Mi‑au murit, nerostite, cuvintele

Când am vrut să‑ţi vorbesc despre dragostea mea.

Îmi erau albe, nepătate, veştmintele

Şi sufletul meu de dorul înalt, mistuit, adormea.

 

Şi‑am hotărât să-l trezesc. N‑aveam nici un drept

Să cer dragoste pentru dragoste, să aştept

În loc să capăt, ca de obicei, un suflet, un trup

Să‑mi fie mie osândă, unei lumi, în piept.

Liviu Oprică

Imaginea: Mahmood Sabzi – Abstract Art