Ziua cand toate alegerile sunt rele – Dr. Alexandru Amarfei


În 1993, în secţia de cardiologie unde eram proaspăt rezident, şeful şi mentorul meu de atunci, pe care îl consider demn de pomenit la biserica până azi, a primit din Belgia un set de 40 de kituri de tromboliză, adică medicamentul care permitea ca un infarct miocardic în evoluţie să poată fi tratat cu restitutio in integrum dacă administrarea era rapidă după instalare. A venit radios cu o lada de carton în braţe şi a zis: am aici 2 apartamente în centru (puteai cumpără aşa ceva cu conţinutul lăzii) şi va spun că nu vom lua un leu şpagă. Aşa a făcut. Inevitabilul însă s-a produs. Au dat în dreapta şi în stânga până au rămas două kituri. În ziua următoare şeful meu, un ardelean cât o uşa de casă boierească, a intrat palid şi transpirat în camera medicilor şi a zis cu o voce pierită: cine face pe Dumnezeu azi. A înţeles toată lumea fără să mai explice: erau trei pacienţi în unitatea de urgenţe coronariene, toţi 3 cu indicaţie adică veniţi în timp şi fără alte probleme, toţi de vârstă apropiată, toţi familişti cu copii încă mici. Unul trebuia lăsat fără.
Urmează o întrebare pentru ticăloşii care se cred mari apărători ai medicinei de cheltuielile exagerate care se fac, vezi-doamne, cu bisericile. Pentru târâturile care se mai pretind şi ortodocşi get beget şi ţin bloguri unde spun lumii fix ce spuneau saducheii când le-a proorocit Mântuitorul că pedeapsa Sodomei va fi uşoară faţă de a lor – că a ars un club pentru că erau păcătoşi aia dinăuntru. Pentru zdrenţele umane care urlă insulte şi măscări că nu au venit preoţii (aia pe care tot ei, zdrenţele astea, îi consideră ultimii oameni, de te întrebi de unde atâta poftă să vadă venind la o catastrofă unii cărora ei nu le dau notă de trecere la o brumă de umanitate) să slujească la vedere, să bifeze gicu patriot român ultima boarfă ipocrită că a văzut el şi a pipăit reprezentantul bisericii şi poate-poate va binevoi pentru show-ul asta să scutească biserica de jetul de înjurături blasfemii şi măscări zilnice. Pentru toţi ăştia : eu, doctorul Alexandru Amarfei, ultimul prost, păcătos şi curvar ascuns sub pulpana bisericii, mama noastră, de aia mă duc la biserica. SĂ MĂ ROG SĂ NU MĂ PUNĂ DUMNEZEU SĂ IAU DECIZII DIN ASTEA, EL, DESPRE CARE PĂRINTELE NOSTRU NICOLAE STEINHARDT REMARCA : NU I-A FOST MILĂ FĂŢARNICĂ DE MAMA LUI ŞI DE UCENICUL IUBIT SĂ LE FACĂ CU OCHIUL DE PE CRUCE: « STAŢI LINIŞTIŢI CĂ NE REVEDEM DUMINICĂ » Şi dacă va trebui să iau una, apoi să fie una care să nu mă facă, privind în ochii Lui, care sunt ochii pacientului sau ai nevoiaşului, să văd în ochii aceia că Dumnezeu iartă încă odată ticălosul care sunt pentru încă un cântat al cocoşului. Asta e rolul bisericii mama noastră , nu să facă show sentimental pentru că Gicu eroul de la tastatură vrea un popa, ce zic eu , un patriarh cu telecomanda, care să cotizeze, să slujească şi să cadă în genunchi unde butonează sfântul Gicu, băiatul pe care îl consider emblemă ticăloşiei umane şi împotriva căruia scriu mânios ce scriu acum. Că nu am văzut mulţi Gicu din ăştia înghesuindu-se în ziua aia oribilă din 1993 când, cu caşul neşters de la gură, am dat de prima mea decizie « pe cine lăsăm să moară azi » şi am înţeles că nu va fi nici pe departe ultima chit că urnim toate forţele galaxiei.
