Al cărei acrostih este: «Primeşte, Fecioară, pârga plânsurilor mele. Da»

Cântarea 1. Glasul 1 Irmosul:

«Dreapta ta cea purtătoare de biruinţă, cu dumnezeiască cuviinţă întru tărie s-a preaslăvit; că aceasta, Nemuritorule, ca o atotputernică, pe potrivnici i-a zdrobit, făcând israelitenilor cale nouă, prin adânc».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi Vino, suflete, ca pârga plânsurilor să o aducem astăzi Născătoarei de Dumnezeu, căci ea a izbăvit neamul omenesc din blestemul lui Adam şi ne-a dăruit nouă binecuvântarea şi bucuria. Cu curgerile Iordanului, lacrimile mele nu pot cu nici un chip să spele întinăciunea păcatelor mele, ci tu, Fecioară, cu mila ta, curăţeşte-mă. Slavă…

Pe Hristos, Soarele dreptăţii cel neapus, născându-L, Fecioară, rogu-mă: Luminează-mi ochii cei întunecaţi de negura patimilor şi de îngroşarea păcatelor. Şi acum… Poruncile Stăpânului călcându-le, tot chipul răutăţii am săvârşit, iar acum întorcându-mă, nu trece cu vederea pe robul tău cel nefolositor, Stăpână Marie, ci milostivindu-te, mântuieşte-mă.

Cântarea a 3-a Irmosul:

«Cel Ce singur ştii neputinţa firii omeneşti şi din milostivire ai îmbrăcat chipul ei, încinge-mă cu putere de sus, ca să strig Ţie: Sfântă este Biserica cea însufleţită a slavei Tale celei negrăite, Iubitorule de oameni».

Ca Eva oarecând aflându-mă, şarpele m-a înşelat şi prin gustarea din plăcere m-a aruncat afară din Raiul dumnezeieştii cunoştinţe; ceea ce ai născut pe Hristos, al doilea Adam, întoarce-mă iarăşi la viaţă, Stăpână. Vătămându-mă în chip nenorocit cu nebunia lui Cain, Fecioară, precum acela pe frate, mi-am ucis mintea, pizmuind rău urcuşul ei, folosindu-mă de sabia iubirii de plăcere, ci tu, ca o iubitoare de oameni, mântuieşte-mă. Slavă…

Se tânguia oarecând Adam cel izgonit din Eden, căruia un heruvim de foc îi tăia calea. Iar eu care am căzut din cunoştinţa cea dumnezeiască, tânguindu-mă, mă rog ţie împreună cu sfinţii:

Mijloceşte, Maica lui Dumnezeu, să fiu izbăvit de patimi. Şi acum… Cugetarea morţii o, nenorocitule suflete, să te călăuzească pururi pe tine în faptele vieţii; tânguieşte-te şi plângi, având pe Fecioara cea preacurată şi fără de prihană mijlocitoare către Hristos, Cel Ce S-a născut dintr-însa.

Cântarea a 4-a Irmosul:

«Ca pe un munte umbrit cu darul cel dumnezeiesc, privindu-te Avacum, cu ochii cei mai înainte văzători, a proorocit pe Sfântul lui Israel, Care avea să Se nască din tine, spre mântuirea şi înnoirea noastră».

O, minunile tale, Stăpână, ceea ce nu ştii de nuntă! căci eşti mijlocitoarea muritorilor păcătoşi către Cel Ce S-a născut din tine, pentru aceea roagă-te ca şi pe mine, cel ce am păcătuit mai presus de toţi muritorii, să mă împace cu El. Omoară, Fecioară, cugetul trupului meu şi năvălirile patimilor şi sfatuirile demonilor fa-le deşarte şi călăuzeşte-mă, ca să umblu pe căile Vieţii, ceea ce ai odrăslit tuturor Viaţa. Slavă…

Curăţeşte întinăciunile inimii mele, prin lacrimi, prin rugăciunile cuvioşilor îngeri, Curată, şi ridică sufletul meu din întuneric şi mintea cheam-o din căi lăturalnice şi călăuzeşte-o pe calea nepătimirii. Şi acum… Mintea mi-am spurcat prin cugete de ruşine şi sufletul cu plăceri, întrecându-i pe cei din vremea lui Noe prin străine fapte de ruşine, pentru care şi strig acum, Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă şi mă izbăveşte de potopul cel înţelegător.

Cântarea a 5-a Irmosul:

«Cel Ce ai luminat cu strălucirea venirii Tale, Hristoase, şi ai umplut de bucurie cu Crucea Ta marginile lumii, luminează cu lumina dumnezeieştii Tale cunoştinţe inimile celor ce Te laudă cu dreaptă credinţă».

