Dezvoltarea psihomotorie a copilului în primul an de viață

happy-baby

sursă foto

Nașterea unui copil este o etapă foarte importantă din viața oricărui cuplu și este, de asemenea, punctul de plecare pentru multe schimbări și pentru noi obiceiuri, în întâmpinarea cărora este nevoie de răbdare, de bună dispoziție și de o programare corectă. Astfel că, de foarte multe ori părinții sunt copleșiți și au nevoie să primească niște sfaturi, să acumuleze niște informații, pentru a-și cunoaște mai bine copilul și pentru a-i dărui acestui nou membru al familiei, cel mai bun suport în noul său drum.

În ultimii zece ani, a existat un număr foarte mare de studii concentrate asupra modului în care bebelușii învață. Oamenii de știință au ajuns să dovedească acum ceea ce milioane de părinți au suspectat dintotdeauna: bebelușii sunt niște mașini fenomenale de învățat, iar acest proces de învățare debutează încă de la naștere.

Referitor la dezvoltarea psihomotorie a copilului în primul an de viață, părinții trebuie să știe că este necesară monitorizarea etapelor de dezvoltare ale bebelușului, în funcție de cinci aspecte de bază:

  1. Abilitățile motorii grosiere – Aceste abilități – statul în șezut sau mersul – presupun mișcarea mușchilor mari. Verificăm cât de bine își poate controla bebelușul capul. Copilul are tendința de a se rostogoli? Vrea să stea singur în funduleț? Încearcă să se târască sau să se ridice?
  2. Abilitățile motorii fine – Aceste abilități implică folosirea mușchilor mici ai mâinii. Bebelușul apucă obiecte și le duce la gură? Își folosește degetele individual pentru a prinde obiecte mai mici? Poate transfera obiecte dintr-o mână în alta?
  3. Abilitățile psihosociale – Acestea permit copilului să răspundă și să interacționeze cu mediul înconjurător. Bebelușul zâmbește? E fericit când relaționează cu dumneavoastră? Îi place să vă jucați de-a v-ați ascunselea? Este anxios în prezența străinilor?
  4. Abilitățile legate de dezvoltarea limbajului – Aceste abilități se referă la auz, înțelegere și folosirea limbajului. Micuțul întoarce capul atunci când aude voci sau sunete? Răspunde când îl strigați pe nume? Râde? Înțelege semnificația cuvântului ,,nu’’? Copilul dumneavoastră gângurește?
  5. Abilitățile cognitive – Sunt abilități care-i permit copilului să gândească, să analizeze, să rezolve probleme și să înțeleagă mediul înconjurător. Deci, bebelușul poate să ciocnească două cuburi? Pleacă în căutarea unei jucării pe care a văzut că ați ascuns-o?

Urmărind aceste aspecte, fiecare părinte va deveni mai încrezător și mai interactiv, pentru că nimeni nu cunoaște copilul mai bine decât acesta.

            Dar să începem cu perioada de nou-născut. Un nou-născut are multe acțiuni reflexe, care dispar pe măsură ce copilul crește.

            Reflexele primitive sunt răspunsuri nervoase automate observate în principal la nou- născut. De exemplu, dacă atingem palma bebelușului cu un deget, acesta va apuca degetul așezat în mânuța sa și-l va elibera dacă mânuța îi va fi mângâiată în exterior. Aceasta este o reacție involuntară la stimularea prin atingere. Reflexul de apucare este întâlnit la copii cam până la vârsta de 4 luni.

            Unele reflexe primitive sunt vitale pentru supraviețuire și sunt numite ,,adaptative’’. De exemplu, nou-născutul va întoarce automat capul și va deschide gura, dacă este atins cu un deget pe obraz, în apropierea guriței. Acesta se mai numește ,,reflexul punctelor cardinale’’ sau ,,reflexul buco-lingual de orientare’’, care-l ajută pe bebeluș să apuce sfârcul mamei când îi atinge obrazul. De asemenea, copilul va începe să sugă imediat, dacă un deget sau o suzetă i se pun în guriță, fiind capabil să și înghită în timp ce suge. Un bebeluș care-și suge degetul demonstrează că are reflexe de sucțiune și de înghițire. Acestea sunt reflexe primare, care facilitează hrănirea și devin esențiale pentru supraviețuire.

