Autor: multumesc2014

Avortul: crimă și lașitate – uciderea pruncilor fără apărare

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

intreruperea-de-sarcina

În țările UE are loc câte un avort la fiecare 11 secunde. Înspăimântător, cutremurător! Da, avortul este uciderea brutală a unei ființe umane fără apărare, deplină, unică, fragilă. Copilul nenăscut este o persoană, o ființă umană, și ar trebui să fie protejat prin lege la fel ca oricare dintre noi. Avortul nu înseamnă ”dreptul femeii de a alege”, ci o crimă comisă ”legal” împotriva unei ființe umane. Medicii care practică avortul sunt parte a unei afaceri mondiale care, sub aparența ”ajutorării femeilor”, produc profituri de miliarde de dolari. Femeile care au făcut un avort suferă foarte des de urmări fizice și psihice devastatoare.Avortul nu este niciodată o soluție pentru o sarcină nedorită. Ne întrebăm de ce România are atâtea probleme, de ce natalitatea scade. De ce pădurile noastre sunt devastate, de ce poporul român a devenit bolnav și sărac. Iată de ce: păcatul avortului atârnă mult pe umerii acestui popor. Vor spune unii, care se consideră peste măsură de ”moderni„și de ”progresiști” în felul de a aborda lucrurile, că rânduiala pusă de Dumnezeu prin această lege este prea de tot, prea medievală. Nu contează ce spun ei. Legile lui Dumnezeu nu s-au schimbat, tot așa cum nici legile naturii nu s-au schimbat de la facerea lumii. Doar omul s-a schimbat, el se consideră stăpân și, din cauza lui, creația Lui Dumnezeu suferă. Prețul vieții l-a stabilit Dumnezeu și El este cel care cere să fie respectat acest preț. Femeile care și-au omorât copiii și toți cei care le-au trimis pe femei să facă avort sau cei care și-au dat consimțământul, medicii care au asistat avortul au, împreună, vina sângelui vărsat care nu a fost ispășit și care pângărește țara întreagă. Iată de ce am ajuns în prag de catastrofă demografică și suntem amenințați să dispărem ca națiune. Din cauza întunecării minții pentru grijile lumești, omul nu-și poate da seama ce este această crimă. Abia după săvârșirea păcatului, își revine omul la viața cea adevărată și curată. Pentru că diavolul părăsește mintea omului și îl lasă singur, unu la unu, cu rușinea. De fapt, e mai mult decât o rușine, e o durere,  e un mare păcat. Avortul este cu mult mai mult decât o crimă. Crima împotriva unui om matur nu poate fi comparată cu crima împotriva unui copilaș neputincios! Mă întreb: oare unde sunt drepturile omului la viață? Europa este pentru drepturile omului, dar a legalizat avortul! Ce logică poate avea această societate plină de crimă? Crimă legalizată. Numărul întreruperilor de sarcină care au avut loc între 1958 și 2008 în țara noastră este mai mare decât populația actuală a României. Această statistică înfiorătoare demonstrează politicile demografice dezastruoase pe care le-a avut Romania în perioade diferite ale istoriei noastre recente. Ar fi trebui ca astăzi să fim mai mulți, să avem frați și surori mai mici sau mai mari decât noi, dar ei nu mai sunt, au fost avortați și nădăjduiesc că ei sunt în Cer acum, sunt convins că la Dumnezeu toate sunt cu putință. Aceste cuvinte exprimă adevărul și definesc 50 de ani de politică demografică haotică a țării noastre. Cifrele vorbesc de la sine – 22.178.906 avorturi, făcute în intervalul cuprins între 1958 și 2008. Datele aparțin Centrului de Calcul, Statistică Sanitară și Documentare din Ministerul Sănătății. Și mai interesant este faptul că la sfârșitul acestui interval, adică în 2008, populația României, conform datelor oficiale, era de 21.504.442 de locuitori. Deci numărul avorturilor din 50 de ani este mai mare decât populația actuală a țării. După statistici, anul de vârf al avorturilor în România a fost 1990, primul an de după căderea comunismului românesc. Atunci s-au făcut 992.265 de întreruperi de sarcină. Dar recordul este în cu totul altă perioadă, tocmai în plin comunism. Mai precis, în 1965, când s-au făcut 1.115.000 avorturi. Legale. Acela a fost anul cu cele mai multe avorturi din România, din totalul statisticii realizate, între 1958 și 2008. Fuseseră încă două ”vârfuri” mai mici, în 1964 – 1.100.000 de avorturi, și în 1963 – 1.037.000 de avorturi. Decretul 463 a ”produs” 7.521.100 de avorturi, în numai nouă ani, din 1958 până în 1966. Sunt cei mai ”prolifici” nouă ani, din acest punct de vedere, ai României. A urmat o perioadă confuză și, în același timp, tragică pentru femeile din România. Anul 1966 aduce Decretul 770, de care mulți își amintesc ca momentul interzicerii avorturilor. Mai nimerit ar fi să spunem că s-a redus numărul lor. O femeie era obligată să dea naștere copilului, dacă a rămas însărcinată înainte de 40 de ani. Putea să avorteze numai dacă avea deja patru copii sau din motive strict medicale. Numărul avorturilor a crescut semnificativ după 1966. Dacă urmărim statistica oficială din 1967 – 1989, vedem că numărul lor a fost, în fiecare an, de cel puțin 200.000, dar nu mai mare de 430.000 de avorturi. O mare necunoscută este legată de avorturile clandestine. Din datele strânse de Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală rezultă că minimum 15.000 de femei și-au pierdut viața, până în 1989, din această cauză. Cât despre mijloacele contraceptive, acestea au apărut la noi abia în anii ’70, dar se dădeau numai pe rețetă. Au dispărut, însă, după 1980, când ”s-a strâns șurubul” în politica pronatalitate. Nu mai găseai marfa asta decât pe piața neagră, mai ales în localitățile din vestul țării, unde se făcea aprovizionarea din Ungaria și din Serbia. Regimul de atunci mergea pe ideea de a crește populația României. Femeile erau ținute sub strictă  observație prin controale ginecologice periodice la locul de muncă. Cele depistate ca fiind gravide erau imediat luate la ochi de autorități, să nu cumva să avorteze. Datele oficiale raportau, cu mândrie patriotică, la 1 iulie 1989, că țara noastră atinsese cota de 23.151.564 de locuitori. E ciudat totuși un lucru, după cum ne atrage atenția statistica Ministerului Sănătății. Din toată perioada 1967 – 1989, anii 1981 și 1983 s-au remarcat cu cele mai multe avorturi, față de numărul nașterilor. În 1981 au fost 427.081 întreruperi de sarcină. Oficiale. Ne uităm apoi la numărul de născuți vii din același an – 381.191 copilași. Se vede clar ca lumina zilei că în 1981 au fost mai multe avorturi decât nașteri. Aceeași situație a fost consemnată în 1983.  Atunci au fost 421.306 de avorturi și numai 321.498 de născuți vii. E clar că propaganda anti-avort de ”a da țării cât mai mulți copii” nu dădea roadele scontate. Oricum, statistica e cât se poate de clară în perioada 1967 – 1989, deci pe parcursul a 23 de ani, în România s-au făcut 7.398.210 avorturi. O altă etapă în istoria avorturilor a început în 1990, cu decretul din 26 decembrie 1989 al noii puteri revoluționare. A patra hotărâre luată de noul regim, după căderea lui Ceaușescu, s-a referit la liberalizarea avorturilor. Aproape un milion de întreruperi de sarcină au fost înregistrate în clinicile de stat. Numărul lor a început să scadă, pe parcursul timpului, ajungând la mai puțin de 500.000 – în 1996, sub 200.000 – din 2004, pentru ca în 2008 să fie înregistrate 127.907 de cazuri. Cifra totală a întreruperilor de sacină, din perioada 1990 – 2008, așadar în 19 ani, se ridică la 7.295.596. Probabil, scăderea numărului avorturilor se datorează și faptului că foarte mulți români sunt plecați din țară, peste 3 milioane de cetățeni. Și, desigur (nota editorului), a apariției mijloacelor de contracepție.

Concept, selecție de texte, aranjare și scriere
Istrate Iordan
”Aprinde o lumânare pentru toți pruncii din lume AVORTAȚI și pentru sufletul lui George Daniel Istrate, născut pe 29.04.1987 și MORT în accident pe 03.09.2006. Pe tatăl care se căiește, îl găsiți la pagina 113” (această încheiere îi aparține).
http://www.targulcartii.ro/iordan-istrate/lasati-copiii-sa-vina-la-mine-de-ce-ii-ucideti-cartea-ortodoxa-2017-1577399

Despre Avort – Darul iertării

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

iordan-istrate-lasati-copiii-sa-vina-la-mine-cartea-ortodoxa-2017-a-1577399-299x299

Încheiere – Darul iertării

În urmă cu mulți ani, am întâlnit un tânăr. Era trist și îngândurat, l-am întrebat ce s-a întâmplat. A refuzat să-mi răspundă. Diplomat, a schimbat  subiectul. Ne-am salutat și ne-am despărțit. După foarte mulți ani, ne-am întâlnit din nou. Nu mai era acel tânăr chipeș și sportiv. Era un om trecut de jumătatea vieții, un om cu părul alb și cu riduri, se citea suferința pe fața lui. N-am îndrăznit să-l întreb nimic. Știi, atunci, mi-a răspuns el, atunci tânăra mea soție era însărcinată. Nu am realizat ce mare dar mi s-a dat de la Dumnezeu, nu i-am fost alături. Nu am înțeles minunatele căi prin care copiii ne completează și ne împlinesc viața. Astăzi, accept ceea ce am făcut, accept că sunt un ucigaș și că am luat viața propriului meu copil. Mă uit în jurul meu și văd tineri frumoși și minunați și realizez cu durere că și băiețelul meu ar fi fost cam de vârsta lor. Sufăr pentru că m-am transformat în ucigașul propriului meu copil, sufăr pentru ceea ce i-am făcut soției mele. Și toate acestea, din cauza alegerii mele egoiste. Avortul nu este soluția cea mai bună, îi lasă tatălui o rană profundă și emoțională. Acum mă gândesc ce relație am pierdut, cea cu fiul meu, că nu i-am dat șansa să tragă aer în piept, nu i-am dat șansa să primească Sfântul Botez. Și, iată, după mulți ani, am înțeles că mi-am sacrificat copilul pentru propriile mele dorințe lașe și egoiste. Eram tânăr, voiam să-mi termin o școală, să am propria mea locuință, dacă se putea, și mașină, să mă distrez, să nu port o grijă în plus. Acum îmi reproșez că dacă mama mea ar fi gândit la fel ca mine, eu astăzi nu mai eram. În fine, timpul a trecut, avea să se întâmple în familia mea o mare tragedie. Din nou în inima mea s-a înfipt cuțitul, de data asta și mai adânc, tot mai adânc, încât rana asta nu se va mai vindeca niciodată. Am ridicat ochii spre cer, am urlat așa cum urlă lupul la lună plină. Și mă întrebam de ce. Eram într-o stare confuză, deplorabilă, nu înțelegeam ce se întâmplă în jurul meu. Totul se învârtea de parcă lumea se sfârșise, în urechile mele se auzea un zgomot, un zgomot de cuvinte care-mi spunea: ”o viață cere altă viață”. Și așa s-a întâmplat: băiețelul meu, la vârsta de 19 ani, avea să plece din această lume. Din nou am ridicat ochii spre cer, îmi era frică și totuși voiam ca Dumnezeu să-mi răspundă de ce, de ce. Dar, în loc de răspuns, am primit altceva. Am primit darul iertării pe care niciodată nu l-aș fi meritat.Atunci am învățat că Domnul Iisus Hristos mă iubește și pe mine, mă iubește atât de mult, încât a părăsit Raiul să plătească pentru păcatele mele, pentru toate alegerile mele greșite, pentru crima avortului meu. S-a lăsat răstignit pe cruce ca eu să fiu eliberat de păcatele în care trăiam, de durere, de rușine, de necredință, de consecințele crimei făcute de mine prin avort. Astăzi se avortează liber, am auzit oameni spunând că dacă avorturile sunt legalizate, nu poate fi păcat. Dacă nu părăsim de urgență acest păcat, spun marii duhovnici, familiile se vor destrăma, vrăjmașii și străinii vor robi țara (ceea ce se și întâmplă),copiii vor fi din ce în ce mai puțini, divorțurile se vor înmulți cancerul și alte boli vor ucide tot mai multe mame și fete tinere, războaiele vor cuprinde întreg Pământul, cutremurele vor îngrozi lumea, foametea și lipsurile vor predomina, desfrânarea, curvia, necredința și, peste toate acestea, uciderea prin avort va grăbi sfârșitul lumii. Uciderea prin avort lasă urme grave, poate aduce depresii, pierderea respectului de sine, stări emoționale, dereglări sexuale, tulburări digestive și, totuși, toate acestea pot avea o rezolvare și rezolvarea este chiar Domnul Iisus Hristos. El ne-a lăsat cea mai mare comoară, care se numește Biblia. Din cuvintele sale, învățăm că trebuie să ne sacrificăm pentru ceilalți și că este mai bine să dai decât să primești. Avortul este decizia cea mai rea, avortul te învață tocmai opusul. Este greșit să crezi că avortul îi afectează doar pe mamă și pe tată. Avortul afectează toată familia și, implicit, întreaga țară. Ce este mai de preț: raiul sau iadul, viața sau moartea? Deșertăciunea acestei lumi sau copilul pe care ți-l trimite Dumnezeu? Oare nu poruncește Iisus Hristos lăsați copiii să vină la Mine? Dacă ți-ai pierdut curajul, nu te teme, nu apleca urechea la deznădejde, ci aleargă repede la taina spovedaniei, du-te repede la mărturisire, acolo se hotărăște soarta noastră. Dacă ești desfrânat, hoț, tâlhar, dacă și tu suferi pentru că ai ales să-ți ucizi copilul prin avort, te îndemn să faci așa cum am făcut eu. Întoarce-te la Iisus Hristos. El te vede, deschide brațele și așteaptă să-I ceri ajutorul în durerea ta, în suferința ta. Domnul Iisus Hristos așteaptă să-I ceri iertare și îți va pune sufletul la adăpost, te va curăța și te va face din nou  moștenitor al împărăției Sale. Mamelor, taților, doamnelor, fetelor, dacă nu ne este milă de sufletele noastre, dacă nu ne este milă de Iisus și Maica Sa care lăcrimează la fiecare picătură de sânge care curge din fiecare prunc ucis, măcar să ne fie milă de sufletele lor nevinovate, care vor cere dreptate înaintea lui Dumnezeu. Haideți să oprim uciderea pruncilor și să le lăsăm moștenire zestrea noastră genetică, credința cea dreaptă în Dumnezeu și o țară liberă și fără avorturi.Nu există o zestre mai mare decât aceasta. Atunci când cineva se murdărește pe mâini, caută apă curată să se spele. Milioanele de prunci uciși prin avort au udat pământul cu sângele lor, iar acesta trebuie spălat. Haideți să folosim ochii noștri, să-i transformăm în două izvoare de lacrimi pentru tot restul vieții. Să unim lacrimile cu pocăință, în felul acesta sângele pruncilor nevinovați care se scurge în calculatorul lui Dumnezeu va fi curățat, și păcatul avortului, care se numește crimă, va fi șters. Iar numele nostru va fi scris în Cartea Vieții. Iisus Hristos e cu noi, a fost, este și va fi. Așa să ne ajute Dumnezeu. Amin.
 Concept, selecție de texte, aranjare și scriere
Istrate Iordan
”Aprinde o lumânare pentru toți pruncii din lume AVORTAȚI și pentru sufletul lui George Daniel Istrate, născut pe 29.04.1987 și MORT în accident pe 03.09.2006. Pe tatăl care se căiește, îl găsiți la pagina 113” (această încheiere îi aparține).
http://www.targulcartii.ro/iordan-istrate/lasati-copiii-sa-vina-la-mine-de-ce-ii-ucideti-cartea-ortodoxa-2017-1577399

Acatistul Sfinților Mari Mucenici Teodor Stratilat și Teodor Tiron – 8 Februarie

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

14089

Condacul 1

Apărătorii cei nebiruiți ai Evhaitelor, frumusețea mucenicilor și a nevoitorilor însuflețită podoabă, Tiron și Stratilat Teodorii. Veniți cu laude și cu cântări să-i încoronăm, căci lupte și biruința muceniciei au răbdat pentru Hristos, Căruia se roagă neîncetat ca să ne izbăvim din toate nevoile, care strigăm: Bucurați-vă, mucenicii Domnului!

Icosul 1

Îngeri s-au trimis din cer cu coroană neveștejită să încoroneze creștetul tău cel nebiruit, frumusețea mucenicilor Teodore Tiroane slăvite; iar tu ca un viteaz al lui Hristos te-ai arătat apărător nebiruit al credincioșilor din toată lumea, pentru aceasta strigăm ție:
Bucură-te, Tiroane, voievodul mucenicilor;
Bucură-te, lauda și podoaba Evhaitelor;
Bucură-te, apărătorule al credincioșilor;
Bucură-te, surpătorule al păgânătăților;
Bucură-te, a mucenicilor podoabă și bucurie;
Bucură-te, a Bisericii lui Hristos înfrumusețare;
Bucură-te, că reverși minuni cu îndestulare;
Bucură-te, că de bucurie pe toți i-ai umplut;
Bucură-te, că din început Biserica ai apărat;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos, sângele tău ți-ai vărsat;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

tiron

Condacul al 2-lea

Putere de sus ai luat prin chinurile tale cinstite de noi, nevoitorule al Domnului, și prin vărsarea sângelui tău, ai mărturisit cu fapta iubirea Domnului tău, pentru care, Stratilate, ți-ai dat sufletul tău, strigând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Putere vitejească luând de la Împăratul Slavei, ai rușinat mândria lui Lichie, prin luptele tale cele mucenicești și pentru dragostea lui Hristos, cu bucurie te-ai jertfit, pentru care credincioșii strigă ție:
Bucură-te, Stratilate nebiruite;
Bucură-te, crin și floare din Evhaita;
Bucură-te, că ai biruit tabăra vrăjmașilor;
Bucură-te, că prin chinuri ai câștigat cereasca Împărăție;
Bucură-te, și noi strigăm ție;
Bucură-te, că armă ai avut Crucea Domnului;
Bucură-te, că pe tirani cu puterea ei ai surpat;
Bucură-te, că și pe idoli ai batjocorit;
Bucură-te, că pe idolii lui Lichinie la săraci i-ai împărțit;
Bucură-te, că prin aceasta Hristos S-a proslăvit;
Bucură-te, că prin răbdare cununi ai câștigat;
Bucură-te, că spre cele cerești pe toți ne-ai îndemnat;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 3-lea

Luminându-ți ochiul minții, către cer ai privit și, de frumusețea celor nepieritoare dorind, nimic n-ai iubit din cele trecătoare; ci și trupul tău, Tiroane, l-ai dat muncilor celor de multe feluri, pentru care ai primit coroană neveștejită și gherdanul biruinței, pentru care cântăm Domnului: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Lumină de sus strălucind sufletul tău cel mucenicesc, dar de bogăție te-ai dat credincioșilor, Tiroane, că înfierbântându-te cu râvna bunei credințe, ai scăpat pe credincioși de spurcăciunile cele idolești, pentru care cântăm ție:
Bucură-te, ajutorul cel grabnic;
Bucură-te, strălucirea bunei credințe;
Bucură-te, ocrotitorul ortodocșilor;
Bucură-te, înfrânătorul păgânătății;
Bucură-te, că prin colivă pe credincioși ai scăpat;
Bucură-te, lauda și bucuria episcopului Ioan;
Bucură-te, că el cântare vrednică ți-a dat;
Bucură-te, biruitorule al tiranilor împărați;
Bucură-te, că și pe Maximian ai rușinat;
Bucură-te, al Bisericii înfrumusețare;
Bucură-te, că reverși raze strălucitoare;
Bucură-te, că prin jertfă cu Hristos te-ai unit;
Bucură-te, că pentru aceasta El te-a proslăvit;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 4-lea

Puterea credinței înfierbântând sufletul tău, spre mărturisirea lui Hristos, pentru care cu dragoste ți-ai dat trupul muncilor celor înfricoșătoare, Sfinte Stratilat; iar noi văzând răbdarea ta cântăm Domnului: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Putere luând asupra păgânătății, pe idoli ai surpat cu mărturisirea lui Hristos, Căruia sufletul ți-ai dat cu mulțumire și te-ai făcut apărător credincioșilor, mucenice Stratilat, pentru care cu dragoste strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, că prin suferință cununa muceniciei ai luat;
Bucură-te, că într-aceasta ai avut pe Hristos întărire;
Bucură-te, că pe idoli cu puterea Lui, ai surpat;
Bucură-te, strălucirea Iracliei și a Evhaitei;
Bucură-te, că șapte zile nemâncat ai petrecut;
Bucură-te, că și alte chinuri cu răbdare ai suferit;
Bucură-te, că toți care te-au văzut pe Hristos au proslăvit;
Bucură-te, că prin bărbăția ta puterea credinței a înflorit;
Bucură-te, că mulți bolnavi ai vindecat;
Bucură-te, că lui Hristos bună mireasmă te-ai adus;
Bucură-te, că Evhata ție a cântat;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 5-lea

Stea purtătoare de lumină te-ai arătat credincioșilor din toată lumea, lauda mucenicilor, Teodore Stratilat, că ai scăpat pe mulți de înșelăciunea idolească și pe Hristos ai mărturisit și ai luat cunună neveștejită din mâna Domnului tău, strigând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Strălucind prin biruința mărturisirii, sufletul tău nevinovat l-ai adus lui Hristos, Care a primit nevoințele tale cele mucenicești, arătându-te apărător fierbinte credincioșilor din toată lumea, pentru care strigăm ție:
Bucură-te, Stratilate nebiruite;
Bucură-te, mărturisitorule al credinței;
Bucură-te, diamantul răbdării;
Bucură-te, crinul înfrânării;
Bucură-te, balsamul vindecării;
Bucură-te, cedrul curăției;
Bucură-te, ajutătorul săracilor;
Bucură-te, ocrotitorul văduvelor;
Bucură-te, că ești tuturor folositor;
Bucură-te, că din orice nevoi izbăvești;
Bucură-te, că sănătoși ne păzești;
Bucură-te, că și locașul tău îl proslăvești;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 6-lea

Mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu adevărat, ai străpuns cu sulița răbdării tale pe Faraon cel gândit și închinăciunile elinilor le-ai surpat, rușinând în priveliște pe Maximian, pentru care strigăm Domnului: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Mărturisitor fierbinte te-ai arătat, Mucenice Teodor Tiron, că fiind dus înaintea tiranului Maximian, nu te-ai rușinat a mărturisi pe Hristos, ci ai rușinat închinăciunile cele idolești, pentru care strigăm ție:
Bucură-te, că în oastea tironilor ai fost;
Bucură-te, că pe Maximian ai rușinat;
Bucură-te, că pe idolii lui ai surpat;
Bucură-te, că aceasta singur ai mărturisit;
Bucură-te, că prin spânzurare singur ai mărturisit;
Bucură-te, că prin focul cuptorului ai trecut;
Bucură-te, că Mitropolia Amasiei te mărește;
Bucură-te, că Humialon, orașul tău, te proslăvește;
Bucură-te, că acum creștinii serbează al tău nume;
Bucură-te, că-n nevoi și-n izbânzi strigăm ție;
Bucură-te, făcător de minuni alese;
Bucură-te, că prin ele Dumnezeu se proslăvește;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 7-lea

Vrând tu, Mare Mucenic Stratilat, a-ți mântui sufletul, pe care l-ai împodobit cu tot felul de fapte bune, cu rugăciuni și cu milostenii, te-ai gătit spre lupte mucenicești, pe care le-ai primit cu bucurie, cântând Domnului: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Străină minune a fost în toată Evhaita și Iraclia s-a mirat de vitejiile tale, cum toate defăimând și pe împărați mustrând, cu îndrăzneală ai alergat la lupte pentru dragostea Domnului tău, pentru aceasta strigăm ție:
Bucură-te, minunea Evhaitelor;
Bucură-te, înfrumusețarea Iracliei;
Bucură-te, podoaba mucenicilor;
Bucură-te, mustrătorul tiranilor;
Bucură-te, jertfă însuflețită;
Bucură-te, că chinurile cu bucurie le-ai primit;
Bucură-te, că sfaturilor lui Lichinie nu te-ai plecat;
Bucură-te, că sufletul tău Domnului l-ai dat;
Bucură-te, că El cu bucurie l-a primit;
Bucură-te, că cetele mucenicilor primindu-te au dănțuit;
Bucură-te, că și noi bun apărător te-am dobândit;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 8-lea

Toată ceata îngerilor, cu mucenicii și cu stăpânul lor, întru cântări a întâmpinat sufletul tău, Mare Mucenice Teodor Tiron, încoronând creștetul tău cel nebiruit cu gherdanul mucenicilor, și toți au cântat cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Toată făptura s-a alăturat lângă lauda pe care ți-a făcut-o Hristos, Mirele tău, îngerii priveau așteptând venirea ta, mucenicii cântau biruința ta, iar pământul s-a sfințit prin stropirea sângelui tău, iar noi robii tăi aducem laudă muceniciei tale, cântând acestea:
Bucură-te, că ele au încoronat creștetul tău;
Bucură-te, că cerurile au serbat intrarea ta;
Bucură-te, că neveștejită cunună ai primit;
Bucură-te, că pentru credincioși rugăciune ai făcut;
Bucură-te, că Hristos cererile tale le-a plinit;
Bucură-te, că El prin tine S-a proslăvit;
Bucură-te, că Biserica apărător te-a câștigat;
Bucură-te, al locașului tău grabnic apărător;
Bucură-te, că de ispite, de furturi și de judecăți ești risipitor;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 9-lea

Privind la frumusețea cerului, ți-ai luminat privirile minții, cunoscând pe Ziditorul cerului și al pământului, Făcător al totului, cu bucurie L-ai lăudat, Mucenice Teodor Stratilat, și cântare ai cântat Domnului: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei mult vorbitori au amuțit ca niște pești fără de glas, cum tu, un tânăr ostaș, ai defăimat frumusețile lumii, mergând cu bucurie spre chinuri, unde ai arătat lupte biruitoare, de care mirându-se, cântăm ție acestea:
Bucură-te, ritor între mucenici;
Bucură-te, trâmbiță propovăduitoare;
Bucură-te, luptător nebiruit;
Bucură-te, răbdătorule de patimi;
Bucură-te, gherdane al răbdării;
Bucură-te, căci cu bărbăție ai mărturisit;
Bucură-te, că credința nevinovată ai păzit;
Bucură-te, că la aceasta și pe noi ne-ai sfătuit;
Bucură-te, căci cu îngerii te-ai unit;
Bucură-te, căci cu ucenicii locuiești;
Bucură-te, că prin chinurile tale pe toți îi veselești;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 10-lea

