Acatistul Sfintei Treimi

trojca_swieta_rublow_ikona_ewakociuba_widok_ogolny

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

Condacul 1

Împărate al veacurilor şi Doamne cel mai înainte de veci, Făcătorule a toată făptura cea văzută şi cea nevăzută, Dumnezeule cel slăvit în Sfânta Treime, Căruia se închină tot genunchiul; al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Pentru aceasta şi noi, ca cei ce suntem luminaţi cu Sfânta Taină a Botezului întru numele Tău cel întreit sfânt deşi nevrednici fiind, îndrăznim a-Ţi aduce această cântare de laudă; iar Tu ca Făcătorul, Purtătorul de grijă şi Judecătorul nostru, ia aminte spre glasul rugăciunii robilor Tăi, şi nu depărta mila Ta de la noi, pentru ca din adâncul sufletului pururea să strigăm Ţie: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt.

Icosul 1

Arhanghelii şi îngerii, începătoriile şi puterile, scaunele şi domniile, stând înaintea scaunului slavei Tale, nu pot a slăvi mărimea desăvârşirilor Tale. Heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, acoperindu-şi feţele, cu frică şi cu dragoste grăiesc unii către alţii: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot. Iar noi ca unii ce suntem pământ şi ţărână mai lesne ar fi să iubim tăcerea; însă pentru ca să nu ne arătăm nerecunoscători şi nemulţumitori, pentru atâtea îndurări revărsate asupra noastră, urmând doxologiei celor de sus, cu credinţă şi cu dragoste zicem unele ca acestea:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti înălţimea desăvârşirilor celor nespuse şi adâncul tainelor celor neurmate;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pretutindenea eşti şi toate le împlinești, Cel ce Unul eşti, acelaşi ieri, astăzi şi în veac;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pe toate le faci numai cu voia, aducând în fiinţă pe cei ce nu sunt, ca şi cum ar fi; Cel ce cobori până la iad şi iarăşi ridici;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pui la încercare inimile şi rărunchii oamenilor; Cel ce numeri stelele şi tuturor nume le dai;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, ale Căruia toate căile sunt adevărate şi toate judecăţile drepte şi totodată şi dorite.
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce răsplăteşti păcatele părinţilor asupra fiilor, miluieşti şi ajuţi din neam în neam;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeu nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 2-lea

Văzându-Te pe Tine Isaia pe scaun înalt şi preaînălţat a zis: O! ticălosul de mine, că om fiind şi buze necurate având, am văzut pe Domnul Savaot cu ochii mei; iar când cărbunele cel de foc purtat de înger s-a atins de buzele lui, cu curăţie Te laudă pe Tine, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, pe Unul Dumnezeu. Deci, o, Preasfântă Treime arde cu focul Dumnezeirii Tale spinii fărădelegilor noastre celor multe, ca să cântăm Ţie cu inimă curată: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înţelegerea cea neînţeleasă căutând să o înţeleagă marele între prooroci Moise, a zis: arată-mi mie faţa Ta! Însuţi cunoscut să Te văd pe Tine. Iar Tu ai zis către dânsul: spatele Meu vei vedea, dar faţa Mea nu se va arăta ţie că nu va vedea omul faţa Mea şi să rămână viu. Dar nouă, deşi nevrednici fiind, ai binevoit a Te arăta pe Tine în faţa Unuia-Născut Fiului Tău; pentru aceasta cu mulţumire grăim:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti dragostea cea cu văpaie arzătoare a serafimilor şi înţelepciunea cea pururea luminătoare a heruvimilor;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti Împăratul cel mai presus de scaunele cereşti, şi Domnul cel adevărat al domniilor celor mai presus de lume;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti tăria cea nebiruită a puterilor cereşti, şi atotputernice Stăpânitorule al stăpâniilor celor înalte;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti bunavestire cea plină de bucurie a arhanghelilor şi propovăduirea cea fără tăcere a îngerilor;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti începutul a toată începerea începătoriilor celor inţelegătoare şi a tuturor puterilor cereşti, Atotţiitorule al poruncitor;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai nemurire şi petreci în Lumina cea neapropiată; iar cu aleşii Tăi, ca şi cu nişte prieteni, faţă către faţă vorbeşti;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 3-lea

Cu puterea Ta cea nespusă, toate le ţii; cu cuvântul înţelepciunii Tale celei neurmate, toate le chiverniseşti; şi cu Duhul gurii Tale, toate le înviezi şi le faci a se bucura. O, Cel în trei sori a toate Făcătorule, Tu ai măsurat cerul cu dreapta şi pământul cu palma, Care porţi şi hrăneşti toată făptura, toate pe nume le chemi; şi nu este nimeni care să se poată ascunde de puternicia dreptei şi a vederii Tale. Pentru aceasta împreună cu toate puterile cele de sus şi de jos, cu umilinţă căzând, cântăm Ţie: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având toată zidirea slujitoare poruncii Tale, pretutindenea arăţi urmele proniei şi ale desăvârşirilor Tale celor neurmate; pentru aceasta cele nevăzute ale Tale, şi puterea cea pururea fiitoare şi Dumnezeirea, de pe făpturi cugetându-le le vedem; pentru care cu mirare şi cu bucurie grăim unele ca acestea:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, puternice Făcătorule al celor văzute şi nevăzute, şi Chivernisitorule cel cu dragoste îmbelşugată al celor de acum şi celor viitoare;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce din patru stihii ai alcătuit făptura şi cu patru timpuri ai încununat cununa anului;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai poruncit soarelui să lumineze ziua, şi luna cu stelele să lumineze noaptea;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce scoţi vânturile din vistierii; Cel ce îmbraci cerul cu nori şi trimiţi ploaie şi rouă spre răcorirea căldurii;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce încingi dealurile cu bucurie şi văile cu veselie; Cel ce împodobeşti crinii ţarinii şi încununezi câmpiile cu roade;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce trimiţi hrană puilor de corbi şi adăpi toate fiarele câmpului şi trimiţi îndurările Tale peste toate lucrurile Tale;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 4-lea

Vifor având înăuntru eresul cel pierzător de suflete, al doilea Iuda, Arie nebunul, s-a lepădat de Tine, Fiul lui Dumnezeu, a fi unul din Sfânta Treime; iar noi, deşi pe un Ipostas al Tatălui, altul al Fiului şi altul al Sfântului Duh numim, însă o Dumnezeire în Tatăl şi în Sfântul Duh, deopotrivă puterea, de o fiinţă slava, cu inima şi cu buzele mărturisim şi cu Lumina cea întreit luminătoare în baia Sfântului Botez luminaţi fiind, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, unui Dumnezeu ne închinăm, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind păstorii şi învăţătorii Sfintei Biserici pe Arie, ca o fiară cumplită intrând în turma cea cuvântătoare a lui Hristos, şi răpind oile de la adevărata mărturisire a dreptslăvitoarei credinţe, adunându-se în Niceea la sobor, au mărturisit pe Hristos Dumnezeu, iar nu făptură; şi deopotrivă Tatălui pe Fiul şi pe Sfântul Duh cinstindu-I, cu glas ca de tunet au grăit:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Dumnezeule Părinte şi Dumnezeule Fiule şi Dumnezeule Duhule Sfinte, Unule adevăratul Dumnezeu, iar nu trei dumnezei;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Părinte nezidit şi Fiule nezidt şi Duhule Sfinte, Unule împreună nezidit; iar nu trei îndeosebi nezidiţi;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru: Părinte Cel ce ai născut pe Fiul mai înainte de veci; Fiule, Cel ce Te-ai născut fără de ani din Tatăl; Duhule Sfinte, Care din veac purcezi de la Părintele, dar nu Te naşti;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru: Părinte, Care ne-ai chemat pe noi dintru nefiinţă; Fiule, Cel ce ne-ai răscumpărat pe noi cei căzuţi prin Crucea Ta; Duhule Sfinte, Cel ce sfinţeşti şi înviezi pe toţi cu darul Tău;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai binevoit a întemeia în duhul, în sufletul şi în trupul nostru cortul cel cu trei părţi spre a Ta sălăşluire, şi nu l-ai lăsat pe el întru noi până în sfârşit a se strica prin păcat;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai pus semnul fiinţei Tale celei în trei Ipostase peste toate lucrurile Tale; în lumea aceasta văzută şi în cea nevăzută;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 5-lea

Treime cea fără de început şi a toate făcătoare, zidindu-ne pe noi după chipul şi asemănarea Ta, ai poruncit nouă a face cele plăcute înaintea Ta; iar noi ticăloşii voia noastră cea rea iubind-o, făgăduinţele Sfintei Taine a Botezului am lepădat şi chipul Tău l-am întinat. Deci acum iarăşi alergăm la Tine şi ne rugăm: trimite nouă darul Tău, scoate-ne pe noi din mâna vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi, şi ne mântuieşte pe noi cu judecăţile pe care le ştii, ca în vecii vecilor să cântăm Ţie: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând înţelegerea, care covârşeşte desăvârşirile Tale şi nespusele faceri de bine către fiii cei săraci ai lui Adam, Dumnezeule cel în trei Ipostase, cel mort cu duhul se înviază, cel întinat cu ştiinţa se curăţeşte şi cel pierdut se mântuieşte; deci cu minte mulţumitoare, cu inimă mulţumitoare şi cu buze de mulţumire zidite de Tine, plecând genunchii grăim:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai hotărât în sfatul Tău cel în trei Ipostase a zidi pe om, şi în trupul lui cel luat din ţărână, suflare de viaţă din gura Ta ai insuflat;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce în fata lui Adam cu chipul şi asemănarea Ta, pe noi, pe toţi ne-ai cinstit şi bunătăţile raiului moştenitori ne-ai făcut;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce cu înţelepciune ne-ai învăţat pe noi mai presus decat toate cele văzute, şi pe toată făptura cea de jos sub picioarele noastre ai supus-o;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ne-ai dăruit nouă pomul vieţii spre hrană, şi cu darul nemuririi ne-ai îmbogăţit;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce strămoşii noștri, cei care au călcat porunca, nu i-ai părăsit nici după greşeală, ci întru nădejdea mântuirii în preajma Edenului i-ai sălăşluit.
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ne-ai scos şi pe noi din pântecele maicii noastre, şi cu darul Evangheliei, după naştere, ne-ai sfinţit;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 6-lea

Propovăduitorul dreptăţii şi râvnitorul sfântul Tău nume, Ilie cel prealuminat, chemat fiind de înger, a stat pe Muntele Horeb; deci s-a făcut mai întâi vânt mare şi tare, risipind munţii, apoi s-a făcut cutremur mare şi foc arzător; ci nu în acestea Te-a văzut pe Tine. Iar după foc, glas de vânt subţire, şi acolo Te-a văzut; deci acoperindu-şi faţa, cu veselie şi cu frică a grăit: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Răsărit-ai Lumina cunoştinţei celei cu trei raze strălucitoare a dumnezeirii Tale la toată lumea; gonit-ai rătăcirea cea idolească, Dumnezeul cel în trei Ipostase şi Doamne; iar pe tot neamul omenesc din întunericul cel mare al păgânătăţii, în lumina cea minunată a Evangheliei l-ai adus, prin care noi cei luminaţi slăvind atotputernica Ta pronie, grăim:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai pierdut până în sfârşit cu apele potopului toată făptura cea stricată prin păcat, şi în faţa lui Noe ai înnoit tot neamul omenesc;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai despărţit pe părintele credincioşilor Avraam din amestecarea limbilor, şi din seminţia lui ai întemeiat adevărata Biserică;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai scos pe poporul Tău din Egipt, l-ai hrănit pe el cu mană în pustie şi l-ai dus în pământul în care curge lapte şi miere;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai plinit cu Duhul Tău pe prooroci, şi printr-înşii în mijlocul lui Israel ai păzit credinţa în Răscumpărătorul cel făgăduit;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai pedepsit pe poporul Tău cel ce greşise, prin robia Babilonului, după sfârşitul căreia, iarăşi ai poruncit a se zidi Ierusalimul;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai arătat pe Macabei statornici până la moarte în credinţă şi învăţăturile cele părinteşti; iar pe biserica cea de sub Lege, ca pe o mireasă până la venirea iubitului mire, ai păzit-o întreagă;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 7-lea

Vrând a arăta mărimea dragostei şi a milostivirii Tale celei către neamul omenesc cel căzut, când s-a plinit vremea, ai trimis pe Cel Unul-Născut Fiul Tău, Care, născându-Se din Fecioara, S-a supus Legii, pentru ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere; Care, petrecând pe pământ ca un Om şi răscumpărându-ne pe noi prin crucea Sa, S-a înălţat la cer, de unde, împlinind făgăduinţa, a trimis noua pe Preasfântul Duh, ca să cântăm toţi: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Minunată în adevăr şi nouă minune ai arătat, Minunatule întru cele înalte Doamne, când după trimiterea Preasfântului Duh peste aleşii ucenici şi apostoli, i-ai trimis pe ei la propovăduire în toată lumea, ca să vestească numele cel mare al Preasfintei Treimi, şi să aducă toate neamurile la ascultarea credinţei. Pentru aceasta, minunându-ne de puterea şi lucrarea cuvintelor lor, celor insuflate de Dumnezeu, cu bucurie grăim:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai ales pe cele neputincioase, de neam slab şi nebăgate în seamă ale lumii, ca să ruşineze pe cele tari, mărite şi înţelepte;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai întărit nenumărate cete de mucenici, ca prin nenumărate chinuri şi omoruri să fie pecetluit adevărul Evangheliei şi puterea darului lui Hristos;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce prin semnul Crucii ai plecat inima marelui Constantin cel întocmai cu apostolii, şi prin acela ai pus sfârşit cumplitelor prigoniri asupra creştinilor;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai întărit Biserica, prin cele şapte soboare a toată lumea, ca şi cu şapte stâlpi, a purtătorilor de Dumnezeu părinţi, şi de învăluirile eretice nevătămate ai păzit-o;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai dăruit învăţătorilor celor de Dumnezeu înţelepțiți şi marilor nevoitori ai bunei cinstiri, ca unor prealuminate stele, pe tăria Bisericii a străluci;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai povăţuit şi pe stăpânitorul împărăţiei romanilor Constantin, la lumina credinţei celei adevărate, şi prin acela ai izbăvit toată lumea de înşelăciunea multei necredinţe;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 8-lea

Străin şi minunat, la stejarul lui Mamvri, Te-a văzut Avraam pe Tine, Adevăratul Dumnezeu, adică trei bărbaţi văzând, ca şi către unul a grăit: Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu trece pe robul Tău. Deci Celor trei, Care i s-au arătat în trei feţe: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, iar unuia Dumnezeu într-o fiinţă, până la pământ s-a închinat, grăind: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul pretutindenea eşti, şi totdeauna purtător de grijă pentru toată zidirea Ta, nu numai cu tăria nemăsuratei puterii Tale, ci şi cu bogăţia cea atotlucrătoare; iar nouă, precum a zis Fiul Tău, că şi perii capului toţi sunt număraţi la Tine, ca nici unul dintr-înşii să nu cadă fără voia Ta. Pentru aceasta, nădăjduind spre pronia Ta, cu îndrăzneală şi cu dragoste grăim:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai binevoit ca tot neamul omenesc să se împartă în seminţii şi neamuri, şi fiecăreia din ele i-ai rânduit locul şi timpul vieţuirii;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru prin care împăraţii împărăţesc şi cei puternici fac dreptate, şi păzeşti pe aleşii Tăi ca lumina ochiului.
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, din Care izvorăşte înţelepciunea şi înţelegerea, toată tăria şi puterea, toată sănătatea şi frumuseţea;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce rânduieşti războaie, şi iarăşi le opreşti pe ele; Cel ce încununezi cu biruinţa arma ce poartă dreptate, iar pe cea nedreaptă, chiar în mijlocul biruinţelor, mai înainte o hotărăşti spre sfărâmare;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce faci semne pe cer şi pe pământ, trimiţi foc, boli şi foamete asupra oamenilor, ca să nu rătăcească ei până în sfârşit din căile Tale cele drepte;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce înalţi pe cei smeriţi pe pământ şi îi pui să stea cu domnii poporului Tău; iar pe cei mândri îi nimiceşti ca să nu se afle locul lor;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 9-lea

Toată firea, sus şi jos, neîncetat Te slăveşte pe Tine Făcătorul cel preaveşnic şi Dumnezeu: în cer unii cântă zi şi noapte : Sfânt, Sfânt, Sfânt, iar alţii cununile lor le pun la picioarele Tale. Iar noi pe pământ împreună cu toată făptura, ca cei împodobiţi cu chipul slavei Tale celei de o fiinţă, Ţie ne rugăm şi de la Tine aşteptăm mare şi bogată mila, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Filosofii cei mult-vorbitori, deşi mult se ostenesc cu mintea a ispiti despre taina Preasfintei Treimi dar nu pot a înţelege cum este un Dumnezeu de o fire. Şi nenumăratele faceri de bine cele către noi ale Fiecăreia din cele trei dumnezeieşti Feţe bine ştiindu-le, cu credinţă şi cu mulţumire grăim:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai rânduit cu dreaptă judecata Ta nouă tuturor a ne întoarce în pământul din care suntem luaţi, şi în ziua învierii iarăşi a ne scula;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce înainte ai hotărât soarelui, lunii şi stelelor să se întunece oarecând, iar pământului şi tuturor celor ce sunt pe el cu foc a se lămuri, pentru ca în locul lor să se arate cer nou, în care petrece dreptatea;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai rânduit ziua, în care vor sta înaintea Ta la judecată toate seminţiile şi neamurile, ca să-şi ia fiecare plata după faptele sale.
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce vei zice drepţilor în ziua răsplătirii: veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu de moşteniţi împărăţia care este gătită vouă de la întemeierea lumii;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, de la Care păcătoşii cei care nu s-au pocăit cu frică atunci vor auzi: duceţi-vă de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai făgăduit ca Biserica Ta să o păzeşti neclintită până la sfârşitul lumii, spre a nu fi ea biruită nici de porţile iadului;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 10-lea

Vrând să mântuieşti lumea, Te-ai arătat la râul Iordanului, Preasfântă şi Dumnezeiască Treime: Tatăl în glas din cer mărturisind pe Fiul cel iubit; Fiul în chip omenesc primind Botezul de la rob; şi Duhul Sfânt pogorându-Se în chip de porumbel peste Cel ce Se boteza. Deci întru numele lui Dumnezeu, însă în trei Feţe: a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, ne-am învăţat a lumina cu Botezul pe tot omul ce vine în lume, cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Împărate preaveşnice, Care răsari soarele peste cei buni şi peste cei răi; Cel ce iubeşti pe cei drepţi şi pe cei păcătoşi miluieşti, spală necurăţia noastră cea sufletească şi trupească; binevoieşte a face în noi lăcaşul Tău, deşi nevrednici robi ai Tăi suntem. Pierde gândurile cele necurate, şterge faptele cele necuviincioase, îndreaptă limba noastră spre a vorbi cele plăcute înaintea Ta, pentru ca, cu inimă şi cu buze curate, cu umilinţă să grăim unele ca acestea:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, despre Care ceata Apostolilor învederat vorbeşte şi către Care soborul proorocilor pururea priveşte;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru pe care ceata mucenicilor cu dumnezeiască cuviinţă Îl mărturiseşte şi oastea preacuvioşilor numele Tău cel Sfânt Îl slăveşte.
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, pentru care mulţimea pustnicilor neîncetat suspină, şi de la Care nevoinţele pustniceşti se încununează;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Căruia ierarhii şi păstorii Bisericii aduc cântare de mulţumire; iar învăţătorii lumii spre a noastră mântuire spre noi teologhisesc;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, primeşte rugăciunea cea pentru noi şi mijlocirea tuturor sfinţilor, iar mai ales a Preasfintei Fecioare, care işi întinde mâinile sale către Tine pentru noi;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, îngrădeşte-ne pe noi cu sfinţii Tăi îngeri şi goneşte de la noi duhurile cele rele de sub cer;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 11-lea

Toata cântarea ce se aduce Ţie nu poate a-Ţi aduce mulţumirea cuvenită pentru toţi şi pentru toate, Dumnezeule cel slăvit în Treime; căci nu se află nici minte, care să poată a se întinde cu cugetul către mulţimea îndurărilor Tale, cele asupra noastră; nici cuvânt care cu vrednicie să le povestească; însă pentru toate cele văzute de noi şi care ni se dau nouă, fie Ţie, Preasfântă Treime, mulţumire de la noi, cinstea şi slava pe care pe care Tu Însuţi le ştii că ar fi vrednice şi plăcute de slava Ta; deci noi închinându-ne Ţie, cu smerenie şi cu dragoste cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Luminătorule cel în trei Sori, ca un dătător de lumină Te-ai arătat, în făgăduinţele Tale, nouă celor ce suntem în întunericul necunoştinţei despre soarta noastră cea viitoare; cu mulţumire însă Te mărturisim, ca măcar de una din fericirile cele prevestite de Unul-Născut Fiul Tău să ne învredniceşti pe noi; pentru care acum cu umilinţă şi cu dragoste grăim:
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai gătit aleşilor Tăi bunătăţile pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, pe Care toţi cei curaţi cu inima Te vor vedea precum eşti şi Te vor cunoaşte precum Tu Însuţi îi cunoşti pe ei;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, în Care toţi cei flămânzi şi însetaţi vor afla dreptate, pe saţiul ce niciodată nu se împuţinează;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, de la Care făcătorii de pace fii iubiţi se vor chema, ca cei ce sunt următori Unuia-Născut Fiului Tău, Cel ce pe toate le-a împăcat;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, în care cei blânzi vor moşteni pământul; iar cei săraci cu duhul se vor învrednici de împărăţia cerului;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ai făgăduit veşnica plată celor ce miluiesc şi nesfârşita bucurie celor ce plâng;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Condacul al 12-lea

Preasfântă Treime, dă-ne nouă darul Tău cel atotputernic; primeşte mărturisirea păcatelor noastre înaintea slavei împărăţiei Tale; caută la suspinurile noastre, trimite-ne nouă duhul umilinţei şi al îndurărilor; pentru ca să ne învrednicim, cu suflet şi cu inimă curată, fără de osândă a grăi către Tine pe pământ, precum grăiesc îngerii în cer: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând Pronia Ta cea iubitoare de oameni, Te slăvim pe Tine toţi, Treime fără de început; credem într-Unul Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt; că pe altul afară de Tine Dumnezeu nu ştim, către Tine cădem şi Ţie ne rugăm, zicând:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, dă-ne nouă ajutor ca să nu ne temem de nici un rău, spre apărarea vieţii noastre şi spre a nu ne înfricoşa de nici un vrăjmaş;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce mântuieşti pe păcătoşii cei ce se pocăiesc; deci mântuieşte-ne şi pe noi mult-păcătoşii;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce înmulţeşti mila Ta tuturor, înmulţeşte-o şi asupra noastră, şi ne mântuieşte pe noi, că neputincioşi suntem;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, prelungeşte-ne nouă tuturor vremea vieţii spre a ne pocăi şi nu ne osândi pe noi spre tăiere ca pe smochinul cel neroditor;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne pe noi de ispitele ce ne împresoară: de lume, de trup şi de diavol, şi ne hrăneşte în credinţă şi dragostea cea către Tine;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, învredniceşte-ne pe noi a Te vedea faţă către faţă şi a intra în cămara Ta cea luminoasă la nunta Mielului;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel sfânt!

Condacul al 13-lea

O, Preasfântă, de viaţă făcătoare nedespărţită şi a toate făcătoare Treime: Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte, Unule, Adevăratul Dumnezeu şi Făcătorul nostru, primeşte această de acum mulţumire a noastră; trimite-ne nouă darul şi puterea din înălţimea Sfântului Tău locaş, ca, toate poftele trupeşti călcându-le, să vieţuim întru toată buna cinstire şi curăţie până la sfârşitul vieţii noastre, pururea lăudând preasfânt numele Tău, şi cântând: Aliluia!  (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice  Icosul întâi

Arhanghelii şi îngerii, începătoriile şi puterile, scaunele şi domniile, stând înaintea scaunului slavei Tale, nu pot a slăvi mărimea desăvârşirilor Tale. Heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, acoperindu-şi feţele, cu frică şi cu dragoste grăiesc unii către alţii: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot. Iar noi ca unii ce suntem pământ şi ţărână mai lesne ar fi să iubim tăcerea; însă pentru ca să nu ne arătăm nerecunoscători şi nemulţumitori, pentru atâtea îndurări revărsate asupra noastră, urmând doxologiei celor de sus, cu credinţă şi cu dragoste zicem unele ca acestea:

Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce eşti înălţimea desăvârşirilor celor nespuse şi adâncul tainelor celor neurmate;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pretutindenea eşti şi toate le împlinești, Cel ce Unul eşti, acelaşi ieri, astăzi şi în veac;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pe toate le faci numai cu voia, aducând în fiinţă pe cei ce nu sunt, ca şi cum ar fi; Cel ce cobori până la iad şi iarăşi ridici;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce pui la încercare inimile şi rărunchii oamenilor; Ce ce numeri stelele şi tuturor nume le dai;
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, ale Căruia toate căile sunt adevărate şi toate judecăţile drepte şi totodată şi dorite.
Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce răsplăteşti păcatele părinţilor asupra fiilor, miluieşti şi ajuţi din neam în neam;
Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeu nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

Şi  Condacul întâi

Împărate al veacurilor şi Doamne cel mai înainte de veci, Făcătorule a toată făptura cea văzută şi cea nevăzută, Dumnezeule cel slăvit în Sfânta Treime, Căruia se închină tot genunchiul; al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Pentru aceasta şi noi, ca cei ce suntem luminaţi cu Sfânta Taină a Botezului întru numele Tău cel întreit sfânt deşi nevrednici fiind, îndrăznim a-Ţi aduce această cântare de laudă; iar Tu ca Făcătorul, Purtătorul de grijă şi Judecătorul nostru, ia aminte spre glasul rugăciunii robilor Tăi, şi nu depărta mila Ta de la noi, pentru ca din adâncul sufletului pururea să strigăm Ţie: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, zidirea Ta cea căzută, pentru numele Tău cel Sfânt!

După aceasta se zice această:

Rugăciune către Dumnezeu-Tatăl

Atotputernice Stăpâne, înţelepte şi atotbunule Doamne, Născătorule cel fără de început al Fiului celui dintr-o fiinţă născut, şi Purcezător al Sfântului şi Celui de viaţă făcătorul Tău Duh, veşnic şi pururea fiitor;Însuţi pricinuitorule de purcedere, a Cărui mărire este nemărginită, slavă nespusă şi milostivire nemăsurată; Cel ce ne-ai adus pe noi din nefiinţă şi ne-ai cinstit cu chipul Tău cel preascump; Care ne-ai dăruit nouă nevrednicilor nu numai a Te cunoaşte pe Tine şi a Te iubi, dar încă ce este mai scump, că şi Tată a Te numi pe Tine ne-ai învrednicit.

Mulţumim Ţie, Dumnezeule al milostivirii şi al îndurărilor, Cel ce nu ne-ai lăsat pe noi, ce am călcat porunca Ta, în mijlocul păcatului şi în umbra morţii; ci ai binevoit a trimite pe pământ, pentru mântuirea noastră, pe Unul-Născut Fiul Tău, prin Care şi veacurile s-au făcut, ca prin întruparea Lui şi prin patimile Lui cele înfricoşătoare, de chinuirea diavolului şi din stricăciunea morţii să ne izbăvim.

Mulţumim Ţie, Dumnezeule al dragostei şi al puterilor, că după înălţarea la cer a Preascumpului nostru Mântuitor, ai trimis şi pe Preasfântul Tău Duh peste aleşii Lui ucenici şi apostoli, pentru ca prin puterea propovăduirii lor celei de Dumnezeu insuflate pe toată lumea s-o lumineze cu lumina cea curată a Evangheliei Tale. Deci, Însuţi, Iubitorule de oameni, Stăpâne, ascultă acum rugăciunea cea smerită a nevrednicilor fiilor Tăi, că aşa precum ne-ai zidit pe noi numai pentru bunătatea Ta şi ne-ai răscumpărat pe noi pentru îndurarea Ta, aşa ne şi mântuieşte pe noi pentru îndurarea Ta, aşa ne şi mântuieşte pe noi după milostivirea Ta cea neasemănată; fiindcă din faptele noastre nici urmă de pocăinţă nu avem, ci dreaptă răsplătire şi despărţire de prealuminata faţa Ta ne aşteaptă.

Că, dacă şi pentru tot cuvântul în deşert se va cere de la noi răspuns în ziua judecăţii şi a răsplătirii, pentru nenumăratele noastre fărădelegi, cu care am greşit înaintea Ta, apoi, ce răspuns vom da noi, săracii, în ziua aceea?

Pentru aceasta alergăm spre a Ta bunătate, care covârşeşte toată mintea şi cuvântul, rugându-ne Ţie: greşit-am, curăţeşte-ne pe noi, Doamne; nelegiuit-am, iartă-ne, Stăpâne, mâniatu-Te-am, milostiveşte-Te, Îndelung-Răbdătorule.

Şi păzeşte mai ales mintea, ştiinţa şi inima noastră de răutăţile lumii; izbăveşte-ne pe noi şi ne mântuieşte de viforul cel mult învăluitor al patimilor şi al căderilor în păcatele cele ştiute şi neştiute; ne îndreptează pe noi la limanul cel lin al credinţei, al dragostei şi al nădejdii vieţii celei veşnice.

Adu-Ţi aminte, Doamne, de noi, întru mila Ta; dăruieşte-ne nouă toate cererile cele spre mântuire, iar mai ales viaţă curată şi fără de prihană; învredniceşte-ne pe noi a Te iubi pe Tine, şi a ne teme din toată inima noastră, şi a face voia Ta cea sfântă; pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor.

Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeul nostru eşti, şi Ţie slavă şi mulţumire şi închinăciune înălţăm, împreună cu Cel fără de început al Tău Fiu şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh; acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Dumnezeu-Fiul

Unule-Născut, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce pentru mântuirea noastră ai binevoit a Te întrupa şi moarte a pătimi; iar acum şi cu preacuratul Tău Trup la cer de-a dreapta împreună cu Tatăl şezi, şi toată lumea o cârmuieşti, nu ne uita cu milostivirea Ta pe noi, cei ce suntem jos, care măcar că suntem cu totul întinaţi şi nevrednici, însă întru Tine, Mântuitorule şi Dumnezeul nostru, credem şi pe alt mijlocitor şi nădejde al mântuirii nu ştim.

Deci, dă-ne nouă, Preabunule Răscumpărătorule, ca totdeauna să ne aducem aminte de câte chinuri ale sufletului şi ale trupului Tău a fost trebuinţă ca să împaci dreptatea cea veşnică a părintelui Tău pentru păcatele noastre; şi cum Te-ai pogorât de pe cruce până la iad, cu preacurat sufletul Tău, ca să ne izbăveşti pe noi de puterea chinuirii iadului.

Iar aducându-ne aminte de aceasta, să ne păzim de pofte şi de păcate, care au fost pricină de înfricoşătoare patimi şi de moartea Ta; şi să iubim dreptatea şi virtutea, care sunt mai plăcute Ţie decât tot darul cel adus de noi.

Deci, ca Cel ispitit după toate, Preabunule, singur ştii cât este de mare slăbiciunea duhului şi a trupului nostru şi cât de puternic şi viclean este vrăjmaşul nostru care umblă ca un leu, căutând pe cine să înghită, pentru aceasta nu ne lipsi pe noi de ajutorul Tău atotputernic; ci fii de-a pururea cu noi, păzindu-ne şi acoperindu-ne, povăţuindu-ne şi întărindu-ne, bucurând şi veselind duhul nostru.

Iar noi alergând la sânul dragostei şi a îndurării Tale, toată viaţa noastră cea vremelnică şi veşnică Ţie să o dăm, Stăpânului nostru, Răscumpărătorului şi Domnului; pe Care din adâncul sufletului Îl rugăm, ca să ne faci pe noi cu judecăţile pe care le ştii, fără de împiedicare a trece calea aceasta întunecoasă a vieţii pământeşti şi a ajunge la cămara cea dumnezeiască a Ta, pe care ai făgăduit a o pregăti tuturor celor ce cred în numele Tău şi urmează dumnezeieştilor Tale învăţături.

Rugăciune către Dumnezeu-Duhul Sfânt

Împărate ceresc, preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi, şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împarţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru.

Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Preasfintei Treimi.

Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atot-vindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase.

Îmblânzeşte trupul şi stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi chipul cel prea-scump al lui Dumnezeu.

Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, goneşte-l de la noi; şi ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci; şi aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat, şi a intra în Ierusalimul cel ceresc; iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie!

Rugăciune către Preasfânta Treime

Preasfântă Treime, Stăpânire de o fiinţă, pricinuitoare a tot binele; ce vom răsplăti Ţie pentru toate câte ne-ai dat nouă, păcătoşilor şi nevrednicilor, pe care mai înainte de a ne naşte noi în lume le-ai rânduit, şi pentru toate cele ce ne dai fiecăruia din noi în toate zilele şi pentru cele ce ai gătit nouă tuturor în veacul cel viitor?

Deci se cuvenea pentru atâtea binefaceri şi îndurări, să mulţumim Ţie nu numai cu cuvintele, ci mai ales cu faptele, păzind şi împlinind poruncile Tale; iar noi cu patimile noastre şi cu obiceiurile cele rele în nenumărate păcate şi fărădelegi ne-am aruncat.

Pentru aceasta, ca cei ce suntem întinaţi, nu numai că nu îndrăznim a ne arata înaintea preasfintei feţei Tale celei întreit strălucitoare, ci nici preasfânt numele Tău a-l chema, de nu ai fi binevoit Însuţi Tu spre a noastră mângâiere a ne vesti nouă; că pe cei drepţi şi curaţi iubeşti, iar pe păcătoşii care se pocăiesc îi mântuieşti şi cu milostivire îi primeşti.

Deci, caută, o Dumnezeiască Treime, din înălţarea sfintei slavei Tale asupra noastră, mult păcătoşilor; şi bunăvoinţa noastră în loc de fapte bune o primeşte, şi ne dă nouă duhul pocăinţei celei adevărate; ca, urând tot păcatul, întru cuvioşie şi dreptate până la sfârşitul vieţii noastre să petrecem, făcând voia Ta cea sfântă şi slăvind cu cuget curat şi cu fapte bune preadulcele şi preaîncuviinţat numele Tău. Amin.

Acatistul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul – 20 Noiembrie

sf-grigorie-decapolitul

Troparul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, glasul al 3-lea:

Chip te-ai făcut înfrânării şi prin dumnezeiescul Duh pe toţi i-ai luminat; alergarea dreptei credinţe ai săvârşit-o şi cu învăţăturile lumea ai luminat şi ai mustrat cugetele celor rău credincioşi, Părinte Cuvioase Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

150389_grigorie-decapolitul

Condacul 1

Apărătorul nostru şi folositorul cel fierbinte, după datorie mulţumiri aducem ţie, Sfinte, noi, cei izbăviţi din nevoi cu rugăciunile tale. Ci ca cel ce ai către Domnul îndrăzneală, din toate primejdiile izbăveşte-ne pe noi, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Icosul 1

Îngerească viaţă alegând a petrece pe pământ, Părinte, ca să te bucuri cu îngerii în ceruri, ai părăsit toate cele veselitoare ale lumii şi, rănindu-te cu dumnezeiasca dragoste, ai alergat la limanul cel de mântuire al sihăstriei; pentru care noi minunându-ne zicem ţie:
Bucură-te, că din pruncie ai ridicat pe umeri Crucea Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos ai uitat dorul părinţilor tăi;
Bucură-te, că ai ales fecioria mai mult decât nunta;
Bucură-te, că ţi-ai logodit ţie curăţia;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit ca Adam prin lăcomie;
Bucură-te, că prin postire ai domolit săltările trupului;
Bucură-te, că ai câştigat în inima ta frica Domnului;
Bucură-te, că dintr-însa ai născut duh de mântuire;
Bucură-te, căci cu secera rugăciunii ai curăţit spinii patimilor;
Bucură-te, căci cu plugul înfrânării ai arat pământul sufletului tău;
Bucură-te, că ai semănat într-însul seminţele dreptei credinţe;
Bucură-te, că dintr-însele odrăsleşti nouă roadele tămăduirilor;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

sf-grigorie-decapolitul-hagiu-01

Condacul al 2-lea

Văzându-se pe sine Sfântul izbăvit de grijile lumeşti, tăinuindu-se de slugile sale, a alergat la părintele şi păstorul care l-a învăţat rânduiala vieţii sihăstreşti şi l-a trimis a se nevoi cu pustnicii cei ce petreceau acolo aproape de dânsul şi cu care a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

sf_grigorie_decapolitul

Icosul al 2-lea

Înţelegerea cea răzvrătită a rău credinciosului egumen cunoscând-o, cu îndrăzneală l-ai înfruntat în sobor mustrându-l; iar el, trufaşul, mâniindu-se, a poruncit ca să te bată fără milă; tu însă, primind mulţimea loviturilor ca nişte rouă cerească, mulţumit-ai lui Dumnezeu; pentru care noi, lăudând râvna ta cea dumnezeiască, grăim ţie:
Bucură-te, că ai vădit cu îndrăzneală eresurile celor rău credincioşi;
Bucură-te, că ai fugit de locuirea cea împreună cu dânşii;
Bucură-te, că, pentru dreapta credinţă primind răni, te bucurai ca apostolii;
Bucură-te, apărătorul dogmelor celor soborniceşti şi apostoleşti;
Bucură-te, râvnitorul vieţii îngereşti;
Bucură-te, locuitorul pustiei cel ales;
Bucură-te, că prin vărsările lacrimilor ai stins focul păcatului;
Bucură-te, că prin stările la privegheri ai adormit valurile patimilor;
Bucură-te, căci cu dumnezeiasca smerenie ai smerit răutatea vrăjmaşilor diavoli;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit de nălucirile lor cele prefăcute în chip de lumină;
Bucură-te, că prin sihăstrie te-ai arătat ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor;
Bucură-te, căci cu lucrarea cuvântului te-ai arătat viţă mult roditoare;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui Preaînalt prin rugăciunile tale cele primite pogorându-se, a gonit pe diavolii care te supărau şi te chinuiau spre păcatul trupesc; de care izbăvindu-te în vis prin venirea Preacuratei Maicii lui Dumnezeu ce s-a arătat în chipul maicii tale, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

sf-grigorie-decapolitul-hagiu-02

Icosul al 3-lea

Având dorire să vezi pe fratele tău cel după trup, ai trimis la dânsul pe ucenicul tău; iar tu, fiind cuprins de lumina cerească ce s-a pogorât peste tine, ai petrecut în bună mireasmă multe zile, până ce s-a întors ucenicul; atunci te-ai deşteptat, iar el înţelegând acea taină preamărită, a grăit către tine:
Bucură-te, văzătorule de cereşti vedenii;
Bucură-te, lăcaş de cerească lumină;
Bucură-te, că prin buna mireasmă a ei te-ai izbăvit de curgerea sângelui;
Bucură-te, că printr-însa ai scăpat de patimi şi de supărările diavolilor;
Bucură-te, că, răstignindu-te lumii, Domnului te-ai adus jertfă;
Bucură-te, căci cu sudorile sihăstriei ai stins cărbunii patimilor;
Bucură-te, că ai fost pildă tuturor spre mântuire;
Bucură-te, că pe mulţi mântuiţi ai adus Domnului;
Bucură-te, temelia cea neclintită a pustniceştilor strădanii;
Bucură-te, că ai înflorit ca un trandafir şi crin binemirositor în văile sihăstriei;
Bucură-te, că de la cer ai primit dar în chipul focului;
Bucură-te, că ai strălucit mai mult decât soarele;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 4-lea

Vifor de gânduri îndoite având sfântul pentru vedenia de care a fost uimit în multe zile, a chemat pe unchiul şi Părintele său Simeon ca să vină la dânsul; de la care luând buna încredinţare că vedenia aceea n-a fost de la întunecaţii diavoli, ci dumnezeiască şi îngerească, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzit-ai glas din cer strigându-te ca pe patriarhul Avraam: „Ieşi din pământul tău şi din rudenia ta şi mergi în pământul în care vei putea sluji lui Dumnezeu”; şi îndată ascultând dumnezeiasca poruncă, sculându-te, te-ai dus; pentru aceea grăim:
Bucură-te, că te-ai făcut următor lui Avraam cu credinţa;
Bucură-te, căci ca dânsul ai părăsit patria şi neamul;
Bucură-te, cu Isaac moştenitorule al credinţei;
Bucură-te, cu Iacov minte văzătoare de Dumnezeu;
Bucură-te, noule Moise, cu nerăutatea;
Bucură-te, noule David, cu blândeţea;
Bucură-te, că te-ai arătat nou Iov cu răbdarea;
Bucură-te, că ai râvnit credinţa lui Iosif;
Bucură-te, că pentru credinţă te-ai aprins cu râvna ca Ilie;
Bucură-te, căci cu îndrăzneală ai mustrat ca Botezătorul;
Bucură-te, bărbat al doririlor duhului, noule Daniele;
Bucură-te, profet văzător de cele viitoare;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 5-lea

Stea nerătăcită multluminoasă povăţuită de Duhul Sfânt te-ai arătat, în pustietăţi şi în oraşe, strălucind cu minunile, diavolii gonind şi bolile tămăduind; pentru care de către toţi vestindu-se minunile tale, cu mulţumire se aduce lui Dumnezeu cântare: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând popoarele faptele tale cele bune şi viaţa ta cea mai presus de om, cu credinţă au alergat ca la un trimis al lui Dumnezeu, primind folosul cererilor; cu care şi noi împărtăşindu-ne de facerile tale de bine, după Evanghelie preamărind pe Tatăl ceresc, cu mulţumire cântăm ţie:
Bucură-te, că ai îmbogăţit pe cel sărac din Priconis, ca marele Nicolae;
Bucură-te, că te-ai arătat cu blândeţe către cel ce te-a bătut ca pe o iscoadă;
Bucură-te, că ai vădit avuţia lui Mercurie că era din nedrepte agoniseli;
Bucură-te, că ai izbăvit din mare pe călugărul ce-ţi slujea ţie;
Bucură-te, că la Roma te-ai arătat mare făcător de minuni;
Bucură-te, că de acolo ai fugit de lauda oamenilor;
Bucură-te, că în Sicilia ai gonit pe balaurul ce se pornise asupra ta;
Bucură-te, că acolo pe femeia cea desfrânată o ai îndreptat la pocăinţă;
Bucură-te, căci cu rugăciunea ta către Dumnezeu ai îmblânzit pe păgâni;
Bucură-te, că în chip nevăzut ai trecut prin oastea de sarazini;
Bucură-te, că ai vindecat mâna ce se uscase a sarazinului pe care o ridicase ca să te junghie;
Bucură-te, căci cu rugăciunile tale s-a tămăduit cel îndrăcit;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 6-lea

Propovăduitor purtător de Dumnezeu fiind, ai învăţat a ne închina Treimii în Unime şi Unimii în Treime, şi făcându-te vas ales ca marele Pavel, te-ai aprins de râvnă, dorind de mucenicie pentru sfintele icoane; iar Dumnezeu te-a păzit în viaţa aceasta ca să foloseşti multora care au cântat Lui: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucind tu ca al doilea Pavel în Tesalonic, petreceai în multe lipsuri dintre cele ale vieţii trupeşti; dar Dumnezeu purtând grijă de tine, te hrănea prin cinstita femeie, ca pe Ilie prin corbi şi ca pe Daniel în groapa leilor prin îngeri; iar noi, auzind credinţa ce aveai către Dumnezeu în Care ai nădăjduit, grăim ţie:
Bucură-te, că în multă lipsă fiind n-ai slăbit nevoinţele sihăstriei;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos ai răbdat foamea şi lipsa de îmbrăcăminte;
Bucură-te, că pe femeia cea săracă ai folosit cu izvorârea de smoală;
Bucură-te, că ai vădit pe cel ce ascunsese din milostenia cea rânduită pentru săraci;
Bucură-te, că ai tămăduit pe cel nebun îndrăcit ce sărise în spatele tău;
Bucură-te, că ai vădit pe călugărul ce se prefăcea că este îndrăcit;
Bucură-te, căci cunoscând vicleşugurile diavolilor, ca pe nişte păianjeni le-ai risipit;
Bucură-te, că întru toate desăvârşit i-ai ruşinat pe ei;
Bucură-te, că mai înainte ai spus pristăvirea stâlpnicului şi a celor doi fraţi;
Bucură-te, că asemenea ai vestit şi altui bătrân să-şi gătească mormântul;
Bucură-te, căci, cunoscând cu duhul, ai înfruntat pe cel ce nu îngropase pe cel mort găsit pe cale;
Bucură-te, că deştepţi mintea celor ce sunt îngropaţi în mormântul lenevirii;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 7-lea

Vrând odinioară să mergi în părţile slovenilor spre a vieţui în mai multă linişte acolo, mergând puţin pe cale, te-ai întors degrabă, căci ai cunoscut urgia lui Dumnezeu ce era să cadă peste puţin timp asupra lor; iar ucenicul tău, înspăimântându-se de mai înainte cunoaşterea ta, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătat-a Dumnezeu prin tine minune preamărită cu boierul cel închis în temniţă, căci hotărât fiind el de pierzare, ai cunoscut aceasta cu darul lui Dumnezeu; pentru care asemănându-te marelui Nicolae, îndată ai alergat la mai-marele cetăţii şi cu multe rugăciuni l-ai izbăvit din amara moarte; iar el, aducându-ţi mulţumire, a grăit către tine:
Bucură-te, izbăvitorul celor osândiţi la moarte;
Bucură-te, ajutătorul celor în primejdii;
Bucură-te, că ai fost liman celor învăluiţi de marea acestei vieţi;
Bucură-te, că din nevoi se izbăveau şi se izbăvesc cei ce cheamă numele tău;
Bucură-te, că, mai înainte cunoscând venirea ucenicului tău, l-ai întâmpinat;
Bucură-te, că ai izbăvit de moarte pe cel muşcat de viperă;
Bucură-te, că ai izbăvit pe fecioară de durerile ochilor şi de orbire;
Bucură-te, că ai tămăduit de răceală pe cel bolnav ce se culcase pe patul tău;
Bucură-te, că ai tămăduit pe cel bolnav de friguri prin îmbrăcarea cu rasa ta;
Bucură-te, că ai izbăvit pe o femeie săracă, bolnavă de durerea capului;
Bucură-te, că ai gonit pe diavolul din călugărul ce se chinuia rău;
Bucură-te, primeşte de la noi cei supăraţi de diavoli, de trup şi de lume;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 8-lea

Străină viaţă petrecând pe pământ, Fericite Părinte Grigorie, cu totul ţi-ai înălţat mintea către cele cereşti, minunând pe îngeri şi pe oameni cu răbdarea ta; pentru aceasta acum, luând răsplătire de la Dumnezeu, cânţi Lui neîncetat împreună cu îngerii: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu trupul ai fost întru cei de jos ca un om, iar cu mintea nu te-ai dezlipit de cele de sus; pentru aceasta te-ai învrednicit a scoate foc din gura ta, care ţi-a luminat faţa mai mult decât soarele; de care înfricoşându-se ucenicul tău, i-ai poruncit ca până la sfârşitul tău să păzească taina, ferindu-te de laudele oamenilor; deci şi noi cu dânsul grăim ţie:
Bucură-te, cel ce ai lucrat privind spre cele de sus;
Bucură-te, că întotdeauna ai privit la sfârşitul lucrării celei de Dumnezeu iubite;
Bucură-te, că pentru neîncetatele rugăciuni ai primit de la Dumnezeu sabie aurită;
Bucură-te, căci cu dânsa ai tăiat spinul păcatului;
Bucură-te, că, în trup fiind, ai auzit cântare îngerească;
Bucură-te, că prin curăţia minţii te-ai învrednicit de taine dumnezeieşti ca acestea;
Bucură-te, căci cu voinţa cea îndreptată spre Dumnezeu te-ai îndumnezeit după dar;
Bucură-te, că, în trup fiind, te-ai făcut lăcaş curat Preasfintei Treimi;
Bucură-te, că în chip nevăzut ai mers cu Ioan ucenicul tău pe cale;
Bucură-te, că de multe ori te-ai arătat unchiului tău în vremea rugăciunii;
Bucură-te, că mai înainte apucând ai mântuit pe stâlpnicul ce era să cadă în păcat;
Bucură-te, grăim ţie cei ce ne izbăvim de toate păcatele în toată vremea;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 9-lea

Toată latura Decapolei, Asia, Bizanţul, Tesalia, Roma, Răsăritul şi Apusul propovăduiesc lucrarea minunilor tale, cu care pe mulţi din dureri şi din necazuri i-ai izbăvit, vrednicule de minune, pe cei ce au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei mult bârfitori, care se fălesc numai cu filosofia cea deşartă, nu pricep cum tu, în trup muritor fiind, ai biruit hotarele firii, vieţuind ca un fără de trup cu darul lui Dumnezeu; iar noi mulţumire aducând Celui ce te-a mărit în viaţă şi după moarte, cântăm ţie:
Bucură-te, că prin multă strădanie ai câştigat înţelepciunea cea de sus;
Bucură-te, cel ce ai defăimat înţelepciunea cea deşartă;
Bucură-te, cel ce ai fost dulce la cuvânt şi mângâietor în învăţături;
Bucură-te, cel ce multe cetăţi le-ai izbăvit din rătăcirea idolilor;
Bucură-te, că la liman bun corabia Bisericii lui Hristos a ajunge te-ai nevoit;
Bucură-te, că pentru dânsa te-ai primejduit până la moarte;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos te-ai nevoit până la vărsarea sângelui;
Bucură-te, căci cu râvna dreptei credinţe te-ai făcut mucenic fără de sânge;
Bucură-te, că ai mărturisit pe Hristos a fi Dumnezeu şi om;
Bucură-te, că icoană ai zugrăvit întrupării Lui;
Bucură-te, că ai ars cu focul duhului bârfelile ereticilor, ca pe nişte neghină şi pleavă;
Bucură-te, căci cu lopata dreptei credinţe le-ai vânturat pe ele;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 10-lea

Voind a te asemăna Stăpânului Hristos, cu nerăutate ai iubit pacea şi dragostea şi n-ai răsplătit rău pentru rău; ci pentru cei ce te-au năpăstuit şi te-au bătut te-ai rugat, ca şi Acela pentru răstignitorii Lui şi ca Întâiul Mucenic Ştefan pentru cei ce l-au ucis cu pietre; cu care acum bucurându-te, cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid nebiruit împotriva patimilor şi tare nesurpat al curăţiei te-ai arătat, Părinte Cuvioase, căci cu privegherea gonind somnul lenei, te-ai făcut casă Duhului Sfânt şi nici măcar în somn sau în vis n-au putut diavolii cu năluciri să te înşele; pentru care noi, lăudându-te, grăim către tine:
Bucură-te, păzitorul cel ales al fecioriei;
Bucură-te, că urmarea lui Hristos ca Pavel în trupul tău o ai purtat;
Bucură-te, că eşti numit cu numele privegherii;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de cămara cea de mire a Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, slujitorule al Preacuratei Fecioare şi Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, apărătorule al cinstitei sale icoane;
Bucură-te, că prin alegerea lui Dumnezeu ca un vrednic ai primit preoţia;
Bucură-te, că ai adus lui Hristos jertfă cu inima curată;
Bucură-te, că pe mulţi i-ai tras din adâncul pierzării de suflet;
Bucură-te, că pe mulţi i-ai făcut îngeri la minte;
Bucură-te, că din poftele cele necurate izbăveşti pe mulţi;
Bucură-te, că potoleşti aprinderea patimilor noastre celor trupeşti;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 11-lea

Împăratul împăraţilor şi Dumnezeu vrând să te cheme la Sine, ca să-ţi răsplătească cu bogate daruri pentru multe ostenelile tale, a îngăduit să pătimeşti de boală cumplită; din care după rugăciunea ta izbăvindu-te, ai cerut boala dropicii, prin care s-a făcut mai mult arătată răbdarea ta; iar tu până la sfârşit ai dat lui Dumnezeu laudă, cântând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Făclie primitoare de lumina înţelegătoare te cunoaştem pe tine, Părinte, că râvnind la bunătăţile cuvioşilor celor mai înainte de tine, te-ai aprins de dumnezeiescul foc, pe care Domnul a venit să-l arunce pe pământ, şi ai ars toată materia cea poftitoare de cele de jos şi către cunoştinţa cea dumnezeiască ai povăţuit pe cei ce au năzuit către tine; pentru care grăim ţie:
Bucură-te, că întru toate te-ai făcut următor al marelui Antonie;
Bucură-te, cel ce cunoşti gândurile ca marele Eftimie;
Bucură-te, cel ce înfrânezi poftele ca Sava sfinţitul;
Bucură-te, învăţătorule al pustiei ca marele Teodosie Chinoviarhul;
Bucură-te, cel ce iubeşti tăcerea ca marele Arsenie;
Bucură-te, cel ce îndrepţi spre pocăinţă ca Efrem Sirul;
Bucură-te, stâlp al răbdării şi făcător de minuni;
Bucură-te, apărătorule al dreptei credinţe ca şi mărturisitorii Maxim şi Teodor Studitul;
Bucură-te, că ai vieţuit în blândeţe şi în nerăutatea inimii;
Bucură-te, că te-ai făcut comoară a toată fapta bună;
Bucură-te, că prin aceasta te-ai făcut bună mireasmă a lui Hristos;
Bucură-te, că te desfătezi întru viaţa veseliei cea de taină;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 12-lea

Vrând unchiul şi părintele tău să te vadă mai înainte de a trece tu din viaţa aceasta, ţi-a scris să mergi la dânsul, aflându-se închis pentru sfintele icoane; iar tu, Fericite, deşi erai cuprins de boală, ai mers cale îndelungată, ca un diamant multrăbdător, şi sărutându-vă unul pe altul şi duhovniceşte bucurându-vă, v-aţi despărţit; şi după pătimirea unui an deplin în cumplita boală, ai adormit somnul cel cuvios al sfinţilor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând adormirea ta, te lăudăm ca pe cel ce bine te-ai nevoit, alergare ai săvârşit, credinţa ai păzit; pentru care mărturie este cinstitul tău trup, care cu darul lui Dumnezeu se păzeşte întreg şi nestricat. Din el culegem noi nenumărate tămăduiri de boli, de faceri de minuni şi grăim ţie cu credinţă:
Bucură-te, cel ce ai fost înger în trup şi acum dănţuieşti cu îngerii;
Bucură-te, Sfinte, care te veseleşti cu toţi sfinţii;
Bucură-te, cu apostolii şi cu mucenicii vorbitorule;
Bucură-te, cu cuvioşii şi cu drepţii locuitorule;
Bucură-te, că după trup ţi-a fost naşterea şi creşterea în Decapolia;
Bucură-te, că în veci moşteneşti Ierusalimul cel de sus;
Bucură-te, comoară nepreţuită a ţării Valahiei;
Bucură-te, că de multe feluri de primejdii pe aceasta o păzeşti;
Bucură-te, lauda cea de cinste a sfintei Mănăstiri Bistriţa;
Bucură-te, podoabă a tot clerul bisericesc;
Bucură-te, mângâierea celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, bucuria celor necăjiţi;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul al 13-lea

O, Părinte Sfinte Cuvioase Grigorie, plăcutule al lui Hristos şi ajutătorul tuturor celor în nevoi, care în viaţa ta pe pământ după Evanghelie ai fost lumina lumii, iar după moarte, din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ai fost dat păzitor acestei ţări creştineşti prin aducerea sfintelor tale moaşte, primind acum acest puţin dar de la noi, smeriţii, mijloceşte către Dumnezeu că în veacul acesta să ne izbăvească de toată primejdia şi neputinţă, iar în cel viitor de veşnicele chinuri şi împreună cu tine să ne învrednicească în pământul celor vii să cântăm Lui: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngereasca viaţă alegând a petrece…, Condacul 1: Apărătorul nostru şi folositorul cel fierbinte…,

Icosul 1

Îngerească viaţă alegând a petrece pe pământ, Părinte, ca să te bucuri cu îngerii în ceruri, ai părăsit toate cele veselitoare ale lumii şi, rănindu-te cu dumnezeiasca dragoste, ai alergat la limanul cel de mântuire al sihăstriei; pentru care noi minunându-ne zicem ţie:
Bucură-te, că din pruncie ai ridicat pe umeri Crucea Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos ai uitat dorul părinţilor tăi;
Bucură-te, că ai ales fecioria mai mult decât nunta;
Bucură-te, că ţi-ai logodit ţie curăţia;
Bucură-te, că nu te-ai amăgit ca Adam prin lăcomie;
Bucură-te, că prin postire ai domolit săltările trupului;
Bucură-te, că ai câştigat în inima ta frica Domnului;
Bucură-te, că dintr-însa ai născut duh de mântuire;
Bucură-te, căci cu secera rugăciunii ai curăţit spinii patimilor;
Bucură-te, căci cu plugul înfrânării ai arat pământul sufletului tău;
Bucură-te, că ai semănat într-însul seminţele dreptei credinţe;
Bucură-te, că dintr-însele odrăsleşti nouă roadele tămăduirilor;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

Condacul 1

Apărătorul nostru şi folositorul cel fierbinte, după datorie mulţumiri aducem ţie, Sfinte, noi, cei izbăviţi din nevoi cu rugăciunile tale. Ci ca cel ce ai către Domnul îndrăzneală, din toate primejdiile izbăveşte-ne pe noi, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie!

şi aceste rugăciuni:

Rugăciunea întâi către Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul

O, Cuvioase Sfinte Grigorie, credem că încă în trup vieţuind te-ai făcut lăcaş Sfintei Treimi, la Care acum mutat fiind, neîncetat te rogi împreună cu toţi sfinţii şi cu Preacurata Maica lui Dumnezeu pentru întărirea Sfintelor Biserici, a patriarhilor, a împăraţilor, a domnilor, a supuşilor, a preoţilor, a călugărilor şi pentru sănătatea şi mântuirea tuturor drept-credincioşilor creştini. Cu umilinţă cădem la racla cu sfintele tale moaşte şi le sărutăm cu dragoste, rugându-te: întăreşte şi păzeşte acest sfânt lăcaş, pe care ţi l-ai ales sălaş, această sfântă mănăstire care te are pe tine apărător întru sine, precum şi toate oraşele şi satele şi pe toţi locuitorii din ele. Nu trece cu vederea nici pe cei ce năzuiesc la sfintele tale moaşte, care cu credinţă căzând se închină şi le sărută, rugându-se a li se dărui sănătate şi izbăvire de supărarea duhurilor necurate şi de alte boli nenumărate, care dobândindu-şi dorita izbăvire şi sănătate, împreună cu noi lui Dumnezeu să-I înălţăm slavă, iar ţie pentru datornica mulţumire îţi aducem icoasele acestea, întru care mărim şi lăudăm nevoinţele tale, privegherile, posturile, rugăciunile, luptele cu diavolii, bătăile şi toate ale tale fapte bune; pentru care toţi zicem: Bucură-te, Preafericite Părinte, preaînţelepte Grigorie!

Rugăciunea a doua către Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul

O, întru tot Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, cel ce din pruncie te-ai dat pe tine Domnului rănindu-te de focul dragostei Lui şi părăsind toate deşertăciunile lumii ca pe nişte gunoaie, lăsând şi pe părinţii tăi, ai urmat cu toata dragostea după Dânsul, iubindu-L mai mult decât toate bunătăţile cele trecătoare ale lumii acesteia. Că luminându-ţi-se ochii sufletului tău, cu toată curăţia I-ai slujit Lui ca un înger în trup, Care te-a preamărit cu darul facerii de minuni în viaţă şi după moarte, că aşa măreşte Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe El. De la Care, Fericite, după multe trude şi osteneli, ai aflat har şi milă, că sfinţindu-te priveşti cu cetele îngereşti la lumina cea preadulce a Preasfintei Treimi. Rugămu-te dar, Sfinte al lui Dumnezeu, primeşte aceste rugăciuni de la noi, slugile tale, care nădăjduim la ajutorul tău, cei ce ne-am îmbogăţit cu sfintele tale moaşte, care cu darul lui Dumnezeu revarsă mireasmă bună şi încuviinţată celor credincioşi. Deci avându-te către Milostivul Dumnezeu bun părtinitor, aducem ţie această puţină a noastră rugăciune, şi fii folositor şi rugător pentru noi către Dumnezeu, ca prin rugăciunile tale să fim apăraţi de luptătorii noştri vrăjmaşi văzuţi şi nevăzuţi, izbăvindu-ne şi de toată ispita şi necazul cel negândit şi neaşteptat şi de chinurile cele veşnice ce va să fie şi să aflăm mila în ziua Judecăţii a ne învrednici şi noi cu tine de nespusele bunătăţi, privind lumina cea preadulce şi desfătată a feţei lui Dumnezeu, slăvind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

Acatistul pogorârii Sfântului Duh

images

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

Condacul 1

  Pogorâtu-Te-ai Doamne să zideşti Universul cel văzut şi pe cel nevăzut, iar cu Măiestria Dumnezeiască pe toate le-ai lucrat şi bine le-ai pus. Văzând noi Opera Ta Sfântă, cu umilinţă Te rugăm: Dumnezeule Duhule Sfânt, pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

101500437_1927041007430891_8598983915669508324_n

Icosul 1

Doamne al Puterilor, Care pe toate le-ai făcut şi le-ai rânduit cu bunătate spre folosul multora din tot Universul, ne rugăm Ţie:

Dumnezeule Cel Binecuvântat, binecuvintează toată zidirea Ta!
Dumnezeule Cel Milostiv, milostiveşte-Te şi îndură-Te de păcătoşi!
Dumnezeule Cel Preaputernic, întăreşte-i pe cei binecredincioşi!
Dumnezeule Cel Luminos, acoperă-ne veşnic cu Lumina Ta Sfântă!
Dumnezeule Cel Minunat, ajută-ne să devenim asemenea Ţie!
Dumnezeule Cel Veşnic, ajută-ne să trăim în veşnicie în Iubirea Ta Sfântă!
Dumnezeule Duhule Sfânt, pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!


