Iarăși, plecându-Se, scria pe pământ…

„Şi au adus la El fariseii şi cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter şi, aşezând-o în mijloc, au zis Lui: Învăţătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? Şi aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ. Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ. Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă, şi a rămas Iisus singur şi femeia stând în mijloc. Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti.”

Îndeobște, această scenă ne atrage atenția asupra femeii care trece, cutremurător, de la osânda morții la viață, asupra fățărniciei fariseilor, asupra nevoii (cu adevărat nevoie, adică necesitate firească) de a nu pretinde că răul remediază un rău și multe altele. Puține comentarii am auzit despre amănuntul pe care Apostolul ține să-l marcheze. Este singurul loc din Noul Testament unde se spune explicit că Mântuitorul scria ceva. Și cu precizarea: aplecându-Se.

Un prim înțeles care silește fariseii să lepede ideea că pot ispiti fără să fie puși în fața propriilor ispite este anihilarea confortului aparent oferit de asumarea colectivă a execuției. Lapidarea este accesibilă unei conștiințe vindicative pentru că ucid condamnatul… toți și niciunul. Lovitura de grație nu e neapărat vizibilă, totul se divide și vina dispare. Cerând ca piatra să fie aruncată cel dintâi de cel fără păcat, Iisus Hristos abolește de jure ceva care era artificial și de facto. Mesajul este: nu poate fi început al binelui cineva contaminat el însuși de rău.

Dar gestul repetat de a se apleca și a scrie are două înțelesuri inteligibile. Primul este unul prin deducție. Întrebarea mută din spatele aplecării și scrierii este: care mână de om poate rearanja grăunțele de țărână după scriitură ca și cum scriitura n-ar fi avut loc? Așa cum aceasta e cu neputință, nici așternerea de pietre (țărână în formă mai grosolană) peste o vină nu șterge vina. În schimb, orice scriitură greșită poate fi urmată de una corectă…

De aici, sensul simbolic al întâmplării devine: Desfrânata prinsă în adulter reprezintă însăși firea căzută a omului. Acuzatorii care o pun la mijloc sunt duhurile răutății – diavolul ”care pârăște pe oameni înaintea Lui Dumnezeu” așa cum scrie ulterior Apostolul. Prima scriere este prima zidire a lui Adam, căzută sub osândă, iar a doua -rezidirea de după pogorământul Întrupării și după minunea Învierii. Uciderea cu pietre este moartea prin păcat (materia desfigurează și sufocă sufletul privat de har ca și cum l-ar lovi). Înălțarea dintâi (și stăruind să-L întrebe S-a ridicat…) este ridicarea la luptă prin Cruce. A doua ridicare este revelația Învierii și izgonirea definitivă a răutății și ispitei (”nevăzând pe nimeni decât pe femeie”), taina firii care rămâne singură cu Dumnezeu fără să mai poată fi tentată de a se despărți pentru vreo iluzie.

Semnificativ pentru înțelegerea mai adâncă a întâmplării este pasajul ulterior, unde, acuzat de farisei că Se proslăvește singur, Iisus Hristos răspunde ceva șocant până și pentru un creștin inițiat și școlit.

”Voi judecaţi după trup; Eu nu judec pe nimeni.

Şi chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Cel ce M-a trimis pe Mine.

Şi în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată.”