Scoate-mă pe mine din văpaia cea cumplită a gheenei, ceea ce ai născut focul dumnezeirii cel neapropiat, pe Cel Ce S-a făcut ca noi în ipostasul dumnezeu-omenesc, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată. De viitoarea osândă nu mă spăimântez, eu, ticălosul, nici de întunericul cel preaadânc, nici de viermele cel neadormit şi nici de scrâşnirea dinţilor, nici de focul cel nestins, pentru aceasta îţi cer ţie, Fecioară, de acestea toate, mântuieşte-mă. Slavă…

Vindecă durerile sufletului meu, Preacurată, ceea ce ai născut pe Cel Ce vindecă toate bolile noastre cu Patimile Lui cele mântuitoare şi preacurate, ca să te mărim pe tine cu credinţă. Şi acum… Nu am ucis precum Lameh pe tânăr, nici pe bărbat, Maica lui Dumnezeu, ci, prin căderi, mi-am omorât mintea şi cugetul; aşadar, dreapta mânie a lui Dumnezeu să nu mă predea pe mine Judecăţii, ci aici să mă curăţească.

Cântarea a 6-a Irmosul:

«Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel mai de jos şi nu este izbăvitor; socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere. Mântuieşte pe poporul Tău, Dumnezeul nostru, că Tu eşti celor neputincioşi tărie şi îndreptare».

Trupul mi l-am întinat cu faptele cele viclene, mintea cu poftele, simţurile cu atingerile plăcerilor, dăruieşte-mi mie izbăvire de acestea pentru curgerile lacrimilor mele, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită. Timpul vieţii mele cu somnul l-am cheltuit, şi în lenevire şi desfătare şi în cugete întortocheate, şi acum măcar, la vremea bătrâneţii, înţelepţeşte-mă, Maica lui Dumnezeu, şi la pocăinţă mă călăuzeşte. Slavă…

Cugetând la nebunia celor dinainte de Lege, nebuneşte am lucrat fapte de ruşine, una peste alta clădindu-le, ca pe nişte ziduri. Dar tu, Curată, înţelepţeşte-mă prin Duhul Sfânt. Şi acum…

Capcane mi-au întins în ascuns, Prealăudată, cei mândri cu adevărat, şi cu frânghiile păcatelor mele, laţuri întind picioarelor mele, pe care tu, ca o bună, desfa-le ca pe nişte fire de păianjen.

Sedealna, Glasul 1

Soborul îngeresc Nădejdea creştinilor nemincinoasă şi tare, dătătoarea milei şi izvorul milostivirii, cheie care descui bunătatea lui Dumnezeu, deschide-ne nouă tuturor uşile milostivirii şi intrarea în raiul desfătării tuturor ne-o dăruieşte, Stăpână.

Cântarea a 7-a Irmosul:

«Cuptor duhovnicesc te gândim noi, credincioşii, Născătoare de Dumnezeu, că, precum Cel Preaînalt a mântuit pe cei trei tineri, aşa şi pe mine, păcătosul, în pântecele tău m-a înnoit Dumnezeul părinţilor, Cel lăudat şi preaslăvit».

Rupe, curată, legăturile inimii mele, uitarea şi înfricoşata ne- cunoştinţă şi împietrirea sufletului şi nebunia, cu care, legându-se, mintea mea nu poate să alerge la lărgimea contemplaţiei şi la înălţimea dumnezeieştii cunoştinţe. Vai patimilor şi pornirilor mele! Vai nemăsuratelor mele răutăţi! Care faptă de ruşine nu am săvârşit ca unul fără de minte? Ce păcat nu am făcut din patima plăcerii? Dar tu, Curată, măcar la bătrâneţe, pocăinţă dăruieşte-mi. Slavă…

Trândăvia în care zac, Stăpână, şi somnul cel îngreunat al lenevirii mele, rogu-mă, Nepătată, cu privegherile tale către Dumnezeu, depărtează-le cu rugăciunile tale şi miluieşte-mă pe mine cel ce cânt: Lăudat şi preaslăvit este Dumnezeul părinţilor noştri. Şi acum…

Vai, mie, suflete! Cum laşi la o parte ruşinea mai mult decât Ham cel fără de ruşine? Căci nu ai acoperit ruşinea celui de aproape al tău prin fire şi prin har, ci, în chip neomenos, l-ai dispreţuit. Acum, aşadar, cu căldură spre milostivire te întoarce, Fecioară.