Vrând să-ți mântuiești sufletul și să câștigi viața nemuritoare, te-ai păzit nevinovat de tot păcatul și cu virtutea sufletului ai dorit pe Dumnezeu, Care este marginea doririlor, pentru Care și ultima picătură de sânge cu mulțumire ți-ai dat cântându-I: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Vrând noi, nevrednicii, a-ți lăuda mucenicia și nevoințele tale, Sfinte Mare Mucenic Teodor Tiron, prin rugăciunile tale cerem ajutorul cel dumnezeiesc, cântându-ți cu dragoste acestea:
Bucură-te, că sufletul tău curat tot pământul a sfințit;
Bucură-te, că întru suirea ta spre cer, toți diavolii s-au îngrozit;
Bucură-te, că și văduva ajutorul tău a primit;
Bucură-te, apărătorule de cetate;
Bucură-te, ajutătorule al sufletelor curate;
Bucură-te, al păcătoșilor lesne iertătorule;
Bucură-te, al tuturor împlinitor de cereri;
Bucură-te, al ierarhilor bun sfătuitorule;
Bucură-te, al preoților cucernici de mari daruri dătătorule;
Bucură-te, al monahilor bun ajutătorule;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 11-lea

Împăratul împăraților și Domnul domnilor, întru ospățul cel duhovnicesc, a adăpat sufletul tău din pomul vieții, unde ai auzit glasul puterilor cerești și dansurile mucenicilor, și de bucuria aceea îmbălsămat fiind, ai cântat împreună cu ei Domnului: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Împăratul Maximian cu toți muncitorii lui n-a putut birui sufletul cel de diamant, Mucenice Teodor Stratilat, nici nu te-a putut despărți de doritul tău Hristos, Căruia te închinai cu dragoste. Pentru care cântăm ție:
Bucură-te, binecinstitorule al Sfintei Cruci;
Bucură-te, purtătorule al patimilor lui Hristos;
Bucură-te, râvnitorule al Împărăției cerurilor;
Bucură-te, bine primitule în locașurile ei;
Bucură-te, diamantul și steaua credinței;
Bucură-te, fulgerul rugăciunilor sfinte;
Bucură-te, primitorule al rugăciunilor noastre;
Bucură-te, veșmântul darurilor care ne acoperi slăbiciunile noastre;
Bucură-te, împlinitorul cererilor noastre;
Bucură-te, al locașului tău înfrumusețare;
Bucură-te, al robilor casei tale cucernică și sfântă mângâiere;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 12-lea

Haruri mucenicești împarți tuturor credincioșilor, Sfinte Mare Mucenic Teodor Tiron, preoților ești podoabă și lumină, celor ce cu dragoste serbează prăznuirea ta și te cheamă cu credință, le împlinești cererile; mie, celui nevrednic și mai mult decât toți păcătoșii, dăruiește-mi să cânt cu bucurie Domnului: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Vrând, Sfinte Mare Mucenic Teodor, a părăsi latura pământului, ai ajuns la desăvârșita dorire, unde privești frumusețea Împăratului ceresc, te-ai arătat biruitor încoronat prin sângele tău și n-ai încetat a ajuta cu rugăciunile și minunile tale, pentru aceasta primește prinos de mulțumire acestea:
Bucură-te, steaua harului ceresc;
Bucură-te, podoaba cinului preoțesc;
Bucură-te, a mucenicilor podoabă și lumină;
Bucură-te, lauda celor ce-ți cânta ție;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu mucenicii;
Bucură-te, că și rugăciunile noastre le primești;
Bucură-te, dătătorule de sfaturi dumnezeiești;
Bucură-te, mărgăritar cu care luminezi sufletele;
Bucură-te, diamant care tai neputințele;
Bucură-te, al sufletului meu mântuire;
Bucură-te, al locașului tău apărătorule;
Bucură-te, al ostenelilor noastre binecuvântătorule;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 13-lea

De trei ori fericiților, podoaba Ortodoxiei și lauda Evhaitelor, mucenicii Domnului Teodor Tiron slăvite și Stratilat nebiruite, rugați-vă Domnului pentru mântuirea noastră, ca izbăvindu-ne din nevoi, să cântăm Domnului: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul I: Îngeri s-au trimis din cer cu coroană neveștejită…, Condacul 1: Apărătorii cei nebiruiți ai Evhaitelor…, și se face otpustul.

Icosul 1

Îngeri s-au trimis din cer cu coroană neveștejită să încoroneze creștetul tău cel nebiruit, frumusețea mucenicilor Teodore Tiroane slăvite; iar tu ca un viteaz al lui Hristos te-ai arătat apărător nebiruit al credincioșilor din toată lumea, pentru aceasta strigăm ție:
Bucură-te, Tiroane, voievodul mucenicilor;
Bucură-te, lauda și podoaba Evhaitelor;
Bucură-te, apărătorule al credincioșilor;
Bucură-te, surpătorule al păgânătăților;
Bucură-te, a mucenicilor podoabă și bucurie;
Bucură-te, a Bisericii lui Hristos înfrumusețare;
Bucură-te, că reverși minuni cu îndestulare;
Bucură-te, că de bucurie pe toți i-ai umplut;
Bucură-te, că din început Biserica ai apărat;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos, sângele tău ți-ai vărsat;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul 1

Apărătorii cei nebiruiți ai Evhaitelor, frumusețea mucenicilor și a nevoitorilor însuflețită podoabă, Tiron și Stratilat Teodorii. Veniți cu laude și cu cântări să-i încoronăm, căci lupte și biruința muceniciei au răbdat pentru Hristos, Căruia se roagă neîncetat ca să ne izbăvim din toate nevoile, care strigăm: Bucurați-vă, mucenicii Domnului!

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul – Plânsul de Duminică seara

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

Sf-Efrem-Sirul

Rugăciuni pe care le rostesc cei ce vor să-și schimbe voia lor cea plecată către patimi și dezmierdări

Ca înaintea înfricoșatului Tău Divan, Doamne, stând eu, osânditul, și mustrarea lucrurilor mele și hotărârea Ta cea dreaptă dată mie văzând, care mă leapădă pe mine, ticălosul, de la Sfântă fața Ta, în muncile cele nesuferite; și ca și cum atunci ai vrea să-mi grăiești mie, eu acum strig cu cutremur și cu lacrimi: Drept ești, prea-drepte Judecătorule, și dreaptă este judecata Ta; că dintr-însa nu m-am nedreptățit.

Bunilor, Preasfinților îngeri, picați asupra mea lacrimi, că eu pe sine-mi nu m-am miluit, mila lui Dumnezeu trecând-o cu vederea. Deci cu adevărat după dreptate mă pedepsesc. Când Domnul a pus mila Sa înaintea mea, eu, necugetând, nicidecum nu luam în seamă aceasta, și cu dreptate acum se întoarce de la mine.

Atunci dar vor grăi cu urgie îngerii: Acum nu este vreme de pocăință, ci de răsplătire. Mângâierea acum a slăbit, pocăința și lacrimile sunt nelucrătoare, iar muncile se înmulțesc. Suspinurile cele neîncetate nu sunt auzite, ci acum tânguirea este nesfârșită.

Acum du-te și ia-ți răsplătirea cea amară și cumplită a lucrurilor tale, arzându-te ca o materie necurată, aprinzând gheena cea nestinsă a fiarei celei neadormite, a viermelui celui amar. Ca un fiu al întunericului desfătează-te. Ca unul ce ai iubit întunericul cel veșnic, îndulcește-te de fețele cele negre, pentru că ai urât lumina cea de-a pururea vecuitoare. Acolo va fi plânsul cel neîncetat și scrâșnirea dinților cea prea-dureroasă.

Vai mie, vai mie, suflete al meu, ticăloase, gol fiind cu totul de faptele cele bune. Cum vei vedea pe Judecătorul cel nemitarnic, arhanghelii stând și slujindu-i, pământenii goi înainte stând, toți tremurând de înfricoșatul Scaun al Făcătorului tuturor; că judecată fără de milă este acolo celor ce nu au lucrat aici milă.

Vai mie atunci, suflete prea-necăjite! Dar nu va fi glas și auzire. Căci toate se vor preschimba în altele, și chipul lor trist, și faptele. Fiindcă al optulea veac îl vom începe. Veșnic se vor veseli drepții, veșnic se vor munci ceilalți. Pentru că pe Dumnezeul tuturor nu L-am veselit. Dar nici acelea nu sunt precum par a fi. Și de lipsă este ca de aici să strigăm către Dumnezeu și oamenilor să le vestim: Chezașii Tăi sunt Cuvioșii.

Vestesc Ție, Doamne, toate, și iartă pe netrebnicul robul Tău. Să nu treci cu vederea ticăloasa mea rugăciune; mâinile mele întinate le întind, să nu mă lepezi pe mine, cel încărcat cu patimi; ci caută spre mine cu iubire de oameni și cu blândă milosârdia Ta.

Pe sine-mi cu dezmierdările de tot m-am spurcat și frumusețea sufletului am necinstit-o. Cugetelor celor trupești am robit și stăpânirea mea cea mai dinainte am pierdut-o. Pe vrăjmașul l-am ascultat sfâtuindu-mă și pe idolii patimilor în suflet i-am închipuit. Poftele pântecelui le-am desăvârșit și strălucirea minții am înnegrit-o.

În cinste de fiime adevărată fiind, dobitoacelor celor fără de minte m-am asemănat, și frică strașnică și cutremur mă ține pe mine, mai înainte văzând tăierea morții venind nearătat asupra tuturor și pe sine-mi fiind neîndreptat.

Dintru adâncuri strig către Tine, Doamne, și cad înaintea Ta cu lacrimi: Fii milostiv și iubitor de oameni mie, celui ce spre Tine am nădejdile mele; fă-mă ca să scap de urgia osândirii ce va să fie acolo; binevoiește ca sufletul meu cel împietrit mult născător de fapte bune să se arate înaintea Ta; gândurile mele cele neroditoare scutură-le în focul Sfântului Tău Duh; să nu mă tai pe mine ca pe pomul cel neroditor și în focul cel nestins să mă trimiți; să nu mă arăți materie și paie ale văpăii iadului, ci ca pe niște grâu, Dumnezeul meu, bagă-mă în hambarul Tău.

Genunchiul inimii mele îmi plec eu, ticălosul, neîndrâznind a căuta la Ceruri; primește rugăciunea gurii celei spurcate, Cel ce ești fără de păcat, unule Ziditorule. Împărat fiind al tuturor și atotputernic, pe împotrivnicul și tiranul Veliar surpându-l, din toate felurile fărădelegilor mele izbăvește-mă.

Prăznuiesc îngerii și muritorii văzând întoarcerea mea. Am trecut cu vederea poruncile Tale cele de viață purtătoare; m-am amăgit cu fapte urâte; să nu Te îngrețoșezi de mine, prea-bunule Stăpâne, izbăvește-mă de robia celui rău și viclean.

Cu frică a inimii Te rog pe Tine, Cel ce cu voia m-ai zidit pe mine de Dumnezeu lucrat și Care cu multe m-ai îmbogățit pe mine în dar; și Care m-ai iubit foarte, încât pentru mine Te-ai întrupat și moarte ai suferit.

Acum nepomenitor m-am arătat eu, ticălosul, de atâta dragoste a Ta, Izbăvitorule, cu totul rob făcându-mă dezmierdărilor și trupul și sufletul pângărindu-le. Totdeauna strig: Am păcătuit, și de a lucra cele cumplite nu încetez. Acum osândit stau, bunule, ci dă-mi mie lăsare răutăților, ca un Dumnezeu milostiv și îndurat.

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Maica lui Dumnezeu, ușă cerească și chivot, mântuire întemeiată te-am câștigat pe tine. Mântuiește, mântuiește-mă, Stăpână, în dar.

Legiuni de îngeri în Ceruri de multe ori suspină pentru mine, ca nu cumva să răpească fără de veste sufletul meu și să merg în curgerile focului.

Legiuitori Apostoli înfricoșați, șezând pe scaune împreună cu Judecătorul, îngeri cu paloșe prea-într-armați și înfiorători vor despărți inimile păcătoșilor. Atunci se va tângui toată suflarea, că nu vor avea margini, vai, muncile cele cumplite.

Apucă mai înainte pe toate acestea, suflete, urmând tânguirea desfrânatei. Izbăvește-mă atunci, Mântuitorule, de înfricoșata groază a muncilor celor înfiorătoare. Pe Tine te laudă neîncetat Heruvimii și Serafimii cei ce în patru chipuri se poartă. Cetele cele cerești slujindu-Ți, Te laudă pe Tine, Treime întru o unime.

Lumină nenăscută ești, Părinte, și împreună fără de început ai pe Fiul Tău, de-a pururea împreună vecuitor ai pe Duhul Tău, Care dăruiește tuturor suflare de viață, ca un milostiv, și milosârd, și bun.

Cu rugăciunile Mucenicilor, ale Proorocilor, ale Apostolilor, ale Cuvioșilor și ale Ierarhilor, primește și glasurile noastre. Părinte mai presus de Ceruri, Doamne, slavă Ție, Căruia Ți se cuvine slava și stăpânirea, împreună cu Preasfântul, bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul – Plânsul de Sâmbătă seara

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

Sf-Cuv-Efrem-Sirul-3-721x1024

Rugăciuni pe care le rostesc cei ce vor să-și schimbe voia lor cea plecată către patimi și dezmierdări

Acum, încă și astăzi, cu fața rușinată și în pământ plecată, îndrăznesc să grăiesc către Stăpânul îngerilor și Ziditorul tuturor; iar eu sunt pământ și cenușă; ocară oamenilor și defăimare norodului; vierme, cu adevărat, și nu om, mustrat și prihănit fiind, cu totul prea dureros și de mâhniciune plin.

Cum voi căuta către bunătatea Ta, Stăpâne? Cu ce fel de inimă, cu ce fel de conștiință? Ce fel de limbă necredincioasă și întinată voi îndrăzni să mișc? Și cum voi face începutul mărturisirii mele?

Peste măsura eu, ticălosul, am întărâtat numele Tău și mai presus decât curvarul am viețuit curvește. Că pe cel ce este întru mine după chipul Tău l-am întinat, netrebnicindu-l, și glasul poruncilor Tale nu l-am păzit.

A căror păcate ale mele lăsare voi cere mai întâi eu, păcătosul? A celor întru cunoștință, cu neasemănare neiertate, ori a celor întru călcările de sfintele Tale porunci, ori a celor întru împreună învoirile cu gândurile cele rele și viclene?

Știu, Doamne, că, pentru multele întinări ale sufletului meu și pentru necurăția mea, nu sunt vrednic de înfricoșata Ta chemare. Nu pot sta întru rugăciune înaintea Ta; nu pot să caut și să privesc la înălțimea Cerului, căci cu poftele cele necuvioase ușa deschizând-o și dobitocești și fără de rânduială porniri uneltind, pe ticălosul meu suflet cu patimile l-am întinat.

Miluiește-mă Doamne, că sufletul meu s-a înecat în marea dezmierdărilor celor amare; și cu urâta socoteală haina sufletului meu am mânjit-o; și toată mintea mea s-a frământat de gândurile dracilor; și prin toate lucrurile și gândurile mele am amărât și de-a pururea amărăsc bunătatea Ta, iar pe vrăjmașul meu care se luptă cu mine de-a pururea îl trag către mine și îl slujesc.

Conștiința îmi mustră gândirea mea. Îmi rușinez fața mea. Însumi de sine-mi osândit sunt mai înainte de judecata cea gătita mie. Înverșunarea ce este întru mine mă biruiește, că de-a pururea în noroiul lăcomiei pântecelui mă tăvălesc; scrisă pe stâlp este reaua mea petrecere, că de-a pururea dezmierdările mă înnegurează; spre osânda îmi este goliciunea mea, că de-a pururea reaua putoare a patimilor mă mânjește, de-a pururea cu gândurile spurcate mă întinez.

Din pruncie m-am făcut vas al păcatului celui de stricăciune făcător, și acum, în fiecare zi auzind de judecată și de răsplătire, nu voiesc să stau împotriva poftelor trupului care se oștesc împotriva sufletului meu, ci totdeauna eu, ticălosul, întru cunoștință păcătuiesc, totdeauna mă amăgesc, totdeauna mă robesc, totdeauna mă biruiesc. Pentru aceasta sărac și urât, Doamne, și pustiu de darul Tău mă fac.

Vai mie, Doamne, că îndelungă răbdarea Ta rău am cheltuit-o! Vai mie, că întru mulți ani am scârbit pe Duhul Tău cel Sfânt! Vai mie, că vremea vieții mele a trecut întru toată deșertăciunea!

Ci, Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, să nu dai la arătare păcatele și rușinoasele mele lucrări cele urâte în priveliștea a toată lumea, înaintea tuturor îngerilor și a oamenilor, spre rușinea mea și spre osânda veșnică; că pricinuitor sunt a toată rușinea și osânda.

Cum voi plânge orbirea sufletului meu! Cum voi plânge atâta necunoștință a mea! Cum voi plânge voirea mea cea așa de pătimașa și nepocăită! Astăzi nevoitorii se odihnesc cu mângâierea Sfântului Duh, iar eu mă tulbur, socotind sărăcia mea cea din lenevire.

Astăzi se veselesc cei cărora li se descoperă de către Dânsul cele tainice, iar eu mă rușinez că de toată fapta cea bună străin am crescut. Astăzi se bucură cei ce văd de la Dânsul vistieriile răsplăților lor, iar eu plâng cu amar ca m-am alăturat cu dobitoacele cele fără de minte și m-am asemănat lor. Gol m-am făcut eu, ticălosul, cu a mea trândăvie, fiindcă străin sunt de cei ce întru rugăciune și întru priveghere s-au nevoit.

Caută spre mine, Stăpâne, cu milă, dintru înălțimea Ta cea sfântă. Vezi neîndreptarea sufletului meu celui netrebnic și, cu judecățile care știi miluindu-mă, îndreptează-mă. Ca înaintea sfântului Scaun al slavei Tale stând, ca atingându-mă de prea-curatele Tale picioare, așa mă rog și mă cuceresc cu inima zdrobita:

Miluiește-mă, Milostive, pe mine, făptura Ta; întoarce-mă pe mine în dar cu darul Tău. Știu că toate le poți și cu neputință Ție nimic nu-Ți este. Să nu aștepți voirea mea cea stricată, că nu am osârdie spre a mă îndrepta pe sine-mi.

Plângeți pentru mine, toată firea cea văzută și cea nevăzută, cel ce întru păcate și în patimi de tot am îmbătrânit. Plângeți pentru mine, cel ce sunt întreg-înțelept pentru cei ce mă văd, iar în lăuntru de-a pururea curvesc.

O, suflete muncit, s-a apropiat dezlegarea ta cea din trup! Pentru ce te veselești întru privirile cele străine de tine, de care o să te lași și de care o să te lipsești? Gândește-te la cele pe care le-ai lucrat, cum și ce sunt: cu cine ți-ai petrecut zilele lucrării și ale plugăriei.

Pe cine ai veselit cu lupta ta, ca să-ți vină în întâmpinare în ceasul ieșirii tale; pe cine ai veselit întru alergarea ta, ca să fii odihnit în livada sa; și pentru cine ai muncit în dar, sau întru privegheri te-ai ticăloșit, ca să-ți iasă înainte cu bucurie; pe cine ți-ai făcut prieten în veacul ce va să fie, ca să te primească voios; în ce fel de țarina te-ai tocmit și ce plată va să-ți dea ție; cu ce nevoințe ai veselit pe Domnul, pe Născătoarea de Dumnezeu, pe Sfinți, pe vecinii tăi.

Trezvește-te, suflete ticăloase, ca să nu te afli în ceasul despărțirii în scârbe și în suspinuri; ca să nu plângi fără de folos în vecii vecilor. Vor veni atunci acestea toate în mintea ta și vei zice întru sine-ți, plângând și jeluindu-te cumplit: Eu pe acestea în fiecare ceas, pe toate mi le-am amintit, însă nu m-am îngrijit de a mea mântuire.

Vezi, Stăpâne Hristoase, Mântuitorule, izvoarele lacrimilor mele și zdrobirile și suspinurile nevrednicului meu suflet; și să vină peste mine mila Ta, mai înainte de a veni Judecata cea înfricoșată să mă ia nepregătit și rușinat.

Trimite-mi putere mai presus de puterea mea, ca să mă întoarcă pe mine și să viez întru cuvioșie și dreptate, după sfântă voia Ta. Sfințește-mi inima mea, care s-a făcut peșteră și lăcaș al dracilor.

Sfințească-se peste mine înfricoșatul și prea-sfântul Tău nume. Nu am fost eu odată pe pământ. Și Ți s-a părut Ție, întru multe îndurările Tale, a mă plăsmui întru pântecele maicii mele; și m-am născut, cu mila Ta, învrednicindu-mă a mă face vas darului Tău; și mi-ai dăruit mie luminarea duhovniceștii cunoștințe. Iar eu, leneșul și păcătosul, am lepădat și lepăd dăruirile darului Tău.

Deci de ce fel de iertare sunt vrednic eu, ticălosul, cerând îndurare, Doamne, căci nu am mărturisire curată? Că de multe ori m-am făgăduit Ție să mă pocăiesc, și mincinos al făgăduinței m-am făcut.

De multe ori m-ai miluit, și eu iarăși m-am lepădat. De multe ori m-ai ținut, și eu iarăși m-am întors. De multe ori m-ai înviat, și eu iarăși am căzut. Pentru aceasta hotărârea eu o aduc asupra mea și mărturisesc că sunt vrednic de toată munca și pedeapsa.

De câte ori ai plinit darul Tău cel mângâietor, iubitorule de oameni, prisosind cu bucurie, iar eu pururea Te întărât pe Tine! De câte ori ai desăvârșit asupra mea darul Tău, și ai săturat foamea mea, și setea mea ai răcorit-o! De câte ori ai luminat gândirea mea cea întunecată și ai adunat din înșelare gândurile mele! De câte ori ai îmbogățit sărăcia mea și ai gonit putrejunea mea, iar eu, ticălosul, totdeauna lepăd bogăția Ta.

Cu totul mă spăimântez și mă cutremur, acestea gândindu-le. Cu totul întru adâncul îndoielii mă cufund, nimic vrednic către darea de răspuns nu am eu, ticălosul. De câte ori mi s-a făcut mie darul Tău, Stăpâne, cale a vieții, și luminare, și bucurie nepovestită! De câte ori s-a făcut întru inima robului Tău înțelepciune, și frumusețe, și putere, negrăită înălțime și laudă, și bucate mai dulci decât mierea în gura robului Tău!

Cum voi povesti darurile cele ce mi s-au dat mie de la darul Tău, Doamne, pe care eu, ticălosul, le-am lepădat și le lepăd pentru lenevirea mea? De nenumărate pedepse fiind vrednic, de nenumărate daruri m-ai umplut pe mine, păcătosul; iar eu, ticălosul, cu cele împotrivnice îți răsplătesc.

Ci Tu, Doamne – ca Cel ce firesc ai noianul îndelungii răbdări și adâncul milosârdiei – să nu mă părăsești, ca să nu fiu tăiat ca smochinul cel neroditor; să nu Te grăbești a ma secera pe mine crud și fără de vreme din viață; să nu mă iei pe mine ne-gata fiind; să nu mă ridici pe mine mai înainte, până nu îmi voi aprinde candela; să nu mă iei pe mine neavând îmbrăcăminte de nuntă; ci, ca un bun și iubitor de oameni, miluiește-mă, și-mi dăruiește mie ani spre pocăință.

Să nu pui sufletul meu gol jalnică mustrare înaintea înfricoșatului si nemitarnicului Tău Divan; ci, ca un iubitor de oameni, milostivește-Te spre mine, Doamne, cel sărac cu sufletul, cel jalnic, cel gol, cel neputincios, cel leneș, cel spurcat, cel curvar, cel trândav, cel împietrit, cel afundat, cel rușinat, cel păcătos, cel neîndrăzneț, cel fără-de-răspuns, cel osândit, cel nevrednic, cel vrednic de toată pedeapsa și munca.

Dacă dreptul abia se mântuiește, apoi eu, cel păgân și păcătos, cum mă voi arăta? Dacă strâmtă și necăjită este calea care duce la viață, apoi cum eu, netrebnicul, care mă împătimesc de dezmierdări și desfrânez, mă voi învrednici mântuirii?

Dacă prin multe necazuri se moștenește de cei vrednici împărăția Cerurilor, atunci cum eu, cel fără de minte, voi dobândi moștenirea și odihna cea veșnică?

Vai mie, suflete netrebnice! Scurtă este viața, repede trece vremea, către moarte trimițând. Ce răspuns vei da, întru cunoștință păcătuind? Cum vom răbda mustrarea? Ce fel de cutremur ne va lua, când vom auzi acea amară și plină de plâns tăgăduire: «Nu vă știu pe voi.»?

Pe voi toți vă rog, Sfinți ai lui Dumnezeu, soliți pentru mine, păcătosul și prea-micul. Vărsați, rogu-vă, cererea voastră pentru mine către înduratul Dumnezeu, ca să întoarcă sufletul meu din iadul în care s-a pironit de patimile cele de necinste, ca să strălucească sfântul Său dar întru dânsul și să-mi lumineze gândirea cea întunecată; ca să mă fac prea-osârduitor și vrednic de pocăință, cu puterea sfintelor voastre rugi.

Ci Tu, Doamne, Mântuitorul meu, Fiule al adevăratului Dumnezeu, Tu, precum știi, precum voiești, pentru singură bunătatea Ta, în dar mă întoarce de la răutatea ce este întru mine și de la pierzare, și pune întru mine fapta bună cea frumoasă, deznădejdea sufletului meu izgonind-o.

La mila Ta năzuiesc eu, rănitul. Primește suspinurile mele ca pe lacrimile desfrânatei. Să nu mă urăști pe mine pentru întinăciunile cele multe ale păcatelor mele. Știi, Stăpâne, lesne-alunecarea firii omenești. Adu-ți aminte că din tinerețe se pleacă gândirea omului cu sârguință spre cele rele și viclene. Adu-ți aminte că Tu singur ești curat, și fără prihană, și nespurcat.

