Rugăciune pentru cei ce sunt în agonie

   Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, auzi rugăciunea mea, ascultă glasul invocării mele și apleacă-Te acum spre durerea și spre suferința lui (N), că puterile morţii vor să îl/o cuprindă și nu mai știe unde să meargă pentru a-și găsi alinarea și vindecarea sa. Învață-ne cum să îl/o ajutăm, învață-ne cum să ne rugăm, învață-ne ce e bine să facem pentru el/ea, să poată ieși cu bine din chinul și din agonia sa. Doamne, dacă greșelile, fărădelegile și păcatele sale sunt izvorul durerilor și al agoniei care îl/o chinuie, noi Te rugăm, ajută-l/o și îl/o scoate cu bine din urgia lor. Iar de sunt cele ascunse, cele neștiute sau cele nespuse ale sale sau ale părinților săi, cele ce au deschis izvorul acestor grele dureri ce îl/o mistuie și îl/o vlăguiesc, ajută-l/o și îl/o scoate acum cu bine de sub povara lor. Iar dacă sunt greșelile și datoriile neșterse ale sale sau ale celor pe care i-a moștenit în vreun chip, vii sau adormiți, părinți, bunici, strămoși, sau alții numiți sau nenumiți, cunoscuți sau necunoscuți, dacă prin ei a căzut pe (N), necazul și durerea ce îl/o ține între viață și moarte, în agonie și în chin, noi Te rugăm ajută-l/o și îl/o scoate acum cu bine din necazul și din neputința sa. Tu, Doamne, poți lua povara cea grea de pe umerii lui (N).

De aceea Te rog după puterea și după priceperea mea, apleacă-Te cu îngăduință spre el/ea și spre tot neamul său și spre toți cei pe care în orice chip i-a moștenit și iartă-le toată răutatea, toată îngustimea și toată nepriceperea ce le-a adus această cruce grea. Iartă-le, Doamne, tot ce au greșit Ție și lor înșiși și semenilor lor. Iartă-l/o Doamne, pe (N), și nu lăsa să îi ceară tribut de viață și de sănătate, datoriile neiertate ale sale sau ale celor ce au trăit înaintea sa. Ajută-l/o și fii cu el/ea, să nu îl/o apuce și nici să îl/o împresoare durerile iadului și ale morții, că numai la Tine, Părinte, (N) mai are acum a sa sănătate, a sa întărire și al său grabnic ajutor. Fii, Doamne, cu (N) acum, și apără-l/o de urgia necazurilor, că poate el/ea sau neamul său le-a chemat sau le-a invocat vreodată, și ele acuma au venit cu a lor urgie peste el/ea. Te rog, Atotputernice, întoarce-le în pace în lumea și în timpul lor și îndepărtează toată boala, toată durerea, tot chinul și tot necazul de trupul lui (N) de sufletul, de duhul și de viața sa și de toate cele ce sunt ale Tale întru el/ea. Întoarce, Doamne, toate Puterile, toate oștile, toate oștirile și toate armatele cele nevăzute, ce au venit cu năpastă și cu lucrare nimicitoare, chemate de om sau trimise pe pământ din cer, întoarce-le pe toate în pace și fără de tribut, în lumea în timpul și în universul lor, și îl/o ajută pe (N) să iasă acum cu bine din toată agonia sa. Tămăduiește a sa strivire și vindecă tot ce au stricat și au lăsat rănit în urma lor. Greu e paharul ce îl are de băut și amară e durerea ce-i apasă inima și cugetul său. Ajută-l/o în a sa durere să nu acuze pe nimeni, Doamne, de crucea sa cea grea sau de a sa amară agonie. Ajută-l/o să înțeleagă și să se îndrepte dacă mai este cale de iertare și de îndreptare pentru viața sa. Știm că viața sa poate să fie doar darul Tău cel sfânt, ce numai Tu, Părinte, îl mai poți lăsa să se reverse acuma peste el/ea.

Te rog ajută-l/o și nu uita de (N), chiar dacă până acum de multe ori, el/ea Te-a uitat pe Tine. Ajută-l/o și dă-i din nou o șansă, o cale de ieșire, și iertare, un drum de viață și de vindecare, că Tu ești cel ce poți să-i schimbi din rău în bine a sa soartă și să îl/o rezidești cu a Ta putere vie, tămăduitoare, în toate cele dinlăuntru ale sale. Dezleagă-l/o de tot ce-i rău în viața și în ființa sa și fii cu (N) în fiecare clipă. Iartă-i păcatele și greșelile, iartă-i toate relele tinereții, iartă-i căderile vieții, iartă-i toate cele rele ale științei și ale neștiinței sale. Dezlegă-l/o, Doamne, de este legat/ă, dezleagă-l/o de orice formă de blestem și de osândă grea și de afurisenie și de orice rea urare sau dorire ce au căzut asupra sa. Iar dacă semenii i-au făcut fapte rele și au aruncat pe el/ea cu fapte pline de necaz, de boli și de moarte grea în chinuire, cu cele de la mort ce aduc chin și neputință, cu orice rău și grea necurăție, ce au aruncat spre (N) sau i-au trimis sau au ascuns în calea sa și în al său loc de trai, de muncă sau de viețuire, și a atins și s-a contaminat cu reaua făcătură, Te rog, Atotputernice, Părinte, să risipești lucrarea lor cea rea, și să o îndepărtezi de (N). Stropește-l/o cu apa cea vie și îl/o spală acum de a lor lucrare și de a lor necurăție, spre a sa viață, spre a sa curățire și spre a sa ieșire din agonie. Amin. Amin. Amin.

se stropește cu apă sfințită

Atinge-l/o cu mâna Ta, Doamne și îl/o scoate cu bine din agonia sa.

Se unge cu ulei sfințit la Sf. Maslu

Că Tu ești Domnul Dumnezeul lui (N), Cel ce ai putere peste toate și peste tot ce este și toate ascultă de al Tău cuvânt și nu îndrăznesc să-i facă împotrivire. De aceea Atotputernice eu Te invoc, și-Ți cer cu toată a mea ființă să vii acuma în ajutorul său, și dacă în a sa viață, și în trupul său ce a fost zidit de Tine în pântecele mamei lui/sale, în templul Duhului cel Sfânt și în casa sufletului său, dacă ar fi intrat ființe de orice fel, din orice lumi, din orice timp necunoscut sau cunoscut de mine sau de el/ea, ființe chemate sau invocate, ființe trimise cu rea lucrare, ființe plătite, ființe întâlnite din întâmplare, ființe numite sau nenumite care aduc boală grea și tulburare, Te rog, și Te invoc, fă să audă al Tău glas acum, să-L audă și să-L priceapă, să-L asculte, și în pace și fără de împotrivire, fără de tulburare sau rănire, fără de strivire și fără să poată lua ceva cu ele din trupul lui (N) și din ființa și din viața sa sau a mea, în pace sub a Ta oblăduire, sub a Ta poruncă și călăuzire, să se desprindă să iasă și să fie duse în pace de Puterile Tale cele cerești, să fie duse acum în universul lor, în timpul lor, în lumea lor, cea din veac zidită de Tine pentru ele, acolo unde au hrană și odihnă după a lor fire, acolo unde rugăciunea mea și invocarea mea și a lui (N) nu le mai tulbură, acolo unde ele nu mai pot să ne facă vreun rău sau să se întoarcă înspre noi cu a lor tulburare și rănire, acolo unde ele să fie păzite în pace, pentru totdeauna de a Ta putere mare și de al Tău hotar de netrecut vreodată pentru ele înspre (N), sau înspre mine sau înspre ființa și viața noastră. Amin. Că numai Tu, Părinte, poți să spui acest cuvânt de eliberare a noastră și a lor. La Tine este împlinirea vieții lui (N). Te rog și Te invoc, ajută-l/o și dă-i iar putere și scoate-l/o din această amară agonie.

Că sufletul său este gol fără de Tine și tulburată este inima sa când nu aude glasul Tău. Însingurată și întristată este toată ființa sa și toate cele din al său trup sunt praf și pulbere fără de Tine. Ajută-l/o și fii cu (N), că Tu ești Domnul său și Dumnezeul său. Leac pentru chinul său ce îl/o apasă, vedem că nu se mai găsește la doctorii de pe acest pământ și viața lui/ei, fără de Tine, se stinge și se pleacă fără de putere spre ușa recelui mormânt. (N) e fără de leac pământesc și fără mângâiere, dar el/ea Te cheamă acum pe Tine Tată, pe Tine Doctorul zidirii sale, prin glasul său și prin cuvântul acestor rugăciuni ce eu înalț spre Tine, pentru a-ți cere grabnic ajutor. Cei dragi ai săi neputincioși sunt în fața chinului și a durerii sale. Doar Tu mai poți să îi dai ajutor. Doar Tu îl/o poți pricepe și înțelege. Doar Tu vezi chinul greu al inimii și al sufletului său, și numai Tu în acest ceas de agonie îl/o poți atinge fără să îl/o doară și îl/o poți ridica din suferința sa cea grea. Doar Tu îi mai poți da speranță, viață și întărire. Neputincioși se văd acuma toți cei ce vor să îl/o ajute pe (N) și preț pentru ieșirea sa din chin nu au aflat pe acest pământ. Ce nu ar da, Doamne, acum, să se mai poată bucura iar de darul sănătății sale? Dar aici nu mai este preț și nici răscumpărare, decât bunăvoința, iertarea, îndreptarea și mila îndurării Tale. Doamne, Dumnezeule, apleacă-Te, spre (N) cu milă și cu îndurare și scoate-l/o cu bine din greaua sa cărare, că numai Tu mai poți să îl/o ridici, și să îl/o scoți din agonia sa. În chinul său și în marea-i întristare dintru adâncuri (N) strigă acum prin glasul rugăciunii mele către Tine, că numai Tu ai mai rămas lumină și speranță în agonia suferinței și în pustiul singurătății sale. Te chem acum și Te invoc, Te chem pentru (N), Te chem ca în ultimul său ceas, Te chem și-Ți cer îngăduință și iertare pentru (N) și pentru toată viața sa. Te chem acum și Te implor, privește-l/o Tată, pe (N) ca și pe fiul cel risipitor și îl/o primește cu drag, Părinte, în lumea celor vii și dă-i iar sănătate și întărire în toate cele dinlăuntrul său. Te chem pe Tine, Tată, în necazul lui (N) și în durerea sa cea mare, și Te rog dă-i cale bună de ieșire din chinul și din agonia sa. Te chem pe Tine, Doamne, Te chem și Te invoc pe Tine, Cel ce ai făcut cerul și pământul cu toată frumusețea și cu podoaba lor, ajută-l/o pe (N) și scoate-l/o cu bine din toată suferința lui/ei.

Te chem pe Tine, Doamne, cel ce ai scris drumul stelelor pe bolta cea fără hotar, Te chem când văd cum ele îl străbat fără să se abată de la el, păzind hotarul legiuirii Tale. Te chem și Te invoc în ajutor, dă-i, Doamne, cale bună de ieșire din agonia sa lui (N) și nu îl/o părăsi. Te chem pe Tine, Doamne, cel ce ai zidit și bine ai legiuit tot ceea ce este și ceea ce există, de la infima părticică ce ochiul meu nu o vede și minții mele stă ascunsă, până la a mea ființă și până la imensitatea întregului Univers, Te chem în ajutorul lui (N) și îți cer iarăși iertare și viață binecuvântată pentru el/ea. Te chem și Te invoc în ajutor, Părinte al meu și Tată al nostru al tuturor, fii viața sa și întărirea lui (N). Nemăsurată este taina Ta. Că Tu ești Domnul meu și al său. Tu ești Părintele care auzi și înțelegi chemarea mea și glasul rugăciunii din mijlocul furtunii. Trimite, Doamne, mâna Ta dintru înălțime și scoate-l/o pe (N) acum şi îl/o ridică din chinurile sale cele mari, și nu lăsa să crească și să se întărească în el/ea puterea lor, ci să se risipească fără urmă, iar trupul și ființa sa în toate să se însănătoșească, dacă e rânduit de Tine și de bunătatea Ta. Iar dacă firul vieții sale Tu știi că s-a sfârșit, aici pe acest pământ, ajută-l/o să iasă în pace din această lume, fără de durere, fără de chin amar, fără de frică și fără de cutremur și înfricoșare. Ajută-l/o să iasă la vremea potrivită, în pace să iasă din haina trupului său, ce se destramă fără de vlagă și îl/o primește în ale Tale brațe, cu a Ta pace și cu a Ta iubire părintească. Desprinde-l/o pe (N) de tot ce îl/o mai leagă de lumea trecătoare și ajută-l/o să intre cu pace în bucuria și în veselia locașurilor Tale. Iar dacă firul vieții sale nu s-a sfârșit, pentru că Tu, din veșnicie i-ai rânduit ani buni pe care el/ea i-a risipit aici pe acest pământ, Tu, Doamne, iartă-l/o și îi mai dă o șansă și fă să fie cele ale sale după bunăvoința și după bunătatea Ta.

Îți mulțumim, Doamne!

Îți mulțumim, Părinte!

Îți mulțumim! Amin. Amin. Amin.

