GENEZA – CUNOAȘTERE SPIRITUALĂ AFLATĂ DEASUPRA DISPUTEI CREAȚIONISM-EVOLUȚIONI


Acest text este o teologumenă, cu alte cuvinte autorul îl consideră o părere proprie şi nu-i atribuie nici o autoritate teologală absolută. Consider însă ca argumentele ştiinţifice că Facerea reprezintă un monument de cunoaştere umană reflectând în adânc detalii ale embriologiei care au devenit cunoscute abia după cam 3500 de ani sunt peremptorii aşa cum rezultă la o minimă exegeza a textului. Desfid pe această cale pe orice materialist vulgar să producă argumente contrarii ştiinţei acceptate, exceptând desigur că pare greu de crezut geneza unui fiu din tată divin şi mama pământeană. În cursul carierei mele medicale am dezbătut această problema cu embriologi, geneticieni şi anatomisti şi chiar şi cei atei sau agnostici de bună credinţă, exceptând obiecţia naşterii suprafireşti, nu au putut identifica defecţiuni majore. Sunt conştient de faptul că textul în sine este interpretabil în numeroase sensuri. Totuşi pasajele peremptoriu absurde dacă ar fi interpretate că referindu-se la geneza universului, devin perfect coerente la nivelul ştiinţei actuale, dacă li se atribuie o descriere metaforică (cum putea ea fi altfel cu trei milenii în urmă???) a apariţiei unui embrion uman cu paternitate cerească.
La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.
Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului
şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.
Şi a zis Dumnezeu: “Să fie lumina!” Şi a fost lumina.
Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit
Dumnezeu lumina de întuneric.
Lumina a numit-o Dumnezeu ziua, iar întunericul l-a numit noapte.
Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi.
Această descriere duce cu gândul la un ou fecundat în prima zi, care parcurge prima diviziune. Această prima etapă este “goală” de personalitate genetică, ştiut fiind că, dacă survine clivajul oului la etapa de două celule, este posibilă producerea unei sarcini cu doi gemeni identici.
Corpul femeii nu are control direct asupra oului fecundat, fiind posibilă oricând eliminarea lui. Embrionul bicelular însă dobândeşte ritmuri. El nu va mai fi niciodată o entitate “unică” organic. Va avea din ce în ce mai multe clivaje, diviziuni, compartimente, separări. La această etapă, dacă presupunem intervenţia divină pentru a concepe un om divin din mama pământească şi tată ceresc, controlul divinităţii trebuie să fie perfect, mai întâi pentru că biologic mama nu are nici o influenţă definită, apoi, pentru că, dacă avem intenţia producerii unui fiu unic, “noaptea” (clivajele, diviziunile…) trebuie să fie sub control, altfel apărând potenţial cu o frecvenţa destul de mare posibili gemeni.
Dumnezeu, pătrunzând în lumea materială la nivel microscopic, după epoci de trăire a umanului în izolare anatomică şi spirituală, nu şi-a însuşit “forţat” atributele omnipotenţei. Din contra, el şi-a folosit puterea ca să-şi însuşească slăbiciunile umane. A “verificat” pe cont propriu binele şi răul. Consider că trebuie interpretate aşa şi nu altfel pasajele care repetă ca un leit-motiv „şi a văzut Dumnezeu că este bine”. Dumnezeu a „verificat” nu bunătatea creaţiei la origine (care nici măcar nu este cuviincios să fie chestionată), ci soliditatea trupescului pe care El însuşi îl genera, însă în lumea căzută sub păcat, pentru Fiul Sau.
Şi a zis Dumnezeu: “Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!” Şi a fost aşa.
A făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei.
Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a două.
Ziua a două a concepţiei duce la embrionul de 4 celule. Ele sunt încă echipotente genetic (fiecare poate genera un embrion independent dacă ar fi separată) dar de obicei aici intervine o polaritate. Embrionul dobândeşte un “sus” şi un “jos” în cel mai direct sens şi uneori apar diferenţe de dimensiune între poli. Această polaritate se menţine pe tot restul existenţei embrionului, deşi faţă de formă primară suferă numeroase schimbări, transformări, diferenţieri anatomice.
Şi a zis Dumnezeu: “Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!” Şi a fost aşa.Şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul. Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mari. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
Apoi a zis Dumnezeu: “Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţa într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţa în sine, după fel, pe pământ!” Şi a fost aşa.
Pământul a dat din sine verdeaţă: iarba, care face sămânţă, după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţa, după fel, pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia.
Dacă până la acest pasaj nu era clar că Biblia NU se referă la apariţia universului ci la un eveniment uman cu “inserţii” din istoria universului, aici lucrurile sunt clare cu minim efort hermeneutic şi cunoştinţe ştiinţifice neprejudiciate de concepţii “aliniate” doctrinar. Este şi acum şi era şi pe vremea lui Moise de un absurd perfect că plantele să apară pe uscat înaintea luminii solare. Biblia nu vorbeşte de aşa ceva ci de ULTIMA ETAPĂ EMBRIONARĂ LA CARE EMBRIONUL SE MAI ASEAMĂNĂ LUMII VEGETALE. Embrionul de 8-12 celule corespunzător zilei a 3-a a concepţiei este ultima etapă la care o celulă izolată de embrion mai este totipotenta (are toate competenţele genetice) şi nu se produc specializări. Genetică umană străbate ultima etapă la care semănăm unei plante (ţesuturile plantelor pot fi altoite, sau un fragment de ţesut embrionar poate reproduce pe cont propriu plantă întreagă). Forţele genetice asemănătoare lumii vegetale sunt responsabile de tot ceea ce în organism va produce formă vie. Nici la această etapă mama nu are control asupra embrionului şi între mama şi embrion există o soluţie de continuitate (sunt separabili).
Şi a zis Dumnezeu: “Să fie luminători pe tăria cerului, că să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne că să deosebească anotimpurile, zilele şi anii,
Şi să slujească drept luminători pe tăria cerului, că să lumineze pământul. Şi a fost aşa.
A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminatorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminatorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele.
Şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, că să lumineze pământul,
Să cârmuiască ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra.
Etapă premergătoare specializărilor celulare este cea mai importantă pentru orice embrion de mamifere şi în general pentru orice embrion animal. La acest moment embrionul se “pregăteşte” pentru un proces încă foarte puţin înţeles: selectarea competenţelor genetice şi instalarea unei cronologii proprii CARE POATE FI PERCEPUTĂ. De aici încolo, nici o parte a întregului embrionar nu va mai putea reproduce întregul. Dacă o celulă este îndepărtată din embrion, ea va muri, iar restul embrionului va fi grav malformat şi posibil incapabil de supravieţuire. Embrionul cunoaşte o perioada de maximă vulnerabilitate, până când celulele “cap de serie” pentru diverse competenţe se replică în mod suficient pentru a permite pierderea unora fără a fi afectat întregul. Unele ţesuturi vor păstra caracteristici simple, de menţinere a formei vii, fără atribute specializate de funcţii complexe. Altele vor deveni sursă (stem) pentru ţesuturi complexe, apte de mişcare, de funcţii sofisticate, de transmitere de informaţie proprie numai lumii animale. Embrionul îşi separă din ce în ce mai clar funcţii animale faţă de lumea vegetală şi devine marcat diferit prin competenţe complicate şi aservite pe sectoare faţă de ordine de viaţă mai simple.
Acest lucru este comparabil apariţiei unor “sectoare de ritmuri”. Aşa cum astrele produc ritmuri diurne şi nocturne, sectoare din ce în ce mai vaste, mai complicate şi mai interconectate ale embrionului produc ritmuri de creştere şi dezvoltare proprii. La această etapă, putem consideră embrionul, deşi încă separat de mama, că având conexiuni în formare cu tot ceea ce este universul vizibil. Fără aceste specializări, nici o fiinţă vie nu ar percepe nimic, ar fi insensibilă la ritmuri temporale exceptând cel sezonier şi circadian, la propria trecere prin timp, iar cantitatea de informaţie conexă cu mediul ar fi de nivelul unei vegetale.
Apoi a zis Dumnezeu: “Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!” Şi a fost aşa.
A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: “Prăsiţi-va şi va înmulţiţi şi umpleţi apele marilor şi păsările să se înmulţească pe pământ!
Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea.
Paragrafe dovedind încă odată, cu prisosinţă, că Biblia se referă la concepţia unui om. CU O ŞTIINŢă APROAPE EGALÂND DE PE ATUNCI PE A SAVANŢILOR EVOLUŢIONIŞTI DE AZI, Biblia remarcă un fapt de o acurateţe ştiinţifică imposibil de atins în acele vremuri: embrionul uman parcurge întâi etape de dezvoltare care-l omologhează animalelor cu sânge rece (peşti, reptile inferioare) şi apoi parţial păsărilor, animale cu sânge cald dar cu înmulţire prin ouă. Această etapă este scurtă şi strict legată de nevoile embrionului de mamifere de a se dezvoltă puţin timp fără o placentă. Specializările embrionului din această perioada duc la formarea de puţine ţesuturi din care o parte amintesc de oul păsărilor, dar duc imediat la formarea de conexiuni cu ţesuturile materne şi la direcţionarea spre formarea placentei. Este cu neputinţă de ştiut pe cai obişnuite în ce fel a primit Moise informaţii despre fenomene atât de subtile, care urmau să fie cunoscute abia pe vremea microscoapelor perfecţionate şi erau străine observaţiilor coerente la începutul carerei lui Darwin, fiind cunoscute numai fragmentar întrucât coloranţii pentru microscopie şi examenele de ţesuturi în secţiuni subţiri abia urmau să fie descoperite.
Apoi a zis Dumnezeu: “Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”. Şi a fost aşa.
A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
Şi a zis Dumnezeu: “Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, că să stăpânească peştii marii, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!”
Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Sau; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.
Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: “Creşteţi şi va înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii marii, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!”
Apoi a zis Dumnezeu: “Iată, va dau toată iarbă ce face sămânţa de pe toată faţă pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţa în el. Acestea vor fi hrană voastră. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viaţă, le dau toată iarbă verde spre hrană. Şi a fost aşa.
Embrionul cunoaşte primordiile genetice ale dezvoltării de mamifer. El dobândeşte funcţii celulare şi tisulare care-l fac să străbată în uter în formă abreviată toată istoria mamiferelor. În acest sens, embrionul uman devine un suveran al lumii animale, stăpânind şi perfectionand până la o culme toată istoria animalelor cu sânge cald şi care nasc pui crescuţi prin placentă.
El manifestă primordiile funcţiilor sexuale trupeşti, care curând vor deveni manifeste prin ţesuturi specializate, deşi la această etapă diferenţele sunt minime, nerecognoscibile altfel decât la nivel biochimic şi microscopic. Funcţiile umane superioare precum şi atribute sofisticate ale organismului uman se pot hrăni suficient cu resurse vegetale. Există însă rudimente ale stăpânirii omului asupra lumii animale care au nevoie de resurse sofisticate, accesabile numai în lumea animală. Paradox, dar organe precum creierul pot să subziste numai cu glucoză (deci cu hrană vegetală simplă) tocmai pentru că funcţiile superioare să fie relativ protejate de perioade de acces dificil la hrană complexă. Fundamentele animale ale trupescului uman au însă nevoie de hrană complexă. Fiarele pământului nu sunt aici animale terestre, ci funcţii omologabile animalului cu sânge cald de care trupul uman este încă legat intrinsec. Puterile conştiinţei au suveranitate asupra animalului, deşi una limitată, de unde referirea la animale domestice, deşi ele evident nu ar fi putut există înaintea omului. Paragraf care completează pe precedentul, şi dovedeşte încă odată că Biblia se referă EXPLICIT LA GENEZA UNUI ORGANISM UMAN CARE ÎN ETAPĂ EMBRIONARĂ “RECAPITULEAZĂ” DATELE ESENŢIALE ALE ÎNTREGII LUMI VII. Fapt remarcabil, vorbim încă de un embrion cu un număr mic de celule. Cu toate acestea SPECIALIZĂRILE GENETICE corespunzătoare familiilor mari de ţesuturi sunt trasate exact de la această etapă. Cutare mic fragment din embrion va deveni sursă cutărui sector a cărui genetică reprezintă cutare etapă din evoluţia animală. Pentru a discerne că aceste specializări se produc încă din această etapă a oului ne-nidat, un savant ar trebui să dispună de cunoştinţe perfecţionate şi asimilate la sfârşitul secolului 20.
Rafinament maxim al Genezei: deşi reptilele terestre (târâtoarele de pe pământ) sunt inferioare că organizare mamiferelor, şi ar reprezenta o etapă embriologic inferioară, ţinând de “ziua” precedentă, este posibil, sugerează evoluţionismul modern (de după Darwin!) că mamiferele să nu fi avut de-a face cu evoluţia din reptile primitive, ci să fie un “trunchi” de evoluţie desprins ÎNAINTE că reptilele mari să fi cucerit Pământul. Că urmare, deşi în istoria terestră reptilele mari au apărut înaintea păsărilor şi a mamiferelor, în “repetiţia” filogenetică în utero, embrionul nu parcurge decât puţine etape “reptiliene”, concentrate în puţine secţiuni de dezvoltare (printre altele formă cea mai rudimentară a creierului de exemplu). Că să ştie aşa ceva, autorul Genezei ar fi trebuit să posede cunoştinţe de paleontologie şi embriologie sofisticată, consolidate în sec. 20.
Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Să, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.
Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însă S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduiala.
Începând cu ziua a şaptea embrionul se implantează în peretele uterin. El devine legat direct şi dependent absolut de corpul mamei. De aici înainte, dacă privim din perspectiva unui Tată ceresc la nevoile vieţii copilului, intervenţia protectoare paternă nu mai este utilă la scară şi eficientă absolută, pentru că trupul matern va oferi pruncului tot ceea ce este necesar pentru dezvoltarea pământească normală şi desăvârşită. Tatăl ceresc şi-a încetat lucrarea suprafirească şi îşi lasă Fiul să fie încorporat într-o făptură. Iată deci odihnă Tatălui divin de intervenţia care, până aici, era neapărat necesară, pentru a evita accidente care puteau compromite chiar şi prin minime defecţiuni concepţia Fiului Unul-născut.
Aceste 7 zile (etape), care descriu specializări genetice din celulele oului-embrion înainte de nidare, duc la consolidarea a tot ceea ce este ulterior ciclu de dezvoltare. Embrionul este perfect că aparat genetic, deşi formele vii corespunzătoare specializărilor genetice pot apare numai cu luni de zile mai târziu, încât ciclii de “recapitulare” a specializărilor lumii vii se reiau de numeroase ori pe numeroase sectoare, în forme din ce în ce mai perfecţionate. De la etapă nidarii însă, embrionul dezvoltă forme de cooperare cu mama din ce în ce mai complexe şi este din ce în ce mai puţin susceptibil unor defecţiuni de dezvoltare. Mama pământească a luat asupra să cea mai mare parte a efortului de hrănire, dezvoltare şi ocrotire a copilului.
Dr. Alexandru Theodor Amarfei

Reclame

2 gânduri despre &8222;GENEZA – CUNOAȘTERE SPIRITUALĂ AFLATĂ DEASUPRA DISPUTEI CREAȚIONISM-EVOLUȚIONI&8221;

  1. I love your blog.. very good colors & theme. Do you create this
    website yourself or have you employ someone to get it done to suit your needs?
    Plz respond as I’m seeking to construct my own blog and
    would want to learn where u got this from.

    thanks

    Apreciază

  2. Speculatie lingvistica, coerenta apare, dar asta nu inseamna ca aceasta este realitatea mesajului din text. De fapt e o fortare a doua coerente, coerenta textului din Facere si coerenta a biologiei pe care o prezentati Iar apropierea lor se face prin speculatii fortari de sens la nivel lingvistic. Dar ce putem spune este ca textul dnv e interesant. Oricum nu I l.as arata unuia ca noam chomski 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s