Condacul 2

  Te-ai făcut prezent peste tot cu Puterea Ta Cea Mare, iar noi cei materialnici, nedându-ne seama de măiastra Ta putere, Te rugăm cu inima smerită şi cu lacrimi în ochi, să ne faci să înţelegem toate cele spre folosul nostru, văzute şi nevăzute, şi Îţi cântăm cu drag: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 2

  Dumnezeule Veşnic, Care nu poţi fi cuprins cu mintea noastră, fiind oameni limitaţi la gândire şi la înţelegere, Te rugăm ajută-ne să devenim mai smeriţi, mai răbdători, mai înţelepţi, mai luminaţi.

Dumnezeule Cel Luminat, luminează-ne inimile, minţile şi sufletele noastre!
Dumnezeule Cel Preaînţelept, înţelepţeşte-ne, ca să înţelegem şi să împlinim Voia Ta!
Dumnezeule Cel Ocrotitor, ocroteşte-ne de cei vicleni şi răi şi de lucrările lor întunecate!
Dumnezeule Cel Neobosit, dă-ne putere în credinţă şi râvnă spre cele bune!
Dumnezeule Cel Înfocat, smereşte-ne, curăţeşte-ne şi aprinde-ne inimile cu focul Tău!
Dumnezeule Cel Bun, căleşte-ne, dar nu ne arde pentru păcatele noastre!
Dumnezeule Cel Iubitor, revarsă Iubire Sfântă în inimile noastre!
Dumnezeule Duhule Sfânt, pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 3

  Făcut-ai Cerul cu treptele lui şi Universul bine întocmit, încât toţi se uimesc de Măreaţa Ta Operă. Pe om l-ai făcut cu ceva mai prejos decât Îngerii şi de aceea Cetele Îngereşti şi cele omeneşti Te slăvesc, Doamne, şi din toată inima cântă cu drag: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 3

  Toate Puterile Cereşti, cunoscându-Ţi puterea şi măiestria, au ales dintre Bine şi rău, Binele cel netăgăduit, Binele universal, iar cei care înţeleg toate acestea spun, cu multă dragoste, aşa:

Dumnezeule Cel Preasfânt, iartă-ne păcatele şi sfinţeşte-ne şi pe noi!
Dumnezeule Cel Preaînalt, înalţă sufletele noastre spre cele de Sus!
Dumnezeule Cel Veşnic, ajută-ne să fim în veşnicie alături de Tine!
Dumnezeule Cel Milostiv, îndură-Te şi milostiveşte-Te asupra noastră!
Dumnezeule Cel Perfect, îndrumă-ne spre perfecţiune!
Dumnezeule Cel Preacurat, ajută-ne să ne curăţim de păcate!
Dumnezeule Duhule Sfânt, pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 4

  Ai pogorât de mult peste noi Puterea Ta Sfântă, Doamne şi s-a depărtat Binele de rău, iar cei care lucrează Binele, cântă acum cu drag: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 4

  Au văzut Puterile Cereşti despărţirea Binelui de rău, care s-a făcut cu zbucium mare şi mulţi s-au cutremurat zicând: Să stăm bine şi să luăm aminte! – iar alţii s-au înfricoşat zicând: Să stăm cu frică şi să luăm aminte, să nu cădem, fraţilor şi noi! Cu smerenie şi cu dragoste să ne rugăm aşa:

Dumnezeule Cel Slăvit, noi pe Tine Te slăvim şi în faţa Ta ne închinăm!
Dumnezeule Cel Smerit, fă-ne să devenim asemenea Ţie!
Dumnezeule Cel Bun, revarsă bunătatea Ta peste cei care Te urmează!
Dumnezeule Cel Darnic, trimite daruri şi pentru sufletele noastre!
Dumnezeule Cel Atotstăpânitor, Îţi mulţumim Ţie pentru toate darurile şi minunile vieţii!
Dumnezeule Cel Minunat, risipeşte teama din inimile noastre!
Dumnezeule Duhule Sfânt, pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 5

  S-a coborât Bunul Dumnezeu la stejarul lui Mamvri şi a stat de vorbă cu Avraam şi din dragoste şi respect a primit ospăţul pământesc, El Foc şi Ziditor fiind. Noi, care suntem lucrul mâinilor Sale, cu dragoste să-I cântăm Domnului: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 5

  Dumnezeu a spus pentru ce a venit pe Pământ şi i-a promis lui Avraam că dacă va găsi zece drepţi nimic nu va face celor din Sodoma şi Gomora, însă negăsind, Misiunea Sfântă Şi-a îndeplinit. Cu sfială şi cu credinţă să spunem aşa:

Dumnezeule Cel Preaslăvit, ne închinăm Ţie ca Avraam şi Sara!
Dumnezeule Cel Binevoitor, binevoieşte şi în sufletele noastre!
Dumnezeule Cel Mare, salvează-ne şi pe noi cum l-ai salvat pe Lot!
Dumnezeule Cel Drept, nu ne arde pe noi, deşi suntem păcătoşi!
Dumnezeule Cel Viu, Veşnic şi Iubitor de oameni, miluieşte-ne pe noi păcătoşii!
Dumnezeule Cel Atotputernic, ocroteşte-i pe cei care lucrează spre Slava Numelui Tău!
Dumnezeule Duhule Sfânt, pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 6

  Proorocii de demult au simţit Puterea Ta pogorând de Sus, Doamne, şi inspiraţi de Duhul Înţelepciunii Ţi-au cântat: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 6

  Pogorându-Te în chipul sfinţeniei peste prooroci şi peste cei drepţi, i-ai inspirat pe ei să scrie toate cele sfinte pe care le-au auzit, iar noi, Doamne, Îţi spunem aşa:

Dumnezeule Cel Sfânt, sfinţeşte-ne şi ajută-ne pe noi!
Dumnezeule Cel Preaînalt, auzi rugăciunile noastre!
Dumnezeule Cel Veşnic, ajută-ne să fim cu Tine în veşnicie!
Dumnezeule Cel Milostiv, milostiveşte-Te spre noi!
Dumnezeule Cel Atotfăcător, Voia Ta să fie peste toţi şi peste toate!
Dumnezeule Cel Prealuminat, luminează-i şi pe cei din veac adormiţi!
Dumnezeule Duhule Sfânt, pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 7

  Judecătorii care judecau în poporul ales, au avut putere şi înţelepciune nebiruită, atâta timp cât au ţinut la Legea Ta Sfântă, iar noi fiind în Legea Harului Îţi cântăm, Doamne: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 7

  Văzând slăbiciunile oamenilor, nu i-ai lăsat pe ei în părăsire, ci le-ai dat îndemn prin cei aleşi, pentru a ieşi din starea de păcat, şi de aceea noi Te rugăm aşa:

Dumnezeule Cel Darnic, pogoară şi peste noi Harul Tău Cel Sfânt!
Dumnezeule Cel Tare, dăruieşte-ne tărie şi putere în credinţă!
Dumnezeule Cel Nevăzut, pogoară-Te şi ridică-Ţi un cort în inimile noastre!
Dumnezeule Cel Atoatevăzător, Te rugăm, priveşte spre necazurile noastre şi îndură-Te de noi!
Dumnezeule Cel Atoateştiutor, fă-ne ştiutori de cele bune şi de folos sufletelor noastre!
Dumnezeule Cel Înţelegător, fă-ne să cunoaştem, să înţelegem şi să împlinim Voia Ta!
Dumnezeule Duhule Sfânt, pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 8

  Pogorâtu-S-a Fiul Lui Dumnezeu din înălţimi, pentru a îndrepta zidirea cea căzută în păcate, iar noi, cu smerenie şi cu dragoste slăvindu-L, Îi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 8

  S-a întrupat Domnul Iisus din Sfânta Fecioară Maria, prin lucrarea Tainică a Sfântului Duh şi ne-a încreştinat şi pe noi. Cu smerenie şi cu umilinţă, postind şi rugându-ne mult, să spunem aşa:

Dumnezeule Cel Preasfânt, pogoară-Te şi fă-Ţi lăcaş sfânt în inimile noastre!
Dumnezeule Cel Ziditor, îmbracă-ne şi pe noi în Lumina Ta Sfântă!
Dumnezeule Cel Nepieritor, nu ne lăsa să pierim sub greutatea păcatelor!
Dumnezeule Cel Atoateiubitor, învaţă-ne să Te iubim mai presus de orice!
Dumnezeule Cel Protector, protejază-ne de cel rău şi de vicleniile sale!
Dumnezeule Cel Îndrumător, călăuzeşte-ne pe Calea spre Împăraţia Ta Sfântă!
Dumnezeule Duhule Sfânt, pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 9

  Puterea Ta Dumnezeiască s-a pogorât în chip tainic şi miraculos, iar Domnul Iisus Hristos a Înviat a treia zi după Scripturi. Mulţumindu-I Domnului că prin Jertfa Sa de iubire ne-a mântuit pe noi, cu evlavie să Îi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 9

  Puterea Dumnezeiască coborându-se la trei zile după răstignirea Domnului Iisus, L-a Înviat pe Fiul Omului ridicându-I trupul din mormânt, iar noi după cuviinţă, cu credinţă să spunem aşa:

Dumnezeule Care L-ai Înviat pe Fiul Tău, înviază-ne şi pe noi în veşnicie!
Dumnezeule Care L-ai ridicat pe Fiul Tău din moarte, nu ne lăsa în mormântul păcatelor!
Dumnezeule Care ai dat Fiului Tău toată Puterea, dă-ne putere să învingem răul!
Dumnezeule Care îi alungi pe neascultători, alungă-i pe toţi vrăjmaşii noştri!
Dumnezeule Care i-ai întors pe păcătoşi la creştinism, întoarce-i la tine şi pe toţi ai noştri!
Dumnezeule Care i-ai înfricoşat pe toţi duşmanii Tăi, izgoneşte-i pe duşmanii noştri!
Dumnezeule Duhule Sfânt, pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 10

  Duhul Sfânt s-a pogorât peste Maica Domnului şi peste Apostoli, la zece zile de la Înălţarea Domnului Iisus Hristos la Ceruri, iar noi, dorind ca Duhul Sfânt să se pogoare şi peste noi, cu credinţă şi cu dragoste să Îi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 10

  Pogorârea Sfântului Duh s-a făcut cu sunet mare, în chipul limbilor de foc care nu-i ardeau pe cei peste care se pogorau, ci îi înţelepţeau. Toţi ucenicii Domnului şi Maica Sfântă prooroceau în Ziua Cincizecimii la Ierusalim.

Dumnezeule, pogorârea Duhului Sfânt S-a făcut în chipul limbilor de foc şi i-a înţelepţit pe ucenici!
Dumnezeule, pogorârea Duhului Sfânt S-a făcut cu vuiet mare peste ucenicii Domnului!
Dumnezeule, pogorându-Se Duhul Sfânt, aleşii Domnului Iisus au vorbit despre faptele Lui minunate!
Dumnezeule, pogorându-Se peste Maica Domnului, Duhul Sfânt a sfinţit-O cu Harul Său!
Dumnezeule, pogorându-Se Duhul Sfânt peste cei aleşi, aceştia prooroceau în Ierusalim!
Dumnezeule, pogorârea Duhului Sfânt i-a sfinţit pe Apostoli şi ei au vorbit în alte limbi!
Dumnezeule Duhule Sfânt, pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 11

  Având putere de la Dumnezeu, Sfinţii Apostoli au propăvăduit în toată lumea civilizată de atunci, întorcându-i pe mulţi de la înşelăciunea lumească la Adevărul Cel Sfânt. Noi cu credinţă şi cu dragoste, slăvindu-L pe Dumnezeu, Îi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 11

  Legea Harului a venit prin minunata propăvăduire a Sfinţilor Apostoli, care aveau Puterea Sfântă dată de Sus. Dorind să se coboare Harul Lui Dumnezeu şi peste noi, smerindu-ne să spunem cu credinţă:

Dumnezeule Cel Preacurat, curăţeşte-i de păcate pe toţi oamenii şi miluieşte-i!
Dumnezeule Cel Adevărat, întăreşte în Duh Sfânt şi adevăr credinţa creştin-ortodoxă!
Dumnezeule Cel Drept, îndreaptă cărările fiecăruia dintre noi!
Dumnezeule Cel Tare, întoarce-ne pe toţi la Tine şi întăreşte-ne credinţa!
Dumnezeule Cel Bun, nu-i lăsa pe cei răi să strâmbe cărările Tale drepte!
Dumnezeule Cel Preacinstit, primeşte cinstirea şi iubirea noastră!
Dumnezeule Duhule Sfânt, pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 12

  Toţi cei care au primit învaţătura Sfintei Evanghelii s-au pocăit, s-au botezat în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh şi mergând pe calea cea dreaptă a sfinţeniei, protejaţi de Dumnezeu au cântat: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 12

  Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi, Mucenicii, Cuvioşii, cei curaţi cu fecioria şi toţi cei care au lucrat cu dreptate şi au mers pe calea cea bună, au primit daruri minunate de la Bunul Dumnezeu. Dorind ca Sfântul Duh să ne acopere cu Lumina Sa Sfântă, să ne rugăm aşa:

Dumnezeule Cel Sfânt, întăreşte-i şi sfinţeşte-i pe cei care Te iubesc!
Dumnezeule Cel Sfânt, pogoară Har Sfânt peste cei care împlinesc Voia Ta!
Dumnezeule Cel Sfânt, întăreşte Sfânta Credinţa Ortodoxă în poporul Tău!
Dumnezeule Cel Sfânt, pune Iubire Sfântă în inimile tuturor oamenilor!
Dumnezeule Cel Sfânt, ocroteşte şi sfinţeşte România şi poporul român!
Dumnezeule Cel Sfânt, Îţi mulţumim pentru toate darurile Tale ştiute şi neştiute de noi!
Dumnezeule Duhule Sfânt, pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 13

 Duhule Sfânt, Doamne Dumnezeule Cel Preamărit, Slăvit şi închinat, Te rugăm coboară Harul Tău cel Sfânt, Lumina şi Puterea Ta peste noi, ca înţelepţindu-ne, să lucrăm cele bune în tot restul vieţii şi să-Ţi cântăm cu drag: Aliluia! Aliluia! Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarasi Icosul 1 ( Doamne al Puterilor, Care pe toate le-ai făcut şi le-ai rânduit, …) si Condacul 1 ( Pogorâtu-Te-ai Doamne să zideşti Universul cel văzut şi pe cel nevăzut, …).


Apoi se zice aceasta rugăciune:

Rugăciune pentru pogorârea Sfântului Duh

  Duhule Sfânt, Dumnezeule Viu, Veşnic, Atotfăcător şi Iubitor de oameni, vino şi nu ne lăsa pe noi păcătoşii să cădem în prăpastia păcatelor, ci scapă-ne de tot ce ne îndepărtează de Tine! Vino, Duhule Sfânt, şi întăreşte-ne credinţa, smereşte-ne şi cu răbdare îndreaptă-ne pe calea cea bună a învăţăturii Sfintei Evanghelii, propăvăduită de Domnul Iisus Hristos! Te rugăm vino, fă-ţi lăcaş sfânt în inimile noastre şi înmulţeşte în ele iubirea sfântă pentru Tine! Vino, Doamne, binecuvintează puterea cea bună din noi şi acoperă-ne cu Harul Tău, ca înţelepţindu-ne să lucrăm cele bune în tot restul vieţii! Vino, Duhule Sfânt şi Te sălăşluieşte întru noi, ca înarmaţi cu Puterea Ta Sfântă şi cu minunata Învăţătură Cerească să mergem pe calea mântuirii, înfăptuind în toate Voia Ta! Vino Doamne, în inimile noastre, că Te iubim, Te slăvim, Te preacinstim şi Îţi mulţumim pentru toate! Amin!

 

 

Acatistul Sfintei Muceniţe Sofia Doctoriţa – 22 mai

sf-mc-sofia-doctorita-11

Cei împovăraţi de boli trupeşti alergau la tine cu nădejde, căci ştiau că strălucea întru tine darul Doctorului doctorilor, Căruia Îi cântai neîncetat în cămara inimii: Aliluia!

(Din propunerea de Acatist al Sfintei)

+ * + * +

Propunere de Acatist al Sfintei Sofia doctorița:

CONDACUL 1

O, Sfântă Muceniţă Sofia, cununa înţelepciunii mucenicilor, ceea ce ai strălucit cu podoabele fecioriei şi cu focul iubirii dumnezeieşti, aruncându-te în focul muceniciei, cere slobozire trupurilor noastre de văpaia pătimirilor şi pace sufletului, ca să-ţi împletim cu îngerii cununi de cântări : Aliluia!

ICOSUL 1

Primind în dar meşteşugul doctoricesc de la Doctorul Cel Nevăzut al sufletelor şi al trupurilor noastre, cu doctoria rugăciunii tale vindecă acum neputinţele noastre, ca să-ţi aducem ca plată cântări ca acestea:

Bucură-te, lăcaş luminat al curăţiei;

Bucură-te, izvor nesecat de milostivire;

Bucură-te, doctor minunat între doctorii fără de arginţi;

Bucură-te, grădină a tainelor dumnezeieşti;

Bucură-te, sălaşul bucuriei îngereşti;

Bucură-te, al doctorilor doctor iscusit;

Bucură-te, mireasă preafrumoasă a lui Hristos;

Bucură-te, minte sfinţită prin curgerea rugăciunii;

Bucură-te, strălucire a virtuţilor îngereşti;

Bucură-te, liman al celor covârşiţi de boală;

Bucură-te, picătură de rugăciune ce stinge focul durerii;

Bucură-te, corabie mergătoare spre limanul desăvârşirii;

Bucură-te, Sfântă Muceniţă Sofia, vistierie a înţelepciunii Cuvântului şi mare doctor între doctorii fără de arginţi!

CONDACUL 2

Mintea curăţindu-o de înţelegerile deşarte ale lumii ai făcut-o oglindă a frumuseţii lui Hristos, iar cămara inimii ai împodobit-o cu flori înţelegătoare pline de miresmele îngereşti ale cântărilor de: Aliluia!

ICOSUL 2

Capul şarpelui ai zdrobit Sfântă Muceniţă Sofia, într-armându-te cu sabia rugăciunii şi cu săgeţile gândurilor smerite, cu care ai doborât toată vicleania patimilor; pentru aceasta, pe cărarea rugăciunii alergăm către tine, ca să ne dăruieşti nouă întărire în lupta cea duhovnicească şi să ne adăpi din izvorul milostivirii dumnezeieşti, ca să-ţi cântăm:

Bucură-te, floare duhovnicească a mucenicilor ;

Bucură-te, spaima viclenilor vrăjmaşi nevăzuţi;

Bucură-te, odor preasfinţit al fecioriei;

Bucură-te, comoară preadorită a darurilor cereşti;

Bucură-te, întâlnire în cămara tainică a rugăciunii;

Bucură-te, că ai surpat îndrăzneala asupritorului;

Bucură-te, cununa fecioarelor înţelepte;

Bucură-te, cheie ce ne descui vistiriile darurilor;

Bucură-te, carte a tainelor dumnezeieşti;

Bucură-te, zbor cu aripile rugăciunii;

Bucură-te, tresăltare îngerească întru adierile Duhului;

Bucură-te, cea încununată cu numele înţelepciunii;

Bucură-te, Sfântă Muceniţă Sofia, vistierie a înţelepciunii Cuvântului şi mare doctor între doctorii fără de arginţi !

CONDACUL 3

Ca la un izvor al tămăduirilor alergau către tine cei neputincioşi, căci te-ai învrednicit de darul tămăduirilor pentru curăţia vieţii tale, iar mai apoi ai luat şi cununa muceniciei, pentru care cântăm lui Hristos, Dumnezeului nostru: Aliluia!

 ICOSUL 3

Înţelepciunea lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, a binevoit a-ţi dărui ţie numele înţelepciunii, căci cu adevărat ai păzit întreaga feciorie a minţii de năvala gândurilor rele şi cu sângele muceniciei ai pecetluit mărturisirea ta, învrednicindu-te de laude ca acestea :

Bucură-te, rază a Înţelepciunii celei de sus ;

Bucură-te, minte luminată de Duhul Sfânt;

Bucură-te, oglindă a vieţuirii îngereşti;

Bucură-te, călăuzitoarea tuturor pe cărarea mântuirii;

Bucură-te, rugătoare neîncetată pentru pacea lumii;

Bucură-te, icoană a fecioriei luminoase;

Bucură-te, vieţuire deasupra valurilor ispitelor;

Bucură-te, fulger ce alungă pe vrăjmaşii nevăzuţi;

Bucură-te, moştenitoare a cămărilor cereşti;

Bucură-te, împreună rugătoare cu fecioarele cele înţelepte;

Bucură-te, acoperământ nebiruit al rugăciunii;

Bucură-te, cărare sfinţită prin nevoinţe duhovniceşti;

Bucură-te, Sfântă Muceniţă Sofia, vistierie a înţelepciunii Cuvântului şi mare doctor între doctorii fără de arginţi!

CONDACUL 4

Îngerii s-au veselit văzându-te pe tine, fecioară cinstită, stând cu îndrăzneală înaintea tiranilor, şi cu mişcările aripilor închipuiau hora bucuriei care îţi era ţie gătită pentru neîncetata cântare de: Aliluia!

 ICOSUL 4

Privirea minţii ţi-ai îndreptat-o spre Soarele dreptăţii, pe Care văzându-L strălucind pe cerul inimii tale te-ai împodobit cu razele virtuţilor şi ai alergat cu dor pe calea muceniciei, ca să ajungi în cămara fecioarelor celor înţelepte care slujesc Mirelui Hristos şi să primeşti din mâna Acestuia cununa slavei în cântări de laudă ca acestea:

Bucură-te, porumbiţă grăitoare a tainelor Duhului;

Bucură-te, vasul cel plin de mirul înţelepciunii;

Bucură-te, podoabă a lumii îngereşti;

Bucură-te, casa cea zidită pe temelia iubirii;

Bucură-te, cortul cel înconjurat de îngeri;

Bucură-te, rază vestitoare a Soarelui înţelepciunii;

Bucură-te, cununa laudelor muceniceşti;

Bucură-te, piatră scumpă a Pietrei vieţii;

Bucură-te, palat cuvântător adăpostind comorile Duhului;

Bucură-te, următoare a nevoinţelor sfinţitoare;

Bucură-te, oglindă a fecioarelor iubitoare de înţelepciune;

Bucură-te, icoană a vieţuirii sfinţite de rugăciune;

Bucură-te, Sfântă Muceniţă Sofia, vistierie a înţelepciunii Cuvântului şi mare doctor între doctorii fără de arginţi!

CONDACUL 5

Cei împovăraţi de boli trupeşti alergau la tine cu nădejde, căci ştiau că strălucea întru tine darul Doctorului doctorilor, Căruia Îi cântai neîncetat în cămara inimii: Aliluia!

ICOSUL 5

Icoana vieţuirii Maicii Domnului contemplând cu gând smerit de la fereastra inimii, te-ai înfrumuseţat cu toate podoabele vieţuirii îngereşti şi aprinzându-te cu focul dorului dumnezeiesc te-ai suit la înălţimile cele nevăzute, primind de la îngeri cântări de laudă ca acestea:

Bucură-te, a Maicii Domnului slujitoare neostenită;

Bucură-te, vas sfinţit al rugăciunii;

Bucură-te, mlădiţă din grădina Raiului;

Bucură-te, pom plin de roade duhovniceşti;

Bucură-te, văzătoare a tainelor Cuvântului;

Bucură-te, cămară însufleţită a Adevărului;

Bucură-te, frumuseţe încununată de feciorie;

Bucură-te, că ai iubit vieţuirea îngerească;

Bucură-te, că te-ai îndulcit de razele Soarelui dreptăţii;

Bucură-te, foc aprins în cămara inimii;

Bucură-te, că ţi-ai suit mintea pe scara rugăciunii;

Bucură-te, ocrotitoarea fecioarelor smerite;

Bucură-te, Sfântă Muceniţă Sofia, vistierie a înţelepciunii Cuvântului şi mare doctor între doctorii fără de arginţi!

CONDACUL 6

Cu doctoria rugăciunilor tale ai oprit curgerea durerilor trupeşti şi ai dăruit încă şi sănătate sufletelor încercate de necredinţă, ca să cânte Adevăratului Făcător de bine: Aliluia!

ICOSUL 6

Ca un izvor de tămăduiri ai fost sădită pe pământ, ca să stingi văpaia durerilor celor încercaţi de boală şi să întinzi tuturor scara credinţei în Hristos, Cel Ce voieşte ca toţi să se mântuiască şi să-ţi cânte ţie laude ca acestea:

Bucură-te, că în marea rugăciunii tale ai înecat neputinţele noastre;

Bucură-te, vlăstar al sfinţeniei mântuitoare;

Bucură-te, a bolnavilor mângâiere neîncetată;

Bucură-te, că bolile goneşti cu rugăciunea;

Bucură-te, că meşteşugul tămăduirilor ai dobândit;

Bucură-te, că vindeci inimile împietrite cu darul Duhului;

Bucură-te, crin tainic al înţelepciunii celei de sus;

Bucură-te, adiere minunată a veşniciei;

Bucură-te, că ne chemi la limanul Împărăţiei;

Bucură-te, minunată tămăduire a bolnavilor;

Bucură-te, ridicarea celor din patul suferinţei;

Bucură-te, a maicilor născătoare de prunci slobozire;

Bucură-te, Sfântă Muceniţă Sofia, vistierie a înţelepciunii Cuvântului şi mare doctor între doctorii fără de arginţi!

CONDACUL 7

Cu sabia rugăciunii fiind îngrădită nu te-ai temut de sabia călăilor, ci ai primit cu bucurie durerea trupului, ca să împărăţeşti cu Hristos întru desfătarea cea veşnică şi să-I cânţi cu îngerii: Aliluia!

ICOSUL 7

Ca o porumbiţă te-ai înălţat la cele cereşti, zburând cu aripile muceniciei, iar îngerii săltau cu bucurie pentru strălucita mântuire a sufletului tău viteaz, aducându-ţi cântări de laudă ca acestea:

Bucură-te, că nu ai fost atrasă de cele pământeşti;

Bucură-te, căci ai iubit zborul rugăciunii;

Bucură-te, că ai râvnit înălţimile cereşti;

Bucură-te, oglindă a cugetărilor dumnezeieşti;

Bucură-te, că ai aflat odihna Cuvântului;

Bucură-te, că ai zdrobit gândurile rele de piatra rugăciunii;

Bucură-te, vas al untdelemnului milostivirii;

Bucură-te, că reverşi râuri de tămăduiri;

Bucură-te, că ai privit numai spre bunătăţile dumnezeieşti;

Bucură-te, că te-ai împodobit cu legătura dumnezeiescului dor;

Bucură-te, stâlp de foc al rugăciunii;

Bucură-te, că trimiţi norii darurilor cereşti;

Bucură-te, Sfântă Muceniţă Sofia, vistierie a înţelepciunii Cuvântului şi mare doctor între doctorii fără de arginţi!

CONDACUL 8

Porţile Raiului ţi s-au deschis ţie, celei ce cu cheia rugăciunii ai descuiat vistieriile darurilor dumnezeieşti şi îngerii te-au întâmpinat cu bucurie şi cu flori de cântări ca acestea: Aliluia!

ICOSUL 8

Slăbiciunea firii femeieşti ai biruit cu puterea rugăciunii şi cu ajutorul Pietrei vieţii ai zdrobit toate uneltirile vrăjmaşului ce voia să te abată de pe calea mântuirii, învrednicindu-te a primi cinstirea noastră:

Bucură-te, că întru tine a strălucit puterea lui Hristos ;

Bucură-te, că ai dispreţuit desfătarea lumească;

Bucură-te, că te-ai încins cu putere de sus;

Bucură-te, sălaş minunat al fecioriei;

Bucură-te, că te-ai îngrădit cu sabia rugăciunii;

Bucură-te, că te-ai depărtat de dulceţile trecătoare;

Bucură-te, că ţi-ai agonisit comoară în cer;

Bucură-te, a doctorilor călăuzitoare;

Bucură-te, liman al celor istoviţi de boală;

Bucură-te, îndreptarea celor gârboviţi de păcate;

Bucură-te, comoară a fecioarelor iubitoare de Hristos;

Bucură-te, bună povăţuitoare către lăcaşurile cereşti ;

Bucură-te, Sfântă Muceniţă Sofia, vistierie a înţelepciunii Cuvântului şi mare doctor între doctorii fără de arginţi!

CONDACUL 9

De mireasma dragostei lui Hristos umplându-se cămara sufletului tău, te-ai depărtat cu mintea de toate deşertăciunile lumii, cântând neîncetat cu dor dumnezeiesc: Aliluia!

ICOSUL 9

Cu sângele muceniciei ţi-ai vopsit porfira sufletului, cea strălucită cu podoabele virtuţilor, şi cu făclia rugăciunii aprinsă ai intrat în cămara cea de nuntă, primind de la îngeri cântări de laudă ca acestea:

Bucură-te, fecioară înfrumuseţată cu a muceniciei cunună;

Bucură-te, că pentru Hristos ai lepădat toate ale lumii;

Bucură-te, doctor fără plată al bolnavilor;

Bucură-te, că pe scara muceniciei te-ai suit la cele cereşti;

Bucură-te, că mânia lui Veliar ai zdrobit;

Bucură-te, că îngerii te-au încununat cu a cântărilor cunună;

Bucură-te, că ai privegheat în cămara rugăciunii;

Bucură-te, cea îmbrăcată în strălucirile slavei dumnezeieşti;

Bucură-te, vistierie necheltuită de minuni;

Bucură-te, că auzi suspinurile celor suferinzi;

Bucură-te, că legi rănile celor căzuţi în păcat;

Bucură-te, a mucenicilor laudă neîncetată;

Bucură-te, Sfântă Muceniţă Sofia, vistierie a înţelepciunii Cuvântului şi mare doctor între doctorii fără de arginţi!

CONDACUL 10

De mânia vrăjmaşilor nevăzuţi nu te-ai înspăimântat, ci ai stat ca o stâncă neclintită în faţa valurilor pătimirilor, aducând din izvorul inimii tale Stăpânului curgerea cântărilor de: Aliluia!

ICOSUL 10

Ca o carte a virtuţilor te-ai arătat, căci cu osteneala nevoinţelor duhovniceşti ai scris în cartea inimii slovele Cuvântului luminător, Care străluceşte şi minţile noastre spre a-ţi cânta:

Bucură-te, carte duhovnicească a Luminii;

Bucură-te, căci te-ai unit cu Cuvântul în cămara inimii;

Bucură-te, că sufletul ţi-ai luminat cu rugăciunea neîncetată;

Bucură-te, că te-ai adăpat din izvorul darurilor Cuvântului;

Bucură-te, căci mucenicia ai pecetluit cu mărturisirea Vieţii;

Bucură-te, că te-ai mutat în corturile cereşti;

Bucură-te, că ne hrăneşti cu mana înţelepciunii;

Bucură-te, ridici povara necazurilor noastre;

Bucură-te, răbdare neclintită pe piatra smereniei;

Bucură-te, că ceri iertare greşelilor noastre;

Bucură-te, cunună de laude luminate;

Bucură-te, porumbiţă blândă a lăcaşurilor cereşti;

Bucură-te, Sfântă Muceniţă Sofia, vistierie a înţelepciunii Cuvântului şi mare doctor între doctorii fără de arginţi!

CONDACUL 11

Ca un pom răsărit lângă izvoarele darurilor dumnezeieşti te-ai arătat şi ai adus rod însutit Stăpânului în curgerea cântărilor de: Aliluia!

ICOSUL 11

Darurile tămăduirilor reverşi şi acum celor întristaţi de asupririle bolilor şi prin rugăciunile tale neîncetate înaintea tronului Dumnezeiesc opreşti pornirea ispitelor, ca să-ţi aducem laude de mulţumire ca acestea:

Bucură-te, vistierie de tămăduiri nerăpită;

Bucură-te, mângâierea sufletelor străpunse de suferinţă;

Bucură-te, că ridici înţelegerea spre cele cereşti;

Bucură-te, binecuvântarea celor evlavioşi;

Bucură-te, că ne deschizi porţile rugăciunii;

Bucură-te, că mijloceşti la Hristos pentru moştenitorii mântuirii;

Bucură-te, că duci la tronul ceresc rugile noastre fierbinţi;

Bucură-te, că stingi văpaia durerilor cu rugăciunea ta;

Bucură-te, că ne porţi deasupra mării întristării;

Bucură-te, că slujeşti neîncetat lui Hristos;

Bucură-te, că te bucuri de lumina cea veşnică;

Bucură-te, mijlocitoare neînfruntată la tronul Treimii;

Bucură-te, Sfântă Muceniţă Sofia, vistierie a înţelepciunii Cuvântului şi mare doctor între doctorii fără de arginţi!

CONDACUL 12

Prin sabie ţi-ai aflat sfârşitul, aducându-te ca jertfă curată înaintea Celui Ce a răbdat pentru noi durerile rănilor, ca pe toţi să-i primească în odihna cerească în cântări de: Aliluia!

ICOSUL 12

La izvoarele vieţii veşnice alergând cu paşi muceniceşti, ai aflat dezlegare de toate neputinţele trupului şi cu aripile Duhului ai zburat către cămările cereşti, fiind înconjurată de îngeri care îţi aduceau cântări ca acestea:

Bucură-te, că te-ai sălăşluit la limanul Vieţii;

Bucură-te, că stingi focul durerilor noastre;

Bucură-te, oglindă a vieţii curate;

Bucură-te, că petreci cu îngerii în cămările cereşti;

Bucură-te, că eşti neadormită în rugăciunea pentru lume;

Bucură-te, că pui tuturor înainte doctoria pocăinţei;

Bucură-te, că ai băut paharul pătimirii pentru Hristos;

Bucură-te, că nu te-au înspăimântat chinurile gătite;

Bucură-te, că ai luat cununa biruinţei;

Bucură-te, că întru răbdare ai luat plata pătimirilor;

Bucură-te, că ţi-ai împltit cununa slavei;

Bucură-te, luminătoarea minţilor noastre;

Bucură-te, Sfântă Muceniţă Sofia, vistierie a înţelepciunii Cuvântului şi mare doctor între doctorii fără de arginţi!

CONDACUL 13

O, Sfântă Muceniţă Sofia, limanul binecuvântat al celor încercaţi de chinurile bolilor şi cununa cea strălucită a fecioarelor înţelepte, primeşte smeritele noastre rugăciuni şi dobândeşte de la Mântuitorul Hristos pentru noi stingerea văpăii durerilor, sfârşit încununat cu pocăinţă şi primirea în odihna cea cerească, pentru a-I aduce mulţumire Stăpânului în cântări de: Aliluia!

(se citeşte de trei ori)

 

ICOSUL 1

Primind în dar meşteşugul doctoricesc de la Doctorul Cel Nevăzut al sufletelor şi al trupurilor noastre, cu doctoria rugăciunii tale vindecă acum neputinţele noastre, ca să-ţi aducem ca plată cântări ca acestea:

Bucură-te, lăcaş luminat al curăţiei;

Bucură-te, izvor nesecat de milostivire;

Bucură-te, doctor minunat între doctorii fără de arginţi;

Bucură-te, grădină a tainelor dumnezeieşti;

Bucură-te, sălaşul bucuriei îngereşti;

Bucură-te, al doctorilor doctor iscusit;

Bucură-te, mireasă preafrumoasă a lui Hristos;

Bucură-te, minte sfinţită prin curgerea rugăciunii;

Bucură-te, strălucire a virtuţilor îngereşti;

Bucură-te, liman al celor covârşiţi de boală;

Bucură-te, picătură de rugăciune ce stinge focul durerii;

Bucură-te, corabie mergătoare spre limanul desăvârşirii;

Bucură-te, Sfântă Muceniţă Sofia, vistierie a înţelepciunii Cuvântului şi mare doctor între doctorii fără de arginţi!

CONDACUL 1

O, Sfântă Muceniţă Sofia, cununa înţelepciunii mucenicilor, ceea ce ai strălucit cu podoabele fecioriei şi cu focul iubirii dumnezeieşti, aruncându-te în focul muceniciei, cere slobozire trupurilor noastre de văpaia pătimirilor şi pace sufletului, ca să-ţi împletim cu îngerii cununi de cântări : Aliluia!

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTA MUCENIŢĂ SOFIA

O, Sfântă Muceniţă Sofia, ceea ce eşti icoană a doctorilor credincioşi şi liman de rugăciune al fecioarelor smerite ce se ostenesc a se împodobi cu a virtuţilor cunună pentru Mirele Hristos, caută dintru înălţimile cereşti şi spre noi, cei covârşiţi de neputinţe. Durerile trupurilor noastre cercetează-le cu darul tău şi alungă de la noi toate săgeţile ispitelor. Întăreşte mintea noastră pe piatra pocăinţei, când valurile gândurilor rele caută să ne doboare. Ca ceea ce ţi-ai umplut cămara inimii cu tămâia rugăciunii, cu adierile darurilor Cuvântului înfrumuseţează şi inima noastră, prin miresmele înţelepciunii cereşti. Mărturisim Sfântă, înaintea ta şi înaintea lui Dumnezeu, că nu ne îngrijim deloc de cămara sufletelor noastre, petrecând noi pururea întru lenevire şi umplându-ne de mirosul greu al patimilor. Mintea ne este pururea rănită de sabia gândurilor rele prin nepurtarea noastră de grijă, dar ca una ce întru înţelepciune ai primit tăierea sabiei, taie toate cugetele noastre osânditoare şi ne trage la limanul pocăinţei.

Haina cea de nuntă nu am curăţit-o în ploaia lacrimilor pocăinţei şi împietrirea de fiecare zi a inimii noastre ne pricinuieşte nouă grea osândă. Deci, cum vom scăpa de a Domnului dreaptă judecată? De aceea, la rugăciunea ta alergăm, ca să ne faci dreptate în lupta noastră cu trupul, cu lumea şi cu diavolul. Tu cu nevoinţa postirii te-ai ridicat la înălţimile cereşti, dar noi, robiţi poftelor trupeşti, suntem lipsiţi de cugetarea cea plăcută Domnului. Căci cu ce păcate nu am stricat casa sufletului nostru? Puţina agoniseală de fapte bune ne este furată cu uşurinţă de slava deşartă şi de mândrie.

Lipsa iubirii de aproapele ne face pe noi să alunecăm uşor în groapa mâniei. Zidurile împietririi ce înconjoară inima noastră nu lasă loc razei gândului dumnezeiesc. Cu săgeţile cuvintelor noastre de osândire doborâm cinstea aproapelui şi cu nepurtarea de grijă de mântuire, cea din fiecare ceas, ne lipsim noi de cugetarea cea îngerească. Pentru aceasta, pe tine te punem chezăşuitoare pentru iertarea păcatelor noastre. Deci, nu ne uita pe noi, netrebnicii rugătorii tăi, ci cu doctoria rugăciunii tale vindecă patimile noastre sufleteşti şi trupeşti, ca să te mărim totdeauna cu laudă, iar Făcătorului şi Purtătorului nostru de grijă să-I aducem totdeauna slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Încercare de Acatist trimisă la adresa redacției de: Mihaela Brat

http://mirelasova.over-blog.com/article-propunere-de-acatist-sfanta-mucenita-sofia-doctorita-22-mai-81763901.htmS (clic aici)

Acatistul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului 25 Ianuarie

gregoriodinazianzo

Troparul Sfântului Grigorie Teologul, glasul 1:

Fluierul cel păstoresc al teologiei tale a biruit trâmbițele ritorilor; că ție, celui ce ai cercat adâncurile Duhului, ți s-au adăugat și frumusețile Cuvântului. Deci roagă-L pe Hristos Dumnezeu, Părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Pe marele Ierarh și apărător al Sfintei Treimi veniți toți cu duhovnicești laude să-l fericim și din izvorul învățăturilor lui luând cuvinte de laudă, să-i cântăm așa: Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Icosul 1

Astăzi darul cel în trei lumini al Preasfintei Treimi să ne lumineze pe noi, vrednice cântări de laudă să aducem la pomenirea slăvitului, îndreptătorului și învățătorului dreptei credințe, zicând:
Bucură-te, tăinuitorul Sfintei Treimi;
Bucură-te slujitorul cerescului Împărat;
Bucură-te, întărirea dreptei credințe;
Bucură-te, steaua Bisericii prealuminată;
Bucură-te, luceafăr ceresc strălucitor;
Bucură-te, împărțitor de mir duhovnicesc;
Bucură-te, luminătorul cel din Treime al Arhiereilor;
Bucură-te, prieten iubit al marelui Vasile;
Bucură-te, odraslă sfântă, din slăviți părinți născut;
Bucură-te, credincioasă slugă a lui Hristos;
Bucură-te, odor sfânt și preafrumos;
Bucură-te, că Sfânta Treime lăcaș în inima ta a făcut;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu Grigorie!

Condacul al 2-lea

Către tine alergând popoarele și din învățăturile tale cunoscând adevărata cale către cer, așază în lumina Sfintei Treimi pe cei ce cu frică și dragoste curată cântă: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Curățenia și înfrânarea iubind, așa cum ai văzut în vedenie că cele două fecioare cinstite s-au numit pe ele, și de la acelea ai învățat viața cea fără de prihană, pentru care noi te cinstim așa:
Bucură-te, păstor al fecioriei;
Bucură-te, iubitor al înfrânării;
Bucură-te, cinstitor al pustniciei;
Bucură-te, îndemnător al milosteniei;
Bucură-te, cel ce cu sabia înfrânării tai patimile;
Bucură-te, că pe oile tale la pășunea cea a faptelor bune le-ai povățuit;
Bucură-te, că din întunericul iadului le-ai mântuit;
Bucură-te, că din izvorul ostenelilor tale turma ta o ai adăpat;
Bucură-te, că pildă te-ai făcut prin lumina faptelor bune;
Bucură-te, că smerenia lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, că sarcina cea ușoară a lui Hristos tu întâi ai purtat;
Bucură-te, că apoi altora o ai arătat;
Bucură-te, că prin sudorile și ostenelile tale Biserica lui Hristos ai curățat;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul a 3-lea

Blând fiind la obicei din pruncie, bătrân s-a arătat, depărtându-se de la priveliștile și petrecerile deșertăciunilor lumești, și bunăcuviința de la maica sa învățându-se, în Biserica lui Dumnezeu ziua și noaptea slavoslovea cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Plin fiind de darul Sfântului Duh, ai gonit eresul cel viclean al lui Macedonie, hulitorul Sfântului Duh, și rușinat l-ai depărtat de la Biserică, iar pe cei dreptcredincioși întărindu-i, pe cei rătăciți întorcându-i, i-ai sfințit cu pecetea Duhului Sfânt, iar ei fiind luminați, cântau:
Bucură-te, păstorul cel bun;
Bucură-te, gonitorul eresurilor;
Bucură-te, că ai rușinat pe Macedonie;
Bucură-te, că ai sfărâmat trâmbița eresurilor lui;
Bucură-te, cale nerătăcită a celor dreptcredincioși;
Bucură-te, luminat propovăduitor al sfintei credințe;
Bucură-te, cu Marele Vasile împreună lucrător;
Bucură-te, pom înflorit în casa Domnului;
Bucură-te, al eresurilor surpător;
Bucură-te, al Darurilor lui Hristos împărțitor;
Bucură-te, al credincioșilor apărător;
Bucură-te, al tuturor cald folositor;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 4-lea

Iubitorul de oameni Iisus, Care a îmbrăcat cu putere de sus pe Apostolii Săi în Ierusalim, ți-a dat ție putere tare asupra duhurilor și eresurilor, ca să le gonești și Biserica Sa cea sfântă și ca o mireasă împodobită să o aduci Lui, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Vifor mare și străin eres având Apolinarie, care rău înțelegea Întruparea Domnului, pe toți trăgându-i la pieire, l-ai gonit departe de turma ta, și dogma Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu întărind-o, propovăduiai pe Cel născut din Fecioara, iar pe tine cinstindu-te, zicem:
Bucură-te, luminătorul nostru;
Bucură-te, raza mântuirii noastre;
Bucură-te, păzitor al dreptei credințe;
Bucură-te, sfeșnic cu lumină de aur;
Bucură-te, podoaba Arhiereilor;
Bucură-te, a Bisericii bucurie și pace;
Bucură-te, piatră nesfărâmată;
Bucură-te, turn neclintit al Bisericii;
Bucură-te, cetate tare împotriva vrăjmașilor;
Bucură-te, armă asupra patimilor;
Bucură-te, minte cinstită;
Bucură-te, vas curat al darurilor Domnului;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 5-lea

Văzând vicleanul vrăjmaș odihna Bisericii, a izvorât asupra ta ispite, necazuri și izgoniri, iar tu cu darul lui Hristos ai vădit meșteșugirile celui meșter în răutate, și ca un biruitor cântai: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Înțelegând poporul de ducerea ta de la dânșii, a ridicat glasuri de plângeri, zicând: O! Părinte! Ducându-te de la noi, duci cu tine și Sfânta Treime și va ieși din Cetate binecuvântarea. Și socotindu-se ei sărmani, ziceau așa:
Bucură-te, hrănitorul săracilor;
Bucură-te, slujitorul bolnavilor;
Bucură-te, odihna străinilor;
Bucură-te, mângâierea bătrânilor;
Bucură-te, ajutorul necăjiților;
Bucură-te, izbăvitorul năpăstuiților;
Bucură-te, viteazule biruitor;
Bucură-te, curățitorul eresurilor;
Bucură-te, al plevelor eresuri curățitor;
Bucură-te, arzător cu duhul în slujba lui Dumnezeu;
Bucură-te, scara care ne sui pe toți la ceruri;
Bucură-te, cel ce cu părintească dragoste ai deschis mila tuturor celor ce au venit la tine;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 6-lea

Minunat între Ierarhi te-ai arătat, că gura ta ca o praștie a gonit toate eresurile și toate meșteșugirile viclene le-ai smuls din inimile credincioșilor; pentru aceasta Biserica împreună cu dânșii cântă: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Ritorii cei preaînțelepți n-au putut sta împotriva cuvintelor tale celor arzătoare, când ai arătat în Biserică taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu, iar noi, bucurându-ne, cântăm:
Bucură-te, cap sfințit;
Bucură-te, minte zburătoare în sferele cerești;
Bucură-te, ochi neadormit;
Bucură-te, ostaș nebiruit;
Bucură-te, vorbitorule cu îngerii;
Bucură-te, petrecătorule cu Apostolii;
Bucură-te, dănțuitorule cu Mucenicii;
Bucură-te, lucrător cu Mărturisitorii;
Bucură-te, al celor ce se pocăiesc mântuitor;
Bucură-te, al greșiților îndreptător;
Bucură-te, hrănitor duhovnicesc;
Bucură-te, ostenitor netrupesc;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 7-lea

Dumnezeiasca vestire a cuvintelor tale a înconjurat pământul ca un fulger, învățând pe toți Treimii întru unime și unimii întru Treime să ne închinăm, cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Dorind înțelepciunea cea de sus, Cel Atotputernic ți-a dat cununa darurilor și frumusețea cuvintelor ți-a adăugat. Deci noi, luând din cuvintele tale, aducem ție această cântare:
Bucură-te, soare luminos;
Bucură-te, văzător al tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, că împreună cu Mucenicii ai mărturisit;
Bucură-te, că împreună cu Cuvioșii pe Hristos ai mărit;
Bucură-te, că cele șapte soboare cu cuvintele tale s-au întărit;
Bucură-te, sabie de foc care tai eresurile;
Bucură-te, bisturiu care cureți rănile nevindecate;
Bucură-te, chezașul păcătoșilor spre mântuire;
Bucură-te, că din raza Sfântului Duh ai luat lumina;
Bucură-te, că în cetatea Arhiereilor luminezi ca un luceafăr;
Bucură-te, prietenul cel bun al Marelui Vasile;
Bucură-te, că amândoi adânci învățături ați lăsat în lume;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu Grigorie!

Condacul al 8-lea

Toată cântarea ce se aduce pomenirii tale nu poate aduce mulțumirea cuvenită pentru cele multe și frumoase osteneli cu care ai împodobit Biserica, iar turmei tale mântuire ai lăsat, pentru care îți cântăm: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Bogat fiind de înțelepciune și frumos grăitor, ai vărsat pe pământ sămânța cea bună a Sfintelor Scripturi, pentru aceasta noi cinstim pomenirea ta, zicând:
Bucură-te, preaînțelepte;
Bucură-te, preafericite;
Bucură-te, Arhiereule cinstite;
Bucură-te, podoaba Bisericii;
Bucură-te, gură cerească;
Bucură-te, minte apostolească;
Bucură-te, odraslă sfântă;
Bucură-te, slugă credincioasă a lui Hristos;
Bucură-te, văzător al tainelor dumnezeiești;
Bucură-te, teologule preadulce;
Bucură-te, mijlocitor către Dumnezeu;
Bucură-te, părintele Bisericii;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 9-lea

Cu totul fiind unit cu raza Duhului, tu, sfințite părinte, afară de lume ai viețuit, și acum întru slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh luminat fiind, veselindu-ne, cântare îți aducem: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Sfârșindu-ți călătoria vieții în multe osteneli și necazuri, te-ai mutat către Domnul. Deci, ca un prieten al Sfintei Treimi, fă rugăciune pentru noi, care îți cântăm:
Bucură-te, că mare dogmatist ai fost pentru Sfânta Treime;
Bucură-te, cel ce ai învățat că Duhul de la Tatăl purcede;
Bucură-te, că, împreună cu Tatăl și cu Fiul, o Treime singură stăpânitoare ai arătat;
Bucură-te, lucrător al tainei Mântuitorului;
Bucură-te, cântător al slujbei Bisericii;
Bucură-te, către popor frumos grăitor;
Bucură-te, primitorul Sfântului Duh;
Bucură-te, că ai învățat întocmirea ființei și a firii;
Bucură-te, că teolog al Treimii te-ai arătat;
Bucură-te, cel ce prin cuvintele tale, izvor și dulceața Bisericii ai rămas;
Bucură-te, cel ce cu osârdie sufletul tău ți-ai pus pentru noi;
Bucură-te, că pe cel rău l-ai surpat;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 10-lea

„Cuvântul lui Dumnezeu cel slăvit de îngereștile cântări pentru noi a sărăci bine a voit”, a spus marele Ierarh popoarelor, „și Fiul cel născut din Fecioara ne-a învățat a cânta: Aliluia!”.

Icosul al 10-lea

Săgețile ereticilor cele aprinse în chipul văpăii stinge-le cu sfintele tale rugăciuni, ca mântuiți fiind să te cinstim cu laude ca acestea:
Bucură-te, odor sfânt al Bisericii;
Bucură-te, tăinuitorule de cele cerești;
Bucură-te, că pomenirea ta este plină de veselie;
Bucură-te, că ai fost plin de dumnezeiesc dar;
Bucură-te, că îndumnezeit te-ai făcut;
Bucură-te, că înfricoșate taine Dumnezeu ți-a descoperit;
Bucură-te, căci Cuvântul Tatălui Taina Întrupării Sale ți-a descoperit;
Bucură-te, că teologia prin îngerul Său te-a învățat;
Bucură-te, că podoaba Bisericii te-ai arătat;
Bucură-te, că acum slava lui Dumnezeu ai dobândit;
Bucură-te, că pământul cel înțelenit purtător de flori l-ai arătat;
Bucură-te, că dar sfințit din buzele tale ai vărsat;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 11-lea

Luminată avându-ți mintea cu nemăsurată pustie, curată de toată grija pământească o ai păzit, și străbătând adâncurile Duhului întru veselie, te bucuri acum cântând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cu dumnezeiască și mai presus de fire putere ai învățat, Ierarhe Grigorie, pe toți luminându-ne și învățându-ne a cânta așa:
Bucură-te, Grigorie, podoaba Arhiereilor;
Bucură-te, a Scripturii celei vechi limpede tâlcuitor;
Bucură-te, al Testamentului Nou frumos grăitor;
Bucură-te, al Treimii apărător;
Bucură-te, al Dogmelor descoperitor;
Bucură-te, al dumnezeieștilor taine învățător;
Bucură-te, al bolnavilor tămăduitor;
Bucură-te, al celor întristați mângâietor;
Bucură-te, al năpăstuiților izbăvitor;
Bucură-te, al celor din ispite ajutor;
Bucură-te, al celor din închisori cercetător;
Bucură-te, al celor greșiți lesne iertător;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 12-lea

Lăudăm înțelepciunea ta, cinstim ostenelile tale, cântăm pomenirea ta, întru care Biserica, cu cântări împodobindu-se, împreună cu poporul cel luminat prin învățăturile tale, cu mulțumire cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cu bucurie cântă cetele cerești, întâmpinându-te, primindu-te și închinându-te Sfintei Treimi: „Intră întru bucuria Domnului tău”. Auzi-ne și pe noi, care te rugăm să faci rugăciune pentru toată lumea, ca să se păzească Biserica de nevoi și de eresuri, ca păzite fiind cu darul lui Dumnezeu, să-ți cântăm ție:
Bucură-te, singur păzitor al legilor tale;
Bucură-te, zid de apărare al Bisericii;
Bucură-te, liman lin al celor învăluiți în necunoștință;
Bucură-te, că tuturor ai deschis ușa mântuirii;
Bucură-te, că luminos ai arătat calea cea dreaptă;
Bucură-te, că ne duci de mână pe toți spre cer;
Bucură-te, al nostru folositor;
Bucură-te, grabnic ajutător;
Bucură-te, că tuturor te-ai făcut ascultător, ca pe toate să le dobândești;
Bucură-te, al oilor tale bun păstor;
Bucură-te, al sufletelor noastre mântuitor;
Bucură-te, al trupurilor noastre ajutător;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul al 13-lea

O, preaînțelepte Ierarhe Grigorie, primește această puțină rugăciune de mulțumire a noastră și o du la tronul dumnezeirii și cere de acolo pace lumii și unire Bisericii, ca păziți fiind în pace, cu mulțumire, împreună cu tine, lui Dumnezeu să-I cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Astăzi darul…, Condacul 1: Pe marele ierarh…, și se face otpustul.

Icosul 1

Astăzi darul cel în trei lumini al Preasfintei Treimi să ne lumineze pe noi, vrednice cântări de laudă să aducem la pomenirea slăvitului, îndreptătorului și învățătorului dreptei credințe, zicând:
Bucură-te, tăinuitorul Sfintei Treimi;
Bucură-te slujitorul cerescului Împărat;
Bucură-te, întărirea dreptei credințe;
Bucură-te, steaua Bisericii prealuminată;
Bucură-te, luceafăr ceresc strălucitor;
Bucură-te, împărțitor de mir duhovnicesc;
Bucură-te, luminătorul cel din Treime al Arhiereilor;
Bucură-te, prieten iubit al marelui Vasile;
Bucură-te, odraslă sfântă, din slăviți părinți născut;
Bucură-te, credincioasă slugă a lui Hristos;
Bucură-te, odor sfânt și preafrumos;
Bucură-te, că Sfânta Treime lăcaș în inima ta a făcut;
Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu Grigorie!

Condacul 1

Pe marele Ierarh și apărător al Sfintei Treimi veniți toți cu duhovnicești laude să-l fericim și din izvorul învățăturilor lui luând cuvinte de laudă, să-i cântăm așa: Bucură-te, Cuvântătorule de Dumnezeu, Grigorie!

Acatistul Sfintei Xenia din Sankt Petersburg 24 Ianuarie

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Troparul Sfintei Cuvioase Xenia, glasul al 7-lea:

Iubind sărăcia lui Hristos, acum te îndulcești de ospățul cel veșnic; cu nebunia cea părută ai rușinat nebunia acestei lumi, prin smerenia Crucii ai primit puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, dobândind darul ajutorării prin minuni, Sfântă Xenia, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne izbăvească prin pocăință de tot răul.

