Acatistul Maicii Domnului Pantanassa vindecătoarea de cancer

Pantanassa (1)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,

şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,

şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Condacul 1 

Noi, credincioşii robii tăi, stând cu mustrare de inimă înaintea icoanei tale celei noi arătate, te cântăm cu laude, o, Împărăteasă a Toate! Trimite de sus vindecarea ta peste robii tăi care acum aleargă la tine, ca să putem să-ţi cântăm cu bucurie: Bucură-te, o, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Icosul 1

Arhanghelul a venit din Cer, ca să-i spună Împărătesei a toate: Bucură-te! Văzându-Te pe Tine, Doamne, luând trup omenesc, cu dumnezeiască vestire a strigat către ea lucruri ca acestea:
Bucură-te, începătoarea mântuirii noastre
Bucură-te, împlinirea iertărilor noastre de către Creator
Bucură-te, că prin tine Dumnezeu a devenit Trup
Bucura-te, că în tine Cel Nevăzut Se arată
Bucură-te, ceea ce ai primit mila păcii
Bucură-te, că în tine s-a ţesut haina de carne a Cuvântului
Bucură-te, slava ridicată dincolo de înţelegerea minţii
Bucură-te, mană cerească prin care inimile sunt chemate la viaţă
Bucură-te, stea strălucită de har
Bucură-te, izvor care izvorăşti Apa cea Vie
Bucură-te, Maică a lui Dumnezeu, binecuvântată între femei
Bucură-te, Fecioară neîntinată, care ai născut pe Mântuitorul lumii
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 2

Cuvântul cel Nenăscut încape într-un prunc, prin tine, Fecioară, aducând tămăduire tuturor celor care cinstesc Naşterea din tine, cea nefurată de nuntă, cântând: Aliluia!

Icosul 2

Căutând să cunoască ceea ce este necunoscut, a strigat Fecioara către îngerul cel vestitor: „Arată-mi cum eu, Fecioară fără pată, pot fi maică a Celui Preaînalt?”. Iar Gavriil cu frică i-a răspuns, strigând unele ca acestea:
Bucură-te, cea aleasă de Sfatul Cel Preaînalt
Bucură-te, cea repede auzitoare a celor ce se roagă ţie
Bucură-te, comoara de pace a lui Hristos
Bucură-te, nădejdea şi puterea poporului tău
Bucură-te, minunată nimicitoare a blestemului cancerului
Bucură-te, vindecătoarea neputinţelor
Bucură-te, apărătoarea lumii
Bucură-te, izbăvitoare de griji
Bucură-te, alinătoarea plânsului şi a lacrimilor
Bucură-te, care deschizi porţile mântuirii tuturor
Bucură-te, sceptru şi putere a celor ce locuiesc în Sfântul Munte
Bucură-te, toiagul călugărilor şi al laicilor
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 3

Puterea celui Preaînalt te-a umbrit, Fecioară, şi Cel Neatins S-a făcut trup, arătându-te pe tine poiană dulce a celor ce voiesc să culeagă mântuirea atunci când cântă: Aliluia!

Icosul 3

Icoana ta „Împărăteasă a toate” a fost slăvită, o, Maică a lui Dumnezeu, atunci când vindecările au prins a curge din chipul tău. Tu dai vindecare celor care cântă înaintea ei cu credinţă, înmulţind cântările astfel:
Bucură-te, Maică a Luminii Nestinse
Bucură-te, biruinţa celor care rabdă până la sfârşit
Bucură-te, doctor adevărat al celor ce bolesc şi sunt în necaz
Bucură-te, zid apărător al văduvelor şi orfanilor
Bucură-te, deschizătoare a uşilor Raiului
Bucură-te, apărătoare a celor ce trudesc şi duc sarcini grele
Bucură-te, mijlocitoare pentru mântuirea credincioşilor
Bucură-te, ceea ce te rogi pentru neamul creştinesc
Bucură-te, scară cerească prin care ne ridicăm de pe pământ la Cer
Bucură-te, apă vie care speli păcatele noastre de moarte
Bucură-te, mieluşeaua care păzeşti inimile celor neprihăniţi
Bucură-te, văl apărător care adăposteşti copiii Bisericii
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 4

Vrând să dea viaţă lumii, Stăpânul tuturor S-a sălăşluit în pântecele tău, fără să ştii de bărbat, arătându-te pe tine Maică a credincioşilor, învăţându-i să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Slăvite lucruri ne-au înconjurat de la tine, o, Cetate a lui Dumnezeu, prin vindecările pe care le reverşi, şi primind izvoare răcoritoare de vindecare, îţi strigăm cu mulţumire unele ca acestea, o, Împărăteasă a toate:
Bucură-te, iarbă vindecătoare care uşurezi suferinţa
Bucură-te, răcoreală care potoleşti fierbinţeala bolii
Bucură-te, flacără care arzi blestemul cancerului
Bucură-te, cea care ridici din patul durerii pe cei pe care doctorii nu-i mai pot ridica
Bucură-te, cea care îţi arăţi faţa ta cea preacurată celor aleşi ai tăi
Bucură-te, cea care ne scoţi din cătuşele păcatelor
Bucură-te, căci prin tine ne-a fost dată scoaterea din moarte
Bucură-te, că prin tine mulţime de credincioşi au fost mântuiţi
Bucură-te, înălţime curată, neatinsă de gândul omenesc
Bucură-te, adâncime trăită de lume
Bucură-te, cea care ai fost profeţită de Patriarhii Vechiului Testament
Bucură-te, călăuzitoarea ierarhilor care se roagă ţie
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 5

Te-ai arătat a fi, o, Fecioară, templul cel preacurat al Mântuitorului. De aceea, cădem înaintea ta, Preacurată, şi cerem să ne faci şi pe noi fii ai lui Dumnezeu, ca să strigăm către tine: Aliluia!