O primă remarcă este că fariseii au această apostrofare după ce au refuzat mărturia Mântuitorului, Care, cu asupra de măsură răbdător, vine din nou la ei (”Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”) Oamenii ancorați în literă refuză să vadă în persoană taina vieții și preferă să îngrădească viața cu litera legii fără să își pună alte probleme. Dar fraza șocantă este: ”în legea voastră scrie că mărturia a doi oameni este adevărată”. Tatăl este mărturisit ca acceptând pogorământ uman, deși Tatăl nu se întrupează Însuși. Este ca și cum am spune că, iertând, nu numai noi suntem adoptați de Tatăl, ci El se lasă adoptat de noi. Aceasta este tâlcul zicerii ”căzând pe grumazul lui” despre fiul risipitor. Zicând acestea, Iisus Hristos delimitează marginea Legii Vechi, spunându-le fariseilor ”legea voastră”. Din nou o aparență scandaloasă, ca și cum El S-ar deroga pe sine ca autor al legii și participant la lege. În realitate, fraza spune: acolo unde funcționează judecata milei și Eu mărturisesc Tatălui, legea a fost deja împlinită. Cine refuză aceasta va rămâne cu legea ca și cum ar ”avea-o”, dar, tocmai de aceea, legea va funcționa întru cele ce pot fi avute, nu pentru descoperirea ființei.

Aceasta este, de fapt, indiciul indirect despre ”a doua aplecare” pentru a scrie pe pământ.
Adică pe inimile noastre…

Alexandru Amarfei

Privire

Mișcăm și înțelegem

Ne mișcăm și cunoaștem

Lumea devine taină din nemișcare

143.-The-Eye-2007-

Rațiunea tace mării, devenind jertfă

Apa se închide în picături spre a se deschide în noi

Nu înțelegem atomii, dar știm moleculele

Viața da adăpare Mintea, dar, scăpare

Taina regelui

Mintea orbului

Știrea veacului

Omul grâului

Spicul rădăcinilor

Marșul imnurilor

Curat, ne privește inima

Dar noi… o privim pe ea?

Mihai Nistor

Imaginea: Joseph Roitner Writes – “The Eye”   Understanding Art

Declaraţie finală – Alexandru Povarnă

f25e27f92557d9ef90bfdb961dfdcda9

 Printre cactuşii ce aruncă parfum ameţitor alerg şi nici soarele nu arde când gheaţa sare din nisip direct în pahar Şi ţi-am promis că o să merg o să alerg o să caut … something precious Un ochi de şopârlă devenit rubin O aripă de viespe ajunsă mantie de rege O inimă uitată în marea calică Dar nimic nu pare suficient pentru a te hrăni Eu sunt fericit de fugă Tu stai şi taci Te simt… În curând nu voi mai fi Aşa că las-o moartă Hai… Vino în deşert să ne bucurăm de aerul greu Să respiri din mine un minut şi jumătate Să bem un whisky să stăm îmbrăţişaţi să  mor, să mă trezesc şi să te iubesc iar.
 

Femeile păcătoase și Mântuitorul – Cristina Olaru

Celor care spun că femeia nu este respectată de Mântuitorul, le amintim că este plin Sinaxarul de Sfinte, de Sfinte Mucenițe, de Sfinte întocmai cu apostolii: Sf Tecla, Sf Nina, Sf Maria Magdalena, Sf Împărăteasă Elena. Dacă aducem doar exemple din Sfântul și Marele Post și tot avem Sfinte cu staturi uriașe. La poli opuși, avem:

  • pe neîntinata Sfânta Tomaida, care alege mai degrabă moartea sângeroasa, de mâna socrului ei, decât să trăiască, dar primind să-i fie amantă.
  • pe cele doua Marii:

Sfântmare_cuvioasa-maria-egipteancaa Maria Egipteanca, care-a trăit 17 ani în prostituare publică – de plăcere -, pentru ca apoi, tot 17 ani să fie luptată – în Pustia Iordanului – de amintirea meselor alese, stropite cu vinuri ce-i plăceau îndeosebi, de cântecele necuviincioase, ce-o desfătau nespus, dar mai presus de toate, de dracul desfrânării, ce-o chinuia cumplit, până cădea la pamant strigând și rugându-se la Maica Domnului, cerându-i ajutorul! După un timp, o lumină caldă și blândă o învăluia – o cerceta Însuși Marele Dumnezeu, prin Energiile Sale necreate! Trecând acești 17 ani de ispită nemaipomenit de grea, ajunge la despătimire. Mai mult decât atât: se hrănește – timp de 30 de ani doar cu nădejdea mântuirii ei; închină cu semnul Sfintei Cruci Iordanul și trece peste el, ca peste o punte; devine văzătoare cu duhul; cunoaște Sfânta Scriptură și teologhisește, deși nu avea știință de carte! A căpătat de la Dumnezeu harisme mari și minunate, culminând cu cea a dragostei pentru întreaga Lui Creație.