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

Condacul 1

Ție, celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu și nebunei pentru Hristos, Sfântă și fericită maică Xenia, care ai ales nevoința răbdării și relei pătimiri, cântare de laudă îți aducem toți cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Iar tu ne apără de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, ca să strigăm ție: Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Icosul 1

Vieții îngerești ai râvnit, maică fericită, căci după moartea soțului tău ai lepădat frumusețea lumii acesteia și toate cele din ea: pofta ochilor, pofta trupului și trufia vieții, dobândind nebunia cea pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi smerite laude:
Bucură-te, că te-ai asemănat prin viața ta Sfântului Andrei celui nebun pentru Hristos;
Bucură-te, că lepădându-te de numele tău, cu numele celui adormit te-ai numit;
Bucură-te, că nebunia cea pentru Hristos ai început-o luând numele soțului tău Andrei;
Bucură-te, că numindu-te cu nume bărbătesc neputința femeiască ai lepădat;
Bucură-te, că toată avuția ta ai împărțit-o oamenilor buni și săracilor;
Bucură-te, că pentru Hristos ai primit sărăcia cea de bunăvoie;
Bucură-te, că prin nebunia ta ne-ai învățat să lepădăm cugetarea cea deșartă a acestui veac;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor ce aleargă cu credință la tine;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 2-lea

Văzând străină petrecerea ta, că ai defăimat toată odihna și bogăția lumească, rudeniile tale cele după trup te-au crezut ieșită din minți; dar locuitorii cetății lui Petru, văzând neagonisirea și sărăcia ta cea de bunăvoie, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înțelepciunea cea dată ție de Dumnezeu ai ascuns-o, Sfântă Xenia, sub nebunia cea părută, în deșertăciunea marelui oraș viețuind ca o locuitoare a pustiei și înălțând neîncetate rugăciuni lui Dumnezeu. Iar noi, minunându-ne de această petrecere a ta, îți aducem unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai primit pe umerii tăi greaua cruce a nebuniei pentru Hristos, dată ție de Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai ascuns strălucirea harului prin nebunia cea părută;
Bucură-te, că ai dobândit darul înainte-vederii prin înalta ta smerenie și prin nevoința rugăciunii;
Bucură-te, că ai folosit darul tău spre binele și mântuirea celor în suferințe;
Bucură-te, ceea ce ca o mai înainte-văzătoare ai zărit suferințele omenești în necuprinse depărtări;
Bucură-te, ceea ce ai proorocit femeii celei bune despre nașterea fiului ei;
Bucură-te, că pentru acea femeie ai cerut prunc de la Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai învățat pe toți să alerge la Dumnezeu prin rugăciune;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 3-lea

Cu puterea cea dăruită de sus ție de la Dumnezeu, bărbătește ai răbdat arșița și gerul cumplit, răstignindu-ți trupul cu patimile și poftele lui. Pentru aceasta, luminată fiind de la Duhul Sfânt, neîncetat ai strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având, fericito, cerul ca acoperământ și pământul așternut trupului, ai lepădat plăcerile trupești de dragul împărăției lui Dumnezeu; iar noi, văzând o asemenea minunată viețuire, cu străpungere de inimă strigăm ție:
Bucură-te, că ți-ai dăruit oamenilor locuința ta pământească;
Bucură-te, ceea ce ai căutat și ai primit acoperământul ceresc;
Bucură-te, ceea ce, neavând nimic pe pământ, pe toți îi îmbogățești duhovnicește;
Bucură-te, ceea ce ne înveți răbdarea prin viețuirea ta;
Bucură-te, ceea ce ai arătat oamenilor dragostea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cea împodobită cu roadele evlaviei;
Bucură-te, ceea ce ai arătat lumii răbdarea și nerăutatea;
Bucură-te, calda noastră mijlocitoare înaintea scaunului Celui Preaînalt;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 4-lea

Prin blândețe și nerăutate biruit-ai, fericită maică, viforul vieții lumești ce tulbură cetatea lui Petru și ai dobândit despătimirea de cele stricăcioase. Pentru aceea și cânți acum lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind despre tine că, pătimind pentru Hristos, dai mângâiere celor necăjiți, întărești pe cei neputincioși și îndrumi pe calea cea dreaptă pe cei rătăciți, oamenii aflați în suferință alergau la tine strigând:
Bucură-te, ceea ce ai iubit cu toată inima calea lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce ai purtat cu bucurie crucea lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce ai răbdat toate ispitele din partea lumii, trupului și diavolului;
Bucură-te, ceea ce ai cu îmbelșugare darurile lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai arătat dragoste pentru aproapele tău;
Bucură-te, ceea ce ai mângâiat pe oamenii aflați în suferință;
Bucură-te, ceea ce ai șters lacrimile celor ce plângeau;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 5-lea

Stea purcezătoare de la Dumnezeu s-a arătat sfințenia ta, fericită Xenia, luminând zarea cetății lui Petru; că oamenilor ce piereau în nebunia păcatului le-ai arătat calea mântuirii, chemând pe toți la pocăință, ca să aducă lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând cum te nevoiai în rugăciune, răbdând gerul și arșița, oamenii binecinstitori se străduiau să micșoreze patimile tale, aducându-ți îmbrăcăminte și hrană. Dar tu pe toate le împărțeai săracilor, voind a-ți păstra nevoința. Iar noi, minunându-ne de sărăcia ta cea de bunăvoie, îți spunem unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai suferit de bunăvoie arșița și gerul pentru Hristos;
Bucură-te, ceea ce în rugăciune ai petrecut necontenit;
Bucură-te, că ai izbăvit din multe nevoi cetatea lui Petru prin privegherile de toată noaptea;
Bucură-te, ceea ce de multe ori ai întors de la ea mânia lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce nopțile le petreceai pe câmp în rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai gustat dulceața raiului prin sărăcia cea duhovnicească;
Bucură-te, că prin această dulceață toate cele lumești le-ai lepădat;
Bucură-te, ceea ce petreceai cu totul în Dumnezeu;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 6-lea

Sfințenia vieții tale, de Dumnezeu fericită, o propovăduiesc bogați și săraci, bătrâni și tineri, toți cei izbăviți prin tine de felurite boli, nevoi și necazuri. Pentru aceasta și noi, preamărindu-te, strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucit-a slava nevoilor tale, fericită maică, atunci când aduceai pietre noaptea, în taină, pentru cei ce clădeau biserica cimitirului, ușurând astfel truda celor ce lucrau la ridicarea zidurilor. Cunoscând acestea și noi, păcătoșii, îți grăim:
Bucură-te, ceea ce ne înveți să săvârșim în taină fapte bune;
Bucură-te, ceea ce îi chemi pe toți să se nevoiască pentru dreapta credință;
Bucură-te, ceea ce ajuți celor ce zidesc bisericile lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai iubit sfințenia bisericilor;
Bucură-te, ceea ce ușurezi strădaniile noastre pe calea mântuirii;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor scârbiți;
Bucură-te, cerească ocrotire a cetății lui Petru;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 7-lea

Voind a izbăvi de suferință pe doctorul care își plângea soția răposată, ai poruncit unei fecioare să alerge la Ohta și, aflându-și acolo soțul, să-l mângâie. Și făcându-se precum ai zis, mai apoi și ei bucurându-se, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Minune nouă ai arătat prin rugăciunea ta, fericită maică, atunci când ai zis femeii celei binecinstitoare: „Ia bănuțul, are să se stingă”, proorocind prin aceasta despre focul care cuprindea casa ei; iar prin rugăciunea ta stingându-se văpaia, și noi, cunoscând aceasta, te lăudăm așa:
Bucură-te, ceea ce stingi durerile oamenilor;
Bucură-te, ceea ce ai arătat îndrăznire către Dumnezeu pentru cei aflați în suferință;
Bucură-te, făclie nestinsă, care arzi cu lumină puternică în rugăciune către Dumnezeu;
Bucură-te, mijlocitoarea noastră în nevoi și în necazuri;
Bucură-te, ceea ce scoți din groapa pierzării pe cei stăpâniți de patimi;
Bucură-te, ceea ce ferești pe fecioarele cele binecinstitoare de căsătorii cu nelegiuiții;
Bucură-te, ceea ce izbăvești din deznădejde pe cei răniți de defăimări;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor târâți prin judecăți nedrepte;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 8-lea

Ca o străină fără adăpost ai străbătut calea vieții în cetatea de scaun a patriei tale pământești, suferind cu mare răbdare necazurile și defăimările; iar acum, petrecând în Ierusalimul de sus, cu bucurie cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Fost-ai tuturor toate, fericită maică Xenia: celor scârbiți mângâiere, celor neputincioși acoperământ și ocrotire, celor întristați bucurie, celor săraci scăpare, celor bolnavi tămăduire. Pentru aceasta noi toți grăim către tine:
Bucură-te, că locuiești în sălașurile cele de sus;
Bucură-te, că te rogi pentru noi, păcătoșii;
Bucură-te, că ai arătat chipul cel bun al slujirii lui Dumnezeu;
Bucură-te, acoperitoarea celor înjosiți și prigoniți;
Bucură-te, ceea ce ajuți cu rugăciunile tale poporul dreptmăritor;
Bucură-te, că acoperi pe cei asupriți care se roagă ție;
Bucură-te, ceea ce înțelepțești pe asupritori;
Bucură-te, ceea ce rușinezi pe cei necredincioși și batjocoritori;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 9-lea

Toate chinurile le-ai suferit, fericită maică: sărăcia trupească, foamea și setea, încă și defăimarea de la oamenii cei nelegiuiți, care te socoteau ieșită din minți. Ci tu, rugându-te lui Dumnezeu, totdeauna Îi strigai: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei mult grăitori nu pot pricepe cum ai mustrat prin nebunia ta nebunia lumii acesteia, și prin neputința ta părută ai rușinat pe cei puternici și înțelepți, care nu au cunoscut puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Dar noi cei ce am primit ajutorul tău îți vom aduce unele ca acestea:
Bucură-te, purtătoare a dumnezeiescului Duh;
Bucură-te, ceea ce împreună cu Apostolul Pavel te lauzi cu neputința ta;
Bucură-te, ceea ce ai mustrat lumea cu păruta ta nebunie;
Bucură-te, ceea ce ai lepădat, de dragul mântuirii, frumusețea veacului acestuia;
Bucură-te, ceea ce ai iubit din toată inima bunătățile cele cerești;
Bucură-te, ceea ce ne chemi pe calea mântuirii;
Bucură-te, înfricoșătoare mustrătoare a păcatului beției;
Bucură-te, ceea ce ai fost tuturor milostiv doctor fără de arginți;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 10-lea

Vrând să-ți mântuiești sufletul, ți-ai răstignit patimile și poftele trupului și lepădându-te de tine pentru totdeauna, ți-ai luat pe umerii tăi crucea și ai urmat cu toată inima lui Hristos, cântându-i: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid tare și liman neînviforat te-ai arătat celor ce se roagă ție, maică Xenia. Pentru aceasta și pe noi ne apără cu rugăciunile tale de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, ca să strigăm ție:
Bucură-te, ceea ce ne îndemni la osteneala duhovnicească;
Bucură-te, ceea ce ne izbăvești de cursele vrăjmașilor;
Bucură-te, tămâie duhovnicească adusă prinos lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce aduci dumnezeiasca pace în inimile oamenilor;
Bucură-te, ceea ce stingi duhul răutății în inimile celor înverșunați;
Bucură-te, ceea ce dai binecuvântare copiilor celor buni;
Bucură-te, ceea ce tămăduiești de boli prin tainica ta rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai arătat înțelepciunea lui Dumnezeu lumii celei înrăite;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 11-lea

Cântare cu laudă îți aduc, fericită Xenia, cei izbăviți din nevoi, din necazuri și din toată ispita prin rugăciunile tale și împreună cu tine strigă lui Dumnezeu, bucurându-se: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Lumină strălucitoare s-a arătat viața ta, sfântă maică, luminând oamenilor în întunericul acestei vieți, căci tu ai izbăvit din mocirla păcatului pe cei căzuți și spre lumina lui Hristos i-ai povățuit. Pentru aceasta, după datorie auzi de la noi:
Bucură-te, ceea ce luminezi poporul dreptslăvitor cu lumina lui Dumnezeu;
Bucură-te, bineplăcută a lui Dumnezeu, care în lume ai arătat virtuți mai presus de lume;
Bucură-te, ceea ce prin multe strădanii ai dobândit mare har;
Bucură-te, că ai strălucit în întunericul păcatului, prin harul lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce dai mână de ajutor celor ce deznădăjduiesc pe calea mântuirii;
Bucură-te, ceea ce întărești în credință pe cei neputincioși;
Bucură-te, ceea ce rușinezi duhurile răutății;
Bucură-te, că ai uimit și pe îngeri cu viețuirea;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 12-lea

Har îmbelșugat izvorăști, fericită maică Xenia, tuturor celor ce cinstesc pomenirea ta și aleargă sub acoperământul rugăciunilor tale. Pentru aceasta izvorăște-ne cu îmbelșugare tămăduiri de la Dumnezeu și nouă, care ne rugăm ție, ca să cântăm cu toții: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cinstind, fericită maică, multele tale minuni, te lăudăm și cu toată osârdia ție ne rugăm: nu ne lăsa pe noi, păcătoșii, în toate întâmplările cele întristătoare, ci roagă pe Domnul ca să nu cădem din credința noastră ortodoxă, în care prin tine fiind întăriți, cu bună nădejde să-ți strigăm:
Bucură-te, ceea ce ne înveți să suferim alături de cei necăjiți;
Bucură-te, ceea ce cu toată osârdia ne îngrijești în suferințele noastre;
Bucură-te, ceea ce ne înveți a ne răstigni patimile și poftele trupești;
Bucură-te, mijlocitoarea și acoperitoarea celor ce cinstesc pomenirea ta;
Bucură-te, că ai străbătut calea cea cu osteneală;
Bucură-te, că prin aceasta ai dobândit veșnica mântuire;
Bucură-te, cea care veselești pe cei ce aleargă la mormântul tău;
Bucură-te, cea care mijlocești pururea pentru mântuirea poporului celui dreptmăritor;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul al 13-lea

O, Sfântă maică Xenia, care în viața ta ai purtat, pentru dragostea Mântuitorului tău, o cruce atât de grea. Primește de la noi, păcătoșii, această rugăciune adusă ție. Îngrădește-ne cu rugăciunile tale de ispitirile duhurilor întunericului și ale tuturor celor care cugetă rele asupra noastră. Roagă pe Atotînduratul Dumnezeu să ne dăruiască putere și virtute, ca fiecare din noi luându-și crucea și urmând lui Hristos să-I cânte în vecii nesfârșiți împreună cu tine: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Vieții îngerești ai râvnit, maică fericită…, Condacul 1: Ție, celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu și nebunei pentru Hristos…, și această

Icosul 1

Vieții îngerești ai râvnit, maică fericită, căci după moartea soțului tău ai lepădat frumusețea lumii acesteia și toate cele din ea: pofta ochilor, pofta trupului și trufia vieții, dobândind nebunia cea pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi smerite laude:
Bucură-te, că te-ai asemănat prin viața ta Sfântului Andrei celui nebun pentru Hristos;
Bucură-te, că lepădându-te de numele tău, cu numele celui adormit te-ai numit;
Bucură-te, că nebunia cea pentru Hristos ai început-o luând numele soțului tău Andrei;
Bucură-te, că numindu-te cu nume bărbătesc neputința femeiască ai lepădat;
Bucură-te, că toată avuția ta ai împărțit-o oamenilor buni și săracilor;
Bucură-te, că pentru Hristos ai primit sărăcia cea de bunăvoie;
Bucură-te, că prin nebunia ta ne-ai învățat să lepădăm cugetarea cea deșartă a acestui veac;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor ce aleargă cu credință la tine;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Condacul 1

Ție, celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu și nebunei pentru Hristos, Sfântă și fericită maică Xenia, care ai ales nevoința răbdării și relei pătimiri, cântare de laudă îți aducem toți cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Iar tu ne apără de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, ca să strigăm ție: Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!

Rugăciune către Sfânta Xenia

O, Sfântă maică Xenia, viețuind sub acoperământul Celui Preaînalt și întărită fiind de Maica lui Dumnezeu, răbdând foamea și setea, gerul și arșița, defăimările și prigonirile, ai primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii și al facerii de minuni, iar acum sălășluiești întru lumina Celui Atotputernic. Sfânta Biserică te preamărește acum ca pe o floare bineînmiresmată. Stând înaintea sfintei tale icoane, ne rugăm ție ca uneia care ești întru viața cea neîmbătrânitoare, dar petreci și împreună cu noi: primește cererile noastre și le du la scaunul Milostivului Părinte Ceresc, ca ceea ce ai îndrăznire către El; cere pentru cei ce aleargă la tine mântuire veșnică, îmbelșugată binecuvântare pentru faptele și începuturile cele bune, izbăvire din toate nevoile și necazurile. Mijlocește cu rugăciunile tale înaintea Atotînduratului nostru Mântuitor pentru noi, netrebnicii și păcătoșii. Ajută, Sfântă și fericită maică Xenia, să fie luminați pruncii cu lumina Sfântului Botez și să fie pecetluiți cu pecetea darului Sfântului Duh; băieții și fetele să fie crescuți în credință, cinste și frică de Dumnezeu; dăruiește-le lor reușită la învățătură; tămăduiește pe cei neputincioși; trimite dragoste și bunăînțelegere celor căsătoriți, învrednicește pe monahi de nevoința cea bună și apără-i de defăimări; întărește-i pe păstori întru tăria Duhului Sfânt, păzește poporul și țara aceasta în pace și fără de tulburare, roagă-te pentru cei lipsiți în ceasul morții de împărtășirea cu Sfintele lui Hristos Taine; că tu ești nădejdea noastră, grabnica noastră ascultătoare, pentru care îți aducem mulțumire și slăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt, pe Dumnezeul Cel în Treime închinat și minunat întru sfinții Săi, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Apoi se face otpustul.

Acatistul Sfântului Cuvios Serghie de Radonej – 25 Septembrie

sfantul-serghie-radonej-cuviosul-1

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

sfantul-serghie-radonej-cuviosul-4

Condac 1:

Alesu-te-a pe tine împăratul puterilor, ca să fii conducător al Rusiei, Cuvioase Părinte Serghie, iar noi ca unui mare făcător de minuni îți aducem cântare de mulțumire, căci cu rugăciunile tale pururea ne izbăvești de cei de alt neam și de scârbele ce ne înconjoară, pentru care îți strigăm ție: Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Icos 1:

Făcătorul îngerilor, înca din pîntecele maicii tale, prin întreita glasuire, te-a arătat lumii adevărat slujitor al Preasfintei Treimi, iar pentru voința cea tare și curația inimii tale, cu toții îți cîntăm așa:
Bucură-te, cel ce ai fost ales mai înainte de veci;
Bucură-te, căci în lăcașurile cerești petreci.
Bucură-te, că din pîntecele maicii tale ai fost chemat în slujba împăratului Ceresc;
Bucură-te, purtator al harului dumnezeiesc.
Bucură-te, căci în întreaga lume ești proslăvit;
Bucură-te, căci prin strigarea întreită din pântecele maicii tale pe toți i-ai uimit.
Bucură-te, căci de la naștere, prin post, viață călugărească ai arătat;
Bucură-te, căci de la sânii maicii tale tu te-ai înfrânat.
Bucură-te, căci miercurea și vinerea lapte nu ai gustat;
Bucură-te, cel ce ești al părinților rod binecuvântat.
Bucură-te, al scârbiților miluitor;
Bucură-te, al nostru apărător.
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 2:

Toată lumea care vine și se închină cu credință la sfintele tale moaște, vede că ești grabnic ajutător, căci prin multele minuni pe care le săvârșești, ca o slugă credincioasă ce ești, te-am câștigat mijlocitor în fața Domnului pe care Il slăvim prin cântarea: Aliluia!

Icos 2:

Încă din pântecele maicii tale ai primit de la Dumnezeu înțelepciune ca să proslăvești pe Preasfânta Treime. Și întărit în credință și dragoste, ai ridicat un locaș minunat în numele ei, unde ai adunat o mulțime de călugări, pentru aceasta credincioșii ți se închină cântând:
Bucură-te, cel ce ești mare cinstitor al Sfintei Treimi;
Bucură-te, că turma ce ai adunat-o spre mântuire ai îndreptat-o.
Bucură-te, ca cel ce ești pastor și mielușel cu chip cinstit;
Bucură-te, cel ce ești îndreptătorul credinței și chip al blândeților duhovnicești.
Bucură-te, cel ce ești lăcaș curat și fără prihana a celor sfințite;
Bucură-te, că încă din viață te-ai învrednicit a vedea pe Preasfânta Născatoare de Dumnezeu însoțită de doi apostoli.
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit în timpul Sfintei Liturghii de a sluji cu îngerii;
Bucură-te cel ce-n timpul Sfintei Liturghii că-ntr-o pară de foc ai stat.
Bucură-te, cel ce te-ai împărtășit cu acel foc dumnezeiesc intrat în potir;
Bucură-te, că te-ai învrednicit cu îngerii a vorbi.
Bucură-te, cel ce ești plin de tot binele;
Bucură-te, cel ce ești păzitor al curăției sufletești și trupești.
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 3:

Cunoscând cele viitoare, prin puterea ce ți-a fost dată, ai vestit marelui cneaz Dimitrie, biruința asupra mulțimii agarenilor, care voiau să pustiască Rusia prin foc și sabie. Și alegând doi călugări i-ai trimis în ajutor asupra potrivnicilor unde cu rugăciunile tale neîncetate, biruință au făcut, pentru care îi strigau lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Prin strigarea cea din pântecele maicii tale cu toții s-au înștiințat de nașterea ta cea minunată, iar noi aflând toate acestea cu bucurie îți aducem cântări de laudă așa:
Bucură-te, pruncule ce din copilărie suflet bun ai avut;
Bucură-te, copile ce de har dumnezeiesc te-ai umplut.
Bucură-te, cel ce din copilarie post aspru ai arătat;
Bucură-te, căci prin aceasta pe mulți tu i-ai mirat.
Bucură-te, căci cu tine darul lui Dumnezeu pururea a fost;
Bucură-te, cel ce din tinerețe L-ai iubit pe Domnul Hristos.
Bucură-te, cel ce în smerenie și priveghere ai petrecut;
Bucură-te, căci cele trecătoare pe toate le-ai urât.
Bucură-te, căci pentru Dumnezeu poftă trupească ai omorât;
Bucură-te, căci cu puterea cea de sus smintelile celui viclean le-ai năruit.
Bucură-te, căci mulți întorși spre Domnul s-au mântuit;
Bucură-te, de dulceți duhovnicești, îndestulătorule.
Bucură-te, Serghie, grabnic ajutătorule și de multe minuni făcătorule!
Bucură-te, că prin Darul lui Dumnezeu din loc pustiu apă ai izvorât;
Bucură-te, că în el bolnavii se tămăduiesc.
Bucură-te, adâncul minunilor dumnezeiești;
Bucură-te, dătătorule de bunătăți cerești.
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 4:

Izbăvindu-te de furtunile vieții acesteia care cu răutate te învăluiau tulburându-te, ai ajuns la limanul ceresc, unde în slava dumnezeiească te veselești, împreună cu puterile cerești, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Vestea minunilor tale a cuprins întreaga lume, căci cu rugăciunile ce le înalți la tronul lui Dumnezeu, cei ce vin cu credință la tine sănătate dobândesc și pentru aceasta prin cântări de laudă îți mulțumesc așa:
Bucură-te, vas plin de mir, pentru toată boala tămăduitor;
Bucură-te, doctor fără de plată și grabnicule ajutător.
Bucură-te, a scârbiților comoară de milostiviri;
Bucură-te, cel ce cu stăruință pentru oameni te îngrijești.
Bucură-te, căci sufletul tău pentru ei îl jertfești;
Bucură-te, căci cei ce veneau la tine bucurie au gustat.
Bucură-te, căci cu rugaciunile tale pe cel mort ai înviat;
Bucură-te, cel ce lipsă de hrană din mănăstiri ai împlinit.
Bucură-te, că prin darul lui Dumnezeu din loc pustiu apă ai izvorât;
Bucură-te, adâncul minunilor dumnezeiești;
Bucură-te, dătătorule de bunătăți cerești;
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 5:

Ca o stea luminoasă te-ai arătat multora, îndreptând pe toți cei rătăciți către cereasca împărație ca împreună să slăvim pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icos 5:

Văzând că-n lumea aceasta toate sunt deșertăciune, ostenindu-te pentru cele nestricăcioase, ai plăcut Bunului Dumnezeu și te-ai învrednicit a sta în fața înfricoșătorului Său Prestol, pentru care noi îți strigăm așa:
Bucură-te, că-n lăcașul Cerescului Stăpân locuiești;
Bucură-te, căci ca-ntr-o oglindă în Domnul strălucești.
Bucură-te, căci pentru cei care-ți cer ajutor la El mijlocești;
Bucură-te, al creștinilor aflați în lupte biruitor.
Bucură-te, al Rusiei mare apărător;
Bucură-te, al necăjiților mângâietorule.
Bucură-te, tămăduitorule al bolilor sufletești și trupești;
Bucură-te, cel ce cu Darul Sfântului Duh multe minuni săvârșești.
Bucură-te, că orbilor vedere și șchiopilor umblare dăruiești;
Bucură-te, strugure care ne hrănești și ne veselești.
Bucură-te, mlădița lui Hristos cea mult roditoare;
Bucură-te, că-n via lui Hristos ai săvârșit mare lucrare.
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni, făcător.

Condac 6:

În întreaga lume se vestesc nevoințele tale, căci cu postul și privegherea, ți-ai plinit mântuirea sufletului, și urând toate cele ale lumii acesteia în locașurile cerești te-ai sălășluit, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6:

Ca unui luminator al Rusiei care a strălucit în biserica lui Hristos prin faptele sale și ca unui fierbinte rugător, noi cu bucurie îți cântăm așa:
Bucură-te, cel ce viețuirea îngerească ne-ai arătat;
Bucură-te, cel ce poftele păcatului le-ai lepădat.
Bucură-te, chip de smerenie adevărat;
Bucură-te, cel ce a răbda ne-ai învățat.
Bucură-te, mare învățător al mântuirii;
Bucură-te, îndreptătorul păcătoșilor.
Bucură-te, cel ce poruncile lui Hristos cu bucurie ai lucrat;
Bucură-te, tămăduitorul neputințelor sufletești.
Bucură-te, îndestulătorul celor săraci;
Bucură-te, pustnice ce deșertăciunea lumii ai urât.
Bucură-te, cel ce slujire prin post și răbdare ai săvârșit.
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 7:

Făcutu-te-ai lăcaș al Duhului Sfânt căci luând crucea lui Hristos, ai urmat calea cea strâmtă și prin scârbe ai ajuns în lăcașurile de sus, de unde cu mulțumire cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Arătatu-te-a pe tine Ziditorul tuturor ca un mijlocitor al celor necajiți, iar pentru minunile pe care le săvârșești cu toții strigă către tine acestea:
Bucură-te, cel ce trupul și sufletul în feciorie le-ai păstrat;
Bucură-te, îndrumătorul călugărilor.
Bucură-te, bucuria sufletelor noastre;
Bucură-te, al săracilor grabnic ajutător.
Bucură-te, al scârbiților mijlocitor;
Bucură-te, păzitorul curăției noastre.
Bucură-te, nădejdea noastră cea tare;
Bucură-te, al Rusiei ocrotitor.
Bucură-te, pomul Raiului de minuni izvorâtor;
Bucură-te, crin înflorit în grădina Raiului.
Bucură-te, mirul lui Hristos cu bună mireasmă;
Bucură-te, că prin tine se aduce bucurie tuturor.
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 8:

Ca o minune te-ai arătat multora, căci cu darul ce l-ai primit de la Dumnezeu îi izbavești de primejdii pe cei ce vin cu credință și se roagă ție, iar cererile de folos tuturor le-mplinești îndemnându-i să strige lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Ca un locuitor al Raiului celui de sus, dar nedespărțit de noi, cei de jos, roagă-te împăratului Hristos și pentru sufletele noastre, care cu umilință-ți strigăm acestea:
Bucură-te, căci sărăcia lui Hristos ai iubit;
Bucură-te, căci bogăția nestricăcioasă ai dobândit.
Bucură-te, al harului (Duhului Sfânt) închinător smerit;
Bucură-te, al lui Hristos ostaș nebiruit.
Bucură-te, căci cu sfânta cugetarea sfântă, cursele vrajmașului ai sfărâmat;
Bucură-te, căci prin smerenie la cer te-ai înălțat.
Bucură-te, că de Duhul Sfânt ești luminat;
Bucură-te, că patimile pierzătoare de suflet ai zdrobit.
Bucură-te, priveghetor neostenit;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut părtaș al împărăției Cerești.
Bucură-te, căci de hrana înțelepciunii te îndulcești;
Bucură-te, al fericirii veșnice moștenitor.
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 9:

Toată firea îngerească s-a mirat de darul dat ție de sus, căci prin curația trupului tău, viață nematerialnică ai arătat și prin aceasta darul facerii de minuni dobândind, te-ai înălțat la ceruri, de unde îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Ritorii cei mult vorbitori, nu se pricep cu vrednicie a te lauda pe tine căci și dupa moartea ta, cu darul lui Dumnezeu, celor ce vin cu dragoste la tine, cele de folos dăruiești, pentru care îți cântăm așa:
Bucură-te, înger pământesc și om ceresc;
Bucură-te, că pe pămănt viață duhovnicească ai trait.
Bucură-te, cel ce cu ochii sufletești pe Dumnezeu ai contemplat;
Bucură-te, robule credincios ce la cer ai urcat.
Bucură-te, că înaintea Domnului smerit ai pășit;
Bucură-te, ostaș adevărat ce poruncile stăpânului ai împlinit.
Bucură-te, povățuitor bun al obștilor monahicești;
Bucură-te, că de arătarea Domnului te-ai învrednicit.
Bucură-te, cel ce pe Dumnezeu cu râvnă L-ai iubit;
Bucură-te, că din toată ființa în El ai nădăjduit.
Bucură-te, al mântuirii mare doritor.
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 10:

Supunându-te în toate voii lui Dumnezeu și având dorința tare să te mântuiești, chipul îngeresc l-ai îmbrâcat, și pe toate îndurându-le cu multumire ca o sluga credincioasă ce ai fost, te-ai învrednicit să stai înaintea împăratului Hristos Căruia acum strigi: Aliluia!

Icos 10:

Ca un zid de apărare multora te-ai arătat, căci celor ce alergau la tine în nevoi te-ai făcut adăpostire tare, iar noi cei ce suntem primejduiți de ispitele acestei vieți și găsim la tine alinare îți strigăm așa:
Bucură-te, cel ce ai adus slujire Domnului cu adevărat;
Bucură-te, că din tinerețe, împotriva celor trei dușmani te-ai înarmat.
Bucură-te, căci cu privegherea și cu rugăciunea împotriva trupului tu ai luptat;
Bucură-te, că izvorul patimilor l-ai secat.
Bucură-te, cel ce dulceața pământească n-ai gustat;
Bucură-te, că limba ta cu clevetire nu s-a întinat.
Bucură-te, că de urechile tale vorbele deșarte nu s-au lipit;
Bucură-te, că mâinile tale fapte rele nu au săvârșit.
Bucură-te, că de pântecele tău mâncarea și beția fără de saț nu s-au lipit;
Bucură-te, căci trupul tău prin osteneală în curăție l-ai păzit.
Bucură-te, cel ce-n căile fărădelegii n-ai pășit.
Bucură-te, Serghie grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 11:

Făcătorului de bine Dumnezeu, Celui ce te-a proslăvit pe tine cu darul facerii de minuni, cântare de laudă îi aducem, iar tu, ca cel ce cu al Său dar de chinuri ne slobozești neîncetat, îi aduci mulțumire strigându-l: Aliluia!

Icos 11:

Făclie purtătoare de lumină, întregii lumi te-ai arătat, căci o luminezi cu raza Soarelui neîncetat și împreună cu cetele cele fără de trup acum tu locuiești unde de lumina Sfintei Treimi te îndulcești, strălucindu-ne și nouă celor ce-ți strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai ajuns la înalțimea virtuților dumnezeiești;
Bucură-te, că acum în cer tu locuiești.
Bucură-te, că din sălașurile pământești tu te-ai mutat;
Bucură-te, căci ca o mângâiere, moaștele tale ne-ai lăsat.
Bucură-te, că la ele toată boala vindecare a găsit;
Bucură-te, că de ele diavolii sunt izgoniți.
Bucură-te, că bucurie aduc celor scârbiți;
Bucură-te, că sufletul la împăratul ceresc s-a suit.
Bucură-te, căci rugător fierbinte cu toții noi ne-am dobândit;
Bucură-te, cel ce cererile de folos le împlinești.
Bucură-te, căci cu puterea ta, pe cei potrivnici biruiești.
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 12:

Văzând darul ce ți-a fost dat de la Dumnezeu, cu osârdie cădem înaintea ta și te rugăm să înalți acum la tronul Cerescului Stăpân rugăciune fierbinte ca să treacă cu vederea toate greșelile noastre, Sfânta Sa Biserică să o întărească și pe toți ortodocșii creștini să-i mântuiască ca pururea să-l cânte: Aliluia!

Icos 12:

Lăudăm pe Cel ce te-a proslăvit pe tine cu sfinții Săi și te-a dăruit nouă grabnic ajutător în toate nevoile, de a cărui lucrare minunându-ne îți strigăm acestea:
Bucură-te, părinte Serghie al Rusiei, mare folositor;
Bucură-te, cela ce în virtute strălucești.
Bucură-te, urmaș al Tatălui Ceresc;
Bucură-te, căci pe călugări îi povățuiești.
Bucură-te, întemeietorul vieții de obște;
Bucură-te, al creștinilor apărător.
Bucură-te, al împăratului Hristos, miluitor;
Bucură-te, căci tuturor le vii în ajutor.
Bucură-te, acoperământul tuturor;
Bucură-te, cel ce-n fapta bună ești mare râvnitor.
Bucură-te, al Evangheliei luminător;
Bucură-te, vas ales al Sfintei Treimi.
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 13:

O, preaslăvite făcătorule de minuni, părinte Serghie, primește darul nostru de acum și cu solirile tale, roagă pe bunul Dumnezeu să ne dăruiască putere de sus și prin harul Său, să ne curețe de toată întinăciunea, ca izbăvindu-ne de focul cel veșnic, să-i cântăm pururea: Aliluia!(de trei ori)

Apoi din nou Icosul I și Condacul I.

Icos 1:

Făcătorul îngerilor, înca din pîntecele maicii tale, prin întreita glasuire, te-a arătat lumii adevărat slujitor al Preasfintei Treimi, iar pentru voința cea tare și curația inimii tale, cu toții îți cîntăm așa:
Bucură-te, cel ce ai fost ales mai înainte de veci;
Bucură-te, căci în lăcașurile cerești petreci.
Bucură-te, că din pîntecele maicii tale ai fost chemat în slujba împăratului Ceresc;
Bucură-te, purtator al harului dumnezeiesc.
Bucură-te, căci în întreaga lume ești proslăvit;
Bucură-te, căci prin strigarea întreită din pântecele maicii tale pe toți i-ai uimit.
Bucură-te, căci de la naștere, prin post, viață călugărească ai arătat;
Bucură-te, căci de la sânii maicii tale tu te-ai înfrânat.
Bucură-te, căci miercurea și vinerea lapte nu ai gustat;
Bucură-te, cel ce ești al părinților rod binecuvântat.
Bucură-te, al scârbiților miluitor;
Bucură-te, al nostru apărător.
Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Condac 1:

Alesu-te-a pe tine împăratul puterilor, ca să fii conducător al Rusiei, Cuvioase Părinte Serghie, iar noi ca unui mare făcător de minuni îți aducem cântare de mulțumire, căci cu rugăciunile tale pururea ne izbăvești de cei de alt neam și de scârbele ce ne înconjoară, pentru care îți strigăm ție: Bucură-te, Serghie, grabnicule ajutător și de multe minuni făcător!

Rugăciune către Sfântul Cuvios Serghie de la Radonej

O, Sfinte al nostru părinte Serghie, nu uita pe sărmanii tăi până în sfârșit și ca cel ce ai îndrăznire către împăratul Ceresc, nu trece cu vederea pe cei ce vin cu credință și se închină ție căci ca unul ce ești de minuni făcător poți să ne ajuți nouă.

Roagă-te, Sfinte Serghie și pentru noi, cei împovărați de multe și grele păcate, cerând vreme de pocăință, ca să trecem nevătămați de diavolii cei înfricoșători, care caută să ia sufletul nostru și astfel izbăvindu-ne de chinurile cele veșnice să ne facem moștenitori ai împărăției Cerești, împreună cu toți sfinții, care din veac au bineplăcut Domnului, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Sfântului Noul Mucenic Evghenie soldatul – 23 mai

eugene-1evgeny-photo2


Condacul 1

Pe tine, ostaşul lui Hristos, te lăudăm, căci ai suferit cu curaj mucenicia şi ai zdrobit armele celor rău credincioşi; căci ai mărturisit puterea Crucii şi te-ai înălţat la ceruri împreună cu Hristos, pe Care l-ai iubit, de aceea îţi strig ţie: Bucură-te, Mucenice Evghenie !

Icosul 1

Înger fără de răutate te-ai arătat din copilărie, Evghenie, păzind legea Domnului şi ca un slujitor vrednic al Acestuia te-ai arătat ca fiind un Sfânt plin de putere, rugându-te pentru cei care îţi cântă:

Bucură-te, lira armoniei;

Bucură-te, roua nestricăciunii;

Bucură-te, slăvirea lui Dumnezeu Celui Preaînalt;

Bucură-te, ajutorul poporului celui căzut;

Bucură-te, harfă prin care este lăudat Hristos;

Bucură-te, psaltire minunată lăudătoare a raiului;

Bucură-te, căci cântare desăvârşită înalţi spre ceruri;

Bucură-te, că ai fost poet în timpul acestei vieţi;

Bucură-te, odă dulce răsunătoare;

Bucură-te, voce care slăveşte pe Făcătorul;

Bucură-te, cel prin care se laudă credinţa;

Bucură-te, cel prin care se binecuvântează Creatorul;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

Condacul 2

Ca o săgeată purtătoare de foc dumnezeiesc ţi-a străpuns inima fapta plină de bună-cuviinţă a bunicii tale şi cu râvnă te-ai dus cu ea la biserică unde te-ai arătat a fi ucenic smerit, preacinstite, prin primirea Crucii bucurându-te, strigând: Aliluia !

Icosul 2

Limbile amăgitoare ale ateilor s-au ridicat asupra ta ca nişte flăcări şi dojana mamei tale cu privire la Cruce nu ai luat-o în seamă, fiind înţelept şi plin de curaj, în tăcere ai îndurat întotdeauna insultele, pentru aceasta te laud aşa:

Bucură-te, izvor de credinţă veşnică;

Bucură-te, chivot al iubirii dumnezeieşti;

Bucură-te, tezaur al desăvârşitei înţelepciuni;

Bucură-te, vas al discernământului;

Bucură-te, cetate cu ziduri de aur, ca un palat strălucitor;

Bucură-te, turn preafrumos, păzitor al comorilor ascunse;

Bucură-te, nimicire înfricoşătoare a ateilor;

Bucură-te, buna apărare a drepţilor;

Bucură-te, biserică a bunătăţii dumnezeieşti;

Bucură-te, stâlp puternic şi lăcaş al bunei-cuviinţe;

Bucură-te, cel ce sfărâmi minciunile viclene;

Bucură-te, cel ce nu iei în seamă părerile celor care te jignesc;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie! 

Condacul 3

Prin puterea mâinilor tale te-ai arătat mare meşter al sculpturilor în lemn, un dar prin care ai dobândit multe bogăţii duhovniceşti şi te-ai învrednicit de bunătăţi, Cuvioase Mucenice, iar noi lăudându-ţi talantul îţi zicem cu credinţă: Aliluia!

Icosul 3

Să lăudăm cu toţii frumuseţea Sfântului Evghenie, ca pe un crin bine mirositor al Împăratului Hristos; căci înălţimea virtuţii lui ni s-a arătat nouă ca un zid nestricat; de aceea minunându-ne, îl lăudăm pe purtătorul de lumină aşa:

Bucură-te, floare minunată a fecioriei;

Bucură-te, stâlpnic strălucit al înfrânării;

Bucură-te, cunună de mare preţ a înţelepciunii;

Bucură-te, laudă neclintită a dreptăţii;

Bucură-te, preacinsite, care străluceşti ca aurul curat;

Bucură-te, neîntinatule, care luminezi ca o stea;

Bucură-te, că ai primit cununile celor feciorelnici;

Bucură-te, că tu cureţi sufletele celor căzuţi în păcat;

Bucură-te, vindecarea patimilor trupeşti;

Bucură-te, neprihănitule, care îi înveţi a trăi pe cei tineri;

Bucură-te, floare înmiresmată a sfinţeniei;

Bucură-te, zid nesurpat al purităţii;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

Condacul 4

Sfinte Evghenie, trăind tu în mod bineplăcut lui Dumnezeu, ca fiu al Celui Preaînalt, ai fost slăvit de Acesta, căci l-a trimis pe îngerul Său şi te-a uns cu untdelemn ceresc pe tine cel lipsit de răutate, iar eu aflând de chemarea ta de la Duhul Sfânt, zic: Aliluia !

Icosul 4

Fericite, era la vremea secerişului când ai fost chemat să îţi îndeplineşti datoria faţă de ţară în armata rusească, unde ai ajuns un soldat puternic, iar în vreme de război ai fost purtător de biruinţă, pentru care te cinstim, cântându-ţi:

Bucură-te, păzitor al armatei şi al ţării tale;

Bucură-te, scut al poporului îndurerat;

Bucură-te, nimicire a vrăjmaşilor nevăzuţi;

Bucură-te, pază a credincioşilor lipsiţi de apărare;

Bucură-te, că ai învins uneltirile vrăjmaşilor;

Bucură-te, că ai umplut de mâhnire oastea demonilor;

Bucură-te, zid de necucerit al celor războiţi de cel rău;

Bucură-te, izbăvirea şi turnul celor prigoniţi;

Bucură-te, sabie de foc care ne scapi;

Bucură-te, lance ascuţită care ne aperi;

Bucură-te, păzitorul nostru, arma cea sigură;

Bucură-te, luptătorul nostru şi biruitorule preacinstit;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

Condacul 5

Ţi-ai pus, Mucenice, Crucea ta cea de argint în inimă ca pe un tron mare şi slăvit, pe care cu credinţă l-ai făurit, pentru ea punându-ţi toată râvna, Sfinte, şi trăind în hotarele ţării tale cu căldură cântai: Aliluia !

Icosul 5

Pietre preţioase împodobesc Crucea Domnului în biserica inimii tale şi bine luptând pentru Hristos, te-ai arătat nou Mucenic al Crucii, păzind hotarele ţării tale cu vitejie, iar noi cei ce te iubim, îţi cântăm aşa:

Bucură-te, izvor al doxologiei Sfintei Cruci;

Bucură-te, răsuflare a Învierii dumnezeieşti;

Bucură-te, păzitorul cel slăvit al graniţelor;

Bucură-te, biciuirea neîntârziată a celor vicleni;

Bucură-te, arcul puternic care biruieşte oştiri multe;

Bucură-te, săgeată fulgerătoare care dărâmă zidurile întunericului;

Bucură-te, cel ce mult ai iubit Crucea;

Bucură-te, mângâiere neîndoielnică a celor credincioşi;

Bucură-te, cel ce cu puterea Crucii aperi pământul;

Bucură-te, scut şi tunet de biruinţă al oştirii aflate în război;

Bucură-te, mare comandant al celor ce luptă pentru credinţă;

Bucură-te, călăuzitor înţelept al sufletelor căzute în amăgire;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

Condacul 6

Vrând cu nerăbdare să vă facă robi, cecenii cei aflaţi sub stăpânirea celui rău, s-au apropiat de voi atunci când cu credinţă făceaţi de pază. Şi având ei arme şi făclii, ca şi odinioară iudeii pe Hristos, te-au luat în timpul nopţii, pe tine cel lipsit de răutate, împreună cu camarazii tăi, rămânând doar stelele să cânte: Aliluia !

evghenie

Icosul 6

Ţi-ai spălat cu lacrimi, Mucenice, rănile mâinilor tale, ai ieşit, împreună cu vrăjmaşii tăi, din Rusia, căci ai fost răpit în chip barbar de aceştia, Cuvioase şi ai fost dus în ţara lor ca un miel. Împreună-pătimind cu tine, cu durere îţi cântăm ţie:

Bucură-te, răbdarea celor înfricoşaţi;

Bucură-te, rugăciunea celor îndureraţi;

Bucură-te, cel care vindeci rănile celor înlănţuiţi;

Bucură-te, cel care opreşti izvoarele lacrimilor;

Bucură-te, apărare caldă a celor prigoniţi;

Bucură-te, dreptate sigură a celor nedreptăţiţi;

Bucură-te, veselie şi odihnă a celor suferinzi;

Bucură-te, nădejde şi ajutor al celor întemniţaţi;

Bucură-te, că pe cei care suspină îi mângâi cu dragoste;

Bucură-te, că eşti Înger de lumină pentru cei deznădăjduiţi;

Bucură-te, că în suferinţele noastre eşti alături de noi;

Bucură-te, că în ispite te avem împreună-luptător;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

Condacul 7

Mama mea, care strigi cu durere: unde este apărătorul meu, roagă-te ca să primesc slava cerească. Şi ea s-a rugat fierbinte Domnului, care este Singurul dătător al binelui. De aceea şi noi cu lacrimi îi cântăm Acestuia zicând: Aliluia !

Icosul 7

Mulţimea de răufăcători înşelaţi de diavolul, l-au răpit pe soldatul cel preacinstit al lui Hristos şi l-a ţinut prizonier, vreme de o sută de zile acesta bucurându-se în chinuri pentru Hristos, iar noi ne închinăm pătimirilor lui şi îi spunem:

Bucură-te, vas al nerăutăţii;

Bucură-te, glas al mărturisirii;

Bucură-te, purtătorule de grijă al celor întemniţaţi;

Bucură-te, liniştire a valurilor tristeţii;

Bucură-te, săgeată puternică care îi ajuţi pe cei răniţi;

Bucură-te, apă preadulce, vindecătoare a bolilor;

Bucură-te, Mucenice, care eşti prigonit de duşmani, dar nu eşti părăsit de Hristos;

Bucură-te, întru toate suferindule, însă cu totul neîntristatule;

Bucură-te, încetarea dumnezeiască a lacrimilor;

Bucură-te, ajutătorul minunat al celor înlănţuiţi;

Bucură-te, alinarea celor cumplit schingiuiţi;

Bucură-te, cel ce îi întăreşti în răbdare pe cei pe nedrept omorâţi;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

Condacul 8

Ca un străin în primejdii fiind, înlănţuit şi singur, nu ai vrut să primeşti slavă de la musulmanii cei barbari şi nu ai acceptat voinţa lor. De aceea necredincioşii căutau să te omoare, bunule Evghenie, chinuindu-te în închisoare şi multe de la ei pătimind, tu însă te rugai mereu, iar noi, închinându-ne pătimirii tale, îţi cântăm: Aliluia !

Icosul 8

Acum se apropie slujitorii morţii să îl ucidă cu cuţitul pe ostaşul cel viteaz. Spune-ne, slăvite Mucenice, cum luminează Crucea ta, în zorii zilei tale de naştere ? Ca un miel spre junghiere, fără de glas, ai fost adus, iar noi, văzând uciderea ta cea nedreaptă, strigăm:

Bucură-te, mieluşel al Păstorului cel Mare;

Bucură-te, neprihănitule, cel lipsit de viclenie;

Bucură-te, icoană a blândeţii sfinte;

Bucură-te, cel ce ai câştigat virtutea curajului;

Bucură-te, oaie fără prihană, care ai fost înjunghiată;

Bucură-te, floare preabine mirositoare, retezată de pe pământ;

Bucură-te, zăpadă imaculată;

Bucură-te, ogor plin de roade;

Bucură-te, jertfă înfricoşătoare pentru Hristos;

Bucură-te, bună mărturisire până la moarte;

Bucură-te, slujitor iscusit al Domnului Slavei;

Bucură-te, rob adevărat al Crucii Iubirii;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

Condacul 9

Credem că soldatul Evghenie este un mieluşel înjunghiat al turmei dumnezeieşti a lui Hristos. Şi în braţe ţinând el cele ale lui Hristos, împreună cu Acesta s-a suit la cetele cereşti, iubindu-ne pe noi toţi, cei care cu căldură cântăm: Aliluia !

Icosul 9

Mulţime de credincioşi ruşi s-au apropiat, împreună cu mama ta, de locul înfricoşătorului tău martiriu şi, căutând comoara moaştelor tale preacurate şi aflându-le, le-au însoţit cu alai, iar noi cinstindu-ţi sfintele moaşte, îţi cântăm:

Bucură-te, nădejde şi păzitor al Rusiei;

Bucură-te, capcană şi bici împotriva tiraniei;

Bucură-te, cel ce îi arăţi pe ortodocşii cei slăviţi de Hristos;

Bucură-te, cel ce îi mustri pe eterodocşii cei rău credincioşi;

Bucură-te, că s-au ruşinat tâlharii cei de alt neam;

Bucură-te, că s-au bucurat foarte tare armatele ruseşti;

Bucură-te, cel în care strălucesc virtuţile sfinţilor cuvioşi;

Bucură-te, cel ce nimiceşti armele celor neevlavioşi;

Bucură-te, încetare a prigoanei ateiste;

Bucură-te, arătare a mărturiei lui Hristos;

Bucură-te, glas al celor care se nevoiesc întru credinţă;

Bucură-te, lăcaş sfânt al celor ce Îl iubesc pe Creator;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

Condacul 10

Harul Crucii îţi luminează faţa în chip minunat şi face ca mormântul tău să strălucească asemenea unui astru, de aceea noi te cinstim cu evlavie şi ca pe un Sfânt slăvit al lui Hristos te îmbrăţişăm şi, cerându-ţi cu bucurie rugăciunea cea neîncetată, cântăm: Aliluia!

Icosul 10

Mulţi tineri te-au recunoscut ca Sfânt pe tine, marele Evghenie Rodionov Rusul, ca ostaş al Domnului. Căci Hristos, Împăratul tuturor, împreună cu îngerii te-a uns pe tine conducător vrednic în oastea Raiului şi apărător al nostru, al celor care îţi cântăm:

Bucură-te, biruinţă asupra necredinţei;

Bucură-te, poartă a bunei rânduieli;

Bucură-te, general al cetei cereşti;

Bucură-te, conducător al oştirii nenumărate;

Bucură-te, că i-ai alungat pe cei care ţi se împotriveau fără ruşine;

Bucură-te, că ai luptat alături de cei care au fost răniţi în luptă;

Bucură-te, putere minunată a mucenicilor;

Bucură-te, privelişte curată a îngerilor;

Bucură-te, luptător alături de cei ucişi pentru credinţă;

Bucură-te, atlet al ascezei şi biruitor al tuturor loviturilor;

Bucură-te, ostaş sfânt al Domnului;

Bucură-te, arhanghel strălucit al lui Hristos;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

Condacul 11

Toţi cei care ajung în faţa sfintelor tale moaşte îţi cântă imne, cerându-ţi să te rogi pentru ei; căci având tu îndrăzneală în faţa lui Hristos, pentru noi te rogi neîncetat, fiindu-ne mijlocitor milostiv şi de aceea cântăm: Aliluia !

Icosul 11

Vedem acum o lumină puternică în icoana ta, căci tu eşti un sfeşnic al muceniciei. Dar cum vom putea noi, nevrednicii, să te lăudăm pe tine, cuvioase, frumosule trandafir alb? Însă, văzând liniştea chipului tău preadulce, cu curaj îţi strigăm ţie acestea:

Bucură-te, stea de pe bolta cerească;

Bucură-te, focul dorului îndumnezeit;

Bucură-te, flacără a virtuţii şi a jertfelniciei;

Bucură-te, lumină şi nădejde a Rusiei;

Bucură-te, că semeni cu cerul cel plin de stele;

Bucură-te, că mintea noastră cea înflăcărată de patimi tu o întorci spre Dumnezeu;

Bucură-te, lumină preastrălucită a Ortodoxiei;

Bucură-te, rază a mijlocirii înaintea lui Dumnezeu;

Bucură-te, zori ai zilei de vară;

Bucură-te, izvor al nădejdii pline de lumină;

Bucură-te, strălucire cerească a stelelor;

Bucură-te, exemplu de trăire îngerească a sfinţilor;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

Condacul 12

Fulgi imaculaţi de nea cad în inimile noastre şi ne înconjoară un frig pătrunzător şi, răniţi fiind de păcate şi suspinând, aşteptăm venirea ta cea caldă în inima noastră, Sfinte Evghenie, ca pe o primăvară şi ca nişte raze de soare, pentru care îţi cântăm ţie: Aliluia !

Icosul 12

Se cuvine să îţi cântăm din inimă, ostaşule viteaz, căci ai primit o cunună nepieritoare. Vedem că ai în sufletul tău, Evghenie, nestinsă strălucirea Crucii şi ai intrat împreună cu Hristos, cu Care te-ai înălţat, în palatul Lui, atletule preacinstit, de aceea păşeşti spre Învierea vieţii veşnice, iar noi te lăudăm zicând:

Bucură-te, gură de neoprit, prin care este lăudat Dumnezeu;

Bucură-te, cunună de diamant a luminii Învierii;

Bucură-te, pom ceresc, de care se bucură cei credincioşi;

Bucură-te, floare bine mirositoare, cu care se împodobesc bisericile;

Bucură-te, lăcaş preacurat al Împăratului cerurilor;

Bucură-te, laudă minunată a oştirilor şi a credincioşilor;

Bucură-te, candelabrul Ortodoxiei cel cu multe lumini;

Bucură-te, zid de necucerit al întregii Rusii;

Bucură-te, dorire a bunătăţilor celor veşnice;

Bucură-te, adunare a oştilor cereşti;

Bucură-te, comoară de virtuţi şi de vitejie;

Bucură-te, călăuză a mântuirii noastre;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

Condacul 13

Multpătimitorule Mucenice Evghenie, cel care ai biruit şi ai alungat oştirile celor de alt neam, primind această rugăciune de acum, pe noi pe toţi ne izbăveşte de orice primejdie, iar sufletele noastre cele întunecate le umple de bucurie, ca să îţi cântăm ţie:Aliluia ! (de 3 ori)

Troparul, glas 8

Să îl lăudăm acum pe ostaşul cel viteaz ca pe un mieluşel al raiului, căci a fost ucis pentru Cel pe care L-a iubit şi în turma cea dumnezeiască a lui Hristos s-a odihnit; de aceea să îi cântăm cu lacrimi şi să spunem: dă-ne şi nouă darul vitejiei, ca să strigăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Evghenie !

Să îi lăudăm în cântări pe cei împreună cu Evghenie, care au fost ucişi în chip cumplit şi în chinuri şi au pătimit multe din partea celor de alt neam, pe Alexandru şi pe Andrei cel preaviteaz şi pe Igor cel curajos, veniţi să îi cântăm, ca să ducă rugăciunile noastre spre Sfântul Evghenie.

 

Slavă lui Dumnezeu pentru toate !

POVESTEA VIETII SFANTULUI NOU MUCENIC EVGHENIE OSTASUL (†23 MAI) in imagini tulburatoare si in relatarea emotionanta a mamei sale

https://www.aparatorul.md/23-mai-1996-pomenirea-noului-mucenic-ostas-evghenie-rodionov-care-a-preferat-mai-bine-sa-moara-decat-sa-si-scoata-crucea/?fbclid=IwAR1SCRntBXwV4YRV-ZRemRYQNb8vV90Ng8e_-IrQ_C2JOzrUNhfjS4ojU4w

Acatistul Sfintei Mari Muceniţe Irina – 5 Mai

13139328_1170560052975219_3122487263848294219_n

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Irina, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Irina, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună cu Tine mă îngrop cu botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.

Condacul 1

Cu veselie duhovnicească să prăznuiască astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare pe făclia cea mult luminoasă, pe Sfânta slăvita fecioară Irina, care, prin strălucirea faptelor şi a cuvintelor ei, multora s-a făcut lumină; pe care lăudând-o, cu evlavie aşa să-i strigăm: Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Icosul 1

Îngerilor asemănându-te cu curăţia şi cu râvna, apostoleşte te-ai nevoit pentru dragostea Mirelui tău, Hristos; multe necazuri şi osteneli ai răbdat şi cu dumnezeiescul dor după El ai murit; pentru care şi noi, smeriţii, cu evlavie pe tine te lăudăm aşa:
Bucură-te, mlădiţă cerească din vlăstarul lui Hristos;
Bucură-te, vlăstarule tânăr cu rod preafrumos;
Bucură-te, sămânţă aleasă şi mult roditoare;
Bucură-te, porumbiţă sfântă şi mult cuvântătoare;
Bucură-te, a multor suflete rază de mântuire;
Bucură-te, curată şi blândă mieluşea din turma lui Hristos;
Bucură-te, că învăţăturile tale multora au fost de folos;
Bucură-te, că prin strălucirea vieţii tale Hristos S-a proslăvit;
Bucură-te, sămânţa cea bună cu rod însutit;
Bucură-te, a nemuritoarelor bucurii veşnică moştenitoare;
Bucură-te, a nevăzuţilor vrăjmaşi biruitoare;
Bucură-te, rază mult luminoasă a tainicului Soare;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 2-lea

Văzând tatăl tău, împăratul Licinius, frumuseţea cu care înfloreai, ţi-a ridicat un turn şi acolo cu mare grijă ca pe un crin preafrumos te creştea. Dar tu, înţeleaptă fecioară, cunoscând acolo pe Ziditorul lumii, I-ai cântat laudă: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înţelegerea dumnezeiască a strălucit în inima ta, sfântă fecioară, când fericitul bătrân Apelian ţi-a tâlcuit taina celor trei păsări şi cu toată dorirea inimii te-ai supus proniei şi dumnezeieştii chemări; pentru care după cuviinţă te lăudăm:
Bucură-te, crin preafrumos, peste care Duhul Sfânt S-a odihnit;
Bucură-te, trandafirul cel preagingaş, care în mijlocul crinilor ai înflorit;
Bucură-te, stea prealuminoasă, care Biserica lui Hristos ai luminat;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos slava şi bogăţia cea muritoare ai defăimat;
Bucură-te, că spre veşnica slavă şi bucurie cu mare sârguinţă ai alergat;
Bucură-te, că din toată inima pe Mirele Hristos L-ai iubit;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui în mare sfinţenie ai vieţuit;
Bucură-te, că pe Adevăratul Dumnezeu cu mare îndrăzneală L-ai propovăduit;
Bucură-te, că pe mincinoşii dumnezei foarte i-ai batjocorit;
Bucură-te, că sămânţa cea bună în lume o ai semănat;
Bucură-te, că prin credinţă, nădejde şi dragoste, pe Hristos, Mirele tău, L-ai urmat;
Bucură-te, că împreună cu fecioarele cele înţelepte în cămara nestricăciosului Mire ai intrat;
Bucură-te, crin preafrumos peste care Duhul Sfânt S-a odihnit;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 3-lea

Puterea Ziditorului a toate din frumuseţea rânduielilor ai cunoscut-o, preaînţeleaptă fecioară, şi foarte minunându-te de înţelepciunea cea neajunsă de minte ai strigat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având tu, fecioară, dascăl pe fericitul bătrân Apelian şi prin ale lui învăţături primind lumina, nu ai ascuns-o sub obroc, ci prin propovăduirea adevărului, pe mulţi de la slujirea de idoli i-ai chemat; pentru care te rugăm, primeşte această cântare:
Bucură-te, că pronia Celui preaveşnic pe tine spre lumină te-a chemat;
Bucură-te, că minunată chemare spre tine s-a arătat;
Bucură-te, că trei păsări spre tine au venit;
Bucură-te, că acele păsări taina vieţii tale au închipuit;
Bucură-te, că şi corbul cel cu şarpele în cioc mâhnire şi ispită ţie îţi vestea;
Bucură-te, că pe sufletul tău cel tare aceasta nu-l înspăimânta;
Bucură-te, mireasă logodită cu veşnicul împărat;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui multe necazuri ai răbdat;
Bucură-te, că prin a Lui putere şi dar pe corbul întunericului l-ai defăimat;
Bucură-te, porumbiţă a lui Hristos care pe şarpe l-ai călcat;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 4-lea

Vifor de spaimă şi tulburare a cuprins inima împăratului Licinius, tatăl tău, când te-a auzit pe tine, fiica sa, defăimând pe mincinoşii săi dumnezei şi mărturisind cu mare îndrăzneală pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, şi strigând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzit-ai în vedenia somnului pe îngerul Domnului, Irina numindu-te pe tine, în loc de Penelopi, şi ai primit cu bucurie schimbarea numelui tău, urmând voii Celui ce te-a chemat; pentru care şi noi îţi zicem aşa:
Bucură-te, fecioară aleasă de Mirele-Cuvântul;
Bucură-te, cea chemată spre nestricăcioasă nuntă;
Bucură-te, că îngerul a fost trimis spre a ta chemare;
Bucură-te, că şi numele tău ţi l-a schimbat, spre a multora mirare;
Bucură-te, că, prin schimbarea numelui, lui Petru te-ai asemănat;
Bucură-te, că Timotei preotul taina credinţei te-a învăţat;
Bucură-te, că acest bătrân apostol pe tine te-a botezat;
Bucură-te, că, prin sfătuirea dumnezeiescului Timotei, adâncul învăţăturilor tale s-a luminat;
Bucură-te, că de la sfinţitul preot binecuvântare ai luat;
Bucură-te, că după luminare ziua şi noaptea întru rugăciuni petreceai;
Bucură-te, că pe Mirele Hristos Îl slavosloveai;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 5-lea

Stea înţelegătoare de dimineaţă te-ai arătat, sfântă fecioară, multe suflete luminând şi către Soarele dreptăţii povăţuindu-le, le-ai învăţat a-I cânta Lui această laudă: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând vechiul vrăjmaş al firii omeneşti că prin tine, aleasă fecioară, din multe cetăţi şi inimi va fi alungat, se împotrivea ţie spre a nu intra în cetatea Macedoniei; iar tu, cu arma crucii întrarmându-te, veneai. Auzi-ne şi pe noi, care cu smerenie te lăudăm:
Bucură-te, că din turn pogorându-te spre cetate ai plecat;
Bucură-te, că în cetatea Macedoniei cu mare cinste ai intrat;
Bucură-te, că diavolul, văzându-te, foarte a strigat;
Bucură-te, că tu cu puterea lui Hristos l-ai certat;
Bucură-te, căci cu numele lui Hristos l-ai legat;
Bucură-te, că „cine eşti” l-ai întrebat;
Bucură-te, că, după ce a spus, cu hotărâre i-ai poruncit;
Bucură-te, că din cetate cu puterea lui Hristos l-ai izgonit;
Bucură-te, că diavolul văzându-se biruit a fugit;
Bucură-te, că asupra ta alte rele a uneltit;
Bucură-te, că şi tu cu pavăza credinţei te-ai întrarmat;
Bucură-te, că toate uneltirile lui foarte le-ai sfărâmat;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 6-lea

Mărturisit-ai cu mare îndrăzneală numele lui Hristos înaintea împăratului Licinius, tatăl tău, şi arătându-i a sa rătăcire, l-ai învăţat pe el a cânta laudă adevăratului Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucit-a mai mult lumina adevărului în inima maicii tale, împărăteasa Licinia, şi a început a mustra pe împăratul Licinius pentru a sa orbire. Iar el, foarte mâniindu-se, spre chinuire pe tine, fiica sa, te-a dat; pentru care noi te întâmpinăm cu aceste cântări:
Bucură-te, că pentru a sa nedumerire pe împăratul Licinius l-ai mustrat;
Bucură-te, că pentru mărturisirea adevărului de tatăl tău la chinuri ai fost dată;
Bucură-te, că sub picioarele unor cai sălbatici ai fost aruncată;
Bucură-te, că a ta moarte de tatăl tău era aşteptată;
Bucură-te, că în aceste munci cu suflet viteaz ai intrat;
Bucură-te, că prin unul din aceşti cai minune s-a arătat;
Bucură-te, că, dezlegându-se, calul asupra împăratului cu furie s-a aruncat;
Bucură-te, că mâna dreaptă a împăratului calul cu dinţii a scos-o;
Bucură-te, că din această rană împăratul mort a rămas;
Bucură-te, că acest cal a vorbit cu glas omenesc;
Bucură-te, că, prin vorbirea dobitocului, Dumnezeu S-a proslăvit;
Bucură-te, că „porumbiţă a lui Hristos” calul pe tine te-a numit;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 7-lea

Vrând să arăţi, o, porumbiţă a lui Hristos, nerăutatea inimii tale, ai făcut rugăciune cu multă căldură a inimii şi ai înviat pe împăratul, tămăduindu-i mâna lui; iar el, înviind, cu trei mii de oameni a crezut în Hristos, cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătatu-te-ai, sfântă fecioară, cu mare îndrăzneală şi înaintea împăratului Sedechie, care după tatăl tău luase împărăţia, şi a lui necredinţă tu, fecioară, ai numit-o fărădelege. Iar el, de furie umplându-se, cu felurite munci pe tine te-a chinuit; pentru care, te rugăm, primeşte aceste smerite cântări:
Bucură-te, că în groapa cu şerpi te-a aruncat, pentru mărturisirea Domnului Hristos;
Bucură-te, că dintre târâtoarele veninoase, cu puterea lui Hristos, sănătoasă din groapă ai ieşit;
Bucură-te, că ieşind de acolo, pe nebunul împărat cu gheena l-ai îngrozit;
Bucură-te, că el, nesuferind mustrarea, foarte s-a sălbăticit;
Bucură-te, că a poruncit cu ferăstrăul să fii tăiată;
Bucură-te, că, ferăstrăul sfărâmându-se, ai rămas nevătămată;
Bucură-te, că alt ferăstrău muncitorii spre tăierea ta au adus;
Bucură-te, că şi pe acela, cu puterea lui Hristos, l-ai distrus;
Bucură-te, că trupul tău cel curat cu al treilea ferăstrău l-au tăiat;
Bucură-te, că acum sângele tău cel feciorelnic pământul l-a adăpat;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 8-lea

Văzând păgânul împărat că a reuşit cu al treilea ferăstrău să taie feciorelnicul tău trup, râzând, a început a huli pe Hristos; iar tu, înţeleaptă şi vitează fecioară, în acele dureri, slavă ai dat lui Dumnezeu-Hristos, cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul întru mare frică şi spaimă s-a întors bucuria împăratului, atunci când, odată cu hula lui, tunete şi fulgere din cer s-au pogorât şi pe mulţi din cei necredincioşi a omorât; pentru care şi noi, slăvind pe Dătătorul minunilor, către tine, sluga Sa cea înţeleaptă, zicem aşa:
Bucură-te, că peste cei ce te tăiau cu ferăstrăul pedeapsă de sus a venit;
Bucură-te, că, deodată căzând la pământ, rău au pierit;
Bucură-te, că nebunul împărat, de frică fiind cuprins, la palat a fugit;
Bucură-te, că piatra cea mare de pe pieptul tău au aruncat-o jos;
Bucură-te, că rana trupului tău s-a vindecat;
Bucură-te, că apoi, de acolo de jos, sănătoasă te-ai ridicat;
Bucură-te, că toate aceste minuni de cei ce erau de faţă au fost văzute;
Bucură-te, că, prin a lor vedere, opt mii de suflete au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos;
Bucură-te, că aceasta văzând-o, şi nelegiuitul împărat s-a tulburat;
Bucură-te, că de roata unei mori pe tine strâns te-a legat;
Bucură-te, că roata morii, oprindu-se, nemişcată a rămas;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 9-lea

Toată adunarea poporului, văzând aceste minuni, cu furie s-a ridicat împotriva blestematului împărat, cu pietre asupra lui aruncând şi strigând: „Mare este Dumnezeul Irinei!”, şi cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritoricească de laudă cântare se cade a aduce ţie, Sfântă Mare Muceniţă Irina, căci multă vistierie duhovnicească pentru Împăratul cerurilor ai adunat prin lumina propovăduirii tale. Dar noi, nepricepându-ne, în loc de cele cuviincioase, prin sărace cuvinte îţi zicem aşa:
Bucură-te, că pe Sedechie împăratul l-ai ruşinat;
Bucură-te, că şi împotriva lui Sabeh împăratul cu rugăciunea te-ai întrarmat;
Bucură-te, că pe Sabeh şi oştile lui cu orbirea i-ai lovit;
Bucură-te, că Sabeh, tiranul împărat, înfuriat foarte asupra ta s-a pornit;
Bucură-te, că pe tine, legată în obezi, te-a băgat în închisoare;
Bucură-te, că acolo venind Hristos, Mirele tău, te-a veselit cu a Sa arătare;
Bucură-te, că „fiica Sa” Domnul numindu-te, foarte te-ai bucurat;
Bucură-te, că, după închisoare, cu ascuţite cuie picioarele tale păgânii le-au spart;
Bucură-te, că un sac de nisip în spate ai purtat;
Bucură-te, că în picioare cu acele cuie cinci stadii de loc ai umblat;
Bucură-te, că în această călătorie tu pe Dumnezeul slavei Îl slavosloveai;
Bucură-te, că pe îngerii Domnului împreună cu tine i-ai văzut pe când călătoreai;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 10-lea

Văzând Atotputernicul toate chinurile tale şi voind să facă izbăvirea ta, roaba Lui cea vrednică, a trimis un înger al Său, care cu toiagul a despicat pământul şi îndată a înghiţit pe cei care te chinuiau; iar tu, răbdătoare de chinuri, ai dat slavă lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Ziditorul tuturor zidirilor, al celor simţite şi al celor gândite, iarăşi a trimis pe îngerul Său spre ajutor ţie, care cu a sa venire zece mii din cei necredincioşi cu năprasnică moarte a omorât. Pentru care şi noi, slăvind pe Dumnezeul izbândirii tale, pe tine te lăudăm aşa:
Bucură-te, că îngerul Domnului pe împăratul Sabeh l-a pierdut;
Bucură-te, că, după a lui pierzare, zece mii de suflete în Hristos au crezut;
Bucură-te, că, prin a ta rugăciune, pe tânărul cel mort la viaţă l-ai întors;
Bucură-te, că, în cetatea Macedoniei, cincizeci de mii la Hristos ai adus;
Bucură-te, că Timotei preotul această mulţime a botezat;
Bucură-te, că din Macedonia spre cetatea Caliopi ai plecat;
Bucură-te, că acolo pe Numerian împăratul l-ai mustrat;
Bucură-te, că şi acest tiran spre a te munci s-a pornit;
Bucură-te, că aici ai fost aruncată în trei boi de aramă încinsă;
Bucură-te, că şi din aceste chinuri ai ieşit biruitoare;
Bucură-te, că în munci cu tine era mâna lui Dumnezeu cea tare;
Bucură-te, că prin al Lui ajutor multora le-ai făcut spaimă şi mirare;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 11-lea

Împăratul veacurilor şi Dumnezeul puterilor minune preaslăvită a arătat, căci al treilea bou de aramă, în care se pregătea arderea şi în care ai fost aruncată, pornindu-se din loc ca unul viu, a mers cale ca la jumătate de stadie şi acolo, desfăcându-se bucăţi, cu mare sunet pe tine, slăvită fecioară, sănătoasă jos te-a lăsat. Iar poporul, aceasta văzând şi pe adevăratul Dumnezeu cunoscând, a strigat: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Duhovnicească făclie cu multe raze în lume ai strălucit şi întunericul slujirii de idoli foarte l-ai risipit şi mulţime mare de suflete ai adus la cunoştinţa Dumnezeului Cel adevărat. Pentru care cu credinţă te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că îngerul Domnului a pierdut pe necredinciosul împărat Numerian;
Bucură-te, că iarăşi zeci de mii de suflete s-au botezat;
Bucură-te, că eparhului Babodan spre chinuire trimisă ai fost;
Bucură-te, că acolo focul grătarului l-ai suferit pentru Hristos;
Bucură-te, că, din această chinuire, sănătoasă, cu darul lui Hristos, ai scăpat;
Bucură-te, că eparhul Babodan, cunoscând pe Dumnezeu, cu mult popor s-a botezat;
Bucură-te, că după încreştinarea lui Babodan, spre cetatea Memsevriei ai plecat;
Bucură-te, că şi acolo pe Savorie împăratul l-ai biruit;
Bucură-te, că din a lui poruncă ostaşii cu sabia te-au tăiat;
Bucură-te, că Hristos-Viaţa pe tine din morţi te-a înviat;
Bucură-te, că în cetatea Memsevriei după înviere te-ai arătat;
Bucură-te, că acolo Evanghelia lui Hristos şaptezeci de zile ai predicat;
Bucură-te, că, văzând aceasta, Savorie împăratul, cu tot poporul, crezând în Hristos, s-a botezat;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 12-lea

Vrând tu, o, fericită fecioară, să cercetezi pentru ultima oară pe părinţii tăi şi părăsind Memsevria şi întorcându-te în Macedonia, cetatea ta, ai găsit adormit pe fericitul tău tată şi, plângând, ai cântat lui Dumnezeu laudă: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântare şi slavoslovie aduci acum lui Dumnezeu-Hristos, Mirele tău, în Biserica Sa cea biruitoare şi în soborul fecioarelor celor înţelepte te veseleşti. Adu-ţi aminte şi de noi, cei păcătoşi şi smeriţi, care ne rugăm cu umilinţă către tine, lăudându-te aşa:
Bucură-te, că la Memsevria puţine zile ai vieţuit;
Bucură-te, că de acolo la cetatea ta ai venit;
Bucură-te, că de acolo un nor pe tine te-a răpit;
Bucură-te, că pe acel nor la cetatea Efesului ai sosit;
Bucură-te, că acolo în linişte întru Domnul te-ai săvârşit;
Bucură-te, că într-un mormânt nou bătrânul Apelian pe tine te-a îngropat;
Bucură-te, că a patra zi sfântul tău trup în mormânt nu s-a mai aflat;
Bucură-te, că Mirele tău Cel fără de moarte pe pământ pe tine te-a preaslăvit;
Bucură-te, că în cămara Sa cea de Mire, pe tine, mireasa Sa, te-a primit;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui multe chinuri ai suferit;
Bucură-te, că multe suflete cu învăţăturile tale ai luminat;
Bucură-te, că pentru turma Păstorului Cel Mare multe oi cuvântătoare ai adunat;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul al 13-lea

O, Sfântă slăvită Mare Muceniţă a lui Hristos Irina, auzi-ne pe noi păcătoşii şi smeriţii, cei ce alergăm cu credinţă la tine; fii mijlocitoare pentru noi, nevrednicii, care prin tine cerem ajutorul lui Dumnezeu; ajută-ne nouă, prin sfintele tale rugăciuni, la vremea sfârşitului nostru şi în ziua Judecăţii de Apoi, ca, fiind mântuiţi, împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu în veci laudă: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zic iarăşi Icosul 1: Îngerilor asemănându-te cu curăţia şi cu râvna…, Condacul 1: Cu veselie duhovnicească să prăznuiască astăzi Biserica lui Hristos…,

Icosul 1

Îngerilor asemănându-te cu curăţia şi cu râvna, apostoleşte te-ai nevoit pentru dragostea Mirelui tău, Hristos; multe necazuri şi osteneli ai răbdat şi cu dumnezeiescul dor după El ai murit; pentru care şi noi, smeriţii, cu evlavie pe tine te lăudăm aşa:
Bucură-te, mlădiţă cerească din vlăstarul lui Hristos;
Bucură-te, vlăstarule tânăr cu rod preafrumos;
Bucură-te, sămânţă aleasă şi mult roditoare;
Bucură-te, porumbiţă sfântă şi mult cuvântătoare;
Bucură-te, a multor suflete rază de mântuire;
Bucură-te, curată şi blândă mieluşea din turma lui Hristos;
Bucură-te, că învăţăturile tale multora au fost de folos;
Bucură-te, că prin strălucirea vieţii tale Hristos S-a proslăvit;
Bucură-te, sămânţa cea bună cu rod însutit;
Bucură-te, a nemuritoarelor bucurii veşnică moştenitoare;
Bucură-te, a nevăzuţilor vrăjmaşi biruitoare;
Bucură-te, rază mult luminoasă a tainicului Soare;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

Condacul 1

Cu veselie duhovnicească să prăznuiască astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare pe făclia cea mult luminoasă, pe Sfânta slăvita fecioară Irina, care, prin strălucirea faptelor şi a cuvintelor ei, multora s-a făcut lumină; pe care lăudând-o, cu evlavie aşa să-i strigăm: Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!

