Mă simt mut și fără grai, Domnul meu Cel Preafrumos, atunci când vreau să-Ți exprim neclintirea și toată plinătatea Ta. De aceea, implor întregul univers să îngenuncheze alături de mine și să grăiască în locul meu, fiindcă sunt neputincios și fără grai. Eu zidesc altare de piatră pentru Tine, o, Temelie de piatră a nădejdii mele. Iar fii cei trufași ai lumii, care se pretind a fi mai apropiați de Tine decât sfinții Tăi, mă batjocoresc: ”Priviți-l pe păgân, care mai degrabă s-ar închina la pietre decât la Domnul!” Cu adevărat, eu nu mă închin la pietre,ci mai degrabă eu, dimpreună cu pietrele mă închin la Domnul Cel viu. Căci piatra este și ea departe de Domnul și are trebuință de mântuire. Păcatul m-a făcut mai necurat decât piatra înaintea feței Cerului. Fie ca piatra să fie mântuită laolaltă cu cu mine și fie ca ea, ca simbol al trăiniciei să-mi ajute slabele mele cuvinte să exprime trăinicia dreptății lui Dumnezeu. De aceea eu îmbrățișez piatra ca pe un tovarăș de cădere* și ca pe un tovarăș de rugăciune și mântuire. Eu aprind candela și lumânarea pe altarul de piatră, o, Lumină inepuizabilă. Iar cei trufași gâfâie și exclamă: ”Priviți la omul cel superstițios, care nu știe că Dumnezeu este duh!” Robul Tău, o, Doamne, știe că Tu ești duh, dar el cunoaște și milostivirea Ta față de tot trupul. Și așa văzând undelemnul strălucitor și ceara înmiresmată, îmi spun: ”Oare ești tu mai bun decât uleiul sau ceara? Undelemnul sau ceara la miez de noapte, ca soarele la amiază, înfățișează slava Domnului mai limpede decât limba ta. Îngăduie-le să-ți fie ajutor la rugăciune. Îngăduie-le să-ți fie tovarăși de rugăciune și mântuire”. Îți împodobesc altarul cu icoane de lemn, cruci de aur, serafimi de argint, acoperăminte de mătase și cu cărți de mântuire legate în piele. Iar eu mă închin până la pământ dinaintea altarelor Tale împodobite și înfrumusețate. Dar cei trufași râd de mine și spun: ”Priviți la închinătorul la idoli, care nu-L preamărește pe Domnul, ci obiecte mute!”. Totuși, Tu știi, singurul Idol, că eu Te venerez doar pe Tine. Dar întrucât trufia nu-mi poate cuprinde inima și nici întârzia mântuirea, mă adresez copacilor și plantelor, pietrelor și animalelor să-Ți strige Ție dimpreună cu mine, fiecare ]n propria sa limbă. Cu adevărat, toate creaturile și întreaga creație au trebuință de izbăvire și de aceea, toate au nevoie să se unească în rugăciune cu omul, care a dus creația în păcat și o conduce acum spre izbăvire. Sfințesc pâinea și vinul pe altarul Tău, și îmi hrănesc sufletul cu ele. Să-i lăsăm pe cei trufași să mă batjocorească până la capăt, iar eu mă voi rușina de dorința mea de a Te avea pe Tine drept hrana și băutura mea, o, Hrana mea de Viață dătătoare. Eu mă închin  dinaintea unui altar de piatră, ca astfel să pot învăța a socoti întreg universul drept altarul Celui Preaînalt. Eu mă hrănesc cu pâine și vin sfințit la altarul tău, așa încât să pot învăța a socoti tot ceea ce mănânc drept Sfântul Tău Trup, iar tot ceea ce beau drept Sfântul Tău Sânge. Eu mă rog cu toată zidirea și pentru întreaga zidire, spre a putea învăța smerenia înaintea Ta și spre a-mi putea exprima întreaga taină a iubirii mele față de Tine, o, Atotcuprinzătoare Dragoste.