Dr. Alex Amarfei

spaţiile dintre păsări alungite, pană la spaţiul dintre
primele două vertebre care au înotat în mări
în gândul unui devenit peşte
îl pălmuiau pe darwin

spaţiile dintre verdictele înşirate pe foaie de ogarul grefier
pălmuiau verum dictum dintre fraze nespuse, el, spusul
şi îl pălmuiau pe darwin, mare, marilor, dintre litere
şi după miros fin orânduiau trandafiri sub oceane

dar spaţiile dintre fibrele penelor conţineau alergări uriaşe
o pasăre legată de picior cu un lanţ destul de lung
cât sa ajungă la pasărea legată de picior cu un lanţ destul de lung
de altele, legate destul de lung
cât să ajungă la palma dată lui darwin

printre fibrele penelor privind ochi la pumnalele începutului
sfaşiind pe nu este
priveau pe este ochii pumnalelor care descindeau
din palma dată lui darwin
şi petala în dans de oglinzi de ochi, făpturi şi priviri devenea atotfloare
şi peştele înotând între două picături era celmaipasăre
şi tăierea clipei de clipă de către om înspre două fibre de pană
devenea univers privit de îngeri

stateam spunand rugăciunile şi mi se părea că umblu
orizont de infinit încăpea în orizont de infinit dintre două
şi dintre nouă stări, spaţii, răspântii şi răspândiri, care ar fi fost ele
umblam spunând psalmodiile şi răsuflări spuneam
şi păsările dintre fibrele penelor păsărilor îşi rupeau lanţuri
în nepăsări sau aşa credeam eu, nepăsător, stând şi bucurându-mă

şi palma mă lovi peste gură ca peste un praf
unde vezi tu evoluţii aici? a întrebat îngerul,
şi dacă lumea întrebării ar fi avut culori
ea ar fi fost gri şi aspră ca un oţel de pumnal
şi delicată ca un trandafir sub ocean

păsările ajungând una la alta piguleau seminţe de nu este
nici cu putinţă nici cu neputinţă
milă mi-era de bietele lor picioare zbătute de lanţ
şi lovit de palma măturând praful gurilor
a fost dată foaia inimii
foilor şi zbaterea fibrelor între aer şi aer
ploilor

Doamne, voiai sa mă plouă cu a fi
aşa frumos, aşa duios
îngeri peste îngeri peste îngeri adiind
spaţii dintre pene pe sub spaţii dintre pene
şi eu şopteam din nesăbuinţa gurii ca spre o lipsă
şi eu dădeam din seminţele aripilor ca şi cum Ți-aş fi pălmuit tăcerea.

Dr. Alexandru – Theodor  Amarfei