Un alt reflex important este ,,reflexul de mers automat’’ și arată dacă picioarele bebelușului funcționează corect. Copilul este ținut cu ambele mâini și aplecat spre o suprafață solidă. Presiunea exercitată pe tălpile picioarelor ar trebui să determine membrele inferioare să se întindă și să împingă în afară. Dacă picioarele sunt ținute lângă marginea unei mese, bebelușul își va îndoi piciorul pentru a se așeza. Dacă este aplecat înainte la un unghi de 10-20 grade, el va induce o mișcare asemănătoare mersului. Acest lucru este ușor de demonstrat la un bebeluș mai mic de 6 luni.

Cele mai importante etape ale dezvoltării psihomotorii în primul an de viață sunt:

  • La 1½ – 2 luni sugarul fixează un obiect cu privirea și îl poate chiar urmări;
  • La 2 luni, ținut în brațe în poziție verticală, își poate menține capul drept;
  • La 2½ luni zâmbește clar când cineva îi vorbește;
  • La 3 luni, pus în decubit ventral (pe burtică), se sprijină pe brațe și își ridică – prin contractarea mușchilor cefei – capul;
  • La 4 luni recunoaște persoanele apropiate lui, prinde și examinează obiecte mici;
  • La 5 luni se întoarce din decubit dorsal (poziția culcat pe spate) pe față, apoi din decubit ventral (poziția culcat pe abdomen) pe spate. Atenție! Se poate rostogoli până la marginea patului și poate cădea!
  • La 6 luni stă în șezut nerezemat;
  • La 6½ luni începe să se târască;
  • La 7 luni, dacă este ridicat de o persoană, stă în picioare ținându-se de marginea țarcului;
  • La 8 luni se ridică singur în picioare, agățându-se de marginea țarcului;
  • La 9 luni se deplasează cu pași laterali, ținându-se de marginea țarcului;
  • La 10 luni pășește înainte, sprijinindu-se de cărucior sau fiind ținut de mână;
  • La 1 an face primii pași singur, cu un mers șovăielnic, cu brațele ținute întinse în față, ca să-și poată păstra echilibrul, asigurându-și o bază largă de susținere. Tot acum rostește primele 3-4 cuvinte simple, bisilabice. Poate fi pus pe olița, dar deocamdata nu o va folosi mereu cu succes.

Cel mai bun moment pentru a vă cunoaște copilul este momentul jocului, când nu îi este foame și când este bine dispus. Țineți-l în brațe, uitați-vă cu tandrețe în ochii săi, vorbiți-i și zâmbiți-i, lăsați-l să simtă cât de important este pentru dumneavoastră.

Când intră în a doua lună de viață, este atras de ascultarea zgomotelor. Țineți o jucărie muzicală sau un clopoțel, jucați-vă cu sunetul în fața ochilor copilului, lăsați-l să combine imaginea cu sunetul. Un mare interes în această etapă a vieții îl reprezintă lumina, în special luminile care clipesc, dar să nu fie intense și să îi irite ochii.

În luna a treia, veți observa că sugarul dumneavoastră devine mai autarhic la joc. Învață să se joace de unul singur, în principiu cu corpul propriu, pe care se bucură să-l descopere. Se joacă cu picioarele, cu mâinile, le lovește în aer (cu ritm sau fără, nu contează), le bagă în guriță. În această lună, puteți agăța de leagănul său jucării de culori intense, muzicale sau cu clopoței, astfel încât să le poată vedea când este culcat. Încetul cu încetul va reuși să prindă jucăriile care îi atrag atenția și va striga de bucurie pentru noua sa realizare.