Icosul 5

Cetele îngerilor, văzând în mâinile tale pe Cel Ce a făcut cu mâna pe om, şi cunoscându-te a fi Doamnă şi Stăpână, deşi singură te-ai numit „Roaba Domnului”, Preacurată, cu grabă slujesc ţie, una binecuvântată, cu cântări ca acestea:
Bucură-te, cea pe care Dumnezeu te-a pus mai presus decât oştile cereşti
Bucură-te, cea care umpli lumea cu vindecări minunate
Bucură-te, cea care auzi slava şi laudele Cerurilor
Bucură-te, cea care primeşti mulţumirile pământului
Bucură-te, cea care arzi sămânţa putreziciunii din inimile noastre
Bucură-te, zeloasă biruitoare a vicleniilor diavolului
Bucură-te, ceea ce umpli valea acestei vieţi cu lacrimi de bucurie
Bucură-te, ceea ce prefaci grijile în dulceaţă cerească
Bucură-te, miros de bună mireasmă, primit de Dumnezeu
Bucură-te, nemăsurată bucurie a păcătoşilor care se pocăiesc
Bucură-te, armura adevărului împotriva ispitelor
Bucură-te, scut de apărare împotriva duşmăniei şi a distrugerii
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 6

Binevestitorii Cuvântului lui Dumnezeu, Apostoli ai Mântuitorului, minunat au fost aduşi de faţă, Fecioară, când ai fost ridicată de la pământ la Cer, ca să-I poată cânta cu o inimă şi cu o gură lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Har minunat s-a arătat din icoana ta, Împărăteasă a toate, când tânărul cel întunecat de învăţături satanice a căzut ţeapăn la pământ înaintea ei şi, slobozit din legăturile întunericului, cu frică şi cu bucurie a strigat către tine acestea:
Bucură-te, îndreptătoarea vieţii păcătoase
Bucură-te, mângâierea celor chinuiţi
Bucură-te, alungătoarea hoardelor de demoni din Biserică
Bucură-te, risipitoarea norilor întunecaţi ai păcatului
Bucură-te, distrugătoarea capcanelor celor nevăzute
Bucură-te, atotputernica biruitoare a vrăjilor sataniceşti
Bucură-te, far care luminezi calea celor rătăciţi
Bucură-te, nor care aperi pe cei nevinovaţi de rele
Bucură-te, munte care ne hrăneşti pe noi cu mană cerească
Bucură-te, vale a acestei vieţi, care ne saturi cu umilinţa lui Hristos
Bucură-te, piatră scumpă a Împărăţiei Cerurilor
Bucură-te, rază a luminii celei veşnice
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 7

Voind să Te dai pe Tine Însuţi hrană celor credincioşi, Te-ai întrupat din Sfânta Fecioară, ca primind Preacuratul Tău Trup şi Sfântul Tău Sânge, să Te cunoaştem pe Tine, Dumnezeul cel Adevărat. De aceea, minunându-ne de această neatinsă înţelepciune, strigăm către tine: Aliluia!

Icosul 7

Făcătorul a toate ne-a mai descoperit o taină, când împreună cu Apostolii Săi a mâncat Cina cea de Taină. Iar noi, care ne rugăm Împărătesei a toate să ne facă părtaşi Sfintelor Daruri, îi aducem cântări ca acestea:
Bucură-te, dătătoare a Pâinii Cereşti
Bucură-te, purtătoarea vieţii celei veşnice
Bucură-te, potir din care ne împărtăşim cu Hristos
Bucură-te, ceea ce te uneşti suflet şi trup cu Hristos
Bucură-te, linguriţă de aur, plină cu Tainele Cereşti
Bucură-te, chivot nepreţuit în care se află Sfintele Daruri
Bucură-te, cea care ne arăţi Sfânta Împărtăşanie
Bucură-te, masă binecuvântată, care ne dai hrana cea sfântă
Bucură-te, cea care îi aşezi de-a dreapta ta pe cei care se împărtăşesc cu cinste
Bucură-te, cea care scoţi din iad pe apărătorii Sfintei Liturghii
Bucură-te, călăuzitoarea celor morţi spre fântâna nemuririi
Bucură-te, tare adăpost de pace pentru copiii tăi
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 8

Privind la minunata Naştere a lui Hristos şi părăsind grijile cele lumeşti, să ne înălţăm inimile, căci pentru aceasta S-a întrupat Cel Preaînalt, ca să ne tragă la Sine pe cei ce-I cântăm: Aliluia!