Sfânta Maria Magdalena este o altă femeie păcătoasă, care-și schimbă complet viața, atunci când Îl întâlnește pe Mântuitorul. În Sfintele Evanghelii (Luca 8,2 si Marcu 16,9), Maria Magdalena este prezentată ca fiind „o femeie din care s-au scos șapte draci„, dar și cea dintâi care a adus vestea Învierii lui Iisus apostolilor (Ioan 19, 25; 20, 1-19). Fiind posedată de 7 duhuri necurate și auzind despre vindecările făcute de Iisus, vine și unge cu mir din cel mai scump picioarele Mântuitorului, dar și cu lacrimi de pocăință și de dragoste, apoi I le șterge cu părul capului ei. Acest gest, deopotrivă îndrăzneț și smerit, are conotația unei spovedanii publice, pentru că se petrece în prezența mai multor membri ai comunității în care locuia, iar aceștia o incriminează ca femeie păcătoasă.

Și a căutat spre dânsa Domnul Cel multmilostiv, care cunoaște toate mai înainte de facerea

SF._MARIA_MAGDALENAlor, și a gonit dintr-‘însa pe acei șapte diavoli muncitori cumpliți, făcând-o sănătoasă nu numai cu trupul, dar și cu sufletul; căci i-a luminat mintea cu lumina cunoștinței adevărului, ca să cunoască ca El este Mesia Cel așteptat și să creadă într-însul, că El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatăl, spre mântuirea lumii. De-acum Îl urmează pe Iisus, întocmai cu Apostolii, ba fiind chiar mult mai curajoasă decât ei, pentru că stă, alături de Maica Domnului și o sprijină – împreună cu ucenicul cel iubit, Sf. Apostol Ioan – sub Crucea pe care se jertfește Mielul Cel nevinovat, care își asumă toate păcatele lumii.

Cele 2 Sfinte Marii cunosc convertiri fulgerătoare și se învrednicesc de mare cinste în fața lui Dumnezeu și-a Maicii Domnului. Ce le mai aseamănă:

  •  dragostea nemărginită pentru Mântuitorul lumii;
  •  profunda pocăință;
  •  schimbarea completă a vieții;
  •  hotărârea neclintită de a nu mai supăra pe Dumnezeu, păcătuind;
  •  tăria sufletească și curajul deosebit;
  •  bărbăția;

Aceste asemănări sunt și căile indicate și pentru noi de ridicare din prăpastia păcatului;
Căci, dacă ne aservim celui rău și viclean, plata este îndepărtarea de dragostea lui Dumnezeu în veac. Iar dacă ne dăruim viața lui Dumnezeu, plata Sa pentru că ne-am pus viața în Sfintele și Atotputernicele Sale mâini este neînchipuit de mare. Creștini fiind și având aceste exemple minunate, nu avem dreptul să deznădăjduim, când vedem cum se poate ridica un om din cea mai adâncă prăpastie a păcatului și cum poate ajunge pe culmile sfințeniei. Nu ar trebui să disprețuim pe nimeni, aflat încă în noroiul păcatului, căci nu se știe dacă nu ne vom închina într-o zi la icoana lui. Dumnezeu ne-a lăsat deschisă Calea sfințeniei! Să ne lucrăm mântuirea, cuminți și cu multă nădejde în mila și bunătatea lui Dumnezeu, respectând Poruncile dumnezeiești, postind, rugându-ne, spovedindu-ne, împărtășindu-ne, făcând fapte bune și străduindu-ne să ne îndurăm unii pe alții. Și toate acestea să le facem cu dragoste, mulțumind pentru toate lui Dumnezeu, chiar și atunci când suntem în focul ispitelor, pentru că în ele stă ascunsă iarba cea amară, de leac pentru păcatele noastre! Mulțumim și dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Cristina Olaru (Ghenof)

Despre curăția trupească – Pilda celor 10 fecioare – Cristina Olaru

news_image_216932_13296_large

Doamne-Ți scriu cu întârziere: Te rog, iartă-mă! Nu Te-am simțit ieri și nu am putut să-Ți scriu! Și m-am risipit în treburi mărunte, în loc să mă retrag undeva, să Te aștept!