Miluiește-mă pe mine, Cel ce ești din fire bun, și milostiv și milosârd. Biruiește împietrirea mea și fă însuți, precum știi, îndreptarea; că mă tiranisesc de obiceiul meu cel rău și viclean; că neputincios sunt cu trupul, și cu sufletul, și cu cunoștința; că s-a stins vremea mea; că s-au stins întru deșertăciuni zilele mele.

Mi se apropie sfârșitul căii și însumi sunt nerâvnitor spre îndreptarea de sine-mi. Și deschide-mi mie, Stăpâne, ușa milei Tale și să nu mi-o încui pe dânsa, ca să bat cu nevrednicie.

Întinde-mi mie mână de ajutor întru noianul patimilor și al dezmierdărilor care mă înviforează. Dă-mi mie vreme de pocăință și chip de mântuire. Căci dacă nu vei face Tu, Doamne, câte eu voiesc, neputincioase și lesne de stricat sunt acelea; câte eu apuc nefolositoare și nedesăvârșite se fac.

Iată, Doamne, vezi împotrivirea vrăjmașilor și nepuținta firii noastre. Până când îți întorci fața Ta de la mine? Până când se va înălța vrăjmașul meu asupra mea? Întoarce, Doamne, izbăvește sufletul meu din lucrarea lui cea rea; căci peste tot mă rănesc și el stă râzând de mine.

Mântuiește-mă pentru mila Ta și nu pentru lucrurile mele; căci rele și viclene sunt. Adu-Ți aminte, Doamne, că milele Tale din veac sunt, peste cei păcătoși întinzându-se. Căci, dacă vei privi la fărădelegi, ca și cum nu aș fi voi pieri.

Să nu biruiască trândăvia și nebunia mea iubirea Ta de oameni cea nemărginită. Să nu mă rânduiești de-a stânga cu caprele pe mine, cel iute la păcat, cel ticălos, cel nevrednic de milă. Să nu mă judeci pe mine, Stăpâne, ca pe un rob netrebnic și rău, și viclean, nici să mă pierzi pe mine cu cei ce-Ți zic Ție «Doamne, Doamne» și nu fac voia Ta.

Primește, Stăpâne, și auzi spurcata și nevrednica mea cerere, Cel ce mântuiești pe toți cei ce nădăjduiesc întru Tine, Cel ce nu Te întorci dinspre cererea păcătoșilor, Cel ce dai mâna celui ce zace jos.

Povățuiește-mă pe mine la frica Ta. Dă-mi mie lacrimi de umilință, pocăință spre mântuire aducând, căci către Tine am ridicat ochii cei gânditori ai sufletului meu; căci către Tine, Doamne, m-am îndreptat din pântecele maicii mele; și să nu mă lepezi pe mine de la fața Ta, că multe sunt îndurările Tale peste cei ce cheamă numele Tău întru adevăr; că bine ești cuvântat în vecii vecilor. Amin!

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul – Plânsul de Vineri seara

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

Sf-Cuv-Efrem-Sirul-detaliu-768x1024

Rugăciuni pe care le rostesc cei ce vor să-și schimbe voia lor cea plecată către patimi și dezmierdări

Suflet necăjit se apropie la Tine, Sfinte Stăpâne, și cu lacrimi vorbește Ție pentru vrăjmașul cel pierzător, și cu smerenie cade, rugându-se Ție pentru împotrivnicul ce îl necăjește pe el.

Deci, de vreme ce cu îndrăznire vine la Tine, auzi-l pe dânsul degrabă și, alergând la Tine cu dorire, cercetează-l pe el cu sârguință. Dacă-l vei trece cu vederea pe dânsul, necăjit fiind, va pieri; dacă vei zăbovi a-l auzi pe el, înconjurat fiind, se va pierde.

Iar dacă pentru îndurările Tale îl vei cerceta pe dânsul, se va afla; dacă îl vei căuta pe dânsul, se va mântui; dacă îl vei auzi pe el, se va împuternici. Să nu îl treci cu vederea pe dânsul, ca să nu îl apuce vrăjmașul, căruia i-ai dat carte de despărțire și pe care l-ai alungat.

Să nu pomenești întărâtările mele cele prea-rele cu care am întărâtat darul Tău, o, Stăpâne milostive, și să nu îmi faci după lucrurile mele, ci mai vârtos dăruiește-mi mie, păcătosului, puțină vreme, ca să aflu răgaz de pocăință adevărată, iubitorule de oameni, bunule.

A suferit darul Tău multă mulțime de păcate și nelegiuiri ale tinereților mele și acum ar suferi și lepădarea, întărâtarea și obrăznicia. Eu însumi știu, Doamne, că Te-ai jurat asupră-Ți că nu voiești moartea păcătosului, ci mai vârtos să se întoarcă și să-l viezi pe dânsul, să se mântuiască de păcatele lui cu îndurările Tale.

Darul Tău, Stăpâne, iubitorule de suflete, totdeauna biruiește cu ale sale milostiviri și îndurări, ca să miluiască și să mântuiască pe cei ce Te doresc pe Tine. El îmi cercetează inima mereu și, de va afla odihnă, intrând va locui întru dânsa; iar de nu o va afla pe dânsa curată, se depărtează îndată.

Și iarăși îndurările Tale îl silesc pe el a veni și a mă cerceta pe mine, nevrednicul; iar eu, ticălosul, sunt de bună voie întors, iar nu după fire. Mă aflu pururea înalt-cugetător, molatic și viclean.

Nu-mi păzesc mintea, din trândăvie, și vrăjmașul îmi pune în minte gânduri de viclenie, necurată desfrânare, frumusețe femeiască îmi îndulcește mintea și-mi întinează sufletul meu, și de multe ori întru fărădelegile mele de mai înainte mă aflu, zăcând ca într-o mlaștină în gândurile cele spurcate.

Și venind darul Tău, întru inima mea află rea putoare, pentru gândurile cele spurcate, și îndată se depărtează, neaflând intrare să intre și să se sălășluiască întru mine precum voiește. Spală inima mea cu dulceață luminoasă, ca să-mi vin întru simțire, că m-a cercetat pe mine și nu a aflat intrare, ca așa să caute a o îndulci pe dânsa.

Și știu că, de către însăși milosârdia silindu-se să mă miluiască, nu se va depărta de la mine cu totul. Milele și îndurările Tale se propovăduiesc pretutindeni prin Evanghelii, și prin Apostoli, și prin toate scripturile Sfinților Părinți și Dascăli.

Eu – știind pilda curvarului, primirea lui Manase, a tâlharului, a lui Zaheu, a vameșului, a desfrânatei, a Cananeencei, a aceleia ce îi curgea sânge, a slăbănogului, a orbului, a fiicei lui Iair, a tuturor celor mai înainte scriși – venind către Tine, mă rog să-mi deschizi milostivirile Tale și să mă primești și pe mine.

O, bunătate și iubire de oameni a lui Dumnezeu! Cum dorește și silește pe toți oamenii să se mântuiască! Cruță, Doamne, pe netrebnicul robul Tău. Cruță, milosârde Hristoase, Mântuitorule, zidirea Ta. Că de nu Tu, Doamne, mă vei înțelepți pe mine, ticălosul, și de nu-mi vei da mie luminare inimii, nu pot, din multa mea răutate, să-mi văd lenevirea mea și moliciunea.

Ci, de vreme ce mă țin și mă biruiesc de amarul vrăjmaș care mă necăjește pe mine, de-a pururea voi striga cu lacrimi noaptea și ziua către bunătatea Ta, ca să mă izbăvești pe mine din cursele lui, caci în fiecare ceas își înnoiește asupra mea măiestriile sale; în fiecare ceas, cu gânduri curvești și cu pofte de dezmierdări îmi necăjește sufletul meu.

Puterea Ta, Hristoase, care a certat valurile mării, să-l certe și pe dânsul, ca să se surpe de la mine, netrebnicul robul Tău; căci se sârguiește a-mi alunga gândirea de la îndulcirea și bună cugetare a poruncilor Tale.

Trimite-mi, Stăpâne, darul Tău degrabă, ca să alunge de la robul Tău pe balaurul cel mare, împreună cu toate gândurile lui cele rușinoase, și rele, și viclene; fiindcă străpunsăturile săgeților lui s-au făcut putrede putrejuni întru inima mea. Și eu în tot chipul le ascund pe ele întru a mea nebunie.

Doctorul cel bun strigă către mine; plăți nu caută, sângiuiri nu varsă. Pregetarea mea nu-mi îngăduie să mă duc către Dânsul. Vine El să mă tămăduiască pe mine și mă află mâncându-mi rănile mele. Când le-am mâncat, atunci mă căiesc, însă căința mea nu este adevărată.

Dătător al tuturor vindecărilor și Părinte al îndurărilor, Tu ești singur bun și milosârd Dumnezeu, Cel ce dăruiești de-a pururea cele bune celor care cer de la Tine. Fiindcă eu însumi cu adevărat am ispitit adeseori nemăsuratele vindecări și dăruirile cele bune care mi se dăruiesc mie zi de zi.

Nemăsurat este darul vindecărilor Tale, Stăpâne, și tuturor celor ce vin la Tine le dai vindecare; căci și rănile mele adeseori se tămăduiesc cu îndurările Tale; și iarăși putrezesc pentru a mea lenevire.

Pentru acestea, fără de sfială, rog bunătatea Ta, suferitorule de rău, Doamne, ca să vină peste mine darul Tău, după obicei, și să-mi adune gândirea mea și să-mi vindece iarăși cumplitele mele răni. Căci iată, învăluirile și grijile vremii celei vremelnice mă apasă și mă fac fără de grijă de bunătățile Tale cele veșnice; ci Tu fii îndelung răbdător asupra mea.

Nici Cerul, nici pământul nu vor putea să răsplătească cu vrednicie pentru vindecările și darurile Tale, că nu au cinste vrednică să îți răsplătească Ție. Prin lacrimi le dăruiești pe dânsele și prin plânsul amar dai desfătare veșnică.

O, putere a lacrimilor, câte poți! Dăruiește-mi, Doamne, mie, nevrednicului robului Tău, lacrimi de pocăință ca să-mi spăl păcatele mele, ca să se lumineze inima mea, ca să șterg zapisul cel mare prin puține lacrimi și să sting prin puțin plâns focul care arde pentru mine; căci cei ce aici vor plânge se vor izbăvi de plânsurile cele veșnice.

Căci iată, adun gândurile mele de pretutindeni și încă nu m-am slobozit de lucrările duhurilor celor rele și viclene ce vor să mă oprească pentru acestea în văzduh; încă nu am cunoscut greutatea mulțimii păcatelor mele; încă nu am fost slobozit de pricinile gheenei. Cele ce ma cufundă pe mine într-însa poartă încă roade întru mine și toate lucrurile ei se mișca întru inima mea; cei ce mă îneacă pe mine într-însa poartă încă roade în trupul meu.

Până când eu, ticălosul, mă voi îmbăta fără de vin și mă voi lenevi de ale mele păcate, ca de unele străine? Ca un rob rău și viclean pe domnul sau, așa-mi bântuiesc și-mi vrăjmășesc eu singur mântuirea și, ca și cum vor lua alții ostenelile mele, așa nu voiesc să priveghez.

Totdeauna întărât îndelunga răbdarea Ta. Inaintea ochilor am amaraciunea mea. Toate indelung le rabzi pentru multă bunătatea Ta.

Dăruiește-mi mie, Doamne, doctorie de întoarcere, ca să-mi vindec rănile mele cele amare. Dăruiește-mi mie să intru în stadionul înfrânării. Dăruiește-mi mie ca întru umilința inimii să-mi trec toate zilele vieții mele.

Luminează-mi ochii cei întunecați ai gândirii mele și păzește-o pe dânsa, ca să nu se întunece de către vicleanul vrăjmaș vederea sufletului meu; și dă-mi mie putere ca măcar o săptămână să lucrez în via Ta, fiindcă mi-am pierdut vremea vieții mele întru deșertăciune și în gânduri de rușine.

Ceasul al unsprezecelea este al vremii vieții mele celei deșarte. Ocârmuiește, Doamne, corabia negustoriei mele și dăruiește-mi pricepere mie, prostului neguțător, ca să-mi neguțătoresc negoțul meu până am vreme. Căci și înotarea corabiei a ajuns la sfârșit.

Mare viscol este și vremea mă cheamă pe mine, cel înalt-cugetător: Vino, arată-ți, leneșule, tot negoțul vieții tale. Și ceasul morții mă înfricoșează pe mine, ticălosul; căci ceasul despărțirii a venit înaintea ochilor mei și foarte m-am înfricoșat văzându-mi sărăcia mea. În loc să mă bucur, eu mai vârtos m-am înfricoșat, nefăcând vrednice lucruri după dar.

Înfricoșată este cu adevărat, o, suflete, sosirea de față a morții celor împătimiți, și păcătoșilor, și trândavilor, și celor ce nu se sârguiesc să petreacă cu curăție întru această viață deșartă.

Căci lucrătorii și nevoitorii cei desăvârșiti se bucură în ceasul despărțirii, văzând înaintea ochilor osteneala cea mare a nevoinței, a privegherilor, a ajunărilor, a metaniilor, a rugilor, a lacrimilor, a sacului lor.

Saltă sufletul lor, căci se îndeamnă să se ducă la odihna din casa trupului; iar păcătosului ii este scârbă prea cumplită în ceasul despărțirii lui, căci vede înaintea ochilor lui lenevirea sa, neînfrânarea, trândăvia, materia multei agoniseli; însă nu i se ingăduie nicidecum să graiasca ceva, căci cu asprime pornește porunca.

Câtă căința cuprinde atunci inima celui ce s-a lenevit aici de a sa mântuire! Cât este de mare chinul ascuns al sufletului său! Vai mie, suflete, vai mie! Pentru ce te lenevești de viața ta? Pentru ce cu răspândire petreci zilele vieții tale?

Fără de veste se va face chemarea ta și ce vei face acolo, înaintea Divanului Judecătorului celui infricoșat, întru cele de aici lenevindu-te? Cum te fură pe tine vrăjmașul și nu pricepi? Cum te jefuiește pe tine de bogăția cea cerească și nu cunoști, înaltule și răspânditule?

Îndelung răbdătorule, sprijinește-mă, Fiule al lui Dumnezeu, nepăcătoase Hristoase. Dăruiește-mi mie, Mântuitorule, cugetare de viața ce va să fie, că doar aș putea să nu am niciodată întru inima mea altceva afară de această cugetare, ca să împlinesc voile Tale.

Măcar la bătrânețe fă-mă împreună lucrător al darului Tău, ca să neguțătoresc bine cu argintul pe care însuți mi l-ai dat mie, Împărate Ceresc.

Cum oare voi putea să stau înaintea înfricoșatului Tău Divan eu, răspânditul și înaltul? Cum eu, nerăbdătorul și cel fără de roadă, mă voi afla împreună cu cei desăvârșiți, care au făcut aici rodul dreptății?

Întru care petrecere mă voi cunoaște, când Sfinții se vor cunoaște unii pe alții întru cămările cele cerești? Cuvioșii, drepții, întreg-înțeleptii, smerișii, în lumina neapusă mergând; păcătoșii, cei răi, mândrii, trufașii, cei ce au benchetuit – în focul cel veșnic și nestins.

O, suflete nepricepute, o, suflete nesimțite, o, suflete, cel ce ți-ai urât viața ta cea veșnică! Până când învăluirile te târăsc pe tine pe pământ? Până când răul obicei al gândurilor tale celor viclene te trage pe tine? Au nu știi că gândurile cele rele și viclene ca un nor întunecat se pun înaintea ta, ca să nu te trezvești către Dumnezeu?

Și tu aștepți întru lenevire să zăbovească a veni Mirele cel ceresc; însă ca un fulger va face venirea de față a Lui. Nădăjduiești întru lenevirea ta că întârzie a veni sfârșitul tău, dar ca un fulger va veni la tine.

Priveghează, o, suflete al meu, în ceasul războiului. Cucerește-te lui Dumnezeu, cu lacrimi rugându-te. Strigă din toată inima ta, strigă cu toată durerea inimii, ca să te afle pe tine întru întoarcere. Și îndată îți va trimite spre ajutor înger îndurat și te va izbăvi pe tine din războiul și din tulburarea vrăjmașului.

Milostiv fii mie, Doamne, păcătosului, și desparte-mă de păcatele mele, și mă întoarce mai înainte de a veni înfricoșata Judecată și a mă lua pe mine nepregătit și rușinat; pentru solirile Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, și ale tuturor Sfinților Tăi, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin!

Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan şi către cei împreună cu dânşii – 31 Ianuarie

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

10954557_901429079889399_745664548832868244_o

Troparul Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan şi al celor împreună cu dânşii, glasul al 5-lea:

Sălăşluindu-se darul Treimii în inimile voastre cele curate, Preafericiţilor Chir şi Ioan, v-aţi arătat înfricoşători izgonitori ai duhurilor celor necurate; şi aţi fost tămăduitori ai neputinţelor, nu numai ai celor descoperite, ci şi ai celor ascunse. Drept aceea, îndrăzneală având către Dumnezeu Cel Iubitor de oameni, prin rugăciunile voastre, cele neîncetate, tămăduiţi patimile noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stăpânire asupra înşelăciunii ai luat, Fericite Chir, având împreună pătimitor al ostenelilor pe măritul Mucenic Ioan. Pentru aceasta, împreună vă îndulciţi de cea mai aleasă desfătare în ceruri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ascultare duhovnicească încingându-te, Sfinte Chir Prea­cinstite şi părăsind oştirea pământească, vrednicule de laudă, Sfinte Ioan, aţi ridicat împotriva demonilor semne de biruinţă, de la Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Femeile îndumnezeite râvnind la fapta cea bună a Sfinte Tecla, cucernic s-au îmbrăcat în veşmântul fecioriei, cel asemenea cu îngerii; şi de dragostea muceniciei, în vederea luptelor, s-au pregătit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din tine, Preacurată, cea Plină de har, ne-a Răsărit nouă Soarele dreptăţii, Hristos; şi a luminat pe cei ce şedeau înainte întru cele mai întărite închisori ale întunericului.

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicii cei prealăudaţi, cu trupul cel neputincios, împuterniciţi de Patimile lui Hristos, au biruit pe ucigaşul de oameni.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicii lui Hristos primind chinurile trupeşti, se bucurau duhovniceşte, de Desfătarea Cea Nepieritoare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu Crucea, slăbiciunea firii femeieşti s-a întărit; drept aceea bărbăteşte a pus pe fugă pe vrăjmaşul balaur.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Numai tu, Maica lui Dumnezeu, te-ai făcut celor de pe pământ Mijlocitoare a bunătăţilor celor mai presus de fire. Pentru aceasta strigăm ţie: Bucură-te!

Irmosul:

Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea mea.

Cântarea a 4-a. Irmos: Ridicat pe Cruce văzându-Te…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Lumina Cea Neînserată a harului a pus capăt înşelăciunii celei iubitoare de întuneric a vrăjmaşului, arătând pe Sfinţii Mucenici Chir şi Ioan, strălucind ca nişte luminători.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Atraşi au fost de dragostea Preasfintei Treimi, mucenicii; şi de Dânsa fiind întăriţi, Sfinţii Chir şi Ioan cu unirea cea mai bună, s-au arătat organe ale lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cât de sfânt este locaşul vostru cel de tămăduiri, nebiruiţilor mucenici? Că alungă lepra duhurilor celor viclene şi tuturor celor ce bolesc le dă har tămăduitor de rele.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără ispită de nuntă ai născut, o, Fecioară! Şi după naştere te-ai arătat iarăşi Fecioară. Pentru aceasta neîncetat şi cu credinţă neîndoielnică strigăm ţie: Bucură-te Stăpână!

Cântarea a 5-a. Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cei doi mucenici Te-au dorit pe Tine, Mântuitorule; Tu Sfinte, după vrednicie te-ai odihnit întru Sfinţii Tăi Chir şi Ioan.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Al Tău lucru este, Bunule, surparea vrăjmaşului; Tu, cu Crucea Ta, i-ai făcut pe ei mărturisitori ai dreptei cinstiri de Dumnezeu şi cu mărire i-ai încununat pe ei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinţii Mucenici Ioan şi Chir cu cuget neînfricat viteze au făcut pe fecioare, îmbărbătându-le să Te iubească numai pe Tine, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine Pavăză Nebiruită asupra vrăjmaşilor te punem înainte; pe tine Ancoră şi Nădejde a mântuirii noastre te-am câştigat, Dumnezeiască Mireasă.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie, Doamne…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicii au ales mai bine a se jertfi pentru Hristos, decât a jertfi vrăjmaşului; au dat întâietate, faţă de vicleanul tiran, Celui Ce ca un Miel S-a jertfit pentru noi, din milostivire.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cei ce sfâşiau fără de milă pe mucenici, simţeau durere; iar celor sfâşiaţi, rănile li se păreau ca nişte săgeţi de copii; căci erau întăriţi, în chip minunat, de Dumnezeiescul Duh.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Doimea celor ce cugetau deopotrivă, mărturisindu-Te cu credinţă şi cu luptă bărbătească Domn şi Împărat a toată făptura a stat împotriva celor fărădelege, până la sânge.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Muceniţa Atanasia împreună cu Eudoxia, cu Teodota şi cu Dumnezeiasca Teoctista, odraslele ei, cu moartea lor şi-au agonisit laudă nemuritoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prin naşterea ta ne slobozim din blestemul strămoaşei Eva; că tu, Fecioară Maică, născând pe Hristos, în locul blestemului, ne-ai izvorât toată Binecuvântarea.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie, Doamne, cu glas de laudă; strigă către Tine Biserica, curăţindu-se de spurcatul sânge al demonilor, cu Sângele cel curs, prin milostivire, din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…

Din Dumnezeiescul har primind, sfinţilor, dar de minuni, faceţi minuni neîncetat, tăind toate patimile noastre cu meşteşugul tămăduitor cel nevăzut, de Dumnezeu Înţelepţite Chir, cu Sfântul Ioan cel pururea mărit. Că voi sunteţi Dumnezeieşti doctori.

Cântarea a 7-a. Irmos: În cuptorul persienesc…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Luptătorii cumpănind cugetarea, ca într-un taler de cântar, cu greutatea Slavei Celei Preacurate, strigau: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicii necunoscând planurile vrăjmaşului şi îndepărtând cu scârbă toate feluritele lui amăgiri şi chinuri, strigau: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu răbdarea suferinţelor încununându-se Sfinţii Mucenici Chir şi Ioan, adevăraţii slujitori ai Treimii, strigau: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti Locaş Dumnezeiesc Sfânt al Celui Preaînalt, Bucură-te. Că prin tine s-a dat Bucuria, Născătoare de Dumnezeu, celor ce strigă: Binecuvântată eşti tu între femei, Preacurată Stăpână.

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nelegiuiţii îndemnau cumplit la tăgăduirea lui Dumnezeu Cel Adevărat din Fire; dar Sfinţii Mucenici şi doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, cei nebiruiţi, pornind de la zidire, arătau pe Cel Ce este Ziditorul tuturor, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nebuneşte fiind turbaţi de înşelăciune, tiranii cei ce cugetau cele pământeşti, împingeau la viaţă, prin moarte, pe cei ce aveau vieţuirea nestricată întru înălţime şi care strigau: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Moaştele mucenicilor au arătat fulgere de minuni în lume, Hristoase, biruind înşelăciunea nălucirii celei ticăloase şi dând vindecări celor ce strigă cu bună cuviinţă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul Cel din Tatăl, fiind mai înainte fără de maică, mai târziu a fost fără de tată, Întrupându-Se din tine, Preacurată, Cel Ce era mai înainte fără de trup, vrând, pentru milostivire, să mântuiască pe cei ce cântă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mâinile întinzându-şi Daniel în groapă, gurile leilor cele deschise le-a închis; iar puterea focului au stins-o, încingându-se cu fapta bună, tinerii cei iubitori de dreapta cinstire de Dumnezeu, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ascultătoare până la moarte s-a arătat perechea nebiruiţilor Mucenici Chir şi Ioan faţă de Dumnezeieştile Porunci ale Stăpânului. Pentru aceea în mâinile Ziditorului şi-au dat sufletele lor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Doi luminători luminează făcliile minunilor, dintr-O Singură Fântână purtătoare de Lumină, scoţând bolnavilor tămăduiri, din harul cel nestricăcios; pe aceştia după vrednicie să-i mărim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Doimea mucenicilor celor nebiruiţi a teologhisit bărbăteşte Unimea Dumneze­ieştii Fiinţe şi Treimea Ipostaselor; iar pe Cuvântul Cel Întrupat L-au mărturisit un Hristos în două firi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Milostiveşte-te spre mine, Hristoase, când vei veni cu Slavă să judeci lumea; risipeşte negura patimilor mele, cu rugăciunile Aceleia ce Te-a născut şi cu ale Sfinţilor Tăi mucenici, ca un Bun şi Mult Milostiv.

Irmosul:

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine, Fecioară, Munte Netăiat, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta bucurându-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Călcând la pământ desfătările cele josnice, v-aţi ridicat cu strălucire, prin har, către Dumnezeiasca înălţime a muceniciei, Luptătorilor Chir şi Ioan, luminătorii lumii. Pentru aceea ne rugăm ca să ne izbăviţi pe noi de întunericul păcatelor şi de boli, rugându-vă Dumnezeului tuturor.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

După Dumnezeu, la Acoperă­mântul tău cel Dumnezeiesc alergând eu smeritul, Născătoare de Dumnezeu, mă rog ţie: miluieşte-mă, Preacurată; că păcatele mele, Stăpână, îmi covârşesc capul şi mă tem de pedepse şi mă cutremur. Fă rugăciune, Preacurată, către Fiul tău, ca să mă mântuiesc de acestea.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Pe Tine, Cel Născut din Tatăl Cel fără de început, văzându-te pe Cruce spânzurat, Ceea ce în vremile cele de pe urmă te-a născut, cu Trup, striga: vai mie, Preaiubite Iisuse! Fiule, Cel Ce eşti Slăvit de Îngeri ca un Dumnezeu, de ce voind eşti acum Răstignit de oamenii cei nelegiuiţi? Te laud pe Tine, Îndelung Răbdătorule.

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul – Plânsul de Joi seara

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

sf-cuv-efrem-sirul-detaliu-768x1024

Rugăciuni pe care le rostesc cei ce vor să-și schimbe voia lor cea plecată către patimi și dezmierdări

Iată, iarăși cad la ușa Stăpânului meu cu cucernicie, închipuindu-mă și strigând cu frică. De folos îi este robului a nu fugi de mâinile stăpânului său după ce-a greșit lui ci mai vârtos a stărui lângă dânsul. Auzi, Stăpâne, suspinul meu și, primește graiul cererii mele pe care îl aduc eu, păcătosul, cu cucernicie.