Icosul 8

Fiind dintotdeauna în sânul Tatălui, Cuvântul cel Necuprins S-a făcut Trup pe pământ. Dumnezeu Cel Mare a slăvit-o pe Fecioara şi a căutat spre smerenia Maicii Sale, care aude de la noi cuvinte ca acestea:
Bucură-te, chivot al necuprinsului Dumnezeu
Bucură-te, cea care arăţi lumii pe Creatorul Cel mai presus de lume
Bucură-te, cutremurătoare a puterii morţii
Bucură-te, vindecătoarea rănii lui Adam
Bucură-te, leac vindecător al rănilor sufleteşti
Bucură-te, untdelemn sfânt care ungi rănile trupeşti
Bucură-te, uşurătoarea durerilor celor care nasc
Bucură-te, cea care biruieşti iadul
Bucură-te, cea care toceşti boldul morţii
Bucură-te, nădejdea învierii de obşte
Bucură-te, cea care aduci adevărată mântuire ortodocșilor
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 9

Toată firea cea îngerească şi cea omenească s-a uimit de slăvita şi neînţeleasa Ta întrupare, Cuvântule al lui Dumnezeu. Luând aminte cu minunare la această taină a smereniei, cu frică şi cutremur, noi cei mulţumitori strigăm către Tine: Aliluia!

Icosul 9

Răniţi fiind cu multe boli, am primit vindecări peste măsură de la icoana ta, o, Împărăteasă a toate şi, prin credinţă, îmbogăţindu-ne cu har, cu glas mare strigăm către tine:
Bucură-te, statornică păstrătoare a sănătății pruncilor
Bucură-te, aducătoare de sănătate celor bolnavi
Bucură-te, vindecătoarea copiilor bolnavi
Bucură-te, mama tinerilor în suferinţă
Bucură-te, cea care ridici pe cei ce zac pe patul bolii
Bucură-te, întărirea celor stăpâniţi de frica morţii
Bucură-te, cea care iei seama la plânsul bărbaţilor
Bucură-te, cea care asculţi suspinul nostru
Bucură-te, cea care îneci durerea pământească în bucuria cerească
Bucură-te, răbdare cerească în faţa furtunilor devastatoare
Bucură-te, cea care aduci bucurie celor ce plâng
Bucură-te, ceea ce aduci îmblânzirea relelor, pe aripile rugăciunii
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 10

Vrând să mântuiască firea omenească stricată prin păcat, Creatorul tuturor a pogorât peste tine ca roua peste lâna lui Ghedeon, şi te-a făcut rug aprins. Dumnezeu fiind, El S-a făcut Om, pentru care pururea Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 10

Zid apărător eşti fecioarelor, Preacurată, şi celor care se luptă pentru curăţire. Dumnezeu S-a sălăşluit întru tine, curăţind întreaga fire cugetătoare, eliberând-o de toată întinăciunea, pentru care îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cea care vorbeşti cu cei care caută tăcerea
Bucură-te, coroană a celor care îşi păstrează neatinsă fecioria
Bucură-te, început şi sfârşit al desăvârşirii duhovniceşti
Bucură-te, tezaur al revelaţiei divine
Bucură-te, cunoscătoare a sfatului Sfintei Treimi
Bucură-te, izvor al mântuirii bărbaţilor virtuoşi
Bucură-te, înălţime neatinsă de minţile trufaşe
Bucură-te, adăpost deschis pentru inimile umile
Bucură-te, Preacurată, mai imaculată decât Cerurile
Bucură-te, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi serafimii
Bucură-te, cea plină de veselie, căreia Arhanghelul ţi-a spus: „Bucură-te!”
Bucură-te, cea mângâiată, care ai atins cu mâna pe Hristos Cel Înviat
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 11

Străduindu-ne cu mintea să aducem o cântare Mântuitorului, noi şi eu nevrednicul, Stăpână şi Doamnă, rămânem robii tăi; căci cine poate fi vrednic să aducă imnuri lui Dumnezeu, al Cărui nume este ca mirul curat; de aceea Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 11

Ca o mare lumină – Răsăritul Cel de Sus – Fiul tău şi Dumnezeu a strălucit peste noi, cei ce locuim întru întuneric. Ci vino şi la noi, Fecioară! Tu eşti lumânare într-un sfeşnic, un copil purtător de lumină al Bisericii, care ne îndemni să-ţi aducem cântări ca acestea:
Bucură-te, zori ai Soarelui cunoaşterii
Bucură-te, lăcaş al firii dumnezeieşti
Bucură-te, lumina din care se ţese haina sfinţilor
Bucură-te, torţă care înlături întunericul demonilor
Bucură-te, luminarea minţilor nepricepute
Bucură-te, lumină pentru inimile păcătoase
Bucură-te, mâna cea dreaptă, care ne scoţi pe noi din marea deşertăciunilor
Bucură-te, rază de lumină, care călăuzeşti spre Împărăţie sufletele celor mântuiţi
Bucură-te, fulger care-i faci să tresară pe cei nepocăiţi
Bucură-te, luminătoarea conştiinţelor nepocăite
Bucură-te, îmblânzirea Judecăţii lui Dumnezeu
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 12

Vrând să ne dea Harul Său, Dătătorul Vechiului Testament ne-a dăruit Testamentul cel Nou. Şi primind astfel Harul – nu prin lucrarea legii, ci prin credinţa cea adevărată – şi aflând astfel mântuirea, Îi cântăm Lui: Aliluia!