În multe feluri ne-ai arătat cât de mult prețuiești curăția trupească! În Rai, protopărinții noștri erau feciorelnici; împreunarea cea aducătoare de prunci a venit între oameni abia după cădere!

Dar Dumnezeu nu disprețuiește unirea cea legiuită prin Taina Sfintei Cununii și restaurată în Hristos și în Biserică; doar prima minune a săvârșit-o Mântuitorul în Cana Galileii, binecuvântând Nunta și, deci, nașterea de prunci.

calendar-ortodox-23-aprilie-martea-mare-ce-inseamna-pilda-celor-zece-fecioare-589714

Dar simpla curăție trupească nu este de ajuns, dacă nu este însoțită de cea sufletească, de paza gândurilor și de alungarea celor de ispita. Deși este o virtute atât de mare, curăția trupească, neînsoțită de lucrarea celorlalte virtuți, nu ne este îndestulătoare pentru a ajunge în Rai! Dumnezeu ne vrea desăvârșiți! Ne vrea sfinți, să fim în preajma lui, în Raiul pe care L-a făcut din dragoste pentru noi și unde suntem toți chemați să ne bucurăm, pâna la Judecata de apoi, unde vom putea fi chemați la o bucurie și mai înaltă, căci Îl vom auzi pe Hristos zicându-ne cu dulce glas:

Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi Împărăţia cea pregătită pentru voi de la întemeierea lumii!

Și cum putem ajunge la aceasta prea înaltă bucurie? Fiind ca fecioarele cele înțelepte, sporindu-ne virtuțile, având trezvia minții, înțelepciune, blândețe, facând milostenie, fapte bune, lucrând astfel porunca dragostei de aproapele, fiind tot timpul în priveghere și dobândind harul Prea Sfântului Duh!

Adică, neîncetat rugându-ne, postind, spovedindu-ne, împărtășindu-ne și fiind mereu pregatiți pentru venirea Mirelui ceresc, cu hăinuța sufletului curată și strălucitoare. Și, mai presus de orice, iubindu-L pe Domnul Dumnezeul nostru, cu toată inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul nostru. Iertând și cerând iertare fratelui nostru și iubindu-l, cu toate neputințele lui.

Nimic necurat nu va intra întru Împărăția cerurilor!

Ce-au greșit fecioarele cele neînțelepte – cele nebune? Ele nu și-au pregătit din timp undelemn pentru candelele lor, nu au lucrat faptele bune spre a merge în Lumină. Timpul petrecut pe Pământ este scurt și fără de îndoială vom adormi și nu știm când vine Mirele, să ne încununeze sau să închidă ușile în urma Sa, intrând la Nuntă doar cu fecioarele cele înțelepte! Deci:

Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru./Aceea cunoaşteţi, că de-ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa./ De aceea şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni.”                                    Sfânta Evanghelie după Matei – Capitolul (24,42-44)

Cristina Olaru (Ghenof)