Sursa: https://prislop148.ro/

Acatistul Sfintei Muceniţe Anisia fecioara – 30 Decembrie

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,

şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,

şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Tropar la Acatistul Sfintei Mucenițe Anisia fecioara, glasul al 4-lea

Mielușeaua Ta, Iisuse, Anisia strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Condacul 1

Veniţi, toţi iubitorii de prăznuiri, să încununăm cu laude pe ceea ce a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu adevărat şi a surpat pe începătorul răutăţii care pe mulţi i-a înşelat, abătându-i de la dreapta credinţă, iar noi, văzând biruinţele ei, cu veselie să-i cântăm: Bucură-te Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!

Icosul 1

Cetatea Tesalonicului te are pe tine ocrotitoare, Sfântă Muceniţă Anisia, căci având tu multe bogăţii, nu te-ai legat cu inima de ele, deşi copil fiind, ci din fragedă vârstă ai cunoscut pe Hristos Dumnezeu adevărat, Căruia I-ai slujit cu toată osârdia, iar noi, văzând acestea, te lăudăm zicând:
Bucură-te, că părinţii tăi ţi-au împodobit sufletul cu virtuţi creştineşti;
Bucură-te, că ai fost hrănită cu învăţăturile dreptei credinţe;
Bucură-te, că în loc de lapte ai primit mai mult hrană duhovnicească;
Bucură-te, că înţelepciunea ţi-a fost dascăl din pruncie;
Bucură-te, că pe aceasta ai iubit-o mai mult decât jocurile copilăriei;
Bucură-te, că buna-cuviinţă ţi-ai arătat pe chipul tău, deşi erai tânără cu vârsta;
Bucură-te, că adeseori udai pământul cu lacrimi în rugăciunile tale;
Bucură-te, că înţelegeai cu uşurinţă cele ce citeai din sfintele cărţi;
Bucură-te, că frumuseţile tale trupeşti le ascundeai stând în cămara ta;
Bucură-te, că te-ai ferit cu tot dinadinsul să fii pricină de sminteală;
Bucură-te, că erai nerăbdătoare să ajungi la lăcaşurile cele cereşti;
Bucură-te, că sufletul tău dorea să fie împreună cu Mirele cel ceresc;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!

Condacul al 2-lea

Trecerea părinţilor tăi la cele veşnice ai socotit-o a fi bun prilej de a împărţi averea ta cea multă la săraci, dorind mai bine a trăi în sărăcie decât în bogăţie, pe care o socoteai piedică în calea mântuirii; drept acea noi, văzând acestea, cu dragoste cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Lui Iov te-ai asemănat în răbdare, lui David în blândeţe, lui Solomon în înţelepciune, căci cu rugăciunea ai biruit toate poftele şi patimile acestei lumi trecătoare, făcându-te templu al Duhului Sfânt, Care te umbrea şi te ocrotea de năvălirile vrăjmaşilor, iar credincioşii, văzând biruinţele tale cele mari, îţi cântă unele ca acestea:
Bucură-te, că înţelepciunea ta a întrecut cu mult pe cea a înşelătorului;
Bucură-te, că ai călcat puterea lui cu rugăciunile tale;
Bucură-te, ceea ce ţi-ai făcut comoară în ceruri;
Bucură-te, că nu ţi-a părut rău după bogăţia cea pieritoare;
Bucură-te, că pe cei săraci i-ai mângâiat dându-le cele trebuincioase vieţii;
Bucură-te, că aceia te binecuvântau pentru binefacerile ce le-au primit de la tine;
Bucură-te, îţi cântau ţie orfanii şi văduvele;
Bucură-te, că nu ţi-ai oprit nimic din toată avuţia, ci pe toată ai împărţit-o săracilor şi scăpătaţilor;
Bucură-te, că ai lucrat cu mâinile tale pentru a-ţi câştiga hrana cea de fiecare zi;
Bucură-te, că ai scăpat de toate grijile cele lumeşti;
Bucură-te, că vrăjmaşul a pierit cu sunet, neizbutind nimic împotriva ta;
Bucură-te, că milostivirea ta nu are margini;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!

Condacul al 3-lea

Multe ispite ai răbdat din pricina râvnei tale pentru Domnul, căci diavolul voia cu orice chip să te abată de pe calea cea bună şi să te împiedice a urma calea mântuirii, dar tu cu rugăciunile tale l-ai biruit; iar credincioşii de toate vârstele cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

„Să împărţim toate, ca să luăm apoi toate însutit”, ziceai, fecioară întru tot lăudată, bucurându-te că ai scăpat de cursele diavolului, ca o pasăre din mâna vânătorului, zburând către înălţimile cereştii Împărăţii, unde te aştepta Stăpânul Hristos, Cel ce a făcut toate şi te-a păzit nevătămată, pentru aceea primeşte şi de la noi laudele acestea:
Bucură-te, credincioasă slugă a Domnului;
Bucură-te, că ai înmulţit talantul cel dat ţie de Stăpânul Hristos;
Bucură-te, că nu l-ai îngropat în pământ, după sfatul celui viclean;
Bucură-te, că în cer s-a înmulţit vistieria ta;
Bucură-te, că ţi-ai pus inima ta acolo unde era şi comoara;
Bucură-te, că Împăratul ceresc a dorit frumuseţea sufletului tău;
Bucură-te, căci cu toată osârdia ţi-ai păzit fecioria trupului şi a sufletului;
Bucură-te, că până la cea din urmă a ta suflare ai luptat împotriva uneltirilor diavolului;
Bucură-te, căci cu amar se tânguia vrăjmaşul când s-a văzut biruit;
Bucură-te, că spre Domnul ai aruncat grija ta, după îndemnul proorocului David;
Bucură-te, mieluşeaua cea fără de răutate a Păstorului cel Bun;
Bucură-te, că ai moştenit pământul celor blânzi;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!

Condacul al 4-lea

Ca o mlădiţă roditoare a Pomului Vieţii te-ai arătat în nevoinţele tale Muceniţa Anisia, căci Tatăl te-a curăţit ca mai multă roadă să aduci prin suferinţele cele de multe feluri, pe care le-ai luat ca pe o băutură preadulce şi binemirositoare căci n-ai cârtit împotriva Ziditorului, ci cu multă veselie ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Dragostea ta pentru cei săraci şi nevoiaşi pururea ne îndeamnă spre a te lăuda fără încetare, căci pe cei din legături şi din temniţe îi cercetai adesea şi îl mângâiai pe fiecare dintre ei cu ce avea nevoie, iar pe cei mâhniţi îi alinai cu vorbe bune umplându-i de nădejdea mântuirii, iar noi, bine ştiind a ta iubire de aproapele şi de Dumnezeu, îţi aducem în dar unele ca acestea:
Bucură-te, bună sfătuitoare a celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, că din vistieria cea bună a inimii tale ai scos lucruri bune;
Bucură-te, că le-ai împărţit tuturor cu dărnicie;
Bucură-te, căci cu dărnicie ai secerat spicele vieţii veşnice;
Bucură-te, că pentru biruinţă ai primit de la Domnul apa cea vie;
Bucură-te, că, însetând după dreptate, îndată o ai dobândit;
Bucură-te, că nădejdea ta în Domnul nu a fost ruşinată;
Bucură-te, că Domnul te-a încununat pentru vitejia luptelor tale;
Bucură-te, că, deşi femeie, ai avut tărie întocmai ca un bărbat;
Bucură-te, că vârsta ta nu te-a împiedicat a lua cununa biruinţei;
Bucură-te, că te-ai lepădat de orice mângâiere trupească;
Bucură-te, că vieţuirea ta s-a asemănat cu a îngerilor;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!

Condacul al 5-lea

Ca un stâlp de foc se înălţau rugăciunile tale către Tronul Preasfintei Treimi, când cereai să fii învrednicită a fi părtaşă Pătimirilor Domnului, căci doreai să-ţi primeşti sfârşitul prin nevoinţă mucenicească. Noi însă, văzând această dorinţă a ta neîndoită, cu bucurie cântăm lui Dumnezeu, Celui ce te-a întărit pe tine: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Ca un zid nezdruncinat ţi-a fost rugăciunea cea neîncetată în lupta cu puterile întunericului, că deşi vrăjmaşul îţi aducea deseori lenevire, tu cu rugăciunile tale îi stricai toate uneltirile, iar el fugea departe, neputând a se apropia de tine multă vreme, iar noi creştinii, văzând darul lui Dumnezeu care locuia întru tine, cu umilinţă grăim acestea:
Bucură-te, că ai strălucit ca o lumină în mijlocul întunericului;
Bucură-te, că ai fost stăpână peste patimile cele stricătoare de suflet;
Bucură-te, că le-ai stins pe ele cu ploaia rugăciunilor tale;
Bucură-te, că nevoinţele tale nimeni nu le poate spune;
Bucură-te, ocrotitoarea şi sprijinitoarea celor ce-ţi poartă numele cu vrednicie;
Bucură-te, că nimeni nu rămâne fără ajutor din cei ce aleargă la tine cu credinţă;
Bucură-te, că eşti grabnică ajutătoare celor nevoiaşi;
Bucură-te, că rugăciunile tale înaintea lui Dumnezeu nu rămân neascultate;
Bucură-te, ceea ce te înduri de cei asupriţi;
Bucură-te, că nu te-ai înfricoşat de balaurul cel cu multe capete;
Bucură-te, că l-ai surpat pe el cu toată viclenia lui;
Bucură-te, că niciodată nu te-a putut supune voii lui;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!

Condacul al 6-lea

Văzându-se începătorul răutăţii biruit şi călcat în picioare de către o tânără fecioară, se tânguia cu amar, neştiind ce să mai facă pentru a stârpi cu totul pe creştinii cei nevinovaţi, s-a folosit de sluga sa cea credincioasă împăratul Maximian, care a poruncit că oricine poate să omoare pe creştini fără teamă de judecată, neştiind necuratul că se osândeşte pe sine prin aceasta, iar noi, minunându-ne de iconomia lui Dumnezeu, Îi cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi, grăieşte proorocul David, iar tu, frumoasă fecioară ai adus lui Dumnezeu această jertfă bineplăcută a nevoinţei muceniceşti, care te-a făcut strălucitoare ca şi soarele în Împărăţia lui Dumnezeu, pe care ai dorit-o cu tot sufletul tău, tu ajută-ne nouă cu rugăciunile tale cele bineprimite înaintea lui Hristos Dumnezeu, ca să-ţi aducem laude ca acestea:
Bucură-te, că ai alergat spre mucenicie ca spre un ospăţ mare;
Bucură-te, că dragostea ta a întrecut cu mult răutatea tiranului împărat;
Bucură-te, că ţi-ai întors ochii de la deşertăciuni;
Bucură-te, că i-ai deschis doar pentru a vedea cele bune şi folositoare;
Bucură-te, că ai fost afierosită lui Dumnezeu încă din pântecele maicii tale;
Bucură-te, că prin semnul Sfintei Cruci ai spulberat puterea vrăjmaşilor;
Bucură-te, că ţi-ai aşteptat sfârşitul ca pe o zi de mare sărbătoare;
Bucură-te, fecioară de Dumnezeu înţelepţită;
Bucură-te, comoară de Dumnezeu păzită;
Bucură-te, că întocmai ca o albină ai adunat mierea dreptei credinţe;
Bucură-te, că întunecimea închinării la idoli ai luminat-o cu învăţăturile tale cele drepte;
Bucură-te, mireasa lui Hristos Dumnezeu cea înţeleaptă;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!

Condacul al 7-lea

Drumul vieţii tale a fost scurt pe acest pământ, căci ţi-a fost curmat de un ostaş întunecat cu închinarea idolească, deoarece nu ai vrut să te alături celor nebuni şi spurcaţi la inimă şi la minte, ci ai ales mai bine a muri creştină decât a trăi în păgânătate; pentru aceea noi, văzând curajul tău, cântăm lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Întreitele valuri ale lumii acesteia trecătoare care îneacă pe toţi cei ce intră în ea nu te-au putut vătăma pe tine, care ţi-ai pus nădejdea în Domnul Hristos, căci te-a păzit nevătămată, pentru aceea cu smerenie îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că toată viclenia lui Veliar ai vădit-o;
Bucură-te, că, deşi a supus pe mulţi, pe tine nu te-a putut supune;
Bucură-te, că gândirea ta era tot timpul la Ziditorul;
Bucură-te, că neclintită ţi-a rămas hotărârea ta de a rămâne creştină;
Bucură-te, că inima ta era plină de dorul lui Hristos;
Bucură-te, că doreai să mori cât mai degrabă pentru a ajunge în Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, că heruvimii ţi-au făcut cărare către Tronul Preasfintei Treimi;
Bucură-te, că serafimii şi toate Puterile cereşti s-au bucurat pentru tine;
Bucură-te, că ai fost rânduită în ceata fecioarelor celor înţelepte;
Bucură-te, că Hristos te-a răsplătit cu multe daruri pentru nevoinţa ta;
Bucură-te, că diadema frumuseţii şi a fecioriei ai luat;
Bucură-te, că în ceruri cu sfinţii te veseleşti;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!

