Întinăciunea cea mai de înainte, ce se trăgea din spurcăciuni te oprea pe tine de vederea celor cinstite. Iar înţelepciunea şi cunoştinţa ta, de cele ce s-au lucrat de tine, ţi-au făcut fie întoarcere spre cele mai bune, ceea ce eşti de Dumnezeu înţelepţită. Că privind spre icoana binecuvântatei Fiicei lui Dumnezeu, şi căindu-te de toate păcatele tale cele mai dinainte, prealăudată, cu îndrăzneală te-ai închinat cinstitului lemn.

Cu bucurie închinându-te sfintelor locuri de acolo, ai luat dar de călătorie spre fapta bună cea mântuitoare, şi cu bună călătorie tare ai alergat, şi trecând râul Iordanului, în locaşul Botezătorului cu osârdie te-ai sălăşluit, şi cu viața ta cea bună, ai îmblânzit sălbăticia patimilor, prin înfrânare supunând înfierbântările trupului, maică pururea pomenită.

Locuind în pustie, ai lepădat chipurile patimilor din sufletul tău, prin feluri de bunătăţi zugrăvindu-ţi în suflet, închipuire lui Dumnezeu Cuvioasă, şi atât ai strălucit, cât şi peste ape uşor ai trecut Fericită; şi prin rugăciunile tale te-ai ridicat de pe pământ către Dumnezeu. Și acum cu îndrăzneală stând înaintea lui Hristos, preamărită Marie, roagă-te pentru sufletele noastre.

Vânările sufletului şi patimile trupului te-ai tăiat cu sabia postului, greşelile cugetului cu izvorul sihăstriei le-ai înecat, şi cu curgerile lacrimilor tale ai adăpat toată pustia, şi ne-ai odrăslit nouă roduri de pocăinţă. Pentru aceasta prăznuim pomenirea ta cuvioasă Marie.

 

Când îmi aduc aminte de greşelile mele dintru adâncul sufletului suspin Fecioară şi îmi bat pieptul, strigând : Greşit-am şi cad la tine Stăpână, căutând să mă pocăiesc. Dar iarăşi nesimţitor fiind, mă îmboldesc de obişnuirea cea rea, vai mie ! Izbăveşte-mă de aceasta degrab, şi spre mântuire mă povăţuieşte.

 

Cu întuneric s-a îmbrăcat odinioară soarele văzându-te spânzurat pe lemn Mântuitorule, şi toate cele dedesubtul pământului s-au cutremurat. Morţii s-au sculat, pietrele s-au despicat, şi toate cele cereşti s-au înfricoşat; iar preacurata Fecioară stând lângă Crucea ta, plângea lăudându-te, iubitorule de oameni.

 

Întru tine Maică cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Marie, duhul tău.

 

Întru adânc a aşternut dedemult toată oastea lui Faraon puterea cea prea-întrarmată, iar întrupându-se Cuvântul a pierdut păcatul cel prea-rău, Domnul cel preaslăvit că cu slavă s-a proslăvit.

Aflând tu acum strălucirea frumuseţii cea plină de luciri, şi a razei celei dătătoare de lumină, luminează-mi sufletul meu cel întunecat de patimi rogu-mă, prin rugăciunile tale cele către Domnul, mărită Marie.

Omorându-ti odinioară sufletul, prin sfătuirea cea rea a şarpelui, şi alunecându-te la fapte fără socoteală, şi pogorându-l întru adâncimea pierzării, ai ales cele mai bune, şi cele vremelnice le-ai defăimat.

Cu cugete necuvioase prin patimi mai înainte spurcându-ţi bunul neam al sufletului şi nerobirea, şi purtând îmbrăcămintea cea prea-murdară a stricăciunii, ţi-ai fost uitat de slava cea mai presus de minte, a celui ce te-a zidit.

Hrănindu-ţi gândul cu neoprirea şi cu deşertăciunea dezmierdărilor, amăgind pe îndrăgitori, te-ai depărtat pe sineţi de împărtăşirea cea mai bună, punând împotriva ei semeţia a tot păcatul, vrednică de laudă.

 

Fiindu-mi cugetul întinat de patimi, şi rănit de păcate, şi cumplit tulburându-se, ceea ce eşti plină de Dar, care ai născut nestricăciunea cea înfiinţată, şi izvorâtoare de viaţă, curăţeşte-mă şi mă mântuieşte de păcate.

