Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

Doamne, miluiește (de 12 ori),

Veniți să ne închinăm… (de trei ori), apoi

Psalmul 50,

http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=50

Și îndată:

Canonul Sfintei Împărtăşiri

Acest canon face parte din Rânduiala Sfintei Împărtășiri.

Cântarea 1:

Irmos: Veniţi popoare să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a proslăvit.

Stih: Inimă curată zidește întru mine, Dum­­nezeule, și duh drept înnoiește întru cele din­lăuntru ale mele.

Pâine a vieții celei veșnice să-mi fie mie Trupul Tău cel sfânt, Milos­tive Doamne, și scump Sângele Tău, și tă­mă­duire durerilor celor de multe feluri.

Stih: Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.

Învrednicește-mă, Stăpâne, pe mine, nevrednicul, să mănânc Trupul Tău cel preacurat și să beau Sângele Tău cel preascump, cu credință și cu dragoste.

Slavă…,

Întinat fiind cu lucruri netrebnice, eu, ticălosul, nu sunt vrednic să mă îm­păr­­tășesc cu preacuratul Tău Trup și cu dumnezeiescul Tău Sânge, Hris­­toase; ci fă-mă vrednic de aceasta.

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Dumnezeiască Mireasă, ceea ce ești bună și binecuvântată, care ai odrăslit Spicul cel nearat spre mântuire lumii, învrednicește-mă ca, mân­cându-L pe Acesta, să mă mântuiesc.

Cântarea 3:

Irmos: Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei, că s-a veselit duhul meu a cânta: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne.

Dă-mi, Hristoase, picături de la­crimi, care să-mi curățească necu­răția inimii mele, ca, fiind curățit, în cuget curat, cu credință și cu frică să vin, Stăpâne, spre împărtășirea Da­rurilor Tale.

Spre iertarea păcatelor să-mi fie mie Preacuratul Tău Trup și dum­ne­­ze­ies­cul Tău Sânge, și spre îm­păr­­tă­șirea cu Duhul Sfânt, și spre viața de veci, Iubitorule de oameni, și spre în­de­păr­tarea durerilor și a necazurilor.

Slavă…,

Doamne, învrednicește-mă să mă îm­­părtășesc fără de osândă cu prea­curat Trupul Tău și cu scumpul Tău Sân­ge, și să slăvesc bunătatea Ta.

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Preacurată, ceea ce ești masă a Pâinii Vieții, care S-a pogorât de sus, pentru milă, și a dăruit lumii viață nouă, în­vrednicește-mă acum și pe mine, ne­vrednicul, să gust cu frică din Acesta și să fiu viu.

Doamne, miluiește (de trei ori).

Sedealna:

Foc și lumină să-mi fie mie primi­rea Preacuratelor și de viață făcă­toare­lor Tale Taine, Mântui­torule, arzând ne­ghina păcatelor și lumi­nându-mă peste tot, spre cuvân­ta­rea de Dum­ne­zeu cea adevărată; că nu voi da înșelă­ciunii vrăjmașului cele sfinte, nici Îți voi da sărutare înșe­lă­toare, ci ca desfrâ­nata, căzând îna­intea Ta, și ca tâlharul, măr­tu­ri­sindu-mă, strig către Tine: Po­me­nește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta.

Cântarea 4:

Irmos: Venit-ai din Fecioară, nu sol, nici înger, ci Tu Însuţi, Domnul, Te-ai Întrupat şi m-ai mântuit pe mine, tot omul.

Întrupându-Te, Mult-milostive, voit-ai a Te da spre junghiere, ca un miel, pentru păcatele noastre. Pen­tru aceasta mă rog Ție să curățești și păcatele mele.

Tămăduiește rănile sufletului meu, Doamne, și mă sfințește tot și mă în­vred­nicește, Stăpâne, să fiu părtaș dum­nezeieștii Tale Cine celei de taină eu, ticălosul.

Slavă…

Să stăm toți cu frică și cu cutre­mur, ținând ochii inimii sus și stri­gând către Mântuitorul: Întărește-ne și ne înțe­lep­­­țește, Milostive Doamne, întru frica Ta.

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Fă și mie milostiv pe Cel ce L-ai purtat în pântecele tău, stăpână, și mă păzește pe mine, robul tău, neîn­tinat și fără de prihană, ca, primind înăuntrul meu Mărgăritarul cel duhovnicesc, să mă sfințesc.

Cântarea 5:

Irmos: Dătătorule de lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, povăţuieşte-ne cu lumina Poruncilor Tale; că afară de Tine pe alt dumnezeu nu ştim.

Precum ai zis mai înainte, Hris­toase, fii acum cu smeritul robul Tău și pe­trece întru mine, precum ai fă­găduit, că, iată, mănânc Trupul Tău cel dumnezeiesc și beau Sângele Tău.

Cuvinte al lui Dumnezeu și Dum­ne­zeule, cărbunele Trupului Tău să-mi fie mie, întunecatului, spre lumi­nare, și Sângele Tău spre curățirea întinatului meu suflet.

Slavă…,

Având suflet întinat și buze necurate, nu cutez să mă apropii de Tine, Hristoase, și să primesc Trupul Tău; ci fă-mă vrednic de aceasta.

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Marie, Maica lui Dumnezeu, care ești sălaș scump al bunei miresme, cu rugă­ciunile tale fă-mă vas ales pentru a mă împărtăși cu Sfintele Taine ale Fiului tău.

Cântarea 6:

Irmos: Întru adâncul păcatelor căzând, Bunule, ca Proorocul Iona din chit, strig Ţie: scoate din stricăciune viaţa mea, Iubitorule de oameni

Mintea și sufletul, inima și trupul, sfin­țește-mi-le, Mântuitorule, și mă în­vred­nicește fără de osândă, Stă­pâne, să mă apropii de înfrico­șă­toa­rele Tale Taine.