Rugăciune pentru dobândirea dragostei

sarutul-sfintilor

Iartă-mă, Doamne, că m-a necăjit omul și, smerindu-mă el, eu m-am mâhnit. Fratele meu îmi arată greșelile mele – puțina mea răbdare, iuțimea mâniei, repetata cădere din porunca iubirii și, nu în ultimul rând: nesuferita mândrie. Știu că fratele meu e dreptarul pe care mi-l dăruiești, ca să-mi ajute să mă abat din calea răutății. Eu, însă, caut îndreptățiri răbufnirilor mele. Iartă-mă, Doamne, și nu mă lăsa să mă fac numai trup! Fratele meu m-a mâhnit. De luam seama la mine, nu mă mâhneam asupra lui, întristând Duhul Tău, ci căutam să găsesc, în ispita ce s-a ivit, prilejul de a birui răul din mine cu ajutorul Tău. Dar eu n-am stat de strajă inimii mele de lut. Ci am lăsat să intre în ea duhul mâhnirii și să-mi rănească tina sărmană cu încă o învoire cu el. N-am luat seama la mine, nici la duhul ce se apropia de inima mea și nu Te-am chemat in zorii ispitei pe Tine, Cel ce Singur poți să alungi răutatea care dă năvală asupră-mi și poți să mă vindeci de răutatea pământului care sunt. Iartă-mă, Doamne, că acum, iată, inima mea e mâhnită și aproapele mi-e înstrăinat. Ajută-mi să ies din amărăciunea aceasta și împacă Tu gândul inimii aproapelui meu. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și mângâie inima celui ce m-a rănit. Șălășluiește-Te întru noi împreună cu Tatăl și cu Duhul Tău cel Sfânt și ajută-ne să rămânem în Tine și Tu întru noi și noi unul în altul în Tine, ca să Te bucuri de noi și bucuria noastră să fie deplină. Doamne, iartă pe fratele meu, de a greșit cu ceva. Iartă-mă și pe mine, că eu sunt aceea care l-am poticnit cu răutatea din mine. El doar a pus degetul pe rana inimii mele, precum Tu i-ai poruncit lui să facă și să-mi arate, în felul acesta, ca eu bolesc, deși socoteam că m-am vindecat. Dar iată până unde ține dragostea mea: la prima împotrivire, am și dat bir cu fugiții de pe Crucea Iubirii ce ești. Iartă-mă și nu lăsa răutatea să-și facă locaș, mai mult, în inima mea. Am căzut prea grabnic, dar nu veau să rămân în căderea aceasta, de aceea Te chem cu lacrimi să mă ridici de aici. Alungă mâhnirea ce m-a cuprins. Și vindecă inima fratelui meu ce s-a rănit cu împietrirea din mine. Dă-mi mie, Doamne, dragostea Ta! Oricât știu că-i neasemuit de grea Crucea Iubirii pe care ești răstignit. Oricât aș cunoaște că om sunt și că țărâna din mine mă trage către pământ. Oricât ar durea, ca lama unui bisturiu ascuțit, lucrarea Ta asupra nimicniciei mele în sfințita-Ți muncă de a actualiza în mine chipul Iubirii ce ești… Doamne, Tu știi că, până la urmă, eu am îndragit suferința. Nu am iubit-o de la-nceput. Nu mi-am dorit-o și mult m-am zbătut, să scap din chingile ei. Până când m-ai luminat și-am priceput că răul e-n mine și că suferința e calea prin care pot să mă vindec de iad. Pedagogia Ta divină lucrează mântuirea mea în focul acestor binecuvântate dureri. Cum altfel să faci din mine un om, când eu spun că vreau în Lumina Ta, dar fac răul pe care nu vreu să îl fac, de vreme ce păcatul este legat de mine? De aceea, Strig și eu ca și Apostolul Tău: „om nenorocit ce sunt, cine mă va izbăvi de trupul morții acesteia ?!…” Să nu mă lași, Doamne, să nu-Ți întorci fața Ta de la mine, că Tu ai zis: „Pe cel ce vine la mine, nu-l voi scoate afară”. Și, iarăși, ai zis: “Ceea ce la om este cu neputință este cu putință la Dumnezeu”. Iată, eu vin la Tine, căci mie îmi este cu neputință să-mi vindec inima de răutatea din ea și-i las vicleanului poarta deschisă, prin care să intre nestânjenit. Dar Tu poți să-i închizi poarta inimii mele în nas și poți s-o-ngrădești cu puterea numelui Tău, căci mă dau Ție ca lutul în mâna olarului: să faci din mine vasul pe care Tu îl dorești. Iartă-mă, Doamne, și nu-ți opri lucrul mâinilor Tale cu mine! Nu conteni să-mi trimiți pedagogi care să mă învețe lecția Dragostei care ești și înmulțește prilejurile ca să trec piedicile răutății din inima mea. Curățește-mă, Doamne, de tot noroiul, de toată mocirla din inima ce-Ți dăruiesc. Fă din mine templul Duhului Tău celui Sfânt și casă de rugăciune peste altarul inimii mele de lut. Zidește-mi în temelie o părticică din Sfânta-Ți Jertfă și pironește-mă pe Crucea Iubirii pe care o duci. Dă-mi mie, Doamne, dragostea Ta! Nu cum iubesc oamenii să iubesc, ci precum Tu iubești. Că binecuvântat ești, Doamne, în veci. Amin.

