* * *

doamne
cât sunt de abrupt
şi de stâncos
şi-nzăpezit
nicio veste bună
nu urcă până
la mine
numai singurătatea
îmi dă târcoale
de-un secol încoace.

      * * *

îmbrăcat
în cămaşă
albă de raze
alerg desculţ
prin troianul
de fluturi

  * * *

dincolo de ochii femeii
este o prisacă
cu stupi
plini de albine
care lăcrimează!

* * *

mă-nvaţă mărul
pe de rost
şi mă recită
în mugure crud
un tril de ciocârlie
îmi ţine adăpost
din nordul versului
şi până în sud.

* * *

poezia trage
perdeaua şi se culcă
o auzi
ca pe o fată mare
cum îşi dezbracă
unul câte unul
cuvintele
până rămâne
numai în semnul mirării…

      * * *

priveşte-mi
fruntea
şi
numără
câte
urme
ai
lăsat
în
viaţa
mea!

      * * *

hai să inventăm un joc
tu fii apă, eu sunt foc.

tu fii pom, eu umbra ta
şi aşa ne-OM completa.

tu fii poartă, eu sărut
tu fii masă, eu „tăcut”.

tu izvor, eu malul tău
tu fii bine, eu sunt rău.

tu fii tu, într-un cuvânt
eu un clopot de pământ.

    * * *

alunecăm
unul în celălalt –
eu ploaie
caldă de vară –
tu brazdă reavănă
proaspăt răsturnată
de un plug
tras de doi greieri
violeţi.
………………….
o! ce s-ar face
veşnicia fără noi?
ar fi cu două
clipe

  * * *

ursitoarele mi-au prezis
că o să mor
de trei ori:
o dată pentru mine
şi de două ori
pentru tine
… Poezie.

  * * *

te-ai dizolvat
ca mierea
într-o fântână cu venin
în ochiul meu stâng…
adio lacrimi de acum
din ochi vei curge
tu când o să plâng

Girel Barbu