 

Cu dragostea cea prea îndumnezeită te-ai întraripat, şi lepădându-te de mărirea cea trecătoare, te-ai apropiat la Stăpânul, strigând : Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru, şi nu este drept afară de tine, Doamne.

Apropiindu-te mai înainte către lemnul păcatului, şi învăţându-te minte aducătoare de moarte, ai alergat către lemnul cel purtător de viaţă Hristos, strigând : Tu eşti Dumnezeul nostru, şi nu este drept afară de tine, Doamne.

Dorit-ai de vărsarea luminii celei negrăite, şi defăimând toate cele vremelnice, te-ai înălţat către privirea cea fără materie, strigând cu credinţă : Tu eşti Dumnezeul nostru, şi nu este drept afară de tine, Doamne.

Împreunatu-ne-am cu dumnezeieşti cetele îngerilor, prin naşterea ta de Dumnezeu Născătoare. Că ai zămislit întru tine negrăit pe Ziditorul, şi ai întrupat pe cel necuprins. Pentru aceasta toţi te cinstim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei, că s-a veselit duhul meu a cânta : Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru, şi nu este drept, afară de tine, Doamne.

Toate săltările trupului înfrânându-ţi prin ostenelile cele sihăstreşti, ţi-ai arătat înţelepţia sufletului tău vitează; că poftind să vezi Crucea Domnului, te-ai răstignit singură pe tine lumii, preamărită. Drept aceea şi spre râvna vieţii îngereşti cu dragoste te-ai îndemnat singură, preafericită. Pentru aceasta noi credincioşii cinstind pomenirea ta, cerem iertare de greşeli, să se dăruiască lumii, prin rugăciunile tale, Marie.

 

În noroiul păcatelor am căzut, şi nu este întru mine chipul fiinţei, că m-am înecat în viforul păcatelor mele cumplit; ci tu ceea ce ai născut Cuvântul, pe cel singur iubitor de oameni, caută spre mine Fecioară, şi mă mântuieşte de tot păcatul, şi de patimi pierzătoare de suflet, şi de toată răutatea vrăjmaşului celui cumplit; ca să cânt veselindu-mă : Roagă-te Ziditorului şi Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce năzuiesc cu credinţă la acoperământul tău.

 

Pe Mielul şi Păstorul şi Mântuitorul, văzându-I Mieluşeaua pe Cruce spânzurând pe nedrept, tânguindu-se striga : Vai mie preaiubite Fiule ! Ce este această prea mare şi înfricoşată şi străină taină pe care o văd; mă sfărâm la cele din lăuntru, şi a suspina nu am virtute, şi nu pot a suferi ca să te văd mort. Ci fie-ţi milă Stăpâne de suspinurile cele de Maică, şi precum ai zis, umple-mă de bucurie, înviind din mormânt ca un Dumnezeu.

Te laud pe tine, că glas am auzit, Doamne, şi m-am spăimântat, că ai venit până la mine căutându-mă, pe mine cel rătăcit. Pentru aceea proslăvesc multă bunătatea ta, cea către mine, mult Milostive.

Mutatu-te-ai din patria ta mărită Maică, plutind prin purtarea de grijă cea de sus către pământul Sionitenilor du pe dorirea ta, întru care prin mărturisire ai aflat dezlegare faptelor tale.

Împingându-te înapoi nevăzut mărită, şi nevăzând de aproape vederea cea mai bună, darea luminii celei negrăite, punând cugetul îndreptător nearătării, ai cunoscut cele ascunse.

Întărindu-te cu Darul cel mântuitor, şi văzând dumnezeiască şi purtătoare de lumină strălucire, ţi-ai apropiat ochii şi inima de cinstita Cruce, şi de acolo te-ai împărtăşit mântuirii.

 

Cu bucurie văzând chipul cel prealuminos al Fecioarei şi de Dumnezeu Născătoarei, cu lacrimi ai alergat către dânsa, punând înaintea ei toate tocmelile vieţii tale preafericită.

 

Cela ce a înfiinţat toate cu voirea, s-a unit cu omul după fiinţă prin negrăita voire, şi prin neasemănată purtare de grijă; şi ieşind din tine purtând trup, cu totul mă înnoieşte pe mine prin voinţă Preacurată.

Luminarea celor ce zac întru întuneric, mântuirea celor deznădăjduiţi, Hristoase Mântuitorul meu, către tine mânec Împăratul păcii, luminează-mă cu strălucirea ta că alt Dumnezeu afară de tine nu ştiu.