şi această

Rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Irina

Cu umilinţa inimii şi cu evlavie venim noi, păcătoşii, către tine, Sfântă slăvită fecioară şi Mare Muceniţă Irina, albina lui Hristos cea multlucrătoare, care pe cuvintele Sfântului Duh, cele luminate şi mai dulci decât mierea şi fagurele, pe buzele tale le-ai purtat şi prin a lor dulceaţă şi lumină multe suflete ai îndulcit şi ai luminat; auzi-ne şi pe noi, nevrednicii, cei întristaţi şi apăsaţi de conştiinţa mulţimii păcatelor noastre, care, prin a noastră nesimţire şi lenevire, sporesc şi se întăresc, şi ca o rugină veche, prin obişnuinţă, cheltuiesc şi strică în toată vremea tăria şi frumuseţea sufletelor noastre. Şi de aceea, te rugăm pe tine, porumbiţa lui Hristos cea curată şi preablândă, care prin sfântă neprihănire ai zburat de pe pământ către acoperământul cerescului Vultur, nu ne uita pe noi, cei nemernici şi cu totul neputincioşi, care ne zbatem, zăcând jos în această vale a plângerii şi a ispitirii, şi care îndrăznim a te pune pe tine mijlocitoare, sfântă fecioară, către Preabunul şi Preacuratul tău Mire, Hristos. Ia aminte la toţi cei care cu credinţă şi cu dragoste alergăm la tine în vreme de necaz şi de primejdii.

Ştim că tu ai mare îndrăzneală către Preabunul nostru Mântuitor, pentru a Cărui dragoste ţi-ai pus sufletul tău; de aceea credem fără de îndoire că la toată cererea spre folosul nostru vei fi ascultată de Preamilostivul Dumnezeu, pe Care roagă-L să ne povăţuiască pe noi pe calea mântuirii şi să ne sprijine cu darul Său la vreme de ispite şi de încercări şi să ne acopere cu a Sa milă de toate primejdiile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi. Să ne trimită frica Sa în inimile noastre, ca prin ea să vieţuim cu trezvie şi cu luare aminte, spre a scăpa de veşnicele munci şi a dobândi bucuria cea necuprinsă de minte şi fără de margini şi să slăvim împreună cu tine, sfântă fecioară, pe Dumnezeul nostru, Cel închinat în Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Şi se face otpustul.

Imn Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu

rugul-aprins-icoana-(1)

Condacul 1

Cine este Aceasta, ca zorile de albă şi curată?
E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată.
Stăpână Porfirogenetă şi Doamnă a dimineții,
Logodnica Mângâietorului, Preschimbător al vieţii,
spre Tine noi alergăm, arşi, mistuiţi de dor!
Ia-ne şi pre noi părtași ai sfântului munte Tabor.
Şi fă-Te şi nouă
umbră şi rouă,
Tu, adumbrirea de har,
să-şi afle firea
noastră înnoirea
dintru plămadă de har.
Ca să-Ţi strigăm cu toată făptura
într-o deplină închinăciune:
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune.

Icosul 1

Cincizeci veacuri, să-mplinească
prin Avraam și prin David,
spiţa Ta proorocească
cerurile a obosit
cu lacrimi şi plecăciune;
hărăzind neprihănit
carnea Ta din rugăciune, vajnic Rug nemistuit.
Focul Sfânt în Tine cântă
ca-ntr-o floare de slăvire.
Firea prin Tine cuvântă
dorul ei de izbăvire.
Şi eşti Doamnă Ipostasul
laudelor suprafireşti;
încât noi prinşi de extazul
dragostei dumnezeieşti
aşa să ne sune glasul:
Bucură-Te, rod învăluit cu sinaitic soroc;
Bucură-Te, Tu ce-ai zămislit Zălogul de foc;
Bucură-Te, vohod de Scripturi al Unicului-Cuvânt;
Bucură-Te, muzical organ al Duhului Sfânt;
Bucură-Te, meşteşugul ceresc de mânecată mântuire;
Bucură-Te, filosofia cea vie de dreaptă îndumnezeire;
Bucură-Te, rug al răpirii cum altul nu se mai poate;
Bucură-Te, unitate şi salbă a simboalelor toate;
Bucură-Te, strună şi sunet, arcuş şi alăută;
Bucură-Te, trup şi întrupare de veselie neîncăpută;
Bucură-Te, încântare ce ai învins a Lumii deşertăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

rugul-aprins-icoana-(3)

Condacul al 2-lea

Precistă prea-mângâioasă,
Doamnă Pruncă Cuvioasă!
Cu străina cuviinţă a cuvântului Tãu cald
şi chemarea cu priinţă dintru a minţii rugăciune,
cea dintâi Tu ai intrat la pristolul de minune,
sfânta-sfintelor din om, locul nostru de smarald.
Cu îndrăznită înţelepciune,
Tu ai spart cercul robirii, cerc de moarte, cerc de somn
biruind blestemul firii, greul vieţii noastre domn,
prin puterea curăţiei, pentru care pururea
Celuia ce ni Te-a dat să-I rostim înflăcărat: Aleluia!

Icosul al 2-lea

Fecioară a neînseratului veac,
Sfântă Maică a Luminii!
Ascultă-ne şi pre noi cei din păcat,
netrebnicii fii ai tinii!
Preablândă, bună, preasfântă Fecioară
polata Domnului Iisus!
dezleagă-ne blestemul ce ne-nzăvoară
deschide-ne „calea de sus”.
Ca prin aprinsă descoperire,
arcana doritului Mire
Şi noi să putem aşijderi cânta
aşa cum Moise, dezlegat de sanda,
cu faţa în văpaia de rug,
fierbinte de har Ţie Îţi striga
unele ca acestea-n amurg:
Bucură-Te, tulpină de lumină a Rugului nemistuit;
Bucură-Te, pridvorule de smirnă prin care Dumnezeu S-a ivit;
Bucură-Te, inel al unui foc ce-i mai presus de cer;
Bucură-Te, dezlegare care topeşti tot lăuntricul ger;
Bucură-Te, toiag cu floare întru a inimii călătorie;
Bucură-Te, fir de răcoare izvorât în lăuntrica pustie;
Bucură-Te, parafă de jar până în suflet pătrunsă;
Bucură-Te, zăpadă a minţii de nici o patimă ajunsă;
Bucură-Te, măsura a opta a împărăţiei din noi;
Bucură-Te, învăţătură scoasă din bucuria de apoi;
Bucură-Te, mirare sărutată cu duhovnicească minune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

rugul-aprins-icoana-(5)

Condacul al 3-lea

Peste veacuri, Fecioară, eu Te aud,
prin gura lui Isaia proorocul de jar.
Şi-n cerul Scripturii vorba Ta sună
cu toate înălţimile de dar:
„Că, iată, prunc ni se va naşte
şi un fiu nouă s-a dat.
Pe umăr cu semnul stăpânitor
iar Numele Lui: Minunat,
Îngerul Marelui Sfat, Dumnezeul cel biruitor,
Domnul păcii depline şi Părinte al veacului viitor”.
Acesta e Numele Lui,
Numele celor cinci cuvinte,
Sfânt numele Domnului
pe care Iisus îl va purta.
Suflete al meu, ia aminte,
cu toţii să putem striga: Aleluia!

Icosul al 3-lea

Dintr-o Maică de-a pururi Fecioară
aşa S-a zămislit, S-a întrupat,
Cel ce a păzit nevătămat
trupul Rugului de pară.
Cuvânt de rostit S-a făcut
Numele Domnului de slavă
Dumnezeul cel nevăzut
ce-n inima focului s-a ghicit,
Faţa Frumuseţii cereşti
Chipul cel nemărginit
pre Sine S-a încăput
cu măsură S-a măsurat
şi aievea Cel nenumit
aci, printre noi, S-a arătat
în biruitor smerit
călare pe o asină.
Cercaţi dar, şi voi, calea Numelui de Lumină
Călătoria cea preaînaltă.
Şi de la moarte la viaţă veţi trece
cu firea îndumnezeită,
ca toţi să cântăm laolată
limpede şi fără ispită:
Bucură-Te, temeiul prin care şi în noi Dumnezeu Se încape;
Bucură-Te, putere prin care plutim cu Iisus peste ape;
Bucură-Te, milostivire, prin care Hristosul ni S-a dăruit;
Bucură-Te, umblare prin care Aminul în noi a venit;
Bucură-Te, răgazul în care Logosul în noi Se ascultă;
Bucură-Te, pătrundere şi împăcare cu firea noastră tăcută;
Bucură-Te, blândeţe prin care ajungem Emanuelului frate;
Bucură-Te, Călătorie prin care Duhul în sânge ne bate;
Bucură-Te, însingurare în care Cerul din inimă izbucneşte;
Bucură-Te, limpezime în care îngerul în trup ni se urzeste;
Bucură-Te, curăţie prin care Numele de slavă e în lume;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

rugul-aprins-icoana-(11)

Condacul al 4-lea

Cum să aflăm odihna de la gânduri?
Maică Fecioară, Preasfântă Fecioară!
Cum să ne rupem de-ale patimilor rânduri,
necovârşitele ispite ce ne-nfăşoară?
Fă-Te, Tu, nouă „zicerea” râvnită,
„măiestria cea bună a-nduhovnicirii”.
Cu ea să ne biruim firea robită,
până în scrumul despătimirii.
Şi furaţi întru Tine, „Apatie luminoasă”,
să putem şi noi ridica
dintr-o laudă întreagă şi nemincinoasă
un psaltiric şi adevărat: Aleluia!

Icosul al 4-lea

Aprinsă floare a necovârşitei Văpăi,
De Dumnezeu Născătoare.
Tu chip al păcii văzut în foc într-un ocol de răcoare,
apleacă-te acum, Preabună, peste noi.
Şi sub blânda Ta îndurare,
darnic ne dă să putem afla,
darul cel rar al Sfântului Fior,
răsuflul cel larg al odihnitului zbor,
din pieptul Porumbiţei de argint,
pe care şi Împăratul prooroc o vedea
pe culmile Vasanului plutind.
Şi ne trece în făptură, fiecãruia în parte
acest aprins tain de bunătate
rupt chiar de la suflarea Ta.
Şi ne pune pe buzele noastre întinate
măsura pâlpâirii celei curate
ca să-Ţi putem învăpăiaţi cânta:
Bucură-Te, salt isihast cu zbor de binecuvântare;
Bucură-Te, rãsuflul cel cast de paşnică înfiorare;
Bucură-Te, lancie de cuvânt în cugetatul văzduh;
Bucură-Te, întoarcere cu avânt a porumbiţei de duh;
Bucură-Te, zare arcuită cu heruvimice aripe;
Bucură-Te, vecie oprită în încăperea unei clipe;
Bucură-Te, vâslă uriaşă întru suişul cel ales;
Bucură-Te, sorbire a cerului, cu subţiatec înteles;
Bucură-Te, fântână acoperită cu unduiri de Apă Vie;
Bucură-Te, căldură iscusită crescută din Filocalie;
Bucură-Te, măiestrită aflare a tâlcului de-nchinăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 5-lea

„Foc am venit să cobor pre pământ”,
zice Hristos cu arzător cuvânt.
Şi Preacurată, furtuna dragostei Lui
să ne aprindă cu tot răscolul pârjolului
şi să ne umple de lumină nemăsurat
ca pre Tine, fecioară, care L-ai purtat.
Dragostea Lui să ne fie de nelipsit
cu Numele de slavă de suflet lipit,
Şi cu fiece fir smerit de răsuflare
să se aprindă în noi a Numelui chemare,
Să ne ardem de pară în Dumnezeu
din toată dragostea Numelui Său.
Şi-nvăpăiaţi de sărbătoare în Domnul aşa
ca flăcările dragostei să strigăm: Aleluia!

Icosul al 5-lea

De la Tine înţelegem Fecioară,
Stăruinţa cea neînţeleasă,
şi puterea pomenirilor line,
din ruga smerită şi ştearsă.
Da, firea apei e moale;
a pietrei – nespus de vârtoasă.
Dar ulciorul de deasupra de piatră
cu prelingerea lui din atârnare,
prin picul boabei de apă,
găureşte piatra cea tare.
Fecioară, stăruieşte, aşadar,
şi peste a noastră împietrire.
Şi biruieşte-ne cu picurul de har,
ca să-Ţi cântăm în imn de slăvire:
Bucură-Te, îndrăzneala gingăşiei din „zicerea” Sfântului Nume;
Bucură-Te, ulcior al picăturii cu stăruinţă anume;
Bucură-Te, statornicie luminoasă din piatra albă a Domnului;
Bucură-Te, fagure preadulce a lui Iisus Fiul Omului;
Bucură-Te, cuib de gând, cel al Hristosului meu;
Bucură-Te, împărtăşanie de cuvânt din chemarea lui Dumnezeu;
Bucură-Te, revărsare de mireasmă pe care Fiul ne-o dă;
Bucură-Te, mătania cea în fir a lui „miluieşte-mă”;
Bucură-Te, iureş ce mă răpeşte şi pre mine păcătosul;
Bucură-Te, noian de pomenire care-şi sporeşte prisosul;
Bucură-Te, harică depănare a unei grăiri de minune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 6-lea

Fecioară Preasfântă, în faţa Ta
pururi, peste veac de ruşine, se vor da
cugetarea şi ritorii înţelepciunii.
Că Tu eşti sigiliul nestricăciunii,
Poartă – pentru cei isteţi – încuiată,
şi oglindă vie de trăirea minunii.
Tu cunoşti cã viaţa nu ne-a fost dată
să fie numai răstălmăcită.
Că ea se cere cu mult mai bogată
decât să fie numai trăită.
Ea e a Minţii de dincolo de gând şi de loc,
de dincolo de şirul clipelor dăinuirii.
E vădirea unui cer lăuntric de foc,
peste fântânile inimii şi-nfăptuirii.
E a Cuvântului lumii ce pentru ea se vrea
cale şi întrupare spre veşnic: Aleluia!

Icosul al 6-lea

Fecioară şi Maica noastră Curată!
Tu eşti într-adevăr trezia,
voinţa frunţii, în mir adunată,
ochiul cel dinlăuntru deschis
în rotundul zărilor toate,
inimă cu centrul învins
de străvezimea stărilor curate.
Tu eşti cea mai dreaptă luare-aminte,
care uneşti în puterea agerimii, dincolo de cuvinte,
într-un fulger al minţii:
ascuţimea gândului de gheaţă,
cu arsura iureşului de viaţă,
caldul şi recele puse-n cruce,
care pe Înţelesul cel înalt Îl aduce.
Dar trezia aceasta e trezie de prunc,
clară cheie de adânc
cu repeziş iute şi străin,
ce cu nimic nu clinteşte sufletul Tău cel lin;
ci, dimpotrivă, Îţi dă sfânta mare simplitate,
de care noi pururea ne uimim
şi faţă de care, pe cât se poate, ne plecăm
întreaga suflare să-Ţi cântăm:
Bucură-Te, cruce a înflăcărării şi agerimii alesului;
Bucură-Te, osia cerului cu luceafărul înţelesului;
Bucură-Te, spargerea gândurilor cu al lor zădarnic stup;
Bucură-Te, oglindirea cea nevăzută, de dincolo de trup;
Bucură-Te, cleştarul cel mai dinlăuntru al sufletului meu;
Bucură-Te, străpungerea strălucită a pomenirii lui Dumnezeu;
Bucură-Te, psaltirion al inimii sub arcuş de gând;
Bucură-Te, strigăt de cinci strune tot una zicând;
Bucură-Te, muzică negrăită a celei de-a doua naşteri;
Bucură-Te, înălţime unică a desăvârşitei cunoaşteri;
Bucură -Te, logodnă la Numele cel de Înţelepciune;
Bucură-Te, Mireasã urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 7-lea

La iscusinţa Ta cea sfântă, Maică, noi venim,
sub palmele Tale sã ne primenim.
Fiindcă la slăvita nuntă a Marelui Mire
e cerută o grijă de întreagă neprihănire.
Nu e îngăduită necurăţia ochilor şi a hainelor.
Nimeni dar, dintre cei ce sunt „ne-nvăţaţii tainelor”,
de unele ca acestea să nu se atingă.
Cine va lăsa porcii din mărgăritare să se hrănească
şi în vasele sfinte câinii să lingă?
Îndemnarea ca şi primirea este numai duhovnicească,
Numai de la Tine, Maica noastră cerească.
Vino, dar, suflete smerit, împăcat şi curat,
Şi aşa cu toţi laolaltă ne vom avânta
din bucuria cea curată şi întreagă a unui Aleluia!

Icosul al 7-lea

Prea-sfântă, prea-mărită, prea-frumoasă,
prea-filocalică Mireasă!
A nimburilor toate Împărăteasă!
Tu eşti Maica binevoitoare
şi dăruitoare
a tuturor celor sfinte;
zestrea cea vie a bunelor haruri,
celor din Taine, celor din Daruri,
din odoare, din palme şi din cuvinte.
Eşti Marea Predanie îmbietoare
şi mult strălucitoare
a toată Iconomia de binecuvântări,
ca un policandru cu şapte lumânări
înaintea Marelui Tron dumnezeiesc
pentru care toţi îngerii şi sfinţii Te preamăresc:
Bucură-Te, blagoslovenie pascală a împlinirilor noi;
Bucură-Te, vârtute patriarhală în creştet pusă peste noi;
Bucură-Te, înfiere iscusită spre îndumnezeirea tuturor;
Bucură-Te, scumpătate dăruită cu-atingere de har curăţitor;
Bucură-Te, lumină miruită peste minţile cele smerite;
Bucură-Te, hărăzire cumplită de puteri sufleteşti negrăite;
Bucură-Te, sporire vitează ce se dă inimilor întemeiate;
Bucură-Te, unire în cuget a toate Bisericile împăcate;
Bucură-Te, adevăr de safir întru simţirea noastră încrustat;
Bucură-Te, sechină însufleţită ce ne dai liniştea de Sabat;
Bucură-Te, voroava înveşnicită peste tăcerea de minune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 8-lea

Împărăteasă, Doamnă Preasfântă,
Maică neispitită de nuntă,
Tu eşti singura inimă de om întru care nescăzut
Numele de mărire cântă,
din tot rostul lui cel viu şi neprefăcut.
Cununa laudelor o ai pentru aceasta Preacurată
fiindcă în Tine doar, ca niciodată
inima omului,
cu inima Domnului
au bătut şi bat laolaltă.
Rugăciunea ca un ornic al gândului şi al cerului
curge la lăuntrul Tău
şi se-ngeamănă cu limpedea ectenie a misterului
lângă dragostea lui Dumnezeu.
O, Tu, Căruţă de Lumină neîntinată
ne-ntrecută, ne-nserată!
Îmbunează-ne şi pre noi cu darurile inimii, Binecuvântată!
Şi aşa înzestraţi şi vrednici,
ca unei Biserici,
din toată fiinţa Ţie ne vom da
ca drept şi sfânt să putem cânta: Aleluia!

Icosul al 8-lea

Maică a Domnului, Inimă de Lumină,
Maică a Domnului, Inima pământului,
Maică a Domnului, Inimă fără vină,
Maică a Domnului, Inima Cuvântului!
Cãtre Tine râvnim ruşinaţi şi scăzuţi
cu sufletul apus şi genunchii frânţi,
Că de atâta pacoste de păcat,
inima ni s-a învârtoşat
cum e steiul cremenii albastre, mohorâtă nespus.
„Lăsatu-ne-a pe căile minţii noastre
Domnul să umblăm.”
Ne atârnă prin pâclă gândul răpus.
Dar, iată, acum către Tine ne plecăm
Maica lui Iisus,
îmbrăţişează-ne ca pre nişte pietre ale vieţii
dornice de izvoarele dimineţii
dimineţii neînserate,
şi înviază-ne cu inimi noi şi curate
ca să-Ţi cântăm:
Bucură-Te, arca de alianţă a sufletului meu;
Bucură-Te, cufăr ferecat cu Numele lui Dumnezeu;
Bucură-Te, corabie vie ce pluteşti peste talazurile lumii;
Bucură-Te, sicriaş ferit de toate zădărniciile humii;
Bucură-Te, tronule pre care viaţa se întemeiază;
Bucură-Te, cutie de cântec prin care sună o rază;
Bucură-Te, naos cuprinzător al tuturor slujirilor de har;
Bucură-Te, chivot de gând al prea duhovnicescului altar;
Bucură-Te, hram al cerurilor, în care mintea-i liturghisitor;
Bucură-Te, sipet de foc în pieptul nostru al tuturor;
Bucură-Te, Bisericã preadoritoare treimic să se cunune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 9-lea

Doamne Iisuse Hristoase, Mirele inimii noastre cel blând!
Sunt şi eu din neamul Preacuratei, vlăstar înfiat de curând.
Către Tine mă aplec cu fruntea,
şi mâna mi-o pun ca Toma la locul cel sfânt.
Strâns adunat în mine, aşezat fără cuvânt
aştept ca orbu-n puntea
„Luminii din adânc cea fără înserare,
şi care-i pusă-n om ca un lăuntric soare
să lumineze întreagă în încăperea fiinţei”.
Cum nu te văd de noapte, grosimea de păcate,
Te pipăi cu sfială,
cu degetul nădejdii, cu degetul credinţei,
cu deget bănuială, cu deget de dorire şi chiar de îndoială,
Şi neajuns aş pune încă cealaltă mână;
dar inima străpunsă de fulger de arsură,
îndurerat de dulce cu răsuflarea-ngână
chemarea Ta întreagă şi fără voia mea
bătaia rugăciunii aleargă spre lumină într-un Aleluia!

Icosul al 9-lea

Preasfântă Fecioară Atotfolositoare,
Tu eşti mai înalt-străvăzătoare
decât tot vârful Minţilor cereşti
şi cunoşti şi tot chipul rânduielii suprafireşti
pentru Schimbarea la Faţă cea izbăvitoare.
Tu eşti măiestria, eşti meşteşugul, eşti hărnicia,
şi toată sfânta migală omenească,
care la un loc ne face stihia
prielnică să se mântuiască.
Şi pentru care gura noastră stăruie atâta să Te proslăvească:
Bucură-Te, încuviinţată cunoştinţă a sfinţeniei la amănunt;
Bucură-Te, sofianică ştiinţă a lucrării prin lăuntric cuvânt;
Bucură-Te, dumnezeiască îndulcire a Numelui ca mirul vărsat;
Bucură-Te, monahicească iscusire în cântecul de lacrimi udat;
Bucură-Te, măsură de picătură pentru o serafică pruncie;
Bucură-Te, asprimea cea de aur de pe rogojina din pustie;
Bucură-Te, cununa de litănii din nodul mătăniilor de păr;
Bucură-Te, anahoree de ungher sub al candelei sfielnic adevăr;
Bucură-Te, izvod de scăunel pentru isihia rugătoare;
Bucură-Te, Tu zborul palmelor la răpirea cea drept în picioare;
Bucură-Te, surâs de engolpion pentru a inimii uscăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 10-lea

O! Doamna cea harică fără cusur
Fecioara cu înariparea Marelui Vultur,
Semnul de-apocalipsă al neprihănitului pântec
Biserică născătoare a omului lăuntric!
Ajută-mă să mă zidesc în negrăita fire
din depănarea litaniei cu chemare subţire.
Şi dă-mi naşterea cea luminoasă, Duhovnica mea,
ca din măsura Învierii să strig şi eu: Aleluia!

Icosul al 10-lea

Tu, Darnica Maică, Povăţuitoare de taină,
Doamna nădejdii, a înserării albastre,
Stăpână cu trei luceferi pe haină
şi Sfântă Arghiră a neputinţelor noastre!
Către Tine din nou, iată am silit!
Răpus sunt de lume, de gânduri zdrobit.
Că după sfatul cel sfânt şi binecuvântare
părtaş m-am făcut la izbăvirea mea.
Hotărâre am pus, îndreptată şi tare,
să nevoiesc, toată clipa, în a mă ruga.
Dar idolul de ţărână, cugetul meu
nu-mi lasă răgazul să mă cuceresc,
să fac din rugăciune cristelniţa lui Dumnezeu
întru zdrobirea inimii spre care râvnesc.
Ajută-mă, dar, Ajutătoarea mea
şi dă-mi darul de lacrimi, sarea pocăinţei
ca să-mi spăl cu ele duhul neputinţei
şi învrednicit iar să îţi pot cânta:
Bucură-Te, trandafirul cel plâns al întoarcerii de taină;
Bucură-Te, duioşia pocăinţei ce ai lumina drept haină;
Bucură-Te, bogoslovia lacrimii, dezvăluirea Înţelepciunii;
Bucură-Te, discernământ potrivit la suspinele lumii;
Bucură-Te, raiule dăruit cu toate ploile izbăvirii;
Bucură-Te, uimirea umezită din privirea copilăriei;
Bucură-Te, porfira sudorilor împărătesti ale Aminului;
Bucură-Te, cristalul cel de har din lacrimile Spinului;
Bucură-Te, bunăvoinţa de rouă ce pe credincioşi îi întăreşti;
Bucură-Te, ajutorinţă, şi-n cădere a celor neduhovniceşti;
Bucură-Te, omofor care te aşterni peste orice slăbiciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 11-lea

Mulţumesc Ţie, Preamilostivă Maică-Fecioară,
că m-ai scăpat de moartea cea de-a doua oară,
Primejdia şi ispita sunt doară spre cercare.
Şi prin chemările cele fără de încetare
ale prea-luminosului Nume de putere
simţurile şi voia inimii mele
au intrat în praguri de tăcere.
Slobod de ele
aştept să mă năpădească
auzul, văzul şi graiul cel dumnezeiesc,
În mine de-acum doar acestea să se rostească.
Şi Iubitul meu Însuşi, Iisusul ceresc,
să vadă, să vorbească şi să înţeleagă
prin chiar văzul, auzul şi voia mea întreagă.
Hristos să vieţuiască aşa
prin toată vlaga mea
Ca Domnul Însuşi să strige prin mine: Aleluia!

Icosul al 11-lea

O, tu inimă şi minte şi cugete al meu!
Răneşte-te cu întrebările la Faţa lui Dumnezeu.
Oare ce semn de-adeverire au roadele cereşti?
Şi ce rãspuns sã auzi şi tu, în răspicări duhovniceşti:
De rourează peste tine chipul Vederii nezărite,
întru lărgimea cea de aur a închipuirilor sfinţite,
adânc cu duhul tu vei fi pe strălucire adunat,
cum a fost duhul Precistei în Sfânta Sfintelor curat,
Şi-ai să ajungi atât de nalt-răsunător şi potrivit
cum e o trâmbiţă de laudă în care îngeri s-au rostit.
Şi-ntru simţiri gingaş vei fi ca floarea dreptului Iesei
care tresare-n patru zări în aşteptarea Celor Trei.
Spre acest semn flămânzi suntem şi Sfânta Doamnă să ni-l dea
ca-n mijlocirea-i milostivă toţi să-i strigăm cu un stih aşa:
Bucură-Te, Tu scară cu pragul în inima ce se închină;
Bucură-Te, ascetică neprihănire de rugăciune senină;
Bucură-Te, căldură de har ce până în carne năpădeşti;
Bucură-Te, străină lucrare ce din urzeli ne sfinţeşti;
Bucură-Te, Tu apă cerească izvorâtă la gene din fund;
Bucură-Te, pace dezlegată de toată puzderia de gând;
Bucură-Te, luminiş suitor al unei minţi desţărmurite;
Bucură-Te, vedere în duh a tainelor necovârşite;
Bucură-Te, ciudată străfulgerare spre capul scării negrăit;
Bucură-Te, iluminarea din inimă ce eşti de nedestăinuit;
Bucură-Te, nemărginirea desăvârşirii cu trup de nestricăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 12-lea

Tu eşti Amma împărătească a sufletului meu.
Odihneşte-mă sub adăpostul Chipului Tău;
ca sub privirile Tale de auriu cărbune
să ard şi eu nemistuit,
din plămada arcanei de negrăit a trăirii de rugăciune.
Şi dintru inelul Tău de răcoare,
Izvorule pecetluit,
din nou, mereu, să îmi pot împrospăta,
cu unda harului Tău de nelipsit,
marea pace a odihnei săltătoare.
Şi mă încinge Sfântă Amma aşa
cu veselia cea vie a biruinţei
ca învăpăiat la alb să pot cânta
din toată isihia cunoştinţei: Aleluia!

Icosul al 12-lea

Maică a Domnului, Duhovnica iubitoare a pământului!
Odrăsluitoarea predaniei de taină a Cuvântului!
Tu eşti dumnezeieşte de lină şi smerită,
dar precum vorbeşte Cântarea Cântărilor,
Tu eşti şi nespus de dreaptă şi cumplită
„ca nişte oştiri sub steagurile lor”.
Eşti clară, eşti senină, eşti ascuţită
ca un palos neîmblânzitor.
Şi ai la Ierusalimul cerului grabnici ajutători,
pe toţi cei ce sunt ai „lepădării de sine” fiii Tăi sârguitori,
toţi cei ai cetelor de pustnici, de anahoreţi,
spiţa Ta toată de duhovnici înţelepţi,
ce au în grija lor comori de binecuvântare,
toate cele lămuritoare, curăţitoare şi îndreptătoare
ale neprihănirii şi milostivirii Tale neţărmuite,
toate cele ce la un loc sunt numite
„Gnoza cea curată” sau Moştenirea Sfinţilor
şi pe care ni le pui la îndemână vădite
prin slovele, palmele şi vorbele Părinţilor,
pentru care de-a pururi nu vom şti a Te lăuda
a Te cinsti, a Te preamări decât numai cântându-Ţi aşa:
Bucură-Te, Spadă oblăduitoare a predaniei isihaste;
Bucură-Te, garanta nemuritoare a înfierilor noastre;
Bucură-Te, năstrapa unde odihneşte binecuvântarea Domnului;
Bucură-Te, zadă care străjuieşti sfânta prefacere a omului;
Bucură-Te, destoinică lucrătoare a măiestriilor tăcute;
Bucură-Te, arhistratega cea mare a războaielor nevăzute;
Bucură-Te, ochi care ocroteşti dintru dulcea asprime;
Bucură-Te, canon care rânduieşti cu ascuţită agerime;
Bucură-Te, pavăză ce păzeşti pământul celor vii;
Bucură-Te, portal care opreşti tot chipul de necurăţii;
Bucură-Te, roată de spulberare a duhului de urâciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 13-lea

O! Maică a Domnului, de-a pururi curată
şi Maică a Omului binecuvântată!
Ca douăzeci şi patru de alăute şi potire
această închinăciune a noastră să fie
în revărsarea ei neîncetată.
Şi către Preasfânta Treime, suită bucurie,
aducerea ei prea binemiresmată,
de pe palmele Tale către Hristosul Mire,
să-şi treacă prinosul de dreaptă-slăvire.
Ca să putem cu Cerurile toate striga,
dintr-o îmbrăţişată necovârşire
cel mai presus: Aleluia!

(Acest condac se spune de trei ori)

Icosul 1

Cincizeci veacuri, să-mplinească
prin Avraam şi prin David,
spiţa Ta proorocească
cerurile a obosit
cu lacrimi şi plecăciune;
hărăzind neprihănit
carnea Ta din rugăciune, vajnic Rug nemistuit.
Focul Sfânt în Tine cântă
ca-ntr-o floare de slăvire.
Firea prin Tine cuvântă
dorul ei de izbăvire.
Şi eşti Doamnă Ipostasul
laudelor suprafireşti;
încât noi prinşi de extazul
dragostei dumnezeieşti
aşa să ne sune glasul:
Bucură-Te, rod învăluit cu sinaitic soroc;
Bucură-Te, Tu ce-ai zămislit Zălogul de foc;
Bucură-Te, vohod de Scripturi al Unicului-Cuvânt;
Bucură-Te, muzical organ al Duhului Sfânt;
Bucură-Te, meşteşugul ceresc de mânecată mântuire;
Bucură-Te, filosofia cea vie de dreaptă îndumnezeire;
Bucură-Te, rug al răpirii cum altul nu se mai poate;
Bucură-Te, unitate şi salbă a simboalelor toate;
Bucură-Te, strună şi sunet, arcuş şi alăută;
Bucură-Te, trup şi întrupare de veselie neîncăpută;
Bucură-Te, încântare ce ai învins a Lumii deşertăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul 1

Cine este Aceasta, ca zorile de albă şi curată?
E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată.
Stăpână Porfirogenetă şi Doamnă a dimineţii,
Logodnica Mângâietorului, Preschimbător al vieţii,
spre Tine noi alergăm, arşi, mistuiţi de dor!
Ia-ne şi pre noi părtaşi ai sfântului munte Tabor.
Şi fă-Te şi nouă
umbră şi rouă,
Tu, adumbrirea de har,
să-şi afle firea
noastră înnoirea
dintru plămadă de har.
Ca să-Ţi strigăm cu toată făptura
într-o deplină închinăciune:
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

 

Icoana Maicii Domnului „Rugul Aprins” – compozitia icoanei

Cele mai multe icoane cu Rugul Aprins ne infatiseaza un rug aprins stilizat. Acesta ne apare ca doua romburi suprapuse, unul de culoare rosie, inchipuind focul, iar altul de culoare verde, inchipuind rugul. Aceste doua romburi formeaza o stea cu opt colturi, avand in centru pe Maica Domnului cu Pruncul.

In cele patru colturi ale rombului verde se afla simbolurile celor patru Evanghelisti: un inger (Matei), un leu (Marcu), un vitel (Luca) si un vultur (Ioan). Aceste patru simboluri isi gasesc temei in doua carti ale Sfintei Scripturi: Iezechiel 1,10 si Apocalipsa 4,7. In colturile rombului rosu ne apar infatisati arhangheli.

Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie 10 Februarie

haralambie1

Troparul, glasul al 4-lea

Arătatu-te-ai, înțeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos, și ca un sfeșnic pururea luminos al lumii, stră­lucit-ai în lume prin mucenicie, fericite, și ai ri­sipit întunecimea idolilor. Drept aceea, roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, să ne mântuiască pe noi.

sfantul-haralambie-izbavitor-de-foamete-si-de-ciuma-7480491
Condac 1:

Alesule din ceata arhiereilor, mare mu­cenice Haralambie, dorind a-ți aduce cântări de laudă, simțindu-ne nevrednici și cu împuținarea graiului omenesc, tu, care porți nume întocmai cu darul dat de la Preaputernicul Dum­nezeu, a fi luminător de bucurie, luminează-mi cugetul și dă putere graiurilor noastre ca întru bucurie să-ți cântăm ție: Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Icos 1:

SfntulMucenicHaralambiePicture546

A cinsti căruntețile tale cele adânci și sfin­te, bine este, deoarece, întru ve­chimea vârstei și a sfințeniei tale, te-ai arătat viteaz răbdător tuturor chinurilor ce ai suferit de la păgâni. Tu ai înmulțit ceata mucenicilor, tu ai adăugat numărul apostolilor și al propovă­dui­torilor lui Iisus Hristos; ție, dar, se cuvine, după vrednicie, să-ți cânte toți ortodocșii creștini unele ca acestea:
Bucură-te, vrednicule și bunule între arhierei Haralambie;
Bucură-te, cel ce ai sfințit și ai cinstit bătrânețile;
Bucură-te, podoaba arhiereilor și luminăto-rul cetății Magnezia;
Bucură-te, învățătorul cuvântului lui Dum­nezeu spre calea mântuirii;
Bucură-te, povățuitorul cel bun, care ai ară­tat păgânilor calea mântuirii;
Bucură-te, strălucitorul cel drept, care ai în­demnat la credință duhurile tiranilor;
Bucură-te, mucenice, cel ce ai adus la cre­dința adevărată pe cei necredincioși;
Bucură-te, cel ce ai adus la pocăință sufle­tească pe cei păcătoși;
Bucură-te, următor al apostolilor și al proo­rocilor celor luminați de Duhul Sfânt;
Bucură-te, purtătorule de chinuri Hara­lam­bie, care ai dat sfaturi bune prin cuvânt;
Bucură-te, că tu ai îndepărtat rătăcirile păgânilor;
Bucură-te, că tu ai luminat nedumerirea credincioșilor;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

16640800_1319926424732639_751705183275292088_n

Condac 2:

Văzând, Sfinte Mucenice Haralambie, că prin chinurile tale ai dobândit viața cea cerească și veșnică din viața cea vremelnică; văzând că tu ai primit cu bucurie de la Stăpânul lumii dreapta credință, ca să o împarți la cei as­cultători cuvintelor lui Hristos, s-au îndemnat bi­ne­credincioșii a-ți aduce ție laudă de mul­țu­mire și a cânta lui Dumnezeu într-un glas: Aliluia!

Icos 2:

Glăsuind popoarele că tu ești luminat, prin puterea dumnezeiască, cu lumina cunoștinței adevărului, au cunoscut totodată că și faptele tale cele sufletești sunt spre mântuirea neamului omenesc; pentru că ai stat ca un ade­vărat ostaș mărturisitor al lui Hristos și pro­po­vă­duitor al învățăturii Sale. De aceea, ca pe o piatră neclintită a credinței arătându-te binecre­din­cio­șilor, au venit a-ți cânta ție aceste cântări:
Bucură-te, răbdătorule de chinuri, ce ai su­ferit de la păgâni;
Bucură-te, mângâietorule, că prin răbdarea ta ai făcut între ei minuni;
Bucură-te, cel ce te-ai chinuit pentru dra­gostea lui Hristos;
Bucură-te, cel ce te-ai jertfit în lume ca un adevărat credincios;
Bucură-te, moștenitorul vieții celei veșnice;
Bucură-te, propovăduitorul credinței, bunule mucenice;
Bucură-te, că prin pedeapsa trupului ai do­bândit fericirea raiului;
Bucură-te, că prin smerenia sufletului ai biruit osânda iadului;
Bucură-te, cel ce ai suferit pe trupul tău piroanele păgânilor;
Bucură-te, cel ce prin răbdarea ta ai dobândit pocăința oamenilor;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat biruitor vrăjmașilor;
Bucură-te, cel ce prin minunile tale ai adus veselie credincioșilor;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

16649060_1319926448065970_2384183880007805150_n

Condac 3:

De înțelegerea dumnezeirii, sufletul tău fiind luminat, ca un adevărat viteaz al Mântuitorului Hristos ai stat, pentru că ai răs­puns închinătorului de idoli Luchian dregătorul, că tu asculți numai de dreptele și mântuitoarele porunci ale Împăratului Hristos, iar nu de idolii cei fără de suflet, care duc poporul la pierzare; pentru aceea, binecredincioșii au venit cu în­doită umilință, cântând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Ieșind glas de bucurie din gura creștinilor, când au văzut că nu ți s-a întâmplat nici o durere trupească prin despuierea trupului tău, ce ai suferit de la acel tiran, au adeverit totodată că scăparea și izbăvirea ta este venită prin puterea Mântuitorului lumii, pentru că în numele Său ai suferit acele pedepse fără vreo vătămare. Pentru aceea, binecredincioșii cu umilință aduc ție aceste cântări:
Bucură-te, cel ce prin puterea dumnezeiască ai depărtat durerea trupească;
Bucură-te, cel ce ai biruit pe tiranii care au îndrăznit să te chinuiască;
Bucură-te, că tu ai primit în loc de odihnă chinurile celor ce te chinuiau;
Bucură-te, logodnicul tuturor mucenicilor;
Bucură-te, vorbitorule cu îngerii și prieten al apostolilor;
Bucură-te, cel ce ai înălțat crucea credincioșilor;
Bucură-te, cel ce ai luminat cugetul păcătoșilor;
Bucură-te, stâlpul cel tare pe care s-a sprijinit credința;
Bucură-te, pomul cel plin de rod prin care s-a dobândit credința;
Bucură-te, izbăvitorule de ciumă și de foamete;
Bucură-te, tămăduitorule de răni și boli;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

16507936_1319925934732688_2044085267553934246_n

Condac 4:

Zicând ostașii și toți slujitorii dregă­to­rului către mai-marii poporului că tu ai dorit mai mult necinstea osârdiei în loc de cinste, iar cârligele cu care ei te chinuiau s-au tocit cu totul și numai au zgâriat trupul tău fără a-l fi vătămat întru nimic, toți s-au mirat între ei de răbdarea chinuirii tale; iar binecredincioșii, slă­vind pe Dumnezeu pentru facerile Sale de bine, s-au silit a-I cânta Lui: Aliluia!

Icos 4:

Arătându-se mai tiran, unul dintre că­peteniile păgânilor între ostașii cei ce te chinuiau, dreptule mucenice, și văzând că nicidecum n-ai căpătat vreo vătămare trupească din osânda la care erai supus, a îndrăznit acel tiran cu batjocură a smulge cârligele din mâna chinuitorilor și, pornindu-se iute cu mânie a sfâșia mai cu putere trupul tău, îndată a venit urgia dumnezeiască asupra lui, căci i s-au tăiat mâinile de la coate, stând spânzurate de trupul tău, și căzând jos, la pământ, cerea zadarnic ajutor dregătorului. Iar tot poporul grăia către tine unele ca acestea:
Bucură-te, minunea cea adevărată a cre­dincioșilor;
Bucură-te, închinarea și limanul păcătoșilor;
Bucură-te, îngrozitorul semeției osân­di­torului;
Bucură-te, cel ce ai potolit gândul rău al vrăjmașului;
Bucură-te, că ai biruit pe cel nelegiuit;
Bucură-te, că ai smerit pe cel nesocotit;
Bucură-te, bucuria minunilor tale;
Bucură-te, veselia chinurilor tale;
Bucură-te, propovăduitorul adevărului;
Bucură-te, luminătorul cugetului;
Bucură-te, părintele celor smeriți;
Bucură-te, mijlocitorul celor pocăiți;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 5:

Când a văzut poporul că dregătorului Luchian i s-a întors gura la ceafă, pentru că a îndrăznit a scuipa fața ta cea sfântă, toată cetatea Magnezia s-a spăimântat de o minune ca aceasta și, într-un glas, se ruga ție să o mân­tuiești; iar binecre­din­cioșii cântau lui Dum­nezeu: Aliluia!

Icos 5:

Lăudându-se numele tău, Sfinte Hara­lambie, în toată cetatea Magnezia și în Asia, pentru că mai apoi, prin rugăciunile tale către Dumnezeu, ai dat tămăduire dregătorului Luchian și tiranului Luciu, care și-au cerut ier­tare de greșelile lor și s-au pocăit, îndată au alergat mulți din popor la credința cea adevărată și bote­zându-se în numele Sfintei Treimi, au grăit într-un glas: „Mare este Dumnezeul milelor și al îndu­­rărilor”; pentru aceasta aducem ție aceste cântări:
Bucură-te, cel ce ai adus la credință pe împotrivitori;
Bucură-te, cel ce ai fost lor tămăduitor;
Bucură-te, minunatule între sfinți, care ai făcut pe păgâni a se boteza;
Bucură-te, duhovnicescule părinte, care ai adus pe oameni prin botez a se lumina;
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit pe bolnavi a tămădui;
Bucură-te, cel ce te-ai stăruit pe păcătoși a milui;
Bucură-te, cel ce ai dat șchiopilor și ologilor însănătoșire;
Bucură-te, cel ce ai vindecat de orbire;
Bucură-te, că tu pe cei întinați de păcate i-ai curățit;
Bucură-te, că tu pe diavoli i-ai izgonit;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale morții au înviat;
Bucură-te, că prin suferințele tale darul sfințeniei ai câștigat;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 6:

Mărturisind însuși dregătorul despre minunile tale către Sever împăratul, acesta s-a mâniat foarte asupra idolilor lui, pentru că n-au putut sta împotriva acelor minuni; iar tu, ca un biruitor asupra lor, prin statornica ta credință, ai câștigat nemărginite daruri cerești. Pentru aceea, o sfinte prealăudate, primește mul­țumirea binecredincioșilor, care cu bucurie cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6:

Nouă și înfricoșătoare minune ai să­vâr­șit, sfinte, când ai fost din nou chinuit de tirani după porunca lui Sever, pentru că, pri­mind cu veselie piroanele bătute peste tot trupul tău și fiind tras de barbă și așezat pe un cal ca să te ducă de la Magnezia la Antiohia, la cinci­sprezece stadii în cale, prin gura calului, glas mare s-a auzit, blestemând pe slugile diavolului ca să te dezlege de legăturile cu care erai cuprins; pentru aceea tot poporul cântă ție:
Bucură-te, strălucite arhiereule, pentru noua răbdare de chinuri ce ai avut;
Bucură-te, mucenicule sfinte, pentru noua minune ce ai săvârșit;
Bucură-te, părinte, că prin gura calului pentru tine s-a vorbit;
Bucură-te, sfinte, că, șezând pe cal, l-ai îmblânzit;
Bucură-te, că tu pe toți trimișii lui Sever i-ai umilit;
Bucură-te, că tu pe slujitorii diavolului i-ai îngrozit;
Bucură-te, cel ce ai stins văpaia tiranilor;
Bucură-te, cel ce ai îngrozit furia ucigașilor;
Bucură-te, că toate chinurile tale ce ai primit s-au potolit;
Bucură-te, cel ce ca un trandafir cu multă mireasmă ai înflorit;
Bucură-te, părinte, cel ce ca om multă osândă ai pătimit;
Bucură-te, sfinte, cel ce ca un viteaz toate aceste chinuri le-ai biruit;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 7:

Ostașii lui Sever, văzând minunile tale cele puternice, n-au îndrăznit să te mai chinuiască și pe cale cu liniște te-au dus la An­tio­hia ca să împlinească porunca. Acolo Sever, cu diavolească pornire, s-a înfuriat iar asupra ta, dând poruncă ca să-ți înfigă o frigare arsă în piept. Dar multa lor osteneală cu nimic nu te-a vătămat, pentru că focul s-a stins și oamenii cei împărătești au ostenit. De aceea, o preaputernice sfinte, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu cu umilință: Aliluia!

Icos 7:

În furia lui, pierzând Sever răbdarea, dacă a văzut el însuși această minune, a încercat cu viclenie a te îmblânzi și a te cerceta cu ce putere faci aceste minuni. Iar el, luând de la tine răs­puns, că în credința lui Hristos-Dumnezeu nă­dăj­duiești, te-a ispitit a cere să învii morții și să izbăvești pe cei stăpâniți de diavoli. Atunci tu, dreptule părinte, primind dar și putere de la Dum­­nezeu, ai arătat în fața acestui necredincios încă o minune, căci și pe mortul ce ți l-a adus l-ai în­viat, pe cel stăpânit de diavol l-ai izbăvit și însuși satana s-a înspăimântat și a ieșit din om, stri­gând către tine, cu rugăminte, ca să nu-l chinu­iești fără de vreme. Pentru aceasta, tot poporul cu umilință cântă ție unele ca acestea:
Bucură-te, mare mucenice Haralambie, fă­cătorule de minuni;
Bucură-te, mare mucenice sfinte, izbăvi­to­rule de nebuni;
Bucură-te, cel ce pe diavol din om cu un singur cuvânt l-ai izgonit;
Bucură-te, cel ce pe satana pe loc tu l-ai zdrobit;
Bucură-te, că însuși el a dat glas de rugă­minte, mărturisindu-te pe tine om dumnezeiesc;
Bucură-te, că tu cu aceste minuni ai rușinat pe Sever și pe Crisp, eparhul de neamul idolesc;
Bucură-te, că însuși împăratul Sever, văzând acea minune, a zis: „Mare este Dumnezeul creștinilor”;
Bucură-te, că tu ai făcut atunci pe mulți din popor a crede în Hristos-Dumnezeul milelor și al puterilor;
Bucură-te, izbăvitorule de tot soiul de neca­zuri și boli;
Bucură-te, că tu toate vicleșugurile și por­nirile diavolului omori;
Bucură-te, că înșiși îngerii cerești te numesc alesul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că toți creștinii pământești cin­s­tesc numele tău;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 8:

Arăsărit lumina cea adevărată a cunoș­tinței celei sufletești din rodul oste­ne­lilor tale, Sfinte Haralambie, care ai fost osândit cu multe feluri de chinuri și toate le-ai biruit prin credința ta cea puternică către Dumnezeu. Acea lumină îndată s-a răspândit peste închinătorii la idoli și mulți din aceștia crezând în numele Sfin­tei Treimi, s-au botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Pentru aceea, lăudând noi vrednicia ta cea sufletească, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Împăratul Sever, socotind mai apoi că tu faci cu farmece acele minuni, ți-a poruncit să jertfești idolilor lui, pentru ca să te scape de grozavele sale chinuri; însă tu, ca un om dum­nezeiesc, cunoscând rătăcirea sa, ai răspuns că pe cât trupul tău se zdrobește cu bătăile, pe atât se bucură întru tine duhul tău. Atunci Sever, mâni­indu-se din nou, a poruncit să te omoare, bă­tându-te cu pietre și arzând cu făclii aprinse barba și obrazul tău; iar tu, cu vitejia cea sufle­tească, ai întors focul asupra slujitorilor împă­ratului și i-ai pârlit pe ei. Pentru aceasta noi, creștinii, cu bucurie cântăm ție aceste cântări:
Bucură-te, dumnezeiescule sfinte, care ai biruit a lui Sever rătăcire;
Bucură-te, bunule părinte, care ai răspuns lui cu milostivire;
Bucură-te, cel ce ai primit pedepse grele în loc de odihnă trupească;
Bucură-te, cel ce ai socotit bătăile drept bucurie sufletească;
Bucură-te, viteazule ostaș, care ai îndreptat focul asupra dușmanilor tăi;
Bucură-te, vrednicule sutaș, care ai scăpat trupul tău de tiranii cei răi;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat ca un stâlp neclintit Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat ca un sfeșnic pururea luminos;
Bucură-te, înțelepte mucenice, care ai risipit întunecarea idolilor;
Bucură-te, strălucite Haralambie, care ai potolit durerea păcătoșilor;
Bucură-te, comoara cea neprețuită a cereș­tilor cununi;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 9:

Trecând, bunule părinte, fără vreo vătă­mare trupească acele chinuri pe care ți-au dat păgânii, ai dobândit prin aceasta lauda tu­turor apostolilor și bucuria mucenicilor, căci te-ai învrednicit a fi cu ei părtaș dumnezeieștii cu­nuni, prin care s-a întărit neamul creștinesc. Pentru aceea, o sfinte prealăudate, primește de la noi laudă de mulțumire, ca împreună cu tine să cân­tăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Ucigașul și nelegiuitul Sever, înțelegând mai la urmă că puterea și minunile tale sunt venite de la Hristos, Mântuitorul lumii, a îndrăznit dimpreună cu slujitorii săi a cârti și a huli chiar împotriva lui Dumnezeu. Atunci, pentru o asemenea cutezare, a venit asupra lor arătare cerească, pentru că pământul s-a cutre­murat și fulgere și trăsnete au cuprins pe Sever și pe Crisp, eparhul său, ca să cunoască puterea lui Dumnezeu. Pentru aceea, îndrăznim și te rugăm, Sfinte mare mucenice Haralambie, fii apărătorul nostru de toate primejdiile și ne întărește și pe noi în credința Sfintei Treimi, ca să nu cădem în primejdia păgânilor. Așa, sfinte mare mucenice, mijlocește către Dumnezeu ca să ne miluiască după mare mila Sa, pentru ca să putem cânta unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai dobândit puterea mi­nunilor tale de la Mântuitorul;
Bucură-te, cel ce ai avut mărirea faptelor tale de la Ziditorul;
Bucură-te, cel ce întru Hristos te-ai jertfit și întru El te-ai sfințit;
Bucură-te, cel ce întru Domnul te-ai întărit și prin El ai biruit;
Bucură-te, că pe tiranii tăi i-ai osândit, ca să te cunoască de om dumnezeiesc;
Bucură-te, că pe dușmanii tăi i-ai umilit, ca să te cinstească de părinte sufletesc;
Bucură-te, că prin tine s-a înnoit izvorul bunătăților și al îndurărilor;
Bucură-te, că prin tine s-a vestit pomul milelor și al dreptăților;
Bucură-te, că însuși Sever împăratul și Crisp eparhul te-au rugat să-i scapi de pedeapsa lui Dumnezeu trimisă lor;
Bucură-te, că împăratul și eparhul au lăudat credința creștinilor;
Bucură-te, cel ce ai primit dumnezeiești da­ruri pentru creștini;
Bucură-te, cel ce ai primit bunătăți pentru pământeni;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 10:

Fierbinți au fost rugăciunile tale către Dum­­nezeu, dreptule mucenice, pentru că, mijlocind pentru iertarea și tămăduirea duș­ma­nilor tăi, Sever împăratul și Crisp ispravnicul, i-ai scăpat pe ei din osânda în care erau căzuți și, slobozindu-i în pace, le-ai dat sfătuire bună ca să nu mai greșească. Drept aceea, cunoscând și noi păcătoșii facerile tale de bine, bunule sfinte, ve­nim către tine cu umilință a te ruga să ne iz­băvești și pe noi din toate nevoile și necazurile pentru ca împreună cu tine să cântăm lui Dum­nezeu: Aliluia!