Condacul al 8-lea

Pământul s-a sfinţit cu sângele tău, pe care ţi l-ai vărsat pentru credinţa cea dreaptă în Hristos Dumnezeu, Cel ce Şi-a vărsat sângele Său pentru noi şi pentru a noastră mântuire, Căruia în vecii nesfârşiţi Îi cântăm împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Suspinele tale s-au auzit la cer înaintea lui Dumnezeu, drept aceea, degrabă a împlinit cererea ta şi te-a luat la Sine, spre a-L lăuda împreună cu îngerii, cu arhanghelii şi cu toate Puterile cereşti, drept aceea primeşte şi de la noi nevrednicii aceste laude:
Bucură-te, că ai fost ca o mamă pentru sărmani;
Bucură-te, povăţuitoarea orbilor;
Bucură-te, sprijinul şi îmbărbătarea celor slabi la suflet;
Bucură-te, mijlocitoarea păcătoşilor către Dumnezeu;
Bucură-te, că demonii se izgonesc cu rugăciunile tale;
Bucură-te, folositoarea celor ce aleargă la mijlocirea ta;
Bucură-te, că ai oprit năvălirile demonilor celor cumpliţi;
Bucură-te, că puterea lor s-a arătat înaintea ta ca praful în faţa vântului;
Bucură-te, că şi după moarte faci minuni;
Bucură-te, că eşti ajutătoare celor ce se primejduiesc pe marea vieţii acesteia;
Bucură-te, că alini durerile celor suferinzi;
Bucură-te, că întăreşti bătrâneţile cele slabe;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!

Condacul al 9-lea

Tinerii de toate vârstele te laudă pe tine, Sfântă Muceniţă Anisia, şi cu dragoste şi credinţă se închină chipului tău celui cinstit, deoarece cuvintele omeneşti nu pot să spună bărbăţia sufletului de care ai dat dovadă, deşi tânără fiind, pentru aceasta Îi cântăm Celui ce te-a întărit pe tine laudă de mulţumire: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ziua trecerii tale din această viaţă la cele veşnice ne aminteşte mereu de osârdia cu care ai mers pe urmele Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi ca o mieluşea fără prihană ai urmat Păstorului celui Bun care te-a chemat în staulul oilor Sale care au ascultat de glasul Lui, iar noi, văzând iconomia Sa cea pentru noi şi minunându-ne de ascultarea ta, îţi zicem unele ca acestea:
Bucură-te, că nu te-ai înfricoşat să mărturiseşti pe Hristos Dumnezeu adevărat;
Bucură-te, că şi El te-a mărturisit înaintea Tatălui şi a îngerilor;
Bucură-te, că Evanghelia lui Hristos ai împlinit-o;
Bucură-te, că fără greutate ai purtat jugul cel bun;
Bucură-te, că sarcina cea uşoară cu veselie ai primit-o;
Bucură-te, că până la sfârşit ai suferit ispitele vieţii;
Bucură-te, că mântuire ţi-au pricinuit ţie toate acestea;
Bucură-te, că în cer ţi-ai agonisit plată faptelor şi ostenelilor tale;
Bucură-te, că sfinţii te-au primit în lăcaşurile lor;
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi sălăşluită în sânul lui Avraam;
Bucură-te, că mare plată ai dobândit de la Hristos pentru nevoinţa ta;
Bucură-te, că te-ai învrednicit a vedea pe Dumnezeu în ceruri;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!

Condacul al 10-lea

Prin viaţa ta cea pământească, ne-ai lăsat pildă de vieţuire cu adevărat creştinească, arătându-ne că mântuirea se dobândeşte fără prea multă osteneală, dacă cerem ajutorul lui Dumnezeu, Care poate să ne mântuiască şi Căruia Îi cântăm cântare de biruinţă: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Pomenirea ta cea vrednică de laudă o prăznuim astăzi noi, credincioşii care te cinstim cu multă evlavie şi bucurie, deoarece credem cu adevărat că mijloceşti împreună cu Născătoarea de Dumnezeu şi cu toţi sfinţii pentru izbăvirea noastră din cursele vrăjmaşului cel pierzător de suflete şi urâtorul de bine, iar noi păcătoşii nu ne pricepem ce să zicem, fără numai aceste laude:
Bucură-te, că cetele îngerilor s-au mirat de tăria ta;
Bucură-te, că te-au însoţit până la tronul Preasfintei Treimi;
Bucură-te, că demonii nu au avut cu ce să te învinuiască;
Bucură-te, că a fost ruşinată viclenia lor;
Bucură-te, că nu ai fost amăgită de răutatea lor;
Bucură-te, că i-ai supus pe ei sub picioarele tale;
Bucură-te, că se tânguiau de pierderea ta;
Bucură-te, că ţi-ai făcut scut nebiruit rugăciunea cea neîncetată;
Bucură-te, că ai frânt toate legăturile lor;
Bucură-te, că în laţurile lor s-au prins cei ce le-au făcut;
Bucură-te, că i-ai ocărât pe ei pentru îndrăzneala lor cea neruşinată;
Bucură-te, că Domnul a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!

Condacul al 11-lea

Cine a auzit vreodată ca o fecioară tânără să biruiască pe demonii cei cumpliţi, care s-au oştit cu toţii împotriva ei să o înşele cu diferite meşteşuguri născocite de răutatea lor, dar fecioara nu şi-a plecat urechea la sfatul lor, ci ca o porumbiţă fără prihană a zburat la Cel ce a zidit-o pe ea, Căruia acum Îi cântă în vecii nesfârşiţi cântarea de biruinţă: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Vieţuind puţin timp pe pământ, ai plinit ani îndelungaţi, că deşi ai avut trup de fecioară tânără, mintea şi înţelepciunea ţi-au fost ca a unui bătrân iscusit, căci ţi-ai cheltuit viaţa cu folos, atât pentru tine cât şi pentru semenii tăi, pentru aceasta noi, netrebnicii robii tăi, îţi aducem laudele acestea:
Bucură-te, că înţelepciunea pe care o ai iubit ţi-a fost călăuză în viaţă;
Bucură-te, că nu ai râvnit nimic din cele trupeşti;
Bucură-te, că dorirea ta ţi-ai îndreptat-o spre Hristos Mirele tău;
Bucură-te, că n-ai părăsit calea cea îngustă şi cu chinuri;
Bucură-te, că ai umblat pe ea fără şovăire;
Bucură-te, că ai dat mulţumire lui Dumnezeu pentru toate în viaţă;
Bucură-te, că ţi-ai dus crucea ta cu faţă veselă;
Bucură-te, că ai ruşinat pe ostaşul care te silea pe tine la închinarea idolească;
Bucură-te, că ai socotit a fi mai înţelept lucru a cinsti pe Ziditor, iar nu zidirea;
Bucură-te, că haina botezului tău o ai păzit neîntinată;
Bucură-te, că ai avut dreapta socoteală întru toate;
Bucură-te, că sfântul înger păzitorul tău te-a păzit până la cea din urmă a ta suflare;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!

Condacul al 12-lea

Vremea sfârşitului nostru este aproape şi vine moartea de care nimeni nu poate să scape, căci pământ suntem şi în pământ vom merge cu toţii; drept aceea cădem cu umilinţă înaintea ta, Sfântă Muceniţă Anisia, care pentru numele lui Hristos ai pătimit şi ţi-ai vărsat sângele, pe Care roagă-L să ne dea vreme de pocăinţă şi întoarcere la calea mântuirii mai înainte de sfârşit, ca să-I cântăm cântarea: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Nimeni din cei legaţi cu poftele şi cu patimile nu este vrednic a sluji Ziditorului nostru Dumnezeu, căci a sluji lui Dumnezeu este lucru mare şi înfricoşat, însă tu, frumoasă fecioară de Dumnezeu purtătoare, te-ai dovedit a fi plină de râvnă dumnezeiască şi ne-ai arătat cum se poate apropia cineva de Dumnezeu prin post, rugăciune şi milostenie, iar noi, păcătoşii, nu ne pricepem cum să te lăudăm după vrednicie, ci îţi aducem laude ca acestea:
Bucură-te, ceea ce cu îndârjire ai luptat împotriva răutăţii diavoleşti;
Bucură-te, că eşti de aceeaşi râvnă cu apostolii;
Bucură-te, că te-ai încununat cu mucenicii;
Bucură-te, că dănţuieşti cu cetele cuvioşilor;
Bucură-te, că plată de mărturisitoare ai luat;
Bucură-te, că ai vieţuit îngereşte în trup de lut;
Bucură-te, că te-ai asemănat Serafimilor în slăvirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că diavolii nu pot suferi numele tău;
Bucură-te, că i-ai izgonit ca pe nişte neputincioşi;
Bucură-te, că sfintele tale moaşte izvorăsc minuni de tămăduiri;
Bucură-te, că opreşti năvălirile demonilor întocmai ca o stavilă;
Bucură-te, că stârpeşti întunecimea idolească cea pierzătoare de suflete;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!

Condacul al 13-lea

O, prealăudată Muceniţă Anisia, pururea pomenită, fii mijlocitoare pentru noi, păcătoşii, care alergăm la ajutorul şi la folosinţa ta, cu care poţi să ne ajuţi nouă, celor ce ne aflăm în noianul patimilor lumeşti, ca, izbăvindu-ne cu rugăciunile tale, să-I cântăm, în Împărăţia Sa cea cerească, lui Dumnezeu cântare de biruinţă: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Cetatea Tesalonicului te are pe tine ocrotitoare…, Condacul 1: Veniţi, toţi iubitorii de prăznuiri…, şi se face otpustul.

Icosul 1

Cetatea Tesalonicului te are pe tine ocrotitoare, Sfântă Muceniţă Anisia, căci având tu multe bogăţii, nu te-ai legat cu inima de ele, deşi copil fiind, ci din fragedă vârstă ai cunoscut pe Hristos Dumnezeu adevărat, Căruia I-ai slujit cu toată osârdia, iar noi, văzând acestea, te lăudăm zicând:
Bucură-te, că părinţii tăi ţi-au împodobit sufletul cu virtuţi creştineşti;
Bucură-te, că ai fost hrănită cu învăţăturile dreptei credinţe;
Bucură-te, că în loc de lapte ai primit mai mult hrană duhovnicească;
Bucură-te, că înţelepciunea ţi-a fost dascăl din pruncie;
Bucură-te, că pe aceasta ai iubit-o mai mult decât jocurile copilăriei;
Bucură-te, că buna-cuviinţă ţi-ai arătat pe chipul tău, deşi erai tânără cu vârsta;
Bucură-te, că adeseori udai pământul cu lacrimi în rugăciunile tale;
Bucură-te, că înţelegeai cu uşurinţă cele ce citeai din sfintele cărţi;
Bucură-te, că frumuseţile tale trupeşti le ascundeai stând în cămara ta;
Bucură-te, că te-ai ferit cu tot dinadinsul să fii pricină de sminteală;
Bucură-te, că erai nerăbdătoare să ajungi la lăcaşurile cele cereşti;
Bucură-te, că sufletul tău dorea să fie împreună cu Mirele cel ceresc;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!

Condacul 1

Veniţi, toţi iubitorii de prăznuiri, să încununăm cu laude pe ceea ce a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu adevărat şi a surpat pe începătorul răutăţii care pe mulţi i-a înşelat, abătându-i de la dreapta credinţă, iar noi, văzând biruinţele ei, cu veselie să-i cântăm: Bucură-te Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!

Rugăciunea Sfintei Anisia

Atotputernice Doamne Dumnezeule, Părintele Unuia Născut Fiului Tău, Iisus Hristos, al Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru, Cela ce şezi pe scaunul slavei Tale, Căruia Îţi slujesc mii de mii de arhangheli şi mii de îngeri îţi stau înainte, supunându-se poruncii Tale: scaunele, domniile, începătoriile, stăpâniile, pe care Te laudă heruvimii şi Te măresc serafimii neîncetat cântând întreită cântare. Tu pe duhurile care nu se plecau Ţie le-ai cufundat în tartarul cel prea adânc şi pe balaur, care s-a lipit de darul Tău, l-ai legat cu legături nedezlegate şi scaunul lui l-ai surpat la pământ şi de la slujba cea cerească l-ai izgonit, lipsindu-l de viaţa cea fericită, iar cu moartea cea cu defăimare a Crucii ai surpat mândria aceluia.

Tu din sânurile Tale cele fără prihană ai trimis la noi pe Dumnezeu Cuvântul, Care era mai înainte de veci, pe Mântuitorul sufletelor noastre, Cel născut prin umbrirea Duhului Sfânt şi din Maria Fecioara, Care printr-Însul ai căutat oaia cea rătăcită, ai întărit pe cea neputincioasă şi ai vindecat pe cea zdrobită. Pe Tine Te chem, eu smerita şi păcătoasa roaba Ta, cu toată inima mea. Tu, Cel ce ştii gândurile fiecăruia, focul cel aruncat în lume de Unul Născut Fiul Tău l-ai aprins în inima mea şi scânteia credinţei, care este în mine, ai schimbat-o în făclia dragostei. Vino să mă mântuieşti pe mine, nevrednica roaba Ta, pentru că pe Tine Te doresc, pe Tine Te caut şi de Tine mă lipesc din toată inima mea.

Doamne Dumnezeule, Fiule, primeşte rugăciunea mea cea adusă Ţie cu inimă zdrobită şi cu duh de smerenie. Nu mă trece cu vederea pe mine, pentru care, O! Iisuse Hristoase, ai fost pironit pe cruce şi lovit peste obraz; pentru care ai băut oţet cu fiere şi ai gustat moartea amară şi a treia zi ai înviat din morţi, Te-ai înălţat la cer şi şezi de-a dreapta Tatălui.