Icosul 12

Înălţăm imnuri Naşterii sfinte, aşa cum Israel preamărea cu chimvale tabernacolul legii vechi care era doar umbra ta, Maică şi Fecioară, adevăratul Tabernacol pe care noi, acum, te slăvim cu bărbăţie, ca să auzi de la toţi spuneri ca acestea:
Bucură-te, cântec cântat de înălţimi
Bucură-te, psalm răsunând jos
Bucură-te, vrednică roabă a Unuia Dumnezeu
Bucură-te, cea plăcută Sfintei Treimi pentru smerenia ta
Bucură-te, cea care porţi în tine pe Cel Care a făcut veacurile
Bucură-te, tron al Celui Care ţine universul în mâinile Sale
Bucură-te, taină neînţeleasă a vârstelor şi a timpurilor
Bucură-te, nădejde tare a popoarelor şi a neamurilor
Bucură-te, adevărată bucurie a preoţilor cucernici
Bucură-te, repede auzitoare a rugăciunilor din biserici şi din chilii
Bucură-te, vas al milei, ales de Dumnezeu
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 13

O, Maică, Împărăteasă a toate, care ai purtat pe Cuvântul Cel mai Sfânt decât toţi sfinţii, primeşte această cântare a noastră, vindecă-ne de bolile de moarte şi scoate-ne din judecata ce va să vie, pe noi cei ce-ţi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia! (acest Condac se repetă de trei ori)

Apoi se citesc Icosul 1 și Condacul 1:

Icosul 1

Arhanghelul a venit din Cer, ca să-i spună Împărătesei a toate: Bucură-te! Văzându-Te pe Tine, Doamne, luând trup omenesc, cu dumnezeiască vestire a strigat către ea lucruri ca acestea:
Bucură-te, începătoarea mântuirii noastre
Bucură-te, împlinirea iertărilor noastre de către Creator
Bucură-te, că prin tine Dumnezeu a devenit Trup
Bucura-te, că în tine Cel Nevăzut Se arată
Bucură-te, ceea ce ai primit mila păcii
Bucură-te, că în tine s-a ţesut haina de carne a Cuvântului
Bucură-te, slava ridicată dincolo de înţelegerea minţii
Bucură-te, mană cerească prin care inimile sunt chemate la viaţă
Bucură-te, stea strălucită de har
Bucură-te, izvor care izvorăşti Apa cea Vie
Bucură-te, Maică a lui Dumnezeu, binecuvântată între femei
Bucură-te, Fecioară neîntinată, care ai născut pe Mântuitorul lumii
Bucură-te, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Condacul 1 

Noi, credincioşii robii tăi, stând cu mustrare de inimă înaintea icoanei tale celei noi arătate, te cântăm cu laude, o, Împărăteasă a Toate! Trimite de sus vindecarea ta peste robii tăi care acum aleargă la tine, ca să putem să-ţi cântăm cu bucurie: Bucură-te, o, Împărăteasă a toate, care vindeci neputinţele noastre, cu harul tău!

Tropar (Glas 4)

Stăpână şi Doamnă, prin dătătoarea de bucurie și preacinstită icoana ta „Împărăteasă a toate”, mântuieşte pe cei care cu fierbinţeală cer mila ta; slobozeşte-i din toate durerile pe cei care aleargă la tine, din toate necazurile scapă turma ta, care cere de la tine mijlocirea ta.

Rugăciunea întâi către Maica Domnului

Atotbună Stăpână, Sfântă Maică a lui Dumnezeu, Pantanassa, Împărăteasă a toate, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul sufletului meu. Ci, ca ceea ce eşti milostivă, Maica Dumnezeului Celui Milostiv, spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu, şi trupul meu slăbit se va întări. Căci tu ai tărie putincioasă, şi cuvântul tău este plin de putere, o, Împărăteasă a toate. Adu-mi biruinţa, roagă-te pentru mine, ca să măresc numele tău cel minunat totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua către Maica Domnului

O, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, Împărăteasă a toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere, înaintea icoanei tale celei făcătoare de minuni. Întoarce-ţi privirea spre copiii tăi bolnavi de boli netămăduite, care cad cu credinţă înaintea sfintei tale icoane. Şi precum pasărea îşi acoperă cuibul de pui cu aripile, aşa acoperă-ne şi tu, Fecioară, cu omoforul tău cel vindecător. În acest loc, în care nădejdea se subţiază, mila ta să fie nădejde neîndoielnică. Aici, unde grijile amare ne copleşesc, dă-ne răbdare şi odihnă; unde chinul şi deznădejdea se cuibăresc în suflet, fă să răsară lumina necreată a lui Dumnezeu. Mângâie-i pe cei fricoşi, întăreşte-i pe cei slabi, varsă blândeţe şi lumină peste inimile amărâte. Vindecă poporul tău cel bolnav, atotmilostivă Stăpână, binecuvântează minţile şi inimile doctorilor, ca să fie instrumentele Atotputernicului Doctor Iisus Hristos, Mântuitorul. Ne rugăm înaintea icoanei tale, ca puterea ta să trăiască în noi, Stăpână şi Doamnă. Întinde mâinile tale pline de vindecări, bucuria celor întristaţi, mângâierea celor îndureraţi, ca degrab primind ajutorul tău cel minunat, să lăudăm Treimea cea de viaţă Făcătoare şi nedespărţită, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Acatistul Preotesei Olga Michael, tămăduitoarea celor răniți și abuzați

