Doamne, Iisus Hristose, Veşnicule Impărat

60987771_10157369400397459_804291849480044544_n

Doamne, Iisus Hristose, Veşnicule Împărat, Singurul Arhiereu adevărat Care pe cruce Te-ai adus pe Tine Însuţi lui Dumnezeu Tatăl spre ispăşire pentru păcatele lumii, şi în această slujire jertfelnică ne-ai dat ca sfântă hrană Trupul Tău cel nestricăcios şi preascumpul Tău Sânge ca băutură de-viaţă-dătătoare, fă-ne vrednici de aceste negrăite Taine, ca să ne facem părtaşi ai Firii Dumnezeieşti, scăpând de stricăciunea ce domneşte în lume prin plăcere. Rugămu-ne Ţie, Doamne, auzi-ne şi ne miluieşte!

(Arhimandritul Sofronie Saharov, Rugăciunea experienţa Vieţii Veşnice, Editura Deisis, Sibiu, 2007, p.121)

Rugăciune de mulţumire către Măicuţa Sfântă

cropped-69269741_2111223875650731_6208218442881826816_n.jpg

Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare!

Îţi mulţumesc pentru toate icoanele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele!

Îţi mulţumesc Măicuţă pentru toate comunicările Tale sfinte, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare faţă de noi toţi!

Îţi mulţumesc că nu ne laşi pradă celui rău, ci ne aperi şi ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău! Iartă-mă Măicuţă pentru multele mele păcate şi Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greşelile mele din această viaţă!

Îţi mulţumesc că Te rogi pentru noi şi că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică!

Îţi mulţumesc Măicuţă că Te rogi pentru întoarcerea la credinţă a celor din familia mea, dar şi a celor care-L caută pe Dumnezeu şi încă nu L-au găsit!

Îţi mulţumesc Măicuţă pentru grija Ta de Mamă, pentru iubirea Ta sfântă şi pentru tot ajutorul Tău! Şi eu Te iubesc,

Te preamăresc şi Îţi mulţumesc pentru toate!

Amin!

Rugăciune către lacrimile Maicii Domnului

76611047_1686034491533191_4412521732007526400_o

Nu mai plânge, Maica mea, că nu merit lacrimile tale!

Nu mai plânge Maica mea, pentru că eu nu merit izvorul tămăduitor ce se naşte în ochii Tăi. Te rog, Maica mea, nu mai plânge pentru sufletul meu amorţit, că îmi este ruşine de mine. Poate dacă nu erau lacrimile Tale, şi blândeţea cu care te rogi Mântuitorului, eu eram demn de focul cel viu pentru mintea mea spurcată.

Mie frică de mine însumi, pentru că firea mea e tot un mucegai şi nu merit toate câte am. Pentru ce mă chinuiesc vrăjmaşii mei? Apără-mă Maicuţă cu Preasfânt Acoperământul Tău, şi dă-mi liniştea de care am nevoie. Nu mă lăsa, ajută-mă să mă ridic.

Dă-mi o haină albă ca s-o port cu cinste, ochi deschişi ca să văd Binele, dă-mi tăcere ca să nu am răspuns în faţa vrăjmaşilor care mă chinuiesc şi vor să mă ispitească. Dă-mi mie bucuria de a iubi din nou, dă-mi mie minte trează ca să mă rog neîncetat.

Te rog, să mă îmbrăţişezi pe mine, marele păcătos, pentru că sufletul meu e însetat de iertare, de iubire, te rog să mă laşi să plâng la picioarele Tale, Doamne că mult am greşit. Te rog să primeşti rugăciunile noastre şi să fii alături de noi mereu. Îmbrăţisează-mă Maica mea că sunt singur, neputincios şi păcătos. Amin!

Rugăciune pentru înmulţirea dragostei dintre soţi, către Sfinţii Mucenici Gurie, Samona şi Aviv – 15 Noiembrie

1115gurias.samonas.abibus

O, preaslăviţilor Mucenici Gurie, Samona şi Aviva! La voi, ca la nişte grabnici ajutători şi calzi rugători, alergăm noi, nevrednicii şi neputincioşii, rugându-vă cu osârdie: nu ne treceţi cu vederea pe noi, cei căzuţi în multe fărădelegi, care păcătuim în toată ziua şi în tot ceasul, povăţuiţi-i la calea dreptăţii pe cei rătăciţi, tămăduiţi-i pe cei ce pătimesc şi pe cei întristaţi, păziţi-ne pe noi întru viaţă neprihănită şi cu întreagă înţelegere, precum oarecând, aşa şi acum sunteţi acoperitori ai căsătoriilor, întărindu-le în dragoste şi în unire de cuget şi izbăvindu-le de toate răutăţile şi nevoile.

Apăraţi-i, preaputernicilor Mărturisitori, pe toţi creştinii drept slăvitori de năpaste, de oamenii răi şi de cursele diavoleşti; feriţi-i pe ei de moartea năprasnică, rugându-vă Preabunului nostru Domn să ne adauge marile şi bogatele Sale mile nouă, smeriţilor Săi robi, că nu suntem vrednici să chemăm cu buze necurate numele cel de mare cuviinţă al Ziditorului nostru, dacă voi, Sfinţilor Mucenici nu veţi mijloci pentru noi. Pentru aceasta, la voi alergăm şi mijlocirea voastră înaintea Domnului cerem.

Aşijderea, izbăviţi-ne de grindină, de potop, de foc, de sabie, de năvălirea celor de alt neam şi de războiul cel dintre noi, de molimele cele aducătoare de moarte şi de toate bântuirile cele pierzătoare de suflet.

Aşa, pătimitorilor ai lui Hristos, rânduiţi-ne cu rugăciunile voastre toate cele bune şi de folos, ca întru bună cinstire săvârşind vieţuirea noastră vremelnică şi dobândind sfârşit ne-ruşinat, să ne învrednicim, cu mijlocirea voastră, dimpreună cu toţi Sfinţii, a sta dea dreapta Dreptului Judecător şi a-L slăvi pe El, pe Tatăl şi pe Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin.

(Sfinţii Mucenici Gurie, Samona şi Aviv sunt cunoscuţi între creştinii ortodocşi ca ocrotitori ai căsniciei şi fericirii familiale.)

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Apărătoarea noastră în ziua înfricoșătoare a Judecății de Apoi

acoperamant

O, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, Împărăteasa Cerului și a pământului, milostivește-Te spre noi, păcătoșii robii Tăi și spre tot neamul omenesc, și ne curățește de toată răutatea și de nălucirile lui Antihrist, ca să putem ieși cu candela aprinsă întru întâmpinarea Mirelui și Dreptului Judecător, când va veni pre norii cerului înconjurat de sfinții îngeri.

Fericit suflet va fi acela care va păzi dreapta Credință și va scăpa de meșteșugurile lui antihrist în zilele acelea. Căci atunci cu puterea lui Dumnezeu se va cutremura tot pământul și toți pământenii vor vedea mânia Lui venind asupra lor.

Amar vor plânge și se vor tângui toate noroadele, când vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, poruncindu-le îngerilor să deschidă cărțile, ca fiecare să-și vadă faptele sale. Și atunci se vor despărți drepții de-a dreapta și păcătoșii de-a stânga.

Și va zice Dreptul Judecător către cei drepți: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția Cerească, gătită vouă de la începutul lumii”.

Iar celor păcătoși le va zice: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolilor și la toți slujitorii lui”.

Drepții, văzând frumusețea cea nespusă, se vor bucura cu bucurie mare, iar păcătoșii, văzând muncile cele veșnice și amare, vor plânge și vor suspina pentru viața lor petrecută în păcate și fără Dumnezeu, Cel slăvit în Tatăl și în Fiul și în Duhul Sfânt. Amin!

 

Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru izbăvire de boală

18222575_10155286394452459_4560490693839627245_n

Preaputernice şi slăvite Doamne, Iisuse Hris­toase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai pri­mit moarte pe cruce pentru mântuirea noas­tră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti sme­rita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală! Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre fo­losul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl pu­tem ajuta, dacă nu ne vei lumina cu harul Tău.

De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un Doctor priceput, pre­cum vei vrea. Dar căzând înaintea Ta, Te rog îndură-Te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i suferinţa, ridică-l din patul durerii. Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor. Şi dacă îi este de folos să ducă mai departe cru­cea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădej­dea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei. Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de po­căinţă şi de mulţumire, ca să se învredni­cească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!”. Amin.

Rugăciune către Mântuitorul a Sfântului Dimitrie al Rostovului – 28 Octombrie

sf-dimitrie-rostovol.jpg

Mântuiește-mă, Mântuitorul meu, după bunătatea Ta, și nu după faptele mele! Tu voiești a mă mântui, Tu știi în ce chip să mă mântuiești. Mântuiește-mă, dar, după cum voiești, după a Ta putere, după cum știi cu judecățile pe care numai Tu le cunoști, mântuiește-mă! Întru Tine, Dumnezeul meu, îmi pun nădejdea și voii Tale Sfinte mă încredințez – fă cu mine după cum voiești! De voiești să mă aduci întru lumină, fii binecuvântat! De voiești să mă ții întru întuneric, fii iarăși binecuvântat! De-mi vei deschide ușile milostivirii Tale, prea bine va fi atunci și nespus de frumos. De vei închide înaintea mea ușile milostivirii Tale, binecuvântat vei fi Tu, Cel ce m-ai ferecat întru dreptate. De nu mă vei nimici pe mine dimpreună cu fărădelegile mele, slavă milostivirii Tale celei nemărginite! De mă vei prăpădi dimpreună cu fărădelegile mele, slavă judecății Tale celei drepte! Precum voiești, tocmește pentru mine lucrul!

https://doxologia.ro/vietile-sfintilor/sinaxar/descoperirea-moastelor-sfantului-dimitrie-mitropolitul-rostovului

Rugăciune – Florin Caragiu

70557878_2850322164998495_1769968340647804928_n

Doamne, miluiește țărișoara noastră,

că suntem adesea naivi, proști și răi, și nu știm ce facem.

iartă-ne pentru avorturile, nedreptățile și vicleniile noastre,

pentru invidia, nepăsarea și indolența noastră,

pentru indiferența față de suferința și sărăcia din jur,

pentru bârfele, vorbele murdare și faptele de rușine,

panicile, devierile și justificările ieftine,

când ne călcăm conștiința, mergând cu curentul.

nu ne lăsa de capul nostru,

scoate-ne din iadul închipuirilor pătimașe,

îndreaptă-ne cu blândețe, liniștește-ne cugetul agitat,

ca să gustăm din fărâmiturile Ospățului Tău

și să simțim fericirea de a Te cunoaște.

fii cu noi și atunci când noi nu suntem cu Tine

și necinstim chipul pe care ni l-ai dat,

ajută-ne să nu cedăm ispitelor și să fim tari în încercări

cu credința, nădejdea și dragostea ce vin de la Tine.

trimite lucrători la seceriș, călăuzitori jertfelnici, verticali,

care să înnoiască acest neam măcinat

de necontenitele trădări ale conducătorilor,

de nesfârșitul exil al copiilor lui,

de lipsa de cuvânt, fapte, gânduri și obiceiuri sfinte,

de suferință, boală și moarte.

readu-ne în suflet bunătatea ce nu caută la fața omului,

ospitalitatea străveche și liturghisirea neîncetată a iubirii Tale,

ce-și răspândește razele peste drepți și nedrepți.

pogoară în noi viața, lumina, învierea Ta,

ca să murim păcatului și să ne veselim cu îngerii și sfinții,

îmbrăcați în veșmânt de slavă, ca fii ai Tăi

întorși acasă, în bucuria Tatălui ceresc.

Florin Caragiu  

Rugăciune pentru liniște

66773856_2340511399540018_2643348810713006080_n

Stăpâne Mult-Milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, vino şi vindecă-mă şi pe mine, netrebnicul robul Tău.

M-am îndepărtat de Tine, am rănit Bunătatea şi Iubirea Ta, am păcătuit la cer şi înaintea Ta, toate fărădelegile le-am săvârşit şi stau lipsit de toată virtutea şi sănătatea.

Trupul meu a slăbănogit, sufletul meu s-a umplut de răutate, duhul meu a slăbit, voinţa mea s-a stricat, toate se îneacă şi suferă înlăuntrul meu.

Izbăveşte-mă, Doamne, de toată apăsarea sufletească prin care trec cu dreptate şi pe care au pricinuit-o multele mele păcate. Eu sunt cel care am greşit pentru această pustiire şi pieire a sufletului meu. Egoismul m-a stăpânit, nepăsarea m-a înrobit, lenevirea m-a apropiat de ceasul morţii.

Rugăciunea Părintelui Arsenie Boca pentru depresie

cropped-71210215_2398600383731119_7654080644338679808_o.jpg

Iartă-mă, Doamne, și vindecă netrebnicul meu suflet, îndepărtează de la mine duhul cel viclean care-mi aduce această nepăsare nesuferită a sufletului şi a trupului.

Alungă greutatea din inima mea. Slobozește-mi sufletul și trupul de akedie, de deznădejde, de moarte. Eu de bunăvoie le-am adus în sufletul meu pe toate acestea.

Rugăciunea pentru cel ispitit de dușmani

18700158_1880811032176726_6723036716043233824_n

Dumnezeule, întru numele Tău mântuiește-mă și întru puterea Ta mă judecă. Dumnezeule, ascultă rugăciunea mea; pleacă urechea Ta la graiurile gurii mele.

Ia aminte spre mine și mă ascultă, că m-am mâhnit întru îngrijorarea mea și m-am abă­tut. Inima mea s-a tulburat întru mine și frica morții a căzut asupra mea. Temere și cutremur au venit peste mine și întunericul m-a acoperit.

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat și noaptea înaintea Ta. Să ajungă până la Tine rugăciunea mea; că s-a umplut de rele sufletul meu și viața mea de iad s-a apropiat!

Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt! Vindecă-mă, că s-a tulburat foarte sufletul meu. Ostenit-am întru suspinarea mea. În toate nopțile îmi stropesc patul cu lacrimile mele și în ele îmi scald așternutul.

Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi? Nădăj­­duiește spre Dumnezeu și mă voi măr­turisi Lui, mântuirea feței mele și Dumnezeul meu.

Domnul este luminarea mea și Mân­­tuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este sprijinitorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa?

Iubi-Te-voi, Doamne, virtutea mea! Domnul este întărirea mea și scaăpa­rea mea și izbăvitorul meu. Dumnezeu este ajutorul meu și voi nădăjdui întru Dânsul:

Apărătorul meu și puterea mântuirii mele și sprijinitorul meu. Amin.

Rugăciuni pentru izbăvirea de depresie

icoana-lacrimi-iisus_w653_h800_q99

Stăpâne Mult-Milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, vino şi vindecă-mă şi pe mine, netrebnicul robul Tău. M-am îndepărtat de Tine, am rănit Bunătatea şi Iubirea Ta, am păcătuit la cer şi înaintea Ta, toate fărădelegile le-am săvârşit şi stau lipsit de toată virtutea şi sănătatea. Trupul meu a slăbănogit, sufletul meu s-a umplut de răutate, duhul meu a slăbit, voinţa mea s-a stricat, toate se îneacă şi suferă înlăuntrul meu. Izbăveşte-mă, Doamne, de toată apăsarea sufletească prin care trec cu dreptate şi pe care au pricinuit-o multele mele păcate. Eu sunt cel care am greşit pentru această pustiire şi pieire a sufletului meu. Egoismul m-a stăpânit, nepăsarea m-a înrobit, lenevirea m-a apropiat de ceasul morţii. Iartă-mă, Doamne, şi vindecă netrebnicul meu suflet, îndepărtează de la mine duhul cel viclean care-mi aduce această nepăsare nesuferită a sufletului şi a trupului. Alungă greutatea din inima mea. Slobozeşte-mi sufletul şi trupul de akedie, de deznădejde, de moarte. Eu de bunăvoie le-am adus în sufletul meu pe toate acestea.

***

Iartă-mi, Doamne, mulţimea păcatelor, vindecă-mi greutatea patimilor. Fă, Doamne, ca să nu te mai întristez cu păcatele şi cu patimile care lucrează înlăuntrul meu. Ridică de la mine laţul cel greu al păcatului. Indepărtează-l de la mine pentru totdeauna pe vrăjmaşul şi potrivnicul. Adu odihnă, Doamne, în viaţa şi sufletul meu. Curăţeşte-mă de toată întinăciunea trupului şi a duhului. Dacă este cu putinţă, scapă-mă de duhurile viclene care-mi aduc întuneric şi beznă, deznădejde şi chinuri. Ridică-mă din patul durerii şi din aşternutul chinuirii. Apăsarea şi frica şi înrobirea gândurilor mele să nu mă mai cuprindă nicicând, dacă aceasta este, Doamne, voia Ta, aşa încât bucurându-mă şi veselindu-mă să Te slăvesc, să Te laud şi să cânt Milostivirea Ta, să-L preamăresc pe Părintele şi pe Preasfântul Duh, pe Mângâietorul tuturor oamenilor, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

***

Miluieşte-mă, Doamne, şi iartă-mă pe mine cel apăsat şi suferind sufleteşte şi trupeşte, Tu, Care eşti Bucuria şi Lumina şi învierea şi Pastele desfătării noastre, Tu Care ne-ai făgăduit „nu Mă voi depărta de tine, nici nu te voi părăsi”, Tu, Cel Care Te-ai pogorât până la „vistieriile iadului”, căutând oaia cea pierdută, adică pe mine. Miluieşte-mă, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei, Preabinecuvântatei Maicii Tale, Bucuria noastră a tuturor oamenilor şi a tuturor Sfinţilor. Amin!

***

Stăpâne, Mult-Milostive, Doamne Iisuse toase, miluieşte-mă şi curăţeşte-mă de toată întristarea, tulburarea şi frica, scapă-mă de apăsarea sufletească şi de mâhnirea demonică pe care le simt în sufletul şi trupul meu. Tu eşti Bucuria noastră şi Nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor care sunt pe mare departe. Milostiv fii mie, Stăpâne, pentru păcatele mele, ridică de la mine laţul cel greu al păcatelor şi al deznădejdii, alungă de la mine departe toată tristeţea şi akedia. Intăreşte-mă în iubirea Ta şi în nădejdea neruşinată şi în credinţa nezdruncinată faţă de Tine, pentrui mijlocirile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor tăi. Amin!

Rugăciunea de binecuvântare a Părintelui Paisie Olaru

memoria-zilei-canonizare-intarziata-a-parintelui-paisie-olaru-nascut-in-stroiestii-botosanilor-v-tZUGUx

Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvinteze,

Domnul să vă ajute,

Domnul să vă miluiască,

Domnul să vă păzească de tot răul,

Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească,

Domnul ca un bun şi iubitor de oameni să vă ierte de păcate

şi în ceruri cu drepţii să vă păzească.

Binecuvintează, Doamne, pe robii Tăi aceştia şi rugăciunea lor,

şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor,

şi smerenia lor, şi răbdarea lor.

Binecuvintează, Doamne, osteneala lor,

şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor,

şi viaţa lor şi cu sfârşit bun îi miluieşte,

iar dincolo, la ziua Judecaţii,

un colţişor de rai le dăruieşte,

că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin!”

Să ne întâlnim la poarta raiului.

Scan12503-e1413622564788-646x1024

Rugăciunea cu care Părintele Paisie Olaru îi binecuvânta pe pelerini

„Domnul să te ierte.

Domnul să te audă.

Domnul să te vadă.

Domnul să te iubească.

Domnul să te înso­ţească.

Domnul să te apere.

Domnul să te călăuzească.

Domnul să te mângâie.

Domnul să te ajute.

Domnul să te apere de vrăjmaşi.

Domnul să-i îmblânzească.

Domnul să-ţi moaie inima.

Domnul să te facă să nu ţii minte răul.

Domnul să te ajute să nu faci rău.

Domnul să te călăuzească să faci binele.

Domnul să te facă milostiv.

Domnul să-ţi dea putere să ierţi.

Domnul să te facă să vezi în alţii partea cea bună.

 Amin.

ob_54aca8_cuvinte-paisie-olaru-1

Să nu crezi tot ce auzi

Să nu faci tot ce poţi

Să nu spui tot ce ştii

Să nu dai tot ce ai.

https://doxologia.ro/29-de-ani-fara-parintele-paisie-olaru?fbclid=IwAR2JccafQPIihWaF4UN-ozQ88JUwT6IXSg4w2a9jrpjgSOwDddzEWstK2RI

Rugăciune către Martirii și Mărturisitorii care au pătimit în închisorile din perioada comunismului (a Episcopului Macarie Drăgoi)

sfintii-noi-martiri-ai-romaniei

Sfinților Martiri și Mărturisitori cei ce ați pătimit în închisorile din perioada comunismului, ați plătit cu preț de sânge libertatea și demnitatea neamului și Bisericii noastre în vremurile acestea de pe urmă. Voi sunteți luminile care ne luminează calea în întunericul acestui veac, zidul de apărare în fața nevăzuților vrăjmași. Pentru aceasta venim înaintea voastră și cu osârdie ne rugăm vouă: ridicați vălul cel greu al nesimțirii și neiubirii noastre.

117870_schitul_aiud

Scuturați de pe noi lanțurile slăbiciunilor și compromisurilor noastre. Îmbărbătați firile noastre slabe și îndoielnice în fața împotrivitorilor. Insuflați în noi dragoste pentru Biserică, pentru neam și pentru aproapele. Cei care v-ați rugat pentru chinuitorii și ucigașii voștri, învățați-ne și pe noi să ne iubim vrăjmașii. Cei care v-ați lepădat de răzbunare și v-ați pus sufletele pentru semenul vostru, întăriți-ne întru poruncile lui Hristos Cel Răstignit și Înviat. Cei care ați prefăcut închisoarea în mănăstire și viața de celulă în trai filocalic, dați-ne mângâierea de sus în încercările amare prin care trecem. Rugămu-ne vouă, mijlociți la Hristos pentru izbăvirea și mântuirea noastră. Amin.

Rugăciunea Sfântului Teofan Zăvorâtul, pentru primirea harului lui Dumnezeu

cropped-71210215_2398600383731119_7654080644338679808_o-3.jpg

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea, căci dacă mă vei milui, slobozindu-mă din jalnica boală a patimilor, vreau să ascult de bunătatea Ta.

Dacă vei face după mulțimea bunătății Tale, mă vei izbăvi. Dacă vei vărsa asupra mea bunătatea Ta, mă voi mântui. Încredințat sunt că aceasta este cu putință la Tine. Știu că i-ai miluit și îi mântuiești pe toți cei ce se întorc către Tine din toată puterea lor.

Mărturisesc că și eu m-am folosit adesea de harul Tău, însă mai apoi, lepădându-l, am păcătuit ca nimeni altcineva.

Tu, însă, Cela ce ai înviat morții, scoală-mă și pe mine, cel omorât de păcat. Cela ce ai tămăduit orbii, luminează ochii cei întunecați ai inimii mele.

Cela ce ai izbăvit din gura șarpelui pe Adam, scoate-mă din tina fărădelegilor mele, fiindcă și eu sunt dintre oile Tale, măcar că din pricina voilor mele m-am făcut pradă leilor.

Păcatele m-au făcut câine, însă tămăduit de harul Tău, voi fi viu. Eram lepădat ca un mort, însă de vei voi, viu voi fi!

Sf. Teofan Zăvorâtul – Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sf. Efrem Sirul și așezate după rânduiala Psalmilor lui David, Ed. Sophia

Rugăciunea Sfântului Teofan Zăvorâtul către Născătoarea de Dumnezeu

70234277_2399072207017270_4723525540886085632_n.jpg

Fecioară Stăpână de Dumnezeu Născătoare, Prea binecuvântată și cu dar dăruită! Pleacă urechea ta și auzi graiurile mele, cele rostite de gura mea spurcată și necurată. Nu mă trece cu vederea pe mine, sărmanul, nu mă lăsa să pier până în sfârșit pe mine, nevrednicul robul tău, ci folosește rugăciunile tale de Maică și tămăduiește sufletul meu ticălos, care e zdrobit fără milă de viclenele mele patimi. Vrăjmașul cel rău, strivindu-l cu păcatele iubirii de plăceri, l-a călcat în picioare.

sfantul_teofan_zavoratul

Drept aceea, plin de toată rușinea, nu cutez și nu am obraz să cer de la Dumnezeul meu Cel Iubitor de oameni iertare pentru mulțimea păcatelor mele și tămăduire pentru rănile mele nevindecate, fiindcă mi-am spurcat templul trupului, prin poftele mele netrebnice am vârât în el o mulțime de spurcăciuni și mi-am vătămat toate simțurile cu lucruri neîngăduite.

Așadar, nu îndrăznesc să-mi ridic către cer mâinile spurcate de îndeletnicirile cele rele, ci la îndurările tale nepovestite, întru tot fără de prihană Stăpână, mă arunc eu, săracul și curvarul, că nu am altă scăpare afară de tine, singura mea mângâiere și singurul meu ajutor grabnic. În tine nădăjduiesc: nu mă părăsi! Plăcute sunt cererile tale înaintea Fiului tău; El Se bucură de mijlocirea ta și împlinește degrabă rugăciunile tale cele pentru noi. Nu mă trece cu vederea pe mine, cel mai sărman dintre oameni, și netrebnicia faptelor mele să nu curme mila ta cea nemăsurată, Născătoare de Dumnezeu!

Primește această cerere a mea nimicnică, și cu rugăciunile tale de Maică fă-o bine plăcută înaintea Fiului și Dumnezeului tău, învrednicindu-mă de Cereasca Împărăție pe mine, cela ce laud și binecuvântez pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh. Amin.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sfântului Efrem Sirul și așezate după rânduiala Psalmilor lui David, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, pp. 75-76)

Rugăciunea Sfântului Teofan Zăvorâtul, pentru primirea harului lui Dumnezeu

11137160_815004511926039_7360281001821986033_n.jpg

Doamne, Cela ce ai înviat morții, scoală-mă și pe mine, cel omorât de păcat. Cela ce ai tămăduit orbii, luminează ochii cei întunecați ai inimii mele.

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea, căci dacă mă vei milui, slobozindu-mă din jalnica boală a patimilor, vreau să ascult de bunătatea Ta. Dacă vei face după mulțimea bunătății Tale, mă vei izbăvi. Dacă vei vărsa asupra mea bunătatea Ta, mă voi mântui. Încredințat sunt că aceasta este cu putință la Tine. Știu că i-ai miluit și îi mântuiești pe toți cei ce se întorc către Tine din toată puterea lor.

Untitled-2-9

Mărturisesc că și eu m-am folosit adesea de harul Tău, însă mai apoi, lepădându-l, am păcătuit ca nimeni altcineva. Tu, însă, Cela ce ai înviat morții, scoală-mă și pe mine, cel omorât de păcat. Cela ce ai tămăduit orbii, luminează ochii cei întunecați ai inimii mele. Cela ce ai izbăvit din gura șarpelui pe Adam, scoate-mă din tina fărădelegilor mele, fiindcă și eu sunt dintre oile Tale, măcar că din pricina voilor mele m-am făcut pradă leilor. Păcatele m-au făcut câine, însă tămăduit de harul Tău, voi fi viu. Eram lepădat ca un mort, însă de vei voi, viu voi fi!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sfântului Efrem Sirul și așezate după rânduiala Psalmilor lui David, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, pp. 81-82)

Rugăciune pentru ca cei ce călătoresc să îşi găsească drumul atunci când s-au rătăcit şi suferă din pricina aceasta – Psalmul 31

psaltirea-copertav-543x335

PSALMUL 31
Al lui David.

l. Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele.
2. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug.
3. Că am tăcut, îmbătrânit-au oasele mele, când strigam toată ziua.
4. Că ziua şi noaptea s-a îngreunat peste mine mâna Ta şi am căzut în suferinţă când ghimpele Tău mă împungea.
5. Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-am ascuns-o, împotriva mea.
6. Zis-am: „Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului”; şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu.
7. Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul la vreme potrivită, iar potop de ape multe de el nu se va apropia.
8. Tu eşti scăparea mea din necazul ce mă cuprinde, bucuria mea; izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat.
9. Înţelepţi-te-voi şi te voi îndrepta pe calea aceasta, pe care vei merge; aţinti-voi spre tine ochii Mei.
10. Nu fi ca un cal şi ca un catâr, la care nu este pricepere; cu zăbală şi cu frâu fălcile lor voi strânge ca să nu se apropie de tine.
11. Multe sunt bătăile păcătosului; iar pe cel ce nădăjduieşte în Domnul, mila îl va înconjura.
12. Veseliţi-vă în Domnul şi vă bucuraţi, drepţilor, şi vă lăudaţi toţi cei drepţi la inimă.

Rugăciune pentru ca femeile a căror sarcină s-a pierdut să izbutească să îndure şi să fie sănătoase – Psalmul 67

psaltirea-interior

PSALMUL 67
Al lui David.

1. Să se scoale Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe El.
2. Precum se stinge fumul, să se stingă; cum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu,
3. Iar drepţii să se bucure şi să se veselească înaintea lui Dumnezeu, să se desfăteze în veselie.
4. Cântaţi lui Dumnezeu, cântaţi numelui Lui, gătiţi calea Celui ce străbate pustia, Domnul este numele Lui,
5. Şi vă bucuraţi înaintea Lui. Să se tulbure de faţa Lui, a Părintelui orfanilor şi a Judecătorului văduvelor.
6. Dumnezeu este în locul cel sfânt al Lui; Dumnezeu aşază pe cei singuratici în casă,
7. Scoate cu vitejie pe cei legaţi în obezi, la fel pe cei amărâţi, pe cei ce locuiesc în morminte.
8. Dumnezeule, când mergeai Tu înaintea poporului Tău, când treceai Tu prin pustiu,
9. Pământul s-a cutremurat şi cerurile s-au topit şi Sinaiul s-a clătinat de la faţa Dumnezeului lui Israel.
10. Ploaie de bunăvoie vei osebi, Dumnezeule, moştenirii Tale. Ea a slăbit, dar Tu ai întărit-o.
11. Vietăţile Tale locuiesc în ea; întru bunătatea Ta, Dumnezeule, purtat-ai grijă de cel sărac.
12. Domnul va da cuvântul celor ce vestesc cu putere multă.
13. Împăratul puterilor, poporului iubit va împărţi prăzile.
14. Dacă veţi dormi în mijlocul moştenirilor voastre, aripile voastre argintate vor fi ca ale porumbiţei şi spatele vostru va străluci ca aurul.
15. Când Împăratul Cel ceresc va împrăştia pe regi în ţara Sa, ei vor fi albi ca zăpada pe Selmon.
16. Munte al lui Dumnezeu este muntele Vasan, munte de piscuri este muntele Vasan.
17. Pentru ce, munţi cu piscuri, pizmuiţi muntele în care a binevoit Dumnezeu să locuiască în el, pentru că va locui în el până la sfârşit?
18. Carele lui Dumnezeu sunt mii de mii; mii sunt cei ce se bucură de ele. Domnul în mijlocul lor, pe Sinai, în locaşul Său cel sfânt.
19. Suitu-Te-ai la înălţime, robit-ai mulţime, luat-ai daruri de la oameni, chiar şi cu cei răzvrătiţi îngăduiţi au fost să locuiască.
20. Domnul Dumnezeu este binecuvântat, binecuvântat este Dumnezeu zi de zi; să sporească între noi, Dumnezeul mântuirii noastre.
21. Dumnezeul nostru este Dumnezeul mântuirii şi ale Domnului Dumnezeu sunt ieşirile morţii.
22. Dar Dumnezeu va sfărâma capetele vrăjmaşilor Săi, creştetul părului celor ce umblă întru greşelile lor.
23. Zis-a Domnul: „Din Vasan îl voi întoarce, întoarce-voi pe vrăjmaşii tăi din adâncurile mării,
24. Pentru ca să se afunde piciorul tău în sângele lor şi limba câinilor tăi în sângele vrăjmaşilor tăi.
25. Văzut-am, Dumnezeule, intrarea Ta, văzut-am intrarea Dumnezeului şi Împăratului meu în locaşul cel sfânt:
26. Înainte mergeau căpeteniile, după ei cei ce cântau din strune, în mijloc fecioarele bătând din timpane şi zicând:
27. „În adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu, pe Domnul din izvoarele lui Israel!”
28. Acolo era Veniamin cel mai tânăr, în uimire; căpeteniile lui Iuda, povăţuitorii lor, căpeteniile Zabulonului, căpeteniile Neftalimului şi ziceau:
29. „Porunceşte, Dumnezeule, puterii Tale; întăreşte Dumnezeule această lucrare pe care ai făcut-o nouă.
30. Pentru locaşul Tău, din Ierusalim, Îţi vor aduce împăraţii daruri.
31. Ceartă fiarele din trestii, ceartă taurii adunaţi împotriva junincilor popoarelor, ca să nu fie depărtaţi cei care au fost încercaţi ca argintul.
32. Risipeşte neamurile cele ce voiesc războaie”. Veni-vor soli din Egipt; Etiopia va întinde mai înainte la Dumnezeu mâna ei, zicând:
33. „Împărăţiile pământului cântaţi lui Dumnezeu, cântaţi Domnului.
34. Cântaţi Dumnezeului Celui ce S-a suit peste cerul cerului, spre răsărit; iată va da glasul Său, glas de putere.
35. Daţi slavă lui Dumnezeu! Peste Israel măreţia Lui şi puterea Lui în nori.
36. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui, Dumnezeul lui Israel; Însuşi va da putere şi întărire poporului Său. Binecuvântat este Dumnezeu”.

Rugăciunea de consolare a celor îndoliați

maica_domnului_sihastria

Doamne al puterilor, Cel ce ești alinarea celor întristați și mângâierea celor ce plâng și sprijinitorul tuturor celor slabi la suflet, mângâie cu milostivirea Ta pe cei cuprinși de plângere pentru cel răposat; vindecă toată durerea care este pusă acum în inima lor, primește-le rugăciunile și ridică-i prin încrederea în milostivirea Ta, pentru că și acesta, care a părăsit viața pământească, se află încredințat iubirii Tale părintești.

Că Tu ești nădejdea tuturor și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.