sărăcia

da, măi senatorule, da, porumbel de seceră

pe jumătate cal de mare şi jumătate mare de cal roz

din acela ce zice-se şi nu există

da, măi coasă de mură la pofta de urs şi da, privire de aguridă şi vin dulce

voi credeţi că aprob cenuşiul de inorog pentru votul universal

cum că ceva peste altceva ar fi zid

numai să vină soarele verde în valea cu simfonie şi tristă

acela cu cromatică şi vin şi vineri care se pierde

nu, cerbere, al treilea cap al vulturului nu pescuieşte

nici a, vocala ca un mare timpan nu te aude ce spui, vâslaşule la triremă

bolţi nesfârşite aripa înfiptă în piept brodează pe mantia marelui duce

armate-s ieşite-n zenit

uşa la mijlocul inimii

oceanul de universuri clipeşte din hematii cum ar da o revărsare de stateri

din apucări cu ochii pe străzi oameni de aur oraşului infinit

uşa e-n cruce

înveliș neasemeni

darul ochilor nu poate

darul de mai presus nu scoate

umbră fără de liniști casă

după cei pierduți

umblă hrană vrednică

după neștiuți

după neștiute vrednicia

asemănare cu înveliș de tei

darul ochilor în așteptare

casă liniștită chipului

de când stătea în gălbenuș – soare

în vasul de culoare – vrednicie

în spatele ochiului iconar – hrană

pensulă maică bătrână întinerește întinerește

roua pe râul de lână

ștergar albastru ochi de curate pentru tot bubosul fără zâmbet

dar cu nai suflet

oceanul – dar de n-ai

să ai valuri, albastrule

nai să fluieri, dorule

n-ai să ai

tăcutele sapă ocna

ochi de cer pentru orice fără leagăn cărămiziu cetății urechilor

o, binecuvântată trestia

care ar putea supune pergamentul

pentru inelul acestei logodne: cântecul lung așteptat

la rotocoale de pești

o undă, cea mai mică

pentru oftatul de ceea parte a lumii

pentru coroana de ceea parte a razei

spicul de ceea parte a osului

sunete aduse-napoi plămânului

vămile cerului plâng.

Dr. Alexandru Theodor Amarfei