http://cuvantortodox.ro/2012/03/16/rugaciune-pentru-dobandirea-dragostei/

Dragostea nu cade niciodată – Cristina Olaru

taina-spovedanieiȚie, Doamne, cu dragoste!

O să vă povestesc despre oameni pe care i-am îndrăgit, dar n-am apucat să  le spun cât de  mult îi prețuiesc! Despre oameni care-au plecat din viață; dintr-a lor și dintr-a mea, fără a fi apucat să le spun cât de mult au însemnat pentru mine! Ajunsese să-mi fie și frică să mai țin la cineva, că nu găseau altă scăpare, decât să dispară în noaptea dintre vieți. Am să-i evoc, în ordinea în care au plecat:

Dl Profesor N. C., inginer și Doctor în Matematică

Este cel care m-a făcut să mă îndrăgostesc de Statistică. Am picat prima dată examenul, dar la restanță, formulele zburdau vesele prin scăfârlia mea, astfel încât, în 12 minute eram deja afară, la colegii mei, care se uitau la mine ca la fata lui Einstein. I-am zis – într-o doară – ca aș vrea să fiu în grupa lui – la el fiind elita studenților. Am fost cu el in excursie de studii prin țară! Nu mai era nici urmă din profesorul sever și scrobit, ci era un minunat coseur, glumeț, tropăiam împreună de-o parte și de alta a globului, vorbind – în autocar – despre lecturile noastre, despre filme și muzică, pentru că noi am fost o generație care-a supraviețuit prin cultură. După ce a plecat la Domnul, la doar 50 de ani, am aflat ce a spus despre mine: “Cristina este un om echilibrat!”. M-a uimit și m-a întristat, pentru că nu am apucat să-i mulțumesc. Dar cuvintele lui m-au ajutat în clipele în care îmi cam pierdeam încrederea că voi realiza ceea ce mi-am propus! L-am condus – toți copiii lui. Îl port însa, de-atunci, în pomelnicul celor adormiți dragi ai mei. Vă iubesc, Domnule Profesor!

Colegul și șeful meu, excelentul inginer D. D.

Plecarea lui a fost tragică și voluntară; devenise sex addicted; nu mai putea controla patima aceea și-i era rușine de fiica lui. Mă retrăsesem demult din serviciu, să-mi cresc pruncii. Dacă am fi putut vorbi cu el…, dar era de-o discreție fantastică în privința vieții personale, deși în rest era deschis, spiritual și foarte vesel. Au trecut ani de-atunci și tot mă doare că nu am știut că bucuria aceea imensă a lui de viață, se luptă cu un monstru vorace și fioros, care l-a împins în prăpastie. Ai milă, Stăpâne și de acest nefericit rob al Tău, care nu Ți-a cunoscut bunătatea și dragostea!

Primul meu părinte duhovnic – Părintele Stelian

dscf0789

biserica-izvoru-muntelui-5

A plecat la 52 de ani! Era un om frumos, vorbăreț, popular și iubitor, puternic atașat de comunitatea din micuțul nostru sat! Era foarte mândru de noi – tinerii care făcuserăm o facultate, două, trei! Mi-l amintesc pe el și pe doamna preoteasă, când au venit la noi: 22 de ani, incredibil de frumoși, moderni, aterizați într-un sătuc cu mentalități de pe vremea lui Pazvante! Eram atât de fascinată de doamna preoteasă și de niște pantofi ai ei cum nu se mai văzuseră alții pe Izvor (străduța-sat, în care am locuit până la 18 ani, când mi-am întins aripile spre alte zări), încât mi-am promis să învăț și eu, să pot evada din lumea aceea cenușie, iar apoi, de voi mai dori, să mă întorc într-o zi și să învăț și alți copii să zboare! Nu m-am mai întors! Una dintre ultimele amintiri despre el și doamna preoteasă – erau inseparabili în mintea mea – este de la un hram, unde eu am făcut mâncarea pentru preoți, cu încă două doamne și cu tatăl meu! S-au bucurat că am ajuns o gospodină, o soție și o mamă atât de bună 🙂! Iar ultima amintire este din biserică…! Era atât de ciudat că îi auzeam vocea – o înregistrare a Sfintei Liturghii -, iar el era plecat dintre noi!

Doctorul Ioan Ladea

Poate cel mai demn și mai determinat om pe care l-am cunoscut! La nici 13 ani a fost arestat, anchetat într-un proces ce incrimina cuiburile legionare şi închis la Târguşor, pentru reeducare. A fost eliberat apoi, din lipsă de probe. Fiind in anul V la Medicină în Cluj, este din nou arestat, anchetat bestial şi închis la Aiud, timp de 3 ani, care pentru el au echivalat „cursurile” unei înalte Academii Morale. A terminat Medicina si s-a îndrăgostit de limba chineză veche si a pătruns în tainele Acupuncturii, devenind unul dintre marii specialiști ai țării și vindecând cazuri fără speranță prin medicina alopată. Format la şcoala lipsei de compromis a închisorilor, s-a alăturat în 1977 mişcării de protest, iniţiate de Paul Goma. A urmat o nouă arestare, desfacerea contractului de muncă…!

descărcareioan-ladea-acupunctura-volumul-1_63179

Acest om m-a tratat timp de vreo 6 luni; am fost la el aproape în fiecare zi. Am avut privilegiul de a purta mici conversații cu el, cât îmi punea acele. Când – peste ani – am mers la alt acupunctor, mi-au țâșnit lacrimile din ochi la primul ac! Toată durerea, pe care-o ascunsesem bine sub carapacea uitării, a izbucnit, sinceră și proaspătă, ca în prima zi! Doctorul Ladea era un om fascinant: un urs bărbos, înalt și voinic, care băga spaima în paciente, pentru că le spunea că se răsfață, îmbolnăvindu-se, pentru a atrage atenția soților lor! Eu râdeam. Copiii mei se jucau cu copiii lui, soția lui ne făcea moxa – eram o mică familie.

Dar într-o zi, mi s-a pus și mie piticul și nu m-am mai dus! Nu-mi amintesc cu ce reușise „să mă supere”. Am auzit apoi că este internat, bolnav, dar nu m-am dus la el, „să nu-l deranjez”! Așa făcusem și cu dl. profesor C. și-au plecat amândoi, fără să fi apucat să-mi iau rămas bun, fără să le fi spus cât de recunoscătoare le sunt, cât de mult a contat pentru mine aprecierea lor, cum c-ar fi ceva de capul meu!

Voi să nu lăsați să treacă acel moment în care puteți spune cât de important este un om pentru voi, înainte de a fi prea târziu! Și nu vă mai supărați unii pe alții pentru fleacuri! În fața veșniciei, nimic nu mai pare atât de grav și important, încât să merite să rupeți o legătură plină de afecțiune, fie ea prietenie sau dragoste.

Părintele Paisie Costandel de la Mănăstirea Secu…!

q-paisie-de-la-secu-coperta-final-corel-11

Cel mai scump și drăguț Părinte pe care l-am cunoscut! Era bătrâior și bolnav: de fapt, în spital l-am cunoscut! Când mi se făcea dor de el – de la o zi la alta, chiar -, fugeam și la 10 noaptea la el! Am fost o singură dată așa de târziu și vă spun de ce; îi plăceau ouăle fierte moi și spunea că numai eu le reușesc; urma să intrăm în Postul Paștelui, iar eu în ziua Lăsatului de Sec avusesem treabă și nu-i dusesem ouțele și știam că-n post nu mai mănâncă! Și-am dispărut ca o cometă, pe lângă soțul meu uluit…! Era totul închis, încuiat la spital, dar eu am iarba fiarelor și am ajuns la el! Ochișorii lui mari și mirați, fuseseră de curând operați. A rămas uimit să mă vadă; i-am dat ouțele moi ca unui copil, cu lingurița și îi ștergeam bărbuța rară și asimetrică! Atât de mult mă bucură amintirea aceasta, atât de caldă și dulce este pentru mine icoana părintelui meu drag! Mi-a mărturisit că se teme de moarte, că se teme că nu s-a mântuit, de fapt și cumva mi-a pus Dumnezeu în gând cuvânt bun și potrivit să-l întăresc – eu, nevrednica! De la el mi-au rămas multe învățăminte, dar cel mai important este acesta: SĂ NU MINȚI!, oricât de mult te-ar costa! Dumnezeu este Adevărul, iar prin minciună te îndepărtezi de El! Iar amintirea cea mai puternică: aveam nevoie de bani pentru o consultație; părintele îmi dăruise o carte și mă tot întreba dacă am citit-o! Am început s-o citesc și, ce să vezi, între pagini erau exact banii care-mi trebuiau pentru consultație! Mi-a lăsat prietene dragi, printre cele care-l vizitam cu dragoste, amintirea unei delicateți de nespus și cuvântul de folos că ne mântuim doar unii prin alții, adică nu ne rugăm doar pentru noi, pentru familie și prieteni – asta e firesc -, ci și pentru dușmani, pentru toată zidirea! Dumnezeu să te ierte și să te orânduiască în ceata Drepților și chiar a Sfinților Săi! Să ne vedem la Rai, Părinte drag! Că pentru rugăciunea Sfinției Tale, poate voi vedea și eu măcar vopseaua de pe ușă !

http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/prezentare-de-carte/parintele-paisie-de-la-secu-pastrati-ma-inimile-voastre

Iar Părintele Iustin Pârvu a fost și este bătaia inimii mele; pentru mine trăiește în continuare, doar că într-un alt plan de existență!

images

Despre el, am scris anterior în revistă!

https://multumesc.mobi/2014/06/14/abia-acum-te-plang-parintele-meu-drag/

Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru tot ce am trăit și am simțit. După cum vedeți, dragostea nu este doar senzualitate; ceea ce durează în timp, este prietenia, calitatea umană a celui iubit, ajutorul primit de la el, aprecierea lui sinceră, care se suprapune peste miile de mesaje descurajatoare, primite de-a lungul vieții. Chiar sinceritatea brutală, privirea lucidă, dar plină de omenie, umorul și ironia tandră, care îndulcesc amărăciunea avertizării asupra faptului că suntem pe un drum greșit, sunt calități ce-și vădesc, în timp, aurul ascuns sub zgura neplăcerii de moment.
Peste oricât de mult timp, când e adevărată,

„Dragostea nu cade niciodată!” – Epistola I catre Corinteni a Sf Ap Pavel (13.8)

Cristina Olaru (Ghenof )

Articolul a apărut în „Cronica Veche”, nr. 2(37), februarie 2014, la pagina 4.
Revista o puteti descarca direct de pe site: http://cronicaveche.wordpress.com/

Dă clic pentru a accesa cronica-veche-nr-237-2014.pdf