Ca, înstrăinându-mă de patimi, să am adăugirea harului Tău și întă­rirea vieții, prin împărtășirea cu Sfintele Tale Taine, Hristoase.

Slavă…,

Cu frică și cu cutremur să ne apro­­piem toți de dumnezeieștile Taine ale lui Hristos și să primim adevăratul și sfântul Lui Trup și adevăratul, sfân­tul și scumpul Lui Sânge.

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Dumnezeule, Cuvântul lui Dum­nezeu cel Sfânt, sfințește-mă acum cu totul pe mine, cel ce vin către dumneze­ieștile Tale Taine, pentru ru­­găciunile Sfintei Maicii Tale.

Apoi: Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă…, Și acum…

Condacul:
Podobie: Cele de sus căutând de tot necazul ne izbăvim, de Dumnezeu Născătoare.

Să nu mă treci cu vederea, Hris­toase, pe mine, cel ce primesc Pâinea, adică Trupul Tău, și dumnezeiescul Tău Sânge, și mă împărtășesc cu Prea­­curatele și înfricoșătoarele Tale Taine, Stăpâne; să nu-mi fie mie, ticălo­su­lui, spre osândă, ci spre viața veșnică și fără de moarte.

Cântarea 7:

Irmosul: Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, lămuritu-s-au ca aurul în topitoare, că în cuptorul cel cu foc, ca într-o cămară luminată dănţuiau, strigând: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Împărtășirea nemuritoarelor Tale Tai­ne, Hristoase, să-mi fie mie acum izvor de bunătăți, lumină, viață, nepă­­­ti­­mire și solire spre adăugirea și în­mulțirea dumnezeieștii Tale bună­tăți, ca să Te slăvesc pe Tine, Cel ce singur ești bun.

Izbăvește-mă de patimi, de vrăj­mași, de nevoi și de tot necazul, pe mine, cel ce mă apropii acum cu cu­tre­mur, cu dragoste și cu sfială, Iubi­­to­rule de oa­meni, de Tainele Tale cele nemuri­toare și dumne­zeiești, și-Ți cânt Ție: Bine ești cuvântat, Doamne, Dum­nezeul părinților noștri.

Slavă…,

Suflete al meu ticălos, suflete pă­timaș, înspăimântează-te văzând prea­­slă­­vitele Taine; lăcrimează suspi­nând și bătându-te în piept, strigă și zi: Doam­­ne, curățește-mă pe mine, desfrânatul.

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Ceea ce ai născut pe Mântuitorul Hristos mai presus de minte, de Dum­­nezeu dăruită, ție, celei curate, mă rog acum eu, robul tău cel necurat: Pe mine, cel ce voiesc să mă apropii acum de Tainele cele Preacurate, cu­rățește-mă întru totul de întină­ciu­nea trupului și a sufletului.

Cântarea 8:

Irmos: Cel Ce în cuptorul cel cu foc pe tinerii cei cuvântători prin cântare i-ai mântuit, binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Cereștilor, înfricoșătoarelor și Sfin­­­telor Tale Taine, Hristoase, și Cinei Tale celei dumnezeiești și de taină și pe mine, cel deznădăjduit, acum păr­taș a fi mă învrednicește, Dumne­ze­ule, Mân­tuitorul meu.

Către a Ta milostivire alergând, Bu­nule, cu frică strig către Tine: Pe­­­trece întru mine, Mântuitorule, și eu întru Tine, precum ai zis; că iată, în­drăz­nind spre mila Ta, mănânc Trupul Tău și beau Sângele Tău.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Mă cutremur, primind focul, să nu mă aprind ca ceara și ca iarba. O, în­fri­­­co­șă­toare Taină! O, mi­losti­vire a lui Dumnezeu! Cum eu, tină fiind, mă împărtășesc cu dumne­zeies­cul Trup și Sânge și mă fac fără stricăciune!

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Cu adevărat, Maica lui Dumne­zeu, în pântecele tău S-a copt Pâinea cea dumnezeiască a Vieții, păzind nevă­tă­mat pântecele tău cel nevinovat. Pen­tru aceasta te lăudăm pe tine ca pe hrănitoarea noastră, întru toți vecii.

Cântarea 9:

Irmos: Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu şi Domnul, întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta, pe Născătoarea de Dumnezeu, cea Prealăudată, o slăvim. 

Bun este Domnul, gustați și vedeți; că de demult, pentru noi, precum suntem noi făcându-Se, și o dată pe Sine Părintelui Său ca jertfă adu­cându-Se, puru­rea Se jun­ghie, sfin­țind pe cei ce se împărtășesc cu Dânsul.

Cu sufletul și cu trupul să mă sfin­­țesc, Stăpâne, să mă luminez, să mă mântuiesc, să-Ți fiu Ție locaș prin îm­părtășirea Sfintelor Taine, avându-Te pe Tine locuitor întru mine, împreună cu Tatăl și cu Duhul, Fă­cătorule de bine, Mult-milostive.

Slavă…,

Ca focul și ca lumina să-mi fie mie Trupul și Sângele Tău cel scump, Mân­­tuitorul meu, arzând materia pă­catului și mistuind spinii pati­mi­lor și lu­mi­nân­du-mă tot pe mine, cel ce mă în­chin Dumnezeirii Tale.

Și acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Dumnezeu S-a întrupat din sân­giu­i­rile tale cele curate. Pentru aceasta te laudă pe tine, stăpână, tot neamul și te slăvește mulțimea îngerilor, că prin tine au văzut pe Cel ce stă­pâ­nește toate, luând ființă omenească.