Nu mă ruşina, nici nu mă lepăda din numărul roabelor Tale, ci învredniceşte-mă ca o creştină a mă mântui prin semnul Sfintei Tale Cruci. Fă-mă părtaşă patimilor Tale, săvârşind în mine voia Ta, ca să fiu credincioasă a mă arăta feţei Tale. Tu mă păzeşte, pătrunde cu frica Ta trupul meu, căci de judecăţile Tale m-am temut. Închide ochii mei ca să nu vadă deşertăciunea, ci mai bine, mă rog Ţie, deschide-i ca să cunosc minunile din legea Ta, căci spre Tine sunt aruncată din pântecele maicii mele. Tu eşti Domnul meu; tatăl meu şi maica mea m-au părăsit, iar Tu, Doamne m-ai primit.

Îndreptează paşii mei, ca să nu mă umplu de ruşine, eu roaba Ta; fă cu mine semn spre bine şi împlineşte cererea mea, pentru că înaintea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a tăinuit. Iarăşi către Tine mă rog, Dumnezeule Părinte, ajută-mi ca să nu se afle prihană în mine, roaba Ta, căci Ţie mă aduc punându-mă pe altarul mărturisirii şi al smereniei mele, să fiu primită ca o ardere de tot; astfel să fie jertfa mea înaintea Ta. Învredniceşte-mă a urma Mielului Tău Celui fără prihană, lui Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tine şi cu Duhul Sfânt, se cuvine slava, cinstea şi puterea în veci. Amin.

Dedicat domnișoarei Maria Anisia Iacșa, cu respect, cu admirație și cu drag!

Rugăciune pentru părintele duhovnic

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, care pe desfrânata şi pe tâlharul i-ai primit, primeşte şi rugăciunea mea pentru robul tău, duhovnicul meu (numele) ales de Tine să poarte povara păcatelor mele în faţa Ta, aşa cum Tu porţi povara lumii întregi în faţa Tatălui Ceresc. Iartă-i toate greşelile lui pentru dragostea şi jertfa stăruitoare ca să pun început bun de pocainţă eu, oaia rătăcită. Cercetează-l degrabă şi vezi nevoile lui. Vindecă-l de toată boala şi întinăciunea trupească şi sufletească şi de slăbiciunea firii celei căzute. Izbăveşte-l de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de tot răul şi ispitele ce i-au venit pentru păcatele mele. Sporeşte-i înţelepciunea, îndelunga răbdare, liniştea, pacea şi mulţumirea sufletească. Înmulţeşte-i puterea, sporeşte-i blândeţea şi purtarea de grijă şi împlineşte toate cele de folos lui. Dă-i minte luminată şi pricepere sfântă care se pogoară de la Tine, Împăratul Luminii. Bine-sporeşte în el, Doamne, şi dăruieşte-l sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău. Amin.

Împărate Ceresc, Mângâietorule, deschide stavila cerului şi plouă peste duhovnicul meu (numele) belşug de har şi bogată milă. Pogoară-te asupra lui, odihneşte în el pururea şi revarsă peste el mulţimea îndurărilor Tale. Amin. Maica Domnului, acoperă cu Atotputernicul tău Acoperământ pe robul tău, duhovnicul meu (numele) şi roagă-te Bunului Dumnezeu să-l miluiască pentru rugăciunile tale. Izbăveşte-l de toată ispita trupească şi sufletească, curăţă-l, tămăduieşte-l, întăreşte-l şi sănătate deplină dăruieşte-i. Amin.

Cuvioase Părinte Siluane, roagă-te Domnului să miluiască şi să mântuiască pe duhovnicul meu (numele), pentru rugăciunile tale.

Cuvioase Arsenie cel Mare, roagă-te Bunului Dumnezeu să miluiască şi să mântuiască pe duhovnicul meu (numele), pentru rugăciunile tale. Cele nouă Puteri Cereşti, Sfinţilor Români – mucenici şi muceniţe, cuvioşi şi cuvioase – Preacuvioşilor Părinţi ai noştri şi sfinţii a căror pomenire se face astăzi, împreună cu toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu să miluiască şi să mântuiască pe (numele) pentru rugăciunile voastre. Amin. Amin. Amin.

 Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina, pentru izbăvirea din nedreptăți (a Episcopului Macarie Drăgoi) – sărbătorit la 11 Noiembrie

Sfinte Mare Mucenice Mina, râvna credinței în Hristos te-a împins, în zilele de demult ale împăratului Dioclețian, prigonitorul de creștini, să mărturisești cu prețul propriei tale vieți spre mântuirea multora și spre dobândirea cununii muceniciei. Pentru aceasta, cu bucurie te lăudăm și îți mulțumim, ca unul care ești grabnic ascultător al rugăciunilor celor aflați în tot felul de nevoi, strâmtorări și necazuri. Scut nevăzut care ocrotește pe cei slabi fiind, la tine alergăm cu nădejde, pentru a cere mijlocirea ta către Hristos. Rugămu-ne ție, Sfinte Mare Mucenice Mina, ia aminte la noi, păcătoșii, și la robii aceștia (N), care sunt păgubiți, nedreptățiți și primejduiți și scapă-i pe ei, așa cum ai scăpat nenumărați semeni din cumplite tâlhării, siluiri, ucideri sau năpaste. Căci știm că, așa cum te-ai zorit a-ți vărsa sângele pentru Hristos, așa te zorești să scoți din primejdie pe oricine se roagă cu credință ție. Și mai știm că nu treci cu vederea pe nimeni din cei care se închină la sfântă icoana ta și care cinstesc cu evlavie sfintele tale moaște. Așa, Sfinte Mare Mucenice Mina, primește această puțină rugăciune și cererile noastre le împlinește, spre slava lui Dumnezeu. Amin.

Rugăciuni pentru Pace

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ești Izvorul vieții și al păcii în Cer și pe pământ, revarsă harul păcii Tale în lumea tulburată de război și de ură. Stinge neînțelegerile și învrăjbirea dintre oameni și revarsă în inimile tuturor smerenia, pacea și bunătatea. Liniștește pe cei războinici și dăruiește-le înțelepciune. Dăruiește ajutor celor suferinzi, ocrotire celor refugiați sau pribegi și mângâiere celor înstrăinați și întristați, iar nouă tuturor dăruiește-ne voința și puterea de a ajuta cu toată inima pe semenii noștri care suferă din pricina războiului. Cel ce ai spus: Fericiți sunt făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!, învață-ne să căutăm dobândirea păcii inimii și a păcii între oameni și între popoare, deoarece în inima în care se află pacea, nu mai este vrajbă, iubire de stăpânire sau frică, ci mângâierea Duhului Sfânt, iubire de Dumnezeu și de semeni. Pentru aceasta, cu smerenie ne rugăm Ție, Hristoase Dumnezeule, pentru pacea dintre oameni în fiecare țară, pentru pacea dintre popoare și pentru buna așezare a întregii lumi, ca să viețuim în bună înțelegere și să putem lucra fără împiedicare faptele plăcute Ție, slăvind iubirea de oameni a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, care ai făcut cerul și pământul, pe cele văzute și pe cele nevăzute, Care ne-ai creat după chipul și asemănarea Ta; Care privești cu iubire pe cei smeriți și te întristezi pentru cei ce părăsesc legea; Tu, Cel ce, prin gura profeților celor de demult ai promis că vei face ca pacea să curgă ca un râu spre Ierusalim, către care se îndreaptă toate națiunile pământului, iar la plinirea vremii, prin Unul-Născut, Fiul Tău, Cuvântul întrupat, ne-ai dăruit nouă pacea Ta cea dumnezeiască, care revarsă în inima omului acea liniște dulce și suavă, care nu se aseamănă cu pacea ce încearcă oamenii să o facă pe pământ fără ajutorul Tău, în această zi de cumpănă și durere, arată-ți milostivirea Ta față de popoarele care suferă din cauza războiului, de unde pacea Ta a fost înlăturată și unde s-au instalat, teama, deznădejdea, ura fraternă, create de urgia războiului ce a devenit ca o pâine de fiecare zi. O, Doamne, la Cine să alergăm să cerem ajutor, dacă nu la Tine, Cel ce ești îndelung răbdător și aducătorul păcii pe pământ: împlinește rugăciunile celor ce sunt în grea suferință și amară disperare, fă să înceteze toate războaiele și dușmănia dintre oameni, stârpește rădăcinile urii și ale altor păcate, potolește mânia plină de răutate a celor ce declanșează războaie fondate pe minciună și egoism, pe invidie și dorința de înavuțire diavolească. Dă-ne putere să-i iertăm pe cei care au păcătuit față de noi și ne iartă nouă, de asemenea, orice păcat față de frații noștri, pentru că nu există pace în noi înșine din pricina greșelilor noastre. În milostivirea Ta, fă-ne să ne întoarcem la Tine, iar poruncile Tale să ne fie îndreptarul care să ne ajute să recâștigăm cărările mântuirii, căci tu ești Împăratul păcii și Mântuitorul sufletelor noastre și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Sfânt, acum și întotdeauna și în vecii vecilor. Amin.

Doamne, dă-ne pocăința lui Adam și sfânta Ta smerenie. Doamne, cât de mult îl iubești Tu pe om! Milostive Doamne, dă harul Tău tuturor noroadelor pământului, ca ele să Te cunoască pe Tine, că fără Duhul Tău Cel Sfânt omul nu poate să Te cunoască și să înțeleagă iubirea Ta. Doamne, trimite peste noi pe Duhul Tău Cel Sfânt, că Tu și toate ale Tale se cunosc numai prin Sfântul Duh, pe Care L-ai dat la început lui Adam, apoi sfinților prooroci și pe urmă creștinilor. Doamne, dă tuturor noroadelor Tale să înțeleagă iubirea Ta și dulceața Duhului Sfânt, ca oamenii să uite durerea pământului și să lase tot răul, să se alipească de Tine prin iubire și să trăiască în pace, făcând voia Ta spre slava Ta. Doamne, învrednicește-ne de darurile Sfântului Duh, ca să cunoaștem slava Ta și să trăim pe pământ în pace și iubire, ca să nu mai fie nici ură, nici război, nici dușmani, ci să împărățească numai iubirea și să nu mai fie nevoie nici de armate, nici de închisori și să fie ușor de trăit pentru toți pe pământ. Milostive Doamne, învață-ne prin Duhul Tău Cel Sfânt să-i iubim pe vrăjmași și să ne rugăm pentru ei cu lacrimi. Doamne, dă Duhul Sfânt pe pământ ca toate noroadele să Te cunoască și să învețe iubirea Ta. Doamne, așa cum Te-ai rugat pentru vrăjmași, așa învață-ne și pe noi prin Duhul Sfânt să-i iubim pe vrăjmași. Doamne, toate noroadele sunt zidirea mâinilor Tale; întoarce-le de la ură și rău spre pocăință, ca să cunoască toate iubirea Ta. Milostive Doamne, întru bogăția milei Tale, mântuiește toate noroadele! Stăpâne mult milostive, dă-ne duh smerit ca sufletele noastre să-și găsească odihna în Tine! Milostive Doamne, dă-ne pacea Ta, cum ai dat pace sfinților Tăi Apostoli zicând: „Pacea Mea dau vouă” [Ioan 14, 27]. Doamne, dă-ne nouă să ne desfătăm de pacea Ta. Sfinții Apostoli au primit pacea Ta și au revărsat-o asupra întregii lumi și, mântuind noroade, n-au pierdut pacea și ea nu s-a împuținat în ei. Doamne, dă-ne lacrimi ca sufletul nostru să plângă din iubire pentru fratele ziua și noaptea! Preasfântă Maică a Domnului, dobândește-ne, Milostivă, un duh smerit. Sfinților toți, voi viețuiți în ceruri și vedeți slava Domnului și duhul vostru se bucură – rugați-vă ca și noi să fim împreună cu voi, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Maica Domnului

O, Preasfântă Fecioară, Născătoarea lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, Împărăteasă Divină a cerului și a pământului!

Ascultă îndelunga suspinare a inimii noastre, privește-ne din înălțimea sfântului Tău locaș pe noi care cu credință și dragoste stăm înaintea icoanei Tale făcătoare de minuni și cu tandrețe se roagă Ție, Stăpână!

Ajută Biserica Ortodoxă să rămână în Legea Fiului Tău Iisus Hristos, ajută-ne pe noi, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, să ne păstrăm credința ortodoxă până la sfârșitul zilelor noastre, lucrând în toate poruncile Domnului.

Avem nădejde în Tine, dumnezeiasca noastră Împărăteasă, și prin Mila Ta curăță-ne mintea de gândurile păcătoase și sufletele noastre de nepăsare, căci suntem plini de păcate, copleșite de patimi, ispite și îndulciri ale păcatelor.

Ridică-ne din adâncul păcatului și prin adevărată pocăință adapă-ne inimile secate, luminează-ne inimile spre vederea mântuirii și adu-i pe cei înșelați de demoni pe calea cea dreaptă.

Distruge orice faptă rea și dă-ne evlavie; pune în inimile noastre duhul fricii de Dumnezeu, duhul evlaviei, duhul blândeții, al smereniei, al răbdării și al blândeții; Înmoaie inimile noastre rele și trimite-ne râvna pentru mântuire.

Luminează-ne și învață-ne, O, Milostivă Mijlocitoare, să pășim fără de păcat pe calea acestei vieți pământești, căci în Tine, Preasfântă, ne punem speranța noastră.

Mângâie-i pe cei întristați, ajută-i pe cei necăjiți; ferește-ne de tunete și de trăsnet, de vânturi urâte, de boli grele și aducătoare de moarte, de războiul cel dintre noi și de dușmanii văzuți și nevăzuți.

O, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu! Eliberează-ne de moartea subită și violentă; dă-ne tuturor convertirea către adevărata cale și sfârșit creștinesc vieții noastre, nedureros, în pace, împărtășiți cu Sfintele Taine.

În momentul plecării noastre, apare-ne, Fecioară Maria, și eliberează-ne de puterea demonilor, de încercările vămilor și de focul cel veșnic al chinurilor. Pentru cei care au murit de moarte subită, fii milostivă și ajută-i cu rugăciunile Tale în fața Fiului Tău, Iisus Hristos.

Căci pe toți cei care au nădăjduit în Tine, trăind în credință și cu pocăință această viață vremelnică, Tu i-ai ajutat să trăiască apoi veșnic în locașurile cerești împreună cu îngerii și cu toți sfinții, unde se aud glasurile celor care sărbătoresc și preamăresc cu bucurie Preasfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt, acum și în vecii vecilor. Amin.

Imaginea: Kaluga Icon of the Mother of God

Rugăciune la Icoana Maicii Domnului Betleemita

Painting of the Virgin Mary and baby Jesus inside the Basilica of the Nativity

Ceea ce eşti Izvor a toată înţelepciunea îndrumă paşii noştri pe cărarea mântuirii, Stăpână, căci numai tu ai purtat în pântecele tău şi ai născut pe Cel Ce a luat firea neputincioasă a lui Adam ca s-o înnoiască şi să o aşeze pe scaunul slavei cereşti. În braţele tale ai purtat cu cuviinţă dumnezeiască pe Soarele dreptăţii, Cel Ce cu razele iubirii Sale de oameni luminează inimile celor ce se nevoiesc pe calea dobândirii virtuţilor. Pe Acesta roagă-L, Fericită, să ne dăruiască îndurările Sale, iertând nedreptăţile noastre şi aşezându-ne la limanul vieţuirii curate.

Rugăciune către Sfânta Agnia pentru cei abuzați

Vino, Sfântă Agnia, vino! Că pierim în păcate, ne scufundăm în patimi și bolile ne năpădesc trupul. Vino așa cum vine un Înger, nevăzut, neștiut, și îmbracă-ne în lumina cea pierzătoare de duhuri rele, să nu ne mai vadă vrăjmașul goliciunea sufletească și sa nu mai aibă prilej de a ne răni cu necinstirea și cu uneltirile lui aducătoare de moarte.

Apără-ne trupul, curățește-ne sufletul și umple-l de Dumnezeu să fie plin de harul Lui, pune stavilă celor care ne vor răul și vindecă-ne de amintirile faptelor răului, amintiri care nu ne lasă să ne rugăm și să ne bucurăm de viața în Domnul Hristos.

Stai lângă noi așa cum Îngerul Domnului a stat lângă tine, ferindu-ne de păcat, și distruge puterea pe care diavolul o are asupra noastră așa încât să fim izbăviți de ispitele lui și să ne păstrăm fecioria trupului și a sufletului pe care le închinăm Mirelui sufletelor noastre, Iisus Hristos. Amin.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Sfintei Mucenițe Agnia și ale tuturor Sfinţilor Tai, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

Sfântă Muceniță Agnia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Rugăciunea Sfântului Antioh pentru limpezirea minții

Se rostește dimineața, având alături o lumânare aprinsă.

Atotțiitorule Cuvinte al Tatălui, Însuti fiind desăvârsit, Iisuse Hristoase, pentru multă milostivirea Ta, nu Te dezlipi de mine, robul Tău, ci odihnește întru mine pururea, Iisuse, Cel Ce ești Păstor bun oilor Tale.

Nu mă da ispitei șarpelui, nici nu mă lăsa în pofta satanei, că sămânța putrejunii este întru mine. Tu, Doamne Dumnezeule, Celui Ce ne închinăm, Împarate Sfinte Iisuse Hristoase, păzește-mă cu lumina cea neîntunecată, cu Duhul Tău cel Sfânt, cu Care ai sfințit pe ucenicii Tăi. Dă-mi Doamne și mie, nevrednicului robului Tău, mântuirea Ta, în așternutul meu.

Luminează mintea mea cu lumina înțelegerii Sfintei Tale Evanghelii, sufletul meu cu dragostea Crucii Tale, inima mea cu curăția cuvintelor Tale, trupul meu cu patima Ta cea nebiruită, cugetul meu cu smerenia Ta îl păzește, și mă ridică în vreme cuvioasă spre a Ta slăvire, că preaslăvit ești cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Preasfântul Duh, în veci. Amin.

Rugăciune către Domnul Nostru Iisus Hristos pentru luminarea gândurilor

Luminează-mă, Bunule Iisus, cu lumina Ta înlăuntru şi goneşte din locaşul inimii mele tot întunericul. Înfrânează gândurile mele ce se rătăcesc şi sparge toată silnicia ispitelor, ce năvălesc asupra mea. Ridică braţul Tău, pentru mine şi zdrobeşte sălbaticele fiare – poftele de care ard -, ca pace să fie înlăuntrul meu şi să sune neîncetat laudele tale în Sfânta sfintelor, în conştiinţa cea curată. Porunceşte vânturilor şi furtunilor. Zi morţii: potoleşte-te, şi vântului: nu mai bate, şi linişte mare va fi. „Trimite lumina Ta şi ajutorul Tău“ (Ps.42,3.) ca să lumineze pe pământ; căci pe pământ pustiu şi întunecat sunt de nu mă vei lumina.

Varsă darul Tău de sus, toarnă cereasca rouă peste inima mea, sfintele lacrimi de evlavie să inunde acest pământ secetos, ca să dea roade bune şi mântuitoare. Ridică inima mea cea căzută sub greutatea păcatelor mele ca, muind buzele mele în izvorul bunurilor cereşti, să nu mai gândesc decât cu urâciune la bunătăţile lumeşti.

Ridică-mă, dezlipeşte-mă de toată mângâierea ce vine de la făpturi; pentru că nici un lucru făcut nu poate sătura deplin inima mea, pentru că marginile nu pot sătura dorinţa ei după nemărginit.
Uneşte-mă cu Tine prin nedesfăcuta legătură a dragostei, pentru că celui ce iubeşte numai Tu singur poţi fi îndeajuns şi afară de tine, pentru el, toate sunt deşarte. Amin!

Dedicată cu dragoste doamnei Mihaela Pop

Rugăciune către Maica Domnului pentru luminarea gândurilor

”Varsă darul Tău de sus, toarnă cereasca rouă peste inima mea, sfintele lacrimi de evlavie să inunde acest pământ secetos, ca să dea roade bune şi mântuitoare.”

Maica Domnului este mereu acolo pentru noi. Roagă-te Preacuratei Născătoare de Dumnezeu pentru o bună sporire a minții și ajutorul divin nu va întârzia să apară.

„Preacurată Născătoare de Dumnezeu, casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-o, dătătoarea darurilor duhovniceşti, ceea ce de la cele lumeşti, la cele dinainte de lume, mintea noastră o înalţi şi pe toţi la cunoştinţa înţelepciunii îi ridici! Primeşte această cântare de rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, care cu credinţă şi cu smerenie ne închinăm în faţa preacinstitei tale icoane!

Înduplecă-L pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru să le dea mai marilor noştri înţelepciune şi putere, judecătorilor – dreptate şi ne-căutare la faţa omului, păstorilor – înţelepciune duhovnicească, râvnă şi bună-paza sufletelor noastre, învăţătorilor – smerită înţelepciune, fiilor – ascultare şi nouă, tuturor, duhul chibzuinţei şi al evlaviei, duhul smereniei şi al blândeţii, duhul curăţiei şi al adevărului.

Şi acum, Maică prealăudată, dă-ne bună sporire a minţii, pe cei aflaţi în vrajbă şi în dezbinare împacă-i, uneşte-i şi pune între ei o legătură de iubire nedespărţită, pe cei rătăciţi din nesocotinţă întoarce-i spre lumina adevărului lui Hristos, povăţuieşte-i către frica de Dumnezeu, înfrânare şi hărnicie.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, dă-le cuvântul înţelepciunii şi cunoştinţe folositoare de suflet celor ce le cer, luminează-ne cu bucuria cea nepieritoare, ceea ce esti mai cinstită decat heruvimii şi mai slăvită decât serafimii.

Iar noi, văzând faptele minunate şi preachibzuita înţelepciune a lui Dumnezeu, în lume şi în viaţa noastră, să ne înstrăinăm de deşertăciunea pământească şi de prisositoarele griji lumeşti şi să ne ridicăm minţile şi inimile noastre spre Cer, pentru ca, prin ocrotirea şi ajutorul Tău, laudă, mulţumire şi închinare pentru toate să-i aducem Întreit Slăvitului Dumnezeu şi Ziditorul tuturor, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Dedicată cu iubire doamnei Cristina Iordache, de la Mami 2 🙂

Rugăciunea pe care o rostea Părintele Asenie Boca în fiecare zi

Doamne, Dumnezeule, mare Împărat şi fără de început, trimite, Doamne, pe Mihail Arhanghelul Tău în ajutorul meu, ca să mă apere de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi.

O, Mihaile, mare Arhanghele, întâi stătător şi voievod al puterilor cereşti, fii mie ajutor în toate: în boli, în strâmbătăţi, în mâhnire, în pustiu, pe cale, pe apă, în călătorie, căsătorie, serviciu, şcoală, şi mă izbăveşte de toată înşelăciunea cea diavolească.

Iar când mă vei auzi pe mine, roaba ta, rugându-mă ţie şi chemând numele tău, grăbeşte spre ajutorul meu şi auzi rugăciunea mea.

Aşa, mare Arhanghele, biruieşte pe toţi care se împotrivesc mie, mă apără şi mă acoperă de cel viclean cu puterea cinstitei Cruci şi cu solirile marilor Arhangheli: Gavriil, Rafail, Uriil, Varahiil, Salatiil şi Egudiil şi ale puterilor cereşti, totdeauna, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin!

Rugăciune la Brâul Maicii Domnului

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine.

Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecului tău, că ai născut pe Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre.

Prea Sfântă Marie, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre.

Sub îndurările tale scăpăm şi noi. Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea şi de primejdii ne scapă, una Curată şi Binecuvântată.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, apără, mântuieşte şi păzeşte pe robul tău (numele) de tot răul şi necazul, de toate bolile şi durerile, de toate farmecele, vrăjitoriile şi blestemele, ca întreg şi sănătos sa fie robul tău. Amin.

Ca şi cu o comoară luminată, Preacurată de Dumnezeu Născătoare cu prea cinstitul tău brâu, robul tău, (numele) se încununează şi se luminează, bucurându-se şi în taină se veseleşte, Stăpână, strigând către tine:

  • Bucură-te, coroană cinstită şi cununa dumnezeieştilor măriri.
  • Bucură-te, ceea ce eşti mărirea împlinirii, a veşnicei măriri şi veselii.
  • Bucură-te, prin care răsare bucuria.
  • Bucură-te, prin care piere blestemul.
  • Bucură-te, pântecele întrupării dumnezeieşti.
  • Bucură-te, îndraznirea celor muritori către Dumnezeu,
  • Bucură-te, muncirea vrăjmaşmilor celor nevăzuţi.
  • Bucură-te, îndrăznirea cea nebiruită a purtătorilor de duhuri rele.
  • Bucură-te, ceea ce ne curaţi de păcate şi de lucruri spurcate.
  • Bucură-te, căderea dracilor.
  • Bucură-te, uşa mântuirii.
  • Bucură-te, dătătoarea darului celui dumnezeiesc.
  • Bucură-te, cămaşa nunţii cele fără de sămânţa.
  • Bucură-te, lauda cea de cinste a preoţilor celor cuvioşi.
  • Bucură-te, prin care cad vrăjmaşii.
  • Bucură-te, mântuirea sufletului meu.
  • Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară.

Dat-ai robului tău (numele), Preamărită, tare îngrădire, pe acesta scapându-l de toate primejdiile, cu dumnezeieştile lucrări şi nebiruit de vrăjmaşi păzindu-l şi care striga către tine cu credinţă.Tăria, puterea şi cuvioasa mea bucurie este Fiul tău şi Domnul, ca un bun şi milostiv.

Ca şi cu o cinstită coroană, cu brâul tău, robul tău (numele) cu bună credinţă luminat, fiind încununat cu dumnezeiasca ta mărire, să-l mântuieşti ca un milostiv.

Încinge pe robul tău (numele)cu Sfântul tău Brâu, întărindu-l asupra vrăjmaşilor, ca să lupte nebiruit contra patimilor celor ce-l muncesc şi nepătimire biruitoare dăruindu-i ca pururea să te mărească pe tine şi Fiul tău şi să strige:

Iisuse, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul, ca un milostiv.

Naşterea fără stricăciuni şi fericire numai tu ai avut, Preabinecuvântată, şi încingere de mântuire a dăruit oamenilor brâul tău cel sfânt, care până acum a rămas nestricat, Dumnezeiască Mireasă, prin care robul tău (numele) ia de la Dumnezeul nostru mare milă.