Icos 10:

Harul dumnezeiesc a fost asupra ta, prea­lă­udate părinte, pentru că, învred­­ni­cindu-te a aduce la credința cea adevărată pe fiica împăratului Sever, anume Galini, ea însăși a stat mărturisitoare și propovăduitoare bună­tă­ților cerești și a îndemnat pe tatăl ei să se lepede de tirania păgânătății, ca să dobândească întru Hristos milostivirea bunătății. Pentru aceasta, o lăudatule sfinte, primește de la noi cu bucurie a-ți aduce aceste cântări:
Bucură-te, cel ce prin rugăciunile tale ai scă­pat de la pedeapsă pe vrăjmașii tăi;
Bucură-te, cel ce prin mijlocirile tale ai slo­bozit în pace pe cei ce erau în nevoi;
Bucură-te, cel ce i-ai sfătuit pe ei ca să nu mai greșească;
Bucură-te, cel ce i-ai îndemnat pe ei ca să se pocăiască;
Bucură-te, că tu ai adus la adevărata credință pe fiica împăratului Sever, anume Galini;
Bucură-te, că tu ai întărit a ei cunoștință și ai învățat-o în Domnul a se povățui;
Bucură-te, că ea însăși a îndemnat pe tatăl ei să se lepede de tirania păgânătății;
Bucură-te, că tot ea l-a chemat la Hristos, ca să câștige milostivirea bunătății;
Bucură-te, cel ce ai luminat cugetul celor întunecați;
Bucură-te, cel ce ai dobândit pocăința celor deșteptați;
Bucură-te, viața care ai odrăslit pentru în­tărirea neamului creștinesc;
Bucură-te, roada prin care ai primit harul dum­nezeiesc pentru tămăduirea neamului omenesc;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 11:

În vis, văzând fiica împăratului Sever că ea ședea într-o grădină cu pomi înmiresmați și cu fântâni preafrumoase și tot prin vis văzând că pe tatăl ei și pe Crisp ispravnicul i-a gonit de acolo păzitorul grădinii, a alergat cu grăbire la tine, bunule părinte, rugându-te ca să-i tâlcuiești acel vis. Iar tu, ca un izvor al cunoștinței, pre­țuind râvna cea adevărată a binecredincioasei fiice a împăratului, îndată i-ai dat povățuirea cea sufletească, căci ai numit grădina raiul drepților, și păzitorul raiului ai socotit că este Însuși Hristos; căci El a așezat în rai pe cei credincioși și a iz­gonit de acolo pe cei necredincioși. Pentru aceea, noi cu umilință cântăm Lui: Aliluia!

Icos 11:

Trecând treizeci de zile de la înfrico­șă­toarea pedepsire primită de la Dum­nezeu, împăratul s-a răzvrătit iarăși împotriva lui Hristos, Dumnezeul pe Care însuși Îl mărtu­risise. Și, chemându-te după aceea ca să jertfești idolilor lui spre a scăpa de pedeapsa sa, ai stat și aici vitejește împotriva păgânătății sale, căci i-ai răspuns că mari și nepricepute sunt cuvintele sale. Atunci el, mâniindu-se din nou, ți-a pus spre batjocură frâu și zăbale în gură și te-a tras prin toată cetatea ca și cum ai fi fost o ființă fără grai. Iar tu, mucenicule sfinte, făcând rugăciuni către Dumnezeu, ai scăpat și din aceasta. Pentru aceea, noi, cei binecredincioși, aducem cu mulțumire laudă biruinței tale, și voim a-ți cânta într-un glas unele ca acestea:
Bucură-te, tâlcuitorul visului credincioasei întru Hristos;
Bucură-te, propovăduitorul raiului celui frumos;
Bucură-te, viteazule împotrivitor cuvintelor păgânești;
Bucură-te, dreptule mângâietor sfaturilor sufletești;
Bucură-te, că tu ai întărit în credință pe Galini, fiica împăratului, de a sfărâmat idolii cei turnați;
Bucură-te, că prin tine s-a risipit necuviința slujitorilor idolești celor înrădăcinați;
Bucură-te, că însăși Galini a înfruntat pe tatăl ei de la închinarea păgânătății;
Bucură-te, că însăși ea a îmbrățișat și a apărat neamul creștinesc;
Bucură-te, că ai lăsat spre pomenire fapte duhovnicești;
Bucură-te, că ai dobândit spre răsplătire dra­goste îngerească;
Bucură-te, sfinte părinte, de roada bu­nă­tăților tale;
Bucură-te, cuviosule mucenice, de faptele minunilor tale;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 12:

Șezând tu, strălucitule sfinte, rezemat de stâlpul cel uscat al casei văduvei, unde te-a trimis Sever, ca să fii pus spre batjocură, ai arătat acolo încă o minune, căci stâlpul acela, înverzind, a înfrunzit și a făcut atâtea ramuri încât a acoperit casa. Atunci văduva, cunoscând puterea cea dumnezeiască, a căzut la picioarele tale, închinându-se și zicându-ți să mergi de la casa ei căci este nevrednică să fii aproape de ea. Iar tu, minunatule părinte, răspunzând cu blân­dețe să nu se teamă, ci să creadă în Domnul că este foarte milostiv și lăudat, ai îndoit după aceea minunile tale, căci a doua zi acel pom a înflorit și a rodit, iar vecinii văduvei, văzând asemenea minune, s-au mirat foarte. Și văduva, întărindu-se în credință, după râvna sa, și cunoscând că acele minuni le-ai făcut cu darul și puterea Mântuitorului Hristos, îndată s-a bo­tezat în numele Sfintei Treimi, izbăvindu-se de toate răutățile sale. Pentru aceea, toți drepts­lă­vitorii creștini vin cu bucurie să cânte lui Dum­nezeu: Aliluia!

Icos 12:

Psalmul lui David cu bucurie l-ai cântat, sfinte, când erai dus la locul osândei, spre pierzare, ca să ți se taie capul, după porunca lui Sever, ca să nu mai abați pe păgâni din ră­tăcirea de care erau cuprinși, și așa ai zis în cale: „Mila și judecata Ta voi cânta ție, Doamne; cânta-voi și voi merge cu pricepere în cale fără prihană, când vei veni către mine”. Iar către sfârșit, ridicând ochii și mâinile tale către ceruri, ai mulțumit cu smerenie Dumnezeului milelor și al îndurărilor pentru mântuirea ta, zicând: „Po­menește-mă, Doamne, întru împărăția Ta”. A­tunci cerurile deschizându-se, S-a arătat Domnul puterilor cu mulțime de îngeri asupra ta și te-a chemat pe tine în locașurile drepților ca pe un prieten preaiubit, care ai fost chinuit în lume pentru dragostea Sa, dându-ți totodată dar de tămăduire asupra celor ce vor cinsti în lume și vor prăznui numele tău, ca să fie scăpați de toate bolile și nevoile lor, iar mai ales de năprasnica boală a ciumei. Pentru aceea, o lăudatule sfinte, primește cu bucurie a-ți cânta ție aceste cântări:
Bucură-te, strălucite arhiereule, că ai înverzit și ai rodit stâlpul cel uscat al văduvei;
Bucură-te, strălucitule mucenice, că ai potolit și ai smerit pe păgânul cel înfuriat al cetății;
Bucură-te, cel ce ai adus la credința cea adevărată pe văduva care trăia în desfrâu;
Bucură-te, cel ce ai adus la pocăința cea dorită pe păgâna care era în nebunie;
Bucură-te, că prin minunile tale ai deșteptat în ea cuvântul adevărului;
Bucură-te, că prin sfaturile tale ai câștigat și asupra sa darul botezului;
Bucură-te, bunule sfinte, care ai săvârșit în viața ta destule minuni;
Bucură-te, dreptule părinte, care ai mântuit mulțime de păgâni prin chinurile tale;
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit a vedea cerurile deschise și frumusețea cea nemărginită a slavei dumnezeiești;
Bucură-te, cel ce ai primit glasul Domnului puterilor și bucuria cea negrăită a cetelor cerești;
Bucură-te, comoara cea neprețuită cu care s-a încununat cinstitul tău cap când s-a tăiat de păgâni;
Bucură-te, podoaba cea neașteptată cu care s-a îmbrăcat măritul tău trup când s-a despărțit de tirani;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 13:

O, întru tot lăudate Sfinte Haralambie, primește de la noi aceste cântări, ce cu umilință le aducem înaintea ta, și ne izbăvește pe noi din toate nevoile și necazurile, ca un bun și de oameni iubitor. Căci, deși suntem ne­vrednici milostivirii tale, pentru păcatele noastre cele multe și grele, pe care le săvârșim în tot timpul vieții noastre și în tot ceasul, însă cu­noscând bunătatea ta cea mare pe care ai arătat-o asupra celor ce te cinstesc pe tine și asupra celor ce se pocăiesc cu credință întru numele Dom­nului, năzuim cu fierbinți lacrimi a mărturisi înaintea ta că am greșit. De aceea, ne rugăm ție ca să fii mijlocitorul nostru către preaputernicul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru mântuirea noastră de toate bolile și de toate primejdiile și pentru întărirea noastră în credința cea ade­vă­rată, ca să nu mai greșim.

Așa, strălucite sfinte, rugămu-te pe tine ca să ne aperi pe noi de toate răutățile, după făgă­duința ta, căci toți te cinstim și prăznuim numele tău, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de 3 ori).

Apoi se zice iarăși Icosul 1: „A cinsti căruntețile tale cele adânci și sfinte…“, și Condacul 1: „Alesule din ceata arhiereilor, mare mucenice Haralambie, dorind a-ți aduce cântări de laudă…“

Icos 1:

Acinsti căruntețile tale cele adânci și sfin­te, bine este, deoarece, întru ve­chimea vârstei și a sfințeniei tale, te-ai arătat viteaz răbdător tuturor chinurilor ce ai suferit de la păgâni. Tu ai înmulțit ceata mucenicilor, tu ai adăugat numărul apostolilor și al propovă­dui­torilor lui Iisus Hristos; ție, dar, se cuvine, după vrednicie, să-ți cânte toți ortodocșii creștini unele ca acestea:
Bucură-te, vrednicule și bunule între arhierei Haralambie;
Bucură-te, cel ce ai sfințit și ai cinstit bătrânețile;
Bucură-te, podoaba arhiereilor și luminăto-rul cetății Magnezia;
Bucură-te, învățătorul cuvântului lui Dum­nezeu spre calea mântuirii;
Bucură-te, povățuitorul cel bun, care ai ară­tat păgânilor calea mântuirii;
Bucură-te, strălucitorul cel drept, care ai în­demnat la credință duhurile tiranilor;
Bucură-te, mucenice, cel ce ai adus la cre­dința adevărată pe cei necredincioși;
Bucură-te, cel ce ai adus la pocăință sufle­tească pe cei păcătoși;
Bucură-te, următor al apostolilor și al proo­rocilor celor luminați de Duhul Sfânt;
Bucură-te, purtătorule de chinuri Hara­lam­bie, care ai dat sfaturi bune prin cuvânt;
Bucură-te, că tu ai îndepărtat rătăcirile păgânilor;
Bucură-te, că tu ai luminat nedumerirea credincioșilor;
Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

Condac 1:

Alesule din ceata arhiereilor, mare mu­cenice Haralambie, dorind a-ți aduce cântări de laudă, simțindu-ne nevrednici și cu împuținarea graiului omenesc, tu, care porți nume întocmai cu darul dat de la Preaputernicul Dum­nezeu, a fi luminător de bucurie, luminează-mi cugetul și dă putere graiurilor noastre ca întru bucurie să-ți cântăm ție: Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!

și apoi se face otpustul.

http://jurnalul.ro/calendar/sfantul-haralambie-izbavitor-de-foamete-si-de-ciuma-603859.html

Acatistul Întâmpinării Domnului – 2 februarie

124267_intampinarea_domnului01

Condacul 1

Astăzi aleasa Maică merge de la Betleem la Ierusalim, iar dumnezeiescul Prunc Iisus în brațele ei ca un nor ușor este purtat. Iar noi, nevrednicii, întâmpinând pe Împăratul Slavei și pe Maica Fecioară Preasfântă, împreună cu bătrânul Simeon cântăm celei binecuvântate: Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

Sretenie

Icosul 1

Cetele cerești, plecate spre pământ, văd pe Cel Unul Născut, pe Făcătorul lor și Stăpânul a toată făptura, în brațele feciorești ale Maicii celei neispitite de bărbat, mergând la Ierusalim, purtat ca un Prunc, și bucurându-se, cântă Lui și Împărătesei Fecioare laudă de sărbătoare:
Vino, Împăratul cerului și al pământului, în cetatea Marelui Împărat, Sionul cel sfânt;
Vino, Dumnezeule Preaînalt, din înălțimile cerești în biserica pământească și făcută de mâini;
Vino, Fiule Unule Născut, și Te sălășluiește cu oamenii pe pământ;
Vino, Mielul Cel nevinovat și dumnezeiesc, să Te aduci Domnului, Cel din ceruri;
Vino, Preacurată Porumbiță, Mireasă fără de bărbat, a Sfântului Duh;
Vino, Mielușea neîntinată, Maica neprihănită a Mielului Hristos;
Vino, Pruncă de Dumnezeu aleasă, Fiica cea preadorită a lui Dumnezeu Tatăl;
Vino, Împărăteasa Cerului, Stăpâna cea bună a întregii lumi;
Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

Condacul al 2-lea

Preasfânta Fecioară pe sine s-a văzut fiind curată după Nașterea lui Iisus și nu i-a trebuit curățire, pentru că Hristos a trecut precum o rază de soare printr-un diamant, nestricând curăția feciorească a Preacuratei Maicii Sale. Totuși, fiind smerită și nemândrindu-se de neprihănirea curăției Sale, atunci când s-au împlinit zilele legiuite de curățire, a plecat de la Betleem, împreună cu Sfântul Iosif, logodnicul, și au adus pe dumnezeiescul Prunc, la Ierusalim, înaintea Domnului și împreună I-au cântat cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Văzându-te pe tine, printre veacuri, Fecioară, că porți în mâinile tale pe Dumnezeu întrupat, Isaia proorocul a glăsuit: „Domnul va ședea pe nor ușor”. Iar tu, o, Maică a lui Dumnezeu, mergând la Ierusalim și purtând dumnezeiescul Prunc în brațele tale, cugetai: „Cum, fiind mamă, am rămas fecioară?”. Totuși, văzând că această naștere a fost mai presus de fire, cu cutremur ai grăit întru sine: „Cum să Te numesc pe Tine, Fiul meu? Dacă Te numesc om, văd că ești mai presus decât omul, fecioria mea păstrând-o nestricată, pentru că zămislirea Ta a fost dumnezeiască. Dacă Te numesc Dumnezeu, văd că întru toate ești asemenea omului, afară de păcat. Pentru aceasta Te propovăduiesc pe Tine Dumnezeu adevărat și om adevărat”. Noi însă, întâmpinând venirea Ta, Hristoase, pe cea Curată o cinstim cântând așa:
Vino, Curată Fecioară, că ai născut curat pe Curatul Dumnezeu;
Vino, maică fără bărbat a lui Emanuel, care nu a cunoscut nunta;
Vino, ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii, că de a ta curăție s-a minunat Gavriil;
Vino, ceea ce ești mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, că ție ți s-a închinat firea îngerilor;
Vino, țarină nesemănată, că ne-ai răsărit nouă Spicul Vieții;
Vino, rug nears, că întru Naștere nu te-a ars focul dumnezeirii;
Vino, încăpere neîncăpută la care nu pot să privească cei cu câte șase aripi și cei cu ochi mulți;
Vino, masă cu chip de foc, pe care pământenii nu se pricep să te laude după cuviință;
Vino. Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 3-lea

Fiind purtată de putere dumnezeiască ai venit la Sfânta cetate, Ierusalim, Preasfântă Fecioară, ca o zi luminoasă, arătându-L întregii lumi pe Hristos, Soarele Dreptății. Pentru aceasta în chip vădit te-ai arătat prestol de Heruvimi, înălțat prin fecioreasca slavă, căci în mâna ta porți pe Împăratul Slavei, în fața Căruia stau în chip nevăzut Serafimii cei cu câte șase aripi, împreună cu toate puterile cerești cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având Fecioara pântece primitor de Dumnezeu, a venit la biserică, ținând în mâna sa pe dumnezeiescul Prunc Hristos, și, plecând genunchii înaintea Domnului, cu bucurie și cu bună-cuviință a grăit: ,,O, Părinte Preaveșnic, Acesta este Fiul Tău, pe Care L-ai trimis să Se întrupeze dintru mine pentru mântuirea oamenilor. Acesta este Rodul pântecelui meu, zămislit întru mine prin Duhul Tău cel Sfânt. Acesta este întâiul meu Născut. Primește Cuvântul Tău cel Întrupat dintru mine, primește de la mine pe Fiul Tău, pe Care Ți-L aduc, ca prin Trupul și Sângele Lui, primit de la mine, să răscumpere neamul omenesc”. Iar noi pricepând această tainică rugăciune, Preacurată, cântăm Fiului Tău și Dumnezeului nostru așa:
Vino, Preadulce Iisuse, pogorând pe pământ blând și smerit precum ploaia pe pământ curat;
Vino, Viață Preadulce, precum picătura ce picură pe pământ, arătându-Te nevăzut în Întruparea Ta;
Vino, Mântuitorule atotmilostiv, să cauți și să mântuiești pe cei pierduți;
Vino, Păstorule preabun, Cel ce ai voit să porți pe umerii Tăi oile rătăcite;
Vino, Doctorul celor fără de nădejde, Cel ce ai binevoit să porți bolile și neputințele noastre;
Vino, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ai voit să iei asupră-Ți toate păcatele lumii;
Vino, Domnul Slavei, purtat pe nor ușor, că ai gonit ademenirile întunericului;
Vino, Împăratul păcii, Cel ce șezi pe tronul lui David, a Cărui împărăție nu este din lumea aceasta;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 4-lea

Având întru sine furtună de gânduri îndoite marele arhiereu al lui Dumnezeu, Zaharia, s-a tulburat văzând pe Sfânta Fecioară cu Pruncul la un loc cu femeile necurate, înaintea ușilor bisericii, cerând curățirea cea după lege; a dus-o în Sfânta Sfintelor și a înțeles cu duhul că această Maică și după naștere este Fecioară Curată. Pentru aceasta a așezat-o în locul fecioarelor, unde femeilor având bărbat nu li se cuvine să stea, și, întâmpinând-o, cu frică și cu bucurie a cântat lui Dumnezeu Cel ce S-a arătat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind Zaharia minunatele tale cuvinte în fața lui Dumnezeu, Preacurată, și văzând că așezi copilul tău preaiubit în brațele lui de arhiereu al lui Dumnezeu, precum în înseși mâinile lui Dumnezeu, și împreună cu acesta aduci jertfă, după cum spune legea, doi pui de porumbel, s-a umilit cu inima și cu credință și cu frică a primit pe dumnezeiescul Prunc, zicând așa:
Vino, Cel vechi de zile, Care de demult ai dat lui Moise legea în Sinai;
Vino, Prunc Tânăr, că ai intrat acum în biserică, vrând să împlinești legea;
Vino, că, sălășluire având cerul, ai vrut să umpli biserica pământească de slavă cerească;
Vino, că, întrupându-Te din Fecioară, ai dorit să îndumnezeiești firea omenească;
Vino, că Te-ai coborât până la chipul de rob, ca pe noi, robii păcatului, să ne faci robii Adevărului dumnezeiesc;
Vino, că ești strălucirea Ipostasului Părintesc, ca pe noi să ne arăți fiii Tatălui Ceresc;
Vino, Împlinitorul legii, Care ai adus lui Dumnezeu pui de porumbel, ca noi să zburăm la ceruri mai curați decât aceștia;
Vino, Dătătorule de milostivire, Care milă voiești, iar nu jertfă, ca și noi să Te ungem cu untdelemnul milei;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 5-lea

Steaua cea de Dumnezeu luminată a strălucit, când a venit la biserică Simeon, purtat de Duhul Sfânt. Acestuia, tânăr cu Duhul, dar îmbătrânit cu trupul, fiind drept și credincios trăind în credință și așteptând mângâierea lui Israel, i s-a făgăduit prin Duhul Sfânt să nu vadă moartea, până când nu va vedea pe Hristos Domnul venind în trup. Acesta, privind pe Preacurata Fecioară și pe Pruncul ținut de dânsa în brațe, a văzut harul lui Dumnezeu și, cunoscând cu Duhul că Acesta este Mesia Cel așteptat, în grabă s-a apropiat de Dânsul și, dând mulțumire lui Dumnezeu, cu frică și cu bucurie I-a cântat din inimă: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând bătrânul Simeon în mâinile Fecioarei pe Cel ce a zidit pe om, purtat în chip de Prunc, s-a umplut de nespusă bucurie și, uitându-se pe sine, a grăit cu bucurie: Te doresc pe Tine, Dumnezeul părinților și Doamne al milei, la Tine privesc, Cel ce cuprinzi toate cu Cuvântul Tău, pe Tine Te întâmpin, Cel ce stăpânești viața și moartea, pe Tine Te aștept, Cel ce unești cerul și pământul. După Tine flămânzesc morții ce așteaptă învierea. După Tine însetează cei ce pătimesc și așteaptă mângâiere și Ție Îți cântă așa:
Vino, Cel așteptat de toți proorocii, să ne cercetezi cu mântuirea Ta;
Vino, Cel dorit de toate neamurile, să ne luminezi cu învățătura Ta;
Vino, Mântuitorul nostru, ca să izbăvești pe Adam și pe Eva de păcat, de vechiul blestem;
Vino, Cel ce Te-ai arătat pe pământ Mântuitorul nostru, ca să viețuiești cu oamenii și să-i scoți din întuneric și din umbra morții;
Vino, Luminătorul nostru, ca să binevestești anul plăcut Domnului;
Vino, Izbăvitorul nostru, ca să-i și slobozești pe cei zdrobiți cu inima;
Vino, Păstorule și Învățătorule, ca să propovăduiești robilor dezrobirea și celor orbi vederea;
Vino, Ziditorule și Stăpâne, să vestești celor umiliți mântuire și tuturor oamenilor iertare;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 6-lea

Propovăduitor minunat al venirii lui Hristos s-a arătat purtătorul de Dumnezeu Simeon, când mai ales umplându-se de Duhul Sfânt, primul dintre oameni L-a cunoscut pe Ziditorul său, venit cu trup, și primul a mărturisit dumnezeirea Lui, cântându-I în numele tuturor celor ce trăim pe pământ: „Ție ne închinăm, pentru că Tu ești Dumnezeul nostru; Ție ne rugăm, pentru că Tu ești biserica noastră, Ție Îți slujim, că Tu ești Făcătorul legii. Tu ești Unul Dumnezeu și nu este alt Dumnezeu afară de Tine și alt Fiu deoființă cu Tatăl. Prin Tine noi trăim și ne mișcăm și ființăm; Tu ești mai frumos decât toți fiii oamenilor, pentru că Tu ești Dumnezeu și om”. Pentru aceasta se bucură acum cerul, pentru că a miluit Domnul pe poporul său și saltă temeliile pământului și cei ce se află în iad, că s-a arătat celor morți învierea văzând acum pe Mântuitorul lumii și cântându-I: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Astăzi a strălucit la toată lumea lumina adevărului, că Preasfânta Fecioară a dat cu preacuratele sale mâini, bătrânului Simeon, pe dumnezeiescul Prunc, ca pe un cărbune făcător de viață, de la jertfelnicul Domnului, zicând: „Primește, cinstite bătrâne, pe Domnul tău, primește vistieria nesecată și puterea cea neajunsă. Spală necurăția și te înnoiește și te luminează de la Soarele Dreptății. Să nu ardă deci focul harului pe domnul meu, ci mai mult să-l lumineze, căci Acesta curăță păcatele și toată fărădelegea ta, ca să fii început al curățirii întregii lumi, și astfel te vei dezbrăca de toate cele vechi, ca să te îmbraci în toate cele noi”. Iar noi, pricepând această vestire milostivă, să-i cântăm Preacuratei unele ca acestea:
Vino, Fecioară, că strălucind de curăție cerească, ne-ai răsărit lumina cea neînserată;
Vino, Împărăteasă a preaminunatei lumi cerești, care ne-ai ridicat pe noi în locașurile cele de sus;
Vino, tainic rug, prin care, din înălțimile cerești, s-a aprins focul Dumnezeirii la toată lumea;
Vino, nor purtător de lumină, prin care dumnezeiescul Prunc Hristos S-a adus spre mântuirea tuturor;
Vino, masă de foc a Nevăzutului Împărat;
Vino, chivot ceresc, care ai încăput pe Hristos;
Vino, palat al Duhului Sfânt;
Vino, mireasă neprihănită a Împăratului cel fără de moarte;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 7-lea

Vrând Sfântul bătrân Simeon să primească o nouă curățire, precum Isaia cel de demult, s-a închinat Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și, atingându-se de dumnezeieștile ei picioare, a zis: „Foc duci, Curată, mă tem să iau în brațe Pruncul Cel ce stăpânește lumea. Tu însă, cu mâinile Tale, precum cu niște aripi îngerești luminează-mă, dându-mi pe Cel ce Heruvimii cei înaripați se înfricoșează să-L poarte”. Astfel Simeon, întinzându-și mâna, L-a primit în cinstitele sale brațe și cu bucurie a cântat: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Onouă și preaslăvită minune s-a săvârșit astăzi: bătrânul Simeon primește în mâini stricăcioase pe Ziditorul omului, pentru ca Dumnezeu să trăiască cu oamenii, iar omul să devină ceresc. Primind pe Cel dorit și văzând împlinirea făgăduințelor Simeon, precum grâul cel copt, a cerut slobozirea de trup și la apusul viețuirii sale a cântat cu bucurie: „Au văzut ochii mei mântuirea Ta, ca pe o taină ascunsă din veac. Acum însă, slobozește, Stăpâne, pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, de această trupească legătură către viața cea neîntinată și neîmbătrânitoare, ca, plecând de aici, să duc veste de bucurie despre venirea Ta în lume”. Pentru aceasta Îți cântăm:
Vino, Iisuse, Dătătorul vieții, că ai dăruit viață și înviere tuturor credincioșilor Tăi;
Vino, Stăpâne, Biruitorul morții, că ai slobozit din veșnica moarte poporul Tău;
Vino, Împăratul cel fără de moarte, că din întunericul și din umbra morții ai slobozit pe cei legați din veac;
Vino, Preadulce Viață, că porțile raiului iarăși le-ai deschis lui Adam, spre viață veșnică;
Vino, Mire Preadorit, că sufletul meu tânjește și dorește curțile Domnului;
Vino, Lumină Sfântă, că Te-a aflat sufletul meu plângându-și păcatele;
Vino, Dumnezeule Preaveșnic, că aproape este mântuirea Ta pentru cei ce se tem de Tine;
Vino, Mântuitorule Preabun, căci cuvântul Tău a adus pacea mult dorită;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 8-lea

Străine cuvinte auzind de la bătrân, minunatul Iosif și Preacurata Fecioară s-au mirat de cele spuse, l-au văzut pe Simeon proorocind despre Prunc, dar nu ca despre un prunc, ci ca despre Cel vechi de zile, și rugându-se la Dumnezeu, ca la Cel ce are putere asupra vieții și asupra morții și Care poate să-l sloboadă la o altă viață, și punând toate acestea în inima lor, au cântat cu mulțumire lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul fiind întru Dumnezeu, Sfântul bătrân Simeon s-a umplut de duh proorocesc și a vorbit despre dumnezeiescul Prunc că va ajunge chiar și la iad să dea tuturor celor legați iertare, orbilor vedere și nu va vorbi ca alții. Și, întorcându-se la Maria, Mama lui Iisus, a proorocit: „Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va ridica împotriviri. Și prin sufletul tău, o, Maică, fără de moarte, va trece sabie, când vei vedea pe Fiul tău bătut în cuie pe cruce, ca să se descopere gândurile din multe inimi, întru iertarea păcatelor lor”. Iar noi, înțelegând această proorocie, îi cântăm Preacuratei:
Vino, Maică și Fecioară, care, întru nașterea ta feciorească, nu ai simțit durerile nașterii;
Vino, Maica Mielului și a Păstorului, care vei suferi dureri înfricoșătoare lângă Crucea Fiului tău;
Vino, bucuria noastră, care, împreună cu Fiul tău pătimind, cu toată lumea te vei bucura de arătarea Slavei Sale;
Vino, mângâiere în necazuri, care fiind încercată precum aurul în foc, ești grabnic ajutătoare celor ce sunt ispitiți;
Vino, cea preaveselă, care ai vrut să o bucuri pe Eva, cea care a adus femeilor mâhnire;
Vino, preaslăvită, care ai dorit ca prin durerile tale să eliberezi lumea de toate durerile;
Vino, Fecioară, mai cinstită decât toată făptura, care prin nașterea ta ai înnoit toată zidirea cea văzută;
Vino, Maică mai sfântă decât toți sfinții, care prin întâmpinarea ta ai unit pe îngeri cu oamenii;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 9-lea

Toată firea îngerilor s-a minunat de marea coborâre a lui Dumnezeu față de om zicând: minune preaslăvită, neînțeleasă și nespusă vedem astăzi, că Cel ce l-a făcut pe Adam încape în brațele bătrânului. Pline sunt marginile lumii de mila Lui, plină este făptura de lauda Lui, plină este omenirea de îngăduința Lui. Cele cerești, cele pământești și cele de dedesubt sunt pline de bunătatea Lui, sunt pline de darurile și binefacerile Lui. Plin este cerul și pământul de slava Lui! Pentru aceasta, toate neamurile, bateți din palme cântându-I: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Grăitorul și văzătorul de Dumnezeu Simeon, deși a spus multe și a lăudat pe Preanevinovata Maică a lui Dumnezeu, care a născut lumii pe Dumnezeu Omul, Mântuitorul sufletelor noastre, totuși nu a putut să o laude cu vrednicie pe aceea pe care mințile cele mai presus de lume nu se pricep să o cânte. Totuși, cuprins de iubire a slăvit-o zicând: Preasfântă și minunată cămară a lui Dumnezeu, tu ești începutul și sfârșitul prăznuirii noastre. Tu ne-ai răsărit Lumina Soarelui ne-ai deschis izvorul iubirii de oameni a Fiului tău. Pomenirea ta este mai presus de orice cuvânt și mărirea ta întrece neputința noastră. Te rugăm, pomenește-ne neîncetat pe noi, cei ce te lăudăm și îți cântăm:
Vino, bucuria noastră nesfârșită, care ai arătat lumii întregi bucuria lui Hristos;
Vino, dulceața noastră cea pururea fericită, care ții în mâinile tale focul dumnezeirii;
Vino, lumină pururea strălucitoare, care ai luminat biserica lumii vechi cu lumina harului;
Vino, făclie nestinsă, care întru întâmpinarea ta ai luminat sufletele credincioșilor cu lumina lui Hristos;
Vino, că porți cu mâinile Focul Ceresc, ca prin tine să se aprindă în locul cel sfânt frumusețea și sfințenia;
Vino, lumină neînserată, că ai născut în chip nestricat, fiind pururea Fecioară, ca prin tine să se vestească mântuirea până la marginile pământului;
Vino, chivot însuflețit și dumnezeiesc, că prin tine se arată întregii lumi harul cel mare și mântuitor;
Vino, cortul lui Dumnezeu și al oamenilor, că prin tine Dumnezeul dumnezeilor împărățește în Sion peste toți oamenii;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 10-lea

Propovăduitoare a mântuirii s-a arătat Ana, cea insuflată de Dumnezeu, că nu se depărta de biserica Domnului, slujind ziua și noaptea în post și în rugăciuni. Aceasta ieșind cu Dreptul Simeon în întâmpinarea Pruncului Iisus, a mărturisit că acesta este Ziditorul cerului și al pământului. Și îmbrățișând pe Hristos, L-a sărutat și Duhul S-a sălășluit întru ea și a grăit: „Tu ești Dumnezeu și Fiul Omului, Fiul împărăției și al umilinței. Tu auzi și taci, vezi și ești nevăzut, ești pretutindeni și ascuns”. Și a grăit și alte proorocii despre Pruncul adus, pentru cei ce așteptau izbăvirea în Ierusalim cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Împărate Preaveșnic și Cuvântul lui Dumnezeu, Tu acum în trup Te-ai arătat lumii întregi, ca un Prunc în biserică, purtat în brațe de Fecioara Maria, Maica Ta, ca să petreci cu oamenii și celor ce sunt din Adam să le vestești mântuirea. Adevărul Tău S-a pogorât din cer, mila Ta ne-ai trimis-o nouă și harul Tău împărățește pe pământ pentru că ai venit să cauți și să-i mântuiești pe cei pierduți. Pentru aceasta pe nimeni nu îndepărtezi, de la nimeni nu Te întorci, precum s-a întâmplat cu Uza, de demult, când s-a atins de chivotul Legământului Tău și a fost lovit de moarte. Acum însă desfrânata Îți cade la picioare și devine neprihănită, cea cu scurgerea de sânge se atinge de Tine și se vindecă, vameșii și păcătoșii stau împreună cu Tine și se fac prietenii Tăi, căci ai chemat la Tine pe toți cei trudiți și împovărați. Pentru aceasta cu bucurie și noi Te întâmpinăm și Îți cântăm așa:
Vino, o, Hristoase, împăratul tuturor, și scoală-Te întru întâmpinarea, noastră;
Vino, Iisuse, Doctorul inimilor noastre, și ieși întru ajutorul și mântuirea noastră;
Vino, Păstorul nostru Cel bun, Care Te-ai întrupat să cauți oile pierdute, și caută-ne și pe noi cei rătăciți;
Vino, Mângâietorule bun, Care ai căutat și ai găsit drahma cea pierdută, și află și sufletele oamenilor pierduți;
Vino, Atotbunule și Iubitorule de oameni, și ne primește și pe noi în brațele Tale părintești;
Vino, Atotmilostive și Îndurate, și ne sălășluiește și pe noi în cămările Tale cerești;
Vino, Mângâietorul celor întristați, ca să ne aperi și să ne cârmuiești pe noi, cei ce plutim pe marea acestei vieți deșarte;
Vino, Mântuitorul celor rătăciți, mântuiește-ne și ne scoate pe noi, cei ce ne înecăm în viforul păcatului;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 11-lea

Cântare de umilință au adus arătării Tale, Hristoase, purtătorul de Dumnezeu Simeon și dreapta Ana, arzând cu duhul și propovăduind cu buze de bucurie venirea Ta în lume tuturor celor ce așteptau izbăvirea. Iar cărturarii și fariseii, auzind astfel de mărturisiri despre Prunc, s-au mâniat și mai mult, l-au învinuit pe Zaharia, ca pe un vădit călcător de lege, că pe Maria a așezat-o în locul unde ședeau fecioarele, pentru care îndată l-au și ucis cu pietre. Iar Pruncul Iisus a fost dus în Egipt, din pricina lui Irod, ca și acolo, spre mărturie veșnică, Domnul să fie cunoscut egiptenilor și să I se aducă jertfă, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Lumină spre descoperirea neamurilor ai fost, Hristoase, Soarele dreptății, pe nor purtat, precum Simeon astăzi a proorocit că vei fi începătură de nou har, din Egipt și până la marginile lumii, că Tu ești Izvorul Vieții și Lumina oamenilor, pentru că lumina luminează întru întuneric și întunericul nu o cuprinde. Cu această lumină a dumnezeirii Tale luminează și întunericul sufletelor noastre, pentru ca toți să aprindem în inimă lumina virtuților și împreună cu Simeon și cu Ana să-Ți cântăm Ție și Preasfintei Maicii Tale unele ca acestea:
Vino, Iisuse, Lumina lumii, pentru ca în lumina Sfinților Tăi să ne luminezi pe noi;
Vino, Hristoase Mântuitorule, Care locuiești întru Lumina cea nepătrunsă, pentru ca în lumina Feței Tale să ne îndumnezeim;
Vino, Soarele Dreptății, pentru ca în zilele Tale să strălucească adevărul și pacea pe pământ;
Vino, Lumină Sfântă, pentru ca să ajungă în inimile noastre focul credinței și iubirii Tale;
Vino, Împărate ceresc, pentru ca binecuvântată și prealuminată să fie venirea Ta;
Vino, Ziditorule și Stăpâne, pentru ca având aprinsă făclia curăției să ieșim întru întâmpinarea Ta;
Vino, Lumină lină și neînserată, pentru ca în liniște și în pace să trăim toate zilele vieții noastre;
Vino, Fiule Unule Născut al lui Dumnezeu și Cuvinte, pentru ca întru bucurie și frică să lucrăm a noastră mântuire;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 12-lea

Vechea biserică a legii cu nou har s-a umplut, când ai intrat într-însa, Hristoase, ca un Prunc purtat în brațe, ca să se plinească proorocia lui Agheu: „Va veni Cel dorit de toate neamurile și voi umple de slavă templul acesta și slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi și în locul acesta voi împărți pacea”. Pentru aceasta să se înfrumusețeze cu lumina Ta Dumnezeiască și Biserica noastră ce se gătește să Te primească luminat ca pe un Mire, iar pe noi ne învrednicește în curăție să ieșim întru întâmpinarea Ta și cu veselie să-Ți cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând, o, Maica lui Dumnezeu, venirea întru întâmpinarea ta a întregii lumi în Biserica Domnului, lăudăm nespusa ta curăție feciorească, ne închinăm Soarelui Dreptății, Hristos, Ce a răsărit dintru tine, Îl privim împreună cu Simeon și Îl primim în brațele noastre. Împreună cu Ana mărturisim dumnezeirea Lui, cu Iosif Îi aducem în dar doi pui de porumbel, adică sufletul și trupul nostru, și precum fecioarele înțelepte, luminat înfrumusețăm candelele sufletelor noastre și făclii aprinse de fapte bune lui Hristos, Lumina cea Adevărată, Ce S-a arătat lumii, Îi dăruim, iar astăzi, împletind precum florile coroană de cântări, îți aducem aceste laude:
Vino, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca sub acoperământul Fecioriei Tale să ne păzești pe noi întru curăție și feciorie;
Vino, palat purtător de Lumină al Stăpânului, ca prin darul tău să ne faci pe noi locaș al Duhului Sfânt;
Vino, Fecioară mai luminoasă decât dimineața, ca să fim și noi fii ai zilei până la sfârșitul vieții;
Vino, soare care porți pe Tatăl Luminii, ca și pe noi să ne luminezi cu darul tău;
Vino, sfântă slujitoare a măreței taine, ca să ne înveți a sluji cu sfințenie pe Fiul tău și Dumnezeu;
Vino, bună ajutătoare a toată lumea, ca să ne păzești nevătămați de lume, de trup și de diavol;
Vino, o, Fecioară Marie, ca să luminezi sufletele noastre întunecate de patimi;
Vino, o, pruncă minunată, ca să călăuzești spre mântuire această lume orbită de păcate;
Vino, Preacurată, Domnul este cu tine și prin tine împreună cu noi!

Condacul al 13-lea

O, întru tot cântată Maică și Fecioară, care ai adus în locul cel sfânt al sfinților pe Cuvântul cel mai presus decât toți sfinții, întru întâmpinarea noastră și pentru mântuirea lumii; primește această rugăciune a noastră, acoperă-ne și ne păzește pe noi de tot necazul și întristarea și ne izbăvește de toate cursele vrăjmașului. Tu, cea fără de prihană, ceea ce ești ușă dumnezeiască, deschide-ne nouă, celor ce dorim mântuirea, ușile cerești, ca, izbăvindu-ne prin tine de veșnica muncă, să cântăm întru Întâmpinarea Domnului în văzduh: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Cetele cerești, plecate spre pământ…, Condacul 1: Astăzi aleasa Maică merge acum de la Betleem la Ierusalim…, și aceste rugăciuni:

Icosul 1

Cetele cerești, plecate spre pământ, văd pe Cel Unul Născut, pe Făcătorul lor și Stăpânul a toată făptura, în brațele feciorești ale Maicii celei neispitite de bărbat, mergând la Ierusalim, purtat ca un Prunc, și bucurându-se, cântă Lui și Împărătesei Fecioare laudă de sărbătoare:
Vino, Împăratul cerului și al pământului, în cetatea Marelui Împărat, Sionul cel sfânt;
Vino, Dumnezeule Preaînalt, din înălțimile cerești în biserica pământească și făcută de mâini;
Vino, Fiule Unule Născut, și Te sălășluiește cu oamenii pe pământ;
Vino, Mielul Cel nevinovat și dumnezeiesc, să Te aduci Domnului, Cel din ceruri;
Vino, Preacurată Porumbiță, Mireasă fără de bărbat, a Sfântului Duh;
Vino, Mielușea neîntinată, Maica neprihănită a Mielului Hristos;
Vino, Pruncă de Dumnezeu aleasă, Fiica cea preadorită a lui Dumnezeu Tatăl;
Vino, Împărăteasa Cerului, Stăpâna cea bună a întregii lumi;
Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

Condacul 1

Astăzi aleasa Maică merge de la Betleem la Ierusalim, iar dumnezeiescul Prunc Iisus în brațele ei ca un nor ușor este purtat. Iar noi, nevrednicii, întâmpinând pe Împăratul Slavei și pe Maica Fecioară Preasfântă, împreună cu bătrânul Simeon cântăm celei binecuvântate: Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

Rugăciunea întâi, către Domnul nostru Iisus Hristos

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule Unule Născut și Cuvântul lui Dumnezeu, Care mai înainte ai fost văzut de prooroci, ca prin oglindă, în ghicitură și mai pe urmă, în aceste zile, Te-ai născut nestricat cu trupul din Preasfânta Fecioară Maria și în a patruzecea zi, în locul cel sfânt, întru întâmpinarea întregii lumi, Te-ai arătat ca Prunc, purtat în brațele Dreptului Simeon pentru mântuirea tuturor celor din Adam! Cât de proslăvită și de prealuminată este aducerea Ta în brațele Născătoarei de Dumnezeu în biserica Domnului și Întâmpinarea Ta de către bătrânul Simeon. Astăzi cerurile se veselesc și pământul se bucură de venirea Ta, Dumnezeule, de venirea Dumnezeului și Împăratului nostru. De demult Moise s-a urcat în munte ca să vadă slava Ta, dar nu a putut să-Ți vadă fața Ta, pentru că i-ai arătat doar spatele. În această zi prealuminoasă a întâmpinării Tale, Tu Te-ai arătat pe Tine Om, strălucind de nespusă dumnezeiască Lumină, ca împreună cu Simeon să Te vedem față către față, să Te pipăim cu mâinile și să Te primim în brațele noastre ca să Te cunoaștem pe Tine ca Dumnezeu venit în trup. Pentru aceasta proslăvim nespusă coborârea Ta și marea Ta iubire de oameni, că prin venirea Ta ai dăruit acum bucurie cerească neamului omenesc căzut de demult în păcat. Că Tu prin dreapta Ta judecată ai izgonit pe strămoșii noștri din raiul desfătării în lumea aceasta, iar acum ne-ai miluit și iarăși ne-ai deschis locașurile cerești și ai prefăcut plânsul nostru întru bucurie, iar Adam nu se mai rușinează pentru neascultare și nici nu se va mai ascunde de la fața Ta, fiind chemat de Tine, pentru că Tu ai venit acum ca să iei asupră-Ți păcatele lui, să-l speli cu sângele Tău și să-l îmbraci pe el, gol fiind, în haina mântuirii, în podoaba veseliei și să-l înfrumusețezi pe el, ca pe un mire. Iar pe noi, pe toți, care prăznuim dumnezeiasca Ta întâmpinare, învrednicește-ne ca împreună cu fecioarele înțelepte să Te întâmpinăm pe Tine, Mirele nostru Ceresc, cu candelele credinței și curăției aprinse să privim cu ochii credinței dumnezeiasca Ta față, să Te purtăm în inimi, în toate zilele vieții noastre, ca să ne fii nouă Dumnezeu și noi să fim poporul Tău. Iar în slăvita și înfricoșătoarea zi a venirii Tale, când toți sfinții vor ieși în văzduh pentru marea Ta întâmpinare, învrednicește-ne și pe noi să Te vedem, și astfel pururea cu Domnul vom fi. Slavă milosârdiei Tale, slavă Împărăției Tale, slavă purtării Tale de grijă, Unule iubitorule de oameni, că a Ta este împărăția și puterea și slava, împreună cu Cel fără de Început al Tău Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua, către Preasfânta Stăpâna noastră Născătoare de Dumnezeu

O, Preasfântă Fecioară, care strălucești prin curăție cerească, porumbiță preablândă, mielușea neprihănită, ajutătoare bună a lumii, Maica lui Hristos Dumnezeul nostru, tu ești începutul și mijlocul și sfârșitul bucuriei noastre de acum, că dintru tine a strălucit Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeul nostru, pe Care L-ai adus în sfintele tale brațe în a patruzecea zi, în locul cel sfânt, întru întâmpinarea noastră și spre bucuria și mântuirea întregii lumi. Pentru aceasta te fericim și te proslăvim, pentru că tu ești cortul lui Dumnezeu și prin tine S-a sălășluit între noi, pentru ca să fim poporul Lui. Tu ești ușa cerească vestită de Iezechiel, prin care iarăși ni s-a deschis intrarea în locașurile raiului. Tu ești scara cea înaltă văzută de Iacob, prin care Dumnezeu S-a pogorât pe pământ. Tu ești pod care duce de pe pământ la cer. Pentru aceasta te rugăm să privești spre noi, ca ceea ce ai intrat în locul cel sfânt purtând pe mâini Focul Dumnezeiesc, binecuvântată. Cu focul rugăciunii tale să arzi focul patimilor noastre, ca să ne izbăvim de focul cel veșnic al gheenei. În locul cel sfânt ai venit pentru curățirea cea după lege, ție netrebuindu-ți curățire, Fecioară Curată, și prin aceasta învață-ne cumse cuvine a ne păzi în neprihănire și curăție și cum să purtăm nevoința fecioriei, că tu, fiind mai presus decât Heruvimii, ai venit la biserică, laolaltă cu  femeile necurate. Tu, o, Maică Preasfântă, însăți fiind biserica lui Dumnezeu care ai adus la biserica legii pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, învrednicește-ne și pe noi să iubim mai mult în lumea aceasta bisericile Fiului tău, să le cercetăm în toate zilele vieții noastre, acolo să vedem frumusețea Domnului, pentru că mai bine este să petrecem o zi în curțile Domnului, decât să locuim în locașurile păcătoșilor. Dăruiește-ne și nouă, Preacurată, precum lui Simeon, să purtăm neosândiți, în brațele inimii noastre, pe Fiul tău și Dumnezeul nostru, ca să fim părtași pururea Preacuratului Său Trup și Sânge, și ajută-ne să ne păzim în frica lui Dumnezeu și să nu întinăm biserica trupului nostru. Și așa întâmpinând totdeauna, o, Maica lui Dumnezeu, pe Fiul tău în inimile și în sufletele noastre, să ne învrednicim prin rugăciunile tale să dobândim și acea întâmpinare în văzduh a Domnului și așa vom slăvi și vom cânta împreună cu toți sfinții pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Apoi se face otpustul.

Acatistul Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur – 30 ianuarie

sf-trei-ierarhi-5

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,
şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,
şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Troparul Sfinților Trei Ierarhi, glasul al 4-lea:

Ca cei ce ați fost întocmai la obicei cu Apostolii și lumii învățători, rugați-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă.

Condacul 1

Pe apărătorii și luminătorii Bisericii creștinești, pe învățătorii cei mari și înfrânătorii zâzaniilor diavolești, pe surpătorii eresurilor, pe stâlpii cei neclintiți ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor și întocmai cu apostolii, și ai lumii învățători, pe marele Vasile cel cu dumnezeiască minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; și pe Ioan, luminătorul a toată lumea, să-i lăudăm credincioșii din toată inima și să le cântăm: Bucură-te, treime de arhierei mult-lăudată!

Icosul 1

Cine este destoinic a-și deschide buzele și a-și mișca limba, spre a o lăuda, cum se cuvine pe această treime de arhierei? Însă, deși nu vom putea face aceasta, totuși nu putem tăcea și îi aducem aceste laude:
Bucurați-vă, aleșii Sfintei Treimi, flori mirositoare ale grădinii celei nestricăcioase;
Bucurați-vă, îngeri pământești și oameni cerești;
Bucurați-vă, marilor arhierei cei luminați la minte de Sfânta Treime;
Bucurați-vă, că ați covârșit firea omenească cu darurile cele multe;
Bucurați-vă, stâlpi neclintiți ai Biserici;
Bucurați-vă, credincioase slugi ale Sfintei Treimi;
Bucurați-vă, mărgăritare strălucite ale Bisericii lui Hristos;
Bucurați-vă, cei mai destoinici luminători ai pământenilor;
Bucurați-vă, apărătorii dreptei credințe în Hristos;
Bucurați-vă, surpătorii eresurilor și îndreptătorii adevăratelor învățături;
Bucurați-vă, cârmuitorii Bisericii și pomi luminați roditori ai fructelor celor mai alese;
Bucurați-vă, treime de arhierei mult-lăudată!

Condacul al 2-lea

Pe acești trei mari ierarhi ai Bisericii lui Dumnezeu Cel slăvit în Sfânta Treime se cuvine să-i cinstim ca pe unii ce au primit de la Dumnezeu mari daruri și aleși talanți: pe Vasile, cel ce a rușinat păgânătatea împăratului Iulian apostatul, cel ce a mustrat pe împăratul Valent arianul, cel ce a înfricoșat pe eparhul ce nedreptățise la judecată pe o văduvă săracă, și a botezat pe evreul Ioasaf cu toată casa lui; pe Grigorie, mare ritor și vrednic patriarh al Bisericii Constantinopolului, cel ce a întrecut cu înțelepciunea pe toți cei mai învățați din timpul acela; și pe Ioan Gură de Aur, cel ce cu învățăturile sale a covârșit pe cei mai luminați și mai aleși grăitori ai lumii. Se cuvine să-i lăudăm și să zicem lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Multă nevoință având, Sfinte Ierarhe Vasile, pentru credința dreptslăvitorilor creștini, ai mustrat cu îndrăzneală pe împăratul Valent, pentru că a îmbrățișat învățătura eretică a lui Arie, luând multe biserici ale dreptslăvitorilor și prefăcându-le în biserici ariene. Tu, sfinte, n-ai putut suferi purtarea acestui împărat, iar noi, pentru tăria credinței tale și îndrăzneala ce ai avut, te întâmpinăm cu aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, Ierarhe Vasile, apărătorule și întăritorule al învățăturii Sfintei Treimi;
Bucură-te, înalt și luminat cugetător al teologiei;
Bucură-te, albină, care ai adunat din învățăturile timpului aceluia toată mierea învățăturilor dreptmăritoare;
Bucură-te, furnică muncitoare, care necontenit ai adunat la sânul Bisericii hrana învățăturilor dumnezeiești;
Bucură-te, izvor de apă limpede, răcoritoare și dătătoare de viață a explicării Evangheliei lui Hristos;
Bucură-te, căci cu acele ape ai adăpat poporul dreptcredincios;
Bucură-te, paharul curăției cel plin de curată băutură;
Bucură-te, gura înțelepciunii ce spulberă hulele ereticior;
Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, mustrătorule al împăraților Iulian și Valent;
Bucură-te, mare ierarhe al lui Hristos, Vasile!

Condacul al 3-lea

Patria ta, Sfinte Ierarhe Vasile, a fost Pontul, născut din părinți temători de Dumnezeu, Vasile și Emilia. Crescut în învățături adevărat creștinești, ai străbătut tot felul de înțelepciune, dobândind de la Dumnezeu vrednicia arhierească, pentru care ai mulțumit în tot timpul lui Dumnezeu, cântându-I laude: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Păstorind Biserica și poporul creștinesc totdeauna cu vrednicie și cu dreptate ai fost la Soborul al doilea, ce s-a ținut în Constantinopol, mare apărător al dreptei credințe. Tăind și sfâșiind cu sabia duhului toate învățăturile eretice, ai dovedit că în adevăr ești un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos și un mare ierarh vrednic de numele de cuvântător al lui Dumnezeu Cel slăvit în Sfânta Treime: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh-Dumnezeu; pentru care toți te cinstim cu aceste laude:
Bucură-te, Părinte Ierarhe Grigorie, mintea cea prea lăudată a dreptei credințe;
Bucură-te, lumină strălucitoare care luminezi cu învățăturile tale toată lumea creștinească;
Bucură-te, lumină strălucitoare care luminezi lumea cu limba ta cea bine-grăitoare și care îngrădești cu muțenie limbile celor bârfitori;
Bucură-te, plugarule ce ari cu plugul gurii tale inimile, spre a da roade bune lui Hristos;
Bucură-te, arătătorule al adevăratului Dumnezeu, Cel lăudat în Sfânta Treime;
Bucură-te, căci cu praștia dumnezeieștilor tale cuvinte ai spulberat neghina eresurilor;
Bucură-te, bunule păstor, care ai păscut oile cele cuvântătoare în livada credinței Sfintei Treimi;
Bucură-te, organ dulce glăsuitor și alăută bine alcătuită;
Bucură-te, fluier cuvântător și vioară dulce răsunătoare;
Bucură-te, stea prealuminoasă, ce luminezi toată lumea cu învățăturile dogmelor creștinești;
Bucură-te, îndulcitorul inimilor credincioșilor;
Bucură-te, mare ierarhe și teologule Grigorie!

Condacul al 4-lea

Înțelepciune de sus având, Sfinte Ierarhe Grigorie, te-ai suit pe scaunul cel mai înalt al patriarhilor marii cetăți a împăratului Constantin, de unde ai păscut oile cele cuvântătoare întru cuviință și dreptate. Luminat și împodobit fiind cu tot meșteșugul cuvântării de Dumnezeu, ai întrecut pe toți ritorii de atunci și ai lăudat în toată viața ta pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ca un înger sau arhanghel stai înaintea Sfintei Treimi, Părinte Ioane Gură de Aur, ca cel ce din pruncie ai cunoscut mai bine decât mulți bătrâni pe singurul adevăratul Dumnezeu și te-ai îndeletnicit cu adevăratele și sfintele învățături creștinești, ajungând a cunoaște toată filosofia și toate științele celor mai învățați dascăli ai vremii aceleia. Pentru că ai lăudat și ai preaslăvit în tot timpul vieții tale pe Bunul Dumnezeu, noi îți aducem aceste laude:
Bucură-te, că te-ai născut din părinți binecredincioși, Secund Stratilatul și Antuza, vrednica ta mamă;
Bucură-te, că din fragedă vârstă ai fost dat la învățătura științelor, având dascăli pe Libanie și Andragatie;
Bucură-te, că în puțină vreme pe toți semenii tăi i-ai ajuns și i-ai întrecut cu învățăturile;
Bucură-te, cel ce ai primit Sfântul Botez cu mare bucurie, aducând la dreapta credință și pe mulți alții;
Bucură-te, că pe Antimie filosoful l-ai dovedit în învățături, spre uimirea tuturor;
Bucură-te, că și el îndată a cerut Sfântul Botez;
Bucură-te, că episcopul Atenei, auzind că tu ai făptuit întoarcerea lui Antimie, mult s-a bucurat;
Bucură-te, că poporul creștinilor a lăudat pe Dumnezeu pentru faptele tale cele bune;
Bucură-te, că de patriarhul Antiohiei, Meletie, ai fost ridicat la rangul preoției;
Bucură-te, că și hirotonia de diacon, și de preot le-ai primit cu multă smerenie;
Bucură-te, cel care cu sorții episcopilor și cu voința împăratului Arcadie ai fost chemat la scaunul cel mai înalt al Patriarhiei Constantinopolului, după moartea patriarhului Nectarie;
Bucură-te, mare ierarhe Ioane Gură de Aur!

Condacul al 5-lea

După moartea părinților tăi, sfinte, toată averea rămasă ție împărțind-o la săraci, robilor dându-le libertate și rudele lăsând, ai slujit Domnului ziua și noaptea. Ca monah în mănăstire, ca cleric, diacon, preot, arhiereu și patriarh ostenindu-te mult, ai scris cărți despre preoție, despre bunătate și blândețe, despre smerenie și milostenie, despre pace, adevăr și dreptate, toate pline de dovezi, întărindu-le cu însăți viața cea aspră ce ai dus; pentru aceea noi, minunându-ne de răbdarea și de umilința ta, îndrăznim a te lăuda și a cânta cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Ca niște albine zburătoare ați umblat în grădina Scripturilor credinței, voi trei mari ierarhi ai lui Hristos, adunând miere din tot felul de flori, pe care ați pus-o înaintea tuturor credincioșilor spre îndulcire, povățuindu-i la pocăință, descoperindu-le și explicându-le dogma Sfintei Treimi, cea unită în ființă, dar despărțită în Ipostasuri. Pentru aceasta noi, creștinii, vă rugăm să primiți aceste cântări de laude:
Bucurați-vă, marilor arhierei, despărțiți cu trupurile, dar uniți cu duhul;
Bucurați-vă, raze strălucitoare ale lui Hristos soarele dreptății, Cel ce a luminat toată lumea cu învățăturile Sale;
Bucurați-vă, părinți vrednici ai Bisericii creștinești, ce ați fost la un obicei cu apostolii;
Bucurați-vă, râuri cu ape răcoritoare, ce ați adăpat țarinile sufletelor creștinilor cele însetate de adevăratele învățături;
Bucurați-vă, trei ierarhi lăudați de toți cei ce cred într-un Dumnezeu slăvit în Sfânta Treime;
Bucurați-vă, organe bine-glăsuitoare ale Bisericii lui Hristos Dumnezeului nostru;
Bucurați-vă, slugi alese, care ați înmulțit talanții cei dați vouă de Domnul Hristos spre păstrare;
Bucurați-vă, că ușile cerești vouă vi s-au deschis;
Bucurați-vă, doctori iscusiți aleși de Dumnezeu spre a vindeca bolile sufletești ale creștinilor celor slabi în credință;
Bucurați-vă, luminătorii lumii, cei împodobiți de Dumnezeu cu vrednicia arhierească;
Bucurați-vă, albine adunătoare de tot felul de învățături, din grădina Sfintei Scripturi;
Bucurați-vă, treime de arhierei mult-lăudată!

Condacul al 6-lea

Propovăduitori și stâlpi întăritori ai Bisericii lui Hristos și ai poporului creștinesc ați fost, Sfințior Trei Ierarhi. Învățând și povățuind pe toți creștinii adevărata credință, înfruntând pe cei ce căutau să semene neghine eretice în ogoarele inimilor dreptslăvitorilor creștini, ați lovit cu praștia cuvintelor voastre în toate învățăturile cele potrivnice, înălțând fruntea dreptei credințe și cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Prin curăția vieții tale celeii asemenea îngerilor te-ai ridicat la dumnezeiești înălțimi și, străbătând cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care, ca pe cel mai prețios odor, le-ai lăsat Bisericii ca pe o comoară scumpă și nejefuită, Vasile. Pentru aceasta te rugăm să primești de la noi nevrednicii laudele acestea:
Bucură-te, lauda cea strălucită a arhiereilor;
Bucură-te, dumnezeiescule învățător al dogmelor;
Bucură-te, următorul cel credincios al apostolilor;
Bucură-te, stâlpul cel prealuminat al Bisericii;
Bucură-te, al Treimii ager și osârdnic apărător;
Bucură-te, arătătorule luminat al celor cerești;
Bucură-te, ocârmuitorul corabiei celei duhovnicești;
Bucură-te, îndreptătorul celor chemați la vrednicia preoțească;
Bucură-te, luminătorule ceresc al celor îmbrăcați cu darul arhieriei;
Bucură-te, preaînțeleptule povățuitor al pustniciei;
Bucură-te, cel ce trezești pe cei păcătoși la pocăință;
Bucură-te, mângâietorul celor ce adorm în dreapta credință;
Bucură-te, mare Ierarhe Vasile!

Condacul al 7-lea

Prin Vasile cel Mare, trâmbița cea dulce glăsuitoare, care a cântat în Biserica arhiepiscopală a Cezareii din Capadocia laudele cuvenite lui Hristos Dumnezeului nostru, învățând pe toți dogmele Sfintei Treimi și lăsând Bisericii bogății alese și scumpe, din care și noi împărtășindu-ne, aducem lui Dumnezeu laude și cântări: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Deschizând cu dumnezeiască cuviință Scripturile, ai scos din ele învățături temeinice, Sfinte Grigorie, îndulcind cu ele inimile credincioșilor cu adevărat, mai mult decât mierea, și ai învățat pe toți creștinii a se închina Treimii întru o unime și unimii în Treime. Pentru aceasta și noi te cinstim cu aceste laude:
Bucură-te, Ierarhe Grigorie, înălțimea dumnezeieștilor daruri ale lui Hristos, Dumnezeului nostru;
Bucură-te, cald propovăduitor al dumnezeiescului dor;
Bucură-te, izvorul cuvântării de Dumnezeu și râul cel limpede al înțelepciunii;
Bucură-te, fluier păstoresc, ce ai biruit trâmbițele ritorior;
Bucură-te, cercetătorul adâncului, care ai dobândit frumusețile vorbelor;
Bucură-te, privighetorule al darului și gura cea înaltă a duhului;
Bucură-te, păzitorul turmei celei cuvântătoare a lui Hristos;
Bucură-te, smulgătorul neghinelor eretice și vânătorul lupilor îmbrăcați în piei de oaie;
Bucură-te, semănătorul cel minunat al dogmelor;
Bucură-te, izgonitorul celor defăimători de Dumnezeu;
Bucură-te, că chipul Mântuitorului Hristos l-ai avut în toată viața ta înaintea ta;
Bucură-te, mare ierarhe și teologule Grigorie!

Condacul al 8-lea

De Dumnezeu grăitorule, Sfinte Ierarhe Grigorie, pe limbile cele veninoase și vătămătoare ale ereticilor pornite împotriva lui Dumnezeu le-ai ars cu duhul cuvântărilor gurii tale, grăind slava lui Dumnezeu; și cu scrisorile tale, însemnând ființa cea preaputernică a Sfintei Treimi Celei nevăzute, ai tăiat din rădăcină eresurile cele spinoase, luminat descoperind învățăturile cele dreptslăvitoare și cântând lui Dumnezeu laude: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Femeia eparhului Antiohiei, împreună cu soțul ei, era orbită de învățături eretice și căzând ea într-o boală grea și neputându-se vindeca de nimeni, auzind de tine, Sfinte Ioane, că faci semne multe și minunate, a rugat pe bărbatul său să o aducă la tine. Acela aducând-o, a lăsat-o la ușa bisericii, neîndrăznind ca eretic a o aduce înăuntru, rugându-se episcopului și ție, Sfinte Ioane, pentru a le da ajutorul vostru cel puternic. Deci ieșind, le-ai spus să lepede eresul și să primească adevărata credință; iar ei făgăduind, ai poruncit tu, sfinte, să aducă apă, rugând apoi pe episcop să toarne acea apă în chipul crucii peste ea și, îndată după turnare, s-a vindecat femeia ca și cum n-ar fi fost bolnavă. La această minune atât ei, cât și toți cei ce erau de față au preaslăvit pe Dumnezeu. Ereticii lepădându-se de învățăturile lor cele rătăcite și întorcându-se la adevărata credință, s-au numărat între dreptmăritorii creștini; iar noi îți aducem laudele acestea:
Bucură-te, Ioane Gură de Aur, tăbliță scumpă cu aur ferecată;
Bucură-te, organ dulce răsunător, de Dumnezeu insuflat;
Bucură-te, gura cea aleasă împodobită cu cuvinte de aur;
Bucură-te, îmbogățitorul Bisericii cu scrieri minunate și preascumpe;
Bucură-te, pierzătorul eresurilor elinești și evreiești;
Bucură-te, că femeia aceea, auzindu-te înalt vorbind, a fost luminată de Dumnezeu și te-a numit „Gură de Aur”;
Bucură-te, că puțul învățăturilor tale adâncit fiind, ai dat creștinilor funii minunate, ca să ajungă la apele învățăturilor tale;
Bucură-te, că de toate Bisericile ești numit „Gură de Aur“;
Bucură-te, tămăduitorul femeii eparhului;
Bucură-te, că te-ai asemănat Botezătorului Ioan cu numele și cu viața ta aspră;
Bucură-te, că și tu, Sfinte Ioane, ca și Ioan Botezătorul, ai predicat popoarelor pocăința;
Bucură-te, că și tu, ca și Ilie Tesviteanul, cu credința, cu rugăciunile și cu postul te-ai îndeletnicit în toată viața ta de 63 de ani;
Bucură-te, mare ierarhe Ioane Gură de Aur!

