Cântarea 1. Glasul 1

Irmosul:

«Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu bucurie, popoare, lăudaţi-L, că S-a preaslăvit».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

Creştinilor scăpare, celor căzuţi îndreptare tu eşti, Preacurată, jertfelnic de împăcare pentru cei căzuţi; izbăveşte-mă pe mine de înfricoşătoarea judecată şi de focul cel nestins, dăruindu-mi viaţa cea veşnică. În deznădăjduire pururea zac, cugetând la mulţimea căderilor mele şi la hotărârea dreptului Judecător;

Stăpână de Dumnezeu Născătoare, fii mie dumnezeiască mijlocitoare, împăcându-L pe El pentru mare mila Ta! Slavă…

Fecioară singură vrednică de laudă, Fecioară care ai întrupat pe Dumnezeu, care ai dăruit tuturor viaţa veşnică, luminează-mă cu lumina pocăinţei, risipind întunericul căderilor mele. Şi acum…

Iată, către tine acum scap, acoperământul şi dumnezeiescul meu sprijin; deschide-mi mie izvoarele harului tău, nu te mânia pe mine, nu mă trece cu vederea, nici nu mă lepăda pe mine, cel pierdut.

Cântarea a 3-a

Irmosul:

«Fiului, Celui născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci, şi mai pe urmă din Fecioară întrupat, fără sămânţă, lui Hristos-Dumnezeu să-I strigăm: Cel ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti Doamne».

Toţi prorocii pe tine, Maica lui Dumnezeu, mai dinainte te-au propovăduit prin taine străine, a căror plinire limpede văzând-o, credem şi cerem să dobândim prin tine dumnezeiasca bucurie.

Mai cuprinzătoare decât cerurile fiind văzută, ai cuprins pe Dumnezeul tuturor şi în braţele tale ai ţinut pe Cel ce ţine toate, Preacurată; pentru aceea mă rog ţie, pe mine, cel ţinut de înfricoşătoare patimi, degrab mă slobozeşte. Slavă…

Tu, Fecioară, celor aflaţi în nevoi şi în necazuri le eşti apărătoare tare, celor în furtuna vieţii le eşti bună cârmuitoare; de aceea, rugându-mă, strig ţie: Dăruieşte robului tău ajutorul tău, Fecioară preacurată. Şi acum…

Stăpâna lumii, mântuirea credincioşilor şi apărarea, primind lacrimile mele şi suspinurile cele din adâncul inimii trimise către tine, Preacurată, izbăveşte-mă pe mine de multe căderi şi de necazuri.

Cântarea a 4-a

Irmosul:

«Toiag din rădăcina lui Iesei, şi floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioara ai odrăslit, Cel lăudat din muntele cel cu umbra deasă. Venit-ai întrupându-Te din cea neispitită de bărbat, Cel fără de trup şi Dumnezeu. Slavă puterii Tale, Doamne!».

Pe tine singură, după Dumnezeu, noi, credincioşii, te avem neînfruntată nădejde şi apărare, prin mijlocirile tale, izbăveşte-ne pe noi de vrăjmaşii noştri cei văzuţi şi nevăzuţi, de toată vătămarea şi de ispitele cele de multe feluri, ca pe tine fără de încetare să te slăvim.

De închipuirile cele materialnice, Curată, curăţindu-mi mintea, arată-mă plin de dumnezeiasca iubire, pururea cele dumnezeieşti să cuget, cele dumnezeieşti să grăiesc şi cu osârdie cele dumnezeieşti să faptuiesc, ca să scap de înfricoşata, veşnica osândă. Slavă…

Altă apărătoare şi ajutătoare şi zid nebiruit n-am dobândit pe pământ afară numai pe tine singură, Curată, fără de prihană Născătoare de Dumnezeu: căci tu eşti nădejdea, mântuirea, acoperământul şi ajutorul meu şi iertarea păcatelor. Şi acum…

Surpă îndrăznirea cea rea a vrăjmaşului şi uneltirile lui cele aduse împotriva mea; îmbracă-mă cu puterea ta, Preanevinovată, păzindu-mă pururea nerănit, teafăr şi nevătămat pe mine, cel ce te cinstesc pe tine cu adevărat.

Cântarea a 5-a

Irmosul:

«Dumnezeu fiind al păcii, Tată al îndurărilor, pe îngerul sfatului Tău celui mare, dăruindu-ne pace, L-ai trimis nouă; deci, fiind povăţuiţi la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, dis-de-dimineaţa venind, Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni».

