duminică – alex amarfei

12985559_10154189440383783_8624952837673318002_n

fluture făcut covată pe omida lepădată
toarnă aripă văzduhul soarele cernit
în duhul
neputinței iepure este
somnul miercure
umbra ta mijloc de șapte
soare la cules de lapte
buze la întors
de șoapte
vineri
inimii îi este rugul aprins lână în mioare
stins petală în mă doare
urcă-n bateri sânul Domnul
Domnul viu în vie
evului cel vechi e tundra
ecuator fără mișcare creștet alb presus de sare
necuprins a prinderi
și smerit drojdia bună din pori sfinți
învie nunţi

Dr. Alexandru Theodor Amarfei

Fără titlu – Liviu Oprică

Mahmood Sabzi - Iranian Abstract Impressionist painter - Tutt'Art@ (21).jpg

Mi‑au murit, nerostite, cuvintele

Când am vrut să‑ţi vorbesc despre dragostea mea.

Îmi erau albe, nepătate, veştmintele

Şi sufletul meu de dorul înalt, mistuit, adormea.

 

Şi‑am hotărât să-l trezesc. N‑aveam nici un drept

Să cer dragoste pentru dragoste, să aştept

În loc să capăt, ca de obicei, un suflet, un trup

Să‑mi fie mie osândă, unei lumi, în piept.

Liviu Oprică

Imaginea: Mahmood Sabzi – Abstract Art

Suflete ludice (Reiubirea)

Mă curăţ de coajă

indian-mythological-traditional-paintings-art

rup frunze uscate şi crengi moarte…

Iau foc

 

Nu îmi mai place decorul tern

de teatru părăsit

în care trăiesc

în care încerc să te iubesc

după reţeta

rescrisă ani şi ani la rând.

 

Să ne dăm foc

şi să ardem tot praful

depus în straturi de carne, de sânge, de linişte

 

Să ne iubim sub raze de lună,

sub lampa de sare,

sub bradul uscat de Crăciun

şi să ne vopsim în fiecare zi

în culori.

 

Să uităm cine am fost ieri

sau mâine…

sub măşti goldoniene

să ne tragem palme

pentru durere, pentru iubire,

pentru ce am făcut din tine,

pentru ce am ajuns cu tine.

 

Să te agăţ de perete

şi să-ţi strig:

Eu şi Tu…

…şi atât

camera albă şi goală

luna mare

foc

şi o aripă

să facă umbră în urma noastră.

Alexandru Povarnă

Apocalipsă cu Adam și Eva

abstract-art-13

Mână în mână
mergem prin ceață, printre suflete înghețate
Printre copaci siberieni simțim atingerea…
ce ne face sălbatici și liberi

în ultimul meu vis
soarele se înnegrise și tu
mă sărutai
mă sărutai
mă sărutai până la despietrire

urlet de lup anunță
furtună de nisip
în creier prăjit și ochi găurit
Cascade îmi potolesc setea de tine

Cerul arde
Ceața dispare și copaci de hârtie desenați
apar în depărtare
Câinele chior latră la noi
Mână în mână prin foc și umbre
alergăm
prin deșert, prin lacrimi și palme.

Iubito, în cele mai grele momente
pune-mi aripi
să devenim sălbatici,
să fugim vertical spre cerul fierbinte
să fim arși, să fim cei mai frumoși,
să fim celule… împreună
în aer.

în cer.

Alexandru Povarnă

preluată de pe http://poetulzburator.wordpress.com/