rup frunze uscate şi crengi moarte…

Iau foc

 

Nu îmi mai place decorul tern

de teatru părăsit

în care trăiesc

în care încerc să te iubesc

după reţeta

rescrisă ani şi ani la rând.

 

Să ne dăm foc

şi să ardem tot praful

depus în straturi de carne, de sânge, de linişte

 

Să ne iubim sub raze de lună,

sub lampa de sare,

sub bradul uscat de Crăciun

şi să ne vopsim în fiecare zi

în culori.

 

Să uităm cine am fost ieri

sau mâine…

sub măşti goldoniene

să ne tragem palme

pentru durere, pentru iubire,

pentru ce am făcut din tine,

pentru ce am ajuns cu tine.

 

Să te agăţ de perete

şi să-ţi strig:

Eu şi Tu…

…şi atât

camera albă şi goală

luna mare

foc

şi o aripă

să facă umbră în urma noastră.

Alexandru Povarnă