Prin închipuire mutându-te din viaţă, sârguindu-te către calea cea dumnezeiască a nepătimirii, cu dragoste ai trecut apele cele vestite ale Iordanului, şi ai dobândit slavă negrăită, de Dumnezeu cugetătoare Marie.

Având suflet bărbătesc, ai năvălit către nevoinţe, pătimind prea tare, şi bărbăteşte suferind cea anevoie oprită lupta celor potrivnice, Marie ceea ce eşti podoaba înfrânării.

Cu gând întărit lepădând firea cea femeiască, şi spălându-ţi patimile prin înfrânare, petrecând în pustie ca într-o grădină dumnezeiască, te bucurai Maică, văzând frumuseţea Ziditorului tău.

Cel ce a înşelat pe Eva cu cuvinte în rai, şi cu multe feluri de meşteşuguri o a izgonit, dintru acea veşnică desfătare, acum s-a surpat, şi s-a călcat de luptele tale cele prea vitejeşti, cuvioasă Marie.

 

Răsărit al soarelui slavei, şi căruţă purtătoare de lumină a împăratului, pe tine te ştim Fecioară, întru care a şezut Fiul celui Preaînalt, şi sicriu al bunătăţii, care ai adus în lume pe Hristos.

Cu toată mijlocirea te-ai îndulcit preafericită de dragostea lui Hristos, şi întărindu-te cu dragostea lui, ai lepădat năpădirea patimilor, cuvioasă Maică.

Luminându-te cu frumuseţea faptelor fale, ai risipit năvălirea întunericului, şi feţele vrăjmaşilor le-ai întunecat prin ostenelile sihăstriei.

Tare îţi întindeai ochiul tău, rugându-te celeia ce singură este curată, întărindu-te totdeauna către dânsa, prealăudată.

 

Arătatu-te-ai scaun al împăratului mai presus de ceruri, Preacurată, încăpând trupeşte plinirea dumnezeieştii stăpânirii Iui.

Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii tale cel neurmat, din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

 

Ceea ce erai mai înainte plină de tot felul de curvii, astăzi te-ai arătat mireasă lui Hristos prin pocăinţă urmând vieţii îngereşti, şi cu arma Crucii pierzi pe draci. Pentru aceasta te-ai arătat mireasă împărăţiei Cerului, Marie preamărită.

Pe tine mieluşeaua şi fiica Iui Hristos astăzi cu cântări te lăudăm, Marie pururea mărită, care te-ai arătat creştere între Egipteni, şi din toată rătăcirea lor ai scăpat, şi de acolo te-ai adus bună şi desăvârşit odraslă Bisericii, prin post şi prin rugăciuni, nevoindu-te mai presus de măsura firii omeneşti, prin care te-ai şi înălţat întru Hristos, prin viaţă şi prin faptă. Pentru aceasta te-ai arătat mireasă împărăţiei cerului, Marie preamărită.

 

Stih : S-a înălţat duhul, trupul dedemult părăsind,
Zosima trupul cel mort al Mariei ascunde-l în pământ.
În întâia zi a lui Aprilie,
A murit Maria lauda pustiei.

Aceasta a fost din Egipt, care mai înainte trăia cu neînfrânare şi cu nestâmpărare, şi chema sufletele multor oameni spre pierzare la desfătarea împreunării curveşti. Deci petrecând ea şaptesprezece ani întru necurăţie, că dintâi-ași dată de mică a fost căzută în faptele cele rele, pe urmă s-a dat cu totul spre nevoinţe şi spre bunele fapte. Şi atâta s-a înălţat prin nepătimire, cât trecea şi apa Iordanului pe deasupra, şi când sta pe pământ la rugăciune, se ridica, şi se înălţa în sus. Iar pricina întoarcerii ei a fost aceasta : Când a fost pe vremea închinării cinstitei Cruci, mergând mulţi din multe locuri la Ierusalim, a mers şi ea împreună cu tineri desfrânaţi. Şi sosind acolo, şi fiind oprită nevăzut de la intrarea cinstitei biserici, puse chezaş pe preacurata Fecioară Maica lui Dumnezeu, cum că de se va lăsa să intre înlăuntru, să-şi aleagă a trăi cu înţelepciune, şi a nu mai sluji în viaţa cea rea, şi în poftele şi în dezmierdările cele trupeşti. Deci dobândindu-şi dorinţa după rugăciunea ei n-a minţit la făgăduinţa ce a făcut, ci trecând Iordanul, şi mergând în pustiu, s-a nevoit patruzeci şi şapte de ani, neavând pe nici un om, ca să o vadă, fără numai pe Dumnezeu. Prin mijlocul căruia s-a depărtat de la firea omenească, şi a dobândit îngerească petrecere, şi mai presus de om pe pământ.

