Rugăciunile naşterii


4505[20080120-0710UTC]-nazareth-orthodox-church-of-annunciation_png

Rugăciunea femeii înainte de naştere:

Marie, Maică Preacurată, ceea ce ai purtat în pântecele tău cel binecuvântat pe Mântuitorul a toată lumea, înconjoară-mă pe mine, păcătoasa, cu dragostea ta de Maică şi du rugăciunea mea la Fiul tău şi Dumnezeul nostru, ca să-mi binecuvânteze pruncul pe care-l port în pântece şi să mă învrednicească să-l aduc la lumina în chip firesc şi sănătos, întărindu-mă cu puterea dreptei Sale, întru care bine am nădăjduit. Amin.

15273_18537_71

Rugaciunea femeii după naștere:

Mulţumescu-Ţi Tie, Doamne, din adâncul inimii mele, pentru pruncul pe care Tu mi l-ai dăruit şi pe care Ţie Ţi-l închin, dimpreună cu toată viaţa mea, întru care ai binevoit. Dăruieşte-i, Stăpâne, viaţă că să se nască din nou, din apă şi din Duh, ca fiu al Tău după har, în Taina Sfântului Botez. Ajută-mă, Iubitorule de oameni, să-l cresc în pace, ca pe un mădular binecuvântat al Bisericii Hristosului Tău. Şi întreaga noastră familie păzeşte-o întru dragostea Ta, dăruindu-i toate cele spre trebuinţă, după marea Ta milă, putere şi înţelepciune. Că noi Ţie Îţi încredinţăm sufletele şi trupurile noastre, Ţie ne rugăm pentru noi înşine, şi unii pentru alţii, şi numele Tău, de viaţă făcătorul, în veci îl preamărim: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Publicitate

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s