Varsă peste mine, ticălosul, măcar o picătură din nesfârșitul noian al îndurării Tale, ca să am puțină osârdie spre a mă îndrepta pe sine-mi. Căci dacă nu vei da lumina Darului Tău sufletului meu, nu voi mai putea să-mi cunosc păcătoșenia.

Vai mie, căci apucând înainte, păcatul a aflat loc de odihnă întru inima mea și mă înnegrește și mă cufundă, silindu-mă pururea a-L întărâta pe Domnul Dumnezeu.

O, vai mie, ticălosul! Cum nu mă înfrânez eu de focul cel nestins și cum nu mă cutremur, eu de muncile cele veșnice!

Căci iată: a pus lege în mine și fără întrerupere mă trage întru pierzare. Căci măcar că mă mustru adesea și păcatele nu încetez să le mărturisesc, totuși rămân cu sufletul întru cele rele.

Văzând nu văd, fiindcă păcătuiesc. Nu mă ostenesc cu sufletul ca, în adevăr, să mă îndrept, ci, zi cu zi și fără întrerupere, pocăința mea o prihănesc. Rob sunt păcatului, și nevrând fac răul, ca un ostășit de păcat, lui mă supun. Și putând a fugi de el, m-am făcut birnic lui, fiindcă l-am lăsat să ajungă împărat în mine.

Plătesc leafă trupului îngrijindu-mi patimile. Și măcar că-mi dau seama că îi sunt rob, când mi se poruncește de către el ascult fără întârziere, fug de mânia ce va să fie, dar ca un câine legat în fier mă supun în grabă celui ce-mi poruncește. Urăsc adică păcătui, fug de fărădelege, dar rămân în patimă, căci sunt robit. Ca un șiroi curg asupra mea patimile, ca o fântână adâncă se adună în mine îndemnurile lor. Înlăuntrul cugetului de multă vreme le-am unit cu mine și nu îmi vine să primesc despărțire de ele. Mă sârguiesc să-mi schimb vrerea, dar iată că-mi stă împotrivă așezarea cea dintâi a patimilor mele. Îmi ajută necontenit să mă îmbogățesc în patimi și datoria cea veche nu-mi îngăduie să o plătesc. Vreau să-i dau înapoi și el îmi mai adaugă. Și oricât m-aș sili ca să plătesc dintr-însa, el adaugă necontenit tot altele, ca să-mi arate întruna că din a lui plătesc. Și văzând el că necurmarea datoriei mă pleacă pe mine să fiu ticălos, așază în mine zilnic pofte noi și mă face să uit patimile, ca să nu le mărturisesc. Mă întâmpină cu patimi străine, și împlinindu-le pe acestea, le uit pe cele ce au venit asupră-mi și necontenit descopăr că sunt dator.

Alerg la patimi ca la niște prieteni și, împrumutându-mă de la dânsele, le am ca niște stăpâni. Și cele pe care cu puțin înainte mă sârguiau ca să mă izbăvesc, iată că acum mă fac, printr-însele, rob desăvârșit vândut.

Mă chinuiesc să tai și să rup legăturile lor și iată că patimi noi mă cuprind și mă țin. Mă lupt și mă ostenesc să scap întru totul de stăpânirea lor și la apropierea de luptă mă simt și mă descopăr un ecou al lor.

O, cumplită stăpânire în mine a legăturilor păcatului! O, stăpânire a răului, a vicleanului balaur. Mă zbat să scap de el și mai mult mă prinde, ba înca și mintea mi-am vândut-o păcatului. De somn mă las cuprins, când vreau să lupt. Nici măcar să mă rog nu-mi îngăduie vrajmașul, ci ca într-o funie de aramă îmi ține legată mintea și voind să fug, nu lasă legătura. Întemeind păcatul, tot mai adânc în mine trage zăvorul puternic pe ușa cunoștiinței. Și pentru ca nu cumva să se unească cu Dumnezeu, așază drept paznic la ușă duhul rău. El mi-aduce mereu înainte tot felul de gânduri proaste, și mă pleacă să cred că nu e judecată pentru dânsele, pentru că nimeni nu le ține minte. Iar eu pun înainte oglinda cugetului și știu că deasupra mea este spânzurată osânda. Cu aceasta mă ține pe mine, cu aceasta mă leagă, cu aceasta mă vinde și mă cumpără, cu aceasta îmi poruncește să mă supun, după cum zice apostolul: „Iar omul cel trupesc vândut păcatului”. Căci păcatul, în trupul meu fiind, îmi stăpânește mintea și sufletul, din pricina trupului pe care îl uneltește și-l necăjește mereu și-l împilează. Nici a fugi nu poate, nici să mă ajute. Vai mie, mort sunt eu, cel vinovat! Și orb, cel ce văd! Ca un câine m-am făcut eu, omul. Și eu, cel ce gândesc, m-am pogorât în rând cu necuvântătoarele.

Miluiește-te pe sine-ți, o, suflete al meu! Sârguiește-te, înainte de despărțire, să nu ne încuiem afară împreună cu fecioarele cele nebune! Căci nu le e cu putință a moșteni viața celor morți în păcat. Și nici a câștiga cununa alergării celei bune, celor ce au dormitat.

Miluiește-mă, Dumnezeule, după marea Ta mila și, după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Căci dacă mă vei ajuta să mă izbăvesc din ticaloasa robie a patimilor, atunci numai voi putea să Te slăvesc ca pe Dumnezeul meu. Și dacă numai Tu vei vrea, mă vei mântui! Și numai dacă mă vei binecuvânta Tu, mă voi izbăvi.

O, Doamne Dumnezeule! Cred că poți toate acestea și nu deznădăjduiesc. Știu că după mulțimea îndurărilor Tale, vei curăți mulțimea păcatelor mele. Știu că pe toți i-ai miluit și-i miluiești pe cei ce se întorc către Tine din toată inima! Mărturisesc că și eu m-am îndulcit de Darul Tău, am păcătuit ca nimeni altul. Tu, cel ce pe morți i-ai sculat, ridică-mă pe mine, cel ce sunt mort cu păcatul.

Tu, cel ce pe orbi i-ai tămăduit, luminează și ochii cei întunecați ai inimii melei Tu, cel care din gura șarpelui pe Adam l-ai izbăvit, trage-mă și scoate-mă și pe mine din noianul fărădelegilor mele.

Căci oaia Ta sunt și mancat de leu m-am făcut cu păcatele, dar fiu mă voi face, dacă mă voi tămădui cu darul Tău.

Lepădat m-am făcut ca un lepros, dar Tu, dacă vei voi, să mă cureți! Știu, vai, că întru cunoștință am păcătuit! Tu, Doamne, pe Zaheu l-ai miluit ca pe un vrednic. Miluiește-mă și pe mine care sunt netrebnic! Lup, era Pavel oarecând, gonind oile Tale. Fiară era rupând oile Tale, dar păstor l-ai făcut cu darul Tău, tămăduind și grijind oile Tale. Știu că el întru necunoștință a păcătuit. Dar pe mine, Doamne, cela ce cu cunoștință am greșit, miluiește-mă cu darul Tău cel covârșitor! Vai mie! Mă sfiesc de cei ce acum se sfiesc de mine, ca nu cumva să mă rușinez de dânsii pentru păcatele mele cele ascunse! Mă rușinez de cei ce m-au născut pe mine. Ca văduva din Evanghelie, care supărând pe Judecătorul cu stăruința ei și-a dovedit cererea, vreau să mă fac. Și ca prietenul cel îndrăzneț vreau să mă arăt către Tine, prea bunule și singurul Stăpân, ca să întorci sufletul meu cel ce în păcat s-a robit. Acela pâine a cerut spre mângâiere, iar eu dezlegarea sufletului de osteneală cer. Acela hrană trupească a cerut, iar eu chemarea înapoi a sufletului cerșesc. Ascultă, ca un bun și prea bun, glasul plângerii și al lacrimilor mele și întoarce-mă ca să fac rod bun de pocăință.

Răcorește-mi arșița conștiinței mele, înnoindu-mă pe mine cel învechit cu patimile păcatului, ca, de robia acestora după ce mă voi izbăvi, să răsuflu cu ușurare văzduhul slobozeniei mele și cu bucurie și veselie să slăvesc bunătatea Ta!

Știu, o Stăpâne, că milostiv ești, Doamne, și voiești ca să mă schimbi. Aștepți cu nespusă bucurie și bunătate rodul voirii mele. Și gata ești ca să mă miluiești o, nemărginit de bunule Doamne! Dar vrei să vezi așezământul meu. Căci miluind, voiești să mă înveți. Și iertându-mă, voiești să mă câștigi părtaș al împărăției Tale.

Vai de simțirea mea! Vai de ticăloșia mea! O, grasul și pământescul suflet! O, inimă răzvrătită! O, gură plină de amărăciune! O, gâtlej, mormânt deschis! Pentru ce nu-ți aduci aminte o, suflete, de calea netrecută a despărțirii tale? Pentru ce nu te gândești către călătoria aceea? Pentru ce îți tragi asupră-ți pedepsele cele veșnice? Ce faci o, suflete, petrecând ca un animal fără de pricepere?

Vai, mie cum aleg întunericul mai mult decât lumina!
Cum pe plăcerea care astăzi este, dar mâine nu mai e, o iubesc mai mult decât bunătățile cele veșnice și negrăite.

Vai mie, cum voiesc, decât podoaba aceea în chipul soarelui, mai mult pe cea întunecată și înnegrita s-o îmbrac.

Cum, decât Împărăția cerurilor, mai mult cinstesc locuința cea întunecata și înnegrită a iadului eu, păcătosul, singur și întru cunoștință voind să mă rănesc.

Vino-ți în fire, suflete! Teme-te de Dumnezeu! Slujește-L! Slujește-I întru toate faptele bune, ca să nu primești din mâna Lui îndoite pedepse. Iubește pe Dumnezeul tău și umblă în calea Lui cu dreaptă credință. Înțelege o, suflete, că veacul acesta se aseamănă locului de luptă al balaurului… Balaurul cel tare, negreșit se nevoiește să biruiască. El se surpă și e batjocorit de unii care vedem că se încununează prin înșelarea lui. Alții prin amărăciunea pricinuită de el, veselia veșnica o dobândesc, alții, prin plăcerea lor, amărăciunea vieții veșnice vedem că o află. Unii, prin lepădarea de sine, pe diavol îl biruiesc. Iar pe alții, care se înfășoară în sine, cu înlesnire el îi biruiește. Celor ce iubesc pe Dumnezeu din tot sufletul lor, războiul cu diavolul li se pare ușor. Dar celor ce iubesc lumea, războiul greu și nesuferit le este.

Înțelege, suflete ticăloase, că bucuria veacului acesta și desfătarea și odihna lui, pline de scârbe și amărăciune sunt. Iar necazurile și răstignirile luptei bucurie negrăită și viață veșnică pricinuiesc.

Întoarce-te, o, suflete! Nevoiește-te întru liniște! Ca ceasul morții și al despărțirii să nu te prindă nepregătit. Înțelege o, suflet al meu, care îți este chemarea. Cum îți este priceperea, cum mergi, pentru cine și până când? Toți la sfârșitul lucrurilor celor pământești au sosit, deci sfârșitul va sosi și la a ta neîngrijire.

Întoarce-te o, suflete, la Domnul! Întoarce-te cât mai ai timp!

Încredințează-ți viața cu hotărâre în mâinile lui Dumnezeu!

Lucrează cu El și pentru El! Și pregătește-te ca să intri în a Lui slavă atunci când, din îndurare, va binevoi să te cheme la El, căruia i se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor – Amin.

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul – Plânsul de Miercuri seara

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

sf_efrem_sirul

Rugăciuni pe care le rostesc cei ce vor să-și schimbe voia lor cea plecată către patimi și dezmierdări

Dorul de-a grăi către Tine, Doamne, mă silește să-Ți vorbesc, dar nevrednicia și păcătoșenia mea îmi poruncesc să tac. Durerile și necazurile vieții mă îndeamnă să cuvântez, dar fărădelegile trecutului îmi spun să fiu mort. Sufletul meu geme din adâncuri și ochii mei lacrimi poftesc. Greșit-ai, suflete !

Pocăiește-te ! Căci iată, zilele noastre ca umbra trec și înfricoșate și groaznice locuri va să treci, sufletul meu! Nu întârzia multă vreme amânând zi de zi întoarcerea ta la Domnul !

Umilește-te, sufletul meu, de toate bunătățile câte le-ai luat de la Domnul și nu le-ai păzit. Umilește-te pentru toate câte ai lucrat și Dumnezeu îndelung a răbdat pentru tine ca să nu intri în întunericul cel mai dinafară și să te dai înaintea înfricoșatului Divan al lui Hristos. Vai mie, păcătosului, că am întinat și de-a pururi întârzii curățenia inimii mele din pricina trândăvirii.

Îndrăzneala inimii mele a fost rușinată adânc de lene și de fățărnicie, iar pofta cea rea, ca un stăpân robului, îmi poruncește. Și eu, întocmai ca un prunc, cu frică o ascult. Mă rătăcește și mă pierde pe mine, iară eu mă bucur.

Vai mie, Doamne, căci Darul Tău mă trage pe mine la viață, iară eu, mai vârtos, spre moarte mă trag.

Dimpotrivă și-ntocmai cu îngerii, Doamne, Te sârguiești ca să mă faci!

Iar eu, întru răutate, pe mine mă micșorez . Înmulțitu-s-au păcatele mele, și de-a pururea se înmulțesc și nu este margine întru mulțimea lor. Și cine va plânge pentru mine? Numai Tu singur, Mântuitorule, de-a Ta bunătate îndemnat fiind, cauți spre mine, cel necăjit. O, cum Te voi ruga pe Tine, Stăpâne, când gura mi-am umplut-o cu ocări? Sau cum Te voi iubi când sunt plin de patimi ? Sau cum va sălășlui în mine adevărul când eu cu minciuna pe mine m-am ocărât? Sau cum Te voi chema pe Tine, când poruncile Tale nu le-am păzit ? Căci după ce-am luat cunoștința adevărului, m-am făcut răpitor, prigonitor, rău sfătuitor, aspru și cu cugete rele asupra aproapelui aruncându-mă. Nemilostiv spre săraci, mânios, leneș și de haină strălucitoare iubitor. Și încă și acum mă aflu întru gânduri întinate, întru întărâtări, întru iubire de plăcere, întru slavă deșartă, întru mândrie, întru voirea cea rea, întru prigonire, întru mânie.

Nimic fiind, mă socotesc pe sine-mi că sunt ceva. Mințind, de-a pururea împotriva celor mincinoși strig. Întind biserica trupului meu cu gânduri și cu fapte curvești, împotriva curvarilor propovăduiesc. Judec pe cei ce greșesc, însumi de greșeli fiind plin. Judec pe deosebitori și furi, însumi fiind fur și deosebitor. Luminat oamenilor vreau să mă arat, înăuntrul sufletului fiind necurat. În biserică și la masă în față vreau să stau. Femeilor vreau să mă arat vesel și înaintea străinilor mă înalț. Și între ai mei, cuminte și înțelept, iar între cei înțelepți, desăvârșit mă socotesc. Și către cei credincioși numai înțelept mă am pe sine-mi, iar pe cei fără de minte și neînvățați, ca pe niște dobitoace îi defaim. Când sunt vrednic de ocară, mă mândresc. Când gândesc să fiu cinstit, mă disprețuiesc. Dacă mi se cere să fiu drept, mă răzvrătesc. Iar când cele adevărate mi se spun, urăsc. Mustrat fiind de fratele meu, mă mânii. Iar voind să mă împotrivesc ispitei, obosesc. Nu voi a cinsti pe cel vrednic și nevrednic fiind, cinste cer. Nu voiesc a mă osteni. Dacă nu-mi slujește cineva, mă mânii pe el. Nu vreau a merge cu cei ce lucrează. Și dacă nu mă laudă pe mine cineva, îl grăiesc de rău. Când îl văd pe fratele meu în nevoi, nu-l cunosc, iar când e sănătos și-n cinste, îl vizitez. Pe cei mai mari ca mine îi defaim, iar pe cei mai mici îi trec cu vederea. Când izbutesc să mă stăpânesc de la vreo faptă rea, mă trufesc. Dacă voi isprăvi postul și privegherea, cu nesupunere și cu grăire de rău, ca într-o cursă mă prind. Iar când intru la rugăciune, stau și stăruiesc și nu iert. Când face cineva o faptă bună, nu o văd. Dar e destul cu o mică faptă să greșească și-l mustru. Pe toate cele frumoase ale oamenilor le nesocotesc, însă de faptele cele deșarte ale lor, mă las robit.

Pe dinafară mă arăt smerit și blând, dar pe dinlăuntru sunt mândru și neîndurat. Cu părerea sunt ca și cum n-aș dori nimic, dar în fundul inimii sunt bolnav de dragoste de argint. Și ce să mai vorbesc despre chipul în care îmi folosesc vremea, căci numai cu părerea m-am lepădat de lume, pe când înlăuntrul cugetului, eu lumii vorbesc. Bârfirile cele din adunări, cercetările, gândurile ascunse ale oamenilor, pomenirile cele deșarte, vorbirile cele fără de folos de la mese, nesațiul darurilor și al luărilor, certurile cele pierzătoare, iată lucrurile pe care le fac cu cugetul meu.

Aceasta este viața mea. Acesta este cugetul cu care mă lupt împotriva mântuirii mele. Și trufia, și slava deșartă a mea nu mă lasă să-mi privesc rănile ca să mă vindec. Acestea sunt vitejiile mele. Aceasta e oastea de păcate cu care vrăjmașul mă cuprinde. Și întru acestea aflându-mă și rămânând eu, ticălosul, cu slava sfințeniei caut să mă înfășor.

Petrecând în păcate, vreau să fiu socotit un drept. Și ce răspuns pot să dau pentru toate astea? Că diavolul este cel care m-a sfătuit. Dar nici lui Adam un astfel de răspuns nu i-a folosit. Sau poate vreau să mă îndreptățesc cu ispita lui Cain? Dar nici el n-a scăpat de-a Domnului dreaptă hotărâre. Ce răspuns voi da eu când mă va judeca Dumnezeu?

Nu este nici un răspuns pentru lenevirea mea. Mă tem să nu fiu și eu dintre aceia pe care i-a zugrăvit Pavel drept vase ale urgiei pe care diavolul le cere în stăpânire, pe care, pentru nebăgare de seamă, în patimi și în necinste i-a lăsat Dumnezeu. O, cât îmi este de frică să nu cadă o astfel de hotărâre asupra mea !

Doamne, Tu mie, păcătosului, mi-ai pus pocăința. Și pururea vrei să mă mântuiești pe mine, nevrednicul. Înviază, Dătătorule de viață, sufletul meu cel omorât cu păcatele. Spală-mi orbirea cea învechită a ticăloasei mele inimi. Și plângi ! Căci cu adevărata lepădare de lume încă nu m-am lepădat și de lanțurile trufiei mele încă nu m-am scuturat. Din postul cel adevărat al Bisericii n-am gustat. Și cu slava cea înșelătoare a lumii sunt înfășurat. Pragurile facerilor de bine nu le-am trecut și bucuriile cele adevărate ale dragostei nu le-am cunoscut. La îndrăzneala facerilor de bine n-am pășit. Iar pentru greșelile lui, pe fratele meu l-am osândit. La lumina cunoașterii adevărului n-am ajuns, dar pe alții despre mântuire vreau să-i învăț. Toate Ți le-a dat Ție Prea Bunul Dumnezeu, o suflete: cunoștință, pricepere, înțelepciune. Cunoaște-ți folosul ! Cum te socotești a da lumini aproapelui, întunecat fiind? Fă-te ție doctor, o suflete! Suspină ! Lăcrimează! Și spală-ți prin post cuviincios necurăția păcatelor!

Dumnezeule Cel preabun și înalt, Care singur ai, Stăpâne, stăpânire peste viață și moarte, dăruiește-mi, mie păcătosului, în ceasul acela înfricoșat al venirii Tale, îndurările Tale cele multe, ca să nu fiu pârât acolo, înaintea strașnicului Tău Divan, și să nu fiu de ocară înaintea privitorilor : îngeri, arhangheli, prooroci, apostoli, patriarhi, ucenici, pustnici și drepți. Mântuitorul meu, pedepsește-mă aici, unde de dulceața păcatului m-am îndulcit, ca un părinte bun și iubitor de fii. Și acolo iartă-mi, ca un Dumnezeu ceresc, singur și fără de păcat. Căci tot păcatul eu, ticălosul, l-am lucrat. Și dacă pornesc să mă pocăiesc, nu am lacrimi.

Vai mie ! Cu ce ochi voi mai vedea eu, păcătosul și trândavul strașnicul Tău Divan pe care, Doamne, șezând, mă vei vădi pe mine.

Te știu Judecător înfricoșat întru Slava dumnezeirii, vrând să mă mustri pe mine. Toată viața mea, vrednicul de jale, cu înverșunare am cheltuit-o totdeauna și în noroiul dezmierdărilor m-am tăvălit. Toate greșelile ascunse în adâncul sufletului meu, Tu singur le cunoști, Ziditorul meu!

Nimeni nu este ca mine, un locaș al păcatului. Nimeni așa ca mine n-a întărâtat bunătatea Ta, Stăpâne, pornirile răutății întru toate urmând. Dar pentru că ești adânc fără de fund al tuturor milelor, arde adâncul păcatelor mele ! Și să nu-mi răsplătești mie cu răsplătiri vrednice de cele ce-am lucrat. Să nu mă osândești la văpaia gheenei, căci nesuferită este urgia Ta, Doamne.

Căci cine va putea suferi oare, îngrozirea ei? Pentru că focul nu se stinge și viermele nu doarme. Teme-te de îngrozirea iadului, o suflete al meu! Leapădă somnul cel greu al lenevirii și dormirea cea pierzătoare a trândăvirii. Aproape este sfârșitul ! Lângă ușă, Judecata. Oare ce ne va întâmpina după ce se va despărți sufletul de trup ? Adunați-vă împreună cu mine, Cuvioși și Drepți, cei ce cu nevoința cea bună v-ați nevoit și ca pe un mort plângeți-mă sau ca pe un jumătate viu și jumătate mort îndurați-vă, fiindcă eu sunt plin de rușine și nu am îndrăzneală pentru păcatele făcute de mine întru cunoștință. Vărsați peste mine mila voastră ca pe o tainică lucrare a milostivului Dumnezeu, Mântuitorul nostru.

Rugați-vă Lui ca în dar să mă întoarcă și nevrednic să nu mă aflu în ceasul venirii Lui. Și să nu aud nicidecum acea înfricoșată hotărâre: ” Du-te de la mine, blestematule, lucrător al nedreptății, căci nu te cunosc !”. De aceea, Te rog pe Tine, Lumina cea adevărată, Naștere binecuvântată din Sfântul Tău Părinte, Chipul Ipostasului Lui, Cel ce șezi de-a dreapta Slavei Lui necuprinse, Fiu al lui Dumnezeu prea dulce, Hristoase al meu!

Să nu mă lepezi pe mine cel urât. Căci mult se veselește vrăjmașul meu când vede că deznădăjduiesc din pricina răutății și se bucură când în deznădejde mă dau lui orbit. Tu, cu milostivirea Ta, rușinează nădejdea lui și mă smulge din dinții și din lanțurile lucrării lui, care, cu mult meșteșug, a tăbărât Doamne, asupra mea.

Dăruiește-mi lumină lăuntrică ca să cunosc deplin meșteșugurile lui. Căci nenumărate sunt alunecările pe care mi le pune înainte: smintelile, vătămările, multa câștigare, trufia, plăcerile cele trupești, teama de post, fuga de rugăciune, lene și odihnă multă pentru zburdălniciile trupului. Pe cât se sârguiește ca să mă piardă pe mine, de atâta mă lenevesc pentru a mă mântui. Și pe cât acela mă pândește și mă vânează, pe atât eu nu mă bag în seamă și mă las prins.

Ia aminte, suflete ! Grijește-te și nu dormi ! Nu lua aminte la greșelile altora, ci mai vârtos cercetează-ți greșelile tale. Nu umbla să scoți paiul din ochiul fratelui și al aproapelui, ci ostenește-te zi și noapte, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-ți scoți bârna din ochii tăi. Sârguiește-te ! Apucă a te judeca înainte de Hristos, Cel Ce pentru tine s-a răstignit cu trupul pe cruce, căci de nu ne vom judeca aici cu asprime pe noi înșine, cum vom putea scăpa dincolo de judecata cea groaznică și de osânda lui Dumnezeu?

Îndură-Te spre Mine, Doamne pentru milostivirea Ta ! Și mă mântuiește pe mine pentru bunătatea Ta, cu solirile Preacuratei noastre Stăpâne, de Dumnezeu Născătoare, și ale tuturor Sfinților Tăi. Că binecuvântat ești în vecii vecilor . Amin.

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul – Plânsul de marți seara

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

sf-efrem-sirul-171

Rugăciuni pe care le rostesc cei ce vor să-și schimbe voia lor cea plecată către patimi și dezmierdări

Vai mie, în ce fel de deznădăjduire stau, în ce fel de rușine zac ! Nu este omul cel dinlăuntru, precum este cel văzut. Căci măcar că vorbesc despre sfințenie, cugetarea urâtelor patimi este în mine ziua și noaptea. Și măcar că ridic în slăvi curățenia prin graiurile mele, totuși în inima mea, mă gândesc la necurățenie.

Vai mie, ce fel de judecată îmi este gătită ! Pentru că numai chip de sfințenie am, iar nu și putere. Cu ce fală mă voi apropia oare eu, care de atâtea răutăți sunt vinovat, de Domnul Dumnezeul meu, Cel Ce-mi cunoaște și cele ascunse ale inimii mele. Mă tem, stând la rugăciune, să nu se pogoare foc din cer și să mă ardă pe mine, precum oarecand pe cei care în pustie, cu foc de la Dumnezeu, Domnul i-a ars.

Dar eu ce voi aștepta de la cele ale mele, care cu multă și nemăsurată greutate de păcate sunt înfășurate?

S-a înfocat inima mea, s-a schimbat gândul meu cel dreptcredincios, s-a întunecat mintea mea. De-a pururea mă întorc ca un câine în vărsătura sa.