În al doilea trimestru, atenția sa este atrasă de diverse lucruri, în principiu flexibile, de dimensiuni mici, pe care le poate ține de unul singur. Puteți începe prin a pune în țarcul său, un spațiu aranjat pentru joc. E bine să se joace întotdeauna sub supravegherea dumneavoastră. Tot în această perioadă, este indicat să începeți să îi citiți cărți pentru copii, al căror cuprins nu poate să îl înțeleagă, dar se bucură când privește paginile multicolore ale cărții și când vede expresia feței dumneavoastră în timp ce îi povestiți. Nu uitați că obiceiurile bune, cum este cititul, se cultivă în timp. În luna a cincea, își manifestă interesele pentru muzică și dans.Vă veți distra și veți face gimnastică amândoi dansând în ritmul muzicii pe care o preferă noul membru al familiei. Odată cu dezvoltarea capacităților sale motorii și a coordonării acestora, va începe să țină obiectele cu mai multă siguranță. Schimbați-i jucăriile când observați că nu îi atrag atenția. Puteți să i le dați înapoi peste câteva săptămâni, când poate va descoperi și alte elemente interesante la ele. Se bucură să arunce obiecte și așteaptă de la dumneavoastră să i le aduceți înapoi, ca să le arunce din nou.

În trimestrul al treilea – cuburile, cutiile și vasele, jucăriile cu roți, …. sunt compania ideală pentru copilul dumneavoastră. Lăsați-l să le exploreze și înarmați-vă cu răbdare, deoarece micuțului baterist îi place la nebunie să facă cât mai mult zgomot. Desenele și cărțile îl vor ajuta să învețe sunete și cuvinte, pe care treptat va începe să le folosească. Stați cu el pe covor (nu uitați de relația de egalitate) și citiți-i, arătându-i fotografiile cărților, nuanțând vocea dumneavoastră și repetând rar toate cuvintele. Jucați-vă cu el cât de mult puteți. Provocați-l să concureze cu dumneavoastră și să vă învingă.

            Memoria copilului e mai ageră în al patrulea trimestru, când vă va cere să vă jucați jocul care i-a plăcut ieri sau va căuta obiectele la locul unde știe că sunt. Începe să-și formeze o imagine a lumii înconjurătoare și înțelege poziția sa în ea. Merge lejer în patru labe, și-a lărgit deja câmpul explorărilor. Îi plac mai ales lucrurile dumneavoastră, cum ar fi telefonul sau telecomanda. Sunetele continuă să fie o atracție și se bucură să le coreleze cu sursa de unde provin.

            Mersul nu se produce dintr-o dată. De-a lungul întregului an, bebelușul a exersat și a încercat pe rând componentele mersului. Reflexul de mers este prezent încă de la naștere și persistă în primele luni. El include multe dintre abilitățile motorii ce vor reveni mai târziu la suprafață. Cum mobilitatea voluntară devine posibilă în a doua parte a primului an, reflexul de mers trece în plan secund.

            În jurul vârstei de 5 luni, dacă încercați să ridicați bebelușul în șezut, cel mai adesea își va încorda tot corpul pentru a se ridica și va aborda un zâmbet larg, deoarece conștientizează plăcerea de a sta în picioare. Învață să își controleze mușchii corpului, ce îi va fi necesar când va începe să meargă.

            După 6 – 7 luni, urmează târâtul pe burtă, mersul în patru labe, apoi statul în picioare și mersul, ținându-se de marginea țarcului sau de mobilă. Dar toate acestea vor fi luate în stăpânire pe rând.

            Mersul ținându-se de marginea țarcului sau de mobilă pregătește picioarele copilului aflat în apropierea mersului independent, să se miște, astfel încât să-și mențină corpul în poziție verticală și să-și mențină echilibrul. În cele din urmă, când copilul se va simți curajos și va îndrăzni să își dea drumul la ambele mâini, se va împletici și va cădea. Dar va continua să încerce, ce tenacitate, până când va reuși să își reunească toate achizițiile senzoriale și motorii pentru a merge, fie și nesigur. Acest nou sentiment de control îi va străluci pe față. Merge, merge cu un zâmbet de satisfacție supremă. I-a reușit!

