Cuvintele se jucau în zare.

Lupta lor ajungea urmă

În toiul zilei, lupta le devenea

O aripă abstractă din mii de zboruri

pe care mașina de scris le citea

Strigau către cer: „noi nu suntem”

Dar cerul tacea…

Certau lumina fiindcă era

Certau, Doamne, chiar și îngerii

„Devenim litere și mai apoi puncte

De veniți arde”

Urmele umbrelor cădeau tăcere

Deveneau și ei o tăcere

Atunci roțile și spaima

Se agregau

Conturul se prefăcea în chip, cunoașterea în sine

Chimia era stăpână

Se rugau ei „adun-ne înăuntru, cu orice preț!”

Dar plata zâmbea deja

Atunci, un cuvânt mai isteț le-a spus

„Avem nevoie de un semn

Poate de întrebare?”

Atunci au văzut norii

„Norii nu plouă. Cum de scriem?”

Îndată un trăsnet aduse zarea în jos

Se cutremurau fiorii

http://www.youtube.com/watch?v=XB19PHS02ow

Mihai Nistor 

Imagine: Laisk Serg – Thoughts on the eternal