Cei între Sfinţii Părinţii noştri mari dascăli şi ierarhi ai lumii, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi loan Gură de Aur, Atanasie şi Chiril şi toti Sfinţii Apostoli şi întâiul mucenic Ştefan, sfinţilor mucenici Gheorghe, Teodor Tiron, Teodor Stratilat, Dumitru şi toţi sfinţii mucenici şi mucenice, Sfinte Ioane, proorocule şi Inaintemergătorule, Botezătorul Lui Hristos, sfinţilor prooroci Moise, Avraam, Ilie, Elisei şi toţi Sfinţii Apostoli şi mucenici, rugati-va Domnului pentru viata, pacea, sănătatea, buna norocire şi iertarea păcatelor robului lui Dumnezeu (numele), pentru apărarea şi mântuirea lui şi să-l păzească de tot răul şi necazul, de toate bolile şi durerile, de toate farmecele şi vrăjitoriile. Inima se îndoieşte, atingându-se cu călduroasă credinţă de brâul Fecioarei, încingându-se cu putere nebiruita împotriva patimilor necurate şi a vrăjmaşilor fără de trupuri, nevătămat rămânând în veci.

Brâul tău, întru bucuria inimii, cu cinste toti să-l purtăm, care este spre ajutorul tuturor credincioşilor; de Dumnezeu Născătoare, dă celui ce s-a atins de prea cinstitul tău trup, celor bolnavi dă vindecare, celor ce alunecă, întărire, celor leneşi îmbărbătare, cârmuire celor ce înoată, celor rătăciţi întoarcere.

Este cu adevărat, Curată Fecioară, dumnezeiescul dar al precinstitului tău brâu, tuturor celor ce cu credinţă îl purtăm şi-l sărutăm cu dragoste în veci.

Sfinţilor tămăduitori fără de arginti şi de minuni făcători, Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon, Ermolae, Samson şi Diomid, Mohie şi Aniochit, Talaleu, Trifon şi toti sfinţii mucenici, drepţilor părinţi loachim şi Ana, tu, cuvioase părinte Nicolae, împreună cu arhiereul loan Gură de Aur, rugati-vă Domnului pentru viaţa, sănătatea, buna norocire şi iertarea păcatelor robului tău Dumnezeu (numele) şi pentru ca bunul Dumnezeu să-l păzească de tot răul pentru ca întreg şi sănătos să petreacă în veci.

Sfinţii Evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi loan, Arhanghelii Mihail şi Gavriil, Serafimii şi Heruvimii cu cei 318 sfinţi părinţi de la Niceea şi toţi sfinţii pomeniţi în sfânta noastră Biserică, rugaţi-vă Domnului pentru sănătatea, viata, pacea şi buna norocirea şi iertarea păcatelor robului lui Dumnezeu (numele) şi pentru ca Dumnezeu să-l apere şi mântuiască de tot raul, necazurile, de toate bolile şi durerile, de tot blestemul, vrăjitoriile şi întrutotul sănătos şi întreg să fie în veci.

➕ Amin ➕

Cu puterea Sfintei Cruci, cu Fecioara Maria, cu toate fecioarele martire şi cu toti sfinţii îngeri şezători pe cele noua tronuri în jurul tronului Tatălui Ceresc şi cu toţi sfinţii pomeniţi în acest brâu, ca să nu ai nici o putere asupra robului lui Dumnezeu (numele), cu nici un fel din vicleniile tale, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.

➕ Amin ➕

De înşelătoria dragostei, a patimilor şi de vrăjmaşul ce-l ispiteşte cu greutatea păcatelor şi cu cumplita lene de robire, degrabă să mântuişti pe robul tău (numele), mult milostivă Fecioară Maria, care cu credinţă aleargă la tine, ca singură apărătoare şi mântuitoare in veci.

➕ Amin ➕

Doamne, mântuieşte-ne pe noi (de trei ori).

Mărire Apărătoarei Doamne, mulţumiri pentru biruinţă aducem ţie, robii tăi, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie:

Bucură-te Mireasă, pururea Fecioară, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

➕ Amin ➕

Preacinstitul tău brâu, ce a cuprins pântecele tău cel de Dumnezeu primitor este cetăţii tale tărire nebiruită şi visterie de bunătăţi neimpuţinată.

Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Sfântul Duh. Treime Sfântă, Mărire Ţie.

Stăpână, primeşte rugăciunile noastre şi ne mantuieşte de toată nevoia şi întristarea.

În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

➕Amin!➕

Acestă rugă a brâului,e bine să-l citească zilnic, căci va putea fi scăpat de necazuri și boli, deoarece Preacurata Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, este ocrotitoarea noastră a tuturor în veci!

➕ AMIN!➕

Rugăciune către Sfântul Arhanghel Mihail, voievodul cetelor cereşti

Doamne, Dumnezeule, Împărate Prea-mare şi fără de început, trimite, Doamne, pe Arhanghelul Tău Mihail spre ajutorul meu ca să mă scoată de la vrăjmaşii mei cei văzuţi şi nevăzuţi.

O, Dumnezeiescule Mihaile, mare Arhanghele cel cu şase aripi, întâiule Domn şi Voievod al Cereştilor Puteri.

O, minunatule Mare Arhanghele Mihaile, păzitor al celor negrăite, fii mie ajutător întru toate nevoile: întru scârbe, întru mâhniri, în căi, în râuri şi în mare – liman.

Şi mă izbăveşte, Mare Arhanghele Mihaile, de toată înşelăciunea diavolească, când mă vei auzi pe mine, robul tău, rugându-mă ţie şi chemând numele tău cel sfânt! Grăbeşte spre ajutorul meu şi auzi rugăciunea mea.

O, Mare Arhanghele Mihaile, biruieşte pe toţi cei ce se împotrivesc mie! O, Mare Arhanghele Mihaile, ajută mie, păcătosului robului tău, şi mă izbăveşte de cutremur, de potop, de foc, de sabie şi de năprasnica moarte şi de tot răul, de înşelătorul vrăjmaş şi de furtuna cea fără de veste şi de cel viclean mă izbăveşte, cu puterea Cinstitei şi de Viaţă făcătoarei Cruci a Domnului, cu rugăciunile Preasfântei Născătoare de Dumnezeu, cu ale Sfinţilor îngeri şi Apostoli, cu ale Sfântului Marelui făcător de minuni Nicolae şi cu ale Sfântului Proroc Ilie; cu ale Sfinţilor Marilor Mucenici Gheorghe Purtătorul de biruinţă şi Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Teodor Tiron, Teodor Stratilat şi Ioan cel Nou; cu ale Sfinţilor Marilor Mucenici Nichita, Evstratie, Mercurie şi Hristofor; cu ale Cuvioşilor Părinţi şi cu ale Cuvioşilor Ierarhi, Mucenici şi Muceniţe şi cu ale Sfintelor Cereştilor Puteri.

O, Mare Arhistrategule al Domnului, ajută-mi totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Icoana: Sfantul Arhanghel Mihail
Icoana 1410, 108×158 cm
Andrei Rubliov,
Galeria Tretyakov, Moscova.

Rugăciune către Sfântul Proroc Ioan Botezătorul

Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorule și Botezătorule al lui Hristos, neputincioasă este mintea noastră în a-ți aduce laude după cuviință. Ci destul îți este ție lauda Mântuitorului Hristos, lângă al Cărui Tron mijlocești, împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceasta, îți mulțumim și cu umilință și te rugăm: tinde mâna cea îngerească și risipește norul gândurilor rele care ne copleșesc pe noi. Adu pace în inimile, casele și obștile noastre. Împacă-ne pe noi cu Dumnezeu și cu aproapele nostru. Spre fapte bune ne îndeamnă și cu boldul pocăinței trezește inimile noastre reci și împietrite ca să pricepem prețul mântuirii noastre.

Învățătorule al pocăinței, dă-ne darul străpungerii inimii și lacrimi fierbinți prin care să ne curățim de păcate inimile și viețile noastre, iar sufletele noastre mai albe ca zăpada să le albim. De fărădelegi și de cei puternici ai pământului, care strică rânduiala lui Dumnezeu, scapă-ne, prin rugăciunile tale. Tu, care nici viața ta n-ai prețuit în fața mărturisirii Adevărului Întrupat, ci te-ai jertfit până la moarte pentru acest Adevăr, dă-ne și nouă celor slabi și puțin râvnitori, Darul credinței tale înflăcărate de Iubire Sfântă, și dă-ne râvnă și putere de a-L mărturisi pe Dumnezeu cel Viu și Adevărat, în orice împrejurări de viață, încercări, dureri, ispite sau urgii ar urma să trăim.

Sfinte Ioane Înaintemergătorule, tu, despre care Scriptura spune: „Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut și, înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit proroc pentru popoare”, fii cu noi neîncetat, și ne luminează calea în acest veac întunecat și vădit vrăjmaș Cerului, ca, prin rugăciunile tale fiind păziți, înaintea lui Hristos, la Judecată, să dobândim partea cea de-a dreapta, împreună cu toți casnicii și bineplăcuții Săi.

Amin!

Rugăciune către Domnul Nostru Iisus Hristos, din Acatistul Sfintei Cruci

Doamne Iisuse Hristoase, dulce Mântuitorul sufletelor noastre, mărturisim înaintea Ta, întru această zi a răstignirii Tale, în care ai pătimit și ai primit moarte pe Cruce pentru păcatele noastre, că noi suntem cei ce Te-am răstignit cu păcatele noastre cele multe și cu fărădelegile noastre cele rele. De aceea, ne rugăm bunătății Tale celei nemărginite să ne faci și pe noi părtași sfintelor Tale Patimi, cinstitelor răni și morții Tale celei de viață făcătoare, pentru ca să ne învrednicim, prin darul Tău, să câștigăm și noi asemenea Ție, pentru dragostea Ta, precum Tu, Cel Milostiv, le-ai răbdat pentru mântuirea noastră, întărindu-ne pururea cu aceeași putere și răbdare ce ai avut când Te-au răstignit nemulțumitorii evrei.

Și ne înviază simțirile noastre cele sufletești, ca să cunoaștem moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut și zidirile cele neînsuflețite, care s-au mișcat la răstignirea Ta, cum Te-a cunoscut tâlharul cel credincios și, rugându-Ți-se, l-ai primit în Rai. De aceea întărește-ne, Doamne, ca să putem ridica cu bucurie, de astăzi înainte, Crucea Ta cu deplină pocăință. Întristarea morții Tale să o simțim, precum au simțit-o Preasfânta Ta Maică, ucenicii Tăi și mironosițele femei.

Dă-ne, Doamne, și nouă, darul Tău, precum ai dat atunci tâlharului celui rău, și iartă păcatele noastre pentru sfintele Tale Patimi, și ne primește prin pocăință împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu și Ziditor ce ne ești. Asemenea fă cu toți creștinii, vii și morți, precum se roagă Ție, în toate zilele, Sfânta Biserică și le iartă lor toate păcatele și-i învrednicește pe ei de Împărăția Ta ca să vadă lumina Ta și să mărească slava Ta. Ne închinăm Crucii Tale, Hristoase, și zicem către dânsa: mărire ei pentru dragostea Ta.

Bucură-te, Preacinstită Cruce a lui Hristos, că prin tine s-a mântuit lumea, ridicând asupra ta pe Iisus țintuit. Bucură-te, pom preamărit, pentru că Tu ai ținut Rodul vieții Ce ne-a mântuit din moartea păcatului.

Bucură-te, toiagul cel tare care ai sfărâmat ușile iadului. Bucură-te, cheia împărătească ce ai deschis ușa Raiului. Ne bucurăm și noi pentru că vedem pe vrăjmașii Tăi surpați jos, iar pe prietenii Tăi împărățind în ceruri, pe vrăjmașii Tăi biruiți de puterea Ta, iar pe creștinii ce Ți se închină, înarmați cu puterea Ta.

O, Răstignitul meu Hristoase, câte ai pătimit pentru noi, câte răni, câte scuipări, câte batjocuri și câtă necinste ai răbdat pentru păcatele noastre, pentru ca să ne dai pildă de adevărată răbdare! De aceea, cum putem noi să fugim de Cruce, văzând pe Hristos că este ridicat pe ea?

Cum să ne pară grele chinurile, văzând pe Stăpânul nostru că le iubește și le cere și le socotește Lui de mare cinste? Rușine ne este, cu adevărat, de ne vom întrista de relele ce ne pricinuiesc oamenii sau de ispitele ce ni le aduc diavolii, trupul și gândurile noastre cele rele, sau pentru sărăcia și bolile ce ne vin din voia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, deoarece acestea toate le trimite pentru ca să ne apropie mai mult de El, pentru ca să-L slăvim și să ne pedepsim în această viață pentru binele nostru, pentru ca să ne odihnim cu mai multă mărire întru Împărăția Lui cea veșnică.

Și, de vreme ce este așa, înmulțește-ne, Doamne, ostenelile, ispitele și durerile, dar să ne înmulțești împreună și să ne prisosești și răbdarea și puterea, ca să putem răbda toate câte ni s-ar întâmpla. Pentru că recunoaștem că suntem neputincioși de nu ne vei întări, orbi de nu ne vei lumina, legați de nu ne vei dezlega, fricoși de nu ne vei face îndrăzneți, răi de nu ne vei preface în buni, pierduți de nu ne vei ierta, robi de nu ne vei răscumpăra cu bogata și dumnezeiasca Ta putere și cu darul Sfintei Tale Cruci, căreia ne închinăm și o mărim, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

O rugăciune a Părintelui Ilarion Argatu (1913 – 1999)

Părintele Ilarion Argatu

Doamne Dumnezeul nostru și al tuturor puterilor, dăruiește sănătate și vindecă-i pe cei bolnavi, dă-le hrană celor înfometați, haine și adăpost celor ce nu au, libertate celor ce sunt lipsiți de ea, iertare de păcate tuturor. Luminează-le Doamne mintea celor ce sunt în examene. Dă Doamne liniște și pace în lume și ne iartă pe noi păcătoșii! Luminează-le mințile Doamne la toți mai-marii vremii care vor să distrugă întreaga omenire pentru ca să rămână ei stăpânii acestui sfânt pământ al Tău Doamne!

Întărește-ne în dreapta Ta credință, alungă de la noi pe toți vrăjmașii, pe cei văzuți și pe cei nevăzuți. Dăruiește-mi și mie, Doamne, tot ceea ce doar Tu crezi că-mi este de folos; fie Doamne așa cum voiești Tu și nu după voia mea. Binecuvântat fie Numele Tău Cel Sfânt în vecii vecilor, Amin.

Doamne, noi ne rugăm pentru cei care nu au timp să se roage, pentru cei care nu au credință, ce nu au nădejde în Dumnezeu; ne mai rugăm pentru săraci, pentru care nimeni nu se roagă. Și mai pomenește Doamne și pe cei săraci, adormiți întru Domnul și care nu au pe nimeni care să-i pomenească. Amin!

Rugăciune la Icoana Maicii Domnului când sufletul tău este împovărat și nu mai poate, nu mai suportă

Stăpână de Dumnezeu dăruită, preaslăvită Maică a îndurărilor și a iubirii de oameni, atotmilostivă, mijlocitoare pentru toată lumea, cu osârdie alergăm, noi robii tăi, către dumnezeiasca ta stare înainte, și căzând cu umilință înaintea prealuminatei tale Icoane, ne rugăm:

Înalță o caldă rugăciune către Fiul tău și Dumnezeul nostru, o, Preabună Împărăteasă și Stăpână, ca să ne izbăvească pentru tine, de toată boala și întristarea și de tot felul de păcate, arătându-ne moștenitori ai Împărăției Sale cerești. Că tu, Maică, pururea Fecioară, ai o negrăită îndrăzneală către Fiul tău și toate le poți câte le dorești, ceea ce ești una în veci bună și binecuvântată. Amin.

Necazurile mi-au împovărat sufletul, ochii mei sunt plini de lacrimi, buzele mele șoptesc o rugăciune către tine, Măicuță Sfântă, te rog Păzeşte-mă și mă ocrotește de toate nevoile, de toate ispitele care apar în sufletul meu.

Numai tu, Măicuță Sfântă , poți să mângâi pe toți cei cuprinși de mâhnire, îi ridici la lumina izbăvirii și picuri în suflete untdelemnul milostivirii spre înecarea durerilor.

Tu Maică Milostivă nu ne părăsești în ceasul necazurilor când norii grei ai deznădăjduirii se ivesc pe bolta inimii noastre. Cu ale Tale stăruitoare rugăciuni dobândește iertare păcatelor noastre și ne întărește pe piatra credinței. Primește din nevrednicele noastre mâini flori de cuvinte mulțumitoare și ne împărtășește de mireasma pocăinței celei mântuitoare.

Ca una ce ești Bucuria creștinilor, cercetează și sufletul meu cel cuprins de lanțurile întristării și îl călăuzește către izvorul dumnezeieștii liniștiri. Adapă-l din apa pocăinței și îl curățește de toată răutatea, ca să aducă roade de fapte bune să se izbăvească de focul cel veșnic.

Bucuria celor necăjiți ești cu adevărat, căci numai Tu iei în mâinile Tale de Maică durerile noastre și ai putere a ridica din adâncul deznădăjduirii pe cei ce te cinstesc pe Tine.

Mărire purtării Tale de grijă! Mărire milostivirii Tale Preacurată, prin care scoți pe toți din adâncurile cele mai de jos ale păcatului și îi povățuiești la calea mântuirii. Nu ne părăsi nici pe noi până în sfârșit, ci în ceasul înfricoșător al morții să ne fii Sprijinitoare, solindu-ne iertare și mântuire de la Hristos, ca să Te cinstim pe Tine cu mulțumire în veci, strigând:

Bucură-Te, Maica Luminii Celei neapuse! Pământul roditor de mântuire! Oglinda înțelepților, Bucuria celor smeriți, Binecuvântarea rugătorilor.

Prea Sfântă Maică și Fecioară, dă-mi mie, celui ce am spurcat haina sufletului, să o albesc iarăşi: ea a fost deja spălată prin apele botezului, iar acum, după pângărire, aceste haine au nevoie să fie spălate prin lacrimi. Nu mă alunga de la fața ta, ci primește rugăciunea robului tău.

Tristețea m-a cuprins, ajută-mă Preasfântă! O, nădejdea și apărarea tuturor credincioșilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea, Prea Sfântă Maică a lui Hristos, ci auzi-mă şi mă miluieşte, că păcătos și sărac sunt eu. Amin!

Acatistul Sfântului Cuvios Andrei Rubliov, iconograful, mâna Sfântului Duh – 4 Iulie

Condacul 1

Mână a Duhului după dreptate fiind tu numit, cum va încerca mâna mea cea întinată în păcate a-ţi zugrăvi ţie în cuvinte icoana vieţii tale celei fericite ? Însă, bine ştiind neputinţa mea şi dorirea ce o am spre cinstirea ta, roagă-te Domnului să mă lumineze a-I cânta Lui totdeauna cu mulţumire: Aliluia!

Icosul 1

Darul zugrăvirii Icoanelor având de la Hristos, nu te-ai lenevit a picta chipurile Sfinţilor cu adâncă smerenie şi evlavie; pentru aceasta, Mântuitorul te-a luminat pe tine a picta în icoana inimii tale pe Cuvântul Cel mai înainte de veci, Cel Ce şi pe tăbliţa inimii mele cu Condeiul Duhului şi cu Binecuvântarea Tatălui scrie pentru tine cuvinte de laudă ca acestea:

Bucură-te, icoană a omului îndumnezeit;
Bucură-te, pictor luminat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, sălaş al tainelor îngereşti;
Bucură-te, văzător al celor ascunse gândului omenesc;
Bucură-te, căutătorule al frumuseţilor cereşti;
Bucură-te, vas plin de Mirul Înţelepciunii;
Bucură-te, cunună a monahilor iubitori de desăvârşire;
Bucură-te, scut al mântuirii credincioşilor;
Bucură-te, că prin tine inimile Sfinţilor s-au odihnit;
Bucură-te, bucuria cetelor îngereşti;
Bucură-te, oglindă a frumuseţilor Treimii;
Bucură-te, fagure al înţelepciunii de sus;
Bucură-te, Sfinte Andrei Rubliov, carte a iconarilor iubitori de desăvârşire!

Condacul 2

Cu Suflarea Duhului inima ta s-a umplut de miresmele darurilor duhovniceşti, făcându-se Rai înţelegător întru care răsunau minunate cântări de: Aliluia!

Icosul 2

Smerenia cea desăvârşită ţi-ai agonisit şi cursele lui veliar le-ai sfărâmat, făcându-te însuţi icoană a Frumuseţii Înţelepciunii, a lui Hristos-Dumnezeu, Cel Ce ne luminează pe noi a te cinsti pe tine aşa:

Bucură-te, arătătorul Căii spre desăvârşire;
Bucură-te, oglindă sfinţită a Strălucirilor Duhului;
Bucură-te, pod al întâlnirilor Dumnezeieşti;
Bucură-te, scară sfinţită de paşii rugăciunii;
Bucură-te, cel ce ai contemplat înălţimile cereşti;
Bucură-te, văzătorule al celor prea luminate cu ochiul sufletului;
Bucură-te, mână îndreptată cu blândeţe de Duhul;
Bucură-te, că tuturor ai pus înainte icoana virtuţii;
Bucură-te, călăuzitor spre Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, zugrav al Tainelor Duhului;
Bucură-te, carte întru care s-au scris cele negrăite;
Bucură-te, icoană lucrată cu Ostenelile Duhului;
Bucură-te, Sfinte Andrei Rubliov, carte a iconarilor iubitori de desăvârşire!

Condacul 3

Spre nevoinţa cea monahicească ai alergat însufleţit de dorul cel Dumnezeiesc şi cetele Îngerilor s-au bucurat, văzându-te pe tine biruind pe vrăjmaşii nevăzuţi în cântări de: Aliluia!

Icosul 3

Cel Ce a împodobit cerurile cu frumuseţea şi a pus stelele spre luminarea noastră, a celor ce călătorim prin întunericul acestei vieţi, a bine voit să te arate şi pe tine stea prealuminoasă în ceata Sfinţilor şi luceafăr al iconarilor celor ce te măresc cu cinstite cântări ca acestea:

  • Bucură-te, stea neapusă a iconarilor;
  • Bucură-te, veşnic canon al celor iubitori de frumuseţe cerească;
  • Bucură-te, oglindă întru care s-au odihnit chipurile Sfinţilor;
  • Bucură-te, vas întru care s-a turnat Mirul Cuvântului;
  • Bucură-te, carte sfinţită de Duhul spre luminarea noastră;
  • Bucură-te, vestitor prin tăcere de cele negrăite;
  • Bucură-te, curcubeu al darurilor dumnezeieşti;
  • Bucură-te, văzător al înălţimilor duhovniceşti;
  • Bucură-te, cunună a iconarilor cucernici;
  • Bucură-te, că ai pictat cele ascunse privirii omeneşti;
  • Bucură-te, că ai citit ca într-o carte în sufletele Sfinţilor;
  • Bucură-te, podoaba iubitorilor de înţelepciune;
  • Bucură-te, Sfinte Andrei Rubliov, carte a iconarilor iubitori de desăvârşire!

Condacul 4

Împreună cu alţi pictori te-ai ostenit a înfrumuseţa Catedrala Buneivestiri din Moscova, făcând bucurie Sfinţilor şi credincioşilor, care într-un glas s-au unit a aduce Stăpânului cântarea de: Aliluia!

Icosul 4

Plin de bucurie şi lumină ai fost văzut de toţi, căci Duhul Sfânt se odihnea întru tine şi te împodobea cu strălucirile virtuţilor, luminându-i pe toţi ca să te laude pe tine aşa:

  • Bucură-te, izvor binecuvântat al bucuriei;
  • Bucură-te, purtător al hainei smereniei;
  • Bucură-te, veselia iubitorilor de înţelepciune;
  • Bucură-te, Vasul cel sfinţit al Duhului;
  • Bucură-te, Cartea Adevărului;
  • Bucură-te, cel împodobit cu luminata curăţie;
  • Bucură-te, Ochiul Înţelepciunii;
  • Bucură-te, Mâna Duhului;
  • Bucură-te, Bucuria Tatălui;
  • Bucură-te, Odihna Treimii;
  • Bucură-te, lumina iconarilor;
  • Bucură-te, ascultătorul Glasului Înţelepciunii;
  • Bucură-te, Sfinte Andrei Rubliov, carte a iconarilor iubitori de desăvârşire!

Condacul 5

Catedrala Înălţării Domnului din Vladimir s-a bucurat de iscusinţa ta întru pictură, căci nu ai dat somn ochilor tăi până ce nu ai plinit toate cele după Voia Domnului, cântându-I neîncetat: Aliluia!

Icosul 5

Cu darul cel dat de la Hristos ai pictat şi Mânăstirea Sfânta Treime a Sfântului Serghie, întrarmându-te cu post, privegheri şi cu rugăciunile Sfinţilor; drept aceea, vrednic eşti de laude ca acestea:

  • Bucură-te, lauda Mânăstirii Sfântului Serghie;
  • Bucură-te, podoaba iubitorilor de sfinţenie;
  • Bucură-te, oglinda Cuvioşilor;
  • Bucură-te, înfrumuseţarea Sfintelor Biserici;
  • Bucură-te, Palat sfinţit al Cuvântului;
  • Bucură-te, că darul ţi-ai sporit prin nevoinţe;
  • Bucură-te, neostenit lucrător în Via lui Hristos;
  • Bucură-te, slava Înţelepciunii Treimii;
  • Bucură-te, următor al căilor desăvârşirii;
  • Bucură-te, liman al celor neputincioşi;
  • Bucură-te, împreună vorbitorule cu Îngerii;
  • Bucură-te, Icoana vie a Adevărului;
  • Bucură-te, Sfinte Andrei Rubliov, carte a iconarilor iubitori de desăvârşire!

Condacul 6

Icoana Preasfintei Treimi este luceafăr al creaţiei tale sfinte, căci toată dragostea şi evlavia inimii le-ai pus pentru a cuprinde în mărginimea Icoanei pe Cel Necuprins şi a-L înfăţişa înaintea ochilor minţii celor ce cântă: Aliluia!

Icosul 6

La Mânăstirea Sfântului Andronic ţi-ai petrecut cea mai mare parte din viaţă, nevoindu-te întru viaţa călugărească şi ai aflat plată însutită de la Hristos, Cel Ce a făgăduit Darul Său Aleşilor Săi care vor purta pentru El pe pământ cununa de spini a necazurilor; iar noi, pentru vieţuirea ta cea fără de prihană, te încununăm cu laude ca acestea:

  • Bucură-te, că ai iubit vieţuirea îngerească;
  • Bucură-te, că valurile lumii nu te-au înspăimântat;
  • Bucură-te, cerb însetat de Apa Vieţii;
  • Bucură-te, că te-ai încins cu legătura smeritei cugetări;
  • Bucură-te, că ai avut dragostea drept acoperământ;
  • Bucură-te, ostaş vrednic al lui Hristos;
  • Bucură-te, că tulburările vrăjmaşului le-ai risipit;
  • Bucură-te, îndemn neîncetat la pocăinţă;
  • Bucură-te, că Hristos ţi-a răsplătit nevoinţele;
  • Bucură-te, că te-ai ostenit spre asemănarea cu Hristos;
  • Bucură-te, pom plin de roadele dragostei;
  • Bucură-te, izvor nesecat al înţelepciunii;
  • Bucură-te, Sfinte Andrei Rubliov, carte a iconarilor iubitori de desăvârşire!