Stih : Macarie fericit în viaţă fiind,
Fericit acum întru fericită viaţă este locuind.

Acest întru sfinţi părintele nostru Macarie, în Constantinopol fiind născut, şi prunc sărman rămânând după părinţii săi, s-a crescut de un adevărat moş al său, de acesta fiind dat la învăţătura sfintelor Scripturi şi având firească isteţime, şi multă osârdie arătând, în scurtă vreme petrecând toată Scriptura; a cunoscut nimicnicia, şi grabnica stricăciune a celor vremelniceşti, precum şi veşnicia celor cereşti. Pentru care ieşind din cetate, s-a dus la mănăstirea numită Pelechiti, şi amestecându-se pe sine cu monahii de acolo, lepădând numele Hristofor, căci aşa se numea mai-nainte, Macarie de acum înainte s-a numit. Deci acesta slujind mai întru toate trebuinţele Chinoviei şi săvârşind bunătăţile prin multa smerenie, s-a făcut începător, împreună şi făcător de minuni preaminunat. Căci patimi nevindecate Dumnezeu prin el a vindecat, şi ploaie din Cer, a pogorât pe pământ prin rugăciune, şi mare şi vestit făcându-se el în zilele acelea, multă mulţime năzuia către el. Unii adică durerile sufleteşti prin el curăţindu-le; iar alţii trupeşti vindecări dobândind; însă alţii sufleteşte împreună şi trupeşte de el întărindu-se, se întorceau pe la casele lor. Deci auzind vestea aceasta, Tarasie preasfântul patriarh al Constantinopolului, a trimis de l-a chemat pe el, ca să vindece pe Pavel Patriciul, ce avea boală primejdioasă, şi era deznădăjduit de vindecare. Deci Sfântul l-a vindecat. După aceea şi soţia sa de asemenea boală pătimind, şi deznădăjduită fiind de doctori, iarăşi s-a vindecat de Sfântul. Pe care şi binecuvântându-l Patriarhul, l-a făcut slujitor Domnului, căci nu bolea cu boala neascultării precum cei mulţi. Deci ducându-se la mănăstirea sa, smerenia ce o avea, mai mult înmulţită o a pus în lucrare. Atuncea lucrătorul de sminteli diavolul, sădind în Bizanţ împărat tiran, da cinstitele icoane în foc şi în apă. Acesta era Leon Armeanul, care a trimis în surghiunie pe preasfântul Patriarh Nichifor, şi care muncea pe arhierei şi arhimandriţi cu izgoniri şi închisori, şi cu cumplite bătăi. Atuncea şi minunatul acesta bărbat, unul fiind din pomeniţii mai sus sfinţi părinţi, la feluri de munci a fost dat, şi în închisoare a petrecut până la sfârşitul spurcatului aceluia împărat. Iar după acela împărăţind Mihail Travrul, şi acesta de aceeaşi spurcată credinţă fiind, scoţând pe Sfântul de la închisoare, şi prin alţii mult măgulindu-l şi îngrozindu-l, nimic a isprăvit. Pentru care şi izgonindu-l la Ostrovul Afusie îl avea în pază. Iar Sfântul suferindu-le pe toate vitejeşte, mulţumea lui Dumnezeu. Deci zăbovind în acea izgonire şi mult nevoindu-se, şi de minuni făcător acolo făcându-se, s-a mutat către Domnul.

Stih : Gherontie prin sabie împreună cu Vasilid,
De răsplătirile împăratului a toate s-au împărtăşit.

 

Stih : Ahaz stând aproape de Dumnezeu,
A zis : Nu voi ispiti pe Dumnezeul meu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.

Chipul cel de aur în câmpul Deira cinstindu-se, cei trei tineri au defăimat porunca cea prea fără de Dumnezeu, şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Vrăjmaşul cel ce se lăuda, şi peste măsură se semeţea, vrând să biruiască tot pământul, s-a biruit el de femeie, şi cel ce a omorât pe om şi l-a izgonit afară din desfătarea cea de viaţă, se vede omorât.