St matushka Olga

După ce se citesc rugăciunile începătoare:
400197193_303809169251928_2426286723436836743_n

Condacul 1

Dumnezeul nostru, care făureşte perdeaua mişcătoare a Aurorei Boreale, te-a făcut ca pe o lumină vie, strălucind în nordul îndepărtat, şi luminându-i pe cei necăjiţi cu marea Lui frumuseţe. Privind această strălucire, noi, copiii tăi, îţi înălţăm cântarea: Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Icosul 1

Ai lucrat în nordul îndepărtat ca o nouă Tabită, făcând haine care să-i apere pe cei săraci de frig şi încălzindu-le sufletele cu dragostea ta. Şi noi, cei care îndurăm vânturile îngheţate ale acestui veac, ne găsim adăpost în mijlocirea ta cerească şi îţi aducem laudele acestea:
Bucură-te, ceea ce ai dăruit cizme şi pufoaice pentru trupurile celor în nevoie!
Bucură-te, ceea ce ceri mila Domnului pentru sufletele celor chinuiţi!
Bucură-te, că prin munca ta neobosită i-ai îmbrăcat pe mulţi oameni din satul tău!
Bucură-te, că minunatele tale laude sunt cântate de mulţi oameni din întreaga lume!
Bucură-te, mângâiere puternică de pace a văduvelor şi orfanilor!
Bucură-te, turn neclătinat de apărare pentru cei striviţi şi lipsiţi de nădejde!
Bucură-te, oază de pace în lumea aceasta pătimaşă!
Bucură-te, martoră tăcută a vieţii veşnice!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 2

Născută fiind în micul sat Yup’ik din Kwethluk, ai păşit cu umilinţă alături de Dumnezeul Tău, înfăptuind dreptatea şi iubind bunătatea, şi te-ai arătat tuturor ca un om adevărat. Acum, când Domnul tău te-a ridicat la înălţimi cereşti, auzi din Biserica ta de pe pământ cântarea: Aliluia!Icosul 2

În tinereţe, te-ai căsătorit cu şeful poştei şi prăvăliei din sat, ajutându-l prin rugăciunile tale să ajungă protopop. Ca preoteasă, ai fost o adevărată mamă pentru toţi cei pe care i-ai cunoscut, şi noi, copiii tăi, cu bucurie alergăm la tine să-ţi aducem aceste cântări:
Bucură-te, ceea ce ne alini durerile cu îmbrăţişarea ta de mamă!
Bucură-te, ceea ce cu nesecata ta putere ne umpli de nădejde nouă!
Bucură-te, că ne ştergi lacrimile ca o mamă iubitoare!
Bucură-te, că vii la noi cu puterea Tatălui ceresc!
Bucură-te, ceea ce ai cusut veşmintele preoţeşti ale soţului tău, ca să stea în frumuseţe înaintea lui Dumnezeu!
Bucură-te, ceea ce ne îmbraci şi pe noi cu adevărata sfinţenie, ca să putem sta în Împărăţie fără să ne fie ruşine !
Bucură-te, uşă deschisă către mila lui Dumnezeu!
Bucură-te, zid înalt de apărare împotriva atacurilor vrăjmaşului!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 3

Ca roabă a Domnului, I-ai ascultat prima poruncă, şi te-ai înmulţit cu rodnicie, purtând în pântece treisprezece copii, iubindu-i pe toţi şi plângându-i pe cei care au murit. Acum, când stai în Rai alături de ei, primeşte de la noi, copiii tăi care vieţuim încă pe pământ, cântarea: Aliluia!Icosul 3

Încă din timpul vieţii tale pământeşti, ai fost dătătoare de viaţă, purtând mulţi copii şi umplându-le vieţile de dragostea lui Dumnezeu. Acum, când viaţa ta pământească s-a sfârşit şi cânţi în corul ceresc al sfinţilor, nu încetezi să ne dai nouă viaţă, copiilor tăi duhovniceşti, care îţi dăruim cu mulţumire aceste cântări:
Bucură-te, ceea ce ţi-ai învăţat familia de pe pământ să umble pe căile Domnului!
Bucură-te, ceea ce îţi priveghezi familia duhovnicească cu dragostea lui Hristos!
Bucură-te, ceea ce ai primit pe fiecare din copiii tăi ca pe un dar al lui Dumnezeu!
Bucură-te, ceea ce ne primeşti pe toţi cei care venim la tine ca pe copiii tăi!
Bucură-te , îmbrăţişare tămăduitoare de mamă pentru cei răniţi!
Bucură-te, dumnezeiască apărare învingătoare împotriva demonilor!
Bucură-te, mângâierea tuturor copiilor tăi celor necăjiţi!
Bucură-te, bucuria tuturor celor ce caută ajutor la tine!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 4

