Regina hoților veni să-și ia tainul.

Nu cu prea mult în urmă

Ajunse-n satul uscat, cu pământ galben

Ars de soare,

Și cu albia râului secată,

Departe de Gangele născător de viață

Alături de soțul ei

Pyaar și banda lui proscrisă

În contra demonului alb.

Purta uniformă verde

Ca toți ceilalți

Și chipiul greu și mare i-ascundea pleata neagră

Și fruntea de măslin,

Căci nu se cuvenea ca banda lui Pyaar

Temută de-orișicine

S-ascundă o femeie…

Dar un copil privind-o,

Vâzându-i ochii mari

Gânditori-intuitivi,

Fața plecată, dulce

Și trunchiul adus de spate,

Strigă cât îl ținu gura:

„E fată, e femeie!

S-a născut femeia

Pe care Pyaar s-o țină lângă sine!

Pyaar ascunde-o fată!”

Sătenii-atunci începură

A zice

Cu voce tot mai răstită

Și agitându-și mâinile din ce în ce mai tare:

„Dar cine e aceasta

Și cine-a mai văzut

Femeie-n bandă de haiduci?!”

Atunci Pyaar temutul

Veni deodată lângă ea

Și-i smulse chipiul

Lăsând să-i curgă pleată neagră, lungă

Și fața să-i lucească-n soare

Și zise-n glas de tunet:

„ Ea e însăși zeița Laksmi,

Venită Devi să vă fie

Apa-n fântână v-o-ndulcească

Și s-o crească

Cu brațul ei vă apere…

De ea să ascultați!”

Și-atunci sătenii, încet,

Se strânseră în juru-i

Privind-o încontinuu

Cu zumzet de mirare și-ncântare

Și ea-i privea pe ei

Cu ochi de căprioară speriată.

Și ea lăsă atunci uniforma

Pt straiul alb al satului

Și se-ngriji de oameni

Bătrâni, femei, copii

Și nu-n prea multă vreme

Veni musonul

Pe care nici bătrânii nu și-l mai aduceau aminte

Și râul se umplu

Apa-n fântâni crescu

Și mai dulce și curată

Era ca niciodată.

Dar cum omul și cu lupul

Se-aseamănă prea mult

Cum amândoi au simțul

De-a rupe ce poate fi rupt

Ca nu cumva se-ntâmple

Să nu supraviețuiască,

Sătenii hotărâră

Pe Pyaar să-l omoare

Și-l împușcară-n spate

Dimineața, când la râu el coborâ.

Armele hoților le furară și-i alungară-n pripă

Iară pe-a lui consoartă

De pleata neagră, lungă

O luară

Și-o târâră-ntr-o veche magazie

Unde-o cu sete o bătură,

C-o ură ne-ntâlnită

Deși ea nu se-mpotrivea,

Pân-o făcură sânge

O rană vie, crudă

Ș-apoi cu toți o siluiră

Rând pe rând, cu sete,

Că-n mintea lor nu trebuia

Să poată face-atâtea cineva

Și să-i îndatoreze…

Iară ea sânge-n ochi vedea

Și peste tot în juru-i

Atât cât nici să țipe nu-i venea

Și sânge picuri îi părea

Că vine rar, de sus,

Căci agațat invers de tavan

Ar fi văzut un călăreț al morții

Ce bidiviul negru și-l hrănea

Cu hălci zbătând de carne…

Când totu-apoi se termină

Sătenii acolo o lăsară

Și ea din sat se strecură

Lăsând în urmă seara.

Ajunsă departe în pustie

Ea se-așeză să moară

Dar nu-i fu acest destinul ei

Căci o găsi un bătrân orb

Ce-o duse iute-acasă.

Așa grozavă arăta

O rană mare, vie

Și pânza ce-o acoperea

De-ar fi căzut în lături

Ar fi dat la iveală

Un trup de femeie,

Căci nimic din ce făcu în satul de ticăloși

Bărbătește nu fu…

În multe zile se-ntremă

Ș-apoi plecă-ntr-o seară

Hoții lui Pyaar de-i adună

Găsiră uniforme

Și merseră spre sat,

Iscoade trimițând întâi

Să le săreze fântâna

Și râul să li-l sece…

Și ajunseră odat’

Și regina hoților veni să-și ia tainul…

Acum nu mai avea chipiu

Și nici nu-i era teamă,

Strigă prin țipăt de femei, strigă ca o furtună:

„Să-i văd aici în șir pe toți,

Vreunul să nu scape…

Dar feriți femeile și copii

De ei sa nu v-atingeți!”

La scurt timp, hoții săi

Pe ticăloși îi strânseră

Și ei o priveau înmărmuriți

Căci zeița Kali le părea

Născută-n Scorpion

Și din gură o sabie-i ieșea

Lucind cu vârf de platină.

Pe fiecare ea îl lua

Și îi zdrobea genunchii

Ș-apoi cât timp urla și zvârcolea

Iar veșmântul alb se înroșea

Ea lung privea și-i zdrobea tâmpla…

Veni-nțeleptul satului

Și i s-aruncă-nainte:

„Eu știi că nu am fost cu ei,

Te rog mă ține minte!”

„Dar nici nimic atunci n-ai zis,

Vezi, nu-mi aduc aminte…

În stânga mea, te rog!”

Și pasul cum făcu

Nu-l mai așteptă

Ca pe ceilalți

Ci tâmpla i-o zdrobi direct

Cu vârful sabiei de platină.

Ș-apoi își puse hoții tot satul ca să-l ardă

Pământul ăla galben sterp

Cenușa să i-o-nghită…

Alexandru Ivan

Imagine: Paul Hitter‘s Art