Condacul al 9-lea

În vremea preoției tale, sfinte mare ierarhe Ioane, predicând în biserică și înalt ritorisind, celor neînvățati erau neînțelese unele din cuvintele tale. Atunci o femeie din popor, care asculta cu mare evlavie învățăturile duhovnice ști, a ridicat glas în popor și a zis: „Învățătorule duhovnicesc, sau mai bine Gură de Aur, adâncă este apa puțului sfintelor tale învățături, dar funia minții noastre fiind scurtă, să ajungă la apă nu poate”; și de atunci tot poporul ți-a dat numirea de „Gură de Aur”; deci și noi, minunându-ne de darurile cu care Dumnezeu te-a împodobit, te lăudăm pe tine și lui Dumnezeu cântăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Împăratul Valent sprijinind pe arieni multe biserici ortodoxe le-a dat acelora, spre mâhnirea adevăraților creștini. Și pe tine, Sfinte Vasile, mult te-au amărât cu prigonirile, căci acest împărat, când a venit în Cezareea și tu l-ai întâmpinat cu pâine și sare, el a poruncit de ți-a dat fân din hrana cailor lui. Și tu, Sfinte Grigorie, fiind născut din oameni de bun neam și drepți, Grigorie și Nona, ai dobândit o creștere adevărat creștinească și ai răzbătut, ca nimeni altul, tot meșteșugul și știința învățăturilor, făcându-te tâlcuitor și dascăl lumii, cinstind cu cuvinte de laudă pe marele Vasile, pe tatăl tău, Grigorie, pe fratele tău Chesarie și pe sora ta Gorgonia, la înmormântările lor. Iar tu, Părinte Ioane Gură de Aur, ai dat sfaturi dumnezeiești poporului încredințat ție spre păstorie, dându-te pe tine singur pildă de nevoință, de cumpătare și de răbdare, mâncând deseori puțină zeamă de orz și dormind puțin, nu stând pe pat, ci deseori șezând pe scaun. Fiind ales și chemat la scaunul patriarhal din Constantinopol, ai mustrat pe Eudoxia împărăteasa, pentru că a răpit o vie a unei văduve sărace, ce se numea Calitropia, care striga cerându-și dreptul ei. Și tu, sfinte, ai sfătuit pe împărăteasă să nu fie lucrul străin luat cu sila; de care sfaturi ea neținând seama, a fost asemănată de tine cu Izabela, soția împăratului Ahav, și ți-ai atras mânia ei, exilându-te; dar ai fost adus iar pe scaun și a doua oară ai fost exilat prin mijlocirea unor episcopi invidioși, care se purtau mai mult silnicește decât creștinește. Deci noi, minunându-ne de viața voastră sfântă și de faptele voastre, ne sârguim a vă aduce laude bine meritate:
Bucură-te, Ierarhe Vasile, sprijinitorul și apărătorul binecredincioșilor creștini;
Bucură-te, curajosule mustrător al împăratului Valent, părtinitorul arienilor;
Bucură-te, cel ce ai suferit mânia împăratului pentru pâinea neagră cu care l-ai întâmpinat,
pentru că cu acelea se hrănea poporul;
Bucură-te, vrednicule ierarhe, mare îndreptător al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, Grigorie, care cu agera ta minte ai răzbătut toate științele și adâncurile filosofiei;
Bucură-te, că tu, sfinte, toate dogmele le-ai lămurit învățând pe toți creștinii adevărata teologie;
Bucură-te, cel ce ai fost dascăl de dreaptă învățătură tuturor creștinilor;
Bucură-te, cel ce ai lăudat pe marele Vasile, la moartea căruia ai plâns cu lacrimi de adevărată frăție;
Bucură-te, Ioane Gură de Aur, mustrătorul celor răpitori ai lucrului săracului asuprit și amărât;
Bucură-te, cel ce ai fost surghiunit de împărăteasa Eudoxia pentru asemănarea ei cu Izabela, soția lui Ahav;
Bucură-te, că ai suferit și pornirea cea răutăcioasă a unor episcopi nerecunoscători;
Bucură-te, Ioane, cel aspru prigonit și dus în exil tocmai în Armenia, unde ai fost chemat la ceruri de Domnul Hristos;
Bucură-te, mângâietorule al Episcopului Chiriac, cel asemenea exilat;
Bucură-te, treime de arhierei mult-lăudată!

Condacul al 10-lea

Mari învățători și deobște izbăvitori oamenilor și îndreptători ai obiceiurilor v-ați arătat, sfinților, înțelepți și împodobiți de Dumnezeu: Vasile cel Mare, cel ce arătat ai cuvântat cu înțelepciune tare și neschimbată, îngrozind pe eparhul și mustrând pe împăratul Valent; Grigorie Teologul, cel ce ai fost desfătarea limbii, dulceața auzului, mângâierea inimii și îngerească pâine de suflete hrănitoare; și Ioane Gură de Aur, râul darurilor celor duhovnicești, umplut până la vărsare, organ aurit al predicilor, al pocăinței, milosteniei, smereniei, umilinței, al privegherilor, al iubirii de aproapele și apărătorul celor asupriți și nedreptățiți. Noi, împreună cu voi, dorim a cânta lui Dumnezeu laude: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Darul lui Dumnezeu ți-a descoperit, Sfinte Vasile, faptele bune ale prezbiterului Anastasie, la care ai mers cu clerul arhiepiscopalei tale biserici, spre a cunoaște viața acestui vrednic preot, care viețuind într-un sat, cu femeia sa Teognia, petreceau viața lor întru curăție, socotită fiind ea, ca o țarină neroditoare; iar Anastasie a fost luminat de Dumnezeu și știind cu duhul că ierarhul său Vasile voiește să-l cerceteze, a zis soției sale: „Eu mă voi duce la câmp, să lucrez pământul, iar tu, sora mea, în ceasul al nouălea aprinzând lumânări, vei ieși întru întâmpinarea Sfântului Vasile, arhiepiscopul nostru”. Deci făcând Teognia așa cum zisese Anastasie, a întâmpinat pe Sfântul Vasile, care, cunoscând cu duhul că Anastasie este în casă, l-a chemat; și el, ieșind întru întâmpinarea sfântului și sărutându-i picioarele, i-a zis: „De unde mie aceasta, că a venit arhiereul Domnului la mine?”. Iar Sfântul Vasile i-a zis: „Bine că te-am aflat, să mergem în biserică și să facem dumnezeiasca slujbă”. Mergând toți în biserică, a poruncit Sfântul Vasile lui Anastasie să slujească Sfânta Liturghie, zicându-i: „Cu toate lucrurile tale cele bune, să ai și ascultare”. Și când slujea Anastasie, Sfântul Vasile și ceilalți care erau vrednici au văzut, în vremea înălțării sfintelor și înfricoșătoarelor Taine, pe Preasfântul Duh în chip de foc pogorându-Se și pe Anastasie înconjurându-l. De aceste fapte minunate noi mirându-ne, te întâmpinăm, Sfinte Vasile, cu aceste frumoase laude:
Bucură-te, Ierarhe Vasile cel luminat la minte de Dumnezeu;
Bucură-te, cunoscătorul vieții și al faptelor bune ale prezbiterului Anastasie;
Bucură-te, că după sfânta slujbă ai binevoit a fi ospătat în casa vrednicului preot;
Bucură-te, cel ce ai știut cu duhul că Teognia nu-i este lui soție, ci soră, și așa i-ai zis să o numească;
Bucură-te, sfinte, care ai cercetat într-un bordei, din casa lui Anastasie, pe un bolnav stricat de lepră, pe care îl îngrijeau preotul și sora lui;
Bucură-te, milostive, că și tu ai voit să slujești o noapte pe acel om bolnav, ce era deseori mânios și ocărâtor, spre a te face părtaș la plata dumnezeiască;
Bucură-te, că toată noaptea ai petrecut-o cu acel bolnav în bordei, stând în rugăciune, iar a doua zi pe bolnav l-ai scos din bordei întreg și sănătos;
Bucură-te, că Sfântul Efrem Sirul, rugându-se lui Dumnezeu, a avut o vedenie minunată: un stâlp de foc, al cărui cap ajungea la cer, și un glas din cer i-a zis: „Efreme, Efreme, în ce chip vezi pe acest stâlp de foc, în acest fel este Vasile”;
Bucură-te, că sfântul acesta Efrem, după vedenia aceasta, s-a dus la Cezareea Capadociei în ziua Arătării Domnului, cu un tălmaci, fiindcă el nu cunoștea grecește, și te-a văzut pe tine, Sfinte Vasile, mergând la biserică cu multă evlavie;
Bucură-te, că tu, sfinte, cunoscând cu duhul că Efrem Sirul este în biserică, ai poruncit arhidiaconului tău să se ducă să-l cheme la tine în sfântul altar;
Bucură-te, că acela se apăra prin tălmaci că nu ar fi el cel chemat, ci un altul poate; însă tu, sfinte, ai zis arhidiaconului: „Mergi și spune străinului monah: Doamne Efrem, vino și intră în sfântul altar, că te cheamă arhiepiscopul”; și apoi l-ai hirotonit diacon, zicându-i să spună ecteniile în limba grecească, ceea ce Efrem a îndeplinit;
Bucură-te, mare Ierarhe Vasile!

Condacul al 11-lea

Bună mireasmă lui Hristos făcându-te, Sfinte Ierarhe Vasile, toată lumea ai umplut de mirosul cel plăcut al Sfintei Evanghelii; și îmbrăcând veșmântul luminat al arhieriei, ai slujit cu toată vrednicia Biserica lui Hristos Dumnezeul nostru; iar noi, minunându-ne de viața ta cea îngerească, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Păstorind Biserica patriarhală a Constantinopolului timp de 12 ani până la Soborul al doilea, te-ai retras la moșia ta Arianz, unde ai petrecut o viață de sfințenie, până la vârsta de optzeci de ani, când Domnul te-a chemat din viața aceasta pământească la împărăția cea cerească și acolo te bucuri de ostenelile tale și de luptele ce ai avut pentru buna întărire a Bisericii lui Hristos, având mulțumirea că la retragerea ta de pe scaunul patriarhal ai lăsat numai o biserică eretică în Constantinopol, iar pe cele ce mai înainte fuseseră date arienilor le-ai readus la starea de mai înainte a dreptcredincioșilor. Deci noi, cinstind pomenirea ta, te lăudăm cu aceste cântări de laudă:
Bucură-te, Ierarhe Grigorie, mintea cea luminată de Dumnezeu;
Bucură-te, chimval răsunător în toată lumea a cuvintelor tale teologice;
Bucură-te, curățitorul și stârpitorul neghinelor eretice;
Bucură-te, plugarule, care ai arat pământurile sufletești ale creștinilor;
Bucură-te, semănătorule al grâului dumnezeiesc, care hrănește și satură omenirea creștină;
Bucură-te, adăpătorul celor însetați de apa cea vie a Sfintei Evanghelii;
Bucură-te, alăuta darului cea de Dumnezeu vestitoare;
Bucură-te, întăritorul cel adevărat al dogmelor părinților celor dreptcredincioși;
Bucură-te, cârmaci bine priceput al corabiei Bisericii creștinești;
Bucură-te, râu plin de apele darului;
Bucură-te, noule David, cel ce ai cântat laude alese lui Dumnezeu, Cel slăvit în Sfânta Treime;
Bucură-te, mare ierarhe și teologule Grigorie!

Condacul al 12-lea

Nou Samuel te-ai arătat, Sfinte Grigorie Teologule, cu curăția vieții tale și cu marea ta înțelepciune; împodobit fiind și cu darul oratoriei, ai fost ca un nou David cântând cu fluierul cel păstoresc al cuvântării de Dumnezeu, încât s-a putut spune despre tine că, dacă s-ar fi aflat vreo icoană și vreun chip împodobit, acela ai fi tu, Sfinte Grigorie; pentru care și noi cântăm lui Dumnezeu împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 12-lea

După atâtea veacuri trecute gândindu-ne și noi, Sfinte Ioane, la izgonirea ta de pe tronul patriarhal al Constantinopolului și citind cele scrise de tine episcopului Chiriac cel asemenea izgonit, ne mirăm de mintea ta cea luminată și de cuvintele de mângâiere scrise de tine acelui episcop, care pot sluji tuturor creștinilor la cazuri de necazuri și supărări. Tu, Sfinte Ioane Gură de Aur, ai scris episcopului Chiriac acestea: „Vino să-ți scot rana mâhnirii și să-ți risipesc negura cugetului. Furtuna ce a venit asupra Bisericii este amară și grea, iar corăbierii, neputând face nimic pentru încetarea furtunii, stau încremeniți, plâng, se tânguiesc, se roagă și așteaptă sau pieirea lor în valurile mării, sau încetarea
furtunii. Nu te mâhni, frate Chiriac, că eu, când am fost izgonit din Constantinopol, nu mă îngrijeam de nimic, că ziceam întru mine: de este voia împărătesei să mă izgonească, izgonească-mă. De va vrea să mă fierăstruiască, am pildă pe profetul Isaia. De va vrea să mă arunce în mare, îmi voi aduce aminte de profetul Iona. De îi este voia să mă bage în groapă, am pe Daniel băgat în groapa leilor. De va vrea să mă ucidă cu pietre, am pe Ștefan întâiul mucenic, ce a pătimit aceasta. De va vrea să-mi ia capul, am pe Ioan Botezătorul. De va vrea să-mi ia averea, de o am, s-o ia, căci gol am ieșit din pântecele mamei mele, gol mă voi și duce din viață. De aș fi plăcut oamenilor, nu aș fi sluga lui Hristos; iar proorocul David mă înarmează: Grăit-am mărturiile Tale înaintea împăraților și nu m-am rușinat”. Iar noi, citind aceste cuvinte, ne minunăm și-ți aducem aceste laude:
Bucură-te, minte înaltă de Dumnezeu insuflată;
Bucură-te, organ de aur ce ai cuvântat mai frumos decât toți înțelepții lumii;
Bucură-te, că în timpul surghiunului tău multe suferințe și amaruri ai avut;
Bucură-te, că de la Comane, unde ai fost îngropat, după 33 de ani, moaștele tale au fost aduse la Constantinopol;
Bucură-te, că nu ai voit a te lăsa ridicat până când împăratul Teodosie nu ți-a trimis epistola sa;
Bucură-te, că aducându-ți-se moaștele tale la Constantinopol, au fost întâmpinate de împăratul și de toți sfetnicii cei mai însemnați ai împărăției;
Bucură-te, că moaștele tale au fost duse în biserica Sfântului Apostol Toma;
Bucură-te, că de acolo au fost așezate în biserica Sfintei Irina, unde au fost puse pe tronul patriarhal;
Bucură-te, că de la biserica Sfintei Irina moaștele tale, fiind puse cu racla într-o caretă împăratească, au fost duse la biserica Sfinților Apostoli;
Bucură-te, că în acea biserică patriarhală moaștele tale au fost îngropate în sfântul altar;
Bucură-te, că un bolnav suferind de neputința încheieturilor, atingându-se de racla moaștelor tale, s-a izbăvit cu totul de boală;
Bucură-te, mare ierarhe Ioane Gură de Aur!

Condacul al 13-lea

Viața voastră cea sfântă, slujbele cele împodobite, cuvântările voastre cele mai alese și mai scumpe decât toate avuțiile lumii, scrierile voastre, ce sunt ca niște tezaure de cel mai mare preț, v-au făcut să fiți pentru toată lumea creștină cei mai vrednici de toată cinstirea și venerarea noastră, fiind luați de cei mai vrednici păstori ai Bisericii ca pilde de viață curată și sfântă, de mari și neîntrecuți luminători și apărători ai dreptei credințe, ai vieții celei nemateriale, ai suferințelor și asupririlor la care ați fost supuși de oameni cu cugete rele, ce nu vă puteau privi bine din cauza pornirii inimilor lor celor lacome și invidioase; dar voi, sfinților, pe toate le-ați suferit cu credință în Dumnezeu, cu înțelepciune, cu răbdare, cu postul, cu rugăciunile și cu viața voastră cea nematerială, pentru care noi, minunându-ne de tăria sufletelor voastre, îndrăznim a vă aduce laude, cântând cu voi lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Cine este destoinic a-și deschide buzele…, Condacul 1: Pe apărătorii și luminătorii Bisericii… și se face otpustul.

Icosul 1

Cine este destoinic a-și deschide buzele și a-și mișca limba, spre a o lăuda, cum se cuvine pe această treime de arhierei? Însă, deși nu vom putea face aceasta, totuși nu putem tăcea și îi aducem aceste laude:
Bucurați-vă, aleșii Sfintei Treimi, flori mirositoare ale grădinii celei nestricăcioase;
Bucurați-vă, îngeri pământești și oameni cerești;
Bucurați-vă, marilor arhierei cei luminați la minte de Sfânta Treime;
Bucurați-vă, că ați covârșit firea omenească cu darurile cele multe;
Bucurați-vă, stâlpi neclintiți ai Biserici;
Bucurați-vă, credincioase slugi ale Sfintei Treimi;
Bucurați-vă, mărgăritare strălucite ale Bisericii lui Hristos;
Bucurați-vă, cei mai destoinici luminători ai pământenilor;
Bucurați-vă, apărătorii dreptei credințe în Hristos;
Bucurați-vă, surpătorii eresurilor și îndreptătorii adevăratelor învățături;
Bucurați-vă, cârmuitorii Bisericii și pomi luminați roditori ai fructelor celor mai alese;
Bucurați-vă, treime de arhierei mult-lăudată!

Condacul 1

Pe apărătorii și luminătorii Bisericii creștinești, pe învățătorii cei mari și înfrânătorii zâzaniilor diavolești, pe surpătorii eresurilor, pe stâlpii cei neclintiți ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor și întocmai cu apostolii, și ai lumii învățători, pe marele Vasile cel cu dumnezeiască minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; și pe Ioan, luminătorul a toată lumea, să-i lăudăm credincioșii din toată inima și să le cântăm: Bucură-te, treime de arhierei mult-lăudată!

Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul – 7 Ianuarie

416032704_873349347818942_3284854004640402386_n

10458459_815498278461683_2696562692812603742_n

Troparul, glasul al 4-lea

Proorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-a dezlegat la mărita și cinstita nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește.

sfioanbotezatorulstpavelmtathos

Condac 1:

Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm: Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Icos 1:

Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane proorocule, că strălucind cu dumnezeiasca lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, și cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către tine așa:
Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;
Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;
Bucură-te, cădere de pierire demonilor;
Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;
Bucură-te, lumina necuprinsă de ochii omenești;
Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;
Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;
Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;
Bucură-te, prin care se luminează făptura;
Bucură-te, prin care se gonește necazul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 2:

Văzând toți prealuminata vedenia ta, proorocule, și noi zicem că preamăritul tău chip cu nepricepută înstrăinare nouă se arată, căci, atingându-te cu mana de creștetul Stăpânului, ai grăit așa: Aliluia!

Icos 2:

Înțelegere din buze întinate, cum este cu putință a lauda, numele tău, dumnezeiescule Ioane proorocule și cel mai întâi tuturor cetelor drepților? Ci rugăciune cu cântare aducem ție așa:
Bucură-te, luminătorul vedeniei celei neobișnuite;
Bucură-te, plinirea a multă lumină;
Bucură-te, lauda dumnezeiască a sfinților lui Hristos;
Bucură-te, cer cinstit al drepților lui Dumnezeu;
Bucură-te, cunoștința fără de număr ce o dăruiești cântăreților tăi;
Bucură-te, sănătate preaminunată împărțită credincioșilor;
Bucură-te, minune mult mărită de îngeri;
Bucură-te, cel ce ești rana demonilor de mult plâns;
Bucură-te, lumina mai strălucită decât soarele;
Bucură-te, zarea focului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, luminarea și dulceața credincioșilor;
Bucură-te, povața și lumina orbilor;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 3:

Putere din cer, Ioane proorocule, dăruiește nouă celor ce lăudăm înfricoșătoarea și uimitoarea ta minune cea purtătoare de lumină și ca aurul strălucitoare și preamărită, că luminezi inimile credincioșilor, celor ce cu credință cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Toată lumea te are pe tine mare apărător și bun ajutor întru nevoi; pentru aceea ca pe un apărător al credincioșilor, și grabnic izbăvitor, te cinstim pe tine, și întru pomenirea ta daruri ca acestea aducem ție:
Bucură-te, făcătorule de multe minuni;
Bucură-te, înțelepte dătător de poruncă nouă;
Bucură-te, fierbinte risipitor de vrăjmași;
Bucură-te, mângâietor al firilor celor necăjite;
Bucură-te, că te rogi pentru noi către Domnul;
Bucură-te, că tu pe tiranul îl gonești de la noi;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, că îndepărtezi gândurile cele pline de răutate;
Bucură-te, fierbinte folositor al bolnavilor;
Bucură-te, mărgăritarul cel luminat al lui Hristos;
Bucură-te, prin care se luminează lumea;
Bucură-te, prin care s-a gonit vicleșugul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 4:

Din toate necazurile slobozești pe toți, care cu dragoste și bucurie săvârșesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Sfinte Ioane proorocule și botezătorule; căci, ca o făclie purtătoare de strălucire, luminezi pe cei ce laudă pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!

Icos 4:

Soare purtător de lumină, sfeșnic cu strălucire de aur, sfințește, curățește pe cei ce prăznuiesc pomenirea ta cea dumnezeiască, că se înfricoșează toți, grăind ție așa:
Bucură-te, sfeșnicul luminii celei neapuse;
Bucură-te, scaun de nematerialnic foc;
Bucură-te, mângâierea sufletească a pământenilor celor necăjiți;
Bucură-te, sănătate trupească a oamenilor celor bolnavi;
Bucură-te, stâlpul de bucurie cel în chip de foc al drepților;
Bucură-te, cetate de Dumnezeu sădită, și frumusețea oamenilor;
Bucură-te, cârmaci prealuminat celor ce înoată;
Bucură-te, hrănitor preamărit al celor flămânzi;
Bucură-te, stea mai luminată decât soarele;
Bucură-te, sfeșnic strălucitor cu raze de aur;
Bucură-te, dătătorule de daruri înțelepților;
Bucură-te, ajutătorul celor lipsiți;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 5:

Proorocule, vrând să mântuiască Domnul pe pământeni din înșelăciune, ai iesit din pustie ca un Înaintemergător al Domnului și ai înmulțit pe pământ darul din destul, sfinte, și toate le-ai luminat cu dumnezeiască cunoștință; pentru aceea cântăm lui Dumnezeu așa: Aliluia!

Icos 5:

Văzut-au fiii oamenilor, proorocule, cinstita mâna ta, când s-a atins să boteze pe Domnul și s-au înfricoșat, și cântare dumnezeiască cu bună alcătuire s-au nevoit a cânta ție așa:
Bucură-te, slujitorul cel prealuminat al lui Hristos;
Bucură-te, înțelepciunea tuturor neamurilor;
Bucură-te, doctore luminat al bolnavilor;
Bucură-te, gonitorul cel înfricoșător al demonilor;
Bucură-te, frumusețea cea prealuminată a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, loc preacinstit cu bun miros al lui Dumnezeu;
Bucură-te, minunea minunilor cu multă mărire;
Bucură-te, dare cinstită cu multă dăruire;
Bucură-te, vas duhovnicesc prealuminat;
Bucură-te, comoara darului cea preacinstită;
Bucură-te, luminătorule al măriților mucenici;
Bucură-te, podoaba cea cinstită a preoților;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 6:

Capul tău cel dumnezeiesc tăindu-ți-se, Ioane proorocule, Irodiada purtându-l se minuna, că n-a cunoscut de ce se mustra; și acum ca un înger petreci și cu oamenii vorbești, iar ucenicii, văzând tăierea ta, tânguindu-se, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6:

Proorocule, când ai zis: nu sunt vrednic a dezlega curelele de la picioarele Celui ce vine după mine, s-au înfricoșat toți auzind acestea, pâna când au văzut pe Acela botezat, și cântând au grăit către tine unele ca acestea:
Bucură-te, mărgăritar de mult preț;
Bucură-te, gura cântărilor celor cinstite;
Bucură-te, lauda cea dulce a proorocilor;
Bucură-te, arma cea nebiruită a credincioșilor;
Bucură-te, graiul cel frumos al pustnicilor;
Bucură-te, mirul cel cu bun miros al cucernicilor preoți;
Bucură-te, turnul cel nebiruit al credincioșilor;
Bucură-te, făclia cea prealuminată a Bisericii;
Bucură-te, hrănitorul săracilor și al străinilor;
Bucură-te, vindecătorul orbilor și al schiopilor;
Bucură-te, piatra scumpă de mult preț;
Bucură-te, făclie mult-luminoasă;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 7:

Mare acoperitor și folositor, ca pe un turn de tărie, te-a aflat pe tine Ioane lumea, cel ce ești mai cinstit decât toți pământenii, și decât toți drepții și preacuvioșii și arhiereii, că se spăimântează toți cunoscându-ți viața cea nematerialnică și de aceea cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7:

Arătat-a făptura nouă Stăpânul tuturor, prin tine, Ioane, căci, fiind atins creștetul Stăpânului de mâna ta care tremură, ne-a sfințit pe noi, și a luminat pe cei ce grăiesc către tine unele ca acestea:
Bucură-te, dătătorul bucuriei celei dumnezeiești;
Bucură-te, pierzătorul blestemului înșelăciunii celei diavolești;
Bucură-te, luminarea și lauda sfintelor;
Bucură-te, desfătarea și bucuria dreptcredincioșilor;
Bucură-te, trandafir cu frumoase vopsele ale mirosului celui de taină;
Bucură-te, crin cu bun miros;
Bucură-te, vedenie înfricoșătoare;
Bucură-te, că umpli de bună mireasmă sufletele;
Bucură-te, păzitorul cel nebiruit al pământenilor;
Bucură-te, scara cea cu bună-suire a credincioșilor;
Bucură-te, prin care se înnoiesc cele de jos;
Bucură-te, prin care se închină cele de sus;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 8:

Vedenie străină dacă a văzut Zaharia pentru tine, fiul lui, Ioane proorocule, s-a spăimantat când a văzut pe Gavriil, de a cărui frică a rămas mut până când te-ai născut, și îndată a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Cu totul ești tu celor din nevoi strajă tare, și ocârmuitorilor slavă și stăpânie, că prin tine, Ioane, credincioșii biruiesc toate semințiile vrăjmașilor și, lăudându-te, te măresc cu tocmita cântare așa:
Bucură-te, izbăvirea și curățirea păcatelor;
Bucură-te, vas cinstit al Domnului;
Bucură-te, cântare înfrumusețată a Stăpânului;
Bucură-te, cetate de Dumnezeu sădită și rai de hrană;
Bucură-te, loc de Dumnezeu umblat și lumina vieții;
Bucură-te, că ai înflorit rodul curăției;
Bucură-te, că izvorăști raiul înțelepciunii;
Bucură-te, săditorul livezii celor fără de materie;
Bucură-te, lucrătorul odraslei celei nestricăcioase;
Bucură-te, prin care ne-am luminat toți;
Bucură-te, prin care s-au mântuit credinciosii;
Bucură-te, că izvorăști luminarea dreptei credințe;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 9:

Înfricoșatu-s-a Elisabeta, daca a văzut pe Maica lui Iisus, venind către dânsa la închinare, și pruncul în pântecele ei cu bucurie a grăit: Cel ce luminezi toate, luminează-ne și pe noi care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Dacă au intrat în urechile lui Zaharia graiurile Elisabetei înțelegând dezlegarea celor nevăzute ce vor să fie, toți s-au minunat și au grăit așa:
Bucură-te, tăinuitorule al celor negrăite;
Bucură-te, dezlegătorule al stricăciunii celui întâi-zidit;
Bucură-te, dătătorul cunoștinței de cele ce vor să fie;
Bucură-te, surpătorul mândriei celor potrivnici;
Bucură-te, reazem și tărie dreptmăritorilor ocârmuitori;
Bucură-te, tărie și folositor credincioșilor domni;
Bucură-te, că luminezi ochii inimilor;
Bucură-te, că întuneci gândurile cele rele;
Bucură-te, cântare frumoasă și cu bun miros;
Bucură-te, suflet cinstit al sufletelor celor bune;
Bucură-te, doctorul sufletelor și al trupurilor;
Bucură-te, arătătorul minunilor celor multe;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 10:

Sfinte, izbăvește de toate nevoile pe toți cei ce aleargă către tine, la dumnezeiască pomenirea ta cea purtătoare de lumină și cu raze strălucitoare; că ai îndrăznire către Dumnezeu, și poți să izbăvești din nevoi pe cei ce cu dragoste Îi cântă Lui: Aliluia!

Icos 10:

Zid ești oamenilor, Sfinte Ioane, și turn nebiruit întru războaie, ca, prin folosirea ta cea nebiruită, se biruiesc taberele vrăjmașilor; iar noi, fiind mântuiți grăim către tine unele ca acestea:
Bucură-te, folositorul cel tare al pământenilor;
Bucură-te, alungătorul cel tare al dușmanilor;
Bucură-te, cel ce biruiești tabere în zile de război;
Bucură-te, cel ce dăruiești sfaturi de taină;
Bucură-te, crin iubitor de mir al mirosului celui de taină;
Bucură-te, trandafirul cel nevestejit al mirosului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, că izvorăști raiul vindecării;
Bucură-te, că din tine curg pâraie minunate;
Bucură-te, steaua care luminezi lumea;
Bucură-te, lumina care luminezi cele întunecate;
Bucură-te, umblarea și tăria șchiopilor;
Bucură-te, povața și lumina orbilor;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 11:

Proorocule sfinte Botezătorule, pentru mulțimea minunilor tale celor vrednice de laudă, de ți-am aduce cântări și glasuri care să minuneze tot neamul omenesc, nimic nu săvârșim cu vrednicie, față de darurile tale, pe care le dăruiești nouă celor ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11:

Purtătorule de lumină și dumnezeiescule Ioane proorocule, cu înfricoșătoarele și luminatele tale minuni luminează și strălucește inima noastră a celor ce cu dragoste aducem ție rugăciuni și graiuri ca acestea:
Bucură-te, folositorul săracilor și al văduvelor;
Bucură-te, vindecătorule al multor neputincioși și bolnavi;
Bucură-te, lauda cea dulce a celor necăjiți;
Bucură-te, mângâierea frumoasă a celor osteniți;
Bucură-te, întărirea cea preamărită și minunată a credincioșilor;
Bucură-te, proorocia și îngrădirea de apărare a Bisericilor;
Bucură-te, că celor ce înoată tu le ești povățuitor;
Bucură-te, că te-ai arătat doctor celor bolnavi;
Bucură-te, locul hranei celei fără de moarte;
Bucură-te, pacea vieții celei nestricăcioase;
Bucură-te, țarină a pomilor celor înfloriți;
Bucură-te, rădăcina din odrasla pururea vie;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 12:

Sfinte botezătorule, dă dar dumnezeiesc din cer cântăreților tăi, că luminezi ca o făclie prealuminată pe cei credincioși și arzi pe cei ce nu cântă cinstitei tale biserici și lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Se luminează credincioșii de a ta vedere, lăudându-te cu cântări prea mărite, căci ca un rai frumos dumnezeiesc și stăpânesc, botezătorule sfinte, înmiresmezi sfințind pe cei ce te laudă pe tine cu fierbințeală și-ți cântă așa:
Bucură-te, mărgăritarul cel frumos și de mult preț;
Bucură-te, izvorul cel preafrumos și preabogat;
Bucură-te, vasul cel iubitor de mir îngerilor și oamenilor;
Bucură-te, numele cel scump al proorocilor și al apostolilor;
Bucură-te, sabie înfricoșătoare asupra ereticilor;
Bucură-te, pecetea celor două Testamente;
Bucură-te, că izbăvești din nevoi pe cei robiți;
Bucură-te, că biruiești pe cei protivnici credincioșilor;
Bucură-te, floarea cea preafrumoasă a dreptei credințe;
Bucură-te, mirul celor cu bun dar;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 13:

Sfinte Ioane proorocule, dulceața lumii, frumusețea cerului cea împătrit luminată, primind această rugăciune de acum, izbăvește pe toți din toate nevoile, și-i scoate din chinul cel ce va să fie pe cei ce te laudă cu credință, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul întâi și Condacul întâi.

Icos 1:

Înger înaintestătător, al cetelor drepților, tu ești Ioane proorocule, că strălucind cu dumnezeiasca lumină, luminezi pe toți cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, și cu fierbințeală și dragoste te măresc și zic către tine așa:
Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;
Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;
Bucură-te, cădere de pierire demonilor;
Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuți;
Bucură-te, lumina necuprinsă de ochii omenești;
Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioșilor;
Bucură-te, că tu ești povățuitorul mântuirii;
Bucură-te, că luminezi inimile credincioșilor;
Bucură-te, dătătorule de bucurie al creștinilor;
Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;
Bucură-te, prin care se luminează făptura;
Bucură-te, prin care se gonește necazul;
Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Condac 1:

Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulțumire, pe tine apărătorul și fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozește pe noi ca să-ți cântăm: Bucură-te, sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Acatistul Botezului Domnului – 6 ianuarie

82155191_2491269484464208_7189001283217391616_o

Troparul Botezului Domnului, glasul 1:

În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te; și Duhul în chip de porumbel a adeverit închinarea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție.

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

Condacul 1

Pe Tine, Împăratul cerului și al pământului, Luminătorul nostru, văzându-Te în Iordan, botezat de robul Tău, cerurile s-au înfricoșat și tot pământul s-a înfiorat, îngerii s-au mirat și toată făptura s-a bucurat. La păcătoși și la vameși ai venit ca să speli cu ape păcatele oamenilor. Iar noi, nevrednicii, cu mulțumire Îți cântăm: Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!

71666_botezul_domnului.jpg

Icosul 1

Veniți în grabă astăzi, puteri îngerești, văzând pe Stăpânul Hristos, venit la repejunile Iordanului să curețe păcatul lui Adam, și cunoscând dumnezeiasca taină, cu frică proslăviți marea Sa coborâre, că Dumnezeu S-a făcut om și neștiind de păcat vine ca un Miel al lui Dumnezeu să ridice păcatele la toată lumea. Pentru aceasta, cei ce proslăviți dumnezeiasca arătare a lui Hristos, cântați Lui, ca și la Betleem, aceste laude:
Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, că din cer de la Tatăl ai venit în această lume;
Slavă Ție, Dumnezeule Cel Preaînalt, Care Te-ai coborât chiar până la chipul de rob;
Slavă Ție, Mântuitorul lumii, căci ca un om ai venit la Ioan să Te botezi;
Slavă Ție, Luminătorul făpturii, căci ca un nou Adam păcatele lui Adam cel căzut ai purtat;
Slavă Ție, Lumina cea fără de început, Care la Iordan ai vrut să strălucească lumina cea mare a cunoștinței pentru toată lumea;
Slavă Ție, Soarele Dreptății, Care ai dorit să dăruiești oamenilor în Arătarea Ta prealuminoasă dimineață a harului;
Slavă Ție, Cel ce ai venit să scapi lumea de vechea înșelăciune;
Slavă Ție, Cel ce ne-ai arătat nouă marea taină a credinței;
Slavă Ție, Cel ce ai săvârșit pentru noi minuni mari cu ape multe;
Slavă Ție, Cel ce ai luminat cerurile și tot pământul cu lumina învățăturilor Tale;
Slavă Ție, Cel ce pe faraon cel gândit l-ai înecat în repejunile Iordanului;
Slavă Ție, Cel ce ai adus oamenii, prin apele botezului, la viața veșnică;
Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 2-lea

Văzând cu duhul dumnezeiescul Înaintemergător venirea Ta în lume, Hristoase, a venit la Iordan și luminat a grăit oamenilor: s-a apropiat Izbăvirea noastră. Siliți-vă să-L întâmpinați pe Dânsul și cu buze neîntinate să-I cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Gând ceresc având întru sine, luminătorul lumii, marele Înaintemergător, a grăit către oameni: „Curățiți-vă, pentru că vine Hristos să izbăvească lumea din stricăciune și să dezlege blestemul lui Adam cel întâi zidit”. Să se bucure pustia Iordanului și precum crinul să înflorească, iar pământul să se bucure acum. Pregătiți căile Domnului și drepte faceți cărările Dumnezeului nostru și cântați cu veselie unele ca acestea:
Slavă Ție, Lumina cea nespusă, Care ai fost vestită de Luminătorul lumii;
Slavă Ție, Cuvânt nepătruns, Care ai fost prezis de glasul Înaintemergătorului Tău;
Slavă Ție, Foc curățitor, căci cu lucrarea Ta se stinge toată necurăția;
Slavă Ție, Izvor binecuvântat, prin Care toată firea omenească se sfințește;
Slavă Ție, Făcătorul cerului și al pământului, care ai binevoit a Te boteza de rob;
Slavă Ție, Fiule, Unule-Născut, Care ai binevoit să Te arăți la Iordan;
Slavă Ție, Împăratul Adevărului, că Înaintemergătorul s-a temut să-Ți dezlege cureaua încălțămintei;
Slavă Ție, Stăpânul făpturii, că tot neamul omenesc s-a veselit de Botezul Tău;
Slavă Ție, Dumnezeule Preaveșnic, că Arătarea Ta luminează și înțelepțește pruncii;
Slavă Ție, Lumina lumii, că venirea Ta luminează și înțelepțește orbii;
Slavă Ție, că întru lumina Ta vom vedea lumina;
Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 3-lea

Înțelegând Înaintemergătorul puterea Dumnezeirii Tale, Hristoase, cu frică privindu-Te venind la Iordan, se bucură cu duhul și saltă arătându-Te cu mâna oamenilor: „Acesta este Cel ce izbăvește lumea din stricăciune. Acesta este Cel ce ne eliberează din necazuri. Acesta este Cel ce din robi ne face fiii lui Dumnezeu. Acesta, în locul întunericului, luminează oamenii cu apa Dumnezeiescului Botez. Acesta este Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii”. Pe Acesta întâmpinându-L, să-I cântăm: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având bogăție de milostivire, ai venit, Iisuse, la păcătoși și la vameși, la râul Iordanului, pentru că nu ai mai răbdat să vezi neamul omenesc muncindu-se de diavolul, ci ai venit ca să-l întrebi iarăși pe Adam: „Unde ești? Nu te ascunde de Mine. Vreau să te văd dacă ești gol și dezbrăcat și astfel să te învrednicești să nu te mai rușinezi”. Pentru aceasta propovăduim marea Ta coborâre, cântându-Ți unele ca acestea:
Slavă Ție, Păstorul cel Bun, că ai voit să cauți oaia cea rătăcită;
Slavă Ție, Fiule, Unule-Născut, că ai venit să o porți pe aceasta pe umerii Tăi;
Slavă Ție, Milostivire nemăsurată, că Te-ai pogorât la omul cel căzut;
Slavă Ție, Iubire nespusă, că ai scos pe oameni din deznădejde;
Slavă Ție, Cel ce întărești mâinile slăbănogite ale bolnavilor;
Slavă Ție, Cel ce vindeci picioarele slăbănogite ale șchiopilor;
Slavă Ție, Cel ce veselești pustia însetată precum câmpia Libanului;
Slavă Ție, Cel ce pustia Iordanului precum Carmelul ai înfrumusețat-o;
Slavă Ție, Rouă de viață dătătoare;
Slavă Ție, că ești Multîndurător precum trestia care se pleacă;
Slavă Ție, Cel ce ai venit să cauți și să ridici pe cel pierdut;
Slavă Ție, Cel ce ai venit să-l chemi pe Adam cel izgonit;
Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 4-lea

Furtună de gânduri îndoite avea întru sine Înaintemergătorul când Tu, Hristoase, Împărate, ai venit ca un om la râul Iordanului și ai vrut să primești botezul ca un rob, zicând: „Întinde mâna ta și te atinge de capul Meu”; și frica l-a cuprins, săvârșind cele poruncite. Cuprins a fost de tremur Înaintemergătorul, zicând: „De ce ai venit la rob, Doamne, neavând păcate? Cum să botez pe Cel ce poartă necazurile lumii? Cum să luminez pe Luminătorul lumii? Cum să atingă robul cu mâna pe Stăpânul? Eu trebuie să fiu botezat de Tine ca să-Ți cânt: Aliluia!”.

Icosul al 4-lea

Auzind Domnul, Iubitorul de oameni, înălțimea smeritelor cuvinte ale Înaintemergătorului și văzând temerea lui, i-a zis: „O, bunule Ioane, dacă vrei să fii smerit în fața Mea, lasă frica, pentru că trebuie să-Mi slujești, căci așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea, ca prin Mine să se curețe păcatele oamenilor”. Iar noi înțelegând acest cuvânt al Tău, Îți cântăm:
Slavă Ție, Hristoase, Lumina cea adevărată, că mila și dreptatea s-au întâlnit întru Tine;
Slavă Ție, Împăratul adevărului, că dreptatea și pacea s-au sărutat întru Tine;
Slavă Ție, Preadulce Iisuse, că adevărul Tău a strălucit pe pământ, la Betleem;
Slavă Ție, Mântuitorule Atotmilostiv, că dreptatea Ta din cer a venit la Iordan;
Slavă Ție, Curățirea noastră, că apele botezului ne fac mai albi decât zăpada;
Slavă Ție, Lumina noastră, că prin repejunile harului zidești inimă curată întru noi;
Slavă Ție, Cel ce prin coborârea Ta cerurile le-ai plecat, iar capul Tău ai vrut să-L pleci sub mâna Înaintemergătorului;
Slavă Ție, că acoperind Cele de Sus ale Tale, în apele Iordanului ai binevoit să Te afunzi;
Slavă Ție, Doamne al puterilor, de Care se tem și se cutremură toate și Care ai poruncit Înaintemergătorului să lase frica cea mare;
Slavă Ție, Părinte al îndurărilor, că la Tine milostivirea este nemăsurată și necercetată și cu ea ai acoperit păcatele lumii;
Slavă Ție, Cel ce Te-ai născut din Fecioară, Mântuitorul nostru, cercetează-ne pe noi cu mare îngăduința Ta cea nespusă;
Slavă Ție, Cel ce Te-ai arătat la toată lumea, Hristoase Dumnezeul nostru, sfințește-ne pe noi cu arătarea Ta dumnezeiască;
Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea toată ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 5-lea

Fiind Șuvoi, izvorâtor din Dumnezeu, de har și bunătate, în repejunile Iordanului ai intrat, ca prin ape să curățești păcatul omenesc. Frică s-a făcut văzând pe Făcătorul cerului și al pământului dezbrăcându-Se la râu și primind botezul de la rob. Puterile îngerești s-au mirat, râul Iordan și-a întors apele înapoi, neputând suferi focul ce mânca apele lui, și nici să spele pe Cel Curat și să șteargă pe Cel fără de păcat. Pentru aceasta veselește-te, Iordane, bucurați-vă, izvoare și bălți, toate adâncurile mării; că astăzi s-a sfințit firea apelor, liberându-se de stăpânul întunericului ce se ascunsese acolo. Și toată făptura veselindu-se, cântă cu noi: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Pe Tine, Stăpânul lumii, văzându-Te dumnezeiescul Ioan dezbrăcat și afundat în ape, ca să îneci păcatele lumii și golătatea lui Adam iarăși să o îmbraci în haina măririi, s-a cutremurat cu duhul și a grăit către Tine, Mielul lui Dumnezeu, Care curățești păcatele lumii: „Nu îndrăznesc să mă ating de creștetul Tău, Tu Însuți mă sfințește și mă luminează, pentru că Tu ești Viața și Lumina și Pacea lumii”. Totuși, după cuvântul Tău, cu frică și-a pus dreapta sa pe Dumnezeiescul Tău creștet și botezându-Te și pe Tine, fără de păcat fiind, cu bucurie Ți-a cântat așa:
Slavă Ție, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ai luat asupra Ta păcatele lumii;
Slavă Ție, Mântuitorule Milosârde, Care ai binevoit să îneci în apele Iordanului păcatele oamenilor;
Slavă Ție, Cel ce ne-ai spălat pe noi de întinăciunea păcatelor;
Slavă Ție, Cel ce ai dezlegat blestemul lui Adam;
Slavă Ție, că prin Dumnezeiasca Ta arătare pe toți oamenii i-ai bucurat;
Slavă Ție, că prin Botezul Tău în Iordan toată lumea ai luminat;
Slavă Ție, că pentru noi chip de rob ai luat;
Slavă Ție, că prin sărăcia Ta pe noi ne-ai îmbogățit;
Slavă Ție, că prin smerenia Ta stăpânirea vrăjmașului până la capăt ai dărâmat;
Slavă Ție, că, prin Botezul Tău, Împărăția lui Dumnezeu în chip vădit ai început să o zidești pe pământ;
Slavă Ție, că la Iordan calea mântuirii tuturor oamenilor ai arătat;
Slavă Ție, că Lumina vederii de Dumnezeu acolo a luminat;
Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 6-lea

Propovăduitorul minunat și Înaintemergătorul Ioan multe le grăia oamenilor veniți la dânsul, ca să-Ți gătească Ție calea, Doamne, totuși a tăcut în fața Ta, când ai venit la Iordan, deoarece Tu Însuți i-ai spus: „Dacă vorbești celor nelegiuiți și celor păcătoși, botează-Mă repede, în tăcere”. Nu se cuvine ca gura omului să grăiască cu glas despre Cel ce a venit, Cuvântul lui Dumnezeu, și despre taina ce s-a săvârșit, pentru că îngerii lui Dumnezeu cu frică I-au stat înainte și toată făptura s-a cutremurat. Pentru aceasta și noi în tăcere adâncă și cu multă cucernicie Îți cântăm: Aliluia!

Icosul al 6-lea

La Iordan a strălucit lumii întregi lumină mare și taină înfricoșată, că Tu, Stăpâne Hristoase, botezându-Te de către Ioan, cu grabă ai ieșit din apă, scoțând împreună cu Tine lumea, și cerul Ți s-a deschis; ca precum, de demult, Adam a închis cerul pentru toți, tot așa oamenii, din nou, împreună cu Tine să dobândească intrarea în locașurile raiului și cu dragoste să-Ți cânte așa:
Slavă Ție, Împăratul păcii, Cel ce ai dărâmat peretele cel din mijloc al vrajbei;
Slavă Ție, Dătătorule de milostivire, Cel ce ai deschis raiul cel închis prin neascultare;
Slavă Ție, că la Iordan cerul cel închis prin păcat iarăși ni l-ai arătat deschis;
Slavă Ție, că atunci ai făgăduit să ne arăți îngerii ce urcă și coboară din ceruri;
Slavă Ție, că prin coborârea Ta cerurile până la pământ s-au plecat;
Slavă Ție, că prin Botezul Tău pământul până la ceruri s-a înălțat;
Slavă Ție, că prin deschiderea cerului tainele negrăite ale lui Dumnezeu întregii lumi s-au arătat;
Slavă Ție, că prin arătarea lumii cerești preasfântă și dumnezeiască binecuvântare tuturor credincioșilor s-a dat;
Slavă Ție, Cel ce în vremea lui Ilie cerurile le-ai încuiat, nu ne încuia nouă ușile milostivirii Tale;
Slavă Ție, Cel ce la Iordan cerurile le-ai deschis, deschide-ne și nouă ușile cămării Tale dumnezeiești;
Slavă Ție, Cel ce ne-ai arătat în Botezul Tău adâncul iubirii Tale de oameni, scoate din adâncul păcatului pe cei deznădăjduiți;
Slavă Ție, Cel ce ai ridicat până la al treilea cer pe aleșii Tăi, ridică-ne în locașurile cerești pe noi, cei căzuți în adâncul păcatului;
Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 7-lea

Vrând, Doamne, Iubitorule de oameni, să mântuiești lumea ce pierea în păcate, ne-ai descoperit marea taină a dumnezeieștii și întreitei arătări și precum la începutul ființării lumii Duhul lui Dumnezeu, ca un dătător de viață, Se purta deasupra apelor, așa și la Botezul Tău, Doamne, când în râul Iordanului ai vrut să înnoiești și să luminezi neamul omenesc și toată făptura ce suspina împreună cu noi, Același Duh Sfânt iarăși S-a pogorât din ceruri în chip de porumbel și a stat deasupra Ta, ca peste un nou Adam, ca să petreacă de acum în oamenii înnoiți în baia de apă și cu putere de sus fiind îmbrăcați, întru înnoirea duhului, să meargă și să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Făptură nouă ai arătat, Stăpâne al făpturii, la Botezul Tău, primit de la Ioan, căci precum în timpul lui Noe ai înecat păcatele celei dintâi lumi, așa și în apele Iordanului iarăși ai înecat păcatele întregii lumi, zidită din nou cu foc și Duh și apă, săvârșind o minunată înnoire și renaștere. Cu Duh ai zidit din nou sufletele, cu apă ai sfințit trupul, povățuind omul, și astfel în chip tainic, din apă, zidești împreună cu Duhul Biserica cea cu mulți fii, ca să-Ți cântăm totdeauna așa:
Slavă Ție, Ziditorul făpturii, Cel ce ai plecat cerurile și Te-ai coborât la Iordan;
Slavă Ție, Mântuitorul lumii, Cel ce ai deschis cerurile și ne-ai arătat nouă Duhul lui Dumnezeu;
Slavă Ție, Atotbunule, că Duhul Tău cel Sfânt ne învață dreptatea pe pământ;
Slavă Ție, Cel ce prin apă și prin Duh ai înnoit firea noastră cea învechită prin păcat;
Slavă Ție, Cel ce prin focul dumnezeirii în repejunile Iordanului ne-ai dăruit lumina cunoștinței;
Slavă Ție, Hristoase, că prin Pogorârea Duhului Tău cel Sfânt ne-ai făcut părtași la firea cea dumnezeiască;
Slavă Ție, că prin duhul înțelepciunii și al înțelegerii ai descoperit oamenilor adevărata vedere a lui Dumnezeu;
Slavă Ție, că, prin pogorârea Duhului lui Dumnezeu asupra Ta, duhul tăriei și al înțelepciunii, al vederii și smereniei și duhul temerii de Dumnezeu ai vărsat asupra noastră;
Slavă Ție, că în repejunile Iordanului capetele balaurilor le-ai ars;
Slavă Ție, că prin arătarea Duhului lui Dumnezeu în chip de porumbel după blândețile acestuia ne-ai chemat pe noi la curăție feciorească;
Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și toată lumea ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 8-lea

Înfricoșătoare și minunată este arătarea Sfintei Treimi la Iordan: mai întâi Fiul Cel Preaiubit S-a arătat în trup, botezându-Se de către robul, îndată Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de porumbel, apoi Preadumnezeiescul Părinte a glăsuit din ceruri, mărturisind: „Acesta este Fiul Meu cel Iubit întru Care am binevoit”. O, mare și preaslăvită taină: din cer a tunat Domnul și Cel de Sus Ți-a deschis glasul Său, ca să se împlinească proorocia părintelui David: „Glasul Domnului peste ape, Dumnezeul Slavei a tunat, Domnul pe ape multe. Glasul Domnului întru tărie, glasul Domnului întru strălucire”. Pentru aceasta și noi Îți cântăm cu nevrednice buze, din adâncul sufletului: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul ești întru cele înalte, Iisuse, totdeauna șezând în ceruri cu Tatăl, dar nici de cele de jos nu Te desparți, născut fiind cu trupul, în Betleem, din Curată Fecioară, acum la Iordan Te arăți întregii lumi, ca pe cei ce ședeau întru întuneric și în umbra morții să-i luminezi cu lumina Arătării Tale. Pentru aceasta, luminați fiind cu lumina arătării Treimice, Îți cântăm Ție, Dumnezeului Celui ce Te-ai arătat și pe pământ ai fost văzut și lumea ai luminat:
Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ești închinat întru cei de sus împreună cu Tatăl și cu Duhul;
Slavă Ție, Fiul Tatălui, Cel ce ești cântat de Înaintemergătorul întru cei de jos;
Slavă Ție, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui și ești propovăduit de glasu-I din ceruri;
Slavă Ție, Cel ce Te-ai întrupat pentru noi și de toată lumea ești numit preaiubitul Fiu al lui Dumnezeu;
Slavă Ție, că arătându-Te în apele Iordanului, Lumina cea neapusă a Treimii în Botezul Tău ne-ai descoperit;
Slavă Ție, Cel ce ai fost botezat de mâna robului, și pe noi, robii Tăi fiind, prin această baie, din nou ne-ai făcut fiii lui Dumnezeu;
Slavă Ție, Izvorul vieții și al nemuririi, Care iarăși ne-ai adus pe noi, cei născuți din apă și din Duh, la starea fericită a raiului;
Slavă Ție, Făcătorul cerului și al pământului, Care prin botezul Tău de foc vii să faci un cer nou și un pământ al dreptății;
Slavă Ție, Răsăritul răsăriturilor, Cel ce prin Botezul Tău ai luminat pe cei ce dormeau în întunericul și în umbra morții;
Slavă Ție, Lumină din Lumină, că Lumina cea nevăzută a Duhului Tău a strălucit în sufletele noastre;
Slavă Ție, Împărate fără de început, că prin apele curate ale Botezului Tău ai spălat păcatul strămoșesc;
Slavă Ție, Stăpânul făpturii, că pe oamenii cei însetați i-ai adăpat din destul;
Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și toată lumea ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 9-lea

Toată firea îngerilor s-a mirat de marea taină a dumnezeieștii Tale arătări: că pe Adam, cel stricat prin păcat, l-ai înnoit în repejunile Iordanului, și capetele nevăzuților balauri, ce se încuibaseră acolo, le-ai zdrobit cu Botezul Tău și astfel adâncul beznei diavolului l-ai deschis ca, de acolo, să ne scoți pe noi și să începi a zidi Împărăția Ta, care nu este din lumea aceasta și despre care a proorocit David zicând: „Împărăția Ta este împărăție a tuturor veacurilor și stăpânirea Ta în fiecare neam și neam”; pe care și noi proslăvind-o, Îți cântăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Grăitorul de Dumnezeu și îngerul dumnezeiesc, marele Înaintemergător, prezis a fost de Maleahi proorocul, că numai el, unul, dintre oameni s-a învrednicit, Doamne, ca la botezul Tău să vadă venirea Duhului și să audă glasul Părintelui, mărturisind din ceruri că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, ca să fie primit propovăduitor al arătării Dumnezeieștii Treimi. Acela a mărturisit oamenilor într-o zi de dimineață, zicând: „Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel și a șezut deasupra Lui. Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu”. Iar noi, pricepând această mărturie, proslăvim Dumnezeiasca Ta arătare, Hristoase, cântând:

Slavă Ție, Dumnezeul Preaveșnic, că ești mărturisit de glasul Înaintemergătorului;
Slavă Ție, Miel Nevinovat, că prin arătarea Duhului Sfânt ești mărturisit din ceruri;
Slavă Ție, Putere Preaînaltă, că prin deschiderea porților cerești deasupra Iordanului ne-ai deschis porțile închise ale raiului;
Slavă Ție, Veșnică Milostivire, că prin Botezul Tău ai arătat oamenilor o nouă lume;
Slavă Ție, Împăratul lumii, Care ai vestit pe pământ pace și mântuire;
Slavă Ție, Soarele Dreptății, că ai strălucit în inimile noastre lumina dreptății Tale;
Slavă Ție, că prin arătarea Sfântului Duh la Botezul Tău ne-ai învrednicit să intrăm cu sufletul curat în cereasca Ta cămară;
Slavă Ție, că pe Tatăl ceresc la Botezul Tău ni L-ai arătat, ca toți cei ce credem în Tine cu dreptate să fim fiii Lui;
Slavă Ție, că prin Duh și prin foc ai luminat firea noastră cea înnegrită prin păcat;
Slavă Ție, că prin apă și prin Duh ai curățit prealuminat trupul nostru neputincios și stricat de patimi;
Slavă Ție, Dumnezeule, că, arătându-Te în trup, toată lumea ai înnoit în repejunile Iordanului;
Slavă Ție, că, luând asupra Ta păcatele lumii, păcatul strămoșesc l-ai înecat în apele Botezului;
Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea toată ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 10-lea

Vrând să mântuiești firea noastră cea căzută și sărăcită, Hristoase Mântuitorule, ai venit la râul Iordan, la păcătoși și la vameși, și ai primit Botezul de la Ioan, ca să iei asupră-Ți, acolo, în ape, greutatea păcatelor oamenilor și ca un miel al lui Dumnezeu să fii gata să mergi de bunăvoie la jertfă și să răscumperi păcatele lumii cu scump sângele Tău. Pentru aceasta Te-ai și afundat în apele Iordanului ca, îngropându-Te acolo, să Te gătești pentru botezul morții, despre care, mergând spre patimă, ai zis: „Cu botez Mă voi boteza și cât Mă chinuiesc până se vor împlini acestea”. Pentru care și noi cu mulțumire Îți cântăm: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Împărate Preaveșnic, Iisuse Hristoase, Tu ai venit la Iordan pentru a Te arăta la toată lumea, ca să dezlegi, ca un Judecător Atotmilostiv, osânda lui Adam cel întâi zidit, singur ispitind inimile tuturor să dai viață nouă, oamenilor. Pentru aceasta cu mâna luând lopata cea curățitoare, aria întregii lumi cu înțelepciune ai curățit-o, despărțind, precum păstorul, oile de capre. Învrednicește-ne și pe noi, cei botezați în numele Preasfintei Treimi, să fim mântuiți și așezați de-a dreapta Ta, și bineplăcută să-Ți fie această cântare:
Slavă Ție, Arhiereule, că trecând cerurile, prin Botezul Tău pământul l-ai luminat;
Slavă Ție, Păstorul cel Mare al oilor, că la turma Ta ai venit la Iordan;
Slavă Ție, că întemeind pământul pe ape, l-ai înnoit la apele Iordanului cu harul Duhului;
Slavă Ție, că întărind cerul a doua oară deasupra apelor, ai zidit un cer nou, Biserica Ta, în apele Botezului Tău;
Slavă Ție, Izvorul vieții noastre, că la izvoarele mântuirii ai chemat pe oamenii Tăi însetați;
Slavă Ție, Propovăduitorule al veșnicului adevăr, că setea noastră cea duhovnicească ai potolit-o fără preț și fără argint;
Slavă Ție, că bogat fiind în milostivire, pentru prea multă dragoste, Te-ai jertfit pentru noi;
Slavă Ție, că pe noi, cei morți în păcate, vii ne-ai făcut în apele botezului;
Slavă Ție, că Te-ai îngropat în apele Iordanului, ca și noi să ne îngropăm prin botez întru moartea și Învierea Ta;
Slavă Ție, căci cu apele Iordanului Te-ai îmbrăcat ca și cu o haină, ca și noi să ne îmbrăcăm cu Tine în hainele luminoase ale dreptății și curăției;
Slavă Ție, că peretele cel din mijloc al vrajbei cu trupul Tău l-ai dărâmat, ca și pe noi, cei ce suntem pe mare, departe, să ne apropii de Tine;
Slavă Ție, că pe toți oamenii i-ai împăcat în unul trupul Tău, ca și pe noi cei străini și pribegi să ne zidești în Una și Dumnezeiasca Biserică;
Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 11-lea

Cântare nouă să-Ți cânte Ție, Hristoase, toată făptura, că din Fecioară Te-ai născut și în Iordan Te-ai botezat. Oamenii duhovnicește să se veselească, proslăvind sărbătoarea strălucitei noastre luminări, împreună cu dumnezeiescul Grigorie, să cântăm zicând: „Este timpul înnoirii, să ne înnoim de sus, ziua rezidirii, să ne îmbrăcăm în Noul Adam, ziua luminării, să ne luminăm dumnezeiește”; ca întru înnoirea duhului să începem a umbla și cu îngerii totdeauna să cântăm cântarea cerească: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Luminoasă și Strălucitoare Lumină ești, Hristoase, Lumina Veșnică a Unuia Născut din Tatăl! Preacinstitul Tău trup s-a aprins în mijlocul Iordanului ca un luminător, Tu ai strălucit precum soarele și ai dăruit lumii prin Botezul Tău lumina cea mare și nevăzută a harului și adevărului, luminând pe tot omul ce vine în lume, ca oamenii ce ședeau în întuneric și în umbra morții să vadă lumină mare și să meargă după ea. Luminează-ne, așadar, pe noi cei ce rătăcim în întunericul păcatului, ca, înnoindu-ne și urcându-ne la înălțime cerească, să-Ți cântăm așa:
Slavă Ție, Luminătorul lumii, că ai venit să ne botezi cu Duh Sfânt și cu foc;
Slavă Ție, Mântuitorul celor păcătoși, că ai binevoit să ne scoți din adâncul păcatului;
Slavă Ție, Lumina cea fără de început și Pururea Fiitoare, că ai curățit întinăciunea sufletelor noastre în apele Botezului;
Slavă Ție, Lumina care întrece orice strălucire, că în strălucirile sfinților Tăi îi luminezi pe cei credincioși;
Slavă Ție, Strălucirea Slavei Tatălui, că prin arătarea Ta ai izgonit întunericul nevederii;
Slavă Ție, Cel ce locuiești întru Lumina cea nepătrunsă, că prin Botezul Tău a strălucit Lumina vederii de Dumnezeu;
Slavă Ție, Lumină din Lumină, că ai strălucit întru întuneric, ca să ne curățești de întunericul păcatelor;
Slavă Ție, Soarele Dreptății, Cel ce ne-ai vestit nouă dimineața mântuirii, întru lumina faptelor bune învață-ne pe noi;
Slavă Ție, Lumina cea Neînserată, Care a strălucit la Iordan, întru lumina Ta strălucește-ne Lumina cea neapusă a Sfintei Treimi;
Slavă Ție, Chipul cel Prealuminos al Tatălui, dă-ne viața cea minunată și neîmbătrânitoare în baia nașterii din nou;
Slavă Ție, Biruitorul morții, din veșnică moarte izbăvește-ne pe noi;
Slavă Ție, Începătorul vieții, îndreptează-ne pe noi la viața veșnică;
Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea toată ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 12-lea

Harul dumnezeiesc și mântuitor s-a arătat astăzi tuturor oamenilor în Botezul Tău, Hristoase, Mântuitorule; căci ai venit la Iordan, Unule, să curățești păcatele oamenilor și să zdrobești capetele balaurilor ce se încuibaseră acolo, dăruind harul botezului care dezleagă sufletele și trupurile noastre. Ca noi cu smerenie și sârguință să alergăm la preacuratul izvor și să scoatem apa vieții, că harul Duhului și darurile tainice și duhul cunoașterii se dau în chip nevăzut tuturor celor ce o scot cu credință, Mântuitorule, ca toți să-Ți cânte cu mulțumire: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând, Hristoase, Arătarea Ta mântuitoare, proslăvim toți Botezul Tău de la Ioan în apele Iordanului, ne închinăm negrăitei Tale îngăduințe de omul căzut, credem cu Înaintemergătorul că Tu cu adevărat ești Mielul lui Dumnezeu, Care ai luat asupra Ta în apele Iordanului păcatele a toată lumea, ca să le speli și să le răscumperi cu Preacurat Sângele Tău. Pentru aceasta ne rugăm Ție: poartă și nenumăratele noastre păcate și nu ne lipsi pe noi în această mare și luminată zi să-Ți cântăm cu mulțumire și inimă curată unele ca acestea:
Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, că ne-ai strălucit în apele Iordanului lumină spre luminarea întregii lumi;
Slavă Ție, Preaveșnic Dumnezeu, că ne-ai arătat în Botezul Tău mare har și iubire pentru toți oamenii;
Slavă Ție, Mântuitorul celor rătăciți, că ai venit să cauți în repejunile Iordanului pe cei pierduți pe cale;
Slavă Ție, Biruitorul morții, că ai binevoit să dăruiești viață nouă și curată nu după trup, ci întru înnoirea duhului;
Slavă Ție, Stăpânul vieții și al morții, că ai tocit boldul morții și prin Arătarea Ta ne-ai dăruit viață nesfârșită;
Slavă Ție, Făcătorul cerului și al pământului, că prin Botezul Tău cerul și pământul s-au veselit pe malurile Iordanului;
Slavă Ție, Împăratul celor ce împărățesc, că împărăția lumii acesteia de aici începe să odrăslească în Împărăția Ta;
Slavă Ție, Doamne al celor ce stăpânesc, că cerurile astăzi se deschid tuturor celor ce vor să se mântuiască și toată firea noastră începe să se curățească;
Slavă Ție, Mântuitorul nostru, că ai venit la Iordan să ne mântuiești pe noi nu după faptele dreptății, ci după mare mila Ta;
Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule, că ai dat firea apelor; adapă sufletul cel însetat cu apa cucerniciei, după mare mila Ta;
Slavă Ție, Fiule, Unule Născut și Cuvântul lui Dumnezeu, hrănește inima mea cu arătarea cuvintelor Tale;
Slavă Ție, Dumnezeule Atotputernic, Care singur faci minuni, aprinde sufletul meu cel rece cu înțelegerea minunilor Tale;
Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea toată ai luminat, slavă Ție!