În timpul vieţii tale, ai dat de pomană hainele copiilor tăi şi i-ai învăţat pe ei să păstreze cinstea celor săraci, şi să nu spună nimic când îi vedeau pe ceilalţi putrându-le hainele. Acum, când stai înaintea Domnului îmbrăcată în veşminte de slavă, strigi către El: Aliluia!Icosul 4

Ai muncit fără încetare, Maică Preoteasă Olga, la cizme şi haine tradiţionale, ca să aduni bani pentru nevoiaşii din toată Alaska, astfel încât grija ta de mamă a fost simţită şi de cei care erau departe de tine. Şi noi, cei în nevoi, plângem la tine de la marginile pământului, căutând adăpost în mijlocirea ta de mamă şi aducându-ţi aceste cântări:
Bucură-te, pentru că Domnul te-a acoperit cu mantia bucuriei!
Bucură-te, pentru că Mirele te împodobeşte cu podoabele Împărăţiei Sale!
Bucură-te, ceea ce îmbraci copiii săraci cu dragostea lui Dumnezeu!
Bucură-te, ceea ce le redai cinstea înaintea ochilor oamenilor!
Bucură-te, haină strălucitoare a apărării noastre pământeşti!
Bucură-te, veşmânt luminos al biruinţei noastre cereşti!
Bucură-te, laudă a văduvelor!
Bucură-te, cântare a orfanilor!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 5

Ca şi Domnul, care a voit să adune copiii Ierusalimului aşa cum îşi adună cloşca puii, aşa şi tu, Preoteasă Olga, ai adăpostit copiii răniţi, care aveau nevoie de îngrijirea ta. Acum, când stai în slavă, ca o puternică mijlocitoare a lor, îi auzi cum strigă: Aliluia!Icosul 5

Cei lipsiţi de apărare, care au suferit abuzuri din mâinile oamenilor, te-au căutat pentru tămăduire,o, binecuvântată Maică Preoteasă, şi nu i-ai dezamăgit niciodată, ci le-ai alinat şi le-ai umplut de nădejde inimile. Şi noi, copiii tăi, care suferim din pricina rănilor noastre în lume, venim la tine cu încredere, zicând:
Bucură-te, ceea ce dai odihnă celor osteniţi şi împovăraţi!
Bucură-te, ceea ce umpli de putere nouă pe cei căzuţi!
Bucură-te, că sfatul tău i-a întărit pe cei loviţi şi deznădăjduiţi!
Bucură-te, că au nădăjduit la tine, şi s-au luminat!
Bucură-te, că ai ridicat de la ei vinovăţia şi ruşinea!
Bucurăte, ceea ce aperi neîncetat pe cei chinuiţi şi răniţi înaintea lui Dumnezeu!
Bucură-te, fortăreaţă de neînvins pentru cei ce caută scăpare!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 6

Deşi copiii tăi şi tovarăşii lor de joacă erau gălăgioşi şi făceau dezordine acasă la tine, nu i-ai certat niciodată, nici nu ţi-ai ridicat vocea cu mânie la ei, ci, prin tăcerea ta, le-ai arătat dragoste şi înţelegere. Minunându-ne înaintea răbdării tale dumnezeieşti, noi, copiii tăi, strigăm către tine: Aliluia!Icosul 6

Niciun om care a suferit de neglijare nu poate să nu găsească ajutor la tine, o, binecuvântată Olga, pentru că, în înţelepciunea ta, ai ştiut cum să-i hrăneşti pe cei flămânzi în timp ce le-ai păstrat stima de sine, care era în scădere. Noi, cei flămânzi şi însetaţi de dreptatea Împărăţiei, căutăm la tine ajutor, strigând:
Bucură-te, că îi saturi pe cei flămânzi cu bunătăţile Împărăţiei!
Bucură-te, că îi saturi pe cei săraci cu pâinea lui Dumnezeu!
Bucură-te, că rugăciunile tale îi dezbină pe cei mândri, şi contenesc asuprirea lor!
Bucură-te, că dragostea ta îi înalţă pe cei umili şi îi ridică pe culmi!
Bucură-te, ceea ce ridici capetele celor ruşinaţi şi bătuţi!
Bucură-te, ceea ce vindeci inimile celor răniţi şi osteniţi!
Bucură-te, belşug nesecat!
Bucură-te, ospăţ nesfârşit!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 7

Ai lucrat ca moaşă, o, binecuvântată Maică Preoteasă, purtând de grijă femeilor din satul tău, şi, prin înainte-vedere, ai ştiut când o femeie era însărcinată în primele săptămâni, chiar dinainte ca ea să ştie. Uimindu-ne de cât de minunat e Dumnezeu întru sfinţii săi, Îi aducem mulţumire cu cântarea: Aliluia!Icosul 7