Nu este în mine nici o îndrăzneală către Cel Ce cearcă inima și rărunchii. Mintea nu-mi este curată și lacrimile îmi lipsesc în rugăciune. Căci dacă vreau să suspin, fața mi se apleacă scufundată în rușine. Bate-mi, o, Doamne, pieptul care este locaș al patimilor și al gândurilor rele!

Slavă Ție, Făcătorule de bine al sufletelor și trupurilor noastre. Mari și multe sunt îndurările Tale peste noi păcătoșii, Doamne!

Să nu mă lepezi pe mine cu cei ce zic Ție „Doamne, Doamne”, dar cu inima nu împlinesc voia Ta, pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumenezeu. Căci Tu cunoști, Doamne, patimile cele ascunse întru mine. Tu știi rănile sufletului meu. Vindecă-mă, Doamne! Îmi vei zidi casa sufletului la care se ostenesc toți ziditorii, căci mă pregătesc către împotrivirea patimilor. Când mă apuc de luptă, însă, atunci reaua meșteșugire a dușmanului îmi slăbește tăria sufletului prin plăceri, și fără să fie nimeni care să mă silească, ca pe un robit mă trage către ele.

Ma sârguiesc să mă smucesc din văpaia care mă arde și din neiscusință, dar, împreună cu ea mă scufund. Cert pe cel bolnav, în timp ce eu sunt mai bolnav ca dânsul. Doctor al patimilor vreau să mă fac eu, ticălosul, și iată că eu însumi mă dau lor robit. Luminează-mi Doamne, ochii inimii ca să-mi cunosc mulțimea patimilor.

Darul Tău să umbrească peste mine, Stăpâne. Luminează-mi mintea cea întunecată, sălășluind în mine lumina dumnezeirii! Căci Ție nimic nu-Ți este cu neputință.

Cine nu mă va plânge pe mine oare, când, pentru o mică plăcere, focul cel nestins l-am cumpărat și de Împărăția cea veșnică m-am lepădat?

M-am robit patimior, eu ticălosul!

Cu slobozenia sufletului meu, dobitoc m-am făcut. Și nu pot să caut către Domnul cel milostiv. Am îngropat în lene darurile Stăpânului, cele de viață purtătoare, și am iubit mai mult sărăcia patimilor! Străin m-am făcut de faptele cele bune, în țara depărtată a răutății ducându-mă.

Pe jumătate sunt mort, în viață fiind.

Plangeți-mă, lucrători înfrânați, pe mine, care sunt îndărătnic și îndrăcit cu păcatele și iubitor de dezmierdări! Plângeți-mă, cei miluiți, pe mine, care L-am amărât pe Cel Ce m-a miluit! Plângeți-mă, cei ce ați iubit cele bune și ați urât cele rele, pe mine, care am iubit cele rele și am urât cele bune. Plângeți-mă, cei cu viață îmbunătățită, pe mine, cel ce numai cu chipul sunt îmbunătățit, dar cu faptele sunt pătimaș și nebăgător de seamă. Plângeți-mă, cei ce bine ați plăcut lui Dumnezeu, pe mine, care am plăcut oamenilor. Plângeți-mă, cei ce dragostea cea desăvârșită către Dumnezeu și către aproapele o aveți, pe mine, care numai cuvintele iubesc, dar cu lucrurile stau departe de adevărata dragoste. Plângeți-mă, cei ce aveți răbdare, și aduceți roade prisositoare Bisericii Domnului, pe mine, cel nerăbdător și neroditor. Plangeți-mă cei ce fără de rușine și cu îndrăzneală vă rugați lui Dumnezeu, pe mine, cel ce mă rușinez a căuta la fața Domnului. Plângeți-mă, cei ce aveți blandețe, pe mine, cel ce sunt străin de blândețe. Plângeți-mă, cei smeriți și curați cu inima, pe mine, cel îngâmfat și mândru și necuviincios. Plângeți-mă, cei ce câștigarea apostolilor ați câștigat, pe mine, cel îndrăcit, cel ce cu materia sunt îngreunat. Plângeți-mă, cei ce aveți în minte pe Judecătorul și Judecata cea de după moarte, pe mine, cel ce mărturisesc că o pomenesc, dar împotriva ei trăiesc. Plângeți-mă, moștenitorii Împărăției Cerurilor, pe mine, moștenitorul gheenei focului.

Rugați-vă, Sfinți ai lui Dumnezeu, pentru sufletul meu cel înviforat. Întru ceea ce puteți, Sfinți ai lui Dumnezeu, ajutați-mi !

Căci știu că dacă veți ruga pe Iubitorul de oameni, Dumnezeu, toate se vor ierta nouă, pentru noianul bunătății Sale!

Și precum Dumnezeu este iubitor de oameni, așa și voi să nu treceți cu vederea rugăciunea mea, a păcătosului ! Căci eu n-am îndrăzneală, din pricina multelor mele păcate rele. Lucrul vostru este, o, Sfinți ai lui Dumnezeu, a vă ruga pentru cei păcătoși ! Iar la Dumnezeu, lucrul este ca pe cei deznădăjduiți să-i miluiască.

Rugați-vă Vieții pentru cel mort! Să trimită Domnul darul Său și să oprească alunecarea sufletului meu smerit! Stăpâne al tuturor, primește rugăciunea păcătosului ! Îndulcește sufletul amărât de păcat ! Împărtășesc celui însetat din izvorul vieții și îl povățuiesc când inima ca într-un lanț de fier îmi e ținută. Să mă întâmpine îndurările Tale, Doamne, prin îndurările Sfinților Tăi, înainte de a mă trage împreună cu cei ce lucrează fărădelegea ! Acolo se vor descoperi cele întru întuneric și cele întru lumină, lucrate de mine.

Vai mie, ce fel de rușine mă va cuprinde, când mă vor vedea osândit pe mine, care mă socotesc acum fără prihană.

Lucrarea cea duhovnicească am părăsit-o, eu ticălosul, și patimilor m-am supus. Vai mie suflete, pentru ce înnegrești soarele cu negura patimilor? Pentru ce nu se risipește negura când vine de față raza? Pentru ce alegem mai curând stricăciunea decât nestricăciunea? Pentru ce ne frământăm cugetul pe pământ cu patimile?

Haina cea dumnezeiască am netrebnicit-o, și nevrednic de Nunta cea împărătească m-am făcut. De bunăvoie ne-am dăruit păcatelor vrăjmașului și vieții noastre robi ne-am făcut.

Ce vei zice, suflete al meu, Judecătorului, în ziua cea înfricoșată și groaznică ? Am flămânzit pentru Tine, sau însetat sau gol m-am facut, sau m-am smerit? Te-am iubit pe Tine cu tot sufletul meu? Cu îndrăzneală strigă suflete, către Domnul ! Primește darul Lui, tu, cel ce ești slobod.

Pentru ce tot amâni întoarcerea când El te cheamă? Pentru ce apuci pierzania și nu mântuirea? Pentru ce nu-ți asculți cugetul cât mai ai încă vreme; până ce ești domn al gândurilor, până nu se osteneste trupul și mintea încă e vie, până nu va zăcea în puterea altora binele tău, până ce mai poți prinde încă Darul cu puterea credinței și nu cu îndoiala să te prădezi tu singur.

Până când lacrimile tale sunt vestite întoarcerii, întâmpină, stai vitejește împotriva patimilor. Luptă cu tărie, cu toata puterea, cu ajutorul lui Dumnezeu. Aruncă-te cu vitejie asupra lui Goliat, să nu te apuce mai înainte tâlharul, să nu te răpească mai înainte ucigașul. Ca nu cumva slujitorii Împărăției să te încuie afară. Se cuvine să ne temem și cu toata străjuirea să ne păzim. Se cade să nu ne arătăm mincinoși ai mărturisirii noastre.

Ca vameșul suspin, ca și desfrânata lăcrimez, ca tâlharul slobozesc glas, ca și fiul cel risipitor strig către Tine, Iubitorule de oameni, Hristoase, Mântuitorul lumii, Lumina cea adevărată. Întărește sufletul meu cel slăbit și robit cu beția dezmierdărilor !

Tămăduiește rănile acestea, precum și abaterile minții mele!

Spală-mă cu scumpul Tău Sânge pe mine, cel înnegrit, Răscumpărător al păcatului ! Acum este vremea bine primită ! Acum este zi de mântuire. Cu mulțumirea milei Tale, întoarce-mă, Unule, îndelung Răbdătorule! Și mă slobozește de toată desfătarea cea dezmierdătoare. Să nu mă ardă cuptorul patimilor. Ci, cu roua milei Tale șterge sufletul meu!

Vai mie, că mi-ai dăruit, Doamne, lumina cunoștintei și eu o lepăd, netrebnicul. De câte daruri mă mai umpli pe mine păcătosul, Stăpâne, iar eu ticălosul sunt nemulțumit și nerecunoscător cu voia ! Totdeauna mă îndulcesc cu darul Tau, totdeauna mă întăresc și totdeauna îl lepăd întru amărăciunea mea și iar mă schimb. Îmi aduc aminte, Preabunule, de moarte, de muncile cele veșnice; ci mă tragi pe mine totdeauna către viață, să mă mântuiesc, iar eu în răutatea mea rămân de-a pururi. Pentru aceasta nu voi avea nici un răspuns acolo ! Bat să mi se deschida ușa milei Tale, Doamne; îngăduie-mi ca rugându-mă să-mi dobândesc cererea ! Că nu fără rușine caut să mă miluiesc. Fii îndelung răbdător asupra mea, răzvrătitul ! Și izbăvește-mă de păcatele care m-au înconjurat, ridică-mă sănătos din adâncul fărădelegilor !

Slobozește-mă pe mine de tot lucrul cel rău mai înainte de a mă apuca sfârșitul. Căci în iad cine Te va mărturisi pe Tine? Albește-mi veșmântul cel întinat mai înainte de a veni porunca cea înfricoșată și a mă lua nepregătit și nerușinat. Izbăvește-mi sufletul necăjit din gura leului și miluiește-l pe dânsul cu darul și îndurările Tale.

Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

xxx

Rugăciune de pocăinţă către Maica Domnului

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

icoana-de-la-ilisua.329x0-is

Stăpână prea milostivă şi bună, primeşte rugăciunea mea cea ticăloasă ce se aduce ţie din gură netrebnică, deşi toate le ştii, şi mai ales neputinţa mea. Că eu prin tine scap la bunătatea Fiului tău şi prin tine, Doamna mea, m-am abătut din calea ce ducea spre moarte. Şi ştiind faptele şi toate mişcările mele, cele din zi şi din noapte, cele cu lucrul şi cuvântul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă, îndreptează-mă, că eu pe tine te am mijlocitoare către Hristos, Dumnezeul nostru.

Miluieşte-mă şi mă ajută, îndemnându-mă la tot lucrul bun, după voia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Tu ştii, Stăpână preabună, că din braţele maicii mele spre tine am alergat, ţie am fost dăruit, deşi rău m-am ocârmuit, dar nu am ştiut altă scăpare, părtinitoare, sprijinire şi mijlocitoare către Dumnezeu fără numai pe tine. Şi acum, Stăpâna mea, mărturisindu-mi toate faptele mele cele necuvioase, te rog să mi le ştergi şi să mă miluieşti. Ştii, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, că sunt ca o oaie rătăcită şi ca un străin smerit, care nu are unde să îşi plece capul, fără numai la tine, Maica lui Hristos, Dumnezeul meu. Tu eşti, Stăpână, ajutorarea mea, tu curăţia mea, tu acoperământul meu, tu chezăşuitoarea mea către Dumnezeu, tu tatăl meu, tu maica mea, tu povăţuitoarea mea şi întru tine îmi pun toată nădejdea mea. Tu cunoşti sărăcia mea şi ştii că nu am pe nimeni, fără numai pe tine şi pe Hristos, Cel ce s-a născut din tine. Să nu te îngreţoşezi de mine, nici să mă lepezi de la faţa ta, Preacurată, ca să nu biruiască mulţimea răutăţilor mele bunătatea ta, că al tău este noianul milostivirii, ca ceea ce eşti Maica lui Dumnezeu cel milostiv. Numai de voieşti şi eu m-am mântuit. Nimeni nu se împotriveşte ţie, că eşti Maică a lui Iisus Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce a făcut toate.

Ştiu că multe sunt păcatele mele şi nu sunt vrednic a privi la înălţimea cerului din pricina fărădelegilor mele, dar dacă tu vei binevoi cine se va împotrivi? Ajută-mi, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, mie, celui fără de îndrăzneală şi să nu mi se socotească îndrăzneala întru păcat, ci iartă-mă degrabă şi dă-mi umilinţă. Dă-mi izvor de lacrimi, suspinare şi zdrobire de inimă, ca să plâng păcatele mele, că eu sunt cel ce am nelegiuit înaintea Fiului Tău şi Dumnezeu mai mult decât toată firea. Şi ştiu, Stăpâna mea, că sunt fără de răspuns, nevrednic de toată iubirea ta de oameni, ci vrednic de toată osânda. De aceasta, prin tine, scap la mila Fiului tău, a Stăpânului şi Făcătorului meu cel bun. Deci ocârmuieşte-mă şi mă învaţă, Născătoare de Dumnezeu. Şi cerând în dar mila ta cea bogată, miluieşte-mă precum voieşti şi nu mă lepăda de la faţa ta, nici nu mă depărta de acoperământul tău, nu mă înstrăina de milostivirea ta. Miluieşte-mă pe mine, cel ce spre tine am toată nădejdea şi arată-ţi întru mine puterea ta, Născătoare de Dumnezeu. Că de mă vei mântui pe mine, păcătosul, mare va fi mila ta, mare milostivirea ta, mare nepomenirea ta de rău, mare îndelungă răbdarea ta. Iar de vei milui pe cel vrednic, nu va fi lucru minunat.

De aceea ajută-mi, milostiveşte-te spre mine şi-mi întinde mâna ta mie, leneşului, trândavului, nemulţumitorului, împietritului, neumilitului, judecătorului strâmb, gânditorului de rău, desfrânatului, hulitorului, ocărâtorului, clevetitorului, celui plin de toată fapta rea, de cuvinte viclene şi gânduri urâte, celui străin şi gol de toată fapta cea bună şi vrednic de toată osânda şi pedeapsa. Cu adevărat, Stăpâna mea Preasfântă, Născătoare de Dumnezeu, milostiveşte-te spre mine, lipsitul şi ticălosul, şi fă cu mine milele tale bogate. Ca, fiind mântuit, să laud pe Cel ce S-a întrupat din tine, Hristos Dumnezeul nostru, şi pe tine te măresc, mântuirea mea, sprijinirea mea, mângâierea mea şi păzitoarea mea din toate zilele vieţii mele. Ajută-mi mie, Stăpâna mea ce sfântă, ajută-mi şi iarăşi strig, ajută-mi. Şi mă învredniceşte ca să fac voia Fiului tău şi Dumnezeului meu în toate zilele vieţii mele, să mă tem de El şi să-I slujesc cum se cuvine. Şi aşa, săvârşindu-mă, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, să fiu povăţuit de sfinţii îngeri la locaşurile cele dumnezeieşti şi luminoase prin mijlocirea ta cea bineprimită, unde să-I slăvesc în veci pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, treimea cea preasfântă. Amin.

xxx

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul – Plânsul de Luni seara – 28 Ianuarie

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

sf-efrem-sirul-11-1

Rugăciuni pe care le rostesc cei ce vor să-și schimbe voia lor cea plecată către patimi și dezmierdări

Primește rugăciunea gurii mele celei întinate și necurate, Stăpâne al tuturor, Iubitorule de oameni, Iisuse Hristoase; și să nu te îngrețoșezi de mine ca de unul ce sunt nevrednic și nepriceput. Nici sufletul meu, care de iad se apropie, nu-l judeca nevrednic de mângâierea Ta. Caută-mă pe mine ca pe oaia cea pierdută, căci m-am făcut pustiu de a mă îndrepta către toată osârdia și tot gândul cel bun. Căci, după ce m-am orbit cu dulcețile și cu dezmierdările, am întunecat sufletul meu și de beția patimilor este înnegrită inima mea.

Mărturisesc Ție Doamne, Mântuitorul lumii, toată amărăciunea, răutatea și dobitocia mea. Voi spune, iarăși, din inimă, toată bunătatea și veselia Ta pe care Tu, Doamne, din nemărginită iubire le-ai revărsat peste mine. Din pricina mea Te-am întărâtat, Doamne; m-am arătat fără osârdie către facerea de bine, m-am gândit des la rău și lesne am săvârșit tot păcatul. Iar Tu, Stăpâne, ai trecut cu vederea toată răutatea mea din pricina nemărginitei întinderi a îndurării Tale, Fiule al lui Dumnezeu. Capul meu se înalță prin darul Tău, Stăpâne, dar se smerește iarăși pentru păcatele mele. Mă trage pe mine, iarăși, darul Tău către viață, iar eu, mai vârtos, către moarte cu stăruință mă duc.

O, cât de cumplită e obișnuința patimilor ! Cum leagă mintea cu legături de nedezlegat! Și eu, păcătosul, mă leg cu ele de buna mea voie. Și încă mă și bucur când mă văd legat. Cufundat sunt în adânc: și-n fiecare zi mă bucur de lanțurile vrăjmașului și mă îndulcesc într-însele. Ne leagă cu legături pe care nu vrem să le vedem, și de-a pururi ne întinde curse, în care mă prind. Pentru că el însuși cunoaște cugetul și pornirea. Și fiindcă este mai tare, într-o clipită mă leagă.

Acesta este plânsul, aceasta este tânguirea, pentru că mă ferec eu singur, ca și cu niște obezi, cu voile mele. Căci putând să zdrobesc legăturile într-o clipită de ochi și să mă fac slobod de toate cursele, nu vreau s-o fac. Mă las biruit de trândăvie și de obișnuința patimilor. Cu voia mă supun lor. Acest lucru, de rușine plin, este mai greu de plâns. Pentru că merg cu voile mele la vrăjmașul meu și el îmi leagă sufletul și mă omoară în patimi, bucurându-se. Și putând să sfărâm legăturile, iată că nu poftesc! Este oare altă rușine mai cumplită decât aceasta a mea? O, nu !

Nimic nu este mai de rușine decât ca cineva să facă voile vrăjmașului sufletului său ! Și așa, aflându-mă eu, ticălosul, și cunoscând legăturile mele, le ascund din falsă evlavie.

Iar cugetul meu mă mustră și mă omoară în adâncul sufletului: „pentru ce nu te trezești ticălosule?”.

Oare nu știi că lângă ușă este înfricoșata zi a judecății?

Scoală-te ca un puternic! Rupe-ți legăturile! În tine este puterea dezlegării ca și puterea legării. Așa mă mustră pururea, în adâncul sufletului, sfânta știință. Și eu nu vreau să mă izbăvesc din legăturile curselor. Mă tânguiesc și suspin în fiecare zi, și iarăși în chip zilnic mă descopăr legat. Vrednic de jale și ticălos sunt eu, nesporit în lucrul cel bun al vieții mele, fiindcă nu mă tem de cursele morții.

Trupul îmi este îmbrăcat cu chip de cucernicie, de ochii privitorilor mei, dar sufletul îmi este ferecat, ca în niște obezi, de gânduri necuvioase. Pe dinafară mă fac cucernic cu multă sârguință dar înăuntru sunt urâciune în fața lui Dumnezeu. Îmi îndulcesc graiul cu oamenii, căutând să par bun, în timp ce sunt amar și rău cu voirea.

Și ce oare voi face în ziua cunoștinței? Atunci când judecătorul Dumnezeu va da pe față totul înaintea judecății? O! Ce mare frică ticăloșește inima mea, fiindcă mă strâng eu însumi în lanțul nemărginitelor fărădelegi!

Eu însumi știu că acolo mă voi munci dacă nu voi îmblânzi aici, cu lacrimi, pe Judecătorul. Pentru aceasta, mă rog să nu Îți încui îndurările, Stăpâne, întru urgie; că Tu Însuți aștepți întoarcerea mea, pentru că nu voiești să vezi pe cineva arzând, ci voiești ca toți oamenii să se mântuiască în viața cea veșnică. Îndrăznesc deci, la îndurările Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, cad înaintea Ta, rugându-mă. Caută spre mine și mă miluiește! Scoate din temnița fărădelegilor sufletul meu!

Strălucește-mi în minte raza de lumină, mai înainte de a ne duce la judecata ce va să-mi fie înfricoșată. Frică mare mă apucă pe mine, ticălosul și înverșunatul. Cum mă duc eu acolo, cu totul gol de fapte bune! Frică și cutremur mă cuprinde, Doamne, când mă văd pe mine fără de osârdie spre bunătate. Și cu gânduri potrivnice mă svârcolesc într-una, plecându-mă dracilor, care, cu dezmierdările patimilor, spre pierzare pururea mă amăgesc. Mă asemăn prea bine negustorului trândav și leneș, care, în fiecare zi, își păgubește capitalul cu câștigul. La fel și eu ticălosul, mă păgubesc zilnic de bunătățile mele cele cerești întru multe învăluiri, care mă trag spre rău, căci simt în mine cum, în fiecare ceas, eu mă fur singur. Și vrând, mă aflu întru acelea pe care le urăsc. Mă înspăimânt eu însumi de voirea mea, care, în multe chipuri, se aruncă întru necazuri din pricină că păcătuiesc. Și mă înspăimânt iarăși de pocăința mea, care nu are temelie tare pe stânca cea izbăvitoare care mă poate mântui. O, cum nu mă lasă în pace vrăjmașul sufletului!

Cum pun în fiecare zi temelia zidirii pe care, cu mâinile mele, iarăși o risipesc!

N-am pus început bun pocăinței sufletului. Sunt un rob al trândăviei. Cu însăși voia mea și cu multă osârdie slujesc vrăjmașului. O, cine va da capului meu apa cea fără de nume care să-l spele? și cine ochilor mei izvoare de lacrimi cu care să plâng totdeauna către înduratul Dumnezeu? Să cer dar de la El să trimită har mie, păcătosului, și să mă scape de marea cea înnebunită, care, cu valurile păcatului, înviforează necontenit inima mea.

Căci voile mele au biruit ca niște răni care nicidecum nu primesc doctorii de vindecare.

Femeia cea păcătoasă, înțeleaptă s-a arătat fiindcă s-a temut și s-a sârguit și-a urât lucrurile păcatului, aducându-și aminte de rușinea cea veșnica ce va să fie și de chinuirea cea nesuferită a muncii iadului.

lar eu, pentru patimile păcatului, în fiecare zi rugându-mă, nu mă îndepărtez de dânsele, ci rămân de-a pururea nebun, întru obiceiul cel rău. Spre nădejdea de pocăință îmi este așteptarea, furându-mă cu deșarta-i făgăduință și zicând: mă pocăiesc, în vreme ce eu niciodată nu mă pocăiesc cu adevărat. Mă pocăiesc numai cu graiul în timp ce cu lucrurile, mult stau în urmă de adevărata pocăință. Deci îmi uit firea, făcând cunoștință cu răul și întărâtând pe Domnul, neîntrerupt păcătuiesc. Izvor de pocăință nu am aflat căci cu întărire am făcut păcatul, și nu fără de voie am păcătuit. Și Iuda, vânzătorul, loc de pocăință nu a aflat, căci cu Domnul fiind, a păcătuit și știa ceea ce făcea, fiindcă avea cunoștința Domnului. Deci pentru păcatele noastre, întru cunoștință făcute, ce voi aștepta eu, ticălosul?

Și dacă cel ce numai gândește răul întocmai e cu cel ce-a lucrat, apoi eu ce răspuns voi da pentru nenumăratele mulțimi ale fărădelegilor mele? Ham, batjocorind pe tatăl său, lepădat a fost. Cei ce s-au unit, în car de foc s-au înghițit nimic zicând sau făcând. Și cei din vremea lui Ilie, asemenea au pătimit. Și Saul cu gândurile slujirii de idoli numai învoindu-se, s-a lepădat de Dumnezeu. Și Aristotel, numai sfătuind pentru păcat, a murit. Și fiii lui Aron, greșind, s-au sfârșit. Și Anania și Safira, cu nebăgare de seamă petrecând, vreme de pocăință n-au aflat.

Dar eu cel ce fac întru cunoștință fapta mea, privesc la învoirea mea și zic că aștept cu credință hotărârea dreptății ce mi se cuvine.

Pentru ce mă las amăgit de chipul smereniei mele când eu sunt eu totul străin de faptele cele bune și cele potrivnice fac înaintea lui Dumnezeu? Fariseii au suferit mustrare atunci când Mântuitorul Hristos le arăta pe față minciuna portului și-a chipului lor !

Iar eu adesea mă plictisesc de mustrările cugetului și caut să mi-l adorm spre a scăpa de ele. Atunci amar este adevărul celor ce caută să-l ascundă. Ci eu vin acum, Doamne, să-mi descopăr chipul și se vor arăta viermii, și voi dezveli fața și ochii, și vor vedea cei de față fățărnicia mormântului și minciuna faptei mele se va descoperi și vor privi toți fața mea de fariseu. Căci chiar aici, în lume, ea se face văzută, nu numai dincolo în veșnicie, unde o va arde focul.

Tinde-i mână de ajutor celui ce se tăvălește Doamne! Căci voind a mă scula nu pot, pentru că sarcina păcatelor mele s-a îngreunat peste măsură și obiceiul cel rău mă oprește, legându-mă. Văd și că într-o negură umblu, și întru mult întuneric mișc mâna mea, și ca un slăbănog sunt. Mi se pare că sunt sârguitor și iată că mă plictisesc curând.

Mă rog să mă izbăvesc, și cu toate că postesc, văd ca sunt împiedicat de duh vrăjmaș. Vreau să mă blagoslovesc mult, dar cu inima nu-L iubesc pe Dumnezeu.

Cum voi îndrăzni să cer iertare pentru păcatele mele, când petrecerea de mai înainte eu nu o uit; sau cum mă voi dezbrăca de omul cel vechi, care se strică, când poftele amăgirii celei vechi nu mă leapădă ?

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după îndurările Tale șterge fărădelegile mele.

Gura mea netrebnică strigă către Tine, Stăpâne, și inima mea necurată și sufletul meu întru păcate întinat. Auzi-mă pentru bunătatea Ta, și rugăciunea mea nu o lepăda. Căci nu lepezi rugăciunea mea, ci a celor ce nu se pocăiesc întru adevăr. Dar pocăința mea, Doamne, nu este curată! Un ceas mă pocăiesc și două Te întărât. Întărește sufletul meu pe piatra pocăinței. Luminează, cu darul Tău, întunericul din mine.

Pleacă-Te, bunule Dumnezeu, către plânsul inimii mele, dar nu pentru dreptățile mele, căci nu am nici o bunătate, ci pentru multa și negrăita Ta bunătate și pentru îndurările Tale!