Condacul al 13-lea

Doamne Iisuse Hristoase, Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ai venit la Iordan ca să ridici păcatele întregii lumi, primește această neînsemnată rugăciune pe care Ți-o aducem din toată inima și ne luminează pe noi, cei ce ședem în întunericul păcatelor, cu mântuitorul Tău Botez primit de la Ioan, ca să ne mântuim prin Tine de bolile sufletești și trupești, să începem a păși drept întru înnoirea vieții și să-Ți cântăm cu toți sfinții: Aliluia. (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice Icosul 1: Veniți în grabă astăzi, puteri îngerești…, Condacul 1: Pe Tine, Împăratul cerului și al pământului…,

Icosul 1

Veniți în grabă astăzi, puteri îngerești, văzând pe Stăpânul Hristos, venit la repejunile Iordanului să curețe păcatul lui Adam, și cunoscând dumnezeiasca taină, cu frică proslăviți marea Sa coborâre, că Dumnezeu S-a făcut om și neștiind de păcat vine ca un Miel al lui Dumnezeu să ridice păcatele la toată lumea. Pentru aceasta, cei ce proslăviți dumnezeiasca arătare a lui Hristos, cântați Lui, ca și la Betleem, aceste laude:
Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, că din cer de la Tatăl ai venit în această lume;
Slavă Ție, Dumnezeule Cel Preaînalt, Care Te-ai coborât chiar până la chipul de rob;
Slavă Ție, Mântuitorul lumii, căci ca un om ai venit la Ioan să Te botezi;
Slavă Ție, Luminătorul făpturii, căci ca un nou Adam păcatele lui Adam cel căzut ai purtat;
Slavă Ție, Lumina cea fără de început, Care la Iordan ai vrut să strălucească lumina cea mare a cunoștinței pentru toată lumea;
Slavă Ție, Soarele Dreptății, Care ai dorit să dăruiești oamenilor în Arătarea Ta prealuminoasă dimineață a harului;
Slavă Ție, Cel ce ai venit să scapi lumea de vechea înșelăciune;
Slavă Ție, Cel ce ne-ai arătat nouă marea taină a credinței;
Slavă Ție, Cel ce ai săvârșit pentru noi minuni mari cu ape multe;
Slavă Ție, Cel ce ai luminat cerurile și tot pământul cu lumina învățăturilor Tale;
Slavă Ție, Cel ce pe faraon cel gândit l-ai înecat în repejunile Iordanului;
Slavă Ție, Cel ce ai adus oamenii, prin apele botezului, la viața veșnică;
Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!

Condacul 1

Pe Tine, Împăratul cerului și al pământului, Luminătorul nostru, văzându-Te în Iordan, botezat de robul Tău, cerurile s-au înfricoșat și tot pământul s-a înfiorat, îngerii s-au mirat și toată făptura s-a bucurat. La păcătoși și la vameși ai venit ca să speli cu ape păcatele oamenilor. Iar noi, nevrednicii, cu mulțumire Îți cântăm: Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!

și această

Rugăciune

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, Unule Născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, Lumină din Lumină, Care luminezi toate, Care nestricat Te-ai întrupat din Preasfânta Fecioară Maria și ai venit în lumea aceasta pentru mântuirea noastră. Tu însă nu ai răbdat să vezi neamul omenesc muncit de diavolul și pentru aceasta în luminata zi a dumnezeieștii Tale Arătări ai venit la Iordan, la păcătoși și la vameși, ca să Te botezi de la Ioan, fără de păcat fiind, ca să împlinești toată dreptatea și să speli în apele Iordanului păcatele întregii lumi, ca un Miel al lui Dumnezeu, să le iei asupra Ta și să ne mântuiești cu Cinstit Sângele Tău. Pentru aceasta Te-ai afundat în apele Iordanului, ai deschis cerul cel închis de Adam și Duhul Sfânt a venit peste Tine ca un porumbel. Tu ai luminat și ai îndumnezeit firea noastră și dumnezeiescul Tău Părinte Ți-a vestit bunăvoirea Sa, pentru că ai împlinit voia Lui și ca un om ai primit păcatele și prin junghiere Te-ai gătit, după cum Tu Însuți ai grăit: „Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi pun sufletul, ca iarăși să-l primesc”, și, astfel, în această prealuminată zi, Tu, Doamne, ai pus începutul mântuirii noastre. Pentru aceasta toate puterile cerești se bucură și toată făptura se veselește, așteptând slobozire din stricăciune, zicând: „A venit luminarea, s-a arătat harul și izbăvirea, lumea se luminează și oamenii se umplu de bucurie. Să se veselească acum cerul, pământul și toată lumea să se bucure, râurile să salte, izvoarele, lacurile, adâncurile și mările să dănțuiască, că prin Dumnezeiescul Botez astăzi s-a sfințit firea lor. Să se bucure astăzi și adunarea oamenilor, că firea lor capătă astăzi starea cea dintâi, și toți să cânte cu bucurie: Este timpul Arătării lui Dumnezeu. Veniți cu mintea la Iordan să vedem priveliște mare: Hristos vine spre Botez, Hristos vine la Iordan, Hristos îngroapă în apă păcatele noastre, Hristos merge să caute oaia cea rătăcită și o găsește și o duce în rai”. Această taină dumnezeiască păzind, iubitorule de oameni, Doamne, învrednicește-ne pe noi, cei ce însetăm după glasul Tău, să venim la Tine, Izvorul cel pururea dătător de viață, să scoatem apa harului Tău și iertarea păcatelor și să trăim în veacul de acum în curăție și feciorie, în dreptate și cucernicie, așteptând nădejdea cea fericită și arătarea slavei Tale, a Marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru, pentru că nu ne mântuiești numai după faptele noastre, ci cu marea Ta milostivire și cu înnoirea Sfântului Tău Duh, în baia nașterii din nou, ca îndreptați cu harul Tău să fim moștenitori ai vieții veșnice în Împărăția Ta, unde ne învrednicește să slăvim, împreună cu toți sfinții, Preasfântul Tău Nume cu Părintele Tău fără de început și cu Preasfântul și Bunul și de Viață Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Apoi se face otpustul.

Acatistul Sfântului Silvestru – 2 ianuarie

Silvestru-si-Clement-romanii-dionisyou-1547-IN

Condacul 1

Bunătăţile sfinţilor învrednicindu-te a le cunoaşte, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu te-ai făcut şi propovăduitor al dreptei credinţe. De la tine luminându-se şi împăratul cel mare Constantin şi mulţimea poporului cetăţii Romei, prin curăţia credinţei tale şi prin tăria iubirii de oameni pe mulţi i-ai întors la Hristos. Pentru aceasta te cinstim pe tine, după cuviita şi strigăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Icosul 1

Ca o revărsare de raze luminoase căzând peste trecutele zile ale vieţii tale, faptele tale cele făcute din iubire de Dumnezeu, Părinte Ierarhe Silvestru, ne aduc şi acum mireasma slujirii tale la altarul Său cel Sfânt, şi ne luminează chipul tău cel frământat de dorinţa arătării adevărului credinţei în faţa oamenilor. De aceea şi acum cei ce sunt sub ocrotirea ta, în biserica sfântă care cinsteşte numele tău, cu dragoste îţi strigăm ţie unele ca acestea:

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, întâi stătătorul cetăţii Romei;
Bucură-te, cel ce din pruncie ai ucenicit în sfânta credinţa;
Bucură-te, că din tinereţe primitor şi mângâietor de străini ai fost;
Bucură-te, cel ce ai suferit legăturile lanţurilor şi nu te-au biruit ingrozirile chinurilor;
Bucură-te, că de darul proorociei ai fost învrednicit;
Bucură-te, cel ce de la Miltiade episcopul taina preoţiei ai primit;
Bucură-te, că în Roma, turma lui Hristos că un alt apostol ai păstorit;
Bucură-te, cel ce ziua întâi a săptămânii cu numele Domnului Dumnezeu, Duminica o ai numit;
Bucură-te, că balaurul cel din muntele Târpie cu semnul crucii pe vecie l-ai nimicit;
Bucură-te, cel ce pruncii sugari al căror sânge trebuia să fie scăldătoare împăratului i-ai mântuit;
Bucură-te, că invocând peste împăratul numele Prea Sfintei Treimi, pe Constantin l-ai vindecat;
Bucură-te, cel ce întru înţelepciune ai desluşit oamenilor taina Sfintei Treimi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Condacul 2

Îndemnatu-s-au credincioşii a-ţi aduce laude, Sfinte Ierarhe Silvestru, căci văzând faptele bunei tale credinţe şi darurile de care te-ai învrednicit de la Dumnezeu, cu toţii într-un glas cântăm pentru tine: Aliluia!

Icosul 2

Lumina Sfintei Credinţe străluminând şi de frumuseţea ei cea ziditoare de suflet invrednicindu-te, înţelegerea vieţii celei ascunse în Hristos ai căutat din tinereţe a o cunoaşte şi voind a te desăvârşi în această viaţă, Sfinte Silvestru, ai adunat ca într-un buchet frumuseţile nespuse ale cerului şi cu ele împodobindu-ţi viaţa o ai închinat lui Hristos. Drept aceea primeşte de la noi laudele acestea:
Bucură-te, cel ce în vechea Romă din părinţi binecredinciosi te-ai născut;
Bucură-te, cel ce ai învăţat de la Cirin preotul înţelepciunea cărţii şi bunele obiceiuri;
Bucură-te, că ai crescut în sfânta credinţă;
Bucură-te, că au înflorit în sufletul tău binemirositoarele flori ale virtuţii;
Bucură-te, cel ce odată cu creşterea anilor ai crescut şi în desăvârşire;
Bucură-te, că din dragoste de Dumnezeu şi de aproapele pe cei străini îi primeai şi îi ospătai, odihnă făcându-le;
Bucură-te, cel ce pe Timotei, preotul din Antiohia, mărturisitor al lui Hristos, în casa ta l-ai primit;
Bucură-te, că din Sfânta lui viaţă şi învăţătură mult ai folosit;
Bucură-te, cel ce împreună cu el pe mulţi romani de la închinarea idolească, la Dumnezeul Cel Adevărat ai adus;
Bucură-te, că sfintele moaşte ale lui Timotei după tăierea capului, nu le-ai lipsit de cântările cuvioase de îngropare şi noaptea le-ai înmormântat;
Bucură-te, cel ce împreună cu credincioasa Feonisia sfintelor moaşte Biserică le-ai zidit;
Bucură-te, Miltiade episcopul aducerea moaştelor  Timotei a binecuvântat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor  lui Dumnezeu!

Condacul 3

Viaţa cea întru Hristos crescând împreună cu viaţa ta şi câştigând curăţia gândurilor, dovedit-ai prin faptele tale că întru lumina învăţăturii creştineşti vietuiesti şi toate ale tale erau slujind pe Hristos şi ucenicii Lui, pe acestea noi, înţelegându-le de la tine, Îl lăudăm pe Dumnezeu şi-I cântăm: Aliluia!

Icosul 3

Pe mărturisitorii lui Hristos în cele trecute vremi cât îi cercau chinurile, bătăile şi moartea în tăria credinţei lor şi dovedind cât de mare este statornicia lor în Dumnezeu nu încetau nicidecum a-L preamări. Deci când pe tine eparhul Tarquiniu te silea, Sfinte Silvestru, a jertfi idolilor, ai biruit durerile şi ingrozirile, şi văzând noi suferinţele tinereţii tale îţi cântăm:
Bucură-te, Sfinte Silvestru, cel în lanţuri de fier ferecat;
Bucură-te, că auzind îndemnurile de jertfire la idoli nu le-ai împlinit;
Bucură-te, cel ce nu te-ai plecat silniciilor;
Bucură-te, că nu te-au îngrozit muncile;
Bucură-te, cel învrednicit de darul proorociei;
Bucură-te că, mai înainte văzând moartea eparhului care-ţi era chinuitor, aceasta i-ai vestit-o;
Bucură-te, cel ce erai în temniţă când eparhul se ospăta;
Bucură-te, că proorocia ta în aceeaşi zi s-a împlinit şi chinuitorul s-a sfârşit din viaţă;
Bucură-te, cel ce cu cinste ai fost scos din temniţă după moartea prigonitorului;
Bucură-te, că de tine credincioşii s-au bucurat şi necredincioşii la picioarele tale cădeau;
Bucură-te, cel prin care s-a arătat puterea cea mare a Duhului;
Bucură-te, că prin minunea aceasta mulţi încredinţându-se s-au întors la Hristos;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Condacul 4

Toţi cei ce cugetau că iubirea de bucurii lumeşti şi teama de munci şi de chinuri sunt mai tari decât iubirea lui Hristos au amuţit şi văzând moartea cea de naprazna a eparhului s-au cutremurat. Iar noi (la vremea serbarii tale) Sfinte Silvestru, cu veselie cântare de mulţumire aducem lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Dulceaţa darurilor Sfântului Duh având în inima ta, şi ajungând la vremea în care şi Hristos Domnul a ieşit la propovăduire, socotit-a Miltiade, episcopul Romei, ce vrednic te-ai făcut de slujirea preoţiei şi cu hirotonie te-a rânduit în cetatea slujitorilor. Iar când acesta s-a mutat la cele veşnice, toţi alegându-te, în scaunul apostolesc al Romei te-ai suit. Pentru aceasta te lăudăm zicând:
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, care în Roma cea veche ai păstorit;
Bucură-te, cel ce din fragezimile tinereţii de steaua credinţei ai fost călăuzit;
Bucură-te, că de harul preoţiei te-ai învrednicit;
Bucură-te, cel ce ai fost uns de Duhul;
Bucură-te, că Dumnezeu preot întru poporul său te-a rânduit;
Bucură-te, cel ce ai iubit mai mult decât viaţa pe Cel ce Şi-a întins mâinile murind pe Cruce pentru noi;
Bucură-te, că prin rugăciune şi post ţi-ai făcut trupul locaş Harului;
Bucură-te, cel ce ai învăţat pe credincioşi să cinstească Dumnezeirea cea întru o fiinţă şi în trei ipostasuri;
Bucură-te, că de la Dumnezeieştile Scripturi te-ai adăpat şi a lor frumuseţe ai propovăduit;
Bucură-te, cel ce arhiereu cinstit şi binecredincioas dreptei credinţe în scaunul Romei ai păstorit;
Bucură-te, că la soborul cel mare în Niceea ai avut părtaşi şi împreună cu soborul dreapta credinţa ai mărturisit;
Bucură-te, cel ce înălţându-te cu Duhul, te-ai smerit  şi ne-ai învăţat  smerenia;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor  lui Dumnezeu!

Condacul 5

Învăţătura dreptei credinţe pe mulţi a luminat, şi ca o lumina una din alta, în mulţi s-a aprins. Iar alţii sfinţindu-se cu lumina preoţiei, ca luminoase făclii în sfeşnice se aşează, şi propovăduitori ai Sfintelor Evanghelii se rânduiesc. Şi ceata tuturor celor sfinţiţi împreună cu tine, Sfinte Silvestru, neîncetat cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Căutând mântuirea la Hristos, Cel ce S-a smerit de bună voie şi îndreptător credinţei arătându-te pe tine turmei tale, părinte purtătorule de Dumnezeu Silvestru, pe toţi i-ai povăţuit pururea spre mărirea cea nemuritoare cu învăţăturile tale cele neratacite. Drept aceea cinstind astăzi pomenirea ta cântăm:
Bucură-te, cel ce ca un adevărat apostol păstoreai turma credincioşilor,
Bucură-te, că la păşunea cea mântuitoare o îndreptai,
Bucură-te, cel ce şi cu cuvântul şi cu lucrul erai bun povăţuitor,
Bucură-te, că pe clericii cei ce se îndeletniceau cu neguţătorii lumeşti la Biserică i-ai întors;
Bucură-te, cel ce te-ai îngrozit de numirile cele păgâneşti ale zilelor săptămânii;
Bucură-te, cel ce ai aşezat bună rânduială a postului, oprindu-l în ziua sâmbetei;
Bucură-te, că numai într-o singură sâmbătă ai îngăduit a posti creştinii, aceea în care Hristos a murit şi S-a pogorât la iad să scoată de-acolo pe strămoşul Adam;
Bucură-te, cel ce pe păgâni ai învăţat adevărul;
Bucură-te, că pentru tine mulţime mare a mărturisit pe Hristos împreună cu Tatăl şi cu Duhul.
Bucură-te, cel ce ai biruit patimile şi trupul prin nevoinţele postului şi înfrânării;
Bucură-te, că înfrumuseţat de cunoştinţa dumnezeieştii Scripturi, prin curăţia gândurilor tale Harul dumezeiesc a lucrat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Condacul 6

Nu numai tăria cuvântului având-o cu tine, ci ştiind bine că întărirea cuvântului o face minunea, de amândouă te-ai învrednicit dumnezeescule Ierarhe Silvestru, şi pentru aceasta cei ce ştiu dreapta învăţătura a ta şi cunosc bogăţia darurilor şi minunilor tale îi mulţumesc lui Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul 6

Pogoratu-te-ai fără teamă la peştera de sub muntele Târpie, pe care era înălţat capitoliul cel păgânesc şi ai înfruntat primejdia balaurului ce se incuibase acolo şi pustiia cu moarte poporul dimprejur şi mai ales pe copii. Ci tu, Sfinte SILVESTRE, când ai auzit pe păgâni zicându-ţi: Cu puterea Dumnezeului tău fă pe balaur să nu mai iasă afară şi vom crede într-Însul ca Atotputernic, atunci ai crezut mai vârtos în cuvântul lui Dumnezeu ce zice: A«Indrazniti!A» şi cu Crucea Lui ai biruit cu adevărat, pentru care noi îţi cântăm aşa:
Bucură-te, cel ce auzind de pustiirea cea de moarte a balaurului nu te-ai înfricoşat.
Bucură-te, că ţie ţi-au cerut necredincioşii să le arăţi puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ai adunat pe toţi credincioşii la rugăciune, şi post de 3 zile pentru izbăvire ai ţinut;
Bucură-te, că în vedenie Petru Apostolul ţi-a cerut să mergi fără teamă la peşteră;
Bucură-te, cel ce împreună cu preoţii şi diaconii la balaur ai coborât;
Bucură-te, că Sfânta Slujbă la gură peşterii ai săvârşit;
Bucură-te, cel ce în numele Mântuitorului Hristos gurile peşterii ai pecetluit;
Bucură-te, că până la a doua venire a lui Hristos le-ai astupat;
Bucură-te, cel ce pe balaur neiesit pe veci l-ai făcut;
Bucură-te, că pe mulţi copii şi oameni i-ai mântuit de la moarte;
Bucură-te, cel ce ai facut pe păgâni să se minuneze văzându-te întors viu din peştera balaurului;
Bucură-te, că mulţi au cunoscut puterea lui Dumnezeu, şi la cei credincioşi s-au adaugat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Condacul 7

Minunile ca semne ale puterii lui Dumnezeu nu au măsură, în viaţa Bisericii Lui, ci pentru întărirea adevărurilor de credinţă ele se arată neîncetat. Şi noi cei ce cu ochii plini de mirare le contemplăm Îl preainaltam pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul 7

Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui şi toate lucrurile sunt spre lăuda puterilor Lui, că pe toţi sfinţii indreptanmdu-i spre limanul mântuirii, mucenicind aceştia prin grele încercări şi ispite şi cazne şi prigoniri au trecut. Şi când Constantin împăratul, neluminat fiind încă de Sfântul Botez, plecase la război, iar atunci senatorii au pornit prigoană împotriva creştinilor, tu Sfîntă Silvestru, pe toţi i-ai povăţuit să se ascundă în munte pentru a scăpa. De aceea îţi zicem unele ca acestea:
Bucură-te, Sfinte Silvestru, povăţuitorul celor asupriţi;
Bucură-te, cel ce pe toţi i-ai întărit cu evlavia ta;
Bucură-te, că de jertfiri idoleşti i-ai apărat;
Bucură-te, cel ce de năpustirile senatorilor asupra creştinilor i-ai apărat pe ei;
Bucură-te, că de muncile cele de multe feluri îndemnându-i să nu se îngrozească, i-ai întărit;
Bucură-te, cel ce pe cler şi poporul cel credincios în muntele Soractes i-ai ascuns;
Bucură-te, că împreună cu ei n-ai încetat a lăuda pe Mântuitorul;
Bucură-te, cel ce după dumnezeiasca arătare ai aflat că împăratul Constantin de lepră s-a umplut;
Bucură-te, că ştiai că pentru a lui vindecare din toate marginile împărăţiei, din Roma până în Persidia, vraci şi doctori s-au adunat;
Bucură-te, cel ce ai aflat că slujitorii zeilor pe împăratul în baie de sânge de prunci sugari voiau să-l scalde;
Bucură-te, auzind plângerea maicilor pruncilor neintarcati, la Hristos – ridicat   rugăciunea;
Bucură-te, cel ce ştiai că Dumnezeu pentru ale tale rugăciuni a luminat mintea împăratului şi eliberând pruncii, mâhnirea maicilor a curmat-o;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Condacul 8

Bucuria mamelor sunt pruncii şi viaţa lor şi-o dau pentru ei. Cât de mare era dar plângerea şi durerea celor ce ştiau că spre junghiere li s-au luat odraslele lor şi care cu amar se tânguiau. Dar auzind credincioşii împărăţească înţelepciune cea data de la Dumnezeu zicând: A«Mai bine este singur a răbda durere decât a vărsa sânge nevinovat de prunciA», au cântat lui Dumnezeu: Aliluia !

Icosul 8

Răsplătirea lui Dumnezeu nu trece cu vederea pe cei ce de bună voie împlinesc poruncile Lui, şi prin omanei şi prin lucruri se umple de bunătăţi şi de fapte bune viaţa lor. Şi tu, Ierarhe Silvestru, împlinind porunca lui Dumnezeu, în viaţa împărăţiei Romei ai săvârşit schimbări, lui Constantin arătându-i Dumnezeiasca vrere. De aceea cu bună cuviinţă îţi cântăm aşa:
Bucură-te, minunată unealtă a Harului;
Bucură-te, că despre tine, în vis, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel împăratului au vorbit;
Bucură-te, cel ce ai fost chemat să-i vesteşti lui Constantin vindecarea în mântuitoarea baie a Botezului;
Bucură-te, cel ce ai fost chemat din ascunzişurile munţilor Soractes;
Bucură-te, că frica şi prigoana creştinilor a încetat;
Bucură-te, cel ce cu cinste ai intrat la împăratul;
Bucură-te, că împăratului arătând icoana Sfinţilor Petru şi Pavel i-ai spus că nu sunt dumnezei, ci slujitorii Lui;
Bucură-te, cel ce de la împăratul ai aflat că în adevăr cu Sfinţii Petru şi Pavel în vedenie a vorbit;
Bucură-te, că pe ei, fără să-i fi văzut mai înainte în viaţă, după vis şi după icoană i-a recunoscut acela;
Bucură-te, cel ce împăratului i-ai arătat că în scăldătoarea botezului nu va intra fără pregătire sufletească,
Bucură-te, ca ai auzit marturisirea de credinţă a împăratului;
Bucură-te, cel ce imparatului pregătire pentru naşterea prin botez, în post şi în rugăciune i-ai cerut;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Condacul 9

Tainiţele sufletului când se deschid şi în ele coboară lumina Harului Dumnezeiesc prin botez, atunci cu bucurie mare şi îngerii şi sfinţii se bucură, şi lui Dumnezeu împreună cu drept închinătorii îi cântă: Aliluia!

Icosul 9

Dumnezeiasca cercetare venind peste casa împăratului şi tu, Sfinte Ierarhe Silvestru, încunoştiinţat de ajutorul pe care Dumnezeu îl dăruieşte creştinilor, nu te-ai arătat îngăduitor cu Constantin, măcar că era suferind, ci mai întâi să se lumineze în cele ale credinţei ai cerut, şi să se înfrâneze de la slava lumească prin pocăinţă şi prin postire i-ai zis, iar prin închiderea capiştilor idoleşti şi oprirea jertfelor, la schibarea rosturilor împărăţiei ai gândit. Marea ta sârguinţă o lăudăm cântând unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce ai fost bun sfetnic al lui Constantin împăratul;
Bucură-te, că acestuia de Dumnezeu Cel Unul în Treime i-ai propovăduit şi la auzul cuvintelor tale împăratul s-a bucurat;
Bucură-te, cel ce ai cerut împăratului să oprească prigonirile de orice fel;
Bucură-te, că cei din îngroziri şi din legături au fost eliberaţi;
Bucură-te, cel ce ai îndrumat pe Constantin să împlinească toată cererea cea dreaptă;
Bucură-te, că milostivirea spre cei săraci ai cerut;
Bucură-te, cel ce ai auzit făgăduinţa împăratului de a face tot binele;
Bucură-te, că punând mâinile peste el catehumen l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce împreună cu tot clerul rugăciuni ai săvârşit pentru ca lumina cea pururea mântuitoare la toţi să răsară;
Bucură-te, că după şapte zile de post pe împăratul despre tainele sfintei credinţe  Prea  Treime l-ai învăţat ;
Bucură-te, cel ce i-ai vorbit despre scăldătoarea botezului în numele Sfintei Treimi;
Bucură-te, că înaintea ta, sănătos şi fără urme de boală, s-a arătat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Condacul 10

Făcându-se mare bucurie în toată lumea prin creştinarea împăratului Constantin şi mulţime multă de popor venind la Hristos, se împuţina închinăciunea idolească. Ci voind acum ca pe cei rămăşi la păgânătate să-i izgoneascadin cetate, tu, Sfinte Ierarhe Silvestru, ai gândit şi împăratului i-ai zis : Că nu voieşte Domnul ca siliţi şi fără de voie liberă să vină cineva la El. De aceea pentru frumuseţea gândului tău, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10

Întru bucuria păcii înflorind Biserica lui Hristos şi întru lumina credinţei zidită şi întărită fiind de Duhul, dar nerabdand vrăjmaşul o pace ca această a Bisericii, a semănat eresuri şi a trimis duşmanii în calea împăratului Constantin şi a mamei sale Elena, că să-i abată de la Hristos. Iar tu, Sfinte Ierarhe Silvestru, aflând despre uneltirile acestea numai spre Dumnezeu, Cel ce toate le întăreşte, nădejdea ţi-ai pus. Pentru aceasta cântăm ţie cuvinte de lăuda aşa:
Bucură-te, Sfinte Ierarhe de trei ori fericite;
Bucură-te, cel ce nu te-ai înspăimântat de uneltirile vrăjmaşe;
Bucură-te, că în Domnul nădejdea ţi-ai pus;
Bucură-te, cel ce nu te-ai înfricoşat auzind că înaintea împăratului este hulit numele Hristosului tău;
Bucură-te, că ai primit a sta în faţă întrebărilor celor înţelepţi şi iscusiţi în legea cea veche;
Bucură-te, cel ce cunoşteai atât proorociile legii vechi, cât şi elinească învăţătura a filosofilor;
Bucură-te, că de faima înţeleptului rabin şi vrăjitorului Zamvri nu te-ai speriat;
Bucură-te, cel ce înaintea scaunuli împăratului cu ceata a o sută douăzeci de înţelepţi te-ai înfruntat;
Bucură-te, că rugându-te lui Dumnezeu ai zis : Scoală-te Doamne, judecă pricina Ta;
Bucură-te, cel ce ai dovedit că-n Vechiul Testament cele despre venirea lui Hristos sunt arătate şi prin el s-au împlinit;
Bucură-te, că luminata şi minunata dovedire despre Hristos ai făcut înaintea împăratului pentru iudei cu însăşi cărţile lor;
Bucură-te, cel ce ai arătat că nu in trei dumnezei cred creştinii, ci, dovedind cu scriptura, credinţa într-un singur Dumnezeu în trei ipostasuri;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Condacul 11

Cu mare glas grăind din Sfintele Scripturi, Sfinte SILVESTRE, ai arătat, de Dumnezeu insuflate, că despre îndoita fire a Fiului, adică cea dumnezeiască şi cea omenească într-o unire, au grăit mai înainte proorocii care cunoaştere aveau de la Dumnezeu. Aceluia cu proorocii şi cu tine cântăm şi noi: Aliluia!

Icosul 11

Adunatu-s-a în faţa împăratului curtea lui şi mulţime mare de oameni spre a vedea a cui învăţătură va birui. Căci iudeii spuneau că Nazarineanul a fost hulitor de Dumnezeu, iar creştinii că Dumnezeu adevărat era şi Fiul Celui Preaînalt din Treime. Iar tu, Sfinte Ierarhe Silvestru, nicidecum n-ai îngăduit întunericul, şi de înţelepciunea lui Dumnezeu umplându-ţi gura ta ai surpat nedumerirea lor. Şi întru lauda smereniei tale cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, prin care Sfânta Treime S-a proslăvit;
Bucură-te, cel ce ai arătat cu cuvintele Scripturii că mai înainte de toţi vecii sunt ipostasurile Treimii;
Bucură-te, ce despre Fiul ai dovedit; că este de o fiinţă cu Tatăl; de o slavă şi de o putere;
Bucură-te, cel ce ai arătat neîndoios că din Fecioară S-a născut Domnul;
Bucură-te, că toate cele despre pătimirea, moartea şi învierea Mântuitorului, de la sfinţii prooroci ai adus mărturie;
Bucură-te, cel prin a cărui gură, grăind Sfântul Duh, ai biruit pe evrei;
Bucură-te, că luminos ai arătat că adevărat Dumnezeu este Hristos, Cel născut din Fecioară;
Bucură-te, cel ce ai fost lăudat de împăratul şi de toată curtea;
Bucură-te, că şi vrăjitoria lui Zamvri, care prin farmece a ucis un bou, nu te-a făcut să dai înapoi;
Bucură-te, cel ce având nădejde tare în Dumnezeu Cel ce este binefăcător, ai cerut îngăduinţa împăratului să inviezi boul, ca şi cei necredincioşi să creadă în Dumnezeul creştinilor;
Bucură-te, că ridicând mâinile tale la cer, rugendu-te şi zicând : A« Doamne Iisuse Hristoase auzi-mă pe mine robu tău în ceasul acesta, ca să se proslăvească Prea Sfânt numele Tău A» ai văzut cum boul inviaza şi stă blând;
Bucură-te, cel ce la picioarele tale i-ai văzut căzând şi pe evrei şi pe păgâni, dimpreună cu împărăteasa Elena;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Condacul 12

S-a făcut cunoscută puterea lui Dumnezeu prin lucrările tale, Sfinte Ierarhe Silvestru, şi sfinţenia vieţii tale mulţimile aflând-o, ca pe un trimis al cerului cu adevărat socotindu-te, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Oamenii şi împăratul şi curtea sa au înţeles că puterile tale sunt de la Dumnezeu Tatăl venite, pentru a arată prin cuvânt şi prin fapte că Hristos Domnul este Fiul Său Cel iubit, că pentru El ai fost în primejdii, că numai în El ai nădăjduit şi că minunile tale numai prin El s-au făcut; de aceea şi noi acum, minunându-ne de cele de atunci, cântăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce te-ai învrednicit de darul cel făcător de minuni;
Bucură-te, că ai avut în tine comoara dumnezeieştilor cuvinte ale Scripturii;
Bucură-te, cel ce te-ai smerit pe tine pentru a arăta măreţia lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin iubirea ta de Hristos ai biruit pe potrivnicii Lui;
Bucură-te, cel ce te-ai sfinţit prin Harul Hristosului tău;
Bucură-te, că prin tine s-a arătat puterea celui ce pe toţi i-a mântuit prin Jertfa şi Învierea Sa;
Bucură-te, cel ce ai ştiut a tălmăci proorocirile din Scripturi;
Bucură-te, că ai fost vestitorul împlinirii lor;
Bucură-te, cel ce împreună cu Sfânta Elena ai căutat Crucea Domnului;
Bucură-te, că aflându-se Crucea pe mulţi i-ai botezat în credinţa cea mântuitoare;
Bucură-te, cel ce douăzeci şi unu de ani şi zece luni ai fost mare ierarh şi păstor al Romei, şi că plin de zile şi încărcat de ani ai trecut către Domnul;
Bucură-te, cel ce eşti rugător fierbinte pentru noi către Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Condacul 13

O, întru tot lăudate, Sfinte Ierarhe Silvestru, nepricepuţilor celor ce stăm în biserica ocrotirii tale, primeşte aceste cântări de lăuda aduse ţie, mult râvnitorule de Dumnezeu, pentru sfinţenia vieţii tale, şi fii mijlocitor pentru noi către mult milostivul Dumnezeu, rugându-L să dea iertarea păcatelor noastre şi să ne izbăvească din toată nevoia şi scârba pe cei ce prăznuim numele tău cântând: Aliluia !  (de trei ori)

În încheiere, se reiau Icosul 1 şi Condacul 1 și se face Otpustul.

Condacul 1

Bunătăţile sfinţilor învrednicindu-te a le cunoaşte, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu te-ai făcut şi propovăduitor al dreptei credinţe. De la tine luminându-se şi împăratul cel mare Constantin şi mulţimea poporului cetăţii Romei, prin curăţia credinţei tale şi prin tăria iubirii de oameni pe mulţi i-ai întors la Hristos. Pentru aceasta te cinstim pe tine, după cuviita şi strigăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Icosul 1

Ca o revărsare de raze luminoase căzând peste trecutele zile ale vieţii tale, faptele tale cele făcute din iubire de Dumnezeu, Părinte Ierarhe Silvestru, ne aduc şi acum mireasma slujirii tale la altarul Său cel Sfânt, şi ne luminează chipul tău cel frământat de dorinţa arătării adevărului credinţei în faţa oamenilor. De aceea şi acum cei ce sunt sub ocrotirea ta, în biserica sfântă care cinsteşte numele tău, cu dragoste îţi strigăm ţie unele ca acestea:
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, întâi stătătorul cetăţii Romei;
Bucură-te, cel ce din pruncie ai ucenicit în sfânta credinţa;
Bucură-te, că din tinereţe primitor şi mângâietor de străini ai fost;
Bucură-te, cel ce ai suferit legăturile lanţurilor şi nu te-au biruit ingrozirile chinurilor;
Bucură-te, că de darul proorociei ai fost învrednicit;
Bucură-te, cel ce de la Miltiade episcopul taina preoţiei ai primit;
Bucură-te, că în Roma, turma lui Hristos că un alt apostol ai păstorit;
Bucură-te, cel ce ziua întâi a săptămânii cu numele Domnului Dumnezeu, Duminica o ai numit;
Bucură-te, că balaurul cel din muntele Târpie cu semnul crucii pe vecie l-ai nimicit;
Bucură-te, cel ce pruncii sugari al căror sânge trebuia să fie scăldătoare împăratului i-ai mântuit;
Bucură-te, că invocând peste împăratul numele Prea Sfintei Treimi, pe Constantin l-ai vindecat;
Bucură-te, cel ce întru înţelepciune ai desluşit oamenilor taina Sfintei Treimi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Silvestru, slujitor al lui Dumnezeu!

Sursa: https://biserica-sfantul-silvestru.ro/acatistul-sfantului-silvestru

Acatistul Sfântului Serafim de Sarov mare făcător de minuni – 2 Ianuarie

80826378_2487873824803774_5227799768528322560_o.jpg
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,
şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,
şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Troparul, glasul al 4-lea

imagesDin tinerețe L-ai îndrăgit pe Hristos, fericite, și numai Lui, Unul, ai dorit cu înflăcărare să îi slujești, prin rugãciune neîntreruptă în pustie, nevoindu-te cu inima plină de umilință dobândind iubirea lui Dumnezeu și arătându-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugăm ție: Mântuiește-ne pre noi cu rugăciunile tale, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condacul, glasul al 2-lea

Frumusețea lumii și cele trecătoare lăsând, preacuvioase, te-ai sălășluit în Mânăstirea Sarovului și acolo, îngerește viețuind, multora le-ai fost cale spre mântuire. Pentru aceasta și Hristos te-a preaslăvit pe tine, Părinte Serafime, îmbogățindu-te cu darul tămăduirilor și al minunilor. Drept aceea îți cântăm ție: Bucură-te, preacuvioase Serafime, Părintele nostru.

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

serafeim1

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea:
Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 2:

Văzând maica ta preacuvioasă, Părinte Serafime, dragostea ta cea fierbinte către viața călugărească, a cunoscut voia Domnului cea Sfântă pentru tine și, ca pe un dar desăvârșit lui Dumnezeu aducându-te, te-a binecuvântat pe calea cea îngustă a călugăriei cu a sa sfântă cruce pe care tu ai purtat-o la piept până la sfârșitul vieții, arătându-ți dragostea ta cea mare către Cel ce s-a răstignit pentru noi, Hristos, Dumnezeul nostru, căruia toți cu umilință să-i cântăm: Aliluia!

136827_sfantul-serafim-sarov-ortodoxia.jpg

Icos 2:

Cuget ceresc ți s-a dăruit ție, Sfinte al lui Dumnezeu, căci din tinerețile tale, necontenit năzuind la cele cerești, ai lăsat casa părintească pentru împărăția lui Dumnezeu și adevărul ei. Pentru aceasta primește de la noi laudele acestea:
Bucură-te, fiu de Dumnezeu ales, al orașului Kursk,
Bucură-te, al părinților celor cucernici odraslă preaslăvită,
Bucură-te, cel ce ai moștenit virtuțile maicii tale,
Bucură-te, cel ce ai învățat de la dânsa evlavia și rugăciunea,
Bucură-te, că de la maica ta la lupte duhovnicești, cu crucea ai fost binecuvântat,
Bucură-te, că până la moarte această binecuvântare cu sfințenie o ai păstrat,
Bucură-te, că din dragoste către Domnul casa părintească o ai lăsat,
Bucură-te, cel ce frumusețile lumii acesteia de nimic le-ai socotit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 3:

Din tinerețile tale puterea celui Preaînalt cu adevărat te-a acoperit, preacuvioase, tu, căzând din înălțimea bisericii, nevătămat păzindu-te pe tine Domnul, iar atunci când de boală cumplit pătimeai, însăși Stăpâna lumii s-a arătat aducându-ți vindecare din ceruri căci din pruncie drept ai slujit lui Dumnezeu neîncetat cântându-I: Aliluia!

Icos 3:

Având stăruința către lucrarea vieții călugărești celei asemenea îngerilor, ai mers la Sfânta cetate a Kievului pentru a te închina Cuvioșilor de la Pecerska, primind din gura Cuviosului Dositei porunca să-ți îndreptezi calea ta în Pustia Sarovului, căci cu credință venind de departe ai sărutat acel Sfânt loc și, acolo sălășluindu-te, ai sfârșit viata ta cea plăcută lui Dumnezeu. Iar noi minunându-ne de o asa purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru tine, cu umilință îți cântăm:
Bucură-te, cel ce de lumeasca deșertăciune te-ai lepădat,
Bucură-te, cel ce patria cerească cu ardoare o ai dorit,
Bucură-te, că pe Hristos din toată inima L-ai iubit,
Bucură-te, căci jugul cel bun al lui Hristos asupra ta l-ai luat,
Bucură-te, cel ce ai fost desăvârșit ascultător,
Bucură-te, păzitorul cel adevărat de poruncile dumnezeiești,
Bucură-te, cel ce mintea și inima ta, prin rugăciune, către Dumnezeu le-ai întărit,
Bucură-te, stâlpul cel neclintit al Ortodoxiei,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 4:

Viforul năpastelor celor rele potolindu-l, ai străbătut toată calea cea îngustă și îndurerată a nevoinței călugărești purtând jugul vieții pustnicești al zăvorârii, al tăcerii și al privegherii de multe nopți și astfel, prin harul dumnezeiesc urcând din putere în putere, de la fapte către contemplarea lui Dumnezeu, te-ai mutat în lăcașurile de sus unde cu îngerii îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Auzind și văzând viata ta cea sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, obștea toată s-a mirat de tine și, venind, lua învățătură din cuvintele și din faptele tale slăvind pe Domnul cel ce este minunat întru Sfinții Săi. Iar noi cu credință și cu dragoste te lăudăm, preacuvioase Părinte, cântându-ți asa:
Bucură-te, cel ce cu totul jertfă lui Dumnezeu te-ai adus,
Bucură-te, cel ce înălțimea nepătimirii ai ajuns,
Bucură-te, ostașule al lui Hristos, cel cu bună biruință,
Bucură-te, bun și credincios slujitor al Cerescului Stăpân,
Bucură-te, înainte stătătorule cel neînfricat pentru noi către Domnul,
Bucură-te, rugătorule al nostru cel neobosit către Născătoarea de Dumnezeu,
Bucură-te, al crinului din pustie minunată mireasmă,
Bucură-te, al harului dumnezeiesc vas fără prihană,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 5:

Lumină dumnezeiască a strălucit în casa ta, preacuvioase, atunci când tu, bolnav fiind și pe patul morții zăcând, însăși Preacurata Fecioară a venit la tine cu Sfinții Apostoli Petru și Ioan și a zis: „Acesta este din neamul meu!”- și s-a atins de capul tău. îndată dar, făcându-te sănătos, cu mulțumire lui Dumnezeu ai cântat: Aliluia!

Icos 5:

Văzând pizmașul neamului omenesc viața ta cea curată și sfântă, preacuvioase Părinte Serafime, a vrut să te piardă pe tine trimițând asupra ta oameni răi care fără milă te-au bătut lăsându-te abia viu. Tu însă, Părinte Serafime, ca un miel blând pe toate le-ai îndurat rugându-te Domnului pentru prigonitorii tăi. De aceea, minunându-ne de a ta nerăutate, noi toți îți cântăm ție:
Bucură-te, căci cu blândețea și smerenia ta lui Hristos Dumnezeu I-ai fost următor,
Bucură-te, căci cu nerăutatea ta pe duhul răutății l-ai biruit,
Bucură-te, al curăției sufletești și trupești sârguincios păzitor,
Bucură-te, pustnice cu darurile Duhului plinit,
Bucură-te, ascetule de Dumnezeu preaslăvit și înainte văzător,
Bucură-te, povățuitorule al monahilor cel minunat și de Dumnezeu întelepțit,
Bucură-te, a Sfintei Biserici laudă și bucurie,
Bucură-te, a Mânăstirii Sarovului slavă și lăudare,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 6:

Pustia Sarovului propovăduiește nevoințele și ostenelile tale, de Dumnezeu purtătorule, plăcutule al lui Hristos, căci desișurile și pădurile ei de bună mireasmă cu rugăciunea ta le-ai umplut. Urmând lui Ilie, prorocul lui Dumnezeu, și Botezătorului Ioan, te-ai arătat vlăstar pustiei mult roditoare prin darurile Duhului Sfânt cu a cărui putere multe și preaslăvite fapte ai săvârșit, îndemnând pe credincioși să-I cânte lui Dumnezeu, dătătorului de bunătăți: Aliluia!

Icos 6:

Răsărit-a întru tine, fericite Serafime, un nou ales de Dumnezeu, văzător asemenea lui Moise căci, fără prihană slujirea la altarul Domnului săvârșind, te-ai învrednicit a-L vedea pe Hristos în Biserică, cu puterile cele netrupești venind. Iar noi, de această bunăvoință a lui Dumnezeu minunându-ne, îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu Lumina cea întreit strălucită ai fost luminat,
Bucură-te, al Preasfintei Treimi slujitor credincios,
Bucură-te, al Duhului Sfânt lăcaș împodobit,
Bucură-te, cel ce pe Hristos împreună cu îngerii, cu ochii trupești L-ai văzut,
Bucură-te, că încă în trupul cel putrezitor fiind, dulceața Raiului mai înainte ai gustat,
Bucură-te, cel ce cu pâinea vieții ai fost îndestulat,
Bucură-te, cel ce cu apa nemuririi ai fost adăpat,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 7:

Voind iubitorul de oameni, Dumnezeu să arate întru tine, preacuvioase, a Sa nespusă milostivire către oameni, cu adevărat luminător de Dumnezeu strălucit te-ai arătat, căci cu faptele și cuvintele tale pe toți îi aduci la evlavia și la dragostea dumnezeiască. Astfel, cu strălucirea faptelor tale fiind luminați și cu pâinea învățăturii tale fiind îndestulați, pe tine cu sârguință te mărim și lui Hristos, Celui ce te-a preaslăvit pe tine îi cântăm: Aliluia!

Icos 7:

Văzându-te pe tine nou ales al lui Dumnezeu, din locuri îndepărtate au alergat la tine credincioșii în necazuri și suferințe fiind, iar tu pe cei apăsați de nevoi nu i-ai depărtat, revărsând vindecări, dăruind alinare, cu rugăciunile pentru ei mijlocind. Pentru aceasta în tot pământul rusesc vestea minunilor tale se răspândea iar fii tăi duhovnicești te slăveau pe tine așa:
Bucură-te, păstorul nostru cel bun,
Bucură-te, părinte milostiv și blând,
Bucură-te, lecuitorul nostru cel grabnic ajutător și plin de har,
Bucură-te, tămăduitorul neputințelor noastre cel milostiv,
Bucură-te, în nevoi și împresurări grabnic ajutătorule,
Bucură-te, mai înainte văzătorule al celor ce vor să fie,
Bucură-te, înainte văzătorule și mustrătorule al greșealelor celor ascunse,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 8:

Străină minune vedem la tine, preacuvioase, căci, împovărat de ani, slăbit și obosit fiind, o mie de zile și o mie de nopți pe piatră în rugăciune ai petrecut. Cine este dar îndreptățit să vestească suferințele și luptele tale pe care le-ai răbdat, fericite Părinte, ridicându-ți mâinile către Dumnezeu, pe Amalec cel închipuit biruindu-l și Domnului cântându-I: Aliluia!

Icos 8:

„Întru totul ești dorire, întru totul dulceață, preadulce Iisuse!”- Asa strigai în rugăciune, Părinte, în liniștea deplină a pustiei tale. Iar noi, cei întunecați cu deșertăciunile și în păcate toată viața petrecând, dragostea ta către Dumnezeu preamărim și ție îți cântăm așa:
Bucură-te, mijlocitorul mântuirii celor ce te iubesc și te cinstesc pe tine,
Bucură-te, cel ce aduci pe păcătoși la îndreptare,
Bucură-te, sihastru tăcut și preaminunat,
Bucură-te, rugătorul pentru noi cel stăruitor,
Bucură-te, cel ce ai arătat înflăcărată dragoste către Domnul,
Bucură-te, cel ce cu focul rugăciunii săgețile vrăjmașului le-ai ars,
Bucură-te, lumânare nestinsă prin rugăciune, în pustie strălucind,
Bucură-te, luminătorule ce încălzești și luminezi cu daruri duhovnicești,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 9:

Toată firea îngerească s-a mirat de această deosebită vedere când Starețului în zăvorâre aflat, împărăteasa Cerului și a Pământului S-a arătat, poruncindu-i să iasă din pustie și să nu-i oprească pe oamenii credincioși să vină la el, ci pe toți să-i învețe a cânta lui Hristos: Aliluia!

Icos 9:

Ritorii cei mult vorbitori nu se pricep a spune puterea dragostei tale, fericite, căci împlinind porunca Maicii Domnului, tuturor ce veneau la tine în slujire te-ai predat, iar celor nepricepuți ai fost sfetnic bun, celor întristați mângâietor, celor rătăciți blând povățuitor, celor bolnavi lecuitor și tămăduitor. Pentru aceasta ție îți cântăm asa:
Bucură-te, că din lume în pustie te-ai sălășluit ca să agonisești virtuți,
Bucură-te, că din pustie în mânăstire te-ai întors ca sămânța virtuților să o semeni,
Bucură-te, cel ce ești luminat de harul Duhului Sfânt,
Bucură-te, cel ce ești plin de blândețe și smerenie,
Bucură-te, al celor ce aleargă către tine Părinte iubitor de fii,
Bucură-te, cel ce îmbărbătare și întărire prin cuvinte de iubire acestora le dai,
Bucură-te, că pe cei ce veneau la tine bucurie și comoară îi numeai,
Bucură-te, că pentru dragostea ta cea sfântă de bucuriile împărăției Cerești te-ai învrednicit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 10:

La sfârșitul mântuitoarelor nevoințe ajungând, preacuvioase, în rugăciune plecându-ți genunchii, sufletul tău cel sfânt în mâinile lui Dumnezeu l-ai dat, pe care sfinții îngeri l-au înălțat sus, la Tronul Atotțiitorului, ca împreună să te înfățișezi întru slava cea neînserată, cântare de laudă cântând Cuvântului celui mai sfânt decât sfinții: Aliluia!

Icos 10:

Zid tuturor sfinților și mângâiere monahilor fiind, Preasfinte, Fecioara ți s-a arătat înaintea sfârșitului tău vestindu-ți că aproape este strămutarea ta către Domnul. Deci noi, minunându-ne de o asa cercetare a Maicii Domnului, îți cântăm așa:
Bucură-te, că pe împărăteasa Cerului și a Pământului la față ai văzut-o,
Bucură-te, că prin arătarea Maicii Domnului te-ai umplut de bucurie,
Bucură-te, cel ce ai primit de la ea vestea mutării tale la cele cerești,
Bucură-te, că prin glasul tău cel fără prihană sfințirea vieții tale ai arătat,
Bucură-te, că în rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului duhul tău cel smerit lui Dumnezeu I l-ai dat,
Bucură-te, căci cu sfârșitul tău fără durere, prevestirea ta mai înainte o ai împlinit,
Bucură-te, cel ce cu cununa nemuririi de mâna Atotțiitorului ai fost încununat,
Bucură-te, că fericirea Raiului împreună cu toți sfinții ai moștenit,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 11:

Cântare neîncetată Preasfintei Treimi înălțând preacuvioase, prin întreaga ta viață mare ascet al evlaviei te-ai arătat: celor rătăciți spre povățuire, celor bolnavi cu trupul și cu sufletul spre tămăduire, iar noi, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru mulțimea cea nemăsurată a milelor Lui, neîncetat îi cântăm: Aliluia!

Icos 11:

Făclie dătătoare de lumină în timpul vieții fiind, Părinte de Dumnezeu fericit, și după moarte ca o stea strălucitoare a pământului rusesc ai luminat, căci reverși de la cinstitele tale moaște râuri de minuni celor ce cu credință și cu dragoste aleargă către tine. Iar noi, ca celui ce ești fierbinte rugător pentru toată lumea și făcător de minuni, ție-ți cântăm acestea:
Bucură-te, cel ce cu mulțimea minunilor de Dumnezeu ești preaslăvit,
Bucură-te, cel ce cu dragostea ta lumea întreagă o ai luminat,
Bucură-te, iubirii lui Hristos urmașule cel credincios și drept,
Bucură-te, mângâierea tuturor celor ce cer de la tine ajutor,
Bucură-te, izvor nesecat al minunilor,
Bucură-te, al celor bolnavi și neputincioși lecuitor,
Bucură-te, al apei celei tămăduitoare, fântână nesecătuită,
Bucură-te, că toate marginile pământului nostru cu dragostea ta le-ai cuprins,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 12:

Cunoscând harul și îndrăzneala ta cea mare înaintea lui Dumnezeu cădem la tine, preacuvioase Părinte, roagă-te fierbinte către Domnul ca să apere Sfântă Biserica Sa de necredință și dezbinare, de nevoi și necazuri, ca să cântăm împreună cu tine Făcătorului de bine, Dumnezeului nostru: Aliluia!

Icos 12:

Cântând preaslăvirea ta te fericim pe tine, preacuvioase Părinte, ca pe un puternic mijlocitor pentru noi către Domnul, ca pe un mângâietor și apărător, și cu dragoste îți cântăm ție acestea:
Bucură-te, lauda Bisericii Ortodoxe,
Bucură-te, scut și îngrădire a creștinătății,
Bucură-te, călăuza ce-i îndreaptă pe toți către ceruri,
Bucură-te, apărătorul și ocrotitorul nostru,
Bucură-te, cel ce cu puterea lui Dumnezeu multe minuni ai săvârșit,
Bucură-te, cel ce cu vesmântul tău pe mulți bolnavi ai vindecat,
Bucură-te, cel ce toate uneltirile diavolești le-ai biruit,
Bucură-te, cel ce jivinele sălbatice cu blândețea ta le-ai supus,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Condac 13:

O,preaminunate sfinte și mare făcător de minuni, preacuvioase Părinte Serafime, primește această sărmană rugăciune a noastră ce se înalță spre lauda ta și stând acum înaintea Tronului Împăratului Împăraților, al Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-te pentru noi toți ca să aflăm mila Lui in Ziua Judecatii, cu bucurie cantandu-I: Aliluia!

(Acest condac se citește de trei ori.)

Apoi, se repetă Icosul 1 și Condacul 1.

Icos 1:

Creatorul îngerilor te-a ales pe tine de la început ca să preaslăvești prin viața ta cea minunată Numele Sfintei Treimi, căci te-ai arătat cu adevărat înger pe pământ și serafim în trup și, ca o rază prealuminată a veșnicului soare al dreptății, viața ta a strălucit. Iar noi văzând nevoințele tale cele prealăudate, cu evlavie și cu bucurie ție cântăm acestea:
Bucură-te, dreptarul credinței și al evlaviei,
Bucură-te, chipul blândeței și al smereniei,
Bucură-te, mărirea cea preaslăvita a drepților,
Bucură-te, mângâierea cea lină a mâhniților,
Bucură-te, lauda preaiubita a monahilor,
Bucură-te, ajutorarea preaminunată a trăitorilor în lume,
Bucură-te, slava și apărarea țării Rusești,
Bucură-te, împodobirea sfântă a pământului Tambovului,
Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov.

Condac 1:

Făcătorule de minuni și preaminunate Cuviosule cel ales al lui Hristos, grabnic ajutătorule și rugătorule al nostru, Sfinte Părinte Serafime, mărind pe Domnul cel ce te-a preaslăvit pe tine, cântare de laudă îți aducem ție. Tu dar, ca cel ce ai mare îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile slobozește-ne pe noi, cei care strigăm către tine: Bucură-te, preacuvioase Părinte Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!

Rugăciunea întâia către Sfântul Serafim

O, preaminunate Serafime, mare făcător de minuni din Sarov, pentru toți cei ce aleargă la tine ajutătorule cel grabnic ascultător, în zilele vieții tale nimeni de la tine sărman n-a ieșit ci tuturor plăcută le-a fost vederea feței tale și glasul cel cu bună întâmpinare a cuvintelor tale. Pe lângă acestea și darul tămăduirilor, darul înainte vederii și darul vindecărilor sufletelor celor neputincioase cu îmbelșugare în tine s-au arătat. Iar când te-a chemat pe tine Domnul de la ostenelile cele pământești la odihna cea cerească, niciodată dragostea ta n-a lipsit de la noi și nu este cu putință a număra minunile tale care s-au înmulțit ca stelele cerului căci iată, în toate marginile pământului te arăți oamenilor credincioși și le dăruiești tămăduiri. Pentru aceasta și noi strigăm ție: O, preabunule și blândule Cuvios al lui Dumnezeu, rugătorule cel cu îndrăzneală pentru noi, care niciodată nu depărtezi pe cei ce te cheamă pe tine, înalță pentru noi binefăcătoarea ta rugăciune către Domnul puterilor ca să întărească poporul nostru binecredincios și să ne dăruiască nouă cele de trebuință în viata aceasta și toate cele de folos pentru mântuirea sufletelor noastre, ca să ne păzească de căderi în păcat și să ne învețe pocăința cea adevărată, ca fără de piedici să intrăm în împărăția Cerurilor unde tu acum strălucești în slava neapusă, și să cântăm cu toți Sfinții, lăudând Treimea cea de Viață dătătoare, în veci! Amin.

Rugăciunea a doua către Sfântul Serafim

O, preasfinte Cuvioase și de Dumnezeu purtătorule Părinte Serafim, caută din slava ta cea de sus către noi cei smeriți și neputincioși, împovărați cu multe păcate, care cerem de la tine ajutor și mângâiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plină de bunătate și ajută-ne ca să păzim fără de prihană poruncile Domnului, să ținem cu tărie credința ortodoxă, cu sârguință să-I aducem lui Dumnezeu pocăință pentru păcatele noastre în evlavie creștinească, cu harul bine să sporim și să fim vrednici de ajutorul și mijlocirea ta pentru noi înaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credință și cu dragoste ne rugăm ție și nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum și în ceasul sfârșitului nostru ajută-ne și apără-ne cu rugăciunile tale de săgețile cele pline de răutate ale diavolului, ca să nu ne stăpânească puterea lui ci, cu ajutorul tău, să ne învrednicim a moșteni fericirea lăcașurilor Raiului. Căci în tine ne punem astăzi nădejdea, Părinte milostive, fii pentru noi cu adevărat călăuză spre mântuire și adună-ne la lumina cea neinserată a vieții veșnice prin mijlocirea ta cea bineplăcută, la Tronul Sfintei Treimi, ca să slăvim și să cântăm împreună cu toți Sfinții Numele cel vrednic de închinare, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei – 12 Decembrie

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

Troparul, glasul al 1-lea

Soborului cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, purtătorule de Dumnezeu Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta, cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit și șarpele în aur l-ai prefăcut. Și când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfințite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce te-a încununat; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!