Cântarea a 8-a Irmosul:

«În cuptor tinerii lui Israel, ca într-o topitoare… ».

Mort fiind, ticăloase suflete, din cumplită nepăsare ridică-te ca dintr-un somn şi agoniseşte-ţi mijlocitoare pe cea singură fără de bărbat, pe Născătoarea de Dumnezeu, ca să te învieze prin chipurile pocăinţei şi să îţi arate căile nepătimirii.

Adoarme dar poftele cele împătimite şi şterge până în sfârşit închipuirile patimilor celor pierzătoare de suflet, Curată, ca să te slăvesc pururi şi să te binecuvântez pe tine, ceea ce eşti singură pricină a mântuirii tuturor.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh Domnul Tot chipul a toată plăcerea am săvârşit nebuneşte şi toate simţirile mele le-am întinat în chip cu totul de ruşine, dar către tine scap, cea neîntinată, Stăpână, apărătoarea tuturor păcătoşilor, izbăveşte-mă pe mine de focul şi întunericul cel de veci. Şi acum…

Prin curăţia lacrimilor mele, Curată, spală rănile sufletului meu, ceea ce ai născut pe Hristos, Cel Ce a vindecat pe cei zece leproşi şi pe femeia cea cu curgere de sânge, pentru ca şi eu să aud doritul glas: „credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace.” Să lăudăm…

Irmosul

«În cuptor tinerii lui Israel, ca într-o topitoare, cu podoaba dreptei credinţe mai curat decât aurul au strălucit, grăind: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.»

Cântarea a 9-a Irmosul:

«Închipuirea naşterii tale celei curate a arătat-o rugul cel ce ardea cu foc, dar nu se mistuia. Şi acum te rugăm să stingi văpaia ispitelor cea năpustită asupra noastră, ca neîncetat să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu».

Iată, deja de sfârşitul vieţii mele vremelnice m-am apropiat, vai, mie, şi îngreunat de păcate, mă duc să fiu pedepsit pentru nesfârşite veacuri, Fecioară, ceea ce ai născut pe Judecătorul tuturor, pe Acesta, fă-L mie milostiv, Stăpână.

Domnului Legile lui Dumnezeu le-am călcat şi legii păcatului am supus sufletul meu şi legii minţii nu m-am plecat, eu, nenorocitul; ceea ce ai covârşit legile firii prin preacurată naşterea ta, supune legile trupului meu. Slavă…

Ridică greaua povară a păcatelor mele, Născătoare de Dumnezeu, Preanevinovată, şi învredniceşte-mă, Curată, să port jugul cel uşor al Fiului şi Dumnezeului tău şi să străbat calea vieţii care duce la odihna cea de sus. Şi acum…

Ca să arăţi adâncul cel nesfârşit al îndurărilor tale şi al bunătăţii şi milei Fiului tău, Prealăudată, dăruieşte-mi iertare şi mie celui care mai presus de toţi am păcătuit şi sălaş în grădina raiului îmi dăruieşte.

Prosomii. Glasul 1.

Prealăudaţilor mucenici. Bucură-te, palat însufleţit, preacurat şi purtător de lumină, Prealăudată;

bucură-te, cea fără de bărbat; bucură-te, dumnezeiesc acoperământ; bucură-te, zid nebiruit; bucură-te, ceea ce în chip de negrăit ai născut pe Dumnezeu; bucură-te, îndreptarea lui Adam şi izbăvirea Evei; bucură-te, puterea tuturor credincioşilor. Bucură-te, tron de foc al lui Dumnezeu, trandafirul cel neveştejit; bucură-te, ceea ce singură ai odrăslit crinul cel cu bună-mireasmă; bucură-te, Preasfântă, prin care suntem izbăviţi de blestemul de la început; bucură-te, Stăpână preaminunată, bucuria lumii; bucură-te, lauda tuturor ortodocşilor.

Bucură-te, pajişte înflorită şi înmiresmată, fără de prihană; bucură-te, viţă înflorită; bucură-te, Fecioară, măslin pururea roditor; bucură-te, mireasma mirului celui bun; bucură-te, livada lui Dumnezeu; bucură-te, munte umbrit şi împădurit; bucură-te, pururi Fecioară, rai binecuvântat de haruri.

Umple de veselie inima mea, Curată, ca o mult milostivă şi slobozeşte-mă de lacrimi ca una care ai născut bucuria, ceea ce singură eşti Maica lui Dumnezeu.

Şi rogu-mă, scoate pe robul tău din toate necazurile, ca să te slăvesc pe tine şi să te preamăresc cu dragoste, pe tine, ceea ce eşti mai presus de toate făpturile.