dumnezeu.

O, Doamne, nădejdea mea în deznădejde.

O, Doamne, tăria mea în neputinţă.

O, Doamne, lumina mea în întuneric.

Pune măcar un deget pe fruntea mea şi-atunci voi învia. Sau, dacă sunt prea necurat pentru degetul Tău, îngăduie ca doar o rază de lumină din împărăţia Ta să strălucească asupra mea şi înalță-mă, înalță-mă din acest aşternut de viermi, o, Domnul meu preaiubit.

http://www.trilulilu.ro/video-diverse/sfantul-nicolae-velimirovici-rugaciuni-pe-malul-la

http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/reportaj/bisericuta-de-la-poalele-ceahlaului

vinieta