Ridică din nou, Doamne mădularele mele pe care le-a frânt păcatul! Și luminează inima mea pe care a întunecat-o pofta cea rea!

Izbăvește-mă, Doamne, de tot lucrul cel rău cu care se străduiește să mă surpe pe mine potrivnicul. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine.

Să nu-mi zici mie: ” Adevăr zic ție, nu te cunosc pe tine „.

Mântuiește, Doamne, din moarte, sufletul necăjit! Tu, cel ce ai stăpânire peste viață și peste moarte! Căci Tu ai zis, Stăpâne: ” Cere și ți se va da! „

Curăță-mă, Doamne, de tot păcatul, mai înainte de sfârșit și dăruiește-mi, Iubitorule de oameni, în toată viața aceasta care mi-a mai rămas, să izvorăsc lacrimi din inimă spre curățirea întinăciunii mele celei sufletești, ca să pot șterge de aici din datoriile mele cele multe, măcar puține greșeli, și să mă mântui acolo prin acoperământul mâinii Tale celei atotputernice, atunci când va tremura tot sufletul de Slava Ta cea Înfricoșată.

Așa, Stăpâne, Fiule al lui Dumnezeu, auzi-Mă și primește rugăciunea păcătosului robul Tău !

În dar mântuiește-Mă pe mine cu Darul Tău !

Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

xxx

Fericirile Sfântului Efrem Sirul

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

sfantul-efrem-sirul-3

FERICIȚI suntem noi, toți oamenii, de ce fel de Stăpân avem: dulce, nepomenitor de rău, bun, milostiv, îndurat, îndelung-răbdător, Care totdeauna iartă răutățile noastre, dacă noi vom voi.

FERICIT este cel care s-a nevoit ca împreună cu cei desăvârșiți să se încununeze, iar ticălos este cel care nu a fost lăudat nici împreună cu cei mai de pe urmă.

FERICIT este cel ce s-a învrednicit moștenirii sfinților și glasului ce zice: ”Veniți binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți împărăția cea gătită vouă de la întemeierea lumii”. (Matei 25, 34).

FERICIT este omul acela care nu se iuțește ușor și mânie nu primește. Unul ca acesta în pace este totdeauna.

FERICIT este cel ce s-a făcut cu totul liber de toate cele pământești ale acestei vieți deșarte, și numai pe singur Dumnezeu, Cel bun și îndurat, L-a iubit.

FERICIT este cel ce s-a făcut plugar al faptelor bune și a înălțat stog al rodurilor vieții întru Domnul, ca o holdă de grâu roditoare.

FERICIT este cel ce s-a făcut bun lucrător de pământ al faptelor bune și a sădit vie duhovnicească și, culegând-o, a umplut jghiaburile de rodurile vieții întru Domnul.

FERICIT este cel ce a veselit pe cei împreună robi ai săi cu veselie duhovnicească, din rodul faptelor bune, pe care, ostenindu-se, le-a sădit ca să dea rodul vieții întru Domnul.

FERICIT este omul acela care are întru sine frica lui Dumnezeu, că unul ca acesta este fericit şi de Duhul Sfânt: „Fericit bărbatul cel ce se teme de Domnul”.

FERICIT este omul care are dragostea lui Dumnezeu, că pe Dumnezeu în sine îl poartă. „Că Dumnezeu dragoste este” (I Ioan 4, 8)

FERICIT este cel ce a câştigat dragostea şi împreună cu dânsa s-a dus către Dumnezeu, că El, ce este al Său cunoscând, în sânurile Sale îl va primi. Că împreună petrecător cu îngerii va fi şi împreună cu Hristos va împărăţi.

FERICIT este cel ce a câştigat răbdare, că răbdarea nădejde are, iar nădejdea nu ruşinează.

FERICIT cu adevărat şi de trei ori fericit este cel ce are răbdare, că „cel ce va răbda până la sfârşit se va mântui!”.

FERICIT cu adevărat şi de trei ori fericit este omul care are blândeţe ! Căci pe unul ca acesta, Domnul îl fericeşte, zicând: „Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul”(Matei 5, 5).

FERICIT este cel ce şi-a îndreptat viaţa sa în adevăr şi în nici o minciună nu s-a prins.

FERICIT şi de trei ori fericit este cel ce s-a făcut lucrător al adevărului, că adevărat este Dumnezeu şi minciună întru Dânsul nu este.

FERICIT este cel ce a câştigat şi a avut ascultare adevărată şi nefăţarnică, că unul ca acesta următor este al Bunului nostru Dascăl, „Care ascultător S-a făcut până la moarte”. Filipeni 2, 8.

***

FERICIT şi de trei ori fericit este cel ce limba sa nu a vătămat-o cu ocara altora şi prin limbă inima nu şi-a spurcat, ci, pricepând că toţi suntem în vinovăţii, cu defăimarea altora nu s-a îndulcit şi a urât o patimă ca aceasta. Căci cel ce nu ocărăşte pe altul s-a păzit pe sine fără de prihană. Unuia ca acesta împiedicare nu i s-a făcut şi ştiinţa nu i s-a întinat.

FERICIT va fi cel ce pe calea cea strâmtă călătoreşte, că purtând cunună, la cer se va înălţa !

FERICIT va fi cel ce viaţă înaltă are şi cugetul smerit, că pe Hristos Îl urmează şi împreună cu Dânsul va şedea!

FERICIT va fi cel ce multor săraci le face bine, că mulţi ajutători va afla când se va judeca!

FERICIT va fi cel ce la toate bunătăţile pe sine se sileşte, că silitorii răpesc împărăţia cerurilor!

FERICIȚI sunt cei ce au iubit pe Dumnezeu, şi pentru dragostea Lui au defăimat toate.

FERICIȚI sunt cei ce lăcrimează ziua şi noaptea, ca să se izbăvească de urgia ce va să fie.

FERICIȚI sunt cei ce s-au smerit pe sine de bună voie, că acolo se vor înălţa.

FERICIŢI sunt cei înfrânaţi, ca desfătarea raiului pe ei îi aşteaptă.

FERICIŢI sunt cei ce şi-au chinuit trupurile în privegheri şi în pustnicie, că bucuria raiului le este pregătită.

FERICIŢI sunt cei ce s-au făcut de bună voie biserică a Sfântului Duh, că aceştia vor şedea de-a dreapta.

FERICIŢI sunt cei ce au câştigat dragostea lui Dumnezeu în sufletele lor, că iubitori de Hristos se vor chema.

FERICIŢI sunt cei ce s-au răstignit pe sine, că întru Dumnezeu s-a făcut cugetarea lor ziua şi noaptea.

FERICIŢI sunt cei ce şi-au încins mijloacele lor cu adevărul şi gata îşi au candelele lor şi aşteaptă pe Mirele lor când se va întoarce de la nuntă.

***

FERICIT este cel ce a câştigat ochilor înţelegători privirea bunătăţilor celor ce vor să fie şi a muncii celei veşnice, şi s-a sârguit a se osteni, ca să dobândească veşnicele bunătăţi.

FERICIT este cel ce are înaintea ochilor neîncetat acel înfricoşat ceas şi s-a silit a bine plăcea lui Dumnezeu.

FERICIT este cel ce s-a făcut pe pământ nepătimaş ca un înger, ca împreună cu îngerii să se bucure în ziua aceea.

FERICIŢI cei ce sfinţenia o păzesc întru smerita cugetare şi în milă, că de adâncă pace se vor îndulci mădularele lor, şi în sufletul lor întru Duhul Sfânt se va bucura.

FERICIT este cel ce s-a facut cu totul liber de toate cele pământeşti ale acestei vieţi deşarte, şi numai pe singur Dumnezeu, Cel bun şi îndurat, L-a iubit.

FERICIT este cel ce s-a făcut plugar al faptelor bune şi a înălţat stog al rodurilor vieţii întru Domnul, ca o holdă de grâu roditoare.

FERICIT este cel ce s-a făcut bun lucrător de pământ al faptelor bune şi a sădit vie duhovnicească şi, culegând-o, a umplut jghiaburile de rodurile vieţii întru Domnul.

FERICIT este cel ce a veselit pe cel dimpreună cu robi ai săi cu veselie duhovnicească, din rodul faptelor bune, pe care ostenindu-se, le-a sădit ca să de rodul vieţii întru Domnul.

FERICIT este cel ce stă în adunare şi rugăciune ca un înger ceresc, curate având totdeauna gândurile, şi trecere nu a dat vicleanului, ca să-i robească sufletul de la Dumnezeu Mântuitorul.

FERICIT este cel care în cunoştinţă a iubit plânsul, şi cu umilinţă a picurat pe pământ lacrimile, ca nişte mărgăritare bune înaintea Domnului.

FERICIT este cel ce iubeşte sfinţenia ca lumina şi nu şi-a spurcat trupul său cu lucrurile întunecate ale vicleanului înaintea Domnului.

FERICIT este cel care îşi păzeşte trupul său în sfinţenia Mântuitorului şi nu şi-a ruşinat sufletul său cu lucruri străine, ci a rămas bine plăcut întru Domnul.

FERICIT este cel ce a urât lucrarea urâtă, care este plină de ruşine, şi pe sine s-a pus înainte jertfă vie, bineplăcută Domnului.

FERICIT este cel ce de-a pururea are în sine pomenirea lui Dumnezeu, că va fi ca un înger ceresc pe pământ, cu frică şi cu dragoste, slujind Domnului.

FERICIT este cel ce iubeşte pocăinţa, care mântuieşte pe păcătoşi, şi nu a mai făcut rău, ca un necunoscător, înaintea Mântuitorului nostru Dumnezeu.

FERICIT este cel ce stă în chilie ca un viteaz ostaş, păzind visteria Împăratului, adică trupul împreună cu sufletul, fără prihană, întru Domnul.

FERICIT este cel ce stă în chilie ca un înger în cer, curate avându-şi gândurile, şi gura cântând Celui ce are stăpânirea a toată suflarea.

FERICIT este cel ce s-a făcut ca Serafimii şi ca Heruvimii şi nu s-a lenevit niciodată spre slujba cea duhovnicească, neîncetat slavoslovind pe Dumnezeu.

FERICIT este cel ce este plin de-a pururea de bucurie duhovnicească şi nu s-a lenevit, purtând jugul cel bun al Domnului, că se va încununa cu slavă.

FERICIT este cel ce s-a curăţit pe sine de toată întinăciunea păcatelor, ca să primească în casa sa cu îndrăzneală pe Împăratul slavei, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

FERICIT este cel ce se apropie cu frică şi cu cutremur şi cu groază de Preacuratele Taine ale Mântuitorului, şi a cunoscut că a primit în sine viaţă veşnică.

FERICIT este cel ce cugetă totdeauna la moarte şi a surpat patimile cele urâte, care se încuibează în inimile celor leneşi, că unul ca acesta se va mângâia în ceasul despărţirii.

FERICIT este cel ce pomeneşte totdeauna frica gheenei şi se sârguieşte, cu lacrimi şi cu suspinuri, a se pocăi curat întru Domnul, că se va izbăvi de necazul cel mare.

FERICIT este cel ce se smereşte pe sine totdeauna de bună voie, că se va încununa de Cel ce S-a smerit pe Sine, de bună voie, pentru noi.

FERICIT este cel ce cu toată cucernicia stă în chilie, ca Maria lângă picioarele Domnului, şi s-a sârguit ca Marta spre primirea Domnului şi Mântuitorului.

FERICIT este cel ce s-a aprins cu frica lui Dumnezeu şi are în sine de-a pururea fierbinţeala Sfântului Duh, şi cu totul a ars spinii şi ciulinii gândurilor viclene.

FERICIT este cel ce nu şi-a murdărit mâinile sale în lucruri străine, ca un necinstit, că şi pentru aceasta va fi judecat în ziua cea înfricoşată înaintea Domnului.

FERICIT este cel ce lucrează întotdeauna înţelegeri frumoase şi bune, şi cu nădejdea a biruit patima cea rea a lenevirii, de care sunt luptaţi pustnicii Domnului.

FERICIT este cel ce s-a făcut prea rodit întru Domnul, ca să aibă păzitori pe Sfinţii Îngeri, precum pomul roditor are păzitor pe grădinarul său.

FERICIT este cel ce s-a făcut ca un viteaz războinic în lucrul Domnului, şi care ridică pe cei trândavi şi mângâie pe cei ce se împuţinează pe calea Domnului.

FERICIT este cel ce iubeşte blândeţea întru pricepere duhovnicească şi nu s-a amăgit de vicleanul şarpe, avându-şi nădejdea în Domnul Cel bun şi îndurat.

FERICIT este cel ce cinsteşte pe sfinţi şi iubeşte pe aproapele şi zavistia a alungat-o din sufletul său, pentru care Cain s-a făcut ucigător de frate.

FERICIT este cel ce cu lucrul a mustrat pe tiranul, şi de faţa văpăii dulceţilor s-a temut că se va roura sufletul lui cu roua Sfântului Duh.

FERICIT este cel ce peste a cătui minte nu a putut norul cel întunecat al diavolului să năvălească şi să-l lipsească de lumina cea dulce şi de veselia drepţilor.

FERICIT este cel ce şi-a luminat ochii inimii şi, ca într-o oglindă, vede de-a pururea pe Domnul, căci unul ca acesta a primit uşurare la patimi şi de gândurile viclene.

FERICIT este cel iubeşte cuvintele frumoase şi bune şi urăşte cuvintele urâte şi aducătoare de stricăciune, că nu se va face rob vicleanului.

FERICIT este cel ce sfătuieşte pe aproapele cu frica lui Dumnezeu şi nu a amăgit sufletul lui, temându-se totdeauna de toiagul cel de fier al Păstorului Celui Mare.

FERICIT este cel ce ascultă pe aproapele după Dumnezeu şi rabdă necazurile, mulţumind, că unul ca acesta, mărturisitor făcându-se, se va încununa întru Domnul.

FERICIT este cel ce nu s-a prins de patima trândăviei, ca unul fără de bărbăţie, ci a aflat răbdarea cea desăvârşită, în care toţi sfinţii au primit cununile.

FERICIT este cel ce iubeşte înfrânarea după Dumnezeu şi nu s-a osândit pentru pântece, ca un desfătat şi întinat, că se va mări întru Domnul.
FERICIT este cel ce nu s-a îmbătat de vin, ca un neînfrânat, ci se veseleşte totdeauna în pomenirea Domnului, întru care toţi sfinţii se veselesc neîncetat.
FERICIT este cel ce după Dumnezeu îşi iconomiseşte averile sale şi nu s-a osândit de Dumnezeu Mântuitorul, ca un iubitor de argint şi neîndurat către aproapele.
FERICIT este cel ce priveghează în rugăciuni, în citiri şi în lucrul cel bun, că se va lumina ca să nu doarmă întru moarte.
FERICIT este cel ce s-a făcut năvod bun duhovnicesc şi pe mulţi a vânat Stăpânului Celui Bun, că se va lăuda unul ca acesta întru Domnul.
FERICIT este cel ce s-a făcut chip bun aproapelui şi nu a rănit ştiinţa celui împreună rob, săvârşind cele nelegiuite, că se va binecuvânta unul ca acesta întru Domnul.
FERICIT este cel care s-a făcut îndelung-răbdător şi milostiv şi nu a fost rob balaurului mâniei, zic mâniei celei îndelungate şi rele, că se va înălţa unul ca acesta întru Domnul.
FERICIT este cel care a strălucit în credinţa Domnului ca o făclie aprinsă pe sfeşnic înalt, şi sufletele cele întunecate, care au urmat eresului celor necredincioşi şi păgâni, le-a luminat.
FERICIT este cel ce iubeşte adevărul neîncetat şi nu îşi dă gura lui minciunii, ca o unealtă a păgânătăţii, înfricoşându-se de porunca cea pentru cuvânt deşert.
FERICIT este cel care nu judecă pe aproapele ca un neînţelept, ci ca un priceput şi duhovnicesc s-a nevoit să-şi scoată bârna din ochiul său.

                                                                            ***
FERICIT este cel a cărui inimă a înflorit ca un finic în îndreptarea credinţei şi nu s-a făcut ca spinii, şi să fie alungată şi împinsă afară de eresul necredincioşilor şi al păgânilor.
FERICIT este cel care şi-a stăpânit genele şi nu l-a amăgit pe el gânditor şi simţitor pielea trupului care, după puţin, izvorăşte puroi.
FERICIT este cel care are înaintea ochilor ziua morţii şi a urât mândria, mai înainte de a se dovedi de moarte neputinţa firii noastre care putrezeşte în mormânt.
FERICIT este cel care cugetă la cei ce dorm grămadă în mormânturi şi a lepădat toată pofta cea rău puturoasă, că se va scula în slavă, când va răsuna trâmbiţa cea cerească şi va deştepta pe toţi fiii oamenilor.
FERICIT este cel care, în pricepere duhovnicească, vede ceata stelelor, care cu slavă strălucesc, şi frumuseţea cerului, şi doreşte să vadă pe Făcătorul tuturor.
FERICIT este cel care are în minte focul care s-a pogprât pe Muntele Sinaiului, şi glasurile trâmbiţelor, şi pe Moisi, stând în mijloc, cu frică şi cu cutremur, şi nu s-a lenevit de mântuirea sa.
FERICIT este cel care nu îşi are nădejdea sa spre om, ci spre Domnul, Care iarăşi va să vie cu slavă multă să judece toată lumea întru dreptate, că va fi ca un pom încărcat lângă ape şi nu va înceta a face rod.
FERICIT este cel căruia mintea i s-a făcut, cu darul, ca un nor plin de ploaie şi a adăpat sufletele oamenilor spre creşterea roadelor vieţii, că va fi darul lui spre laudă veşnică.
FERICIŢI cei ce aleargă după Dumnzeu neîncetat, că se vor acoperi de Dumnezeu în ziua judecăţii, făcându-se fii ai cămării Mirelui şi cu bucurie şi veselie vor vedea pe Mirele. Iar eu şi cei asemenea mie, trândavi şi iubitori de dulceţi, vom plânge şi ne vom tângui, văzând pe fraţii noştri în slavă, iar pe noi în munci.
FERICIT este cel care a plecat, urând viaţa aceasta pământească, şi împreună cu Dumnezeu cugetarea vieţii lui s-a făcut.FERICIT este cel care, urând, a urât păcatul cel prea rău şi a iubit numai pe Dumnezeu Cel bun şi iubitor de oameni.
FERICIT este cel care s-a făcut pe pământ ca un înger ceresc şi următor Serafimilor şi curate îşi are totdeauna gândurile.
FERICIT este cel care s-a făcut curat înaintea lui Dumnezeu şi sfânt şi neatins de toate întinăciunile şi gândurile şi faptele cele viclene.
FERICIT este cel care s-a făcut cu totul liber întru Domnul de toate lucrurile acestei vieţi deşarte.
FERICIT este cel ce are în minte ziua cea înfricoşată ce va să fie şi s-a sârguit cu lacrimi să-şi tămăduiască rănile sufletului său.
FERICIT este cel ce s-a făcut cu totul ca un nor cu lacrimile şi a stins totdeauna văpaia focului, a patimilor.
FERICIT este cel ce umblă în calea poruncilor Domnului şi face în fiecare zi lăcaşuri înalte, prin credinţă şi prin dragoste.
FERICIT este cel ce sporeşte în faptele bune ale pustniciei, nădăjduind să ia de la Dumnezeu împărăţia cea cerească.
FERICIT este cel ce pomeneşte porunca cea înfricoşată a cuvântului deşert şi străjeri a pus gurii sale, ca să nu cadă din poruncă.
FERICIT este cel a cărui suflet s-a făcut ca un pom de curând sădit, ce are de-a pururea lacrimi după Dumnezeu, ca un izvor de apă.
FERICIT este cel ce sădește saduri bune în sufletul său, adică faptele cele bune și viețile sfinților.
FERICIT este cel ce își sădește și își adapă sadurile lui, cu lacrimi rugându-se, ca să fie sadurile lui bine plăcute și aducătoare de roadă Domnului.
FERICIT este cel ce s-a aprins de dragostea Domnului, ca dintr-un foc, și a ars tot gândul întinat și spurcăciunea sufletului său.
FERICIT este cel ce s-a făcut de bună voie ca un pământ bun și gras, rodind sămânță bună în o sută, în treizeci și în șaizeci.
FERICIT este cel ce s-a aflat sămânță bună înțarina aceea pe care a semănat-o Stăpânul.
FERICIT este cel care a aflat mărgăritarul cel ceresc și, vânzând toate ale lui de pe pământ, doar pe acesta l-a cumpărat.
FERICIT este cel ce a aflat comoara cea ascunsă în țarină și, bucurându-se, a lepădat toate și numai pe dânsa a câștigat-o.
FERICIT este cel ce pomenește totdeauna ziua ieșirii sale și se sârguiește a se afla în ceasul acela cu osârdie și cu frică.
FERICIT este cel ce a aflat îndrăzneală în ceasul despărțirii, când sufletul se desparte de trup cu frică și cu dureri. Că vin îngerii să-i ia sufletul și să-l despartă de trup și să-l pună înaintea scaunului judecății celei fără de moarte și înfricoșate.

xxx

Sursa: https://bodysoulandorthodoxy.wordpress.com/

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Efrem Sirul – 28 Ianuarie

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

sf-efrem-sirul-171

Troparul Sfântului Efrem Sirul, glasul al 8-lea:

Harul ce izvorăşte din gura ta cuvioase, a umplut de apele vieţii Biserica şi lumii a izbucnit râuri de cucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinţei; ci, învăţându-ne cu cuvintele tale, Sfinte Părinte Efrem, roagă-te lui Hristos, Dumnezeul nostru să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 6-lea. Irmos: Ca pe uscat umblând Israel…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ploaia cea plină de desfătare a rugăciunilor tale adapă sufletul meu, care s-a uscat de seceta patimilor şi insuflă întru mine cuvânt, ca să laud praznicul tău, preafericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucind luminat lumină duhovnicească, Părinte Efrem, soare te-ai arătat, luminând toată mulţimea credincioşilor cu fapte bune, dătătoare de lumină şi cu frumuseţile dogmelor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stingând văpaia patimilor cu râurile lacrimilor, ai ajuns, Părinte Efrem, vas cinstit al Sfântului Duh, izvorând izvoare de învăţături, de Dumnezeu fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Primindu-L în pântecele tău, fără stricăciune ai născut pe Cuvântul, Cel Ce izbăveşte din stricăciune pe cei ce slujesc Lui pururea, Maică Fecioară Preasfântă, Uşa Vieţii Celei Adevărate.

Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este Sfânt ca Tine…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curăţindu-te pe tine de toată întinăciunea patimilor, te-ai arătat năstrapă a faptelor bune cu adevărat şi vas încăpător al darurilor Sfântului Duh.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nedând nicidecum somn ochilor tăi, te-ai arătat locaş al Preasfintei Treimi şi comoară a înţelepciunii, îmbogăţind lumea cu dogme strălucitoare ca aurul, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfânta Biserică a lui Hristos te cunoaşte pe tine ca pe un alt Eufrat, cu unde de aur, ce te reverşi cu undele dogmelor celor înţelepte şi adăpi toată făptura.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Unul din Sfânta Treime Întrupându-Se în două firi din Curate sângiurile tale, Prea­curată, cu Dumnezeiască cuviinţă a ieşit să mântuiască pe cei din Adam, pentru bunătatea Sa.

Irmosul:

Nu este Sfânt ca Tine, Doamne, Dumnezeul meu, care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule; şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Cântarea a 4-a. Irmos: Hristos este Puterea mea…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Puterea cuvintelor tale s-a răspândit în toată lumea, alungând orbirea sufletelor cu strălucirea smereniei celei dătătoare de înălţime, fericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fără prihană ţi-ai dus viaţa până la capăt, udându-ţi faţa cu lacrimi şi povestind tuturor cu înţelepte cuvinte, venirea Judecătorului, descoperitorule de cele Dumnezeieşti, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând Domnul, strălucita înălţime a smereniei tale, ţi-a hărăzit cuvânt înălţător, prin care au fost înjosite înălţimile cele cumplite ale eresurilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întărit fiind de harul Atotţiitorului, ai stat împotriva puterii demonilor şi ai biruit-o părinte; roagă-te pentru noi, care cu căldură te lăudăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe un Locaş Dumnezeiesc, ca pe un Munte Sfânt, ca pe un Izvor al Nestricăciunii, ca pe Ceea ce Singură a fost Aleasa Ziditorului nostru, Dumnezeu, pe Fecioara să o fericim.

Cântarea a 5-a. Irmos: Cu Dumnezeiască Strălucirea Ta…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu curgerile lacrimilor tale ai uscat, părinte, întreg noianul poftelor şi cu izvorul învăţăturilor tale ai nimicit pâraiele eresurilor, preafericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cugetul tău luminându-se cu plecarea cea către Dumnezeu, Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, a ajuns cu totul Dumnezeiesc, primind, ca o oglindă a Dumnezeiescului Duh, răsfrângerile de lumină, cele fără de materie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcutu-te-ai, părinte, adevărat locaş încăpător al Preasfintei Treimi şi împodobit fiind cu har, cu limpezirea curatelor fapte bune şi cu învăţăturile cele drepte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mort m-a făcut pe mine în Eden gustarea cea rea din pom, prin meşteşugirea şarpelui; iar tu, născând pe Dătătorul de viaţă Hristos, m-ai înviat, Ceea ce Singură eşti cu har Dumnezeiesc Dăruită.

Cântarea a 6-a. Irmos: Marea vieţii văzând-o…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtătorul de Dumnezeu, punând temelie nu pe nisip, ci pe credinţa cea statornică, a rămas netulburat de toate vicleşugurile vrăjmaşului, ocârmuindu-se de Puterea Cea Nebiruită.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Limba ta s-a făcut, cu adevărat ca un condei de scriitor, cu scriere repede, învăţând cunoaşterea dreptei cinstiri de Dumnezeu şi săpând pe lespezile inimilor Legea Duhului, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cei ce plutesc pe oceanul cel lin al dogmelor tale, Părinte Efrem, cugetătorule de Dumnezeu, se izbăvesc de întreitele valuri păgubitoare de suflet şi cu credinţă privind în sus, se mântuiesc de furtuna eresurilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce este mai presus decât toată făptura cea înţelegătoare şi de cea văzută, Întrupându-Se ca un Dumnezeu, a ieşit din pântecele tău, păzindu-te Nevătămată, precum ai fost înainte de naştere.