Condacul 7

Ziua şi noaptea ai cugetat la Legile Domnului, gândind cum ai putea să ajungi la desăvârşită asemănare cu Hristos, pe Care neîncetat Îl slăveai în inima ta cu cântări de: Aliluia!

Icosul 7

Pe Cel Nevăzut L-ai zugrăvit în sufletul tău cu culorile virtuţilor, mai ales cu smerenia cea limpede, pe care roagă-te să o dobândească şi cei ce te măresc pe tine aşa:

  • Bucură-te, curcubeu sfinţit de Raza Duhului;
  • Bucură-te, văzător al celor necuprinse de gând;
  • Bucură-te, vas al smereniei curate;
  • Bucură-te, zugrav al tTainelor Cuvântului;
  • Bucură-te, casă luminată de Soarele dreptăţii;
  • Bucură-te, Biserică vie a Adevărului;
  • Bucură-te, cel ce ai iubit desăvârşita curăţie;
  • Bucură-te, că ai urmat chemării cereşti;
  • Bucură-te, ai înfrânt pe veliar cu puterea Crucii;
  • Bucură-te, că ai urmat lui Hristos cu bucurie;
  • Bucură-te, străjer neadormit al inimii;
  • Bucură-te, că ai dispreţuit mărirea lumească;
  • Bucură-te, Sfinte Andrei Rubliov, carte a iconarilor iubitori de desăvârşire!

Condacul 8

Taina Treimii s-a descoperit în inima ta prin Lucrarea Duhului, cu Voia Tatălui şi întru Dragostea Cuvântului, strigând tu neîncetat cântarea cea îngerească: Aliluia!

Icosul 8

Porţile Raiului ţi s-au deschis ţie, cel ce erai adânc văzător al Tainelor frumuseţii Dumnezeieşti, iar noi, cei cuprinşi de stricăciunea păcatului, cu bucurie aducem ţie cântări ca acestea:

  • Bucură-te, moştenitor al darurilor cereşti;
  • Bucură-te, Fiu binecuvântat al Tatălui;
  • Bucură-te, bucuria Odihnei Cuvântului;
  • Bucură-te, Sălaş minunat al Duhului;
  • Bucură-te, poartă sfinţită de Razele Vieţii;
  • Bucură-te, cununa nevoitorilor Adevărului;
  • Bucură-te, făclie nestinsă a Luminii;
  • Bucură-te, vas plin de Mirul înţelepciunii;
  • Bucură-te, mărgăritar duhovnicesc al Sfinţilor;
  • Bucură-te, cel înnoit prin Lucrarea Duhului;
  • Bucură-te, diamant nesfărâmat al răbdării;
  • Bucură-te, munte duhovnicesc al pocăinţei;
  • Bucură-te, Sfinte Andrei Rubliov, carte a iconarilor iubitori de desăvârşire!

Condacul 9

Mintea mi se întunecă şi inima mi se arată neroditoare la rugăciune; dar tu, Sfinte, cel ce ai cunoscut Tainele Duhului şi ai supus trupul cel stricăcios sufletului celui nemuritor, învaţă-mă şi pe mine a aduce Stăpânului întru curăţia minţii jertfa cântărilor de: Aliluia!

Icosul 9

Cerul minţii tale l-ai împodobit cu stele de gânduri Dumnezeieşti, care te-au luminat spre a zugrăvi cu râvnă chipurile Sfinţilor împreună cu care roagă-te pentru cei ce te cinstesc pe tine aşa:

Bucură-te, că ai luat din Mâna lui Hristos cununa slavei;
Bucură-te, luceafăr al înţelepciunii de sus;
Bucură-te, adânc văzut de ochii îngereşti;
Bucură-te, purtător al Strălucirii Duhului;
Bucură-te, carte a insuflărilor Dumnezeieşti;
Bucură-te, pecete a frumuseţii îngereşti;
Bucură-te, lumina cea curată a Drepţilor;
Bucură-te, Candela nestinsă a Adevărului;
Bucură-te, odihnă a inimilor Sfinţilor;
Bucură-te, cărare sfinţită a mântuirii;
Bucură-te, îndrumător neostenit al iconarilor;
Bucură-te, călăuzitor al iubitorilor de înţelepciune;
Bucură-te, Sfinte Andrei Rubliov, carte a iconarilor iubitori de desăvârşire!

Condacul 10

Întru adâncă smerenie ai vieţuit, lepădând toată cugetarea deşartă a acestei lumi, şi cu gânduri Dumnezeieşti te-ai împodobit, cântând lui Dumnezeu neîncetat: Aliluia!

Icosul 10

Mâinile tale pururea ridicate la rugăciune cu iscusinţă pictau chipurile Sfinţilor, prin ale căror rugăciuni ai dobândit şi tu lumina sfinţeniei, pentru care te lăudăm aşa:

  • Bucură-te, mână sfinţită prin rugăciune;
  • Bucură-te, împărtăşire din lumina Sfinţilor;
  • Bucură-te, ochiul Bisericii;
  • Bucură-te, poarta nevoitorilor;
  • Bucură-te, încununarea preoţilor;
  • Bucură-te, înţelepţirea cea tainică a iconarilor;
  • Bucură-te, nădejdea celor întristaţi;
  • Bucură-te, bucuria celor smeriţi;
  • Bucură-te, icoană neştearsă a rugăciunii;
  • Bucură-te, luminător al credincioşilor;
  • Bucură-te, soare al monahilor-iconari;
  • Bucură-te, cununa rugătorilor evlavioşi;
  • Bucură-te, Sfinte Andrei Rubliov, carte a iconarilor iubitori de desăvârşire!

Condacul 11

Pom răsădit în Rai te-ai arătat încă de pe pământ, căci cu mintea călătoreai în cer, cu Îngerii trimiţând jertfa cântărilor de: Aliluia!

Icosul 11

În turnul faptelor bune te-ai adăpostit de furtuna ispitelor şi din acea înălţime L-ai văzut pe Hristos mai apropiat ţie, zugrăvindu-L în Icoană spre bucuria duhovnicească a celor ce te cinstesc pe tine aşa:

  • Bucură-te, lucrător neostenit al virtuţii;
  • Bucură-te, far călăuzitor spre Hristos;
  • Bucură-te, arătătorul Căii mântuirii;
  • Bucură-te, liman al doririlor dumnezeieşti;
  • Bucură-te, vestitor al Tainelor Treimii;
  • Bucură-te, ostaş neînfricat al lui Hristos;
  • Bucură-te, iscusit zugrav al Tainelor cereşti;
  • Bucură-te, liniştea celor înviforaţi pe marea vieţii;
  • Bucură-te, că ai ajuns la Lumina cea neapusă ;
  • Bucură-te, că ai trecut peste toate cursele vicleanului;
  • Bucură-te, că ai intrat cu fecioarele înţelepte în Cămara Mirelui;
  • Bucură-te, cunoscător al Adâncurilor Duhului;
  • Bucură-te, Sfinte Andrei Rubliov, carte a iconarilor iubitori de desăvârşire!

Condacul 12

Toate săltările trupului le-ai omorât cu suliţa rugăciunii şi întru Lumina lui Hristos ţi s-au descoperit Tainele înţelepciunii celei de sus, care te îndemna a cânta: Aliluia!

Icosul 12

Pe muntele desăvârşirii ai suit cu picior smerit şi cu gând înmiresmat de frumuseţile cele cereşti, pe care le zugrăveşte cu Penelul Duhului şi în inimile celor ce te cinstesc pe tine aşa:

  • Bucură-te, că ţi-ai odihnit gândul pe Taborul inimii;
  • Bucură-te, că ai aprins în inimile multora făclia evlaviei;
  • Bucură-te, că nu ai iubit slava acestei lumi;
  • Bucură-te, că te-ai unit cu Hristos în cămara inimii;
  • Bucură-te, că te-ai umplut de bogăţiile cereşti;
  • Bucură-te, livadă plină de roadele virtuţilor;
  • Bucură-te, icoană a Darului Cuvântului;
  • Bucură-te, minte luminată de Raza Duhului;
  • Bucură-te, următor al căilor Cuvântului;
  • Bucură-te, dulceaţă a Cuvintelor Vieţii;
  • Bucură-te, că te veseleşti cu oştile îngereşti;
  • Bucură-te, moştenitor al Vistieriei Tatălui ceresc;
  • Bucură-te, Sfinte Andrei Rubliov, carte a iconarilor iubitori de desăvârşire!

Condacul 13:

O, Sfinte Cuvioase Andrei, zugrav iscusit al Tainelor frumuseţii cereşti, cel ce cu smerenia te-ai împodobit şi lui Hristos ai slujit cu râvnă, roagă-te să lepădăm şi noi somnul cel greu al lenevirii pricinuitoare de moarte sufletească şi să pornim cu tot sufletul în lucrarea faptelor bune, cântând Treimii Celei de viaţă Făcătoare: Aliluia! (acest Condac se spune de 3 ori)

Icosul 1:

Darul zugrăvirii Icoanelor având de la Hristos, nu te-ai lenevit a picta chipurile Sfinţilor cu adâncă smerenie şi evlavie; pentru aceasta, Mântuitorul te-a luminat pe tine a picta în icoana inimii tale pe Cuvântul Cel mai înainte de veci, Cel Ce şi pe tăbliţa inimii mele cu Condeiul Duhului şi cu Binecuvântarea Tatălui scrie pentru tine cuvinte de laudă ca acestea:

  • Bucură-te, icoană a omului îndumnezeit;
  • Bucură-te, pictor luminat de Duhul Sfânt;
  • Bucură-te, sălaş al tainelor îngereşti;
  • Bucură-te, văzător al celor ascunse gândului omenesc;
  • Bucură-te, căutătorule al frumuseţilor cereşti;
  • Bucură-te, vas plin de Mirul Înţelepciunii;
  • Bucură-te, cunună a monahilor iubitori de desăvârşire;
  • Bucură-te, scut al mântuirii credincioşilor;
  • Bucură-te, că prin tine inimile Sfinţilor s-au odihnit;
  • Bucură-te, bucuria cetelor îngereşti;
  • Bucură-te, oglindă a frumuseţilor Treimii;
  • Bucură-te, fagure al înţelepciunii de sus;
  • Bucură-te, Sfinte Andrei Rubliov, carte a iconarilor iubitori de desăvârşire!

Condacul 1:

Mână a Duhului după dreptate fiind tu numit, cum va încerca mâna mea cea întinată în păcate a-ţi zugrăvi ţie în cuvinte icoana vieţii tale celei fericite ? Însă, bine ştiind neputinţa mea şi dorirea ce o am spre cinstirea ta, roagă-te Domnului să mă lumineze a-I cânta Lui totdeauna cu mulţumire: Aliluia!

Otpustul:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și Preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii, și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Sfântului Andrei şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

Preluare: acoperamantulmaiciidomnului.wordpress.com

Rugăciune a Sfântului Ignatie Briancianinov pentru vederea propriilor păcate

Doamne! Dă-ne să ne vedem păcatele noastre, astfel încât mintea noastră, atrasă cu desăvârșire de luarea-aminte față de păcatele noastre, să înceteze a mai vedea greșelile aproapelui, și să-i vadă pe toți într-acest chip buni.

Dă inimii noastre să părăsească grija pierzătoare de neajunsurile aproapelui, să își unească toate grijile numai în grija pentru dobândirea curăției și a sfințeniei, poruncite și gătite nouă de Tine.

Dă-ne nouă, celor ce ne-am spurcat haina sufletului, să o albim iarăși: ea a fost deja spălată prin apele Botezului, iar acum, după pângărire, aceste haine au nevoie să fie spălate prin apele lacrimilor.

Dă-ne să vedem în lumina harului Tău neputințele cele de multe feluri care trăiesc în noi, înăbușind în inimă mișcările duhovnicești, aducând în ea mișcările sângelui și trupului care sunt potrivnice Împărăției lui Dumnezeu.

Dă-ne marele dar al pocăinței, înaintea căruia merge și pe care îl naște marele dar al vederii păcatelor noastre.

Păzește-ne, cu aceste mari daruri, de hăurile amăgirii de sine care apare în suflet din pricina păcătoșeniei sale neluate în seamă și neînțelese, și se naște din lucrările patimii dulceții și slavei deșarte care trăiesc în el neluate în seamă și neînțelese. Păzește-ne pe noi cu aceste mari daruri în calea noastră către Tine, și dă-ne nouă să ajungem la Tine, Cela ce chemi pe cei ce-și recunosc păcătoșenia, și lepezi pe cei ce se socot drepți, ca să Te slavoslovim în veci, întru veșnica Ta fericire, a singurului Dumnezeu adevărat, răscumpărătorul celor robiți și Mântuitorul celor pierduți. Amin.