            Maternitatea, ca și paternitatea, nu este o profesie care se evaluează cu un rezultat bun, satisfăcător sau mai puțin bun. Este un rol pe care îl învățați trăindu-l. Nu căutați reguli sau rețete magice! Relaxați-vă și aveți încredere în instinctul dumneavoastră! Succes!

As.mes Anca STAN

Referințe:

  • Berry Brazelton – Puncte de cotitură de la naștere la 3 ani. Dezvoltarea emoțională și a comportamentului copilului tău, Editura Fundației Generația, 2006
  • Clinica Mayo – Ghidul primului an din viața copilului, Editura Corint, 2013
  • Abrahams – Enciclopedia medicală a sugarului și copilului mic, Editura Corint, 2013
  • Mărcean, V. M. Mihăilescu – Pediatrie și puericultură, Editura Medicală, 2013
  • H. Panthell, J. F. Fries, D. M. Vickery – Ai grijă de copilul tău, Editura ALL, 2009
  • Lyra – Un început fericit, Care Direct România, 2012

Anemia prin deficit de fier – o afecțiune frecvent întâlnită la sugari și copii mici

dreamstime_s_21974074-e1400848108775 (1)                                                                                Sursă foto aici

Sângele este esența vieții, fiind unul din organele vitale ale organismului. La fel ca și alte organe, se compune din mai multe țesuturi specifice. Există însă o diferență, și anume aceea că sângele se află într-o continuă mișcare, transportând corpuri chimice și substanțe metabolice la fiecare din celulele organismului.

Inima este cea care imprimă această mișcare. La fiecare contracție, inima pompează sânge prin arterele sub presiune, asigurându-se că fiecare celulă a corpului este scăldată de substanțe dătătoare de viață.

Globulele roșii sunt celulele care îi dau sângelui culoarea sa tipică. Iar esențialul globulelor roșii este constituit de un corp chimic unic, de o proteină,  numită hemoglobină.

Anemia este o afecțiune care presupune existența unui număr redus de globule roșii sănătoase în sânge. Globulele roșii transportă oxigenul către creier și către alte organe și țesuturi, asigurând energia necesară organismului și dând pielii o culoare sănătoasă. Sunt, de asemenea, esențiale pentru creșterea și dezvoltarea copilului.

Cea mai întâlnită cauză a anemiei la copii o constituie deficitul de fier. Fierul este important în crearea hemoglobinei. Se acumulează în organismul copilului în cursul trimestrului III al sarcinii, ceea ce determină ca, la prematuri, depozitele de fier să fie cu atât mai reduse, cu cât gradul de prematuritate este mai mare. Rezervele de fier se epuizează cam la 2-3 luni la prematuri și la 4-6 luni la copiii născuți la termen. După acest timp, rezervele trebuie suplimentate cu alte resurse de fier, cum ar fi: suplimentele de fier, laptele praf sau alimentele care conțin fier.

Cum recunoașteți anemia? Simptomele anemiei nu sunt întotdeauna ușor de recunoscut. De multe ori, copiii sunt diagnosticați cu anemie în urma unui test de sânge făcut din alte considerente. Bebelușul care are acest tip de anemie prezintă următoarele simptome:

  • Este palid sau slăbit
  • Obosește ușor (sugarii obosesc în timpul alimentației la sân sau biberon)
  • Nu are poftă de mâncare
  • Este iritat în permanență

 Majoritatea copiilor continuă să crească normal în greutate, de aceea, faptul că un copil are o greutate bună, nu exclude prezența unei anemii.

Părinții mai pot observa: creșterea foarte lentă a unghiilor, pielea din palmă este deschisă la culoare – mama poate compara culoarea palmelor ei cu cea a palmelor micuțului, uneori copilul vrea să mănânce pământ, zugrăveală, monede, etc și are o rezistență foarte scăzută la infecții.

