Cine are smerenie recunoaște ce anume este el însuși în față atotputerniciei lui Dumnezeu.

În mândrie există uitarea lui Dumnezeu și uitarea limitelor noastre. Smerenia nu poate fi dobândită fără o conștiință sporită a prezenței lui Dumnezeu. Cine are smerenia se bucură în Dumnezeu, se bucură de infinitatea lui Dumnezeu, nu însă ca de o posesiune, ci ca de un dar. El primește în același timp nemărginirea și iubirea.

Nu-i place să fie remarcat de ceilalți, dar are bucuria de a trăi, de a se îmbogăți în Dumnezeu; prin această el este mai fericit decât alții. Smerenia nu este o mutilare; este o modalitate de a ne largi orizontul interior, de a spori în înțelegere, de a fi mai înțelept și mai liber, de a nu mai fi dependent de părerile altora, de a nu mai lucra sub presiunea altora. Toate acestea Dumnezeu i le da ca mărturie a iubirii Lui:

“Dat-ai veselie în inima mea, mai mare decât veselia pentru rodul de grâu, de vin și de untdelemn”.

Smerenia eliberează mintea. Prin ea ne regăsim eul nostru autentic care exercită farmecul prezenței lui Dumnezeu. Cine are smerenia devine un înțelept fără a se afirmă în fața celorlalți. El exercită o atracție asupra tuturor; este respectat fără ca el să o ceară.

Smerenia se dobândește treptat. Prin gândul continuu la Dumnezeu mintea Îl lasă pe Duhul Sfânt să lucreze în ea. Smerenia este un dar al Duhului care se manifestă ca blândețea lui Hristos. Dobândirea tuturor virtuților este însoțită de o conștiința sporită a lui Dumnezeu. Cât timp suntem încă în strădaniile pentru dobândirea virtuților, nu avem simțirea duhovnicească a harului lui Dumnezeu. Cu timpul, această conștiința a lui Dumnezeu devine atât de puternică, încât aceste eforturi nu mai sunt anevoioase.

La început, conștiința lui Dumnezeu este legată de frică de Dumnezeu. Știm că Dumnezeu ne privește, dar nu Îl vedem încă. Ne gândim la El, Îi cerem ajutorul, dar nu-L simțim încă. Dar când ajungem la o curățire a patimilor, când devenim liberi, când nu mai suntem preocupați de noi înșine, atunci conștiința lui Dumnezeu este diferită. Acum Îl simțim ca dulceață, simțim atracția și Farmecul Său. Smerenia ne conferă o anumită odihnă în Dumnezeu; Dumnezeu ne ia ca pe niște copii și ne arată într-o legănare iubirea Sa.

Omul care se smerește în față lui Dumnezeu are înăuntrul lui o comoară ce depășește toate bucuriile și satisfacțiile celorlalți. El și-a vândut toate bunurile exterioare, pentru că a găsit în inima sa această neprețuită comoară, care este Dumnezeu.