Porumbei albi zboară peste lacul meu albastru, precum Îngeri albi deasupra cerului albastru. Porumbeii nu ar fi albi și nici lacul n-ar fi albastru, dacă Soarele cel mare nu și-ar deschide ochii săi deasupra lor.

O,  cereasca mea Măicuță, deschide-ți ochiul Tău în sufletul meu, așa încât să pot vedea ceea ce este acolo, ca să pot vedea cine sălășluiește în sufletul meu și ce fel de roade cresc într-însul.

Fără ochiul Tău, eu rătăcesc fără nădejde prin sufletul meu, ca un pribeag în noapte, în întunericul nepătruns al nopții. Iar pribeagul din noapte cade și se ridică și ceea ce întâlnește în cale,  el numește ”evenimente”. Tu ești singurul eveniment al vieții mele. O, făclie a sufletului meu. Când copilul se află în brațele mamei sale, pentru el nu mai există evenimente.

Când mireasa aleargă să-și întâmpine mirele, ea nu vede florile de pe pajiște, și nu aude nici bubuiturile furtunii, nici nu adulmeca mireasma chiparoșilor și nu simte prezența fiarelor sălbatice – ea vede doar chipul mirelui ei; ea îi adulmecă doar sufletul său.

Când dragostea se duce să întâmpine dragostea, nici un eveniment n-o întâmpină. Trupul, timpul și spațiul fac loc iubirii. Pribegii fără țintă și oamenii fără de iubire, au evenimente și au istorie. Dragostea nu are istorie, iar istoria nu are iubire.

Când cineva își croiește drum spre munte sau urcă pe un munte, fără să știe unde merge, evenimentele îl împresoară, de parcă ele ar fi ținta călătoriei sale.  Cu adevărat, evenimentele sunt țelul celor fără de țel și istoria țelul celor fără de cale. De aceea, cei fără de țel și cei fără de cale, sunt blocați de evenimente și se ceartă cu ele.

Dar eu, liniștit mă îndrept spre Tine, atât în sus pe munte, cât și în jos spre vale, și evenimente vrednice de dispreț se îndepărtează cu mânie din calea pașilor mei.

Dacă aș fi o piatră și m-aș rostogoli de pe munte, nu m-aș gândi la pietrele de care mă împiedic, ci la prăpastia de pe fundul pantei celei abrupte. Dacă aș fi un pârâu de munte, nu m-aș gândi la cursul meu întortocheat, ci la lacul care mă așteaptă. Cu adevărat, grozavă e prăpastia celor îndrăgostiți de evenimentele care-i trag în jos.

O, cerească Maică, singura mea iubire, eliberează-mă de robia întâmplărilor și fă-mă robul Tău!

O, preastrălucită Zi, răsari în sufletul meu, ca să-mi pot vedea țelul cărării mele încurcate.

O, Soare al Sorilor, singurul eveniment din Univers, care-mi atrage inima, luminează-mi cele dinlăuntru ale mele, ca să pot vedea cine a fost învrednicit să locuiască acolo, lângă Tine, ca să pot curăți din mine toate roadele ce par dulci de afară, dar care miros a putreziciune în miezul lor.  Amin.

Icoana Maicii Domnului, izbăvitoare de depresie – Biserica Doamnei, Bucureşti