Când trebuie să vă îngrijorați? Dacă are o paloare nefirească, este obosit, iritabil sau îi lipsește apetitul, dacă nu sunteți siguri de aportul de fier din alimentație, discutați cu pediatrul. În cele mai multe cazuri, un simplu test de sânge este suficient pentru a diagnostica anemia. De aceea, o mică înțepătură în deget, care nu e așa traumatizantă pentru copil, poate să vă ofere informații clare despre concentrația de hemoglobină, despre numărul de globule roșii și astfel, anemia poate fi tratată din timp, cu ajutorul preparatelor pe bază de fier. Netratată, această afecțiune se poate agrava și va fi nevoie de transfuzie de sânge.

Dacă bebelușul are carențe de fier, medicul vă va prescrie suplimente. După prima lună de tratament, nivelul hemoglobinei ar trebui să crească cu aproximativ 1 g/dl. Dacă tratamentul a fost eficient, este necesar să fie continuat până se ajunge la un nivel satisfăcător al hemoglobinei. Cu toate acestea, ar putea fi nevoie de încă o lună sau două de tratament, până când rezervele organismului sunt complet refăcute. Atenție ! Medicamentele cu fier pot schimba culoarea scaunelor. Să nu vă îngrijorați dacă scaunul copilului va deveni negru. La doze uzuale, poate apărea constipația.

Este posibil să supradozați suplimentele de fier. Prea mult fier este dăunător, așa că, asigurați-vă că îi oferiți copilului exact doza recomandată de medic. Atenție ! Nu țineți medicamentele la îndemâna copiilor.

Cum puteți preveni anemia? Acest tip de anemie poate fi prevenit, de cele mai multe ori, dacă vă asigurați că în alimentația copilului se află o cantitate suficientă de fier.

Sunt 6 pași simpli pe care vă sfătuiesc să-i urmați:

  • Introduceți mai târziu laptele de vacă – Sugarul nu trebuie să consume lapte de vacă înainte de a împlini un an. Până la un an hrăniți-l cu lapte de la sân sau cu lapte praf. Copiii hrăniți mult prea devreme cu lapte de vacă vor avea deficit de fier, pentru că acesta are un conținut redus de fier.
  • Introduceți fier la momentul potrivit – Dacă alăptați, dați-i copilului cereale cu fier atunci când introduceți mâncărurile solide. Dacă îl hrăniți numai cu lapte matern, după vârsta de 4 luni, discutați cu pediatrul despre suplimentele de fier.
  • Folosiți lapte praf îmbogățit cu fier – Dacă bebelușul este hrănit cu lapte praf, asigurați-vă că are și fier (de la 4 la 12 mg/l). Cele mai multe formule de lapte praf conțin fier.
  • Oferiți-i o alimentație echilibrată – Pe măsură ce crește, puteți adăuga în hrana copilului alimente care conțin fier: carne pasată (de vită, pui sau curcan), ficat, gălbenuș de ou, pește, spanac, fasole verde, mazăre, dovlecel, cartofi dulci, caise deshidratate, prune uscate. Este important de stiut că fierul din carne, ficat, pește se absorbe mai ușor în organism decât cel din legume și cereale.
  • Creșteți absorbția de fier – Oferiți-i copilului hrană bogată în vitamina C, care favorizează absorbția fierului. Alimente bogate în vitamina C: citrice, pepene galben, brocoli, roșii, varză, cartofi, conopidă.
  • Discutați cu medicul și repetați analizele din sânge recomandate, de câte ori este posibil – Medicul pediatru sau medicul de familie vă va prescrie regulat niște analize uzuale, care îi pot furniza informații despre numeroase boli. Primul parametru care va fi în atenția medicului este concentrația de hemoglobină.

Ce trebuie să mai știți? Anemia prin deficit de fier este, de cele mai multe ori, rezultatul unei alimentații sărace, dar poate să apară și în cazul nașterii premature sau al pierderii de sânge.

Tratamentul se face cu preparate de fier pe cale orală. Acestea se administrează între mese, absorbția fierului în intestin fiind mai scăzută dacă se administrează împreună cu alimentele. Se poate administra cu suc de fructe proaspete, dar nu se administrează cu lapte. Laptele, de asemenea, scade absobția fierului.