Psalmul 22
Al lui David

Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc de pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povățuitu-m-a pe căile dreptății, pentru numele Lui. Că de voi și umbla în mijlocul morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești. Toiagul Tău și varga Ta, acestea m-au mângâiat.Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu și paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic. Și mila Ta mă va urma în toate zilele vieții mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.

Psalmul 23
Al lui David

Al Domnului este pământul și plinirea lui; lumea și toți cei ce locuiesc în ea. Acesta pe mări l-a întemeiat pe el și pe râuri l-a așezat pe el. Cine se va sui în muntele Domnului Și cine va sta în locul cel sfânt al Lui? Cel nevinovat cu mâinile și curat cu inima, care n-a luat în deșert sufletul său și nu s-a jurat cu vicleșug aproapelui său. Acesta va lua binecuvântare de la Domnul și milostenie de la Dumnezeu, Mântuitorul său. Acesta este neamul celor ce-L caută pe Domnul, al celor ce caută fața Dumnezeului lui Iacob. Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul Cel tare și puternic, Domnul Cel tare în război. Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei.

Psalmul 115

Crezut-am, pentru aceea am grăit, iar eu m-am smerit foarte. Eu am zis întru uimirea mea: Tot omul este mincinos! Ce voi răsplăti Domnului pen­tru toate câte mi-a dat mie? Pa­ha­rul mântuirii voi lua și numele Dom­nului voi chema. Făgăduințele mele le voi plini Domnului, înaintea a tot po­porul Său. Scumpă este îna­intea Dom­nului moartea cuvioșilor Lui. O, Doam­ne, eu sunt robul Tău, eu sunt robul Tău și fiul roabei Tale; rupt-ai legăturile mele. Ție-Ți voi jertfi jertfă de laudă și nu­mele Dom­nului voi chema. Făgădu­in­țele mele le voi plini Domnului, îna­intea a tot poporul Lui, în curțile casei Dom­nului, în mij­locul tău, Ierusalime.

Slavă…, Și acum…, Aliluia (de trei ori) și trei metanii. Și aceste tropare:

Fărădelegile mele trece-le cu ve­derea, Doamne, Cel ce Te-ai născut din Fecioară, și curățește inima mea, fă­când-o biserică a Preacu­ratului Tău Trup și Sânge, și nu mă lepăda pe mine de la fața Ta, Cel ce ai nemă­su­rată mare milă.

Slavă…,

Spre împărtășirea Sfintelor Tale Taine cum voi îndrăzni eu, nevred­nicul? Că de voi cuteza să mă a­pro­pii de Tine, laolaltă cu cei vrednici, haina mă vă­dește că nu este de cină și osândă voi pricinui prea păcătosului meu su­flet; ci curățește, Doamne, necu­răția sufletului meu și mă mântuiește, ca un iubitor de oameni.

Și acum…,

Mare este mulțimea greșelilor mele, Născătoare de Dumnezeu. La tine alerg, Curată, mântuire trebuindu-mi. Cerce­­tează neputinciosul meu suflet și te roagă Fiului tău și Dumne­zeu­lui nostru să-mi dă­ruiască iertare de relele ce am făcut, ceea ce ești una binecuvântată.

Iar în Sfânta și Marea Joi, se zice acesta:

Când măriții ucenici, la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău cre­din­cios, cu iubirea de ar­gint îmbol­nă­vin­du-se, s-a întunecat și ju­de­căto­rilor celor fără de lege pe Tine, Ju­de­cătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iu­bitorule de avuții, pe cel ce pentru acestea spân­zurare și-a ago­nisit; fugi de sufletul nesățios, care a îndrăznit unele ca aces­tea asupra Învățătorului, Cel ce ești spre toți bun, Doamne, slavă Ție!

Apoi: Doamne, miluiește (de 40 de ori) și metanii câte vei putea. După aceasta, zicând aceste stihuri, fii cu luare-aminte spre în­dreptarea ta:

Trupul Stăpânului vrând să-L pri­­mești spre hrană,
Fii cu frică să nu te arzi, că foc este;
Sângele Lui vrând să-L bei spre împărtășire,
Mergi și cu cei ce te-au mâhnit te împacă,
Și așa îndrăznește de ia hrana sfântă.
Vrând să te-mpărtășești cu Jertfa cea de Taină,
Cu al Stăpânului Trup făcător de viață,
Întru acest chip te roagă cu cu­tremur:

Rugăciunea întâi, a Sfântului Vasile cel Mare:

Stăpâne Doamne, Iisuse Hris­toase, Dumnezeul nostru, Cel ce ești iz­vo­rul vieții și al nemuririi, Fă­cătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Fiul Tatălui celui fără de început, Cel ce ești îm­preună-veșnic cu Dânsul și împreună fără de început, Care pen­tru multa bu­nă­tate, în zilele cele din urmă, ai purtat Trup și Te-ai răs­tignit, și Te-ai jertfit pentru noi, cei nemul­țumitori și nerecunoscători, și cu Sângele Tău ai înnoit firea noastră cea stricată prin păcat, Însuți Îm­părate, Cel ce ești fără de moarte, primește și pocăința mea, a păcă­to­sului, și pleacă urechea Ta către mine și as­cultă graiurile mele, că am greșit, Doamne; greșit-am la cer și în­a­intea Ta și nu sunt vrednic a căuta spre înălțimea slavei Tale. Că am mâniat bunătatea Ta, călcând învățătu­rile Tale și neascultând poruncile Tale. Ci Tu, Doamne, fără răutate fiind, În­delun­g-răbdător și Mult-milostiv, nu m-ai dat pe mine să pier cu fără­de­le­gile mele, în tot chipul aștep­tând în­toar­­cerea mea. Că Tu ai zis, Iubi­torule de oameni, prin proorocul Tău: „Cu vrere nu voiesc moartea păcă­to­­sului, ci să se întoarcă și să fie viu”. Că nu vrei, Stăpâne, să pierzi făptura mâi­nilor Tale, nici nu vo­iești pier­derea oamenilor, „ci vrei ca toți să se mântuiască și la cu­noș­tința adevă­rului să vină”. Pentru aceasta și eu, deși sunt ne­vrednic cerului și pă­mân­­tului și acestei vieți trecătoare, pentru că m-am supus cu totul pă­catului și m-am făcut rob dezmier­dă­rilor și am necinstit chi­pul Tău, dar fiind făptura și zidirea Ta, nu dez­nă­­dăjduiesc de a mea mântuire, eu ti­că­losul, ci, nădăj­duind în milosti­virea Ta cea fără de margini, vin către Tine: Primește-mă deci și pe mine, Iubi­torule de oameni Hristoase, ca pe desfrânata și ca pe tâlharul, ca pe va­meșul și ca pe fiul cel pierdut, și ridică sarcina cea grea a păcatelor mele, Cel ce ridici păcatul lumii și tămăduiești neputințele oamenilor; Cel ce chemi la Tine pe cei os­teniți și împovărați și le dai odihnă; Cel ce n-ai venit să chemi la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, și mă cură­țește de toată necurăția trupului și a sufletului. Învață-mă să săvâr­șesc sfin­­țenie întru frica Ta, ca, întru cu­rată mărtu­risirea cugetului meu, pri­mind părticica Sfintelor Tale Taine, să mă unesc cu Sfântul Tău Trup și Sânge și să Te am pe Tine locuind și petrecând întru mine împreună cu Tatăl și cu Sfân­tul Duh. Așa, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, să ­nu-mi fie mie spre osândă îm­părtășirea Preacura­te­lor și de viață făcă­toa­relor Tale Taine, nici să ajung neputincios cu su­fletul și cu trupul, împărtășindu-mă cu nevrednicie; ci dă-mi, până la suflarea mea cea mai de pe urmă, fără de osândă să pri­mesc părticica Sfintelor Tale Taine, spre îm­păr­tășirea cu Duhul Sfânt, ca merinde pentru viața de veci și spre răs­puns bine primit la înfricoșă­to­rul Tău scaun de judecată, ca și eu, dimpreună cu toți aleșii Tăi, să fiu părtaș bunătă­ților Tale celor nestri­că­cioase, pe care le-ai gătit, Doamne, celor ce Te iubesc pe Tine, întru care ești prea­slăvit în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua, a Sfântului Ioan Gură de Aur:

Doamne, Dumnezeul meu, știu că nu sunt vrednic, nici în stare ca să intri sub acoperământul casei sufletului meu, pentru că este cu totul pustiu și surpat și nu afli în mine loc potrivit ca să-Ți pleci capul. Ci, pre­cum din înăl­țime Te-ai plecat pentru noi, pleacă-Te și acum spre smerenia mea. Și, precum ai binevoit a Te culca în peșteră și în ieslea necuvântă­toa­relor, așa binevo­iește a intra și în ieslea ne­cuvântătorului meu suflet și în întinatul meu trup. Și, precum n-ai socotit lucru nevrednic a intra și a cina împreună cu păcătoșii în casa lui Simon cel lepros, așa bine­voiește a intra și în casa sme­ritului, leprosului și păcătosului meu suflet. Și, precum n-ai îndepărtat pe des­frânata cea păcătoa­să, cea asemenea mie, care a venit și s-a atins de Tine, așa Te mi­lostivește și de mine, pă­că­tosul, care vin să mă ating de Tine. Și, precum nu Te-ai scâr­bit de întinata și necurata ei gură, ce Te-a să­ru­tat, așa nu Te scârbi nici de întinata și mai ne­curata mea gură, nici de buzele mele cele necurate și pângărite și de limba mea cea cu totul necu­rată. Ci să-mi fie mie căr­bunele Prea­sfân­­tului Tău Trup și al Scumpului Tău Sânge spre sfințire și spre luminare, spre însănătoșirea sme­­ri­­tului meu su­flet și trup, spre ușurarea greutății greșelilor mele celor multe, spre paza de toată lucrarea diavoleas­că, spre îndepărtarea și mutarea răului și vicleanului meu obicei, spre omo­rârea patimilor, spre plinirea porunci­lor Tale, spre adăugirea dumnezeiescului Tău har și spre dobândirea îm­părăției Tale. Că nu vin la Tine ca un nepă­sător, Hristoase Dumne­zeule, ci încre­zân­du-mă în bună­tatea Ta cea nespusă și ca nu cumva, rămâ­nând de­parte prea multă vreme de împărtă­șirea Ta, să fiu prins de lupul cel înțe­le­gător. Pentru aceasta mă rog Ție, Cel ce singur ești sfânt, Stăpâne: Sfin­țește-mi sufletul și trupul, mintea și inima, rărunchii și mă­runtaiele; în­noiește-mă tot și înrădă­ci­nează frica Ta întru mă­dularele mele și sfin­țenia Ta fă-o neștearsă de la mine. Și-mi fii mie ajutător și folositor, în­dreptând în pace viața mea și în­vred­nicindu-mă a sta de-a dreapta Ta, cu sfinții Tăi, pentru rugă­ciu­nile și mij­locirile Preacu­ratei Maicii Tale și ale slujitorilor Tăi celor fără trup, ale prea­curatelor pu­teri, și pen­tru ale tutu­ror sfinților, care din veac au bineplăcut Ție. Amin.