Irmosul:

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Căutând cele de sus…

Ceasul judecăţii pururea mai dinainte văzându-l, ai plâns cu amar, Sfinte Părinte Efrem, ca un iubitor de linişte; şi îndemânatic învăţător ai fost cu faptele, cuvioase. Pentru aceasta, părinte preafericite, pe cei leneşi îi ridici spre pocăinţă.

Cântarea a 7-a. Irmos: Dătător de rouă, cuptorul…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iscusit dătător de Lege al sihaştrilor te-ai arătat, preacinstite şi ajutător în luptele de tot felul cu vrăjmaşii. Pentru aceasta cinstim pe pământ sfinţita şi cinstita ta pomenire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcutu-te-ai organ plin de melodie al Duhului, pururea lăudate, cu suflarea de totdeauna a Lui, scoţând sunete şi cântare de pocăinţă mântuitoare, pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zămislirea ta, Mireasă Dumnezeiască, este mai presus de cuvânt. Că ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, pe Cel Ce a izbăvit de necuvântare pe toţi oamenii şi dă cuvânt a striga: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a. Irmos: Din văpaie ai izvorât…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai ca un alt soare purtător de lumină, trimi­ţând raze de învăţături până la marginile lumii, fericite, împu­ţinând, cu lumina pocăinţei, întunericul cel înfiorător a tot păcatul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

De râurile Dumnezeieştilor dogme fiind înconjurat, ai ieşit ca un râu mare din alt Eden, adăpând faţa pământului şi înecând neghinele nelegiuirii, Dumnezeiescule Efrem.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mărturisindu-te cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, strigăm ţie cu credinţă ca îngerul: Bucură-te, că numai tu ai născut pe pământ Bucuria lumii, pe Hristos Dumnezeu, Ceea ce eşti Plină de har, pururea Binecuvântată.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Din văpaie ai izvorât cuvioşilor rouă şi cu apă ai stins jertfa dreptului, că pe toate câte le voieşti le faci, Hristoase; pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind rănit de dragostea Atotţiitorului, ai petrecut toată viaţa plângând, Sfinte Preacuvioase Părinte Efrem, strigând cu spaimă: slăbeşte, Mântuitorule, valurile harului Tău, păstrându-l pe acesta mie, din belşug întru viaţa cea viitoare.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Efrem, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dulce este cuvântul tău cel dătător de umilinţă şi plin de luminare pentru cei ce aleargă către tine, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Minunate Părinte Efrem. Şi viaţa ta este fără de prihană, împodobită şi luminată cu toate faptele bune, cele luminate de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Locaş te-ai făcut Duhului şi râu plin de ape curgătoare de viaţă, temelie neclintită Bisericii, reazem sihaştrilor, pârâu pururea curgător al Dumneze­ieştii umilinţe, vrednice de laudă, Sfinte Efrem.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cugetul omenesc nu poate să înţeleagă Taina cea mai presus de gând a naşterii tale, Fecioară. Că sălăşluindu-Se Dumnezeu înlăuntrul tău, n-a mişcat încuietorile Fecioriei, ca Cel Ce Singur le-a aşezat, El Cel Necuprins de pricepere.

Irmosul:

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor; spre Care nu cutează a căuta Cetele îngereşti; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat; pe Care mărindu-L cu Oştile cereşti, pe tine te fericim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel fără de…

Pe comoara înţelepciunii Tainelor lui Hristos, pe paharul cel Dumnezeiesc al umilinţei să-l lăudăm credincioşii întru pomenirea lui. Că potrivit cu numele lui, Sfântul Cuvios Efrem veseleşte pururea inimile credincioşilor, cu cântări Dumnezeieşti; ca un lucrător şi îndrumător în descoperirile Domnului.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel fără de…

Apărătoarea cea Fierbinte şi Nebiruită, Nădejdea cea Sigură şi Neînfruntată, Zidul şi Acoperământul şi Limanul celor ce aleargă la tine, pururea Fecioară fără prihană, roagă, împreună cu îngerii, pe Fiul tău şi Dumnezeu să dea pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Cuvântul Cel fără de…

Cu Crucea Fiului tău, cea plină de har Dumnezeiesc, toată înşelăciunea idolilor a încetat şi puterea demonilor a fost călcată în picioare. Pentru aceasta noi, credincioşii după datorie pururea te lăudăm şi te Binecuvântăm; şi mărturisindu-te cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Rugăciune la Icoana Maicii Domnului Dulcea Sărutare – Glykophilousa de la Mănăstirea Filotheu

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

icoana_maicii_domnului_dulcea_sarutare_glykofilousa

O, Dulcea Sărutare a sufletelor noastre, cu roua rugăciunilor Tale curăţeşte inimile noastre şi le fă izvorâtoare de gânduri dumnezeieşti. Cu razele minunilor Tale împodobit-ai mănăstirea în care eşti cinstită, tuturor închinătorilor dăruindu-le din belşug untdelemnul darurilor Tale. Auzi-ne şi pe noi, cei ce de la marginile lumii cu bătăile rugăciunii căutăm să aflăm deschiderea uşii milostivirii Tale.

Ca şi cu o dulce sărutare cu darul Tău veseleşti sufletele întristate şi ridici povara mâhnirilor noastre. Deci, şi acum, Te rugăm să cauţi cu milostivire spre robii Tăi şi să potoleşti valurile păcatelor. Povăţuieşte-ne pe noi pe cărarea ascultării de Fiul Tău şi cu înfrânarea îngrădeşte mişcările sufletului şi trupului nostru.

Deschide-ne nouă uşa îndurărilor dumnezeieşti, căci din pricina păcatelor noastre am depărtat de la noi pe făcătorii de bine. Rugăciunea paraclisierului Ioanichie ai ascultat-o cu blândeţe şi întăritu-l-ai pe dânsul întru nădejde, ca Una Ce purtai neîncetat grijă de mănăstirea Ta şi de mântuirea sufletului său. Deci, ca O Milostivă Maică a creştinilor, ia în mâinile Tale şi viaţa noastră şi ne povăţuieşte pe calea mântuirii.

Stinge focul ispitelor şi nimiceşte cursele celui rău, care caută să ne tragă pe noi în adâncul deznădăjduirii.

Ceea Ce ai primit în braţele Tale pe Cel Necuprins de gând, încinge şi sufletele noastre cu legătura iubirii de oameni şi ne arată vrednici lucrători de fapte bune.

Deschide hambarele darurilor Tale şi ne hrăneşte pe noi din destul, ca să-Ţi aducem pâinea laudelor dumnezeieşti din cuptorul inimii.

Pe noi, cei împovăraţi cu multe răutăţi, ne cheamă la limanul pocăinţei şi cu ploaia rugăciunii Tale stinge focul gheenei cel gătit pentru păcatele noastre. Fii nouă Sprijinitoare în necazuri, căci la Tine alergăm ca la un liman binecuvântat, cerând iertare greşelilor noastre şi mare milă.

Rugăciune puternică către Maica Domnului care se spune doar pe 19 ianuarie

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

cropped-46506217_10156885351774837_1219774027778752512_n6.jpg

Pentru bucurie, iertare, dezlegare și paza de tot răul,

Amin!

Plec genunchiul meu ţie, Stăpână, eu, ticălosul, şi cer acum dumnezeiescul tău ajutor. Dezleagă chinul sufletului, risipeşte norii deznădejdii cu rugăciunile tale, mângâierea celor întristaţi. Păstrând, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, strălucirea sufletului curată de întinăciunile patimilor, fă-mă pe mine, cel ce te slăvesc pe tine, luminat să privesc la lumina cea dumnezeiască, fără de prihană Fecioară.

Întorcând, cu puterea ta, Stăpână, atacurile, vrăjmaşilor cele asupra noastră, dăruieşte turmei tale pace adâncă, ceea ce eşti dătătoarea dumnezeieştii păci. Izbăveşte-ne pe noi de noroiul patimilor, cu rugăciunile tale către Fiul tău, Curată, dă să păşesc curat pe căile pocăinţei care duc, Mireasa lui Dumnezeu, la veşnica odihnă. Ca pe lumina ochilor păzeşte-mă cu acoperământul tău, rogu-mă Curată, şi la umbra aripilor tale ocroteşte-mă şi mă izbăveşte de răutatea demonilor şi mă mântuieşte. Cu băutura pocăinţei adapă-mă, Născătoare de Dumnezeu, Marie, şi învredniceşte-mă să aduc lacrimi din inimă stingătoare ale văpăii care mă aşteaptă. Frica judecăţii mă tiraniseşte şi hotărârea lui Dumnezeu, dar tu vino mai înainte şi stai lângă mine în ziua judecăţii şi mă izbăveşte, Marie, dumnezeiască Mireasă. Sufletul meu cel întinat de patimi, Preacurată, şi inima mea curăţeşte-le prin mila ta cea curăţitoare şi fă-le templu al dumnezeiescului Duh. Pe mine, cel neîndreptat şi cel singur mă osândesc, Hristoase al meu, mântuieşte-mă, cu rugăciunile Maicii Tale, ca să slăvesc multa şi nemăsurata Ta milă.

Risipeşte, Curată, norii întristărilor din sufletul meu şi luminează-mă cu razele bucuriei, ceea ce ai născut lumina cea dumnezeiească şi neînserată. Cel ce din ţărână m-ai zidit, Stăpâne, după chipul Tău, şi m-ai învrednicit de înfierea Ta, Iubitorule de oameni, păzeşte-mă ca un îndurat. Aruncat sunt, Curată, în nemăsurate păcate şi în necazurile celor răi, unul după altul, pentru aceea, dăruieşte-mi mie iertare şi izbăveşte-mă din supărări. Izbăveşte-mă pe mine de osânda cea veşnică, Stăpână curată, şi învredniceşte-mă de bucuria cea dumnezeiască şi de desfătarea Raiului cu rugăciunile tale. Pleacă-te la rugăciunile celor ce aleargă acum la tine şi du-le pe acestea la Atotmilostivul Dumnezeu şi plineşte cererile, Marie mult lăudată. Scutură somnul lenevirii mele şi luminează, rogu-mă, Cuvioasă, simţirile mele, dând priveghere şi vrednică pocăinţă. Roagă-te, Fecioară, ca milostiv să-mi fie mie Cel uşor de împăcat şi să mă mântuiască pe mine cel ce cânt cu inima zdrobită: Dumnezeule, bine eşti cuvântat. Mila ta nu este mărginită de timp, căci pururea miluieşti, cu totul fără prihană, şi pe robii tăi şi împarţi celor ce cer harul tău cel nesfârşit. Ceea ce singură ai fost strălucită cu dumnezeiască slavă, fiind Maică a Celui ce te-a slăvit pe tine, roagă-L, Fecioară, pe Cel singur pururea slăvit să dobândesc şi eu slava cea de sus.

Dă iertare, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, şi îndreptare vieţii celor ce aleargă la tine ca neîncetat să te lăudăm pe tine, şi să te preaînălţăm întru toţi vecii. Mai presus decât razele luminoase şi strălucitoare ale soarelui, Stăpână, ajutorul tău, tinzând tuturor razele minunilor, risipeşte negura patimilor şi a bolilor. Întăreşte-ne pe noi, cei bătuţi de necazuri şi de mulţimea supărărilor, cu dumnezeiescul tău ajutor, Marie, Mireasa lui Dumnezeu, pe tăria răbdării şi pe piatra nădejdii tale, ca să te slăvim pe tine. Povara întristărlor covârşeşte, Fecioară fără de prihană, puterea mea şi mă trage în prăpastia fără fund a deznădejdii, de care izbăveşte-mă, ca neîncetat să te măresc pe tine. Căruţă purtătoare de lumină a lui Emanuil te-ai arătat, luminând pe credincioşi, Stăpână curată, pentru aceea luminează sufletul meu cel acoperit acum de întunericul trândăviei şi nimicit de păcate. Tu ai fost ocrotitoarea sufletului meu, Preacuvioasă, Curată, căci întru tine zdrobesc puterea duşmanilor, de tine mi-am atârnat toate simţurile şi mintea, mântuieşte-mă, mântuieşte-mă, ca să te măresc pe tine cu dor. Potoleşte marea chinurilor care împotriva mea se sălbăticeşte, de Dumnezeu slăvită, scăparea preaputernică a tuturor credincioşilor şi călăuzeşte, Curată, către dumnezeiescul ţărm pe ticălosul si nenorocitul robul tău care de iadul pierzaniei deja s-a apropiat şi a ajuns în laţul deznădejdii, Stăpână, nu mă trece cu vederea pe mine, cel ce rău mă primejduiesc şi caut din tot sufletul grabnicul tău ajutor, căci întru tine mi-am pus toată nădejdea mea, de Dumnezeu fericită.

Acatistul Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul – 19 Ianuarie

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

154114_cuv-macarie-cel-mare-din-egipt

Troparul Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul, glasul 1:

Locuitorul pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Macarie; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Condacul 1

Viață fericită ducând în lume, te-ai învrednicit a te sălășlui în pământul celor blânzi, împreună cu cetele fericiților, Macarie, purtătorule de Dumnezeu, iar locuind în pustiu ca într-o cetate, ai primit de la Hristos harul minunilor. Pentru aceasta te cinstim: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

sf-macarie360

Icosul 1

De fel din Egipt și de un nume cu Sfinții strămoși Avraam și Sarra, părinții tăi și-au înfrumusețat viața cu înfrânarea și cu postul, cu rugăciunile și privegherea, cu milosteniile și cu multe alte fapte bune. Iar neroditori fiind, se depărtaseră de traiul însoțirii, însă cu duhul erau tot uniți. Pentru aceasta întreita rază a dragostei Sfintei Treimi o au găzduit în inimile lor, și însuși Sfântul Patriarh Avraam le-a vestit în vedenie dezlegarea nerodirii prin fericitul rod ce avea să fie lumină lumii:
Bucură-te, cu tatăl tău, preotul Avraam, de bucuria vederii sfântului patriarh;
Bucură-te, că răpindu-li-se averile, părinții tăi au nădăjduit în Domnul;
Bucură-te, că au fost mângâiați de dumnezeiasca lumină a bunei-vestiri;
Bucură-te, că nu au zăbovit în a urma voii Domnului;
Bucură-te, că s-au mutat după dumnezeiasca rânduială lângă pustia în care aveai să-I slujești Lui;
Bucură-te, că tatăl tău a fost ridicat din boala cea de moarte cu mână tare;
Bucură-te, că îngerul lui Dumnezeu i-a vestit mila și binecuvântarea de sus;
Bucură-te, că lăcaș Sfântului Duh te-a numit;
Bucură-te, că numele fericirii ți-a dăruit;
Bucură-te, că viețuirea îngerească, roditoare a mântuirii multora, ți-a zugrăvit;
Bucură-te, că părinții tăi au mulțumit Domnului cu bucurie și cutremur;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 2-lea

Zămislit de părinții tăi la bătrânețile lor, ai alergat, fericite, cu dor dumnezeiesc, la izvorul cunoștinței de Dumnezeu. Și deprinzând Sfintele Scripturi, neobosit umblai pe cărările înțelepciunii, iar în inimă păzeai nestinsă lumina sfintei cântări de: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Cu viața cea fericită, ca și cu o neîntinată mireasă, doreai să te însoțești. Iar când părinții tăi, uitând de îngereasca sfătuire, te-au silit spre însoțire cu femeie, te-ai înălțat ca o pasăre peste cursa vânătorilor. Așa ai putut împlini și voia părintească, dar și păzi nestricată fecioria trupului și sufletului, pe care le închinasei lui Dumnezeu:
Bucură-te, că în strâmtorare ochii sufletului la Dumnezeu i-ai ridicat;
Bucură-te, că El a pus sfat bun în inima ta;
Bucură-te, că ai împlinit voia Lui cu nădejde neclintită;
Bucură-te, că prefăcându-te bolnav, după ospățul de nuntă ai ieșit și ai alergat spre ajutorul de sus;
Bucură-te, că așa ți-ai păzit fecioria cea închinată Domnului;
Bucură-te, că ai mers în muntele Nitriei și în vis ai văzut un bărbat minunat, strălucind ca lumina;
Bucură-te, că el ți-a arătat pustiul unde aveai să te sălășluiești;
Bucură-te, că la întoarcerea acasă, mireasa ta a trecut la Domnul întru feciorie curată;
Bucură-te, smerire de sine prin gândul la moarte;
Bucură-te, negrijă de cele pământești și încredințare de sine lui Dumnezeu;
Bucură-te, că și părinții tăi s-au bucurat de curăția vieții tale;
Bucură-te, că le-ai slujit cu dragoste și osârdie până la moarte;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 3-lea

Ai căutat, fericite Macarie, cu râvnă, un sfânt călăuzitor pe calea mântuirii și pururea te rugai lui Dumnezeu pentru aceasta. Iar într-o zi, de praznicul unuia dintre sfinți, când pregăteai prânzul, mai ales pentru cei săraci și scăpătați, ai văzut în biserică un monah, venit pentru împărtășirea cu Sfintele Taine, și ai cunoscut chipul vieții celei îmbunătățite. Drept aceea l-ai chemat după slujbă la ospăț și, luându-l de-o parte, l-ai rugat să primească să-ți fie sfetnic bun în viață, ca împreună să-I cântați lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

A doua zi ai alergat la bătrânul monah, care ți-a primit mărturisirea și tainele inimii, după care te-a povățuit îndelung. Iar seara, pe când te odihneai, și-a ridicat mintea în rugăciune spre Dumnezeu și a văzut în vedenie un sobor de monahi cu chipuri albe și aripi care te îndemnau spre dumnezeiasca trezvie și râvnă în slujba lui Dumnezeu:
Bucură-te, că, prin povățuitorul tău, Hristos te-a chemat spre mântuirea multora;
Bucură-te, că printr-însul ai primit îngereasca chemare;
Bucură-te, că te-a grăbit spre cele plăcute Domnului;
Bucură-te, că te-a învățat multe despre rugăciune, priveghere și post;
Bucură-te, că întors acasă, ai împărțit toate ale tale săracilor;
Bucură-te, că ai îmbrățișat sărăcia de bunăvoie și ai urmat lui Hristos;
Bucură-te, că în mâinile sfântului bătrân ți-ai lepădat voia;
Bucură-te, că el a primit-o și a slujit-o cu dragoste înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-a învățat lucrul mâinilor spre așezarea duhovnicească;
Bucură-te, că ți-a făcut chilie nu departe de dânsul și te-a îngrădit cu porunci de suflet ziditoare;
Bucură-te, că te-a născut la viața îngerească binecuvântată;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 4-lea

Ai sporit, Sfinte Macarie, în legea Domnului, prin alergarea pe calea cea strâmtă a vieții monahicești, încât episcopul locului, aflând despre viețuirea ta fericită te-a făcut cleric cu de-a sila, deși erai încă tânăr. Dar tu după o vreme ai fugit de acolo, căci ardeai de dorul liniștii celei după Dumnezeu, întru care neîncetat să-I cânți: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Întru lucrul mâinilor și rugăciune neîncetată a inimii te-ai întărit, fericite, îngrădindu-te cu Crucea Domnului în războiul de gânduri, năluciri și înfricoșate năvăliri pe care diavolul ți l-a ridicat împotrivă. Și cum, pătruns de frica cuviincioasă și dragostea de Dumnezeu, întru nimic socoteai meșteșugirile lui, a ridicat peste tine război prin oameni, făcând pe o tânără ce luase în pântece din desfrânare să arunce asupra ta păcatul cel cumplit:
Bucură-te, priveghere neîncetată cu duhul;
Bucură-te, înstrăinare de tulburările lumii;
Bucură-te, că ai fost învinuit și ocărât pe nedrept;
Bucură-te, că ai fost târât prin sat cu negrăită batjocură;
Bucură-te, că ai fost tras de păr și călcat cu picioarele;
Bucură-te, că ai fost bătut cu bețele de toți până aproape de moarte;
Bucură-te, că abia te-au lăsat viu, punându-se pentru tine chezaș un cinstit bărbat;
Bucură-te, că fiind gata să moară pentru tine, acesta te-a adus la chilie;
Bucură-te, că lucrai ziua și noaptea să hrănești pe femeia însărcinată;
Bucură-te, că, prin dreapta judecată a Domnului,
ea nu a născut până ce nu a mărturisit clevetirea;
Bucură-te, că toți s-au pocăit și au alergat să-ți ceară iertare;
Bucură-te, că te-ai păzit de slava omenească, fugind de acolo în pustie;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 5-lea

Trei ani ai petrecut într-o peșteră, părinte, după care te-ai dus la Sfântul Antonie cel Mare în Muntele Faran, iar el te-a primit cu dragoste să-i fii ucenic în pustniceștile nevoințe. Și ai sporit în ele prin ascultare, încât erai numit de ceilalți frați tânăr bătrân. Căci din tinerețe arătai viață aleasă și te luptai ziua și noaptea cu diavolii, păzind neclintit zidul întemeiat de Hristos, Căruia Îi cântai: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Prin smerenie și pomenirea neîncetată de Dumnezeu ai stins mulțimea săgeților vrăjmașului, luând de la Hristos, la patruzeci de ani de la nașterea ta, darul tămăduirilor și al proorociei, precum și stăpânire asupra necuratelor duhuri. Apoi te-ai învrednicit treptei preoțești și ai fost călăuzitor părinților celor ce viețuiau în schit:
Bucură-te, suflet stăpânit de focul Duhului;
Bucură-te, inimă întărită cu hrană duhovnicească;
Bucură-te, biserică sfințită în care locuiește Hristos;
Bucură-te, că pe Marele Antonie adeseori l-ai cercetat;
Bucură-te, că de dânsul ai fost mult povățuit;
Bucură-te, că împreună v-ați împărtășit de tăria cuvintelor duhovnicești;
Bucură-te, că ai moștenit toiagul pe care Sfântul Antonie își sprijinea trupul;
Bucură-te, că precum Elisei de la Ilie ai luat și îndoit duh;
Bucură-te, că ai izgonit căpetenii diavolești cu postul și rugăciunea;
Bucură-te, că prin turnare de apă sfințită ai izbăvit o femeie de asemănarea cu un animal;
Bucură-te, că ai îndemnat-o apoi spre râvnă sporită în împărtășirea cu Sfintele Taine;
Bucură-te, că ai risipit înșelarea celor cuprinși de farmece;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 6-lea

Prin ungerea cu untdelemn sfințit ai făcut sănătoasă pe o fecioară plină de răni și pe mulți ai tămăduit prin rugăciune de boli, vrăji și amăgirea eretică, chiar și morți ai înviat cu puterea lui Hristos, ca întru slava Lui să se înalțe din multe inimi cântarea întreit sfântă: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Pe o căpetenie a întunericului ai alungat-o din cel în care intrase prin patima mândriei și lucra prin el false minuni și închipuiri eretice. Căci la cererea stăruitoare a episcopului, te-ai rugat din adâncul inimii, iar pentru mântuirea multor înșelați te-ai înarmat cu credință și ai înviat un mort din cei de demult. Atunci diavolul a fost izgonit cu putere din cel stăpânit, iar tu ai botezat pe cel înviat, dăruind lui Hristos mulțime de popor:
Bucură-te, cel prin care slava lui Dumnezeu s-a arătat;
Bucură-te, surpare a puterii vrăjmașe prin lucrarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de dumnezeiasca insuflare;
Bucură-te, sfântă nevoință întru teama de a nu cădea în slavă deșartă;
Bucură-te, că prin tine Hristos a șters lacrimile celor necăjiți;
Bucură-te, că ai descoperit văduvei mâhnite zălogul cel ascuns;
Bucură-te, că pe bărbatul ei l-ai înviat ca să spună unde a pus visteria cea străină;
Bucură-te, izbăvitorul văduvei și al orfanilor de amara robie;
Bucură-te, că și pe un alt mort l-ai înviat, ca să scapi pe cel învinuit pe nedrept;
Bucură-te, că cel adormit i-a mărturisit din groapă nevinovăția;
Bucură-te, că nu ai căutat să afli pe cel vinovat, nădăjduind în judecata lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai arătat atunci că lucrul tău era mila, iar nu judecata;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 7-lea

Pe cel îndrăcit, care avea în sine pe diavolul îmbuibării și mistuia ca nimic toată mâncarea primită, l-ai tămăduit prin rugăciune și post, povățuindu-l spre înfrânare și lucrul mâinilor. Iar pentru călcarea sfintelor porunci te mâhneai și plângeai și întru Duhul Sfânt te rugai pentru toată lumea, încât chiar și pe cei din muncile iadului îi umbreai cu milostivirea. Pentru aceasta, cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Cu puterea lui Dumnezeu l-ai silit pe diavol să-și arate pe față mulțimea meșteșugurilor cu care îi ispitea pe monahii din mănăstire, iar pe singurul dintre frați care îi făcea voia, l-ai adus la mărturisire curată și la sporirea în lupta cea bună:
Bucură-te, că pentru a-i înfrânge rușinea te-ai arătat celui căzut însuți ispitit de patimile ce-l stăpâneau;
Bucură-te, că așa a aflat îndrăznire spre mărturisire și pocăință;
Bucură-te, că l-ai întărit în postire și cugetarea cea după Dumnezeu;
Bucură-te, că l-ai îndemnat să învețe părți din Evanghelie și alte sfinte cărți;
Bucură-te, că l-ai învățat să nu primească gândul cel rău;
Bucură-te, că fratele sculat din păcat s-a arătat apoi mai potrivnic celui rău decât toți ceilalți;
Bucură-te, că primind pe doi tineri bogați, i-ai aflat după o vreme mari nevoitori ai lui Hristos;
Bucură-te, că întru osteneli și răbdare se umpleau de harul dumnezeiesc;
Bucură-te, că ai văzut cum îngerul lui Dumnezeu îi păzea cu armă de foc;
Bucură-te, că ți s-a descoperit cum din gura lor ieșea foc până la cer;
Bucură-te, că adormind ei întru Domnul, ai întărit pe frați cu descoperirea sfințeniei lor;
Bucură-te, virtute atotvăzătoare;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 8-lea

