Protestantismul, neavând de unde să se revendice de la vreo tradiție, și constrâns să respingă în vreun fel inteligibil tradiția catolică, a prezentat credința drept o alegere.
Felul în care a făcut-o este complet alături de scop și dezastrul acestei grosolane neînțelegeri s-a lățit peste tot, ajungând argument în mâna adversarilor religiei. Mândria baptistului de a fi ”ales conștient” creștinismul (Isaac a ales conștient să stea pe o grămadă de lemne și tatăl său Avraam să ridice la el cuțitul?) s-a transformat în mândria ateului că el ”nu-și manipulează copiii” și în mândria pseudocredinciosului care are prejudecăți despre rațiune că ”a lăsat copilul să aleagă”. Ce să aleagă Mowgli lăsat în pădure despre posibilitatea de a scrie?
Religia adevărată nu este o opțiune ci dezvoltarea facultății de a opta. Ce facultate de a opta este aceea care face omul inapt să discearnă libertatea de viciu? Cultura de simpla exprimare? Tradiția de ipocrizie?
Aud părinți lăudandu-se <eu las copilul să aleagă când va fi matur>. Cumplit. Ei lasă copilul să fie imatur până vor alege, în locul lui, împrejurările. Adică: inaparentele constrângeri.

Alexandru Amarfei