Rugăciunea a treia, a Sfântului Simeon Metafrastul:

Doamne, Cel ce singur ești curat și fără stri­căciune, Care, pentru ne­spusa milostivire a iubirii de oa­meni ai luat toată firea noastră din curatele și fe­cioreștile sângiuiri ale celei ce Te-a născut pe Tine mai pre­sus de fire, cu venirea Dumne­ze­ies­cului Duh și cu bunăvoirea Tatălui celui de-a pururea veșnic, Hristoase Iisuse, înțelepciunea lui Dumnezeu, pacea și puterea; Cel ce ai primit cu trupul Tău patimile cele de viață fă­cătoare și mântuitoare: crucea, pi­roa­nele, sulița, moartea, o­moară-mi patimile cele trupești, care îmi stri­că sufletul. Cel ce cu îngroparea Ta ai prădat împărăția iadului, îngroapă-mi sfaturile mele cele vicle­ne prin gân­duri bune și risipește duhu­rile cele viclene. Cel ce cu învierea Ta cea de a treia zi și de viață purtătoare ai ridicat pe strămoșul cel căzut, ri­dică-mă și pe mine, cel ce am alunecat în păcat, pu­nându-mi înainte chipuri de po­că­ință. Cel ce cu prea­slăvită înăl­țarea Ta la cer ai îndumnezeit trupul pe care L-ai luat și L-ai cinstit cu șe­derea de-a dreapta Tatălui, învred­ni­cește-mă prin împărtășirea Sfintelor Tale Taine să dobândesc partea cea de-a dreapta a celor mântuiți. Cel ce prin pogo­rârea Mângâietorului Duh ai făcut vase cinstite pe Sfinții Tăi Ucenici, arată-mă și pe mine a fi locaș al venirii Lui. Cel ce vei veni iarăși să judeci toată lumea întru dreptate, bi­ne­voiește să Te în­tâmpin și eu pe nori, pe Tine, Judecă­torul și Fă­cătorul meu, împreună cu toți sfinții Tăi, ca neîn­cetat să Te slăvesc și să Te laud pe Tine, împreună cu Pă­rintele Tău cel fără de început și cu Prea­sfântul și Bu­nul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a patra, a Sfântului Simeon Metafrastul:

Precum voi sta înaintea înfricoșă­torului și nefă­țarnicului Tău scaun de judecată, Hristoase Dumne­zeule, primind întrebare și dând răspuns de re­lele ce am făcut, așa și astăzi, mai în­a­inte de a sosi ziua osândirii mele, stând la sfântul Tău altar, îna­intea Ta și înaintea înfricoșătorilor și sfinților Tăi îngeri, fiind îndu­ple­cat de măr­turia cugetului, pun înainte faptele mele cele rele și fărădelegile, dându-le pe față și vădindu-le. Ci vezi, Doam­ne, smerenia mea și-mi iartă toate pă­catele mele; vezi că s-au în­mulțit mai mult decât perii capului meu fărăde­legile mele. Căci ce rău n-am săvârșit? Ce păcat n-am făcut? Ce rău nu mi-am închipuit în sufletul meu? Că iată și cu faptele am făcut desfrânare și prea­desfrânare, mândrie, trufie, batjocură, hulă, vorbă deșartă, înfierbântare la râs, beție, lăcomie a pântecelui, mâncare fără măsură, răutate, pizmă, iu­bire de argint, iubire de avuție, că­mă­tărie, iu­bire de mine însumi, iubire de mă­rire, răpire, nedreptate, agonisire de rușine, invidie, gră­ire de rău, fără­de­­lege; toate simțirile și toate mădu­­­la­rele mi le-am întinat și le-am stricat și de nici o treabă le-am făcut, ajun­gând cu totul sălaș diavolului. Și știu, Doamne, că fără­delegile mele au co­vâr­șit capul meu, dar mulțimea în­du­ră­rilor Tale este nease­mănată, și mila bunătății Tale cea fără de rău­tate este nespusă și nu este nici un păcat care să biruiască iu­birea Ta de oameni. Pentru aceasta, Prea­mi­nunate Împărate, fără de rău­tate Doamne, fă minunate mi­lele Tale spre mine păcă­tosul; arată-mi pu­terea bunătății Tale, arată-mi tă­ria milosti­virii Tale celei în­durate și mă primește pe mine, păcă­tosul, cel ce mă întorc; primește-mă cum ai pri­mit pe fiul cel pierdut, pe tâlharul și pe desfrânata. Primește-mă pe mine cel ce peste mă­sură Ți-am greșit și cu cu­vântul și cu fapta și cu pofta cea fără de cale și cu gândul cel dobitocesc. Și, precum ai primit pe cei ce au venit în ceasul al unsprezecelea, care nimic vrednic n-au lucrat, așa mă primește și pe mine, păcătosul; că mult am greșit și m-am spurcat și am scârbit Duhul Tău cel Sfânt și am mâniat milosti­virea Ta cea iubi­toare de oameni, cu fapta, cu cu­vântul și cu gândul, noaptea și ziua, pe față și într-ascuns, cu voie și fără de voie. Și știu că vei pune înaintea mea păcatele mele în același chip în care le-am făcut, și mă vei întreba de cele ce cu știință, fără de iertare, am greșit. Ci, Doamne, nu cu judecata Ta cea dreaptă, nici cu mânia Ta să mă mustri pe mine și nici cu urgia Ta sa mă pedepsești. Milu­iește-mă, Doamne, că nu sunt numai neputincios, ci și zidirea Ta sunt. Că Tu, Doam­ne, ai întărit peste mine frica Ta, dar eu am făcut răutate îna­intea Ta. Ție Unuia am greșit; dar Te rog să nu intri la judecată cu robul Tău. Că de vei căuta la fără­de­legi, Doamne, Doamne, cine va putea sta înaintea Ta? Că eu sunt adâncul păcatului și nu sunt vrednic, nici în stare a căuta și a privi înălțimea ce­rului, din pricina mulțimii păca­telor mele celor fără de număr; că toate lucrurile rele și închi­puirile și mește­­­șu­girile diavolești, toată răutatea ia­dului, îndemnurile spre păcat, dez­mier­dările și alte patimi nenumă­rate n-au lipsit de la mine. Căci, cu ce fel de păcate nu m-am stricat? De care rele n-am fost prins? Tot pă­catul l-am făcut, toată desfătarea ne­­iertată am lăsat să intre în sufletul meu. Ne­trebnic m-am făcut înain­tea Ta, Dum­ne­zeul meu, și înaintea oamenilor. Cine mă va ridica pe mine, cel ce am căzut întru atâ­tea păcate rele? Doam­ne, Dum­nezeul meu, spre Tine nădăj­duiesc. De mai este pentru mine nă­dejde de mân­tuire, de biruiește iubirea Ta de oa­meni mulți­mea fă­rădelegilor mele, fii mie Mân­tuitor și, după îndu­rările și mi­lele Tale, slă­bește, lasă, iartă, toate câte am greșit Ție; că s-a umplut de multe rele su­fletul meu și nu aflu întru mine nădejde de mântuire. Mi­luiește-mă, Dumne­zeule, după mare mila Ta, și să nu-mi răs­plătești mie după faptele mele, ci întoarce-mă, spri­­jinește-mă, izbă­vește sufletul meu de relele ce au crescut într-însul și de agoni­si­rile lui cele cum­plite. Miluiește-mă pentru mila Ta, ca unde s-a înmulțit pă­catul să prisosească harul Tău, și să Te laud și să Te slăvesc în toate zilele vieții mele. Că Tu ești Dum­ne­zeul ce­lor ce se pocăiesc și Mântui­to­rul celor ce gre­șesc și Ție slavă înălțăm, îm­preună și Părintelui Tău celui fără de început și Preasfântului și Bu­nului și de viață Făcătorului Tău Duh, acum și pu­rurea și în vecii ve­cilor. Amin.