Dacă nu este tratat, deficitul de fier poate cauza întârzieri în creșterea și dezvoltarea normală. Unele studii au demonstrat o interdependență pe termen lung între carențele de fier din copilărie și afectarea capacității intelectuale de mai târziu.

Nu încercați să tratați copilul după ureche. Stați de vorbă cu medicul înainte să-i administrați vitamine și suplimente alimentare.

As. med. Anca STAN

Referințe:

  • Clinica Mayo – Ghidul primului an din viața copilului, Editura Corint, 2013
  • Abrahams – Enciclopedia medicală a sugarului și copilului mic, Editura Corint, 2013
  • H. Panthell, J. F. Fries, D. M. Vickery – Ai grijă de copilul tău, Editura ALL, 2009
  • Popescu – Copilul sănătos şi bolnav, Editura Fiat Lux, 2007
  • D. Cloţan – Anemiile copilului, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2004
  • F. Hurdle – Doctorul de casă, Editura Rom Direct Impex, 1994

Ce trebuie știut despre îngrijirea la domiciliu a celor cu sondă urinară permanentă (II) – schimbarea sondei și alte îngrijiri

Pt MultumescPe lângă îngijirile zilnice despre care am vorbit în articolul trecut,  trebuie să știți și despre schimbarea sondei urinare și alte manevre recomandate pentru prevenirea infecțiilor urinare ascendente și a formării pietrelor în vezica urinară. Așadar, să purcedem 🙂 .

Când se schimbă sonda? –  la inteval de 10 zile sau atunci când se observă prelingerea urinii pe lângă sondă.

Cine schimbă sonda? – numai personele calificate pentru asta: medic sau asistent medical

De cele mai multe ori se solicită un cadru medical de la Ambulanță, deși manevra ar trebui să fie făcută de către medicul de familie sau chiar asistentul medical care colaborează cu acesta.  Dar, pentru ca următoarea sondă să poată fi montată, este necesar să treacă cel puțin 2 ore de la extragerea celei vechi.  De ce? Pentru a lăsa mucoasa uretrală să-și revină.  Vă dați seama că niciun cadru medical nu poate sta 2 ore la dumneavoastră acasă și nici nu puteți să le cereți să vină de două ori… Ce e de făcut în situația asta? Simplu! Învățați să extrageți dumneavoastră sonda veche 😉 . Nu e greu deloc!

Extragerea sondei vechi:

Aveți nevoie de: mănuși de cauciuc de unică folosință, o seringă de 20 ml sterilă, 1 scutec absorbant, o oliță, materiale pentru toaletarea zonei (vedeți articolul precedent).

Cum procedați:  puneți o mușama pe pat, sub regiunea fesieră, apoi puneți o ploscă sub bazinul persoanei;  vă spălați bine pe mâini, îmbrăcați mănușile de cauciuc, desfaceți seringa și o introduceți în orificiul lateral (la orificiul central este atasată punga de urină), apoi trageți de piston – o să iasa un lichid transparent ( serul fiziologic care a fost introdus când s-a montat sonda) ;  repetați până nu mai vine lichid – asta înseamnă că balonașul sondei s-a golit și sonda se poate scoate în siguranță.  După ce ați scos sonda, faceți igiena locală, puneți scutecul absorbant. Urmăriți și filmulețul de mai jos.

