Rugăciune înainte de spovedanie


Scan10488
Ascultă-mă, Domnul meu şi Ziditorul meu, ascultă-mă iarăşi pe mine, păcătosul şi nevrednicul robul Tău, că de multe ori Ţi-am făgăduit să-mi schimb viaţa mea cea rea şi nicidecum nu am schimbat-o. Greşit-am, Doamne, greşit-am şi cunosc greşelile mele şi îmi pare rău că le-am făcut, şi mi-e ruşine să vin înaintea feţei Tale, ieşind, de atâtea ori din cuvântul meu şi nepărăsindu-mă de păcatele mele. Şi ce voi zice pentru nemulţumirea mea cea mare, şi unde mă voi duce? Atâtea strâmbătăţi ce am făcut! Către Tine vin, Stăpânul meu mult milostive, şi cad cu multă îndrăzneală la picioarele Tale, de vreme ce văd că pentru păcatele mele ai primit înjositoarea moarte pe cruce şi chemi pe păcătoşi prin Scripturile Tale către Tine să strigi cu gura Ta: Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afară. Drept aceea, Doamne, primeşte-mă şi pe mine nevrednicul şi-mi iartă toate păcatele şi-mi dă harul Tău şi binecuvântarea Ta, pentru mare şi nemăsurată milostivirea Ta. Că eu sunt foarte căit; căci am greşit înaintea Ta şi am mâniat bunătatea Ta cu cuvântul, cu lucrul şi cu gândul, cu voie şi fără de voie. Drept aceea, de astăzi înainte făgăduiesc cu adevărat, cu darul şi cu ajutorul Tău, să nu mă mai întorc la greşelile mele cele dintâi, alegând mai bine moartea, decât să calc vreuna din poruncile Tale. Şi hotărăsc să Te ascult şi acum şi pururea, şi să mă închin numelui Tău celui Sfânt, dulcele meu Iisus, şi să Te măresc în vecii vecilor. Amin.

***

Ție, Doamne, Celui Ce ești Unul bun și Care nu ții minte răul, Îți mărturisesc păcatele mele. La tine cad strigând eu, nevrednicul: greșit-am, Doamne, greșit-am și nu sunt vrednic să caut spre înălțimea cerului din pricina mulțimii nedreptăților mele. Dar, Doamne al meu, dăruiește-mi lacrimi de pocăință, Cel Ce ești Unul Bun și Milostiv, ca prin acestea rugându-mă Ție, să mă curățesc mai înainte de sfârșitul meu de tot păcatul. Căci prin înfricoșătoare și groaznice locuri am a trece odată ce mă voi despărți de trup, și mulțime de demoni întunecați și lipsiți de omenie mă vor întâmpina atunci, și nimeni nu mă va însoți ca să-mi vină întru ajutor sau să mă izbăvească. Pentru aceea cad înaintea bunătății Tale, să nu mă dai celor ce mă batjocoresc, nici să se laude cu mine vrăjmașii mei, Bunule Doamne, nici să zică: în mâinile noastre ai venit și nouă ne-ai fost dat. Nu, Doamne, nu uita mărinimiile Tale și nu-mi răsplăti mie după fărădelegile mele, nici nu Îți întoarce fața Ta de la mine. Ci Tu, Doamne, mustră-mă, însă cu milă și îndurare, ca să nu se bucure de mine vrăjmașul meu. Ci stinge înfricoșarea lui care o îndreaptă asupra mea și toate lucrurile lui le zădărnicește. Și dă-mi cale neîmpiedicată către Tine, Bunule Doamne, pentru că și de am păcătuit, n-am alergat la al tămăduitor și n-am întins mâinile mele către Dumnezeu străin. Nu lepăda, dar, rugăciunea mea, ci auzi-mă întru bunătatea Ta și întărește inima mea întru frica Ta. Și să fie harul Tău asupra mea, Doamne, Lumină mai presus decât toată lumina, Bucurie mai presus decât toată bucuria, Odihnă mai presus decât toată odihna, Viața cea adevărată și mântuirea, care rămâi în vecii vecilor. Amin

(Starețul Gheorghe Zăvorâtul din Zadonsk, Îndrumar pentru spovedanie, editura Sophia, pp. 60-61)

Imaginea: Părintele Paisie Olaru de la Sihla, spovedind chiar și din patul său de suferință

Publicitate

Un comentariu la „Rugăciune înainte de spovedanie

  1. Pingback: ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE | Mulțumesc

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s