Cel ce preamărit a hrănit odinioară pe norod în pustie, acesta ţi s-a făcut ție odihnă şi mângâiere, hrănindu-te şi adăpându-te cu putere negrăită, de Dumnezeu cugetătoare pe tine care strigai : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Tare îngrădindu-te cu Crucea, ai scuturat întreitele valuri ale patimilor, tăindu-le ca pe o mare, asemenea ca şi văzătorul de Dumnezeu; şi fără patimă trecând către pământul făgăduinţei, arătat ai primit moştenirea cea netrecătoare.

Vrăjmaşul celor binecredincioşi, prin nenumărate năvălirile lui nu au putut să biruiască răbdarea ta cea tare şi nemişcată. Pentru aceea te ridicai asupra pierzării lui, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

 

Dumnezeu cel necuprins s-a întrupat din tine Maică Fecioară cinstită, şi ca un bun în pântecele tău a zidit de iznoavă pe om. Pentru aceea lăudându-te pe tine ca pe o mijlocitoare tainelor celor înfricoşate, zicem : Bine eşti cuvântată, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.

Cu razele bunătăţilor fiind luminată, în chip de lumină, vestirea isprăvilor tale a străbătut acum toată lumea. Pentru aceea cu credinţă preamărim pomenirea ta, Maică.

De bucurie negrăită s-a învrednicit de Dumnezeu cugetătorul Zosima, arătat pândindu-te pe tine în pustiu, şi strigând : Lăudaţi făpturile pe Domnul, şi-I preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Împărtăşindu-te de daruri şi învrednicindu-te de dumnezeiască răsplătire, ţi-ai adus aminte de plecarea lui Zosima de Dumnezeu purtătoare, şi cu dânsul împreună cântând, ziceai : Pe tine te preaînălţăm Hristoase în veci.

 

Ca să răpeşti pe om Dumnezeule de la ucigaşul de om, te-ai arătat pe pământ, purtând trup cu adevărat, Mântuitorule, păzind curată, pe ceea ce te-a născut. Pentru aceea te lăudăm întru toţi vecii.

 

Pe Dumnezeu, care s-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti, şi văpaia întru răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-l lucrurile, şi-l preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cu dragoste împărtăşindu-te tainelor, şi umplându-te de lumina cea strălucitoare, şi câştigând Darul cel negrăit al Mirelui tău, te-ai învrednicit de dumnezeiască şi fericită mutare.

Cunoscându-ţi mutarea ta cea negrăită, ai umblat pe ape neudată, de Dumnezeu purtătoare, şi de pe pământ te-ai mutat, ajungând la frumuseţea cea neajunsă, şi la veselia Ziditorului tău preacinstită.

Purtând făclie, şi fiind înfrumuseţată cu strălucirea bunătăţilor, priveşti la scaunul împăratului tuturor, şi te veseleşti de frumuseţea lui cea dulce, dănţuind împreună cu drepţii, de Dumnezeu cuprinsă Maică.

Primind multe daruri de la Dumnezeu pentru ostenelile şi trudele voastre, Marie, împreună cu de Dumnezeu cugetătorul Zosima, îmblânziți-l şi acum nouă tuturor, ca să ne dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

 

Arătatu-te-ai mai înaltă decât toate făpturile, Doamnă şi Stăpână, ca una ce în pântecele tău ai purtat cu trup pe Stăpânul tuturor mai presus de cuvânt, şi l-ai hrănit cu lapte, precum se cuvine unei maici. Pentru aceasta toţi pe tine te slăvim.

Ceea ce negrăit ai întrupat din coapsele tale cele fecioreşti pe Dumnezeu luminătorul, cel ce a răsărit mai înainte decât soarele, şi a venit la noi în trup, binecuvântată eşti Preacurată, pentru aceea după vrednicie te slăvim.

Făcutu-te-ai nouă chip pocăinţei Marie, căci cu umilinţa ta cea călduroasă, ţi-ai dobândit biruinţe folositoare, câştigând pe Maria Născătoarea de Dumnezeu, cu care împreună roagă-te pentru noi.

Lumina cea fără de ani strălucind din Tatăl mai-nainte de veci, acum pe urmă în ani s-a arătat din tine Fecioară, spre mântuirea lumii, către care nu înceta rugându-te pentru popoarele tale.