Rugăciunea a cincea, a Sfântului Ioan Damaschin:

Stăpâne Doamne, Iisuse Hris­toase, Dumnezeul nostru, Cel ce singur ai putere a ierta păcatele oameni­lor, ca un bun și iubitor de oameni, treci cu vederea toate greșelile mele cele cu știință și cu neștiință, și mă învred­­ni­cește să mă împărtășesc, fără de osândă, cu dumnezeieștile, preaslă­vitele, prea­cu­ra­tele și de viață făcă­toa­rele Tale Taine, nu spre osândă, nici spre adău­girea păcatelor, ci spre cură­țire și sfin­țire și spre dobândirea vieții și îm­părăției ce va să fie, spre zid și ajutor, spre izgonirea celor po­trivnici și spre pierderea greșe­lilor mele celor multe; că Tu ești Dum­nezeul milei și al îndu­ră­rilor și al iubirii de oameni și Ție slavă înăl­țăm, împreună și Tatălui și Duhului Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a șasea, a Sfântului Vasile cel Mare:

Știu, Doamne, că mă împărtășesc cu nevrednicie cu Preacuratul Tău Trup și Scump Sângele Tău, și vinovat sunt, și osândă mie însumi mă­nânc și beau, neputându-mi da seama, pre­cum se cu­vine, de Trupul și Sângele Tău, Hris­toase, Dum­ne­zeul meu. Ci în­drăznind spre îndurările Tale, mă apropii de Tine, Cel ce ai zis: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sân­gele Meu întru Mine rămâne și Eu întru dânsul”. Deci, mi­los­tivește-Te, Doamne, și nu mă pe­depsi pe mine, păcătosul, ci fă cu mine după mila Ta. Și să-mi fie mie Sfintele Tale Taine spre tămăduire și curățire, spre lu­minare și pază, spre mân­tuirea și sfin­țirea sufletului și a tru­pului; spre izgo­nirea a toată nălu­cirea, a faptei celei rele și a lucrării dia­vo­lești, care se lu­crează cu gândul întru mădu­larele mele, spre în­drăz­ni­rea și dra­gostea cea către Tine, spre îndrep­ta­rea și întărirea vieții, spre în­mul­țirea faptei celei bune și a desă­vârșirii, spre plinirea poruncilor și spre împăr­tășirea cu Sfântul Duh, ca me­rin­de pentru viața de veci și spre răs­puns bineprimit la înfricoșătorul Tău tron de judecată, iar nu spre certare sau spre osândă.

Rugăciunea a șaptea, a Sfântului Simeon Noul Teolog:

Din buze întinate, din inimă pân­gă­rită, din limbă necurată, din suflet spurcat, primește-mi rugăciunea, Hris­­toase al meu, și neînlăturându-mi nici cu­vin­tele, nici obișnuințele, nici neru­șinarea, dă-mi mie a grăi cu în­drăz­neală cele ce voiesc, Hristoase al meu, și mai vârtos mă și învață ce mi se cuvine a face și a grăi. Greșit-am mai mult decât desfrânata care, aflând unde sălăș­lu­iești, cumpărând mir, cu îndrăz­neală a venit să ungă pi­cioa­rele Tale, ale Stă­pânului meu Hristos și Dumne­zeului meu. Cum pe aceea, apropiindu-se din inimă, n-ai lepă­dat-o, nici de mine nu Te scârbi, Cuvinte, ci dă-mi să țin și să sărut picioarele Tale și cu izvor de lacrimi, ca și cu niște mir de mare preț, cu îndrăzneală să le ung. Spală-mă cu lacri­mile mele, curățește-mă cu ele, Cuvinte. Iartă-mi greșelile și îmi dă îndreptare. Știi mulțimea răută­ților mele, știi și bubele mele, și răni­le mele le vezi, dar și credința mi-o știi, vo­ința mi-o vezi și suspinurile mi le auzi. Nu se ascunde înaintea Ta, Doam­­ne, Dumnezeul meu, Fă­cătorul și Izbă­vi­torul meu, nici picătura de lacrimi, nici din picătură vreo parte. Cele încă nesăvârșite de mine le-au cunoscut ochii Tăi și în cartea Ta se află scrise și cele încă nefăcute de mine. Vezi smerenia mea, vezi-mi os­teneala câtă este și toate păcatele mi le iartă, Dum­­ne­zeule a toate, încât, cu inima cu­rată, cu gândul înfri­coșat și cu su­fletul sme­rit să mă împărtășesc cu Tainele Tale cele preacurate și prea­­sfinte, cu care se îndumnezeiește și se face viu tot cel ce mănâncă și bea din ele cu inimă cu­rată; că Tu ai zis, Stă­­pânul meu: „Cel ce mănâncă Tru­pul Meu și bea Sângele Meu întru Mine rămâne și Eu întru dânsul”. Cu totul adevărat este cuvântul Stăpânului și Dumnezeului meu, că cel ce se împărtășește cu Darurile cele dumnezeiești și îndumnezeitoare nu este singur, ci cu Tine, Hristoase al meu, Cel ce ești din Lumina cea cu trei străluciri, Care luminează lumea. Deci, pentru ca să nu rămân singur, fără de Tine, Dătătorule de viață, su­­flarea mea, viața mea, bucuria mea, mântu­irea lumii, pentru aceasta m-am apro­piat de Tine, precum vezi, cu lacrimi și cu sufletul umilit. Mă rog să iau izbăvire de gre­șelile mele și să mă împărtășesc fără de osândă cu Tainele Tale cele dătătoare de viață și fără de prihană, ca să rămâi, precum ai zis, cu mine, cel de trei ori ticălos, ca să nu mă răpească cu vi­cleșug înșelătorul, aflându-mă de­păr­­tat de harul Tău, și, înșelându-mă, să mă depărteze și de îndumnezei­toarele Tale cuvinte. Pentru aceasta cad înaintea Ta și cu căldură strig căre Tine: Precum pe fiul cel pierdut și pe desfrânata, care au venit la Tine, i-ai primit, așa mă primește și pe mine, desfrânatul și spurcatul, Mi­los­­tive, care cu suflet umi­lit vin acum la Tine. Știu, Mântuitorule, că altul ca mine n-a greșit Ție, nici a fă­cut faptele pe care le-am făcut eu. Dar și aceasta știu, că mărimea gre­șe­li­lor mele și mulțimea păcatelor mele nu covârșesc răbdarea cea multă a Dum­nezeului meu, nici iubirea Lui de oa­meni cea înaltă; ci pe cei ce fier­­binte se pocăiesc, cu mila îndurării îi cu­rățești și îi luminezi și cu lumina îi unești, părtași Dumnezeirii Tale fă­cân­­du-i fără pizmu­ire; și lucru străin de gân­durile îngerești și ome­nești vor­bești cu ei, de multe ori, ca și cu niște prieteni ai Tăi adevărați. Acestea mă fac îndrăzneț, acestea îmi dau aripi, Hris­toase al meu, și, pu­nându-mi nă­dejdea în multele Tale binefaceri față de noi, bucurându-mă și cutremurându-mă, cu focul mă îm­părtășesc; iarbă uscată fiind eu, și – străină minune! – mă ră­co­resc nears, ca rugul de demult care, aprins fiind, nu se mistuia. Pen­tru aceasta, cu gând mulțumitor și cu mul­țumi­toare inimă, cu mulțumitoare mădu­lare ale su­fle­­­tului și ale trupului meu, mă închin și Te măresc și Te preaslăvesc pe Tine, Dumnezeul meu, Cel ce cu ade­vărat ești binecuvântat, acum și în veci. Amin.

Rugăciunea a opta, a Sfântului Ioan Gură de Aur:

Dumnezeule, slăbește, lasă, iartă-mi toate greșelile câte Ți-am greșit Ție, sau cu cuvântul, sau cu fapta, sau cu gândul, cu voie sau fără de voie, cu ști­ință sau cu neștiință, toate mi le iartă ca un bun și de oameni iubitor. Și, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale slujitorilor Tăi în­geri, ale sfintelor puteri și ale tuturor sfinților, care Ți-au bineplăcut Ție din veac, binevoiește ca fără de osândă să pri­mesc Sfântul și Prea­curatul Tău Trup și Scumpul Tău Sânge, spre tă­măduirea sufletului și a trupului și spre curățirea gândurilor mele celor rele. Că a Ta este împărăția și pu­terea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a noua, a Sfântului Ioan Gură de Aur:

Nu sunt vrednic, Stăpâne Doamne, să intri sub acope­rământul sufletului meu, ci, de vreme ce Tu, ca un iubitor de oameni, vrei să locuiești întru mine, îndrăznind, mă apropii. Poruncește-mi și voi deschide ușile pe care Tu Însuți le-ai zidit și intră cu iubirea Ta de oameni, pe care pururea o ai. Intră și luminează cugetul meu cel întunecat. Și cred că aceasta vei face, că n-ai îndepărtat pe desfrânata care a venit la Tine cu lacrimi, nici pe vameșul care s-a pocăit nu l-ai alungat, nici pe tâlharul care a cu­noscut împărăția Ta nu l-ai izgonit, nici pe prigonitorul Pavel care s-a po­căit nu l-ai lăsat cum era; ci pe toți care au venit la Tine cu po­căință i-ai rânduit în ceata prietenilor Tăi, cel ce singur ești binecuvântat, totdeauna, acum și în vecii ne­sfâr­șiți. Amin.

Rugăciunea a zecea, a Sfântului Ioan Gură de Aur:

Doamne Iisuse Hristoase, Dum­ne­zeul meu, slă­bește, lasă, milos­ti­vește-Te și-mi iartă mie, păcăto­su­lui, netrebni­cului și nevrednicului robului Tău, că­de­rile în păcat, smintelile și gre­șelile mele, toate câte am pă­că­tuit față de Tine, din tinerețile mele până în ziua și ceasul de acum, fie cu știință, fie din neștiință, cu cuvântul, sau cu fapta, sau cu gândul, sau în cuget, cu deprinde­rile și cu toate sim­țurile mele. Și, pentru rugăciunile celei ce fără de prihană Te-a născut pe Tine, ale Preacuratei și pururea Fecioarei Maria, Maicii Tale, singura nădejde neînfruntată și ocroti­toare și izbăvi­toare a mea, învredni­cește-mă, fără de osândă, să mă îm­păr­tășesc cu Preacuratele, nemuritoarele, de viață făcătoa­rele și înfricoșătoarele Tale Taine, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci, spre sfințire, spre lu­minare, spre tărie, spre vindecare și spre sănătatea sufletului și a trupului și spre șter­gerea și pierderea cu totul a cugetelor, a gândurilor și a de­prin­­derilor mele celor rele și a nălu­ci­rilor de noapte ale du­hurilor celor vi­clene și întunecate. Că a Ta este împărăția și pu­terea, slava, cinstea și închi­nă­ciunea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pu­rurea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a unsprezecea, a Sfântului Ioan Damaschin:

Înaintea ușilor casei Tale stau și de gândurile cele rele nu mă depărtez. Ci Tu, Hristoase Dumnezeule, Care ai în­dreptat pe vameșul și ai miluit pe canaa­neanca și ai deschis tâlha­rului ușile raiului, des­chide-mi și mie îndu­rările iubirii Tale de oameni și mă pri­mește pe mine, cel ce vin și mă ating de Tine, ca pe desfrânata și ca pe cea cu scurgerea de sânge. Că aceasta, atingându-se de marginea hainei Tale, prea lesne a luat tămă­duire, iar aceea, cuprinzând prea­cu­­ratele Tale picioare, a dobândit dez­­legare de păcate. Iar eu, ticălo­sul, întreg Trupul Tău cutezând a-L primi, să nu fiu ars, ci mă primește ca și pe dân­sele și-mi luminează sim­­țirile cele sufle­tești, ar­zând nele­giu­irile păcatelor mele, pentru rugă­ciu­­nile celei ce fără de sămânță Te-a născut pe Tine și ale puterilor cerești, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a douăsprezecea, a Sfântului Ioan Gură de Aur:

Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dum­nezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcă­toși, dintre care cel dintâi sunt eu. Încă cred că acesta este însuși Prea­curat Trupul Tău și acesta este însuși Scump Sân­gele Tău. Deci, mă rog Ție: Mi­luiește-mă și-mi iartă gre­șe­lile mele cele de voie și cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu fapta, cele cu știință și cu neștiință, și mă în­vred­nicește, fără de osândă să mă îm­pă­r­tășesc cu Preacura­tele Tale Taine, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Amin.

Deci, mergând să te împărtășești, să zici în taină, aceste stihuri ale lui Metafrast:

Iată, mă apropii de sfânta îm­părtă­șire.
Și-mpărtășindu-mă, Doamne, să nu mă arzi;
Că Tu ești foc și arzi pe cei nevrednici,
Ci curățește-mă de toată-nti­narea.

Apoi:

Cinei Tale celei de taină, Fiul lui Dumnezeu, astăzi părtaș mă pri­mește, că nu voi spune vrăjmașilor Tăi Taina Ta, nici sărutare îți voi da ca Iuda; ci, ca tâlharul mărturi­sin­du-mă, strig Ție: Pomenește-mă, Doamne, întru Îm­pă­răția Ta.

După aceea, stihurile acestea:

Sângele cel îndumnezeitor privind, te înspăimântează, omule.
Că foc este și arde pe cei nevrednici.
Dumnezeiescul Trup mă îndum­ne­­zeiește și mă hrănește,
Îmi îndumnezeiește sufletul și-mi hră­nește minu­nat mintea.

Apoi aceste tropare:

Îndulcitu-m-ai cu dorul Tău, Hris­­­toase, și m-ai schimbat cu dumne­zeiasca Ta dragoste; ci arde, cu focul cel fără de materie, păcatele mele și mă în­vrednicește a mă sătura de desfătarea care este întru Tine, ca, de amândouă ve­selindu-mă, să slă­vesc, Bunule, ve­ni­rea Ta.

Întru strălucirile sfinților Tăi, cum voi intra eu, nevrednicul? Că, de voi îndrăzni să intru în cămară, haina mă vădește, că nu este de nuntă, și voi fi legat și lepădat de îngeri. Ci curățește, Doamne, întinăciunea su­fle­tului meu și mă mântuiește, ca un Iubitor de oameni.

După aceea se zice această rugăciune:

Stăpâne, Iubitorule de oameni, Doam­ne, Iisuse Hristoase, Dumne­zeul meu, să nu-mi fie mie spre osândă Sfintele acestea, pentru că sunt nevrednic, ci spre curățirea și sfințirea sufletului și a trupului și spre arvunirea vieții și a împărăției ce va să fie. „Iar mie bine-mi este a mă alipi de Dumnezeu și a pune în Domnul nădejdea mântuirii mele”.

Și iarăși: Cinei Tale celei de taină…

Și așa, cu umilință, să mergem să ne împărtășim.