Cei slabi şi vulnerabili au venit la tine să ceară putere, o, Maică Preoteasă Olga, şi tu i-ai călăuzit prin durerile naşterii la bucurie. Noi, cei care trecem prin această viaţă plină de durere şi căutăm bucuria vieţii viitoare, îţi aducem aceste cântări:
Bucură-te, blândă vindecătoare, care ai lucrat să aduci pe lume mulţi copii nou-născuţi!
Bucură-te, moaşă în Duhul, muncind prin rugăciunile tale până când Hristos se sălăşluieşte în noi!
Bucură-te, că inima ta ştia când Dumnezeu a zămislit în pântecele mamei un copil!
Bucură-te, că mâinile tale au adus mulţi copii la lumină!
Bucură-te, proorociţă ascunsă adânc în sfaturile lui Dumnezeu!
Bucură-te, sfinţenie vădită, mărturisind bunătatea lui Dumnezeu!
Bucură-te, ceea ce ne-ai umplut de bucurie cu ale tale munci răbdătoare!
Bucură-te, ceea ce, cu ale tale mijlociri neîncetate, îi aduci pe mulţi în Împărăţie!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 8

Cei bătrâni şi bolnavi au găsit pricină să-L laude pe Dumnezeu pentru tine, o, Maică Preoteasă Olga, pentru că i-ai cercetat în neputinţa lor, şi le-ai făcut treburile, când ei nu puteau, slujindu-L în tăcere pe Dumnezeu, prin oamenii Lui. Ştiind că tu Îl slujeşti cu neîncetare pe Dumnezeu prin mijlocirea ta cerească, îţi înălţăm rugăciuni, cântându-ţi cu glas mare: Aliluia!Icosul 8

Ca şi Domnul tău, o, binecuvântată, te-ai încins cu veşmintele luminoase ale umilinţei şi ai spălat picioarele celor împreună slujitori cu tine şi ai moştenit binecuvântarea pe care El a făgăduit-o celor care-L urmează în smerita slujire. Acum, când El te-a înălţat, primeşte laudele noastre înflăcărate:
Bucură-te, ceea ce i-ai cercetat pe orfani şi pe văduve în necazul lor!
Bucură-te, ceea ce te-ai păzit neîntinată de lume!
Bucură-te, ceea ce cu muncile tale, ai înviat inimile celor săraci!
Bucură-te, ceea ce, cu rugăciunile tale, i-ai ridicat până la tronul lui Dumnezeu!
Bucură-te, râvnă neînfrântă, strălucitoare cu Duhul!
Bucură-te, neîncetată mijlocire, slujindu-L pe Domnul!
Bucură-te, că munca ta le-a dat mereu nădejde celor osteniţi!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 9

Dumnezeu te-a făcut pentru Sine, ca să-I mărturiseşti slava, o, binecuvântată Maică Preoteasă, și tu știai pe dinafară toate cuvintele slujbelor din multe zile de sărbătoare, din Săptămâna Luminată și de la Înviere, ca să-I poți înălța neîncetat cântare Domnului tău. Alăturându-ne ție, în cântarea laudelor Lui cele neasemănate, strigăm: Aliluia!Icosul 9

Domnul ți-a deschis buzele, pentru ca gura ta să vestească lauda Lui, şi buzele tale au răspândit lauda Lui, fiindcă, prin Duhul Sfânt, te-a învăţat însuşirile Sale. Caşi Maica Domnului înaintea ta, sufletul tău l-a mărit pe Domnul, iar noi, cei ce ţi-am auzit cântarea, ne bucurăm în Hristos, Mîntuitorul nostru, şi îţi zicem:
Bucură-te, ceea ce locuieşti în curţile Domnului!
Bucură-te, ceea ce cânţi pentru bucuria Dumnezeului celui viu!
Bucură-te, cântare de slavă, care opreşte larma demonilor!
Bucură-te, veşnică melodie, alăturându-te corului ceresc!
Bucură-te, că cuvintele laudelor Bisericii s-au scris în inima ta!
Bucură-te, că cuvintele curate de adorare au ieşit din buzele tale!
Bucură-te, ceea ce ai avut inima plină de cuvântul bun al Domnului!
Bucură-te, ceea ce i-ai adus cântare Împăratului!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 10

Dumnezeu, care-Şi trimite înainte cuvântul şi topeşte gheaţa, a avut grijă de tine chiar şi în moarte, pentru că, deşi ai murit în îngheţata lună a lui Noiembrie, un vânt cald a suflat şi a topit râul, îngăduindu-le multora din prietenii tăi să vină pe neaşteptate la înmormântarea ta şi lăsând ca mormântul să-ţi fie săpat cu uşurinţă. Apoi, după ce au plecat, frigul s-a întors, râul a îngheţat, iar pământul s-a întărit. Văzând grija pe care Domnul o revarsă pentru sfinţii Lui, noi, păcătoşii, înălţăm cântarea: Aliluia!Icosul 10