  1. Montarea sondei noi – așa cum am spus, numai de către un cadru medical. Chiar dacă nu montați dumneavoastră sonda, este bine să știți cum se face și să urmăriți dacă cel care montează respectă măsurile necesare. Așadar, etapele montării sondei sunt:
  • Toaleta regiunii și stergere cu prosop curat (nefolosit) destinat regiunii – toaleta o puteți face și dumneavoastră;
  • Dezinfecia regiunii – o face cadrul medical; este OBLIGATORIE!; se face cu  tampoane sterile îmbibate în soluție dezinfectantă – la femei câte un tampon pentru fiecare regiune, în total 5 tampoane ( 2 pentru labiile mari, 2 pentru labiile mici, 1 pentru meatul urinar = 5); dezinfecția se face de sus în jos, niciodată invers; la bărbați, se folosesc 3 tampoane, iar sensul este de la meatul urinar, în spirală, către baza glandului, după decalotare.
  •  Montarea propriu-zisă – trebuie să se facă în așa fel încât  sonda să nu fie desterilizată;  deci, va trebui să fiți atenți dacă se respectă următorii pași: spălare riguroasă pe mâini, desfacerea ambalajului sondei fără ca sonda să fie atinsă, desfacerea substanței cu care se lubrifiază sonda ( ulei steril, pliculeț cu gel lubrifiant; NU permiteți lubrifierea sondei cu Algocalmin fiolă – se practică; în situația în care cel care montează sonda nu are lubrifiant special, solicitați folosirea serului fiziologic) ; pregătirea pungii colectoare și a seringii cu ser fiziologic; desfacerea pachetului cu mănuși sterile;  abia acum se pot îmbrăca mănușile sterile, apoi se prinde sonda cu mâna dominantă, iar cu mâna non dominantă se lubrifiază sonda; dacă s-au respectat acești pași, atunci e ok, riscul de a contamina sonda și implicit căile urinare este minim; mai trebuie să vă asigurați că nu se forțează înaintarea sondei.
  1. Sistemul de colectare a urinii la bărbați

Este compus dintr-un prezervativ + tubulatură + pungă de urină.  Este de preferat în locul sondei urinare!

Avantaje – metodă neinvazivă; riscul de infecție este minim dacă se păstrează igiena riguroasă; ușor de aplicat; nu necesită personal calificat pentru montare ( eventual o singură dată pentru instruire)

Dezavantaje – necesită înlocuirea zilnică ( cost mai ridicat).

În filmuleț aveți instrucțiunile de aplicare a sistemului (are subtitrare în limba română):

  1. Spălătura vezicală

Este necesară mai ales pentru cei care nu se ridică din pat.

Scop – îndepărtarea urinii de stază (urina de stază = urina care rămâne în vezica urinară mai mult timp; ea predispune la apariția infecțiilor și a pietrelor intravezicale);

Când se face – o dată la 3 zile

Aveți nevoie de: mușama, ploscă, mănuși de cauciuc de unică folosință, seringă de capacitate mare – 60 ml sau 100 ml – cu vârf gros ( care să se potrivească capătului sondei – vezi poza) sterilă, 500 ml ser fiziologic.

seringa-guyon-50-ml-617-600x600

 

seringa-100ml-guyon_thumb

 

 

 

Cum procedați: așezați mușamaua sub regiunea bazinului, apoi plosca; vă spălați pe mâini riguros, îmbrăcați mănușile, aspirați în seringă ser fiziologic, detașati punga colectoare de la sondă, atașați seringa și introduceți lent serul fiziologic; detașați seringa și lăsați capătul sondei în ploscă, pe un strat de comprese sterile, pentru ca lichidul introdus să se scurgă singur; repetați până la epuizarea celor 500 ml de ser fiziologic; atașați din nou punga de urină.

CONCLUZII

  1. Sondajul urinar este o manevră invazivă ce implică riscul de traumatizare a mucoasei uretrale, a uretrei și de apariție a infecției urinare, motiv pentru care trebuie executat de profesioniști și în condiții de sterilitate pe tot parcursul tehnicii.
  2. Îngrijirea persoanelor cu sondă urinară permanentă necesită atenție, dedicare, empatie, colaborare cu medicul de familie și asistentul medical al acestuia.
  3. Deși se practică, montarea unei sonde noi imediat după extragerea celei vechi este total nerecomandată.
  4. Perioada de repaus între extragere și montare e bine să fie cât mai mare, așadar se recomandă metodele alternative ( scutec absorbant la femei și sistem de colectare cu prezervativ special la bărbați) pe o perioadă mai mare de 2 ore, în funcție de posibilitățile dumneavoastră financiare.

Sper ca aceste informații să vă fie de folos și, dacă aveți întrebări, nelămuriri, vă rog să precizați la comentarii.

Doamne ajută!

Mihaela Cardiș