Rugăciune pentru înţelegere şi dragoste între soţi,către sfântul binecredincios cneaz Petru,în călugărie David, şi către sfânta cneaghinăFevronia, în călugărie Eufrosinia, făcătorii deminuni din Murom. Viaţa acestoraa fost un model de căsnicie creştină, şi ca atare suntocrotitori ai celor ce se căsătoresc.)
Mari bineplăcuţi ai lui Dumnezeu şi preaminunaţi făcători de minuni, binecredinciosule cneaz Petru şi binecredincioasă cneaghină Fevronia, osârdnici rugători pentru noi către Dumnezeu! La voi alergăm şi vouă ne rugăm cu nădejde tare: înălţaţi pentru noi, păcătoşii, sfintele voastre rugăciuni către Dumnezeu şi cereţi de la bunătatea Lui toate cele de trebuinţă sufletelor şi trupurilor noastre: credinţă dreaptă, nădejde bună, dragoste nefăţarnică, bună credinţă neclintită, sporire în faptele cele bune, pace în lume, bună rodire a pământului, bună întocmire a văzduhului, sănătate trupurilor şi mântuire sufletelor.
Mijlociţi pe lângă împăratul Ceresc pace, linişte şi bună rânduială pentru toţi binecredincioşii creştini. Păziţi-ne pe noi de tot răul, şi pe toţi dreptslăvitorii, care la voi aleargă, adumbriţi-i cu lucrarea harică a rugăciunilor voastre bineplăcute lui Dumnezeu şi toate cererile lor cele cu evlavie împliniţi-le.
Aşa, sfinţilor făcători de minuni, nu treceţi cu vederea rugăciunile noastre, ci mijlociţi pentru noi pururea către Domnul şi, cu ajutorul vostru, învredniciţi-ne să primim mântuirea cea veşnică şi să moştenim Împărăţia lui Dumnezeu, ca să slavoslovim iubirea de oameni cea negrăită a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, a lui Dumnezeu Celui în Treime închinat, în vecii vecilor. Amin.
Toate acestea sunt doar câteva întrebări pe care mi-am propus să le dezbat.
Dragostea este afecţiunea unei persoane faţă de tot ce e în jurul ei.
Ziua dragostei este Dragobetele.
Această zi a dragostei nu semnifică doar găsirea unei relaţii între două persoane, ci acest zeu al iubiri sub numele de „Dragobete”, frate cu Eros la greci sau Cupidon la romani, pe lângă faptul că este protectorul iubirii şi al găsirii unei iubiri, este vestitorul primelor zile de primăvară, aduce împerecherea păsărilor.
Dragobetele este cel care aduce trezirea la viaţă din amorţirea iernii.
Cum vedem noi dragostea?
Din păcate, de cele mai multe ori, când ne referim la dragoste, totul se rezumă doar la a iubi pe cineva, având o relaţie cu cineva.
Noi ştim că dragostea are mai multe forme:
dragostea unei persoane faţă de aproapele său,
dragostea părintească,
dragostea de mediul înconjurător,
dragostea faţă de ţară, ce se manifestă prin patriotism.
Cu alte cuvinte trebuie să punem dragoste în tot ce facem.
Din fericire pentru noi, cele care mai promovează şi transmit mai departe valorile iubirii sunt biserica şi şcoala/educaţia.
Cum am trăi fără simţământul dragostei?
Să ne imaginăm o lume, o societate fără dragoste, ea ar putea fi o lume rece, o lume fără afecţiune, în care nu ne putem exprima emoţiile, sentimentele, ca şi când oamenii ar avea sufletele împietrite.
Dragostea este un sentiment pe care îl are toată lumea. Nu putem trăi fără dragoste.
Atunci când suntem îndăgostiţi şi săgeata lui Cupidon ne pătrunde în inimă, ştim că nu ne mai trebuie nimic, doar persoana iubită.
Cînd privim fiinţa dragă, ne simţim ca şi când am avea un gol în stomac, dar totuşi ne simţim mai puternici, mai încrezători în noi,
crezând că putem doborî orice obstacol ne-ar sta în cale, putem muta munţii din loc.
Cu ajutorul dragostei parcă simţim că drumul vieţii ne e mai uşor de parcurs, confundând viaţa pământească cu cea din Eden.
Dragostea nu se poate descrie prin cuvinte, gesturi, iubirea se simte, pur şi simplu atunci când avem persoana potrivită lângă noi,
să ne bucurăm de simţământul dragostei până la ultima clipă ,
dragostea adevărată doar o dată este.
Şi totuşi, ce este dragostea?
E acel sentiment frumos, când simţim că totul este posibil,
când o secundă pare un an, iar anul pare un ceas,
când lacrimi apar ca să fie şterse cu gingăşie de altă mână.
Sufletul parcă are aripi şi zboară acolo unde numai el ştie pentru o clipă efemeră de fericire…
Un lucru banal declanşează o tragedie …
un gest micuţ transformă totul într-un val uriaş de bucurie…
Privim, alături de întreaga lume cu nelinişte la evenimentele care se desfăşoară în ultimele zile în Ucraina. Țara vecină trece printr-o perioadă foarte dificilă, iar tensiunea existentă s-a aproapiat de limita critică. Razboiul e la un pas să înceapă: Ucraina acuza Rusia de invazie și amenință că va răspunde . Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru pace în Ucraina și în lume, pentru oprirea confruntărilor sângeroase, pentru a fi izbăviți de izbucnirea unui nou război mondial – WW III!
Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, cel bogat în milă şi în bunătate, Ziditorule a toată făptura cea văzută şi nevăzută, Domn al Păcii şi al Vieţii, Oceanul cel nemărginit al Iubirii ! Tu L-ai trimis pe pământ, pe Unicul Fiul Tău Cel Iubit, pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care și-a dat viaţa Sa pentru toată lumea.
El ne-a îvăţat să ne iubim unul pe altul şi să nu răsplătim rău pentru rău. Ascultă strigătul robilor tăi, care cer îndurare şi pace, pentru ţara Ucraina, pentru Biserică Ta şi pentru toată lumea. Pentru rugăciunile Presfintei Născatoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria şi pentru ale tuturor Sfinţilor Tăi, Te rugăm Multmilostive Doamne, iartă-ne nouă toată greşala cea de voie şi fără de voie şi opreşte războiul şi mânia, potoleşte toată răutatea şi dezbinarea în ţara Ucraina şi în tot pământul.
Cu Harul Sfântului Tău Duh îmblînzeşte inimile oamenelor înrăiţi, opreşte cu Puterea Ta Dumnezeiască toată lucrarea cea rea a vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, care doresc războaie şi stăpânire cu nedreptate. Fă să fie pace Doamne, dragoste şi bună înţelegere în casa noastră, între conducătorii ţărilor şi între toate popoarele.
Dăruieşte-ne înţelepciune şi dragoste unul către altul ca în pace să trăim, luminează-ne mintea noastră, ca să te iubim pe Tine din tot sufletul şi pe apropele nostru ca pe noi înşine, că Tu Eşti Împăratul păcii şi Mântuitorul sufletelor noastre şi Ţie Slavă şi mulţumire îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cinstirea deosebită pe care o aducem Macii Domnului este foarte importantă, deoarece Maica Domnului reprezintă iubirea milostivă, smerită, ocrotitoare și a devenit icoana vie a Bisericii. Fecioara Maria este Maica Mântuitorului nostru Iisus Hristos și ocrotitoarea tuturor creștinilor, precum și a familiei creștine.
Doamne Iisuse Hristoase Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu; Pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Tale, ale tuturor Sfinţilor Tăi, şi ale Sfântului… (a cărui rugăciuni se fac) şi ale Sfinţilor a căror pomenire astăzi săvârşim… ascultă cererea robilor Tăi… şi după cum pe Apostolii tăi cu legătura dragostei şi a iubirii celei nefăţarnice i-ai legat de Tine şi ei unul către altul; asemenea pe mucenici, cuvioşi, mărturisitori, drepţi, muceniţe, cuvioase şi toţi Sfinţii Tăi; cu legătura iubirii şi a dragostei de Tine fiind ţinuţi şi după cum pe Maica Ta o ai legat de dragostea noastră, aşa leagă şi pe robii Tăi… şi… de dragostea Ta şi a lor unul către altul; că Tu ai zis ”Iubiţi-vă unul cu altul, precum şi eu pe voi”. Fă-i împlinători poruncilor Tale, fără făţărnicie unul către altul; cu para dragostei aprinde inimile lor şi cu focul iubirii aprinde smerenia şi arde răutatea cea împâclată a unuia asupra altuia; ca, cu acea dragoste fiind înferbântaţi; cu inima, cu gândul, cu sufletul şi cu toată tăria lor să Te iubească pe Tine şi ei unul pe altul, păzind poruncile Tale, că Tu ai zis ”Fără mine nu veţi putea nimic”. Amin.
O zi obișnuită din viața unui cuplu: fragment din “Fericirea care durează” a lui Bert Hellinger
Bărbatul o privește pe femeie, femeia pe bărbat, și chipurile lor se luminează. Se bucură unul de altul. Nu este acesta un început frumos pentru o nouă zi într-o relație de cuplu? Expresia cea mai frumoasă a iubirii apare atunci când ne bucurăm de partenerul nostru. Exact așa cum este el. Asta este fericirea, bucuria reciprocă, bucuria pentru celălalt și ceea ce decurge din această bucurie, anume faptul de a da și a primi. Atunci ziua nu va fi îndeajuns de lungă, pentru că în permanență ceva nou circulă între cei doi. După multe decenii de observații amănunțite, esența fericirii mi s-a dezvaluit în 3 cuvinte:
DA – pentru partener, pentru mine, pentru situația noastră, așa cum este, pentru fericire
TE ROG – când rănești pe celălalt, a-l privi în ochi și a-i spune: te rog, poate fi de ajuns.
MULȚUMESC – într-o relație de cuplu există sute de ocazii -zilnic- de a ne bucura de ceva și a spune: “mulțumesc”, pentru ca fiecare să-i fie recunoscător celuilalt.
Ce îi face pe copii fericiti? – faptul ca ambii părinți sunt fericiți prin el. Acest lucru se întamplă atunci când – în copil – se descoperă unul pe altul, se iubesc și sunt fericiți unul prin altul. Când se bucura parinții de copil? Atunci cand îl iubesc așa cum este el.
Cum se împlinește relația de cuplu?, Cum ajung să se iubească soții?
Relația sexuală: în ea se contopesc iubirea și viața
Iubirea inimii: dragostea sexuală se împlinește mai bine, atunci când izvorăște din iubirea inimii, când este o împlinire a acesteia.
Traiul în comun: viața în comun poate exista fără sexualitate și, uneori, chiar fără iubire. Dar traiul în comun este un bun prețios. El trebuie învățat și trăit.
Mai există o condiție esențială a fericirii personale și de cuplu: RESPECTUL PĂRINȚILOR. Chiar dacă partenerul își amintește uneori cu amărăciune de unele greșeli ale părinților lui, continuați să-i respectați, pentru că orice iartă un om, mai puțin vorbele injurioase la adresa părinților lui (sau copiilor lui). Purcedeți în viața de cuplu cu binecuvântarea părinților, uniți în fața lui Hristos prin Sfânta Taină a Cununiei, trăiți întru Hristos – în respectul poruncilor dumnezeiești, în bisericuță, spovediți, împărtășiți, cu călăuzire de la duhovnic și nu că nu veți avea necazuri – căci creștinii sunt adânc încercați în viața lor – dar, cu fiecare necaz vă veți apropia și mai mult de Dumnezeu, veți spori neînchipuit de mult în curaj și simplitate, în dragoste de Dumnezeu, de oameni și de viață, pentru că veți fi mereu conectați la Izvorul Vieții. Nu există un prieten mai bun pentru o femeie/bărbat, decât soțul/soția! Sau așa ar trebui să fie! Copiii cresc, se duc la casele lor, doar soțul/soția rămâne – persoana care ne-a îndurat toate metehnele, cu care ne-am certat, ne-am iubit, ne-am sfătuit cum să facem cu copiii, cu banii, ne-a suportat cu toate ale noastre! ”Până când moartea ne va despărți”, așa spune în slujba Sfintei Cununii și ”Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”. La bine și la greu! Nu este o haină, pe care s-o dai jos, pentru că nu mai este la modă, ci o luptă comună pentru mântuirea amândurora, a copiilor lor și pentru a stinge păcatul în neam.
Vă pun la minte și la inimă un gând greu: din mâinile tale, omule bun și harnic, se va cere sufletul soției tale! Din mâinile tale, fată frumoasă, care vei ajunge cu mâinile bătătorite de muncă – gătit, vase, rufe, piață, dar și bune și mângâietoare – din mâinile tale se va cere sufletul bărbatului tău; adică răspundem unul pentru altul în fața lui Hristos.
Aceasta este căsătoria ortodoxă! Unul lângă altul până la moarte, doi luptători puternici, viteji și care se bazează total unul pe altul! Așa să vă ajute bunul Dumnezeu pe toți și pe fiecare! Amin!
Imaginea – Părintele Dumitru Stăniloae, cu Doamna Preoteasă Maria Stăniloae – soția sa jertfelnică, fără de care nu și-ar fi putut termina prodigioasa sa operă.
Deși ne este foarte frica de ea, fiind resimţită ca un pericol, pentru că ne simţim vulnerabili și ne-am format mecanisme de apărare împotriva proximităţii, unii ajungând să îşi trăiască întreaga viaţă de adult fără să cunoască un adevărat moment de intimitate, relația între doi oameni iși atinge maximumul doar în și prin Intimitate.
Intimitatea sau Proximitatea, este un contact sincer, autentic şi spontan. Poate fi vorba despre râs, plâns, teamă, mânie – sincere, fără manipulare.
Intimitatea include intimitatea erotică, sexuală, dar nu se reduce la aceasta.
Un moment de intimitate este și atunci când colegul de serviciu v-a zâmbit complice după ce şeful v-a felicitat pentru treaba bună pe care aţi făcut-o împreună sau o mamă care îi surâde copilului ei, după ce acesta a terminat de spus o poezie la serbarea de la grădiniţă.
Intimitatea nu presupune „mesaje secrete”. Nivelul social şi cel psihlologic sunt congruente şi astfel intimitatea se deosebeşte de jocurile psihologice. Uneori jocurile sunt folosite ca substitut pentru intimitate.
Schimbul de stroke-uri („orice act care implică recunoaşterea celuilalt” – Eric Berne, 1964) în intimitate este mult mai puternic decât în orice altă formă de structurare a timpului. Se pot schimba atât stroke-uri pozitive, cât şi negative. http://iosifszenasi.com/blog/economia-stroke-urilor.html
Dar nu va exista nici o desconsiderare, din moment ce intimitatea este prin definiţie un schimb de dorinţe şi sentimente autentice.
Deoarece nu este pre-programată, intimitatea este şi cel mai imprevizibil mod de structurare a timpului şi ar putea fi perceputa ca cel mai „riscant” mod de a relaţiona cu alte persoane.
Paradoxal este faptul că ea comportă cel mai mic risc: rezultatul intimităţii trebuie să fie întotdeauna constructiv pentru persoanele implicate [18].
Intimitatea este un element component al Autonomiei psihologice.
Sexualitatea umană este o parte componentă a Intimității. Intimitatea presupune și intimitatea sexuală, dar este mai mult decât atât.
Intimitatea este împărtășirea liberă a dorințelor și sentimentelor autentice ( Furia, Tristețea, Frica, Bucuria ), care nu sunt dublate de jocuri psihologice ( Triunghiul Dramatic: Victima – Persecutor – Salvator ) sau de sentimente racket ( jenă, gelozie, depresie, vinovăție, rușine).”[18] În acest cadru de vulnerabilizare, care presupune încredere în cealaltă persoană, intimitatea sexuală, pusă și în cadrul Tainei Sfintei Cununii și împodobită de dragoste – în felul în care ne-o descria Sf. Apostol Pavel – poate oferi tot ce poate fi mai profund uman, mai complet și mai împlinitor în relația cu o altă ființa umană!
Intimitatea deplină o regăsim în căsătoria heterosexuală, întemeiată pe dragoste și binecuvântată de Dumnezeu prin Taina Sfintei Cununii.
Motto:„18. Şi a zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el .21. Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. 22. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam.”[19]
De la început Dumnezeu a creat omul-colectiv; Eva fiind constitutivă lui Adam – Omul singular. Intimitatea primordială perfectă între Adam și Eva este refacută prin Cununie.
În slujba Tainei Sfintei Cununii, se spune: “De aceea va lăsa omul pe tatăl său si pe mama sa si se va alipi cu femeia sa și vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos și în Biserică”[20].
Mai mult de atât, Dumnezeu- Fiul întrupat ne arată prin întâia Sa minune, cea de la nunta din Cana Galileii, cât de mult prețuiește dragostea dintre bărbat și femeie, uniți și binecuvantați prin Taina Sfintei Cununii.
Dar, “Noi nici măcar nu ne dăm seama că starea de căsătorie este, ca toate ale lumii, o stare decăzută şi deformată şi că ea nu are nevoie să fie, simplu, binecuvântată şi „solemnizată”, ci ea trebuie restaurată în Hristos”.
Aceasta restaurare în Hristos înseamnă în viaţa, moartea, învierea şi înălţarea Sa la cer, în inaugurarea în duhul Rusaliilor a „noului eon”, în Biserică, ca sacrament al tuturor acestora.
Inutil să mai adăugăm că această restaurare transcende total ideea de „familie creştină” și dă căsătoriei dimensiuni cosmice și universale. Tocmai aici se află întreaga problemă. Atâta vreme cât privim căsătoria ca pe ceva care priveşte pe cei căsătoriţi, ca ceva care li se întâmplă doar lor, şi nu întregii Biserici şi, prin urmare, lumii înseşi, nu vom percepe niciodată înţelesul cu adevărat sacramental al căsătoriei: marea taină la care se referă Sfântul Pavel când spune: „iar eu zic în Hristos şi în Biserică”. [21]
Tot de la început, Dumnezeu L-a creat pe Adam ca Împărat, ca Stăpân al Creației.
La Cununie, pe frunțile mirilor se pun coroane, prin care cei doi redevin Împărat și Împărăteasă: „Doamne cu mărire și cu cinste încununează-i pe dânșii”. Cununiile mai desemnează și cinstea fecioriei și a curăției, semnificație care pentru omul modern și-a pierdut din însemnătate.
Fiecare familie este, într-adevăr, o împărăţie, o mică biserică.
Inele (verighetele) sunt semnul iubirii și legăturii trainice.
Conform cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, fiecare dintre soți are datoria iubirii și supunerii față de celălalt. El spune: „Supuneți-vă unul altuia întru frica lui Hristos. Femeile să se supună bărbaților lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii precum și Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor și este.[…] Bărbaților iubiți femeile voastre după cum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea[…] Așadar, bărbații sunt datori să-și iubească femeile, ca pe înseși trupurile lor. Cel ce-și iubește femeia sa, pe sine se iubește”[22] .
Responsabilitatea iubirii o au amândoi partenerii, dar fiecare de pe poziția rânduită lui. Deci, nu se poate spune că doar bărbatul este conducător, ci acest lucru îl face cu ajutorul femeii. După cum și Hristos nu conduce Biserica fără conlucrarea ei de bunăvoie.
Dacă totul a creat Dumnezeu pe pământ doar prin Cuvânt, doar pe om L-a creat cu propriile-I sfinte mâini, ce dovadă mai mare de prețuire pentru om, dar și pentru trupul său avem? Pentru această înaltă cinstire, omul însă trebuie să-și respecte și el însuși trupul său – templu al Duhului Sfânt- să nu-l întineze în împreunări necuviincioase, care-l coboară din cinstea sa împăratească și-l aseamănă dobitoacelor, supuse doar instinctualității.
Dumnezeu nu blamează sexualitatea, doar că o binecuvântează doar între soții cununați în Biserică, în Taina Sfintei Cununii.
Actul sexual este un aspect intim şi sfânt al fiecărui cuplu căsătorit şi Dumnezeu respectă intimitatea relaţiei lor. „Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat. Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta. Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpânirii voastre.” [23]
Dar creştinul adevărat are în inima lui dragostea lui Dumnezeu şi, prin această dragoste, caută totdeauna binele celuilalt. Astfel nu va forţa şi nu va pune presiune asupra partenerului, cerându-i ceva care îi răneşte cugetul sau demnitatea.
Deși „Cântarea Cântărilor” reprezintă – în mod alegoric – dragostea dintre Mire și Mireasă, conducând cititorul spre sensurile tainice ale unirii dintre Hristos și Biserica Sa, totuși în această carte din Biblie este descrisă dragostea romantică a împăratului Solomon cu preaiubita sa Sulamita. Este înţelept şi necesar pentru orice bărbat căsătorit şi orice femeie căsătorită să citească cu atenţie această carte, din care va învăţa cum să-şi admire și să-și iubească partenerul sau partenera şi cum să-i dăruiască dragostea sa într-un fel vrednic de Dumnezeu.
Dar, adevărata temă a Tainei Sfintei Cununii nu este „familia”, ci dragostea. Familia ca atare, familia în sine poate fi o distorsiune demonică a dragostei[24] – şi există cuvinte aspre despre aceasta în Evanghelie: „Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui”[25]. Dar chiar și într-o familie problematică, harul lui Dumnezeu poate face să strălucească lumina Sa sfânta: Părintele Paisie mai spunea: “Dedesubtul nepotrivirii omeneşti ascunde armonia lui Dumnezeu. De exemplu, într-o căsnicie, două personalităţi total diferite, pot experimenta armonia. Astfel că femeile, cu bogăţia lor de sentimente, îi pot aduce pe bărbaţi mai aproape de Dumnezeu.”
În acest sens profund, sacramentul nunţii cuprinde mai mult decât familia. El este sacramentul iubirii dumnezeieşti, ca taină atotcuprinzătoare a fiinţei înseşi şi din această pricină el priveşte întreaga Biserică şi – prin Biserică – întreaga lume. [26]
Cele mai frumoase și poetice gânduri despre dragoste le-a scris Sfântul Apostol Pavel, în Epistola întâia către Corinteni : Capitolul 13: Dragostea şi bunurile ei:
”1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”
Ai privit vreodată Lumea – darul lui Dumnezeu pentru tine – ca și cum nu ai mai vedea-o prea mult timp?
Ai idee cum s-ar schimba tot disconfortul tău mărunt în privilegiu?
Sau bucuria de a privi un nou răsărit – ce banal! Sau ce șansă!
Oamenii ce aleargă năuci spre împlinirea destinelor lor, ce te incomodează, te strâmtorează, te limitează – i-ai văzut vreodată ca frățiori, i-ai privit cu dragoste?
Te-ai gândit că și ei sunt la fel de singuri și pierduți în lumea asta mare – exact ca tine! Căutând un sens acestei nebunii splendide, numită viață.
N-o să verific textul ăsta – ți-l dau așa cum a ieșit ”din condei”!
Prețuiește-ți viața, omule bun și frumos, dă-i un sens generos și nobil! Nu trăi în minor și derizoriu!
Ești chemat la o misiune atât de mare, încât e jenant să trăiești ca o amoebă!
Ești amprentat cu chipul lui Dumnezeu și chemat să-ți lucrezi asemănarea cu El!
Timpul este scurt – rentabilizează-l!
Fii fericit! Iubește, spune-i, primește, dăruiește, nu pleca dincolo cu darurile neîmpărțite! În urma ta va rămâne doar cât de frumos ai iubit.
Fii bun, dăruiește, acordă timp celui ce ți-l cere; ascultă cu sufletul, când cineva îți face onoarea de a-ți încredința taina inimii lui. Fii prezent în viața lui, dar și într-a ta!
Binecuvântează-ți viața și roagă-L pe Dumnezeu s-o binecuvinteze și El – pe-a ta și-a celor dragi.
Iubește-ți corpul – ai grijă de el: spală-l, hrănește-l sănătos, odihnește-l, plimbă-l, pune-l să muncească, să îngenuncheze, să se roage. Îmbrățișează!
Ai grijă și de suflețel – fă curat și în el, spovedindu-te cât mai des și împărtășindu-te de câte ori ai dezlegare de la duhovnic! Nu aștepta doar posturile de peste an; de câte ori îți simți sufletul greu, fugi la părintele duhovnic și deșartă povara!
Fii pregătit în orice moment de MOARTE – prietena pe nedrept urâtă, care ne trece în veșnicia pregătită nouă cu dragoste de către Dumnezeu. Să ai căndeluța mereu aprinsă!
Și fii deschis către Viață – viața ta! E șansa dată ție de a te mântui, în această unică viață!
Te iubesc, frate de după această interfață ce ne desparte, dar prin intermediul căreia comunicăm!
Te rog nu irosi darul vieții! Sporește talanții dați la naștere și dăruiește dragoste și bucurie! Să ne vedem la Rai :)!
Iartă-mă, Doamne, că m-a necăjit omul și, smerindu-mă el, eu m-am mâhnit. Fratele meu îmi arată greșelile mele – puțina mea răbdare, iuțimea mâniei, repetata cădere din porunca iubirii și, nu în ultimul rând: nesuferita mândrie. Știu că fratele meu e dreptarul pe care mi-l dăruiești, ca să-mi ajute să mă abat din calea răutății. Eu, însă, caut îndreptățiri răbufnirilor mele. Iartă-mă, Doamne, și nu mă lăsa să mă fac numai trup! Fratele meu m-a mâhnit. De luam seama la mine, nu mă mâhneam asupra lui, întristând Duhul Tău, ci căutam să găsesc, în ispita ce s-a ivit, prilejul de a birui răul din mine cu ajutorul Tău. Dar eu n-am stat de strajă inimii mele de lut. Ci am lăsat să intre în ea duhul mâhnirii și să-mi rănească tina sărmană cu încă o învoire cu el. N-am luat seama la mine, nici la duhul ce se apropia de inima mea și nu Te-am chemat in zorii ispitei pe Tine, Cel ce Singur poți să alungi răutatea care dă năvală asupră-mi și poți să mă vindeci de răutatea pământului care sunt. Iartă-mă, Doamne, că acum, iată, inima mea e mâhnită și aproapele mi-e înstrăinat. Ajută-mi să ies din amărăciunea aceasta și împacă Tu gândul inimii aproapelui meu. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și mângâie inima celui ce m-a rănit. Șălășluiește-Te întru noi împreună cu Tatăl și cu Duhul Tău cel Sfânt și ajută-ne să rămânem în Tine și Tu întru noi și noi unul în altul în Tine, ca să Te bucuri de noi și bucuria noastră să fie deplină. Doamne, iartă pe fratele meu, de a greșit cu ceva. Iartă-mă și pe mine, că eu sunt aceea care l-am poticnit cu răutatea din mine. El doar a pus degetul pe rana inimii mele, precum Tu i-ai poruncit lui să facă și să-mi arate, în felul acesta, ca eu bolesc, deși socoteam că m-am vindecat. Dar iată până unde ține dragostea mea: la prima împotrivire, am și dat bir cu fugiții de pe Crucea Iubirii ce ești. Iartă-mă și nu lăsa răutatea să-și facă locaș, mai mult, în inima mea. Am căzut prea grabnic, dar nu veau să rămân în căderea aceasta, de aceea Te chem cu lacrimi să mă ridici de aici. Alungă mâhnirea ce m-a cuprins. Și vindecă inima fratelui meu ce s-a rănit cu împietrirea din mine. Dă-mi mie, Doamne, dragostea Ta! Oricât știu că-i neasemuit de grea Crucea Iubirii pe care ești răstignit. Oricât aș cunoaște că om sunt și că țărâna din mine mă trage către pământ. Oricât ar durea, ca lama unui bisturiu ascuțit, lucrarea Ta asupra nimicniciei mele în sfințita-Ți muncă de a actualiza în mine chipul Iubirii ce ești… Doamne, Tu știi că, până la urmă, eu am îndragit suferința. Nu am iubit-o de la-nceput. Nu mi-am dorit-o și mult m-am zbătut, să scap din chingile ei. Până când m-ai luminat și-am priceput că răul e-n mine și că suferința e calea prin care pot să mă vindec de iad. Pedagogia Ta divină lucrează mântuirea mea în focul acestor binecuvântate dureri. Cum altfel să faci din mine un om, când eu spun că vreau în Lumina Ta, dar fac răul pe care nu vreu să îl fac, de vreme ce păcatul este legat de mine? De aceea, Strig și eu ca și Apostolul Tău: „om nenorocit ce sunt, cine mă va izbăvi de trupul morții acesteia ?!…” Să nu mă lași, Doamne, să nu-Ți întorci fața Ta de la mine, că Tu ai zis: „Pe cel ce vine la mine, nu-l voi scoate afară”. Și, iarăși, ai zis: “Ceea ce la om este cu neputință este cu putință la Dumnezeu”. Iată, eu vin la Tine, căci mie îmi este cu neputință să-mi vindec inima de răutatea din ea și-i las vicleanului poarta deschisă, prin care să intre nestânjenit. Dar Tu poți să-i închizi poarta inimii mele în nas și poți s-o-ngrădești cu puterea numelui Tău, căci mă dau Ție ca lutul în mâna olarului: să faci din mine vasul pe care Tu îl dorești. Iartă-mă, Doamne, și nu-ți opri lucrul mâinilor Tale cu mine! Nu conteni să-mi trimiți pedagogi care să mă învețe lecția Dragostei care ești și înmulțește prilejurile ca să trec piedicile răutății din inima mea. Curățește-mă, Doamne, de tot noroiul, de toată mocirla din inima ce-Ți dăruiesc. Fă din mine templul Duhului Tău celui Sfânt și casă de rugăciune peste altarul inimii mele de lut. Zidește-mi în temelie o părticică din Sfânta-Ți Jertfă și pironește-mă pe Crucea Iubirii pe care o duci. Dă-mi mie, Doamne, dragostea Ta! Nu cum iubesc oamenii să iubesc, ci precum Tu iubești. Că binecuvântat ești, Doamne, în veci. Amin.
O să vă povestesc despre oameni pe care i-am îndrăgit, dar n-am apucat să le spun cât de mult îi prețuiesc! Despre oameni care-au plecat din viață; dintr-a lor și dintr-a mea, fără a fi apucat să le spun cât de mult au însemnat pentru mine! Ajunsese să-mi fie și frică să mai țin la cineva, că nu găseau altă scăpare, decât să dispară în noaptea dintre vieți. Am să-i evoc, în ordinea în care au plecat:
Dl Profesor N. C., inginer și Doctor în Matematică
Este cel care m-a făcut să mă îndrăgostesc de Statistică. Am picat prima dată examenul, dar la restanță, formulele zburdau vesele prin scăfârlia mea, astfel încât, în 12 minute eram deja afară, la colegii mei, care se uitau la mine ca la fata lui Einstein. I-am zis – într-o doară – ca aș vrea să fiu în grupa lui – la el fiind elita studenților. Am fost cu el in excursie de studii prin țară! Nu mai era nici urmă din profesorul sever și scrobit, ci era un minunat coseur, glumeț, tropăiam împreună de-o parte și de alta a globului, vorbind – în autocar – despre lecturile noastre, despre filme și muzică, pentru că noi am fost o generație care-a supraviețuit prin cultură. După ce a plecat la Domnul, la doar 50 de ani, am aflat ce a spus despre mine: “Cristina este un om echilibrat!”. M-a uimit și m-a întristat, pentru că nu am apucat să-i mulțumesc. Dar cuvintele lui m-au ajutat în clipele în care îmi cam pierdeam încrederea că voi realiza ceea ce mi-am propus! L-am condus – toți copiii lui. Îl port însa, de-atunci, în pomelnicul celor adormiți dragi ai mei. Vă iubesc, Domnule Profesor!
Colegul și șeful meu, excelentul inginer D. D.
Plecarea lui a fost tragică și voluntară; devenise sex addicted; nu mai putea controla patima aceea și-i era rușine de fiica lui. Mă retrăsesem demult din serviciu, să-mi cresc pruncii. Dacă am fi putut vorbi cu el…, dar era de-o discreție fantastică în privința vieții personale, deși în rest era deschis, spiritual și foarte vesel. Au trecut ani de-atunci și tot mă doare că nu am știut că bucuria aceea imensă a lui de viață, se luptă cu un monstru vorace și fioros, care l-a împins în prăpastie. Ai milă, Stăpâne și de acest nefericit rob al Tău, care nu Ți-a cunoscut bunătatea și dragostea!
Primul meu părinte duhovnic – Părintele Stelian
A plecat la 52 de ani! Era un om frumos, vorbăreț, popular și iubitor, puternic atașat de comunitatea din micuțul nostru sat! Era foarte mândru de noi – tinerii care făcuserăm o facultate, două, trei! Mi-l amintesc pe el și pe doamna preoteasă, când au venit la noi: 22 de ani, incredibil de frumoși, moderni, aterizați într-un sătuc cu mentalități de pe vremea lui Pazvante! Eram atât de fascinată de doamna preoteasă și de niște pantofi ai ei cum nu se mai văzuseră alții pe Izvor (străduța-sat, în care am locuit până la 18 ani, când mi-am întins aripile spre alte zări), încât mi-am promis să învăț și eu, să pot evada din lumea aceea cenușie, iar apoi, de voi mai dori, să mă întorc într-o zi și să învăț și alți copii să zboare! Nu m-am mai întors! Una dintre ultimele amintiri despre el și doamna preoteasă – erau inseparabili în mintea mea – este de la un hram, unde eu am făcut mâncarea pentru preoți, cu încă două doamne și cu tatăl meu! S-au bucurat că am ajuns o gospodină, o soție și o mamă atât de bună 🙂! Iar ultima amintire este din biserică…! Era atât de ciudat că îi auzeam vocea – o înregistrare a Sfintei Liturghii -, iar el era plecat dintre noi!
Doctorul Ioan Ladea
Poate cel mai demn și mai determinat om pe care l-am cunoscut! La nici 13 ani a fost arestat, anchetat într-un proces ce incrimina cuiburile legionare şi închis la Târguşor, pentru reeducare. A fost eliberat apoi, din lipsă de probe. Fiind in anul V la Medicină în Cluj, este din nou arestat, anchetat bestial şi închis la Aiud, timp de 3 ani, care pentru el au echivalat „cursurile” unei înalte Academii Morale. A terminat Medicina si s-a îndrăgostit de limba chineză veche si a pătruns în tainele Acupuncturii, devenind unul dintre marii specialiști ai țării și vindecând cazuri fără speranță prin medicina alopată. Format la şcoala lipsei de compromis a închisorilor, s-a alăturat în 1977 mişcării de protest, iniţiate de Paul Goma. A urmat o nouă arestare, desfacerea contractului de muncă…!
Acest om m-a tratat timp de vreo 6 luni; am fost la el aproape în fiecare zi. Am avut privilegiul de a purta mici conversații cu el, cât îmi punea acele. Când – peste ani – am mers la alt acupunctor, mi-au țâșnit lacrimile din ochi la primul ac! Toată durerea, pe care-o ascunsesem bine sub carapacea uitării, a izbucnit, sinceră și proaspătă, ca în prima zi! Doctorul Ladea era un om fascinant: un urs bărbos, înalt și voinic, care băga spaima în paciente, pentru că le spunea că se răsfață, îmbolnăvindu-se, pentru a atrage atenția soților lor! Eu râdeam. Copiii mei se jucau cu copiii lui, soția lui ne făcea moxa – eram o mică familie.
Dar într-o zi, mi s-a pus și mie piticul și nu m-am mai dus! Nu-mi amintesc cu ce reușise „să mă supere”. Am auzit apoi că este internat, bolnav, dar nu m-am dus la el, „să nu-l deranjez”! Așa făcusem și cu dl. profesor C. și-au plecat amândoi, fără să fi apucat să-mi iau rămas bun, fără să le fi spus cât de recunoscătoare le sunt, cât de mult a contat pentru mine aprecierea lor, cum c-ar fi ceva de capul meu!
Voi să nu lăsați să treacă acel moment în care puteți spune cât de important este un om pentru voi, înainte de a fi prea târziu! Și nu vă mai supărați unii pe alții pentru fleacuri! În fața veșniciei, nimic nu mai pare atât de grav și important, încât să merite să rupeți o legătură plină de afecțiune, fie ea prietenie sau dragoste.
Părintele Paisie Costandel de la Mănăstirea Secu…!
Cel mai scump și drăguț Părinte pe care l-am cunoscut! Era bătrâior și bolnav: de fapt, în spital l-am cunoscut! Când mi se făcea dor de el – de la o zi la alta, chiar -, fugeam și la 10 noaptea la el! Am fost o singură dată așa de târziu și vă spun de ce; îi plăceau ouăle fierte moi și spunea că numai eu le reușesc; urma să intrăm în Postul Paștelui, iar eu în ziua Lăsatului de Sec avusesem treabă și nu-i dusesem ouțele și știam că-n post nu mai mănâncă! Și-am dispărut ca o cometă, pe lângă soțul meu uluit…! Era totul închis, încuiat la spital, dar eu am iarba fiarelor și am ajuns la el! Ochișorii lui mari și mirați, fuseseră de curând operați. A rămas uimit să mă vadă; i-am dat ouțele moi ca unui copil, cu lingurița și îi ștergeam bărbuța rară și asimetrică! Atât de mult mă bucură amintirea aceasta, atât de caldă și dulce este pentru mine icoana părintelui meu drag! Mi-a mărturisit că se teme de moarte, că se teme că nu s-a mântuit, de fapt și cumva mi-a pus Dumnezeu în gând cuvânt bun și potrivit să-l întăresc – eu, nevrednica! De la el mi-au rămas multe învățăminte, dar cel mai important este acesta: SĂ NU MINȚI!, oricât de mult te-ar costa! Dumnezeu este Adevărul, iar prin minciună te îndepărtezi de El! Iar amintirea cea mai puternică: aveam nevoie de bani pentru o consultație; părintele îmi dăruise o carte și mă tot întreba dacă am citit-o! Am început s-o citesc și, ce să vezi, între pagini erau exact banii care-mi trebuiau pentru consultație! Mi-a lăsat prietene dragi, printre cele care-l vizitam cu dragoste, amintirea unei delicateți de nespus și cuvântul de folos că ne mântuim doar unii prin alții, adică nu ne rugăm doar pentru noi, pentru familie și prieteni – asta e firesc -, ci și pentru dușmani, pentru toată zidirea! Dumnezeu să te ierte și să te orânduiască în ceata Drepților și chiar a Sfinților Săi! Să ne vedem la Rai, Părinte drag! Că pentru rugăciunea Sfinției Tale, poate voi vedea și eu măcar vopseaua de pe ușă !
Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru tot ce am trăit și am simțit. După cum vedeți, dragostea nu este doar senzualitate; ceea ce durează în timp, este prietenia, calitatea umană a celui iubit, ajutorul primit de la el, aprecierea lui sinceră, care se suprapune peste miile de mesaje descurajatoare, primite de-a lungul vieții. Chiar sinceritatea brutală, privirea lucidă, dar plină de omenie, umorul și ironia tandră, care îndulcesc amărăciunea avertizării asupra faptului că suntem pe un drum greșit, sunt calități ce-și vădesc, în timp, aurul ascuns sub zgura neplăcerii de moment. Peste oricât de mult timp, când e adevărată,
„Dragostea nu cade niciodată!” – Epistola I catre Corinteni a Sf Ap Pavel (13.8)
Cristina Olaru (Ghenof )
Articolul a apărut în „Cronica Veche”, nr. 2(37), februarie 2014, la pagina 4. Revista o puteti descarca direct de pe site: http://cronicaveche.wordpress.com/
Mulțumesc 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.