Biserica ştie că pentru toţi vin zile când cânta cocoşul care a cântat lui Petru , şi eu am avut una pentru care nu mă iert niciodată, chiar dacă ştiu că am fost iertat de atunci. Biserica ştie că, dacă am da tot ce avem, nu facem decât să lărgim frontul : mai mult progres ştiinţific înseamnă mai mulţi bolnavi care ar putea fi vindecaţi, dar când progresul încă nu şi-a pus maşinile la lucru, inevitabil unii rămân pe alături. Niciun medic şi niciun preot întregi la minte nu vor spune să facem biserica să geamă de lux şi spitalele de sărăcie dar niciun om întreg la cap nu va confundă rolul bisericii cu al ministerului sănătăţii şi nici decizia unuia sau altuia din biserica, bună sau rea, cu înţelepciunea care îi va fi LUI de trebuinţă când vine ziua năpastei şi , Gicule, perfectule, să te văd dacă lăturile vărsate altcândva pe alţii te ajută să nu cânte pentru TINE, dragă, cocoşul. Cocoşul care de aia figurează în evanghelie , că să ştim că e cu neputinţă să nu ne cânte.
Să presupunem, Gicule, că în incendiul recent consumat în capitală, care a fost prilej să îţi verşi balele şi zoaiele din nou pe mama noastră biserica, erau prinşi trei copii : al meu , al tău şi un necunoscut. Şi tu ai fi putut alege pe cine scapi şi pe cine laşi să ardă de viu. Spune, Gicule, nu te sfii . Zoaiele pe care le verşi pe mama noastră biserica te-ar fi ajutat să iei decizia bună ? Uite ce spune mama noastră biserica : nimeni nu poate să judece pe nimeni că în asemenea circumstanţe toate alegerile sunt cumplite DAR biserica spune că primul ortodox cu acte al lumii a fost Avraaam, care a ridicat cuţitul la Isac, fiul lui, neştiind că Dumnezeu va zice « stai ».
De aia te consider ca şi pe mine un împuţit, un ipocrit şi o scursură. Nu pentru alegerea asta, nu pentru că eu am experienţă ei şi tu nu, CI PENTRU CĂ EŞTI TÂMPIT ŞI NU TE GÂNDEŞTI CĂ TOATE ZOAIELE VĂRSATE PE NET ŞI AIUREA ÎN ALTE LOCURI PE POPI ŞI TOATE POZELE TALE DE CETĂŢEAn MILOS ŞI CUMSECADE NU TE AJUTĂ CU NIMIC ÎN ZIUA AIA NASOALĂ . De aia biserica , mama noastră, şi toţi preoţii ei, de la cel mai păcătos la cel mai sfânt , predică neîncetat : aveţi grijă de conştiinţă, Gicule , că numai cu ea se iau decizii în acea zi. Nu cu câte zoaie ai vărsat că popa din cartier are Mertz, nu cu câtă râie ai debitat că patriarhul nu şi-a pus telecomanda să-l poţi tu butona unde crezi că e nevoie, sfinţia ta, perfectule.
Apropos. În ziua aia din 1993 am tras la sorţi, rugându-ne toţi să nu regretăm. Dumnezeu a spus în acea zi stop şi nu a murit nici cel lăsat fără tromboliză. De aia nu sunt catedrale de ajuns pentru câte spitale există. În ziua când uşa progresului e strâmtă, e pur şi simplu strâmtă, nu te ajută toţi banii din lume când e o victima în plus. Rugaţi-va, privegheaţi, se ruga de apostoli, şi, prin ei , de noi, Mântuitorul, El, Care este altarul la care ard în văpăi rugăciunile îngerilor care ţin pe aripi lumile. Asta e ce am eu de spus despre « au ars unii într-un club şi n-au fost destule salvări » . Nu am ce să spun. Întotdeauna va fi o zi când nu vor fi destule. Întotdeauna nu vom fi destul de oameni pentru acea zi. Întotdeauna biserica va fi cu noi în ziua aceea, chiar dacă nu prin vreo istorie cu succes la vedere. Unde era biserica atunci când nevinovaţii ardeau ? Spune mama noastră biserica aşa : acolo unde este cel care îşi lasă viaţa ca să scape pe aproapele este nu numai biserica ci acea parte din biserica numită Sfânta Sfintelor. Nu mai căutaţi alta. Nu e de folos. Dar căutaţi biserica să învăţăm cum să ne purtăm faţă de acei oameni şi faţă de asemenea zile. Dacă seculariștii aveau o învăţătură care să mă ajute pentru asemenea zile, eu, medicul, nu aş fi respins-o , că oi fi în multe feluri tâmpit, dar nu în felul care m-ar tâmpi în aşa hal să nu accept o soluţie mai bună decât cele existente.

Dr. Alexandru Theodor Amarfei

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s