Îndreptarea tuturor celor căzuţi tu eşti, grabnică cercetare celor bolnavi, pentru aceea pe mine, cel căzut cumplit în păcate şi bolnav cu sufletul, vindecă-mă şi mă mântuieşte îndreptându-mă, Fecioară, cu atotputernică mâna ta, Stăpână.

Drept arme mântuitoare, te rog pe tine, Fecioară, din înălţimi grabnic îmi dăruieşte: dumnezeiasca ta apărare, acoperământul şi puterea ta, cu care, biruind lucrătura începătorului răutăţii, să fiu învrednicit de dumnezeiasca mântuire, de Dumnezeu fericită Fecioară. Slavă…

Palat dumnezeiesc al Cuvântului, Preacurată, pe mine, care sunt atelier al duhurilor răutăţii prin fapte de ruşine şi care împlinesc în chip fără de minte voia lor, prin pocăinţă arată-mă sălaş al lui Dumnezeu. Şi acum…

În ceasul cel de pe urmă al ieşirii mele şi al despărţirii sufletului de trup arată-te mie ajutor şi sprijin, alungând de la mine pe vrăjmaşii mei cei nevăzuţi care mă atacă şi du-mă la Dumnezeu.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

«Din pântece pe Iona, ca pe un prunc, l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit, iar Cuvântul, în Fecioară sălăşluindu-Se şi trup luând, a ieşit, lăsând-o nestricată. Că Cel ce n-a primit stricăciune, pe ceea ce L-a născut o a păzit nevătămată».

Uşă dumnezeiască, rază şi izvor al luminii veşnice te-ai făcut căci plinătatea Dumnezeirii întreagă s-a sălăşluit în chip de negrăit în pântecele tău, Preanevinovată, a căreia energie firească şi strălucire o dai în dar celor ce au nevoie.

Odată cu tine, Fecioară, moartea s-a oprit, căci ai născut pe Hristos – Viaţa Care dăruieşte celor ce cred curat în El nemuritoarea şi dumnezeiasca mântuire; pe Acesta roagă-L, Preasfântă, să izbăvească de păcate pe robii tăi. Slavă…

Te-ai făcut vas al mirului celui înţelegător care a înmiresmat tot pământul cu buna mireasmă a dumnezeirii, Preasfântă Mireasă a Iui Dumnezeu; pentru aceea, cu buna mireasmă a rugăciunii tale alungă din sufletul meu toată urâciunea căderilor mele. Şi acum…

Focul plăcerilor mă arde cu tărie şi întristează pururea smeritul meu suflet şi mă trage la lucrarea celor nefireşti şi nelegiuite, ci tu, care ai născut dumnezeiescul foc, stinge focul acesta care mă veştejeşte, ceea ce eşti mântuirea mea, Mireasă a lui Dumnezeu.

Sedealna.

Glasul 1

Mormântul tău Mântuitorule Sfeşnic aurit al soarelui slavei, candelă cu albă strălucire a luminii celei neapuse, nor prealuminat, strălucire a Tatălui, luminează ochii cei orbiţi ai inimii mele, cu mărgăritarele cele fără de prihană şi cu dumnezeieştile străluciri.

Cântarea a 7-a

Irmosul:

«Tinerii, în dreapta credinţă fiind crescuţi, păgâneasca poruncă nebăgând-o în seamă, de groaza focului nu s-au spăimântat; ci în mijlocul văpăii stând, au cântat: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat».

Cleştele pe care l-a văzut oarecând Isaia Proorocul tu eşti, Fecioară, care ai purtat în pântecele tău dumnezeiescul cărbune, pe Hristos, Care arde toată materia păcatului şi luminează sufletele credincioşilor.

Ca ploaia pe lână, pogorându-Se în pântecele tău, S-a întrupat, râul păcii, izvorul bunătăţii, picătura cea numărată a ploii: Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvântat. Slavă…

Mireasă a lui Dumnezeu, Marie, nădejdea şi bucuria celor ce te laudă pe tine, rupe lanţurile păcatelor mele cu rugăciunile tale şi leagă-mă cu legătura iubirii de oameni a lui Hristos, ca şi eu să înfloresc roadele virtuţii. Şi acum…

Ridică-mă, Fecioară, din adâncul faptelor mele de ruşine; potoleşte, Preacurata, valul patimilor mele; dezleagă împietrirea inimii mele şi dăruieşte-mi izvor de lacrimi.

Cântarea a 8-a

Irmosul:

«Cuptorul cel cu foc răcorit a arătat de demult închipuirea minunii celei mai presus de fire, pentru că focul n-a ars pe tineri, arătând dumnezeiasca naştere a lui Hristos, cea fără de sămânţă, din Fecioară. Pentru aceea, lăudând, să cântăm: Să binecuvinteze toată zidirea pe Domnul şi să-l preaînalţe întru toţi vecii».

Prihană în frumuseţea ta nu este, Fecioară. Căci tu singură fiind văzută din veac prin strălucirile fecioriei tale celei cu totul fără prihană, ai luminat lumea cu lumina fecioriei; pentru aceasta lăudându-te strigăm:

Să binecuvinteze toată zidirea pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii. Vas al dumnezeirii care ţii mana, te-am cunoscut pe tine, Fecioară, chivot şi masă, şi sfeşnic, tron al lui Dumnezeu, palat şi pod care duci la dumnezeiasca viaţă pe cei care cântă:

Să binecuvinteze toată zidirea pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii. Binecuvântăm pe Tatăl…

Ancoră preasigură dobândindu-te pe tine, nădejdile mântuirii noastre întru tine le punem, Născătoare de Dumnezeu; fii dar nouă, rugătorilor tăi, liman şi zid nebiruit; îndreaptă-ne ca să strigăm fără încetare: Să binecuvinteze toată zidirea pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii. Şi acum…

Ascultă suspinul inimii mele, auzi glasul plângerii mele, Preasfântă Stăpână; nu trece cu vederea zdrobirea sufletului meu, ci dăruieşte-mi desăvârşită dezlegare păcatelor mele şi învredniceşte-mă şi pe mine de bucuria viitoare, ca să te slăvesc pe tine întru toţi vecii. Să lăudăm...

Irmosul:

«Cuptorul cel cu foc răcorit a arătat de demult închipuirea minunii celei mai presus de fire, pentru că focul n-a ars pe tineri, arătând dumnezeiasca naştere a lui Hristos, cea fără de sămânţă, din Fecioară. Pentru aceea, lăudând, să cântăm: Să binecuvinteze toată zidirea pe Domnul şi să-l preaînalţe întru toţi vecii».

Cântarea a 9-a

Irmosul:

«Închipuirea naşterii tale celei curate a arătat-o rugul cel ce ardea cu foc, dar nu se mistuia. Şi acum te rugăm să stingi văpaia ispitelor cea năpustită asupra noastră, ca neîncetat să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu».

Ca să te cinstesc pe tine, Fecioară, cu bucurie prin cântări de mulţumire, şi să te preamăresc pe tine prin toată viaţa mea, scoate-mă din gura leului, care cumplit răcneşte, luptându-se să mă înghită pe mine.

Fiind mai înainte văzută templu sfânt şi palat curat al lui Hristos, Care cu adevărat mai înainte de veci împărăţeşte şi stăpâneşte toată făptura; pentru aceasta inima mea de patimile cele necurate o curăţeşte.Slavă…

Opreşte cugetele trupului şi potoleşte tulburarea patimilor celui care la acoperământul tău scapă, Născătoare de Dumnezeu, şi care te are pe tine temei al nădejdii, dumnezeiască ajutătoare şi apărătoare. Şi acum…

Ridică sufletul meu, Stăpână, către tine, căci cu toată credinţa întru tine m-am încrezut; să nu Fie ruşinat, Stăpână, în veac robul tău; nici să râdă de mine vrăjmaşii mei cei înţelegători, nici să mă apuce pe mine în ceasul plecării mele.

Prosomii.

Glasul 1

Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti Bucură-te, templu preasfânt al Preasfântului Dumnezeu; bucură-te, a împăraţilor nebiruită îndrăzneală, apărătoarea tuturor pământenilor; bucură-te, adânc nemăsurat; bucură-te, înălţime neînţeleasă; bucură-te, bucuria şi mângâierea celor întristaţi.

Bucură-te, Mireasă a Tatălui celui mai înainte fără de început, Preanevinovată; bucură-te, Fecioară şi Maică a Fiului celui împreună fără de început cu Tatăl; bucură-te, vasul curăţiei.

Bucură-te, ceea ce lui Adam ai deschis raiul; bucură-te, norul cel prealuminat, care pe cei credincioşi îi ocroteşti şi îi acoperi.

Bucură-te, templu dumnezeiesc al luminii celei neapropiate; bucură-te, ţarina cea cu bună roadă, care ai odrăslit spicul cel nearat; bucură-te, întărirea celor nenorociţi; bucură-te, îndreptare, Născătoare de Dumnezeu; bucură-te, pod care îi duci pe toţi la viaţă cu rugăciunile tale.

Felurimi de patimi înviforează smeritul meu suflet şi îl trag în adâncul deznădejdii; ci tu, venind mai înainte, mântuieşte-mă ca o bună căci la tine am scăpat; apărătoarea mea cea tare şi puternică, nu trece cu vederea cererea mea.

Dedicat lui A. L.