Prietenul nostru, Domnul Doctor – cum cu drag îi spunem – caută excelența și în acest domeniu al Artei.
Astăzi, când se îndreaptă – asimptotic (hi, hi) – spre maturitate și înțelepciune, ne-am gândit să vă împărtășim și Domniilor Voastre rodul imaginației, simțirii, dar și al manifestării harului în mânuțele dumnealui.
Spun asta pentru că…Domnul Doctor afirma că nu știe să deseneze. Vedeți și dumneavoastră dacă avea dreptate sau nu 🙂 !
La mulți ani, Alex!
cine ești tu, fulger care lovești cuvintele
spre înţelesul lor, asa încât niciun frig
nu mai poate să le îngheţe-mpreună ?
cine ești tu, cel ce lași frigului cicatrici
mărturisind că am să vin eu, rana lui,
și l-a durut faţa tăcerii dinainte s-o-mbrace ?
cine ești, cel ce te faci ruptură sângerie în frig
prin care se văd sorii care vor fi și vor vindeca fierul de rană?
cine ești, cel aflat în privirea dintre doi oameni
care se-ating cu ea și nu se mai văd,
dar tu le reverși în priviri frumuseţile?
ce fel de tu poţi tu fi că fulgerul care ești
lovește în mine ochiul cu care mă cauţi?
de unde e locul în care eu, tu și fulger
suntem un ochi în care urâtul nu-ncape ?
de unde vii când arăţi că toţi sorii sunt oameni
în care tu aștepti ca să iei foc dintre umbre ?
patru întrebări rămân și stau.
prima este de unde n-ai fi.
trei întrebări rămân fără zid
a doua sunt eu.
prima e gândul tău către mine.
două întrebări n-au fiinţă decât în tine.
prima este « cine e cel în care nu te-aș putea iubi? »
voiam să te întreb și « de ce ? »
îmi arăţi ce este lumea cea veche.
înserarea își trage-napoi răceala dintre clipe.
Dr. Alexandru – Theodor Amarfei
(19.08.2023 – France)
din nori de litere solzi luminaţi în apus
murmură înspre uitare cuvintele. din sus
nu se vede niciun soare-adormind în ocean
pentru-ndulcit urme amare de amintiri
unde în răzvrătire se descalţă de maluri
rostesc fără vânturi cele neascultate
nu e loc. totu-i fluid. nu-i niciun continent
robia nu-şi poate uşura legămintele
istorisiri liberează fluide corăbii
ies piscuri din adânc şi muşcă apusul lent
ecou din ziduri sfinte toarnă-n pânze elan
iau rădăcini în cer oasele subţiate
ieşiri de piscuri din adânc, muşcând apusul lent
fac străvezii spre uitare cuvintele
nu e loc. fluid e totul. nu-i niciun continent
pentru-ndulcit urme amare de amintiri
robiei neputându-şi uita legămintele
apusu-i văduv de soare-adormind în ocean
fluidele corăbii se scurg din istorisiri
din ziduri sfinte ecou toarnă-n pânze elan
se răzvrătesc pe maluri undele descălţate
celor neuzite dau prilej de rostiri,
ritmând suflarea din cer, oasele subţiate
orizont lucind de solzi, litere luminate
contemplă fălci tari ridicând înălţimile
din adâncimi obscure spre vârfuri inversate
părăsind din ceruri lumina, grădinile,
litere suave-n zenit oşti de îngeri străpung
ritmează silabe în răsărit curgător
fără lăcaş, nici busolă, cuvintele ajung
rânduite-n loc neştiind linia dreaptă
neştiute de duh gol de dreptatea-nţeleaptă
un ocean întreg, pe următoarea treaptă
se strânge-n picătură : un solz se udă cu greu
într-un singur suflu, un văzduh de cuvinte
pe următoarea planetă se stinge-ntr-un cuvänt
liniile dinainte pierd linia dreaptă
se pierde în ploi evantaiul de curcubeu
se pierde în stâlpi sprijinul de-adevăr, muribund
nu mai pune reazem cuvintelor spre sfinte
într-un singur suflu, un văzduh de cuvinte
pe următoarea planetă se stinge-ntr-un cuvânt
se pierde în ploi evantaiul de curcubeu
nu mai pune reazem cuvintelor spre sfinte
se pierde în stâlpi sprijinul de-adevăr, muribund
se strânge-n picătură, udă un solz doar cu greu
un ocean întreg pe următoarea treaptă
se pierde-n linii dreptatea din linia dreaptă
nu e loc, nu e loc decât în fluidele
încăperi – numite biserici când stau pe pământ
seminţe în inimi, germeni de viaţă în cer
nu mai este dreptate decât în aridele
candelabre-ngheţate ce se-nvârt, erodând
speranţe rotunjite, iad fără griji şi mister
cui voi da singura lacrimă, singurul cuvânt
care să adune trup de cenuşă-mprăştiat… ?
îmi vei dărui, Stapâne, suflul îngemanat
să pună în suflet de fiară gândul cel sfânt… ?
bate din aripi, în ritm de antarctic ecou
mamă-ţărână, culca-te, dormi în zbor şi în vis
coboară-ntr-o lacrimă herb de foc nedescris :
o singură crăpătură în mormântul cel nou… !
din nord în sud orizontu-şi recheamă sorii
pentru gând luminos neştiind poftei fiorii,
pentru nori gânditori, fulger luminând firea
şi pentru stâlpi de sare căutându-şi topirea… !
nu-s încă planete, n-a căzut încă ploaia
şi trepiedele ard plictisului roata morii… !
dintre aripi n-a răzbătut încă văpaia
şi imnuri cântă raze fără vremi înserării… !
Dr. Alexandru Theodor Amarfei
Dr. Alexandru – Theodor Amarfei
Mulțumesc 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.