Condac 1:

Apărătorului credinței dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare, toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Icos 1:

Popoarele credincioșilor, cunoscând mulțimea minunilor tale, prin care ai rușinat pornirea ereticilor cea fără judecată asupra credinței noastre, cu umilință te laudă cu cântări ca acestea:
Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinței;
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiți;
Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci;
Bucură-te, că și tu ai lucrat strălucirea credinței;
Bucură-te, că pe potrivnici vitejește i-ai gonit;
Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruință;
Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului;
Bucură-te, cel ce cu blândețe primești la tine pe cei care au greșit;
Bucură-te, învățătorul dogmelor creștinești;
Bucură-te, care cu negrăită dulceață îndreptezi pe cei nepricepuți;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 2:

Deși nu avem îndestulată vrednicie și pricepere noi, ticăloșii, pentru ca să lăudăm cu potrivite cuvinte minunile tale, dar pentru că din suflete curate și din inimi umilite îndreptăm către tine aceste mărturisiri, primește-le, Sfinte Ierarhe Spiridon, de la noi, care Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2:

Care dintre noi, păcătoșii, s-ar putea lăuda că rugăciunea lui cu vrednicie va fi primită de tine, dacă nu ne sârguim a stinge pornirea patimilor noastre celor trupești, care sunt lucrare de la vicleanul diavol? Dar prin mulțimea înțelepciunii tale, socotind slăbiciunea firii noastre cu milostivire, pentru necazurile ce ne-au cuprins, primește cân­tarea aceasta:
Bucură-te, cel ce din pântece ai fost ales de Dumnezeu;
Bucură-te, cel care fără învățătură filosofică ai fost legii apărător, biruind pe filosofi;
Bucură-te, arhiereule împodobit cu darul Sfântului Duh;
Bucură-te, comoara legii noastre cea mult prețuită;
Bucură-te, de la care și cei mai învățați legiuitori s-au povățuit;
Bucură-te, lauda arhiereilor și a dascălilor;
Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, mustrătorul obiceiurilor celor rele ale ereticilor;
Bucură-te, că din pruncie ai fost plin de înțelepciune;
Bucură-te, că la Soborul cel dintâi te-ai arătat mare învățător;
Bucură-te, care pentru lege te-ai luptat cu toată puterea;
Bucură-te, cel ce și astăzi de la noi, credin-cioșii, nu te depărtezi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 3:

Împovărați de multe ispite și în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-ne astăzi, mare nădejde punem în tine, ierarhe. Ajutorul celor fără de nădejde, mângâierea celor necăjiți, te rugăm, fii mijlocitor pentru sufletele noastre și împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3:

Darul Duhului fiind cu tine, deși în tinerețe ai fost păstor turmelor celor necuvântătoare, la bătrânețe însă, fiind cu înțelepciune, ai știut a păstori și turmele cele cuvântătoare ale credincioșilor și la Soborul cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător; pentru aceasta îți aducem cântarea:
Bucură-te, episcopul Trimitundei;
Bucură-te, lauda poporului celui credincios;
Bucură-te, tămăduirea bolnavilor;
Bucură-te, că ești rugător lui Dumnezeu pentru cei cuprinși de patimi;
Bucură-te, că din primejdii mântuiești pe cei ce aleargă la tine;
Bucură-te, izbăvitorul patimilor celor trupești și sufletești;
Bucură-te, că oricine aleargă la ajutorul tău nu iese neajutorat;
Bucură-te, tămăduitorul rănilor celor de moarte;
Bucură-te, că, la orice întâmplare fiind chemat, ești grabnic ajutător;
Bucură-te, doctorul cel fără de plată;
Bucură-te, nădejdea tuturor;
Bucură-te, acoperământul și scăparea noastră;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 4:

Mult-milostive părinte, primește rugăciunea aceasta a noastră, a păcătoșilor, și cu obișnuita ta bunătate și milos­tivire mijlocește către Ziditorul tuturor, pentru ca să dăruiască vindecare și sănătate robilor Săi, celor ce te cheamă în ajutor și cu tine cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4:

Astăzi, stând înaintea icoanei tale, noi, nevrednicii, ca și când ne-am afla chiar înaintea moaștelor tale, de care bo­găție suntem lipsiți, și mărturisind minunile tale, Sfinte Ierarhe Spiridon, ascultă această puțină rugăciune și întinde dreapta ta cea puternică și binecuvântătoare spre ajutorul nostru, pentru ca, după vrednicie, să săvârșim cântarea aceasta:
Bucură-te, cel ce ești cu îngerii slujitor;
Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător;
Bucură-te, cel al cărui trup astăzi săvârșește minuni;
Bucură-te, că încălțămintele tale slujesc drept dovadă;
Bucură-te, odor neprețuit al ostrovului Corfu;
Bucură-te, că ale tale minuni în toată lumea s-au vestit;
Bucură-te, cel ce nu cruți osteneala pentru a face binele;
Bucură-te, ajutătorul celor ce știu minunile tale;
Bucură-te, stâlp neclintit al creștinătății;
Bucură-te, lauda patriarhilor și a cuvioșilor monahi;
Bucură-te, că, slujind în biserică, serafimii te umbreau;
Bucură-te, prin care slujba Sfintelor cu vrednicie săvârșeai;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 5:

Așa precum la ostrovul Corfu, unde sunt moaștele tale, cu milostivire cercetezi și vindeci toate neputințele poporului celui binecredincios, care așteaptă ajutorul tău, îndură-te și de noi, nevrednicii; trimite ajutorul tău și ne izbăvește de durerea care ne-a cuprins, întărindu-ne a cânta lui Dumnezeu cântarea aceasta: Aliluia!

Icos 5:

Pentru ca să arăți marea ta milostivire neamului omenesc, tu izbăvești din nevoi pe cei ce se învăluiesc în călătoria pe marea lumii, când cer ajutorul tău puternic și din adâncul inimii te laudă cu graiuri ca acestea:
Bucură-te, cârmuitorul cel prea bun al corăbiilor celor învăluite;
Bucură-te, scăparea deznădăjduiților înotători;
Bucură-te, alinarea valurilor tulburate;
Bucură-te, că prin suflarea ta valurile se potolesc;
Bucură-te, că risipești cu rugăciunea ta furtuna;
Bucură-te, că se luminează prin a ta mijlocire întunecimea norilor;
Bucură-te, că ești tare ajutător celor de tunet spăimântați;
Bucură-te, izbăvitorul celor înfricoșați de săgeata fulgerului;
Bucură-te, că tu, mijlocind către Mântuitorul, ne izbăvești de orice primejdii;
Bucură-te, nădejdea și scăparea noastră de acum;
Bucură-te, și pentru noi, păcătoșii, care în toate primejdiile la tine năzuim;
Bucură-te, pentru că nimeni, din câți aleargă la tine, nu rămâne fără ajutor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 6:

Cinstitorule de Dumnezeu și dumnezeiescule Spiridon, ascultă rugăciunea noastră în ceasul acesta și, prin sfintele și de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, ne izbăvește de războiul ce ne înfricoșează, precum ai izbăvit pe cei care erau învăluiți în mare când au chemat ajutorul tău, pentru ca și noi, ca aceia, să aducem lui Dumnezeu cântare: Aliluia!

Icos 6:

Ierarhule al lui Hristos, cinstite slujitor al darului, solește nouă, păcătoșilor, mijlocirile tale cele bogate către Stăpânul, pentru ca să ne învrednicim noi, păcătoșii, a ne împărtăși de bunătățile sufletești și trupești, cele făgăduite credincioșilor creștini, și să-ți cântăm:
Bucură-te, Sfinte Spiridon, ierarh al lui Hristos;
Bucură-te, cinstite slujitor al darului;
Bucură-te, vindecătorul bolnavilor;
Bucură-te, mir care alungi toată durerea;
Bucură-te, roua cea răcoritoare de fierbințeala patimilor celor mai cumplite;
Bucură-te, că prin ale tale rugăciuni slăbănogii se întăresc;
Bucură-te, de aproape ajutător al celor cu-fundați în multe primejdii;
Bucură-te, că tu rogi pe Domnul pentru toți câți se află pe patul durerilor;
Bucură-te, că și noi, păcătoșii, de la tine cerem ajutorul;
Bucură-te, că, văzând chipul tău pe icoană, toată durerea ni se alină;
Bucură-te, mare mângâietor al celor ce pătimesc;
Bucură-te, tare sprijinitor al celor neputincioși;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 7:

O, preamilostive și mult-îndurate Doamne, nu trece cu vederea lacrimile robilor Tăi, ci le ajută și-i miluiește cu iubirea Ta de oameni, izbăvindu-i de toate asupririle și de tot necazul care i-a cuprins, din pricina mulțimii păcatelor, și, precum pe soacra lui Petru ai ridicat-o din patul durerilor, așa ridică și pe robii Tăi din primejdia în care se află, pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Spiridon, cu care împreună Îți cântăm: Aliluia!

Icos 7:

Toate puterile cerești lăudând credința ta cea tare către Dumnezeu, cu tine împreună slujesc Ziditorului lumii Celui fără de început; iar noi, nepricepându-ne de altă rugăciune, îți aducem aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, cel care ai strălucit credința prin minuni;
Bucură-te, că prin credință ai putut face minuni;
Bucură-te, că rugăciunile tale niciodată n-au rămas neascultate;
Bucură-te, înțeleptule rugător către Dumnezeu;
Bucură-te, tămâie bineprimită înaintea Domnului;
Bucură-te, cel ale cărui rugăciuni au scăpat suflete din primejdii;
Bucură-te, cel ce biruiești puterile celor fără de lege;
Bucură-te, tare ajutător al credincioșilor;
Bucură-te, tăria cetăților celor locuite de popoarele dreptmăritorilor;
Bucură-te, nimicirea zidurilor celor tari ale celor fără de lege;
Bucură-te, că tiranii sunt biruiți auzind de puterea credinței tale;
Bucură-te, temelia asupra căreia s-a așezat semnul crucii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 8:

Toți ocârmuitorii binecredincioși, având nădejdea către tine, în orice întâmplare nu se vor rușina, Sfinte Ierarhe Spi­ridon, fiind tu creștinătății mare folositor; pentru aceea nu trece cu vederea și ale noastre rugăciuni, milostive, și ne ajută și ne izbăvește de toate nevoile, măcar că suntem nevrednici de această dobândire, și vom cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Având puterea darului primită de la Dumnezeu, tu ai prefăcut seceta în ploi, precum și mulțimea prisositoare a ploilor, prin ale tale rugăciuni, sfinte, s-a contenit, și de foametea aceea înspăimântătoare a scăpat poporul cel ce o aștepta, risipindu-se jintițele strângătorilor de grâu; pentru care cântam ție acestea :
Bucură-te, scăparea celor amenințați cu foametea;
Bucură-te, că tu, ca alt Ilie, ai prefăcut seceta cea tare a vremii în ploi;
Bucură-te, cel prin ale cărui primite rugăciuni s-au oprit ploile cele prisositoare;
Bucură-te, nădejdea cea bună a lucrătorilor de pământ;
Bucură-te, mulțumirea celor ce seamănă cu credință;
Bucură-te, secerișul cel îmbelșugat al semănătorilor;
Bucură-te, cămărașul cel bogat al săracilor;
Bucură-te, că în orice vreme de secetă, cerând ajutorul tău, îl și dobândim;
Bucură-te, că de la tine primim ajutor pururea;
Bucură-te, mângâierea celor cuprinși de nevoi;
Bucură-te, lauda credincioșilor;
Bucură-te, țarină bine roditoare;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 9:

Făcătorule de minuni, Sfinte Ierarhe Spiridon, după cum în vremea lui Constantin și a lui Constanțiu, prin ale tale rugăciuni, ai izbăvit poporul de primejdii, aducând peste semănăturile lor ploi hrănitoare și risipind jitnițele strângătorilor de grâu, așa și astăzi trimite mila ta asupra poporului ce locuiește în țara aceasta, dăruindu-i îmbelșugare și timp roditor, pentru ajutorul sărmanilor și al pruncilor, cu care împreună vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9:

Când ai auzit pe săracul acela cerându-ți ajutor la necazurile lui, nu l-ai depărtat prin cuvinte întristătoare, nici l-ai deznădăjduit de la bogata dobândire, ci, prefăcând șarpele în aur, l-ai dat lui cu binecuvântarea ta, spre întrebuințare, și l-ai scăpat din cumpăna nevoilor; pentru care auzi această laudă:
Bucură-te, bogăția săracilor;
Bucură-te, ajutorul celor lipsiți;
Bucură-te, că ai schimbat șarpele în aur;
Bucură-te, că ai prefăcut firea jivinii în metal;
Bucură-te, că prin aceasta ai arătat netrebnicia metalului cea amăgitoare a fi de trebuință numai în cele de folos;
Bucură-te, că prin aceasta săracul s-a mântuit;
Bucură-te, că ai arătat minunea ta împrumutătorului;
Bucură-te, că prin rugăciunea ta iarăși în șarpe s-a prefăcut aurul;
Bucură-te, comoara neîmpuținată a săracilor;
Bucură-te, cel ale cărui daruri mintea noastră nu le poate judeca;
Bucură-te, vistierul darurilor lui Hristos;
Bucură-te, că averea lumii acesteia nu ți-a trebuit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 10:

Asemenea săracului aceluia socotindu-ne și pe noi, care suntem săraci de faptele cele bune, dăruiește-ne ajutorul tău cu care, biruind toate pornirile vrăjmașilor de asupra noastră și năvălirea șerpilor otrăvitori de gânduri, care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele spre folos pentru viața aceasta și pentru cea viitoare, cântând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10:

Cine nu se va înfricoșa de lucrurile tale, când va auzi cum cea moartă din mormânt ți-a răspuns când ai întrebat-o și cum au fost izbăviți corăbierii de înecare? Pentru zavistuitul pe care l-ai izbăvit de la moarte și pentru toate minunile tale, toți îți aducem această laudă:
Bucură-te, ajutorul văduvelor;
Bucură-te, descoperirea lucrurilor celor neștiute;
Bucură-te, că și cea moartă ți-a răspuns pentru credința ta;
Bucură-te, că răspunsul acela a făcut pe cei necredincioși să amuțească;
Bucură-te, că tu toate acestea le-ai făcut pentru credință;
Bucură-te, că ai săvârșit minuni de care s-au îngrozit aleșii păgânilor;
Bucură-te, că pentru slava Ziditorului ai voit a face acestea;
Bucură-te, că bunătățile pământului nu ți-au trebuit;
Bucură-te, că ai adunat avuțiile tale în cer;
Bucură-te, că, și astăzi, tot de acolo se revarsă milele tale;
Bucură-te și pentru noi, care mulțumim ție pentru câte ne dăruiești;
Bucură-te, că pentru toate cântăm ție: „Bucură-te!”;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 11:

Auzind cea moartă glasul tău, din mormânt ți-a răspuns la întrebarea ce i-ai pus; și precum cu credință ai făcut trupul cel fără suflare să dea glas, așa cu milostivire fă și trupurile noastre acestea, lipsite de bunătăți, să dobândească sănătate și mântuire, pentru ca și noi, împreună cu tine, sfinte, să aducem lui Dumnezeu cântare: Aliluia!

Icos 11:

Doctorul sufletelor și al trupurilor, Sfinte Ierarhe Spiridon, care pe împăratul Constantin l-ai izbăvit de boala ce avea și pe copilul femeii celei de atunci l-ai întors la viață, întoarce și ticăloasele noastre suflete, cele moarte de mulțimea păcatelor ce le-au cuprins, din îndemnul diavolului, și primește spre plată mulțumirea aceasta:
Bucură-te, tămăduirea credinciosului împărat;
Bucură-te, scăparea copilului femeii, cel ce era pe moarte;
Bucură-te, că prin tine a fost bucurată mama copilului celui vindecat;
Bucură-te, bucuria maicilor celor iubitoare de fii;
„Bucură-te!”, a zis ție împăratul Constantin;
„Bucură-te!”, ți-au cântat cu lacrimi femeia aceea și fiul său;
Bucură-te, cel ale cărui leacuri nu sunt amăgitoare;
Bucură-te, scăparea femeii celei desfrânate care a îndrăznit a se atinge de tine;
Bucură-te, că, văzând tu desfrânarea ei, pocăindu-se, s-a curățit;
„Bucură-te!”, a strigat ție desfrânata aceea, dacă a scăpat de păcate;
Bucură-te, tămăduirea trupurilor noastre;
Bucură-te, izbăvirea sufletelor noastre;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 12:

Nu cerem mai multă îndurare de la tine, părinte, decât ai arătat tuturor acelora care mai înainte de noi au ajuns la ajutorul tău și, pentru numele tău și mijlocirea ta, au dobândit de la Împăratul cerului și al pământului vindecare bolilor, sănătate și sporire către cele de folos, pentru ca, precum aceia, așa și noi, împreună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12:

Nu ne da morții, preafericite, precum pe femeia cea căzută în păcatul desfrânării, măcar că și decât dânsa suntem mai păcătoși; pentru că noi, rușinându-ne de faptele noastre cele ce din tinerețe ne-au cuprins, nu ne vom îndoi a mărturisi păcatele noastre către tine și a cere ajutorul tău, cu graiuri ca acestea:
Bucură-te, mărturia celor ce și-au mărturisit păcatele către tine și s-au pocăit;
Bucură-te, mustrarea celor ce cu viclenie tăinuiesc păcatele lor;
Bucură-te, că nu suferi pe cei ce petrec în nelegiuiri;
Bucură-te, că te-ai arătat folositor tare celor ce s-au pocăit;
Bucură-te, că tu ai slobozit limba mândrului diacon ce se oprise, spre smerire;
Bucură-te, că tu ai întors capra de la cel ce o răpise, aducând-o la stăpânul ei;
Bucură-te, că tu mai înainte ai descoperit lucruri neștiute care aveau să fie;
Bucură-te, că mulți, văzând minunile tale, au venit la credință;
Bucură-te, că și noi de la tine așteptăm tămăduire;
Bucură-te, și ne fii mijlocitor pentru iertarea păcatelor noastre;
Bucură-te, că ai bucurat cu minunile tale tot neamul creștinesc;
Bucură-te, astăzi, și pentru noi, păcătoșii, și ne miluiește;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 13:

O, preabunule și întru tot lăudatule Părinte Spiridon, primind acest dar de acum, fii mijlocitor către înduratul Dum­nezeu, ca, pentru ale tale sfinte rugăciuni și a Sa iubire de oameni, să ne dăruiască sănătate și iertare de păcate, ca și noi, cu tine împreună, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori).

Apoi se zic iarăși Icosul 1: Popoarele credincioșilor… și Condacul 1: Apărătorului credinței…

Icos 1:

Popoarele credincioșilor, cunoscând mulțimea minunilor tale, prin care ai rușinat pornirea ereticilor cea fără judecată asupra credinței noastre, cu umilință te laudă cu cântări ca acestea:
Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinței;
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiți;
Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci;
Bucură-te, că și tu ai lucrat strălucirea credinței;
Bucură-te, că pe potrivnici vitejește i-ai gonit;
Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruință;
Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului;
Bucură-te, cel ce cu blândețe primești la tine pe cei care au greșit;
Bucură-te, învățătorul dogmelor creștinești;
Bucură-te, care cu negrăită dulceață îndreptezi pe cei nepricepuți;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Condac 1:

Apărătorului credinței dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare, toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni!

Rugăciunea către Sfântul Spiridon

Apărătorului credinței să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare. Toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm. Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni! Vrednicule păstor al Bisericii, Sfinte Ierarh Spiridon, deşi nu avem nici vrednicie şi nici pricepere pentru a ne ruga ţie cu potrivite cuvinte. Totuşi venim la tine, sfinte, şi mărturisindu-ne multele păcate săvârşite, ne rugăm ţie cu smerenie.

Întinde mâna ta cea dreaptă, cu care de-a lungul vieţii ai săvârşit atâtea minuni, şi binecuvântează-ne pe noi toţi, cei care venim la tine cu credinţă! Nădejde a celor care şi-au pierdut nădejdea, mângâiere a celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre cele împovărate de multe ispite şi, cu obişnuita ta bunătate şi iubire de oameni, roagă-te către Ziditorul tuturor să ne dăruiască vindecare de feluritele boli ale sufletului.

Sfinte Spiridon, roagă-te pentru noi!

Învredniceşte-ne şi pe noi, nevrednicii, ca prin mijlocirea ta să ne împărtăşim de bunătăţile sufleteşti şi trupeşti făgăduite adevăraţilor credincioşi. Dăruieşte-ne, sfinte, ajutorul tău cu care, biruind otrăvitoarele gânduri care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele de folos pentru viaţa aceasta şi, mai ales, pentru cea viitoare. Bucură-te, cel ce ești cu îngerii slujitor! Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător! Bucură-te, al cărui trup astăzi săvârșește minuni! Bucură-te, că încălțările tale slujesc drept dovadă. Amin!’

http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/locuri-de-pelerinaj/istoricul-moastelor-sfantului-spiridon

Via: http://www.doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-sfantului-ierarh-spiridon-episcopul-trimitundei

https://doxologia.ro/clipuri/video-sfantul-ierarh-spiridon-sfantul-care-isi-paraseste-racla

Acatistul Sfintei Muceniţe Filofteia – 7 Decembrie

martyr-philothea-of-argesSf-Filofteia-1

Troparul Sfintei Muceniţe Filofteia, glasul al 8-lea:

Întru răbdarea ta ţi-ai agonisit plata ta, Fericită Filofteia, întru ispite neîncetat răbdând, în bătăi suferind, în necazuri binevoind, pe săraci miluindu-i şi pe flămânzi săturându-i; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, bună fecioară, să se mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta bună, Filofteie preafericită, Celui ce din pântecele maicii tale te cunoştea pe tine, ceea ce te-ai arătat podoaba fecioarelor şi locuitoarea cămării celei de nuntă, vrednică eşti de laudă! Pentru aceasta cântăm ţie: Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Icosul 1

Plecând acum genunchii înaintea Făcătorului tuturor şi mâinile întinzindu-le către Cuvântul cel mai înainte de veac, iertare greşelilor noastre cerem, putere de cuvânt, luminare şi pricepere minţii noastre, ca să lăudăm nevoinţele şi vitejiile fericitei Filofteia şi către dânsa să grăim cu căldură unele ca acestea:
Bucură-te, Filofteia, cea din rău tată născută;
Bucură-te, că de mamă credincioasă ai fost crescută;
Bucură-te, trandafirul răsărit din mărăcine;
Bucură-te, că tot timpul bun miros reverşi din tine;
Bucură-te, că în lume ai fost blândă mieluşiţă;
Bucură-te, că a ta mamă ţi-a fost bună păstoriţă;
Bucură-te, pruncă sfântă, cu desăvârşită minte;
Bucură-te, că de mică ai mers pe căile sfinte;
Bucură-te, că în chinuri ţi-a fost totdeauna traiul;
Bucură-te, că răbdarea te-a făcut să câştigi raiul;
Bucură-te, că necazuri suferit-ai multe foarte;
Bucură-te, că de Domnul te-ai preamărit după moarte;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 2-lea

Mutându-se din viaţa aceasta vremelnică, binecredincioasă maica ta, te-a lăsat pe tine la toată lipsa plinitoare şi moştenitoare faptelor ei celor bune, pe care urmându-le, ai cântat lui Dumnezeu neîncetată cântare: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Frică şi cutremur ne cuprinde pe noi, cei întunecaţi la minte, că nu ne pricepem de unde vom începe a-ţi aduce ţie laude, fecioară, sau care cântare îţi vom cânta, sau cu ce cununi te vom încununa; dar îndrăznind, pentru rugăciunile tale cele către Dumnezeu, cu inima umilită cântăm ţie acestea:
Bucură-te, odrăslirea cea în Târnov răsărită;
Bucură-te, cea de Domnul în rai acum răsădită;
Bucură-te, aurora cu raze strălucitoare;
Bucură-te, stea cerească ce luminezi ca un soare;
Bucură-te, că în lume te-a hrănit cereasca rază;
Bucură-te, că prin tine creştinii se luminează;
Bucură-te, că pe tine te-am câştigat bogăţie;
Bucură-te, că povaţă ne-ai dat cum să urmăm ţie;
Bucură-te, că prin tine am primit hrana cerească;
Bucură-te, pilda celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, călăuza sufletelor celor drepte;
Bucură-te, îndreptarul fecioarelor înţelepte;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 3-lea

Auzind tu, fericito, glasul Evangheliei Domnului, care fericeşte pe cei milostivi, tare l-ai întipărit în inima ta şi cu atâta credinţă l-ai primit şi atâta l-ai iubit, încât cu înfocata şi dumnezeieasca râvnă aprinzându-te, cu însutite osteneli şi cu sârguinţă multă ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Multă purtare de grijă ai avut în cugetul tău pentru săraci, fericită Filofteie, pentru că râvneai ca să nu rămână nici unul nemiluit din cei ce aşteptau de la tine milostenie, nici un flămând să nu se ducă nesăturat, nici un gol neîmbrăcat, nici un mâhnit nemângâiat; pentru care, lăudându-te, cântăm ţie acestea:
Bucură-te, comoara milei, cea-n veci nedeşertată;
Bucură-te, îmbrăcarea celor goi fără de plată;
Bucură-te, celor flămânzi pâine bună, hrănitoare;
Bucură-te, celor străini casă adăpostitoare;
Bucură-te, izbăvitoare a celor primejduiţi;
Bucură-te, alinare a rănii celor mâhniţi;
Bucură-te, celor căzuţi grabnică sprijinitoare;
Bucură-te, la nevoie fierbinte folositoare;
Bucură-te, feciorie, cu milostenie însoţită;
Bucură-te, tinereţe, cu viaţă îmbunătăţită;
Bucură-te, mângâierea celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, că prin moarte ai rămas de-a pururi vie;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 4-lea

Văzându-te pe tine vrăjmaşul firii omeneşti că te-ai apucat de lucrarea şi săvârşirea faptei celei bune şi mai vârtos de fapta care fi-va lăudată în ziua Judecăţii, a socotit să te împiedice pe tine ca oarecând pe Eva în rai, dar n-a putut, căci neîncetat cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ca viforul s-au pornit asupra ta urâţii şi spurcaţii diavoli şi ispitiri fără de număr ţi-au adus, ca prin mulţimea şi greutatea ispitelor să te întoarcă pe tine de la o lucrare ca aceasta. Dar tu, fericită, fiind întemeiată pe Hristos, Piatra cea din capul unghiului, tare i-ai sfărâmat pe ei; drept aceea, vrednică eşti a te cinsti cu acestea:
Bucură-te, fericito, cea de fapte bune plină;
Bucură-te, că prin chinuri te-ai îmbrăcat cu lumină;
Bucură-te, desfătarea maicii tale iubitoare;
Bucură-te, diademă a înţeleptelor fecioare;
Bucură-te, pruncă sfântă a Domnului următoare;
Bucură-te, milostivă, cea de săraci iubitoare;
Bucură-te, că pe diavol tu l-ai umplut de ruşine;
Bucură-te, că satana a fost biruit prin tine;
Bucură-te, că credinţă ai avut în Hristos tare;
Bucură-te, că răsplată dobândit-ai prin răbdare;
Bucură-te, vitejie, în trup de copil lucrată;
Bucură-te, biruinţă, de Duhul Sfânt insuflată;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 5-lea

Vifor de urgie mare a pornit tatăl tău cel întunecat la minte şi împietrit la inimă, suflând cu îngroziri şi cu chinuri asupra ta, fericită Filofteie; dar n-a putut să te clintească, pentru că întemeiată erai pe Piatra credinţei, Hristos, pe care tu, preaînţeleaptă fecioară, stând, lui Hristos, Celui ce te întărea pe tine, ai cântat: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cine din pământeni poate să spună cu de-amănuntul chinurile tale câte ai suferit de la tatăl tău cel întunecat la cuget şi de la mama ta vitregă? Şi ce minte poate să priceapă răbdarea ta, întru toate câte ai pătimit? Drept aceea, minunându-ne de viaţa ta cea mai presus de fire, te lăudăm cu fericiri ca acestea:
Bucură-te, cea de Domnul pentru milă rânduită;
Bucură-te, că mult ai fost de tatăl tău chinuită;
Bucură-te, că adesea ai fost şi crunt biciuită;
Bucură-te, că pe spate şi pe obraz ai fost lovită;
Bucură-te, căci chinuri grele şi bătăi ai îndurat;
Bucură-te, că pe toate cu tărie le-ai răbdat;
Bucură-te, că în trup răni, ca Hristos, ai suferit;
Bucură-te, că din cale nimic nu te-a clintit;
Bucură-te, că în toate bucuroasă ai pătimit;
Bucură-te, că şi viaţa pentru Domnul ţi-ai jertfit;
Bucură-te, că de Dânsul eşti acum în cer mărită;
Bucură-te, că luat-ai cununa neveştejită;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 6-lea

Când tu, preafericită Filofteie, împărţeai hrană săracilor, atunci satana, ca şi la Iuda, a pus în mintea tatălui tău gând rău şi ucigaş; că pândindu-te pe tine din loc ascuns şi văzându-te hrănind flămânzii, îndată s-a umplut de drăcească mânie şi a zvârlit în tine cu barda cea plugărească; şi rănindu-ţi piciorul, îndată ţi-ai dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, de care bucurându-te tare, ai cântat: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Înger s-a trimis atunci din cer ca să lumineze trupul tău cel fecioresc, Muceniţă Filofteie; şi venind, a stat nevăzut şi a început a grăi către tine:
Bucură-te, Muceniţă, cea de tatăl tău ucisă;
Bucură-te, că dând milă, către Domnul eşti trimisă;
Bucură-te, că răbdarea te-a suit la înălţime;
Bucură-te, că de-aproape vezi pe Preasfânta Treime;
Bucură-te, că de Domnul eşti aleasă şi primită;
Bucură-te, că de Dânsul eşti în rai sălăşluită;
Bucură-te, că de-a pururi porţi luminată cunună;
Bucură-te, că în ceruri stai cu drepţii împreună;
Bucură-te, că ai parte între sfintele fecioare;
Bucură-te, că de slavă te-ai făcut moştenitoare;
Bucură-te, că în ceruri eşti de-a pururi desfătată;
Bucură-te, că-n tot timpul de noi eşti binecuvântată;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 7-lea

Zăcând trupuşorul tău cel curat pe pământ şi încă sânge din piciorul tău cel tăiat curgând, cu strălucire cerească a fost înconjurat, încât şi locul cel dimprejur s-a umplut de lumină; şi aceasta văzând ticălosul şi ucigaşul tău tată, cu spaimă înfricoşându-se, a alergat în cetate şi a spus cele ce a văzut, că nu ştia întunecatul să cânte: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Alergând fecioarele dimpreună cu mamele lor la locul unde erai ucisă, ca să te vadă pe tine, fericită Filofteie, şi văzând cu ochii lor strălucirea luminii care te înconjura, minunându-se întru sine, au început a te lăuda, zicând:
Bucură-te, Filofteie, înţeleaptă şi preabună;
Bucură-te, că eşti nouă soră scumpă şi cunună;
Bucură-te, că în ceruri s-a proslăvit al tău nume;
Bucură-te, că lumină eşti fecioarelor în lume;
Bucură-te, că la Domnul ţi-a fost inima de mică;
Bucură-te, că, iubindu-L, de chinuri nu ţi-a fost frică;
Bucură-te, că spre bine mult ai fost sârguitoare;
Bucură-te, că în toate întreci pe alte fecioare;
Bucură-te, că pe Domnul L-ai câştigat acum mire;
Bucură-te, că guşti de-acum a raiului îndulcire;
Bucură-te, că în ceruri te avem mijlocitoare;
Bucură-te, că la Domnul ne eşti caldă rugătoare;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 8-lea

Auzind arhiepiscopul Târnovei cele spuse de tatăl tău, îndată, cu dregătorii cetăţii şi cu tot clerul şi poporul, a venit la tine; şi văzând ei trupul tău strălucind de lumină, cu frică au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Tot oraşul Târnovei şi satele dimprejur au alergat la locul ce strălucea, fecioară Filofteie; şi văzând minunea care s-a săvârşit întru tine, dimpreună cu arhiepiscopul ţi-au împletit cântări, zicând unele ca acestea:
Bucură-te, a Târnovei laudă nestricăcioasă;
Bucură-te, sfânt vlăstar din maică binecredincioasă;
Bucură-te, crinul fraged din grădina lui Hristos;
Bucură-te, floare albă cu neveştejit miros;
Bucură-te, chip al milei şi al dragostei creştine;
Bucură-te, viaţă scurtă înveşnicită prin mult bine;
Bucură-te, că prin trude eşti mutată între sfinte;
Bucură-te, că guşti raiul pe care l-ai dorit fierbinte;
Bucură-te, că acolo ţi-ai găsit pe maica bună;
Bucură-te, că te veseleşti cu dânsa împreună;
Bucură-te, că podoabă Biserica te câştigă;
Bucură-te, că tot omul te laudă şi îţi strigă:
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 9-lea

Strânsă fiind toată mulţimea poporului împrejurul tău, cu frică s-a apropiat de tine, vrând să te ridice de la pământ; dar văzând greutatea cea mai presus de fire a trupului tău, toţi s-au umplut de mirare şi cu spaimă au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Înţelegând poporul că nu-ţi este voia să te ridice de la pământ, cu nedumerire se uitau unii la alţii; apoi, luminaţi fiind de sus, au început să numească toate mănăstirile, şi văzând că vrei să mergi la biserica din Curtea de Argeş, au început a grăi ţie:
Bucură-te, că tu însăţi ţi-ai hotărât locuinţa;
Bucură-te, că prin Domnul ţi s-a împlinit dorinţa;
Bucură-te, că departe s-a vestit al tău sfânt nume;
Bucură-te, că viaţa ţi s-a cunoscut în lume;
Bucură-te, fericito, tu preascump al nostru rod;
Bucură-te, că te-aşteaptă Radu Negru Voievod;
Bucură-te, că mergi astăzi să lucrezi în România;
Bucură-te, că departe ţi-ai întins apostolia;
Bucură-te, că poporul vine voia să-ţi plinească;
Bucură-te, iubitoare de Ţara cea Românească;
Bucură-te, că românii te-au câştigat bogăţie;
Bucură-te, că de-a pururi şi noi îţi vom cânta ţie:
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 10-lea

Dacă s-a dat ştire lui Radu Negru Vodă că vrei să vii în Ţara Românească, cu lacrimi de bucurie a lăudat pe Dumnezeu şi luând mulţime de popor a alergat către Dunăre, întru întâmpinarea ta; şi văzându-te de mult popor petrecută, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Primit-a Domnul Ţării Româneşti, Radu Negru Vodă, cu mare bucurie şi evlavie cinstitele şi sfintele tale moaşte, şi lăudând pe Dumnezeu, a grăit către tine aşa:
Bucură-te, Filofteie, muceniţă preacinstită;
Bucură-te, cea de Domnul ţării noastre dăruită;
Bucură-te, voitoarea noastră cea de prea mult bine;
Bucură-te, că pământul ni s-a luminat prin tine;
Bucură-te, că noi astăzi te primim ca pe un soare;
Bucură-te, că în jurul tău verşi raze mângâietoare;
Bucură-te, că la Argeş ţi-ai ales lăcaş în lume;
Bucură-te, că poporul îţi cinsteşte al tău nume;
Bucură-te, că podoabă vei fi Bisericii veşnic;
Bucură-te, frumuseţea şi stâlpul cel puternic;
Bucură-te, păzitoare a credinţei strămoşeşti;
Bucură-te, mândră floare a grădinii româneşti;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 11-lea

Făclie purtătoare de lumină te avem pe tine, fecioară Filofteie, că luminezi toată Biserica din Ţara Românească şi, izvorând bună mireasmă, neîncetat reverşi tămăduiri celor ce aleargă cu credinţă la racla sfintelor tale moaşte! Pentru aceasta lui Dumnezeu, Celui ce Te-a preamărit pe tine, cu neîncetate mulţumiri Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Având noi sfintele tale moaşte pe pământul nostru ca pe o comoară nepreţuită, ne umplem de sfinţenie, şi privind la dânsele ca la o lumină cerească, cu frică şi cu cutremur cântăm ţie acestea:
Bucură-te, că tu însăţi ţi-ai ales această ţară;
Bucură-te, că la Argeş moaştele ţi se aşezară;
Bucură-te, Filofteie, sfânta noastră bogăţie;
Bucură-te, că mari daruri ţi-a hărăzit Hristos ţie;
Bucură-te, strălucirea credinţei celei creştine;
Bucură-te, îndulcirea celor ce vin către tine;
Bucură-te, lecuirea bolilor nenumărate;
Bucură-te, dătătoare de puteri şi sănătate;
Bucură-te, rugătoarea cea pentru noi cu căldură;
Bucură-te, că prin tine spre noi Domnul se îndură;
Bucură-te, că tot omul din ajutoru-ţi apucă;
Bucură-te, că pe nimeni nu-l laşi mâhnit să se ducă;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 12-lea

Auzit-am, fecioară Filofteie, viaţa ta cea dumnezeiască, văzut-am şi minunile tale, şi îndulcindu-ne de facerile tale de bine ce arăţi nouă în toate zilele, credem şi îndrăznirii tale către Dumnezeu. Drept aceea, lui Hristos, Celui ce te-a mărit pe tine, din inimă Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Lăudăm nevoinţele tale, Filofteie fecioară, cinstim patimile, mărim îndelungă-răbdarea ta, fericim sfântul tău sfârşit, cântăm bărbăţia ta cea neînvinsă ce s-a arătat în trupul tău cel tinerel şi crud; şi privind toate ostenelile vieţii tale care te-au preamărit pe pământ şi în cer, unde acum locuieşti, te rugăm, fă pomenire şi de noi, cei ce alergăm la racla sfintelor tale moaşte, ca, izbăvindu-ne de toată nevoia şi Împărăţiei cerurilor făcându-ne părtaşi, să te lăudăm pe tine, grăind unele ca acestea:
Bucură-te, cea la Târnov în Bulgaria sfinţită;
Bucură-te, cea de ceruri românilor dăruită;
Bucură-te, că acum locuieşti la înălţime;
Bucură-te, că în lume săvârşeşti minuni mulţime;
Bucură-te, că stai veşnic între cetele mărite;
Bucură-te, că prin tine mila Domnul ne trimite;
Bucură-te, că vezi faţa Ziditorului a toate;
Bucură-te, că prin tine din primejdii El ne scoate;
Bucură-te, că solia ta are trecere la Domnul;
Bucură-te, că-ţi ascultă rugile pentru tot omul;
Bucură-te, că eşti nouă ajutor întru primejdii;
Bucură-te, că pe tine te avem stâlp al nădejdii;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul al 13-lea

O, întru tot lăudată şi mult milostivă Muceniţă Filofteie, primind mulţumirea noastră cea săracă şi această puţină rugăciune de acum, de toate relele ne păzeşte, pace lumii mijloceşte, de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi ne mântuieşte şi ne apără pe noi de veşnica osândă, ca dimpreună cu tine, lui Hristos Dumnezeu să-I cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Plecând acum genunchii înaintea Făcătorului…, Condacul 1: Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană…,

Icosul 1

Plecând acum genunchii înaintea Făcătorului tuturor şi mâinile întinzindu-le către Cuvântul cel mai înainte de veac, iertare greşelilor noastre cerem, putere de cuvânt, luminare şi pricepere minţii noastre, ca să lăudăm nevoinţele şi vitejiile fericitei Filofteia şi către dânsa să grăim cu căldură unele ca acestea:
Bucură-te, Filofteia, cea din rău tată născută;
Bucură-te, că de mamă credincioasă ai fost crescută;
Bucură-te, trandafirul răsărit din mărăcine;
Bucură-te, că tot timpul bun miros reverşi din tine;
Bucură-te, că în lume ai fost blândă mieluşiţă;
Bucură-te, că a ta mamă ţi-a fost bună păstoriţă;
Bucură-te, pruncă sfântă, cu desăvârşită minte;
Bucură-te, că de mică ai mers pe căile sfinte;
Bucură-te, că în chinuri ţi-a fost totdeauna traiul;
Bucură-te, că răbdarea te-a făcut să câştigi raiul;
Bucură-te, că necazuri suferit-ai multe foarte;
Bucură-te, că de Domnul te-ai preamărit după moarte;
Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

Condacul 1

Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta bună, Filofteie preafericită, Celui ce din pântecele maicii tale te cunoştea pe tine, ceea ce te-ai arătat podoaba fecioarelor şi locuitoarea cămării celei de nuntă, vrednică eşti de laudă! Pentru aceasta cântăm ţie: Bucură-te, Filofteie, fecioară prealăudată!

şi se face otpustul.

Acatistul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit – 5 Decembrie

ocrotitorul_lavrei_sf_sava

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,
şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,
şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
180px-St-savvas-ag

Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele din adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare şi te-ai făcut lumină tor lumii, strălucind cu minunile, Sava, Părintele nostru, Cuvioase! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Cel ce din pruncie te-ai adus lui Dumnezeu jertfă fără prihană prin faptă bună, Părinte fericite, săditor şi întăritor creştinătăţii ai fost, podoaba cuvioşilor şi cetăţean pustiei, după vrednicie lăudat, mijloceşte cu rugăciunile tale către milostivul Dumnezeu să fim izbăviţi de toate nevoile, pentru care şi noi cu credinţă strigăm către tine: Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Icosul 1

Întreagă viaţa ta din pruncie o ai închinat lui Hristos Dumnezeu, Sava Preacuvioase, de Care fiind întărit, toate patimile trupului le-ai făcut roabe gândului celui cu totul smerit, silindu-te a supune pe cel mai rău celui mai bun. Pentru aceasta te rugăm: ajută-ne şi nouă, nevrednicilor, să-ţi aducem aceste laude:
Bucură-te, de Dumnezeu înţelepţite Părinte;
Bucură-te, că ai luminat toată lumea cu strălucirile minunilor şi faptelor tale;
Bucură-te, că toată lucrarea minunilor de la Duhul Sfânt ai luat;
Bucură-te, că încă din scutece te-ai arătat vas sfinţit;
Bucură-te, că pururea îndemni pe oameni să urască dulceţile cele de suflet pierzătoare;
Bucură-te, luminătorul gândurilor noastre, pe care le îndreptezi numai spre fapte bune;
Bucură-te, că în mâinile tale pururi ai purtat Crucea Domnului;
Bucură-te, că toate înşelăciunile şi meşteşugirile viclenilor diavoli, cu puterea Crucii, le-ai biruit;
Bucură-te, că, după ce ai adormit, lumina cea neapusă pe tine te-a primit;
Bucură-te, că acum în ceruri cu dumnezeiasca lumină eşti strălucit;
Bucură-te, organ curat al Duhului Sfânt;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 2-lea

Viaţă cu bună credinţă pe pământ petrecând, lăcaş curat Duhului Sfânt te-ai arătat, luminând pe toţi cei ce vin la tine cu credinţă, preafericite Părinte. Pentru aceasta şi noi îndrăznim să alergăm la tine şi-ţi cerem să-L rogi pe Dumnezeu să lumineze sufletele noastre, ale celor ce te lăudăm pe tine şi cu umilinţă cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

De Dumnezeu înţelepţite şi întru tot sfinţite Sava, Părintele nostru, întocmai cu îngerii stătătorule şi împreună vorbitorule cu proorocii, locuitorule cu drepţii şi cuvioşii, iar cu Apostolii şi Mucenicii moştenitor fericirii veşnice, cel ce în lumina cea neînserată acum locuieşti, primeşte, rugămu-te, şi de la noi aceste cântări de cinstire, pe care ţi le aducem în ziua prăznuirii tale, strigându-ţi aşa:
Bucură-te, preafericite, care neîncetat priveşti faţa Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, cel ce prealuminat te desfătezi acum în ceruri;
Bucură-te, făclia înfrânării cea nestinsă;
Bucură-te, învăţătorul şi îndrumătorul monahilor cel preaminunat;
Bucură-te, că pururea străluceşti pe credincioşi cu razele dragostei tale;
Bucură-te, stâlpul răbdării cel neclintit;
Bucură-te, întărirea şi puterea celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă;
Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri;
Bucură-te, cetăţean al pustiei cu adevărat;
Bucură-te, că pustiul l-ai socotit ca pe un rai dumnezeiesc;
Bucură-te, că, vieţuind în pustie, roade vrednice ai odrăslit;
Bucură-te, floare înmiresmată a cuvioşilor;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 3-lea

Pe pământ, cu bună credinţă ai vieţuit, bineplăcând Domnului, întărind şi tămăduind pe toţi cei ce alergau la tine cu credinţă. Iar acum desfătându-te în lăcaşurile cele de sus, neîncetat cânţi lui Dumnezeu cu toţi drepţii şi cuvioşii cântarea: Aliluia!

     Icosul al 3-lea

Sava, de Dumnezeu înţelepţite, lăcaşul cel curat al Duhului Sfânt, îndreptătorul monahilor, cumpăna înfrânării cea dreaptă, ale smereniei înălţări, învredniceşte-ne şi pe noi ca din inimi curate să-ţi aducem acum aceste dulci cântări de laudă:
Bucură-te, că pururea te rogi lui Hristos ca să dăruiască Bisericii un cuget curat;
Bucură-te, că monahilor le-ai fost îndreptător;
Bucură-te, canon de faptă bună preaadevărat;
Bucură-te, că vezi curat Sfânta Treime;
Bucură-te, scara care duce la ceruri;
Bucură-te, povăţuitor şi ajutător al celor ce călătoresc;
Bucură-te, că toate patimile le-ai îndreptat cu vărsarea lacrimilor;
Bucură-te, că pe toţi cei ce aleargă la ajutorul tău îi vindeci;
Bucură-te, întărirea Bisericii cea neclintită;
Bucură-te, al dumnezeieştii petreceri povăţuitorule;
Bucură-te, cel ce ai supus trupul, făcându-l rob al duhului;
Bucură-te, a multor credincioşi îndreptare şi mântuire;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 4-lea

Întocmai ca un înger ai vieţuit pe pământ, iar acum te veseleşti în ceruri, desfătându-te cu toate bunătăţile pe care Dumnezeu le-a pregătit aleşilor Săi. De aceea te rugăm, nu ne trece cu vederea nici pe noi şi ne ajută să fim vrednici a cânta cu tine: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Învăţătura pustnicească adunând pe pământ, Cuvioase Părinte Sava, şi asuprelile potrivnicilor cu vărsările lacrimilor tale biruind întocmai ca o scară dumnezeiască ce duce la ceruri, aşa a fost întreaga ta viaţă cea bine plăcută lui Dumnezeu. Pentru aceasta şi de la noi auzi aceste laude:
Bucură-te, că ai sădit în inimile credincioşilor roadele bunei credinţe;
Bucură-te, că faptele tale minunate şi nenumărate strălucesc întocmai ca stelele cerului;
Bucură-te, că eşti lauda lumii creştine;
Bucură-te, înflorirea pustiei, cea plină de mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, întărirea şi mângâierea celor neputincioşi;
Bucură-te, povăţuitorul celor ce călătoresc cu corabia acestei vieţi;
Bucură-te, că până şi fiarele din pustie te ascultau şi se supuneau ţie;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale ai mântuit poporul Palestinei de o secetă cumplită, care bântuia de peste cinci ani;
Bucură-te, codru preaminunat al pustiei;
Bucură-te, că ai înmulţit turma cea cuvântătoare a lui Hristos;
Bucură-te, lauda faptelor celor bune;
Bucură-te, frumuseţea cea preastrălucită a tuturor sfinţilor;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

      Condacul al 5-lea

Lepădând toate cele vremelnice ale lumii acesteia, încă din fragedă tinereţe te-ai retras în pustie, unde ai petrecut în sărăcie, smerenie şi grea nevoinţă, până la vârsta de nouăzeci şi patru de ani. Iar acolo ai fost ctitor de mănăstiri şi mari lavre pentru monahi, care până astăzi înalţă în ele rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu şi, cântând neîncetat, îngerească şi dulce cântare: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Fiind îmbunătăţit cu darurile cele duhovniceşti, toate cele frumoase şi amăgitoare ale lumii acesteia le-ai trecut cu vederea de Dumnezeu, Părinte, nelăsându-te ispitit de ele, ci, prin înfrânare şi rugăciuni neîncetate izgonind pe şarpe, viaţă îngerească ai petrecut pe pământ. Pentru aceasta şi noi te cinstim cu aceste cuvinte:
Bucură-te, cămara cea cu bun miros;
Bucură-te, trăitorule pustniceştilor nevoinţe cu adevărat;
Bucură-te, că pe Hristos neabătut ai urmat;
Bucură-te, că crucea-ţi pe umeri ai luat;
Bucură-te, că sufletul ţi-ai luminat prin fapte bune;
Bucură-te, că spre dumnezeiasca dragoste l-ai întraripat;
Bucură-te, că racla moaştelor tale şi azi izvorăşte vindecări;
Bucură-te, crinul pustiei cel cu dulce mireasmă;
Bucură-te, că prin tine dobândim pace şi înfrânare;
Bucură-te, lauda poporului celui binecredincios;
Bucură-te, al tagmei monahiceşti mare cuvios;
Bucură-te, al Mântuitorului Hristos slujitor preamultiubit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 6-lea

În lume te-ai arătat ca un cărbune de Dumnezeu strălucit, luminându-te de focul Duhului Sfânt, ai luminat sufletele credincioşilor cu învăţăturile tale, Părinte Sava. Iar pe cei ce cu credinţă aleargă la ajutorul tău cu blândeţe îi povăţuieşti la lumina cea neîncetată, îndemnându-i a cânta cu tine cântare îngerească: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Întocmai cu a îngerilor, aşa a fost viaţa ta, de Dumnezeu înţelepţite, şi la înălţime ridicându-te, cu Stăpânul Hristos a vorbi te-ai învrednicit. Iar noi, minunându-ne de aceste daruri ale vieţii tale, cu umilinţă îţi cântăm:
Bucură-te, minte luminată cu strălucirile razelor celor de sus;
Bucură-te, că pentru nevoinţele tale plată cerească ai luat;
Bucură-te, că prin tine am învăţat să umblăm pe calea cea dreaptă;
Bucură-te, biruitorule al vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi;
Bucură-te, ajutătorule cel gata al celor ce te cheamă în ajutor;
Bucură-te, cel ce eşti cu îngerii împreună vorbitor;
Bucură-te, împreună petrecătorule cu drepţii şi cuvioşii în cămările cele de sus;
Bucură-te, că nu te-ai lăsat biruit de gândurile cele deşarte care te îndemnau să te întorci în lume;
Bucură-te, că prin înfrânare şi osteneli ai biruit toate patimile trupului;
Bucură-te, că te-ai gătit pe tine vas ales şi plăcut lui Dumnezeu;
Bucură-te, că până la sfârşit ai urmat Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, că, pentru toate cele ce ai răbdat, răsplătire de daruri bogate ai luat;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 7-lea

Pustietatea în care ai lucrat până la moarte ca pe o cetate o ai făcut, statornicind în tot cuprinsul ei obiceiuri iubitoare de înţelepciune, ca unul care ai strălucit între toţi părinţii pustniceşti, Sava de Dumnezeu înţelepţite. În acest loc sfinţit şi minunat, pururea te rugai şi cântai Ziditorului a toate: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Toate cele pământeşti lăsându-le, deşi cu trupul erai în lume, cu duhul însă îngerilor te asemănai, pentru că patimile trupului omorându-le, Treimii te-ai făcut slujitor, preafericite. Pentru toate acestea îţi aducem şi noi aceste smerite cântări de laude:
Bucură-te, Cuvioase, că pe pământ viaţă îngerească ai petrecut;
Bucură-te, că toate bolile oamenilor le-ai vindecat cu puterea rugăciunii;
Bucură-te, că putere ai luat de la Dumnezeu ca să izgoneşti duhurile cele necurate;
Bucură-te, că te-ai arătat ca un pom cu frumoase roade duhovniceşti;
Bucură-te, că ai râvnit şi ai urmat vieţii marelui Eftimie;
Bucură-te, că în preajma ta multe cete de monahi ai adunat;
Bucură-te, că toţi aceşti monahi ca pe un adevărat Părinte duhovnicesc te-au ascultat şi te-au urmat;
Bucură-te, că în toată lumea s-a răspândit vestea isprăvilor tale;
Bucură-te, că toate taberele demonilor ai pierdut;
Bucură-te, că şi împăraţii te-au venerat şi te-au ascultat ca pe un adevărat om a lui Dumnezeu;
Bucură-te, că învăţăturile tale cu drag le primim şi noi;
Bucură-te, că în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 8-lea

Cu raza Duhului Sfânt se luminează toţi cei ce cu dragoste întru cântări te laudă pe tine, Cuvioase Părinte Sava, cel ce eşti slava şi lauda monahilor, împodobitor pustiei şi de feciorie păzitor; şi cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Tot dorul spre Dumnezeu tinzându-ţi din tinereţe cu toată dragostea ta, numai spre Dânsul avându-l, zburdările trupului şi asupririle patimilor prin aspră înfrânare le-ai potolit, pentru care şi noi te cinstim, cântându-ţi aceste laude:
Bucură-te, că pe şarpele care tăinuia în iad tu l-ai biruit;
Bucură-te, că ai trecut cu mare uşurinţă peste toate cursele lui;
Bucură-te, că din cuptorul cu foc ai ieşit nevătămat, ca şi cei trei tineri din legea veche;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a păzit pe tine ca pe un vas ales al Său;
Bucură-te, ispravnic al dreptăţii;
Bucură-te, cel ce din voinţa ta te-ai înstrăinat de patrie, petrecând în pustie;
Bucură-te, că, în pustie petrecând, biruinţă ai ridicat asupra celor împotrivă luptători;
Bucură-te, că ai fost întărit cu dumnezeiască putere;
Bucură-te, că eşti lăudat de toţi binecredincioşii creştini;
Bucură-te, că ai umblat numai pe urmele marilor cuvioşi;
Bucură-te, că întocmai ca un finic ai înflorit în pustie;
Bucură-te, că ai fost împodobit cu lumina darului dumnezeiesc;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 9-lea

Gândul tinzându-ţi neabătut către cel dorit de tine, de la Dânsul ai luat dar de prisosit de a face minuni, Părinte, şi pe cei ce veneau la tine cu credinţă, milostivindu-te, îi vindecai şi îi îndemnai pe toţi să cânte: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Mintea întărindu-ţi, fericite, toate feluritele meşteşuguri ale vrăjmaşului ai biruit, şi având suflet preablând şi voinţa puternică, încurajaţi de blândeţea ta, te rugăm să primeşti şi de la noi aceste laude:
Bucură-te, omule al lui Dumnezeu şi preablândule povăţuitor şi grabnic ajutător;
Bucură-te, că ai strălucit numai cu fapte bune;
Bucură-te, că marele Eftimie cu bucurie te-a primit şi a proorocit despre a ta strălucită viaţă;
Bucură-te, că sufletul tău ţi-ai curăţit de orice păcat şi întinăciune;
Bucură-te, că ai fost împodobit cu multe şi mari daruri dumnezeieşti;
Bucură-te, că numai prin atingerea mâinilor tale cei neputincioşi şi suferinzi primeau vindecare;
Bucură-te, că pe vrăjmaşul ce se sălbăticea asupra ta prin rugăciuni l-ai biruit;
Bucură-te, cel ce ai fost ocrotit în mod nevăzut cu dumnezeiescul dar de sus;
Bucură-te, că te-ai învrednicit a trece din mărire în mărire, din putere în putere;
Bucură-te, că în pustie multe cetăţi de suflet folositoare ai zidit lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce din pământ secetos izvoare de apă ai scos;
Bucură-te, că şi ploi din cer peste ţarinile cele lipsite de apă, cu rugăciunile tale, ai coborât;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 10-lea

Vas de Dumnezeu insuflat al înţelegerii Duhului Sfânt te-ai făcut, plăcutule al lui Dumnezeu, sarcina greutăţilor trupeşti lepădând, viaţa ţi-ai împodobit cu înfrânarea de bucate, cu rugăciunea, cu răbdarea şi cu smerenia. Saţiu şi mângâiere aflai în laudele cele către Domnul, Căruia neîncetat glăsuiai cântarea: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Propovăduitor al dumnezeieştilor dogme te-ai arătat, pentru care ai şi fost hirotonit. În adunările Sfinţilor Părinţi împreună vorbitor ai fost, pe împăraţi înţelepţind şi pe toţi îmbogăţind cu învăţăturile tale. De aceea te rugăm, ajută-ne şi nouă ca, pentru nevoinţele şi darurile cu care te-a învrednicit Dumnezeu, să-ţi putem aduce aceste laude:
Bucură-te, că de Dumnezeu ai fost îmbogăţit cu mari daruri şi cu puterea de a face minuni;
Bucură-te, că ai covârşit pe toţi în săvârşirea faptelor bune;
Bucură-te, că cinste asemenea îngerilor ţi-a dat ţie Hristos;
Bucură-te, că te-ai arătat plin de rodul înţelepciunii;
Bucură-te, că întru nimic le-ai socotit pe cele vremelnice ale lumii acesteia;
Bucură-te, că cele trecătoare cu cele veşnice le-ai schimbat;
Bucură-te, că cetele sfinţilor ajutor sufletului tău au dat;
Bucură-te, că şi astăzi lavra ta cea mare, cu bucurie şi cu mulţumire, te cinsteşte pe tine;
Bucură-te, că, de asemenea, şi turma ta, cu osârdie şi cu recunoştinţă, te preamăreşte şi te laudă;
Bucură-te, că în locul cel de odihnă şi de fericire sufletul cel curat se veseleşte şi se bucură;
Bucură-te, că împreună cu toţi sfinţii mărire şi laudă cânţi acum lui Dumnezeu;
Bucură-te, că împreună cu îngerii dănţuieşti acum în ceruri;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 11-lea

Toate minunile tale sunt mai presus de minte, căci fiarele ai îmblânzit, valurile patimilor ai potolit şi cele ce vor să fie mai înainte le spui, cu proorocescul dar. Duhurile cele necurate cu rugăciunile tale şi cu privegherile cele îndelungate le izgoneşti, pentru care şi noi cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cu multă însufleţire săvârşim pomenirea ta, prealăudate, căci în fapta bună cea de bucurie dătătoare te-ai îmbrăcat cu adevărat şi în haina mântuirii şi veseliei cea curată şi luminată te-ai împodobit. Pentru care şi de la noi auzi acestea:
Bucură-te, zid preatare al creştinilor;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne mântuim de orice rău;
Bucură-te, că pe tine pururea te avem sprijinitor şi ajutător;
Bucură-te, Părinte Cuvioase, care eşti plin de Duh şi putere duhovnicească;
Bucură-te, izgonitorule al ispitelor şi al tuturor patimilor celor de suflet pierzătoare;
Bucură-te, că din năravurile cele rele pe toţi care se roagă ţie îi izbăveşti;
Bucură-te, că şi pe cei căzuţi în noianul păcatelor şi al deznădăjduirii îi mântuieşti cu rugăciunile tale;
Bucură-te, tare sprijinitor şi grabnic ajutător al tuturor celor căzuţi în necazuri;
Bucură-te, rugătorule fierbinte către Dumnezeu, către tot sufletul necăjit şi întristat;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale toţi ne mântuim de muncile veşnice;
Bucură-te, că până la sfârşitul vieţii ai slujit Ziditorului a toate;
Bucură-te, că pururea vezi pe Preasfânta Fecioară;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 12-lea

În legea lui Dumnezeu deprinzându-ţi simţurile, Părinte Sava, cu viaţa te-ai asemănat întocmai cu cei fără de trupuri, îndemnând şi îndrumând ca asemenea să petreacă şi toţi cuvioşii şi ucenicii care-ţi cereau duhovniceştile tale sfaturi şi învăţături, neîncetat lăudând şi cântând împreună cu ei lui Dumnezeu cântări: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Sava, mai mare între părinţi şi podoaba cuvioşilor, cetăţeanul pustiei şi săditorul curăţiei, cum vom lăuda viaţa ta, Cuvioase? Ne rugăm însă, cu multă umilinţă, să ne ajuţi şi nouă, ca să-ţi aducem aceste puţine şi smerite laude:
Bucură-te, Preacuvioase, lauda cea mare a lumii;
Bucură-te, preacinstita podoabă a monahilor;
Bucură-te, odrasla pustiei, cea preafrumoasă;
Bucură-te, dumnezeiasca desfătare a sfinţilor;
Bucură-te, că acum te veseleşti în grădina raiului;
Bucură-te, că cele rele de pe pământ cu rugăciunile tale le îndreptezi;
Bucură-te, îndreptătorul şi călăuza cea bună a monahilor;
Bucură-te, izvorul minunilor, cel de Dumnezeu binecuvântat;
Bucură-te, că prin tine tot Răsăritul s-a împodobit şi şi-a îmbogăţit viaţa duhovnicească;
Bucură-te, că şi cele dinspre apus strălucesc prin tine aceleaşi podoabe şi lumini;
Bucură-te, mângâierea şi ajutorul nostru al tuturor;
Bucură-te, că toţi cei care cer cu credinţă sprijinul şi ajutorul tău nu pleacă niciodată ruşinaţi;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 13-lea

O, Preacuvioase Părinte Sava, cel ce eşti de Dumnezeu sfinţit, primeşte aceste umile cântări de laudă, pe care ţi le aducem din inimi curate, şi cu fierbinţeală te rugăm să mijloceşti către Dumnezeu să ne izbăvească din toate necazurile pe noi, care strigăm ţie: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Întreagă viaţa ta…, Condacul 1: Cel ce din pruncie…,

Icosul 1

Întreagă viaţa ta din pruncie o ai închinat lui Hristos Dumnezeu, Sava Preacuvioase, de Care fiind întărit, toate patimile trupului le-ai făcut roabe gândului celui cu totul smerit, silindu-te a supune pe cel mai rău celui mai bun. Pentru aceasta te rugăm: ajută-ne şi nouă, nevrednicilor, să-ţi aducem aceste laude:
Bucură-te, de Dumnezeu înţelepţite Părinte;
Bucură-te, că ai luminat toată lumea cu strălucirile minunilor şi faptelor tale;
Bucură-te, că toată lucrarea minunilor de la Duhul Sfânt ai luat;
Bucură-te, că încă din scutece te-ai arătat vas sfinţit;
Bucură-te, că pururea îndemni pe oameni să urască dulceţile cele de suflet pierzătoare;
Bucură-te, luminătorul gândurilor noastre, pe care le îndreptezi numai spre fapte bune;
Bucură-te, că în mâinile tale pururi ai purtat Crucea Domnului;
Bucură-te, că toate înşelăciunile şi meşteşugirile viclenilor diavoli, cu puterea Crucii, le-ai biruit;
Bucură-te, că, după ce ai adormit, lumina cea neapusă pe tine te-a primit;
Bucură-te, că acum în ceruri cu dumnezeiasca lumină eşti strălucit;
Bucură-te, organ curat al Duhului Sfânt;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul 1

Cel ce din pruncie te-ai adus lui Dumnezeu jertfă fără prihană prin faptă bună, Părinte fericite, săditor şi întăritor creştinătăţii ai fost, podoaba cuvioşilor şi cetăţean pustiei, după vrednicie lăudat, mijloceşte cu rugăciunile tale către milostivul Dumnezeu să fim izbăviţi de toate nevoile, pentru care şi noi cu credinţă strigăm către tine: Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

şi se face otpustul.