Gândurilor se plimba prințesa

Sorilor din ceruri-roată

Chip de primăvară, naștere de iarbă

Rustică poiană și încă neînghețată

Sub nenăscuta iarnă albă

Din trandafiri coboară un spin

De sânge poleit, cu iz de smoală

Şoptindu-i tainic vreo istorioară

Cu marea cea de valuri goală

Ori luna fără de suspin

„De respirație m-aud copacii

De fulgi cern iarna însetată

Între aici și tine – suspendată

Mă ceri; ci îți răspund ca racii

Cu pasul invers așezată”

Trec nopțile-n galop de cal

Fără de loc, de seamă încă

Se priponește un altar

De vechi abisuri prigonit

Din ghețuri de sub mare-adâncă

„Ceva, aici, mă împietresâște”

Zicea prințesa din poveste

„Un soare aspru mă vestește

Dinspre păduri către cristal”

Se face fixă-n os carnal

Acolo unde osul crește

Un tremur vechi al mării toate

Aruncă gheață înspre mal

O vie rază blând o îngrijește

Din aer neștiut și marginal

Şoptindu-i „curgi și te topește!”

Mihai Nistor