Când cei îndoliaţi la înmormântarea ta ţi-au dus sfântul trup la cimitir, ei au văzut un stol de păsări de vară zburând deasupra, ca şi cum s-ar fi alăturat alaiului, iar, după praznic, păsările nu s-au mai văzut. Aşa cum ordinea creată se alătură să proslăvească pe sfânta lui Dumnezeu, şi noi alergăm să adăugăm laudele noastre:
Bucură-te, că întreaga ta viaţă a fost o mărturie a dragostei vindecătoare a lui Dumnezeu!
Bucură-te, că, în moarte chiar, ai mărturisit stăpânirea Lui peste lumea creată!
Bucură-te, ceea ce i-ai adunat pe toţi la Domnul prin faptele tale smerite de slujire!
Bucură-te, ceea ce i-ai adunat pe toţi să Îl slăvească la ultima ta înfăţişare pe pământ!
Bucură-te, că rugăciunile tale aduc căldura lui Dumnezeu în sufletele noastre!
Bucură-te, că prezenţa ta alungă fricile îngheţate din inimile noastre!
Bucură-te, foc al iubirii în asprele zăpezi arctice!
Bucură-te, stâlp de lumină în lunga noapte a nordului!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 11

Sătenii care cântau colinde din casă în casă de Naşterea Domnului şi Veşnica pomenire pe la casele celor care muriseră în anul trecut n-au vrut să te lase să dispari din inimile lor, o, binecuvântată Olga, pentru încă douăzeci de ani de la moartea ta, vin să cânte Veşnica pomenire în faţa casei tale goale. Noi, cei care te iubim, ne alăturăm lor în neîncetata lor proslăvire, aducându-ţi cântarea : Aliluia!Icosul 11

Cei ce mergeau cu steaua din casă în casă, luminând noaptea cu colindele lor, încă te poartă în inimă, Maică Preoteasă Olga, stând în cântare în faţa casei pe care tu ai părăsit-o când sufletul tău ne-a lăsat pentru locul din rai. Cum Steaua Nordului străluceşte cu putere printre stelele cerului, aşa stai tu în corul sfinţilor, şi primeşti de la noi aceste cântări:
Bucură-te, ceea ce, cu iubirea tămăduitoare ne legi de tine cu coardele proslăvirii!
Bucură-te, cea a cărei atingere blândă ne liberează din legăturile durerii!
Bucură-te, ceea ce nu-ţi părăseşti niciodată poporul!
Bucură-te, că poporul tău caută întotdeauna ajutor la tine!
Bucură-te, zid de apărare veşnic dăinuind în mijlocul bisericii tale!
Bucură-te, neobosită mijlocitoare înaintea tronului lui Dumnezeu!
Bucură-te, cântare de bucurie în noapte!
Bucură-te, flacără a nădejdii de dimineaţă!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celot răniţi şi abuzaţi!Condacul 12

În dragostea ta de mamă, tu continui să ai grijă de noi, Maică Preoteasă Olga, rugându-te pentru sufletele noastre, şi dăruindu-ne pacea prin sfânta ta icoană. Fiind recunoscători lui Dumnezeu pentru minunile tale dintre noi, îţi aducem doxologie: Aliluia!Icosul 12

Cei abuzaţi în copilărie te cunosc ca pe o mare vindecătoare, o, binecuvântată Maică Preoteasă. I-ai apărut într-un vis unei femei care făcea consiliere pentru abuz, ai condus-o printr-o pădure, alinând-o, ca o moaşă, astfel încât toţi anii ei de traumă dureroasă au ieşit din ea, lăsând-o vindecată şi bucuroasă în duh. Bucurându-ne în iubirea ta vindecătoare, îţi aducem aceste laude:
Bucură-te, însoţitoare a Maicii Domnului, dăruindu-ne ocrotire de mamă!
Bucură-te, moştenitoare a Sfântului Herman, strălucind din Alaska!
Bucură-te, ceea ce îndrepţi corzile încâlcite ale trecutului întunecat!
Bucură-te, ceea ce le dăruieşti celor răniţi şi căzuţi un viitor luminos!
Bucură-te, că usuci lacrimile copiilor!
Bucură-te, că ne umpli de bucuria lui Hristos!
Bucură-te, pace pentru cei traumatizaţi!
Bucură-te, integritate a celor răniţi!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!Condacul 13

O, binecuvântată Maică Preoteasă Olga, primeşte aceste cântări ale noastre, celor ce ne încredem în tine, şi cu mila pe care ne-ai arătat-o întotdeauna, scapă-ne din necazuri, dureri şi deznădejde. Umple-ne cu lumina lui Hristos, ca să-I putem cânta lui Dumnezeu împreună cu tine cântarea de biruinţă: Aliluia!(de trei ori; apoi

Icosul 1 şi apoi condacul 1

Rugăciune către Maica Preoteasă Olga

O, binecuvântată Maică Preoteasă Olga, auzi rugăciunea noastră, când ne înălţăm inimile către tine, având încredere în puterea neîncetatei tale mijlociri. Aşa cum răspândeşti căldura iubirii tale de mamă peste sufletele celor în nevoie, abuzaţi sau răniţi, încălzeşte şi sufletele noastre, vindecându-ne durerea şi aducându-ne dragostea lui Dumnezeu. Prin rugăciunile tale, să mergem pe căile păcii, să-L bucurăm pe Domnul, şi să slăvim numele Lui, şi astfel să intrăm în bucuria Împărăţiei Sale veşnice, lăudându-L mereu pe Domnul înaintea tronului Lui: pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin