Tu reverși lumină în întuneric, Doamne și atunci forme și culori răsar. Tu Îți apleci chipul deasupra prăpastiei al cărei nume este Nimicnicia, iar prăpastia încearcă să înfățișeze frumusețea chipului Tău în umbre. Întreaga creație Îți arată felul în care prăpastia visează la Tine.

Lacul meu este, de asemenea, frumos în vreme ce chipul plin de pace al soarelui rămâne aplecat asupra sa. Iar toți cei care trec pe acolo laudă frumusețea lacului meu. Dar de îndată ce soarele își ascunde chipul, lacul meu devine întunecos și fără fund. Și nici un trecător nu aduce vreodată laudă lacului decât în prezența soarelui sau a tovarășilor strălucitori ai soarelui.

Chipul prăpastiei îi îmbată pe cei care nu văd soarele aplecat deasupra prăpastiei. Frumusețea lucrurilor începe atunci când un privitor își apleacă chipul asupra lor. Nu există oglindă dacă nu există chip care să se oglindească într-însa. Dar chiar și un chip aflat în fața oglinzii nu înseamnă nimic dacă nu există lumină.

În lumina chipului Tău nu dau atenție vreunei creaturi. Fără de Tine, creaturile și cu mine n-am fi oglinzi una față de alta, ci mai degrabă întuneric și prăpastie și o răceală opacă.

Creația Îți deformează frumusețea întocmai precum un vis deformează realitatea. Creația mă tulbură întocmai precum visele. Căci ce este creația înafara unor vise ale realității Tale negrăite?

Apropiații îmi spun: ”Am visat vise frumoase”. Universul îmi e martor când vă spun că voi sunteți mai frumoși decât visele voastre. Universul visează și el, și nu poate visa suficient despre propria sa frumusețe. O, universul meu somnoros: atâta vreme cât un vis visează un vis, acel vis se teme de altul, chiar dacă un vis își caută un interpret și un mângâietor într-altul. Cine cui îi prorocește: visul realității sau realitatea visului?

O, frumosul meu univers: visează la Realitate, iar Realitatea îți va spune totul. Acceptă Realitatea pentru care tu ești un vis și te vei trezi, iar atunci nu vei mai umbla după frumusețe, ci vei fi Frumusețea Însăși.  Există doar o Realitate și doar o Frumusețe și ea este rațiunea visului tău.

Să nu-mi spuneți, copii, despre frumusețea stelelor. Dacă Domnul S-ar retrage pe Sine de la stele, gurile voastre ar rămâne mute. Stați în întunericul gros de pe lângă lacul meu și încercați să-i cântați. Cu adevărat veți amuți și veți tăcea până când soarele va răsări, până când soarele își va revărsa frumusețea sa peste lac și-i va reda gâtului tău lipsit de grai, glasul său.

Chipul Tău revarsă frumusețe peste întreaga creație. Universul înoată în frumusețea Ta precum un vas plutește pe mare.

Iar când Tu pleci peste cenușa rece, cenușa se transfigurează și primește un chip.

Fă ca inima mea să-și revină la simțirile ei, Domnul meu, astfel încât ea să nu poată fi atrasă de frumusețea pieritoare, ci de Tine, Frumusețea mea Nemuritoare.

O, singura mea Frumusețe!

Îngăduie-mi să-Ți văd chipul, din ce în ce mai mult – doar Chipul Tău.