Viața curată și fără de răutate a celor două femei măritate ți-a descoperit-o Cel de Sus, încât însuți te-ai minunat și ai zis: cu adevărat, nici fecioare, nici femei măritate, nici monah, nici mirean, ci hotărârea cea bună o caută Dumnezeu, primind-o ca pe însăși fapta, și după alegere trimite fiecăruia pe Sfântul Duh, Care lucrează și îndreptează viața celor ce vor să se mântuiască. Pentru aceasta, întru smerenia inimii păzim cântarea întreit sfântă: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Împreună cu Sfântul Macarie Alexandrinul, prietenul tău întru Domnul, ai fost exilat de episcopul Luciu, eretic arian, cel care pe fericitul episcop Petru l-a izgonit. Și duși de ostași într-un ostrov în care era necunoscut numele lui Hristos Dumnezeu, ați alungat pe diavoli cu rugăciunea și cu facerea de minuni. Atunci poporul ce slujea la idoli a primit credința în Hristos și s-a botezat, ridicând o sfântă biserică spre slava lui Dumnezeu:
Bucură-te, cetate întărită prin dragostea duhovnicească de frate;
Bucură-te, izbăvire de îndrăcire a fiicei slujitorului idolesc;
Bucură-te, vrednicie apostolească;
Bucură-te, că pe mulți i-ai născut la viața întru Hristos;
Bucură-te, că vestirea minunilor voastre a ieșit în tot pământul;
Bucură-te, rușinare a prigonitorilor rău-credincioși;
Bucură-te, că episcopul eretic a trimis în taină să vă întoarcă în pustia schitului;
Bucură-te, că de pretutindeni venea la tine mulțime de popor;
Bucură-te, că pe mulți îi învățai prin cuvinte de Dumnezeu insuflate;
Bucură-te, tămăduire a neputințelor sufletești și trupești;
Bucură-te, liman de odihnă al străinilor;
Bucură-te, mustrare cu blândețe a celor biruiți de patimi;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 9-lea

Pe ucenicul iubitor de arginți, care ți-a nesocotit mustrarea și nu s-a curățit de lepra patimii, l-a ajuns, după moartea ta, și lepra trupească, iar pe înfricoșatul slujitor idolesc l-ai făcut, prin cuvântul cel bun, mielușel al lui Hristos. Pentru aceasta slăvim milostivirea și dreptatea cu care Dumnezeu se îngrijește de făptura Sa, și alergăm la limanul netulburat al iubirii Sfintei Treimi, cântându-I împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cu gândul de a merge în pustia dinlăuntru te-ai luptat cinci ani, temându-te de ispitirea vrăjmașului. Dar cum prin îndelunga ta răbdare voia Domnului s-a vădit, ai mers acolo și ai aflat doi monahi care de treizeci de ani se nevoiau în arșiță și ger cu dumnezeiască tărie. Pentru care, părinte, te-ai pogorât și mai mult în oceanul smereniei, adâncindu-ți mintea în teama curată de Domnul. Căci, prin aducerea aminte de Judecată și de focul cel veșnic al neiubirii, îți topeai trupul ca și cu niște năprasnice stihii:
Bucură-te, că ai murit lumii, dar ai aflat viața întru Hristos;
Bucură-te, minte neatinsă de săgețile ocărilor;
Bucură-te, cuget netulburat de veninul laudelor;
Bucură-te, desăvârșită neagonisire de cele lumești;
Bucură-te, micșorare de sine întru mărirea lui Hristos;
Bucură-te, tăcere făcută lăcaș al Cuvântului dumnezeiesc;
Bucură-te, cădere cu fața la pământ înaintea Chipului mântuitor;
Bucură-te, ridicare a mâinilor spre primirea dumnezeiescului har;
Bucură-te, fugă de oameni pentru alipirea de Dumnezeu;
Bucură-te, chemare a milostivirii de sus ce stăvilește războiul patimilor;
Bucură-te, că ai primit în inimă întipărirea Chipului Iubirii;
Bucură-te, zbor al închinării spre veșnicia Iubirii;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 10-lea

Ca un fericit părtaș la bucuria nestricăcioasă a Învierii te-ai arătat, părinte, căci acopereai neputințele omenești și te osteneai în rugăciune pentru izbăvirea celor ispitiți, izvorând lumii deznădăjduite tăria cântării îngerești: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Pe tâlharul ce îți fura din chilie l-ai ajutat ca un străin de cele ale tale, iar pe ucenicul ispitit de o desfrânată, care a alergat în rugăciune la mijlocirea ta, o mână nevăzută l-a răpit, aducându-l în chilie, unde te rugai lui Dumnezeu pentru dânsul. Pentru aceasta, cu bucurie îți cântăm:
Bucură-te, înstrăinare de toate cele trecătoare;
Bucură-te, plămădire întru realitățile cerești;
Bucură-te, privire a lumii ca prin ochii icoanei;
Bucură-te, zugrăvire pe tăblița inimii a icoanei Iubirii;
Bucură-te, slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate;
Bucură-te, izvor de pace cerească;
Bucură-te, înainte-vedere a celor de departe ca și a celor de aproape;
Bucură-te, suflet curățit până în adânc de harul dumnezeiesc;
Bucură-te, tărie a dragostei ce sprijini pe cei ispitiți;
Bucură-te, sculare la viață a celor căzuți;
Bucură-te, părtaș în suferințe al mângâierii lui Hristos;
Bucură-te, însuți răpit prin văzduh de dumnezeiasca mână;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 11-lea

După nouăzeci și șapte de ani de viețuire întru Hristos ți s-a vestit în vedenie fericitul sfârșit de către Sfântul Antonie, povățuitorul pustiei, împreună cu Sfântul Pahomie, învățătorul vieții monahale. Și de apropiata chemare spre sălășluirea cu dânșii în sânurile Părintelui ceresc te-au încredințat, iar tu ai primit cu bucurie de la ei negrăita pace a lui Hristos și ai cântat: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Ai chemat, fericite, pe ucenici, încredințându-i Domnului și i-ai îndemnat să păzească așezămintele duhovnicești și predaniile pustniciei, după care ai bine rânduit obștea. Apoi ți-ai pus mâinile peste dânșii, i-ai binecuvântat și te-ai rugat pentru ei, învățându-i din destul, și te-ai pregătit de marea și înfricoșata trecere a hotarului veșniciei:
Bucură-te, floare a pustiei înmiresmată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că după trei zile, după cum ți s-a vestit, ai plecat la Domnul;
Bucură-te, de un heruvim cu mulțime de îngeri întâmpinat;
Bucură-te, de cetele îngerești și ale sfinților însoțit;
Bucură-te, comoară a Împăratului urcată în vistieriile cele veșnice;
Bucură-te, că prin sărutarea de pe urmă ai lăsat lumii îndemnul iubirii;
Bucură-te, ochi și mâini întinse spre Domnul până în sfârșit;
Bucură-te, că în brațele Lui ți-ai dat duhul;
Bucură-te, că sufletul tău a fost văzut suindu-se la cer netulburat de vrăjmașul;
Bucură-te, că te-ai acoperit cu smerenia până înlăuntrul porților Împărăției;
Bucură-te, foc ce arzi toate uneltirile vrăjmașilor;
Bucură-te, îngrădire cu puterea lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 12-lea

Pecetea Chipului lui Hristos și a Duhului ai primit, fericite, unindu-ți prin iubire firea cu harul dumnezeiesc în focul ispitelor. Pentru aceasta, la nunta Fiului lui Dumnezeu te-ai învrednicit a cânta cu Biserica cerească: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Arta care suie la ceruri desăvârșit o ai deprins, părinte, și zidire nouă te-ai făcut spre luminarea și întărirea celor ce aleargă cu credință la mijlocirile tale. Pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, fiu al Luminii și mângâierii;
Bucură-te, fiu al Legământului celui nou;
Bucură-te, că prin calea cea aspră ai ajuns la viața fericită;
Bucură-te, viață prefăcută în icoană de pururea închinare;
Bucură-te, stare neclintită în dragoste și adevăr;
Bucură-te, veșnică unire cu Hristos;
Bucură-te, odihnă în brațele Sfântului Duh;
Bucură-te, desfătare în sânul Părintelui luminilor;
Bucură-te, mărturisire cu viața a Crucii și Învierii Domnului;
Bucură-te, jertfă vie, bine plăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, al Maicii Domnului fiu preaiubit;
Bucură-te, alăută a Sfintei Treimi ce faci să răsune glasul inimii;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul al 13-lea

O, Sfinte Cuvioase Macarie, purtătorule al Chipului ceresc, care prin fapte dumnezeiești ne-ai arătat nouă adevărul credinței, luminează și în inimile noastre cunoștința Evangheliei Mântuitorului. Ca simțind lucrarea gândurilor rele, să ne lepădăm de întunericul ce ne împresoară și să primim ungerea bucuriei prin lucrarea Sfântului Duh. Iar prin fecioria inimii să ne facem părtași fericirii Preasfintei Fecioare, în care Tatăl Și-a făcut lăcaș cu Cel Unul Născut al Său. Așa, părinte, poartă de grijă din înalt, ca să nu ne aflăm neîndreptați și despărțiți de iubirea ta în ceasul înfricoșat al nașterii în veșnicie, ci împreună cu tine să cântăm Preasfintei Treimi: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: De fel din Egipt și de un nume cu Sfinții strămoși Avraam și Sarra…, Condacul 1: Viață fericită ducând în lume, te-ai învrednicit a te sălășlui în pământul celor blânzi…, și se face otpustul.

Icosul 1

De fel din Egipt și de un nume cu Sfinții strămoși Avraam și Sarra, părinții tăi și-au înfrumusețat viața cu înfrânarea și cu postul, cu rugăciunile și privegherea, cu milosteniile și cu multe alte fapte bune. Iar neroditori fiind, se depărtaseră de traiul însoțirii, însă cu duhul erau tot uniți. Pentru aceasta întreita rază a dragostei Sfintei Treimi o au găzduit în inimile lor, și însuși Sfântul Patriarh Avraam le-a vestit în vedenie dezlegarea nerodirii prin fericitul rod ce avea să fie lumină lumii:
Bucură-te, cu tatăl tău, preotul Avraam, de bucuria vederii sfântului patriarh;
Bucură-te, că răpindu-li-se averile, părinții tăi au nădăjduit în Domnul;
Bucură-te, că au fost mângâiați de dumnezeiasca lumină a bunei-vestiri;
Bucură-te, că nu au zăbovit în a urma voii Domnului;
Bucură-te, că s-au mutat după dumnezeiasca rânduială lângă pustia în care aveai să-I slujești Lui;
Bucură-te, că tatăl tău a fost ridicat din boala cea de moarte cu mână tare;
Bucură-te, că îngerul lui Dumnezeu i-a vestit mila și binecuvântarea de sus;
Bucură-te, că lăcaș Sfântului Duh te-a numit;
Bucură-te, că numele fericirii ți-a dăruit;
Bucură-te, că viețuirea îngerească, roditoare a mântuirii multora, ți-a zugrăvit;
Bucură-te, că părinții tăi au mulțumit Domnului cu bucurie și cutremur;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Condacul 1

Viață fericită ducând în lume, te-ai învrednicit a te sălășlui în pământul celor blânzi, împreună cu cetele fericiților, Macarie, purtătorule de Dumnezeu, iar locuind în pustiu ca într-o cetate, ai primit de la Hristos harul minunilor. Pentru aceasta te cinstim: Bucură-te, Sfinte Cuvioase Macarie, părinte al părinților!

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Antonie cel Mare – 17 Ianuarie

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

257654.p

Troparul Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, glasul al 4-lea:

Asemănându-te cu obiceiurile râvnitorului Ilie şi urmând Botezătorului pe drepte cărări, Preacuvioase Părinte Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului şi ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe prigonitorul Faraon…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

La nemurire şi la viaţă veşnică ajungând cu adevărat şi de Raza Cea Întreit Strălucitoare, părinte, din plin fiind luminat, roagă-te, să fie luminat sufletul meu cel întunecat, cu luminarea harului, ca după vrednicie să te laud pe tine.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tânăr fiind cu vârsta trupului şi pe calea cea nouă a faptei bune apucând, ai călătorit pe dânsa, fără primejdie, plecându-te Legii celei noi a Mântuitorului, de trei ori fericite şi poruncilor Evangheliei celor de viaţă purtătoare ai urmat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu Lumina cea de trei ori mai Strălucitoare decât soarele luminat fiind, preaînţelepte, vrăjmăşeasca întărâtare a demonilor, fericite şi gurile căscate ale fiarelor şi durerile vătămătorilor, ca pe o pânză de păianjen le-ai sfărâmat, aprins fiind de Dumnezeiasca dragoste.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Având îndrăzneală, ca o Maică a lui Dumnezeu, către Cel Ce S-a născut din tine, Cuvântul Cel Unul-Născut, împreună fără de început cu Tatăl şi deofiinţă cu Duhul, nu înceta a-L ruga, Ceea ce eşti cu totul fără de prihană, să izbăvească din nevoi pe cei ce te măresc pe tine, de Dumnezeu Născătoare.

Catavasie:

Pământul cel roditor de adâncime, uscat l-a trecut oarecând soarele; căci ca un zid s-a închegat apa de amândouă părţile, trecând poporul marea pedestru şi lui Dumnezeu cu plăcere cântând: să cântăm Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

anthony

Cântarea a 3-a. Irmos: Celui Ce ai întărit cerurile…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuget întărit şi cu minte statornică potolind văpaia patimilor, te-ai îmbrăcat în luminata haină a nepătimirii, Sfinte Antonie şi în veşmântul mântuirii, părinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu năvăliri preatari demonii îndrăznind şi în fiare prefăcându-se, ai defăimat puterea lor cea slabă, că ai avut Ajutor pe Cel tare în războaie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Purtătorul de Dumnezeu, Preacuviosul Părinte Antonie, biruind căpeteniile şi stăpâniile întunericului cu înfrânare tare s-a făcut purtător de izbândă biruitor, mărirea pustnicilor şi lauda călugărilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mintea mea cea robită de patimi, ridică-o, Curată, cu Puterea de viaţă care S-a arătat lumii din tine şi la viaţă o povăţuieşte, Ceea ce Singură ai sfărâmat porţile morţii, cu naşterea ta.

Catavasie:

Întărirea celor ce nădăjduiesc spre Tine, întăreşte, Doamne, Biserica Ta, pe care o ai câştigat cu Scump Sângele Tău.

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Scară Dumnezeiască de fapte bune făcându-ţi, la înălţime te-ai suit, părinte şi ai văzut pe Dumnezeu sprijinindu-Se pe dânsa şi daruri preabogate împărţind, celor ce cu credinţă cântă: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu totul te-ai sfinţit lui Dumnezeu, Sfinte Preacuvioase Părinte Antonie, singur cu EI unindu-te, preaînţelepte, prin fapta bună şi grăind împreună, şi de arătarea lui Dumnezeu ca un curat învrednicindu-te; că de pământ şi de cele pământeşti depărtându-te, după vrednicie ai aflat Cereasca Desfătare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mintea şi sufletul curătindu-ţi, Părinte Antonie, ai vădit înşelăciunea cea de suflet pierzătoare, părinte şi meşteşugirile şi amăgirile cele amare şi nălucirile vrăjmaşilor; că pătimind te-ai învăţat, şi ajungând la cunoştinţă ai învăţat mulţimile călugărilor, preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat din tine, Care Neschimbat a rămas precum a fost şi fireşte deofiinţă fiind, este întocmai cu Tatăl şi cu tine, roagă-L, Ceea ce L-ai născut, să dăruiască iertare de greşeli şi mântuire sufletelor celor ce te laudă pe tine cu credinţă.

Catavasie:

Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, Hristoase; că ieşind din Chivotul Sfinţirii Tale, din Maică Nevătămată, în Biserica Slavei Tale Te-ai arătat ca un Prunc în braţe purtat; şi s-au umplut toate de lauda Ta.

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Locuitor întru tine având pe Dumnezeu, Cel Ce pe toate le vede, fericite, Care te-a învăţat şi te-a luminat şi te-a înţeleptit, de trei ori fericite, suişurile sufletelor celor curate şi fericite a le vedea te-ai învrednicit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Har de tămăduiri asupra bolilor celor de multe feluri şi putere asupra duhurilor celor necurate ţi-a dăruit ţie, Hristos, înţelepte; că firea biruind, părinte, te-ai împărtăşit de darurile Duhului, cele mai presus de fire.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cei ce te avem pe tine Zid şi cu apărarea ta suntem înconjuraţi, care ne lăudăm cu Dumneze­iasca ta mărire, pe tine te fericim; că tu, Preasfântă, izvorăşti sufletelor noastre bucurie şi veselie.

Catavasie:

Când a văzut Isaia, în vedenie, pe Dumnezeu pe Scaun Preaînalt, de Îngerii Slavei înconjurat, a strigat: O, eu ticălosul! Că am văzut mai înainte pe Domnul Întrupat, pe Cel Ce stăpâneşte pacea şi lu­mina cea adevărată.

Cântarea a 6-a. Irmos: Adâncul păcatelor…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din fragedă copilărie luând asupră-ţi felul de viaţă cel după Lege, de Dumnezeu insuflate, l-ai păzit până la sfârşit şi ca un Dumnezeiesc biruitor ai luat cunună de biruinţă de la Împăratul tuturor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Avându-te pe tine, fericite, rugător preaputernic către Dumnezeu, părtaş al grijilor noastre, ocrotitor şi apărător şi mijlocitor binevoitor, ne mântuim de toate nevoile, de ispite şi de primejdii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Înălţat-ai cu adevărat firea omenească cea căzută, născând fără sămânţă pe Fiul Cel Văzut, pe Cel cu Chip Dumnezeiesc şi deopotrivă cu Tatăl, de Dumnezeu Născătoare.

Catavasie:

Strigat-a Ţie bătrânul, văzând cu ochii mântuirea, care a venit popoarelor de la Dumnezeu: Hristoase, Tu eşti Dumnezeul meu.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Căutând cele de sus…

Lepădând tulburările lumeşti, viaţa sihăstrească ai dus-o până la capăt, Botezătorului urmând îndeaproape, preacuvioase. Deci împreună cu dânsul te cinstim, părinte al părinţilor, Sfinte Antonie.

Cântarea a 7-a. Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Şi făcutu-s-au obrajii tăi ca nişte vase de miresme pline de bunul miros al faptelor bune, îmbălsămând de mântuire, întocmai ca o pajişte înflorită, pe cei ce strigă cu dragoste: bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Harul Preasfântului Duh sălăşluindu-se întru tine, părinte, te-a făcut alungător al duhurilor viclene şi învăţător călugărilor, strigând: bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Maria cea Preacurată şi Preasfântă să o lăudăm; că printr-însa ne izvorăşte harul darurilor celor mai presus de minte, ca dintr-un Izvor al Dumnezeieştii bunătăţi. Pe care cu gând cucernic, acum să o fericim.

Catavasie:

Pe Tine, Cel Ce ai răcorit în foc pe tinerii care Dumnezeu Te-au numit şi în Fecioară Nepătată Te-ai Sălăşluit, Dumnezeu Cuvântul, Te lăudăm, cântând cu dreaptă credinţă: bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Antonie, neadormit fiind în rugăciuni, întărit în ajunări şi răbdător întru ispite, ai petrecut curat la cuget ca un înger şi lui Dumnezeu ai strigat: tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cereri stăruitoare şi cu rugăciuni, apropiindu-te neîncetat de Dumnezeu, spre înălţimea cerească ai alergat, cuvioase; scăpând din cursele demonilor şi din tirania lor eliberându-te, de Dumnezeu insuflate, ai cântat: preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Ca un nou Moise făcându-te, biruinţă ai ridicat în pustiu asupra vrăjmaşilor şi a celor ce se luptau cu tine, mergând în fruntea poporului ce alcătuia adunarea sihaştrilor, care cu veselie şi cu cinstită viaţă au strigat Stăpânului: preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

De Dumnezeu Născătoare, Preacurată, curăţeşte rănile sufletului meu şi semnele păcatului, spălându-le cu izvoarele cele din coasta Celui Născut al tău şi curăţindu-le cu apele cele dintr-însa; căci către tine strig şi la tine caut adăpost şi pe tine te chem, Ceea ce eşti Plină de har.

Catavasie:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

În focul cel mistuitor uniţi fiind tinerii, cei ce au fost cei dintâi în cinstirea de Dumnezeu, dar de văpaie nefiind vătămaţi, cântare Dumnezeiască au cântat: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Înfricoşatu-s-a de aceasta…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sosit-a sărbătoarea ta cea purtătoare de lumină, Preafericite Părinte Antonie, plină de bucurie, plină de duhovnicească veselie, plină de Duh Sfânt, plină de bună mireasmă şi de luminare; şi acum câştigându-te pe tine îndreptar sihăstriei şilegiuitor, ne bucurăm.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu înceta rugând pe Izbăvitorul, preacinstite părinte, să dăruiască, celor ce săvârşesc cu evlavie sfinţită pomenirea ta, iertare de greşeli, împărţire de daruri, Dumnezeiască ocrotire, sufletelor mântuire şi veşnică izbăvire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întocmai ca un înger vieţuind pe pământ, ai aflat Luminarea cea întocmai cu îngerii; că te-ai împărtăşit de Strălucirea lor Cea Dumnezeiască. Cu care împreună te şi bucuri neîncetat, ca un Dumnezeiesc prooroc, ca un mucenic de cunună purtător, ca un mai mare al călugărilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zămislit-ai, Fecioară, fără sămânţă, fără pofte trupeşti, pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Ce a zidit toate şi fără stricăciune şi fără dureri de maică L-ai născut. Pentru aceasta pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cu inima şi cu graiul mărturisindu-te, te mărim.

Catavasie:

În Lege, în umbră şi în Scriptură închipuire vedem noi credincioşii: toată partea bărbătească, ce deschide pântecele, Sfânt lui Dumnezeu este. Deci pe Cuvântul Cel mai înainte Născut, Fiul Tatălui Celui fără de început, Cel Întâi-Născut din Maică fără ispită bărbătească, Îl slăvim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină…

Chemării Domnului tău ai urmat, lepădându-te de lume şi de toate frumuseţile ei, Preafericite Părinte Antonie; povara pustniciei cu osârdie ai răbdat şi taberele demonilor cu bărbăţie le-ai alungat. Pentru aceasta, cu credinţă şi cu cântări, cinstim pururea pomenirea ta.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Crucea Domnului ridicând, înţelepte şi Lui până la sfârşit urmând, mintea nu ţi-ai întors la lume, de Dumnezeu înţelepţite; ci, cu înfrânarea şi cu ostenelile, patimile ţi-ai omorât şi pe tine însuţi te-ai gătit biserică Domnului. Pentru aceasta ai luat răsplătire darurile de a vindeca bolile şi a alunga duhurile, de Dumnezeu purtătorule, Părinte Antonie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste, sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Ca o Mireasă cu totul fără prihană a Făcătorului, ca o Maică Nenuntită a Izbăvitorului, ca Una ce eşti Locaş Mângâie­torului, Prealăudată, pe mine cel ce sunt locaş întinat al fărădelegii şi întru cunoştinţă batjocură demonilor m-am făcut, grăbeşte de mă izbăveşte de lucrarea lor cea rea, locaş luminat prin fapta bună făcându-mă, Ceea ce eşti de Lumină Primitoare, Curată. Alungă negura patimilor şi mă învredniceşte de Împărtăşirea cea de sus şi de Lumina Cea Neînserată, cu rugăciunile tale.

 

Rugăciune a Părintelui Ilarion Argatu: „Iartă-mă, Doamne!”

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

hqdefault

Iartă-mă, Doamne:

Pentru tot ce puteam să văd și nu am văzut!

Pentru tot ce puteam să aud și nu am auzit!

Pentru tot ce puteam să simt și nu am simțit!

Pentru tot ce aș fi putut să înțeleg și nu am înțeles!

Pentru tot ce puteam să conștientizez și nu am conștientizat!manastirea-cernica-1

Pentru iertarea pe care aș fi putut să o dau și nu am dat-o!

Pentru bucuria pe care aș fi putut să o trăiesc și nu am trăit-o!

Pentru Lumina pe care aș fi putut să o primesc și nu am primit-o!

manastirea-cernica-6Pentru viața pe care aș fi putut să o ocrotesc și nu am ocrotit-o!

Pentru visele pe care mi le-aș fi putut împlini și nu le-am împlinit!

Pentru necunoscutul în care aș fi putut să pășesc și din teamă, nu am îndrăznit să pășesc!

Pentru iubirea pe care aș fi putut să o exprim și nu am exprimat-o!

Pentru tot ce puteam să creez bun și frumos și nu am creat pentru slava Ta, Doamne și a Împărăției Tale Divine!

Pentru tot ce știu și nu știu că am greșit, pe Tine, Doamne, care ești Compasiunea și Iubirea infinită, Te rog, iartă-mă și mă îmbracă cu nesfârșita Ta Iubire și Lumină!

Iți mulțumesc, Doamne:manastirea-cernica-8

Pentru toată frumusețea pe care am văzut-o izvorând din Tine !

Pentru muzica tăcută a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvăluit-o auzului!

Pentru tot ce am simțit bun și minunat în viața mea!

Pentru tot ce prin Grația Ta am înțeles! !

Pentru lumina pe care am conștientizat-o în adâncul meu!

Pentru iertarea pe care, dăruind-o, mi-a adus pace!

Pentru bucuria fiecărei clipe trăite în Tine, Doamne!

manastirea-cernica-7Pentru toate darurile spirituale care mi-au îmbogățit ființa!

Pentru viața mea, care e a Ta, mică parte a simfoniei existenței!

Pentru visele care au prins formă prin armonia iubirii Tale pentru mine!

Pentru necunoscutul în care am pășit plin de curaj, regăsindu-Te!

Pentru iubirea copleșitoare, cu care mă dezmierzi clipă de clipă!

Pentru tot ce am creat prin Tine, bun și frumos, aducând cu umilință laudă Împărăției Tale Divine!

Pentru tot ce știu și nu știu că am primit, Ție, Doamne, Care ești Compasiunea și Iubirea infinită, Îți mulțumesc, dăruindu-Ți inima mea!”

Părintele Ilarion Argatu – Mănăstirea Cernica

Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru ieşirea din necazuri

/ multumesc2014 / Scrie un comentariu

icoana-lacrimi-iisus_w653_h800_q99

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al Lui Dumnezeu, nu suntem vrednici de Milele Tale, dar îndrăznim să Te rugăm să primeşti şi puţina noastră rugăciune, precum ai primit oarecând cei doi bani ai văduvei şi să alungi de la noi tulburarea care ne-a cuprins. Doamne, viforul necazurilor se ridică asupra noastră şi au intrat ape până la sufletele noastre, dar întru Tine este toată nădejdea noastră! Tu cunoşti pricina răului care ne apasă. La Tine perii capetelor noastre sunt număraţi. La Tine scăpăm şi pe Tine Te rugăm să depărtezi de la noi orice rău pierzător de suflet şi să ne ajuţi să biruim toate ispitele care ne învăluie! Tu eşti întărirea, scăparea şi Izbăvitorul nostru, Hristoase Dumnezeule şi Ţie Slavă şi mulţumire pentru toate Îţi înălţăm, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin!