Îți mângâiam pantecul tău

Rotund și neted ca un pocal de argint,

Cu obrajii

Cu fața

Cu bărbia mea

Cu ochii mei

Cu mormintele din adâncurile pielii mele înfiorate.

Încet și într-una

Într-o beție de vin dulce de împărtășanie

Și fața pântecului ți-o abuream

Cu răsuflarea mea de furtună domoală.

Și tu râdeai: „Doamne, cât îmi ești de prost!

Dar îmi placi!”

Îți mângâiam buzele cu buzele mele

Bărbia cu bărbia mea

Ochii, ochii cu ochii mei

Și te acopeream absorbindu-te cu sărutul meu

Tare și blând

Și ochii tăi luminau

Uimirea din ochii mei

Că nu se mai apucase nimenea până atunci

Să te iubească așa

– Și ochii, ochii erau doar ai tăi, firește-

Îți culegeam rodul grădinii tale închise,

Îți sorbeam fierbințeala fântânii tale

Ferecate pentru totdeauna

Și atunci îmi spuneai speriată, cu voce de popă:

„Doamne, cât îmi ești de în urmă

Și cât îți sunt eu ție încă!”

Și n-aveam vreo aripă

Să-mi ningă oarece pe ea,

Dar aveam picioare, la o adică

Și bine-nfipte-n pământul maicii mele

Și p-astea mi le-am tăiat singur

Că mă cam purtau la rău

Și cu asta fost-am eu mai tare

Ca Procust.

Diavol încarnat în ochi omenești,

Vroiai să m-arunci în prăpastie

Cu trăsură cu tot Și tu să scapi

Fiindcă eu n-aveam vreo aripă

Ci doar picioare,

Uite, uite

Cum îți cresc coarne

Printre dinții de pisică

Ai ochilor tăi verzi

Acum când îți zic toate astea…

https://www.youtube.com/watch?v=pBtV1HR0xjk

Alexandru Ivan

Imaginea: Abstract  Twisting Love – Megan Aroon Duncanson